Se afișează postările cu eticheta CONFERINŢĂ ANTI-CIP. Afișați toate postările

joi, 19 februarie 2009
miercuri, 18 februarie 2009
Acţiune pentru libertate la Braşov! Braşovenii prezenţi şi-au exprimat categoric opoziţia faţă de introducerea obligatorie a paşapoartelor biometrice.
În organizarea Coaliţiei împotriva Statului Poliţienesc şi a revistei de atitudine creştină “Veghea” a avut loc, la Braşov, conferinţa cu tema “Îndosarierea electronică şi libertatea întru Hristos. Apelul Părintelui Justin Pârvu”. Au luat cuvântul Monahul Filotheu, Maica Ecaterina Fermo, avocatul Dragoş Tăcăluţă, jurnaliştii George şi Victor Roncea. Întrunirea a fost moderată de coordonatorul revistei Veghea, Florin Palas.
Cu acest prilej, s-a anunţat constituirea Acţiunii Pentru Educaţie şi Libertate (A.P.E.L), fondată prin aderarea unor organizaţii civice, care îşi propun lupta pentru libertate.
Participanţii, care au umplut până la refuz amfiteatrul în care s-a desfăşurat evenimentul, şi-au exprimat categoric opoziţia faţă de introducerea paşapoartelor cu cipuri biometrice. Organizatorii manifestării, susţinuţi de cei prezenţi, şi-au anunţat intenţia de a continua manifestările de protest până la o soluţionare favorabilă a solicitării de abrogare a legilor care urmăresc controlul total al poporului român. De asemenea, s-a subliniat că opoziţia faţă de introducerea cipurilor biometrice reprezintă o problemă civică şi, mai ales, duhovnicească.
Voi reveni cu fotorafii şi înregistrări din timpul manifestării. (F.P.)

Fotografii: snitzel
duminică, 15 februarie 2009
Conferinta anti-cip la Braşov - miercuri, 18 februarie
COALIŢIA ÎMPOTRIVA STATULUI POLIŢIENESC şi REVISTA “VEGHEA”
vă invită la o conferinţă publică susţinută de:
Monahul Filotheu (Mânăstirea Petru-Vodă)
Maica Ecaterina
Jurnalistul George Roncea
Tema:
Îndosarierea electronică şi libertatea întru Hristos. Apelul Părintelui Justin Pârvu.
Locul: Corpul S al Universităţii Transilvania, Sala S II 1
(Facultatea de Silvicultură, vizavi de Maternitate)
Data: Miercuri, 18 FEBRUARIE 2009
Ora: 18,00

Abonați-vă la:
Postări (Atom)