Fripturiştii lui Traian Băsescu. Urmează beneficiarii privilegiati ai fondurilor publice din gastile Geoana, Antonescu etc

Instalarea lui Traian Băsescu în fotoliul de preşedinte al României a produs schimbări spectaculoase în viaţa multor intelectuali şi jurnalişti din România. Unii dintre ei erau condamnaţi din naştere la anonimat, alţii era îngropaţi de o mediocritate intratabilă. Le lipseau şi opera, şi recunoaşterea, chiar şi popularitatea ieftină.



1. Horia-Roman Patapievici, filozof cu operă de necitit, numit preşedinte al Institutului Cultural Român. Conduce un institut cu un buget cât un minister. Are pe mână toate fondurile de promovare a culturii române. N-a mai condus în viaţa sa o instituţie. Pentru bunăstarea familiei, soţia sa a fost promovată la BNR (unde prin anii ’50-’60 tatăl său a lucrat ca director). Salariul brut al unui consilier la BNR este aproape dublu faţă de cel al unui ministru.



2. Vladimir Tismăneanu, urmaşul unui feroce activist comunist, a devenit el însuşi lector propagandist de partid în perioada Ceauşescu. S-a lipit ca o ventuză de regimul Ion Iliescu, iar acum este rezervor de idei prezidenţiale, ideologul condamnării comunismului şi conducătorul Comisiei prezidenţiale de cercetare a perioadei totalitare.

Pentru friptura aceasta din care se hrăneşte şi astăzi, plimbându-se mereu de la Washington la Bucureşti, a fost în stare să-şi acuze tatăl în mod public. Şi să nu se întrebe niciodată ce legătură o fi avut Traian Băsescu cu Securitatea!



3. Sever Cotoi-Voinescu, jurnalist cu pretenţii culturale, remarcat mai ales prin coafura bărbii sale ca pana corbului. A dus-o bine şi pe vremea regimului Constantinescu, primind un post de consul în SUA. În Epoca Băsescu s-a afirmat ca limbist rafinat, fiind capabil să argumenteze orice afirmaţie trăsnită, ilogică sau indecentă a lui Traian Băsescu. Asta i-a şi adus poziţia de purtător de cuvânt al candidatului Băsescu.



4. Sebastian Lăzăroiu, sociolog cu disponibilităţi enorme de a dovedi prin cercetări de teren lucruri imaginate sau petrecute numai în vis. El a lansat celebrul sondaj care a devenit fundamentul operaţiunii de spargere a PNL. Pe baza măsluirii produse de CURS, Theodor Stolojan a fost lansat ca preferat al publicului la funcţia de premier şi militant liberal, dispus să contribuie la reconstrucţia PNL.



5. Mircea Mihăieş, pupincurist prezidenţial abonat la Cotroceni, singurul român care vomează la numele preşedintelui Obama şi crede că el şi Traian Băsescu ar putea pune la cale o debarcare a acestuia. Conduce în funcţia de vicepreşedinte ICR promovarea culturii române. Deşi opera sa se reduce la câteva cărţi de interviuri sterpe cu Vladimir Tismăneanu şi la un volum despre poetul şi cântăreţul din care n-a înţeles mare lucru. Înjură la comandă cu dexteritatea mahalagiului care sparge două geamuri cu o singură piatră.



6. Traian Radu Ungureanu, singurul jurnalist român dat afară de la BBC. Şomer în Anglia, s-a recalificat la Bucureşti ca stilist extrem de expresiv şi rafinat în descrierea şi interpretarea bâlbelor prezidenţiale. A fost la un pas de o mare ruşine pentru el şi pentru România, aceea de a ocupa postul de ambasador al ţării noastre la Londra. În compensaţie şi cu multă stăruinţă s-a ales cu un post de parlamentar european. Nu înţelege mare lucru din ce vede la Bruxelles şi la Strasbourg.



7. Cătălin Avramescu. Profesor fără nume şi fără carieră, socotit de unii un fel de zăltat, s-a afirmat mai ales prin valoarea de clănţău. Toacă orice idee, enervează orice interlocutor şi este mono-mental în ce-l priveşte pe Traian Băsescu. Din pârlit a ajuns consilier prezidenţial. O victorie a lui Băsescu în alegeri i-ar aduce un viitor strălucit şi câteva poziţii mai sus în acest clasament.



