Se afișează postările cu eticheta darwinism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta darwinism. Afișați toate postările

luni, 21 iunie 2010

Poliţia gândirii. Profesorii universitari sunt liberi să spună orice, până la teoria evoluției. Antidarwiniștii din SUA sunt „executaţi”


Zeci de profesori universitari şi cercetători de renume din Statele Unite ale Americii au ajuns să fie concediaţi pentru că au pus la îndoială teoria evoluţiei. Fenomenul ia amploare şi în Europa. În România nu s-a ajuns încă în această situaţie, dar unele aspecte ale vieţii academice din România pun sub semnul întrebării libertatea de exprimare.

În România, libertatea profesorilor de a spune ce gândesc şi de a cerceta diferite aspecte, oricât de sensibile şi controversate ar fi, este mai mare decât în America şi Europa, unde libertatea academică este drastic amputată. În Occident, cenzura a pornit odată cu contestarea teoriei lui Darwin. Zeci de profesori universitari care pun la îndoială teoria evoluţionismului sunt alungaţi din universităţi americane şi europene. Un exemplu concret de „execuţie” este al cercetătorului Raymond Damadian, inventatorul investigaţiei moderne RMN - Rezonanta Magnetică Nucleară. În urma invenţiei lui Damadian, recunoscută a fi una din cele mai mari invenţii ale secolului XX, s-au construit peste 500 de milioane de aparate de scanare RMN, reprezentând o industrie de peste cinci miliarde de dolari anual.

În cartea lui Jerry Bergman, „Slaughter of the Dissidents” (Masacrul Dizidenţilor), inventatorul RMN mărturiseşte cum a fost batjocorit şi dat afară din comunitatea academică în momentul în care a început să contribuie cu articole în reviste creaţioniste (Christianity Today) sau să îşi expună dovezile ştiinţifice care demontează teoriile lui Darwin. Totul a culminat cu retragerea nominalizarii sale pentru premiul Nobel în medicina în 2003. În mod ironic, în acel an premiul a fost acordat altor doi profesori care au adus câteva îmbunătăţiri aparatului lui Damadian.



Biologul Richard Sternberg este un alt exemplu care a avut o soartă similară în calitate de editor al unui jurnal afiliat unui muzeu prestigios. Sternberg a citat un articol al doctorului Stephen Meyer care sugera că „Designul Inteligent (Planul Inteligent) ar putea explica felul în care a apărut viaţa”, considerând că articolul respectiv ridică nişte întrebări importante. Prin urmare acesta şi-a pierdut slujba, deşi era evoluţionist, spunându-i-se că punerea la îndoială a darwinismului şi acordarea subiectului Intelligent Design un dram de credibilitate a fost mult prea gravă.

Libertatea academică la români


În România, autonomia universitară şi libertatea academică sunt garantate prin lege, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Marile voci din mediul academic din România susţin că libertatea profesorului la catedră este încă un ideal la care românii visează. În aceste condiţii, dacă un profesor român abordează, spre exemplu, o temă care vine în contradicţie cu teoria evoluţiei, iar acest lucru nu este acceptat de anumite persoane cu funcţii de conducere, consecinţele pentru cadrul didactic pot fi grave. „În România, legislaţia nu este nici la nivelul autonomiei, nici a libertăţii academice. Cele două noţiuni nu sunt redate până la capăt. Ar trebui precizat şi în Constituţie că oricine are libertatea de a trata orice temă cu condiţia de a prezenta şi punctele de vedere concurente”, a spus fostul ministru al învăţământului şi rector la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Andrei Marga(foto). Referitor la abordarea temei evoluţionismului, Andrei Marga susţine că profesorul universitar trebuie să aibă libertatea să o trateze fără reţineri. „Un profesor este complet liber să aleagă subiectele pe care le tratează. Obligaţia unui profesor este să evoce toate punctele de vedere concurente şi să evoce argumentele. Atunci problema evoluţionismului o poate trata atât un suţinător al evoluţionismului cât şi un susţinător al creaţionismului”, a mai spus Marga.


Libertate, dar cu măsură


Noul proiect de lege a educaţiei garantează la articolul 270 libertatea de gândire şi exprimare a profesorilor, arătând că „membrilor comunităţii academice le este garantată libertatea academică. În baza acesteia, ei pot exprima liber opinii academice în spaţiul universitar şi au libertatea de predare, de cercetare şi de creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică”.

