Claritatea gândirii teologice la români vine de la Sfântul Niceta de Remesiana din Dacia

“Ortodoxia românească a primit prin strămoşii ei daco-romani şi prin generaţiile lor următoare până azi credinţa şi doctrina teologică fără schimbare de la Sfântul Niceta... Claritatea gândirii teologice la români vine, în mare măsură, de la Sfântul Niceta. Dulceaţa slujbelor şi a cazaniilor Ortodoxiei româneşti, care a dat naştere, se pare, cuvântului «privighetoare», se prelinge, probabil tot de la el: «Limba noastră-i limbă sfântă, limba vechilor cazanii». Împletirea teologiei cu filocalia, în Ortodoxia noastră, e o tradiţie spirituală care urcă până la Sfântul Niceta, Sfântul Ioan Casian, Teotim I şi călugării sciţi, care, toţi, se străduiesc pentru desăvârşire“ (Preot Profesor Ioan G. Coman)

Poporul roman si limba romana s-au format pe o intinsa arie geografica, cuprinzand nu numai teritoriile din nordul Dunarii, adica Dacia de altadata, ci si teritorii din sudul marelui fluviu, de pe atunci de Imperiul roman, invatatura crestina a fost cunoscuta inca din “veacul apostolic”, continuand apoi cu veacurile urmatoare. Pe la inceputul secolului al IV-lea, in provinciile romane din sudul Dunarii existau vreo 40 de scaune episcopale, cu ierarhi de seama, dintre care unii au luat parte si la lucrarile primelor Sinoade ecumenice, ori au scris lucrari de teologie, prin care aparau dreapta credinta in fata unor invataturi gresite.

In provincia Dacia Mediterranea, de pilda, era un scaun episcopal in orasul Remesiana, pe locul caruia se afla azi satul sarbesc Bela Pelanka, la vreo 30 de km de orasul Nis (fostul Naisus roman), catre granita Bulgaria. Aceasta eparhie a fost pastorita cu vrednicie de un mare teolog si ierarh cu viata sfanta, cu numele Niceta. Se cunosc anumite fapte din viata si lucrarea sa duhovniceasca din doua poeme pe care i le-a inchinat un prieten de al sau, Sfantul Paulin din Nola, oras in Italia, in apropiere de Napoli. Sfantul Niceta i-a facut doua vizite, in anii 398 si 402, cand a avut prilejul sa-i infatiseze felurite lucruri din eparhia pe care o carmuia. Impresionat de cunostintele teologice si de viata duhovniceasca a lui Niceta, la plecare, Sfantul Paulin i-a dedicat, de fiecare data, cate un poem de o mare frumusete literara.

Din primul poem, aflam ca Sfantul Niceta isi desfasura activitatea in indepartata Dacie, unde “barbarii invata prin tine sa cante pe Hristos cu inima romana si sa traiasca puri in pace senina”. Sfantul Paulin mentiona si popoarele care puteau sa-l numeasca pe Niceta “parinte”, scriind: “Pe tine te numeste parinte intreaga regiune a Borei, la predicile tale scitul se imblanzeste si cel invrajbit cu sine paraseste pornirile salbatice, fiindu-i tu invatator. Alearga la tine getii si amandoua felurile de daci: cei ce cultiva pamantul in interior si cei ce poarta caciuli de oaie si cresc turme bogate de vite pe malurile manoase”. Asadar sunt pomeniti scitii, getii si dacii, iar in alte versuri, bessii, toti locuind in aceleasi parti ale Remesianei. Pe toti acestia, Niceta ii aducea la Hristos, scotandu-i din starea de inapoiere culturala si spirituala in care se gaseau. Din aceeasi vreme, se desprinde ca Remesiana era pamantul natal al lui Niceta, deci el era un daco-roman din provincia Dacia Mediterranea.