8. Monica Macovei, fost procuror comunist, fost activist al societăţii civile, prin traducerea în Justiţie a gândirii preşedintelui Traian Băsescu a devenit un fel de amazoană a dreptăţii. La un moment dat, a trecut la câţiva milimetri pe lângă funcţia de premier ca, la câteva săptămâni, să zboare din guvern. S-a afirmat ca democrată categorică şi în ţările amărâte din Europa de Sud-Est şi a reuşit să urce pe lista pentru Parlamentul European. O asociaţie-fantomă a şi scos-o femeia nr. 1 a Europei (cei mai mulţi europeni neştiind nimic despre doamna, nici chiar despre preşedintele ei).



9. Toader Paleologu. Mascota veselă a guvernului Boc a ajuns ministru pentru momentele de umor oferite românilor gratis şi pentru slugărniciile preţioase publicate pe unde a găsit loc. Este singurul care din cauza sărăciei cu duhul, când a vrut să-l laude pe preşedinte, s-a trezit zicând câte o poantă sau chiar o înjurătură. Ambasador şi ministru pentru cât a citit şi a scris tatăl său (inclusiv pe adresa băieţilor).



10. Teodor Baconski, fiul lui Anatol E. Baconski, basarabean cu responsabilităţi în propaganda proletcultistă, cunoscut pentru cunoaşterea şi apropierea de lumea Vaticanului, pentru jocurile erotice din cadă cu o ambasadoare şi pentru articolele solemne la adresa preşedintelui. Cădelniţările din ultimii ani i-au adus un nou mandat, de data aceasta de ambasador la Paris.



Sursa:

http://cotidianul.ro

Cazul „Cotidianul“. Update. Miorlăiala isterică din menajeria lui Vîntu

Continuă agitaţia frenetică a taberelor de „deontologi“ de diferite calibre, în jurul scandalului creat de sosirea lui Nistorescu la „Cotidianul“. „Cornel Nistorescu a ajuns deja persona non-grata în redacţia pe care ar trebui să o păstorească“ - titrează un comentator. Isterii, opinii, comentarii, bårfe, baliverne, acuze şi profeţii iar balamucul se extinde la nivelul întregului Trust al lui Vîntu - „mustăciosul cu aer de cămătar modern“, după cum îl descria Nistorescu pe actualul său patron, în EVZ din 1997. Fostul ziar condus de Nistorescu nu scapă ocazia pentru a-i trånti o copită straşnică, reluånd integral materialul din care a citat publicaţia „Curentul“ ieri.
Anumite pasaje sunt delicioase, Nistorescu etichetându-l pe Vîntu genial, aş zice: „fostul puşcăriaş Vîntu, om de afaceri adus de valurile tulburi de după 1990 dintr-un modest oraş din Moldova la gurile de metrou din Bucureşti“ era descris „ca cel care îţi spintecă abdomenul, apoi se spală tacticos şi se parfumează în baie“, „un individ fără scrupule, care se foloseşte de oameni, le extirpă glanda morală, dă şpăgi“ cu geamantanul „şi, mai ales, nu lasă nicio urmă“. Parţial ultima parte, cu „urmele“, începe să se infirme dacă avem în vedere ultimele zvonuri aduse la suprafaţă de scandalul din spatele „Cotidianului“. Vîntu are o problemă cu „lăsatul urmelor“, iar în toamnă aceste probleme s-ar putea acutiza şi ar putea da naştere unui nou dosar care l-ar putea „căpăci“ pe fostul puşcăriaş.
Zarva extinsă în Trustul Realitatea-Caţavencu este amplificată şi de succesiunea zvonurilor lansate pe piaţă cu privire la eventuala nouă conducere a Realităţii - ba Cozmin Guşă, ba Sorin Roşca Stănescu dezminţind hotărât că ar urma să preia frâiele Realităţii căzute în cap, ca şi „Cotidianul“. Culmea, partenerul lui Vîntu, „deontologul“ Mircea Toma, după ce „Cancan“ l-a prezentat cu putza anemică în vânt, în faţa copilului său, pe litoral, revine viguros şi cere, prin aşa-zisa Agenţie de Monitorizare a Presei, „analizarea cazului scandalos de la «Cotidianul»“ - unde se încalcă libertatea presei... de către Nistorescu, pus tot de Vîntu şef.
Alţi blogeri, de genul lui Rogozanu, protestează şi ei cum pot mai bine, ba mai dând o limbă lui Nistorescu, ba strigând help pentru viol la adresa lui Pătrăşconiu, „dat afară abuziv de dictator“. De vină pentru astfel de comentatori sunt alţii, nu Vîntu - „e mare păcat că ziarul îşi ia lovituri de la presa fără coloană, gen Mircea Badea & Roncea, după gesturi necugetate făcute de Cornel Nistorescu tot pe jumătate“.