În acelaşi timp, proiectul de lege dă posibilitatea rectorului să intervină în anumite situaţii, iar rectorul la rândul său este sub tutela Ministerului Educaţiei, încălcându-se astfel conceptul de autonomie universitară, lucru sesizat şi de fostul ministru al Învăţământului, Ecaterina Andronescu (foto), în prezent rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti. „În actualul proiect de lege autonomia universitară este drastic amputată, în condiţiile în care trendul european este de a acorda autonomie universitară. Actuala lege stabileşte pentru rectori puteri discreţionare. Nu rectorul trebuie să aibă cea mai mare putere. Cea mai mare putere trebuie să o aibă senatul şi consiliul”, a spus Andronescu. Referitor la tratarea sensibilului subiect al evoluţionismului, rectorul Politehnicii din Bucureşti susţine că trebuie un anumit control pentru a se evita „derapajele”. „Eu cred că dascălului universitar trebuie să-i rămână libertatea de gândire şi de cercetare. Nu trebuie să existe constrângeri, dar cred că orice universitate trebuie să aibă şi pârghiile de reglaj. Trebuie creat echilibrul puterii în orice universitate. Conţinutul unei discipline este propus de titularul cursului, dar este aprobat de catedră. Nu cred că s-ar putea trece într-o extremă sau alta”, a mai spus Andronescu.

O părere similară are şi rectorul Universităţii de Medicină din Timişoara, Ştefan Drăgulescu (foto dreapta). „Sunt adeptul libertăţii academice şi nu sunt împotriva acestor discuţii, atât timp cât sunt făcute de o minte normală”, a spus Drăgulescu.

Profesorii cu pumnul în gură

Chiar dacă libertatea academică ar trebui să fie garantată în România, una din pârghiile prin care se poate pune pumnul în gură unui profesor este respingerea granturilor pentru proiectele sale de cercetare în cazul în care nu acesta nu merge în direcţia impusă de autorităţi, blocarea accesului la jurnale academice pentru a-şi publica rezultatele cercetărilor sale şi implicit blocarea obţinerii de noi grade academice. Probabil situaţia cea mai îngrijorătoare în care libertatea de exprimare a unui profesor este pusă sub un mare semn de întrebare este întâlnită în domeniul cercetării. Semnalul de alarmă este tras chiar de Andrei Marga. „Cercetarea ştiinţifică a devenit o industrie şi ea se realizează în echipe mari. În astfel de situaţii se mai poate vorbi de libertate academică la propriu. Nu cumva grupurile de cercetare ajung prin forţa lucrurilor să limiteze libertatea academică a unui profesor!?”, întreabă retoric Andrei Marga.

Acesta a ţinut să precizeze că importanţa libertăţii de exprimare la catedră este vitală pentru a atrage un mare efect de cunoaştere şi dacă libertatea de gândire este încălcată, democraţia nu este înţeleasă aşa cum trebuie. Profesorul timişorean Marcel Tolcea, membru marcant al societăţii academice din Banat, consideră că situaţia din America este cauzată de dorinţa comunităţii academice de a avea o corectitudine politică de multe ori jenantă. Marcel Tolcea crede însă că România nu va ajunge ca SUA din acest punct de vedere. „Nu cred că în România este un pericol îngrădirea libertăţii academice. Militez pentru libertatea academică şi este important ca ea să existe”, a spus profesor universitar doctor Marcel Tolcea.


  • Daniel Dancea (Adevărul de Timişoara)

vineri, 30 octombrie 2009

L'Osservatore Romano, ziarul oficial al Vaticanului: Cititi-l pe Marx! Darwinism, globalism, comunism...