Pe langa predica vorbita, Sfantul Niceta a lasat si cateva lucrari scrise, toate in limba latina. Cea mai de seama este Catehismul (Carticele de invatatura), scris pentru cei care se pregateau sa vina la Taina Sfantului Botez. A mai scris si alte cateva lucrari dogmatice: Despre diferitele numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre Simbolul credintei, pe care-l explica pe intelesul tuturor, Despre puterea Duhului Sfant, Despre jertfa mielului pascal si altele. Sirul acestora se intregeste cu doua lucrari cu caracter liturgic: Despre privegherea robilor lui Dumnezeu si Despre folosul cantarii de psalmi. In prima, Sfantul Niceta arata rostul privegherii de vineri si sambata seara, introdusa nu de mult ca slujba bisericeasca, cu imne de lauda si citiri biblice. Aratand folosul duhovnicesc al privegherii, el scria: “Cine privegheaza cu ochii sa privegheze si cu inima. Cine se roaga cu duhul sa se roage si cu mintea, ce se spune cu gura sa fie tinut si cu inima”. De la aceste privegheri se pastreaza pana azi, la poporul roman, “Privegherile” pe care le fac credinciosii nostri, mai ales la manastiri, in noaptea premergatoare unei sarbatori mari, ca si ““privegherea””pentru cei raposati. In cea de-a doua lucrare, Niceta raspundea celor care respingeau cantarea psalmilor, aratand ca, de fapt, pin ei erau cantate “tainele lui Hristos”, fapt pentru care el staruia ca ei sa fie cantati si pe mai departe la sfintele slujbe. El dadea si anumite indrumari cu privire la tinuta crestinului, scriind: “Cand se canta, toti sa cante; la rugaciune, toti sa se roage; cand se citeste, sa se faca liniste, ca toti sa auda la fel ceea ce citeste lectorul, iar nu unii rugandu-se cu voce tare, sa faca zgomot. Daca sosesti mai tarziu, in timp ce se citeste, adora numai pe Domnul, inchina-te si asculta cu atentie”. Este de presupus ca Sfantul Niceta a folosit cantarea psalmilor in lucrarea sa misionara.

A mai scris si imnul Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam, imn de preamarire, scris cu scopul de-a intari pe crestinii de atunci in credinta cea adevarata. Presupunem ca a fost cunoscut si invatat cu usurinta si de stramosii nostri.

Asadar, prin toata propovaduirea orala si scrisa a Sfantului Niceta, el a luptat pentru pastrarea dreptei credinte, potrivit hotararilor luate de primele doua Sinoade ecumenice, aparand-o de invataturile gresite si de superstitiile care circulau pe atunci. Cele doua calatorii in Italia, prietenia sa cu Sfantul Paulin de Nola, activitatea sa misionara, precum si sfintenia vietii lui il arata ca pe un ierarh de seama apartinator crestinismului daco-roman. a trecut la cele vesnice dupa anul 414, cand era pomenit pentru ultima oara intr-o scrisoare a lui Inocentiu I, episcopul Romei. Nu se stie cand a fost trecut in randul sfintilor. Martirologiile romane il sarbatoresc pe daco-romanul Niceta la 7 ianuarie, in aceeasi zi cu prietenul sau Paulin de Nola.

“Propovaduitor si aparator al dreptei credinte la multe neamuri te-ai aratat, Sfinte Ierarhe Niceta si cu smerenie ai castigat pe cele inalte, bine chivernisind darul. Pentru acesta, Parintele nostru, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne ocroteasca de tot raul si sa ne mantuiasca”.

sursa: Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, “Sfinti daco-romani si romani”, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 58-60.

Sarmizegetusa Regia, capitala dacică lăsată de izbelişte

Unul dintre cele mai importante monumente istorice de pe teritoriul României, cetatea dacică din Munţii Orăştiei, nu are un administrator stabilit de lege.

Calitatea de administrator a cetăţilor dacice este „plimbată” între Ministerul Mediului şi autorităţile locale de mai bine de cinci ani. Pentru o operaţiune simplă, de scoatere a unor copaci din zona monumentului, e nevoie de luni întregi. Mai mult, nu se ştie exact cine trebuie să păzească monumentul şi să-l gospodărească.