Replica lui Nistorescu

Pe de altă parte, Nistorescu le răspunde tuturor: „Trebuie să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la această furtună pe net. Unii au fost ironici, alţii nedrepţi, unii au exagerat, alţii au lansat aberaţii. Alţii pot fi aşezaţi pe căprării. Se crede că lucrează în subsolul unor partide politice. Pe unii însă trebuie să-i bănui de apartenenţă la SRI, SIE şi SPP. Dar cei mai violenţi au fost băieţii dintr-o gaşcă înrolată.
Îi puteţi găsi uşor pe blogul lui Vladimir Tismăneanu. Sunt cei care profită din operaţiunea de condamnare a comunismului. Lor li se adaugă unii care au fost obligaţi să plece la venirea mea. Nu vom putea lucra niciodată împreună, pentru că producţia lor nu-i decât o flecăreală de tavernă şi n-are nicio legătură cu jurnalistica“.
Tismăneanu intră şi el în horă şi dă de pământ cu noul şef de la „Cotidianul“, mai ceva ca într-un Raport Final, într-o luare de poziţie intitulată „Sindromul Nistorescu: paralizia morală şi impudoarea cronică“.
„De ani de zile am observat cu tristeţe declinul profesional şi moral al lui Nistorescu. Am fost şi eu editorialist la «Cotidianul», deci subiectul mă priveşte şi direct. Nistorescu a acţionat în chip malign, autoritar şi abu-ziv, ca un activist al Secţiei Presă trimis să «rezolve situaţia».“
Evident, Tismăneanu ştie ce spune chiar din familie, deoarece tătucul său a fost un astfel de activist, iar expertiza sa e demnă de luat în considerare: Reacţia dlui Nistorescu ţine de sindromul impertinenţei autoritariste, al resurecţiei cadriştilor impenitenţi sub umbrela pretinsei competiţii de piaţă. Cornel Nistorescu este un personaj care nu cunoaşte jena. Ştie precis că nimeni din cei pe care îi insultă sistematic (inclusiv colegi de breaslă) nu profită deloc de pe urma condamnării comunismului. Dacă l-ar deranja vreun profit sau profitor, ar scrie despre Institutul Revoluţiei, aflat sub oblăduirea lui Ion Iliescu. Condamnarea comunismului nu este o „operaţiune“ (securistă ori mafiotică ori ambele) de tipul celor în care se prea poate să fi fost implicat câte un amic al lui Nistorescu. Ar îndrăzni vreodată Nistorescu să vorbească în termeni similari despre condamnarea Holocaustului? Vă mai amintiţi ce lacrimi vărsa, ori pretindea că varsă, când scria despre „tăcerea din jurul crimei“? Sindromul Nistorescu este cel al paraliziei morale.
În ce impostură morală se află el însuşi, Tismăneanul, evident nu mai vine vorba, mai departe, în comentariile acestuia. Hora acuzelor reciproce are, se pare, o miză mai profundă - impostura întregii clase politice - care se extinde şi asupra unui mare număr de actori politici mai mult sau mai puţin drapaţi în jurnalişti şi politologi de teapa unui Tismăneanu şi Nistorescu, fie ei paralizaţi ori nu, cu toţii simbriaşi ai unor personaje de tipul Vîntu...

George RONCEA
Curentul