EMINESCU, BASARABIA si credinta in trainicia poporului roman. “A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominațiunii rusești”.

România în luptă cu panslavismul

Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.

Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să inainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.

Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.

E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.

Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.

De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.

Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.

De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti “Hristos a inviat” în româneşte.

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.

Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.

Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.

(Mihai Eminescu, România în luptă cu panslavismul, Timpul, iunie 1878)

“«Basarabia» este numele medieval al Ţărei Româneşti şi vine de la numele dinastiei Ţărei Româneşti, a Basarabilor.”

“Insuşi numele «Basarabia» ţipă sub condeiele ruseşti.

Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Prusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei şi al ţărilor tătăreşti, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul ţărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de al tătari. Pentru capătul veacului al patrusprezecelea stăpînirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.”

“Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruşi, ci prin fraudă”.

(Timpul, 1 martie 1878)

«Cu un cuvânt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special si nu-i cerem decât ceea ce sântem in drept a-i cere ei, ca oricărui om de rând, cu faţa curată: să respecte pe deplin convenţia incheiată cu noi. Nici s-a bătut pentru noi, nici n-am poftit-o să se bată; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia in numele nostru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dânsa, ci fiecare pentru sine si ale sale; ea pentru a implini mandatul Europei si pentru confraţii ei de peste Dunăre; noi pentru noi.

Deci incă o dată: Nu voim s-auzim de nici un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata in numele nostru, căci n-am insărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene.»

(Mihai Eminescu, (“Fără a prejudeca hotărârile adunărilor…”), Timpul, 28 ianuarie 1878; in Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, 1989; pg. 42)

«Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o inapoi, drept din dreptul nostru şi pamânt din pământul nostru ? Pe cuvântul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din România. Va să zică onoarea Rusiei cere ca să se ia pe nedrept o bucată din România si aceeasi onoare nu cere respectarea conventiei iscalită ieri. Ciudată onoare intr-adevăr! Si pe ce se intemeiază acest point d’honneur?

Fost-au Basarabia cucerită cu sabia ? Nu. Prin tratatul de Bucuresti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.

Napoleon era asupra intrării in Rusia şi trupele ruseşti se intorceau in marş forţat, in ruptul capului, luând faşa pământului românesc pe tălpile lor.»

(Mihai Eminescu, (“In sfirsit vedem limpede…”), Timpul, 25 ianuarie 1878; in Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, 1989; pg. 40-41)

«Cestiunea retrocedării Basarabiei cu incetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. Puternicul împărat Alexandru II stăruieşte să cîştige cu orice preţ stăpânirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti.

Intelegem pe deplin această stăruinţă, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale şi materiale, orice stat face tot ce-i stă prin putinţă: Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iară noi sintem o ţară mică şi slabă; dacă dar ţarul Alexandru II este hotărât a lua Basarabia în stăpânirea sa, pentru noi, Basarabia e pierdută. Dar dacă ne dăm bine seama, nici nu e vorba să pierdem ori să păstrăm Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra.

Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla nu este că vom pierde şi rămăşita unei pretioase provincii pierdute; putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea in trăinicia poporului român.

In viaţa sa indelungată niciodata poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi când cinci milioane de romani sânt uniţi intr-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit să impreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească întemeiarea unui stat român mai puternic, a fost insă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe zguduiri şi rămâne statoric, fiindcă are două temelii : conştiinţa românilor şi încrederea marilor naţiuni europene.

Dacă vom cîştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o crestiune trecătoare, iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi pierderile ne vor fi trecătoare. Astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât şi în popoarele mari ale Apusului, credinţa în trăinicia poporului român.

Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic !

Guvernul rusesc însuşi a pus cestiunea astfel încât românii sunt datori a ramânea până în sfârşit consecuenţi moţiunilor votate de către Corpurile legiuitoare; nu dăm nimic şi nu primim nimic.

Românul care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.»

(Mihai Eminescu, (“Cestiunea retrocedarii…”), Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)

“Pe cata vreme Basarabia este in mainile noastre, Rusia nu va putea cuceri Orientul. Caci, după cat dam noi cu socoteala din ciudatele teorii a frontierelor naturale, a barierelor ostile de invins si a victoriilor repurtate la Cahul si Ismail, cam asta este intentia puternicului nostru vecin”.

“Drepturile noastre asupra intregii Basarabii sunt prea vechi si prea bine intemeiate, pentru a ni se vorbi cu umbra de cuvant de onoarea Rusiei angajata prin tratatul de Paris. Basarabia intreaga a fost a noastra, pe cand Rusia nici nu se megiesa cu noi, Basarabia intreaga ni se cuvine, caci e pamant drept al nostru si cucerit cu plugul, aparat cu arma a fost de la inceputul veacului al patrusprezecelea inca si pana in veacul al nouasprezecelea.”.

(Mihai Eminescu – Opere)