Arie cu statut special

În 1979, pe o suprafaţă de 38.000 de hectare din Munţii Orăştiei a fost înfiinţat Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina (PNGMC). De la bun început, acesta a inclus în arealul său şi o mare parte din complexul cetăţilor dacice, inclusiv Sarmizegetusa Regia. Până în 2003, parcul a existat mai mult pe hârtie.

Cu şase ani în urmă s-a înfiinţat Administraţia PNGMC şi au început să apară probleme administrative, în special din cauza legilor care se bat cap în cap. Mai mult, Sarmizegetusa Regia a fost inclusă în una dintre zonele speciale de conservare ale Parcului. Ariile cu acest statut au un regim care nu permite nici măcar ridicarea unei crengi de copac şi mutarea ei.

În aceste perimetre, intervenţia umană nu este permisă fără aprobarea Comisiei pentru Monumentele Naturii, din cadrul Academiei Române. Exemplul cel mai elocvent al blocajului a apărut cu patru ani în urmă, când o furtună a doborât mai mulţi copaci în apropierea zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia, iar instituţiilor abilitate le-a luat aproape doi ani să găsească o soluţie legală pentru a scoate trunchiurile din perimetrul sitului.

Din 2004, pentru orice săpătură arheologică, cercetătorii trebuie să ceară aprobarea Administra ţiei Parcului. A durat doi ani până cele două părţi au ajuns la o înţelegere care să le permită măcar cercetarea sitului istoric, fără să fie încălcate regulile zonelor naturale protejate.

Responsabilitate pasată

La întrebarea „cine este administratorul perimetrului pe care este amplasată capitala dacică?” nu există însă nici acum un răspuns coerent. Reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, instituţie finanţată de Con siliul Judeţean Hunedoara, consideră că de gospodărirea zonei ar trebui să se ocupe Administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina.

În sprijinul afirmaţiei lor aduc şi câteva prevederi şi norme emise la începutul acestui deceniu. „Nici Consiliul Judeţean şi nici MCDR Deva nu deţin vreun act prin care zona să le fi fost dată în administrare

. Noi ştim că PNGMC este administratorul zonei, pentru că există câteva acte în care este specificat acest lucru. Altfel de ce noi, de fiecare dată când vrem să facem o săpătură acolo, trebuie să le cerem lor aprobări? Este o încurcătură produsă la nivel guvernamental, printr-o serie de legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern care nu au fost corelate. Vă dau un alt exemplu: într-o ordonanţă se spune că paza cetăţilor dacice trebuie asigurată gratuit de Ministerul de Interne, dar ordonanţa res pectivă nu are nici acum norme de a plicare”, spune Cristina Bodó, cer cetător ştiinţific la MCDR, membru al colectivului de arheologi care se ocupă de cercetarea ce tăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Ea adaugă că reprezentanţii CJ Hunedoara au întocmit, în anii trecuţi, mai multe proiecte, în speranţa că vor obţine finanţări europene pentru cercetarea şi restaurarea vestigiilor de la Sarmizegetusa Regia. De fiecare dată însă a eşuat din acelaşi motiv: instituţia nu este proprietarul sau administratorul terenului pe care se află monumentul.

„Suntem, dar nu prea suntem administratori”

Directorul Administraţiei PNGMC, Mihaela Ionescu, spune că puterile instituţiei pe care o reprezintă sunt limitate. „Suntem şi nu prea suntem administratori ai zonei. Există Administraţia Parcului, dar fondul forestier este dat direct în grija Romsilva, iar cel cinegetic - în grija Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Avem un ranger responsabil de zona Sarmizegetusa Regia, dar, din motive financiare, nu ne permitem să angajăm paznici acolo. Rolul nostru în zonă este mai mult de supervizare, nu de administrare. Eu cred că de administrarea Sarmizegetusei Re gia ar trebui să se ocupe, în primul rând, Primăria comunei Orăştioara de Sus, pe teritoriul căreia se află mon umentul, în colaborare cu con siliul judeţean. Aşa ar fi normal şi aşa se întâmplă cu alte monumente din România”, explică Mihaela Ionescu.

