72 de ani de la uciderea lui Octavian Goga. O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet (Eminescu) alături de inimile tuturora.

“Eminescu este şi va rãmâne cea mai strălucită încarnatie a gcniului românesc. Vremea de astăzi cu toate izbănzile ei îi apartine. A biruit crezul lui. Tot viforul de dârâmare şi tot avântul de recladire tâşneşte din fulgerele lui. Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitătii nationale cu toate atributele ei logice. Din zilele de adolescent cu o precocitate uimitoare, fiul căminarului dela Botoşani s’a îndrumat spre acest ideal, căruia mai tărziu i-a dat o superioară justificare teoretică. Din primele zile, elevul lui Aron Pumnul pornit în pribegie, a simtit chemările întregului sol românesc, prins atunci sub atătea stăpăniri vitregi.

A plecat să-1 cunoască şi pretutindeni a pus urechea să-1 audă. Limba lui literară, într’o vreme când grămătici de tot soiul o drămuiau cu erezii savante, se adapă din moştenirea “veche şi înteleaptă” a tuturora. Un proverb din muntii Moldovei, o glumă de pe Târnava, o frază euritmicã din Gorj, toate îşi dau întâlnire in atelierul lui Eminescu, ca să închege patrimoniul unitătii. El a fixat mai întăi, şi de un caracter definitiv, tablele legii in graiul nostru. Nu e însă numai codificatorul limbii literare. Eminescu e mai mult; e părintele ideologiei nationale moderne in evolutia noastră.

E cel dintâi roman al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până in glesne in pământul strămoşesc.

Mai mult ca oricare altul, el a crezut in neam; l-a simtit in adâncime, l-a înteles in misiunea lui istorică. Veacurile l-au strigat de departe, dincolo de “scripturile bătrâne”, i s’a mărturisit misterul tracoromanic al începutului, i-a strălucit epoeea dela o mie patrusute, şi l-au durut toate chinurile facerii de astăzi. Cititi “Doina” lui, căntecul năzuintelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului. Pentrucă politica natională întemeiată pe puritatea de sânge şi pe încercuirea în traditiunile noastre seculare ca şi pe excluderea străinului exploatator, n’a avut un mai lummos doctrinar decât pe poetul “Luceafărului”.

Oricât ar fi dispuse mintile simpliste să creadă ca jocul realitâtilor scapă artistului şi că înregistrarea cu preciziune a necesitătilor nationale e numai apanajul politicienilor profesionişti, adevărul e altul.

Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României in creştere.

Cititi articolele lui şi veti vedea că stati in fata unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie natională.

Am dorit ca aici la graniţă să avem un altar naţional sfânt şi curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în faţa celor două hotare să avem o cetate de primenire şi mândrie naţională care să vestească şi să arate gradul de cultură şi civilizaţie al neamului nostru.

O graniţă se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Aţi ales pe cel mai tare, aţi ales poetul.”

Octavian Goga, Ministrul Culturii Romaniei Mari, la dezvelirea primului monument Eminescu de peste munti, la Sannicolau Mare, 1925.

Sursa:

http://roncea.ro/

Vezi şi:

Octavian Goga: Mustul care fierbe. Problema maghiară. Nu vom admite ca toleranţa noastră să fie confundată cu neputinţa.

Octavian Goga: Mustul care fierbe. Problema maghiară. Nu vom admite ca toleranţa noastră să fie confundată cu neputinţa.

Incontestabil, această fermentaţie nu poate da nimănui impresia unei vieţi de stat solide şi garanţia unei maturităţi politice. Cu acest temperament maladiv, în care dorul de aventură este sfătuitorul de căpetenie, sufletul din vecinii îmbibat de viziuni strălucitoare se lasă lesne atras spre orice prăpastie. Cu deosebire vremile de-acum cu perpetua lor balansare şi incertitudine favorizează şi mai mult aceste crize de iluzionism politic. Cele mai neînsemnate zvâcniri postume ale conflagraţiei uriaşe de ieri în ţara lui Horthy provoacă perturbaţii zgomotoase, aruncând pe planul întâi din nou mirajul Ungariei lui Ştefan cel Sfânt şi o lungă serie de apetituri înfrânte...

În astfel de împrejurări, Ungaria constituie o problemă de salubritate internaţională, care interesează deoparte statele din Europa Centrală şi mai ales pe moştenitorii târzii ai unui patrimoniu naţional. Nu se va mira nimeni deci, dacă o asemenea vecinătate trezeşte şi la noi, ca şi în ţările mărginaşe, o legitimă încordare şi o pipăire periodică a sacului de cartuşe, indiferent de atitudinea mai mult sau mai puţin vitejească a jandarmilor unguri de la frontieră.

O prevedere militară este poate unica reţetă care asigură liniştea tuturora.

(...) Sunt profund greşite aceste impulsuri care măresc zilnic distanţa ce ne desparte. Răceala şi neîncrederea societăţii conducătoare maghiare din Ardeal nu poate avea alte consecinţe decât resuscitarea unui legitim egoism de rasă la noi. Această vâltoare nu ne va da putinţa să realizăm o sumă de binefaceri pe seama unor oameni, care găsindu-şi rostul în cadrul ideii de stat român, au tot dreptul să ceară o ocrotire frăţească.

Se pretinde însă o coborâre pe pământ, o împrietenire cu realitatea.

Iniţiativa unui spirit nou trebuie să se întrevadă în tabăra conducerii ungureşti din ţară, altfel, stăruind pe calea începută, riscă să primejduiască reale interese. Nu mai e nevoie să o repetăm că o mână onestă de prietenie noi nu vom refuza niciodată, - dar nici nu vom admite ca toleranţa noastră civilizată să fie confundată cu neputinţa.

Aşteptăm cuvântul sincer şi cavalereşte rostit, care va avea şi răspunsul nostru limpede.

- fragment din Octavian Goga, Mustul care fierbe, editura Scripta, 1991