La 21 octombrie, numarul 21 al publicatiei oficiale a Vaticanului, L'Osservatore Romano, a publicat un articol in care indeamna oamenii sa citeasca operele lui Marx, fapt care ii va ajuta sa gaseasca un raspuns la intrebarile privind actuala criza economica, scrie Boris Kagarlitki, directorul Institutului de Studii pentru Globalizare, in ziarul The Moscow Times, in editia de joi, 29 octombrie, potrivit Agerpres. De asemenea, scrie si Timesonline.co.uk, Marx, care a descris religia ca "opiumul popoarelor" s-a alaturat lui Galileo, Charles Darwin si Oscar Wilde pe o lista crescanda de personalitati istorice care au fost reevaluate de Biserica Romano-Catolica. Nu cu mult timp in urma, Papa Benedict al XVI-lea, care reprezinta aripa conservatoare a ierarhiei catolice, a denuntat public invataturile lui Marx. Dar acum, cand o lume intreaga sufera consecintele unei crize profunde a modelului liberal capitalist, este firesc ca Biserica Catolica sa arunce o noua privire asupra lucrarilor lui Marx, sustine publicatia rusa. Este cunoscut faptul ca Marx nu era catolic iar Vaticanul nu a recunoscut niciodata realizarile lui in calitate de economist si sociolog major. Totusi, ideile politice si revolutionare continute in ''Das Kapital'' (Capitalul) au fost cele care au influentat zeci de milioane de catolici - mai ales din America de Sud, releva autorul articolului.
Marx, care a descris religia ca "opiumul popoarelor" s-a alaturat lui Galileo, Charles Darwin si Oscar Wilde pe o lista crescanda de personalitati istorice care au fost reevaluate de Biserica Romano-Catolica, informa pe 22 octombrie Timesonline.co.uk. L'Osservatore Romano, ziarul Vaticanului, a zis pe 21 octombrie ca majoritatea criticilor lui Marx la adresa capitalismului au evidentiat "alienarea sociala" simtita de "marea parte a umanitatii" care a ramas exclusa, chiar si acum, din procesul de decizie economic si politic. Georg Sans, un profesor de istorie contemporana a filozofiei la Universitatea Pontificala Gregoriana, a scris intr-un articol ca opera lui Marx a ramas in mod special relevanta astazi cand umanitatea cauta "o noua armonie" intre nevoile sale si natura. El a spus de asemenea ca teoriile lui Marx ar putea sa ajute la explicarea problemei inegalitatii venitului din interiorul societatilor capitaliste. "Trebuie sa ne intrebam, impreuna cu Marx, daca formele de alienare de care a vorbit el isi au originea in sistemul capitalist", a scris profesorul Sans. Anul trecut, Vaticanul a ridicat o statuie a lui Galileo, in luna februarie un oficial important a declarat teoria lui Darwin compatibila cu credinta crestina, iar, in iulie, L'Osservatore l-a laudat pe Oscar Wilde, scriitorul homoxesual de piese de teatru, ca "un om care in spatele unei masti de amoralitate s-a intrebat pe sine ce este corect si ce este gresit". Profesorul Sans are insa si critici la adresa lui Marx. El a sustinut ca viziunea materialista a lui Marx asupra istoriei a redus in mod gresit omul la nimic mai mult decat un produs al circumstantelor sale materiale, economice si fizice. Sans a mai spus ca, dupa caderea comunismului in 1989, putini mai cred ca proprietatea privata este gresita sau nedreapta, si data fiind experienta ultimei jumatati de secol, nimeni nu mai crede ca raspunsul este colectivizarea proprietatii. Articolul profesorului Sans a fost publicat pentru prima data in La Civilta Cattolica, un ziar iezuit, si republicat in L'Osservatore Romano.

Ziua Online

joi, 29 octombrie 2009

Ministrul desemnat al Educatiei crede ca darwinismul este o "teorie stiintifica validata" si vorbeste despre icoane in scoli

Un parinte duhovnic spunea odata: Cine crede ca se trage din maimuta, se trage din maimuta, cine crede in Dumnezeu, e fiul lui Dumnezeu.

Avem o veste proasta pentru domnia sa. Fosila extrem de bine conservata a primatului cunoscut ca "Ida" nu este legatura lipsa dintre omenire si maimute, ci apropiata de lemuri, conform celor mai recente declaratii ale cercetatorilor.

Ministrul desemnat al Educatiei de catre Lucian Croitoru, Daniel Funeriu, afirma, intr-un interviu acordat miercuri HotNews.ro si realizat de Dan Tapalaga, ca darwinismul trebuie studiat in scoli, pentru ca este o teorie stiintifica validata. Cat priveste prezenta simbolurilor religioase, a declarat: "Eu, de exemplu, cand ma uit la o icoana, ma gandesc la traditie si abia apoi sunt penetrat de sentimentul religios cand ma uit la acea icoana". Funeriu este unul dintre expertii cooptati in Comisia prezidentiala si si-a adus aportul atat la pactul national pentru educatie, cat si la redactarea legilor din domeniu.
"Nu suntem in situatia sa alegem, ori darwinism, ori religie. Noi trebuie sa oferim copiilor Romaniei alternative si ei sa decida ce li se potriveste mai bine. Vreau sa spun clar, limpede, cu subiect si predicat: darwinismul este o teorie stiintifica validata care trebuie studiata in scoala explicit, nu doar implicit. In acelasi timp, Constitutia Romaniei garanteaza studiul religiei in scoala. Stiinta nu poata sa raspunda la toate intrebarile pe care si le pun oamenii, indivizii, tot asa cum religia, sentimentul religios, nu poate sa suplineasca progresele stiintifice si tehnice. Prin urmare, cred ca va trebui sa avem o discutie foarte relaxata, foarte responsabila, in care sa depasionalizam acest subiect".
Despre prezenta simbolurilor religioase in salile de clasa, el a declarat: "As vrea sa va dau un raspuns simplu, raspunsul din punctul meu de vedere nu este simplu. Simbolurile religioase au doua caracteristici: ele sunt intr-adevar simboluri religioase, dar au si o latura a traditiei, a culturii noastre nationale. Eu, de exemplu, cand ma uit la o icoana, ma gandesc la traditie si abia apoi sunt penetrat de sentimentul religios cand ma uit la acea icoana. Deci, eu cred ca trebuie sa avem o abordare in primul rand legala, mai apoi cred ca trebuie sa le gandim din prisma traditiilor".

Ziua Online