DEZINTERES

„Instituţiile joacă ping-pong”

În timp ce instituţiile publice nu reuşesc să lămurească foarte clar cine administrează vechea capitală a dacilor, la Sarmizegetusa Regia vin din ce în ce mai mulţi turişti. Zona este pitorească, iar drumul de acces a fost reparat. Aici mai există doar un supraveghetor, şi acela plătit din banii Muzeului din Deva.

Acesta merge două ore pe jos, până sus, în cetatea dacică, şi lucrează opt ore pe zi. Cu strânsul gunoaielor lăsate de turişti îşi bate capul şi unul dintre cei mai înverşunaţi „daci” ai zonei, Vladimir Brilinsky, preşedintele filialei Transilvania a Fundaţiei „Renaşterea Daciei”.

„Sarmizegetusa Regia este acum ca stâna fără câini. Administraţia Parcului Natural, Primăria Orăştioara de Sus, Consiliul Judeţean şi Direcţia pentru Cultură joacă un meci de ping-pong în patru, iar «mingea» este de fapt calitatea de administrator al cetăţii dacice”, explică Brilinsky. El este mereu cu ochii pe cei care ignoră valoarea sitului arheologic.

„Vin turişti la Sarmizegetusa, mulţi campează în incinta sacră. Eu chiar am surprins o pereche care făcea amor lângă Marele Sanctuar Circular, şi nu este nimeni care să pună lucrurile în ordine. De-a lungul anilor, Ministerul Culturii a tot promis, dar nu a făcut absolut nimic. Este revoltător, pentru că este un monument din patrimoniul UNESCO, în opinia mea, cel mai important monument istoric de pe teritoriul României”, adaugă Brilinsky.

VACANŢE. Mulţi turişti campează în incinta sacră
Foto: Remus Suciu

CETATEA ROMANĂ

La Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa există un administrator, dar nu sunt bani

Cealaltă capitală antică de pe teritoriul Hunedoarei, Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, are un administrator clar - Consiliul Judeţean, prin intermediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, dar, din lipsa banilor, nici aici lucrurile nu sunt tocmai roz. Vechiul oraş roman se întinde pe cel puţin 60 de hectare, iar o bună parte din zidurile sale sunt şi acum sub pământ.

În ultimele decenii s-au alocat bani doar pentru săpături, dar vestigiile descoperite nu au beneficiat şi de fonduri pentru restaurare şi conservare. Din acest motiv, arheologii preferă acum să aştepte un proiect serios şi finanţare pentru cercetări de amploare.

„În străinătate s-a executat un proiect de rerstaurare a câtorva case romane, de genul celor care existau şi la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Locuinţele s-au făcut în cel mai mic detaliu şi totul a costat vreo 10 milioane de euro”, spune Gică Băieştean, şeful muzeului de aici. CJ Hunedoara nu a dispus niciodată de o asemenea sumă.

Cel mai recent proiect de restaurare se referea la amfiteatrul roman şi prevedea restaurarea a jumătate din arenă, pentru a putea găzdui diferite manifestări. Acesta a fost elaborat în anii ă90, şi acum ar trebui reactualizat. Din lipsa alocărilor bugetare, în zonă nu există un ghid, aşa că, fără o documentare serioasă în prealabil, turiştii nu prea pot înţelege mare lucru doar uitându-se la ceea ce a mai rămas şi a fost decopertat de arheologi din vechiul oraş roman.

Ciprian IANCU

DEZORGANIZARE. Turiştii nu pot apela la ajutorul unui ghid
Foto: Remus Suciu

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Cum se explica obtuzitatea si reaua vointa a istoricilor oficiali fata de epoca dacica?

Domeniul arheologiei este inconjurat de un bizar paradox. Pe cat se feresc "oficialii" istoriei sa-i acorde atentie si sa faca lumina in culisele lui, pe atat de mare este zona de interes manifestata de opinia publica. Romanul are un bun simt ancestral, care ii spune ca ceva nu e in regula cu istoria noastra, ca i s-a spus doar o jumatate de adevar si asteapta sa i se spuna si cealalta jumatate. Poate parea hazardat, dar indraznesc sa anticipez ca ceea ce spun si simt oamenii din popor cu privire la radacina noastra dacica si la problema romanizarii se va constitui, intr-o buna zi, in argument istoric. Pentru a face un pas inainte i
n aceasta zona de clar-obscur, am dialogat pe aceasta tema cu cativa specialisti, incercand sa delimitam cauzele care blocheaza accesul la acea jumatate nerostita de adevar.

VASILE BORONEANT,
arheolog, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti

"Peste tot, oamenii din popor spun ca se trag din daci"

- V-ati ocupat multa vreme de perioada veche a istoriei noastre. Ati perceput acest domeniu ca fiind unul ignorat sau chiar antipatizat?

- Problema este destul de delicata, din cauza ca la noi s-a impus scoala latinista, care a avut reprezentanti in universitati, la Bucuresti, Cluj si Iasi, si de la ei a pornit totul.

- Asta s-a intamplat si in lingvistica, deoarece romanizarea este in primul rand un proces lingvistic.

- Tocmai, istoricii au plecat de la lingvistica si nu se putea imagina alt curs. Toti sunt urmasii lui Parvan si toti cei care au ajuns pe la catedre nu au spus decat o singura poveste.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- Romanizarea?

- Da, romanizarea. Dar era doar o opinie la varf, caci traditia, opinia maselor era cu totul alta. Peste tot oamenii din popor spuneau ca se trag din daci. Peste tot pe unde te duceai la sat, taranii spuneau ca cutare movila sau val de pamant sau cetate e de pe vremea dacilor. Pentru ca nu aveau posibilitatea sa citeasca operele scrise ale corifeilor latinisti si spuneau ce stiau din traditie.

- Este previzibila o contrareactie la acest curent latinist?

- Nu prea, pentru ca in universitati sunt aceiasi oameni care propaga aceleasi idei, iar studentii lor sunt formati in acelasi fel. Numai daca dintre acesti studenti ramane la catedra vreunul cu alte idei si sa arunce alta lumina asupra problemei, dar e destul de putin probabil sa poata sa ramana, daca nu urmeaza linia inaintasilor.

- Ce ziceti de manualele de istorie de astazi? Dumneavoastra ati invatat dupa manualele din perioada interbelica.

- Cele de astazi sunt imbacsite cu ideologie comunista. Autorii manualelor de istorie de astazi sunt formati in epoca comunista, elevi ai aceleiasi scoli.

- Totusi, epoca dacica este expediata in scoala in cateva randuri, pe cand celelalte epoci sunt mai "simpatizate".

- In general, epoca dacica e mai putin studiata la toate nivelele, pentru ca este mai dificila, nu prea exista izvoare. Toata lumea se duce la epoca contemporana, pentru ca te poti documenta din presa vremii si se poate face mai usor o lucrare de licenta sau o cercetare.

- Dar daca manualele sunt atat de zgarcite cu epoca dacica, inseamna ca si copiii sunt de mici indepartati de domeniul acesta si cresc fara o constiinta a radacinilor lor.

- Da, doar daca nu au norocul sa aiba bunici sau parinti care sa le povesteasca si despre daci. Iar acum se mai adauga si valul acesta cumplit de cosmopolitism, care vine de la societatea americana. Tinerii invata ca in alta parte e mai bine ca aici, ca e bine sa plece si sa caute sa obtina cat mai usor o slujba in alta parte. Deci, se paraseste ideea sacrificiului. Nimeni nu mai vrea astazi sa se sacrifice pentru niste valori, sa ramana si sa faca ceva aici, in conditii mai grele. Toata lumea fuge de greu.

- Sa revenim la curentul latinist. De ce este atat de puternic acest curent? Ne face mai europeni? Mai nobili? Mai moderni?

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- S-a impus aceasta directie si ea se mentine si se intareste prin ea insasi. Daca s-ar fi impus orientarea lui Bratescu-Voinesti sau daca am fi avut guverne nationaliste, s-ar fi inradacinat un alt punct de vedere.

- Are legatura cine e la guvernare cu ce se preda in universitati?

- Are. Pentru ca exista teama de a nu se preda in Universitati adevarul gol-golut. Se preda un adevar doar pe jumatate. Ideea mentinerii puterii este aceeasi la toate guvernele: cel infrant este intotdeauna cel vinovat. Iar daca dacii au fost infranti, li s-a asociat o vina.

- Asta inseamna ca pentru a se schimba felul in care se preda istoria in universitati, ar trebui sa se schimbe ceva si in modul de guvernare?

- Ideologia democratica de astazi nu este cea pe care a lasat-o Pericle, care a gandit-o pentru o cetate cum era Atena. Cand ideea democratica s-a difuzat, lumea l-a uitat pe Pericle si principiile lui.

- Ce fel de guvernare ar trebui sa avem ca sa putem spera ca se va preda in universitati adevarul gol-golut?

- Pentru noi, pentru romani, trebuie sa fie una crestina, pentru ca numai spiritul crestin propovaduit de Biserica ar putea sa aduca adevarul in scoli. Vedeti, traim permanent aceasta lupta a raului care se perpetueaza si a binelui care izbucneste numai din cand in cand.

VICTORELA NEAGOE,
cercetatoare, Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti"

"In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna am crezut ca strainul este mai grozav"

- V-ati ocupat de editarea "Daciei Preistorice" a lui Nicolae Densusianu, impreuna cu sotul dumneavoastra, istoricul Manole Neagoe. E vorba de o carte controversata. Nu ati avut reactii negative?

- Am avut parte de cateva. Ni s-a spus ca ne compromitem. Nu vad de ce ne-am compromite, caci este vorba, totusi, de istoria unei stiinte. Si apoi, chiar daca interpretarile lui Densusianu sunt in mare masura fanteziste, materialul strans de el este urias si valoros.

- De ce credeti ca nu se mai formeaza astazi enciclopedisti de acest fel? Nu mai exista pasiune? Sau seriozitate? Ori timp?

- A trecut epoca marilor enciclopedisti, care acumulau enorm de multa informatie si aveau si capacitatea de a o sintetiza. Hasdeu, de pilda, ar trebui sa fie un exemplu pentru tinerii cercetatori, care, in afara de studiile publicate in occident in ultimii cinci ani, altceva nu mai folosesc, nu stiu bibliografie. Totul este sters, totul incepe cu ei si inaintea lor nu mai este nimic.

- De ce nu se mai apropie nimeni de domeniul substratului dacic al limbii romane?

- Pentru ca trebuie sa stii foarte multe: indo-europeana, slava veche, latina, istoria limbii, o multime de lucruri, apoi sa citesti tot ce s-a scris in acest domeniu. Astazi tinerii se orienteaza spre domenii mai usoare. Si nici nu-i atrage, nu-i intereseaza.

- Asta e de neinteles, caci e un domeniu pasionant.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Basilica Forensis din vechea asezare daco-romana Adamclisi

- In facultate nu se mai studiaza asa ceva. Dialectologia s-a scos cu totul ca materie de studiu, iar istoria limbii se studiaza foarte putin.

- De ce credeti ca suntem atat de "ospitalieri" in toate domeniile, inclusiv in cel al limbii, si preferam sa spunem ca am luat sau imprumutat tot de la toata lumea, in loc sa ne afirmam individualitatea?

- In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna ne-am subestimat. Intotdeauna am crezut ca cel de langa noi, strainul, este mai grozav. Vinovati sunt oamenii nostri de stiinta. De pilda, am citit undeva despre covorul oltenesc ca a fost considerat influentat de cel sarbesc, desi cel oltenesc este mult mai bogat, mai boieresc, mai rafinat decat cel sarbesc. E lipsit de logica sa afirmam ca am luat totul de la altii, si cocosul, si troianul, si colindele si cate si mai cate cuvinte ce sunt considerate ca imprumutate de la slavi, desi obiectele sau realitatile pe care le desemneaza existau aici cu mult inainte de venirea slavilor, iar multe dintre acestea nici nu le erau cunoscute slavilor, ci le-au aflat aici.

DUMITRU MANOLACHE,
jurnalist de investigatii, cotidianul "Gardianul"

"Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate"

- In decursul investigatiilor gazetaresti ati avut tangenta, poate mai mult decat orice alt ziarist de la noi, cu epoca dacica. V-ati miscat cu lejeritate in acest domeniu ori l-ati resimtit ca pe unul "tabu", despre care nu prea se doreste sa se vorbeasca?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?


- Sa va expun o situatie concreta. Am scris o carte despre un foarte controversat subiect: placile de plumb de la Sinaia, copii ale unui tezaur dacic din aur, despre care exista informatii ca ar fi fost descoperit cu prilejul saparii fundatiei Castelului Peles, sperand ca lamuririle esentiale sa le obtin de la specialisti. Dar - surpriza! - specialistii nu le-au cercetat si refuza sa le cerceteze, repetand, fara argumente, de vreme ce nu au cercetat respectivele artefacte, ca sunt falsuri! Exista o tacere... de plumb in jurul subiectului! De ce nu se ia in serios si nu se cerceteaza subiectul? Pe cine deranjeaza si de ce? Problema a fost ridicata si in Parlamentul Romaniei, de catre domnul Gheorghe Funar, dar fara nici o rezolvare practica.

- Si totusi, pe cine credeti ca deranjeaza? Aveti o idee?

- Exista, dupa parerea mea, un scop clar si bine controlat de anumite structuri care vizeaza reducerea treptata a interesului dedicat epocii vechi a istoriei noastre si, in cele din urma, stergerea din memoria colectiva, anularea elementelor identitare esentiale ale neamului, distrugerea Romaniei profunde, adevarate, cea care exista dincolo de sticla televizorului. In aceasta "schema" distructiva sunt cuprinse istoria, cu precadere perioada dacica, limba, traditiile, crestinismul ortodox, morala, familia, scoala etc. Mai devreme sau mai tarziu, va trebui ca si noi, romanii, sa ne "topim", tacuti daca se poate, in marea masa amorfa a globalismului, incapabili sa ne mai definim, sa mai avem reactii, sa mai putem iubi sau crede in mantuire prin Hristos. Buni doar de a executa, "liberi si democrati", comenzile "pastorului" mondial.

- Cu asemenea afirmatii riscati sa fiti catalogat drept "conspirationist" si "dacoman".

- Bineinteles, doar asta e una din armele lor. Cand afirmi asemenea lucruri, risti imediat sa fii etichetat drept protocronist, dacoman, adept al teoriei conspiratiei, calificative stigmatizante intr-o lume ratacita, fara repere. Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate. Iar cei care au curajul sa o faca sunt discreditati, izolati, "afurisiti" la comanda, astfel incat orice ar spune sa nu mai fie crezuti.

- De ce deranjeaza tocmai epoca dacica? De ce nu alta epoca?

- Epoca dacica deranjeaza cel mai mult pentru ca de acolo ne revendicam originea si dreptul identitar. Paradoxal sau nu, dar noi romanii, fara trecut, nu putem gandi viitorul. Peste cateva generatii vom uita acest adevar. Nu trebuie sa faci eforturi ca sa intelegi acest lucru. Cititi manualul de istorie a Romaniei, Dictionarul limbii romane, vizitati muzeele, cetatile dacice si veti intelege ce putin le-a mai ramas romanilor din radacina lor principala.

VALENTINA CETEAN,
inginer geolog, director executiv Asociatia "Greenet"

"O stare generala de indiferenta"

- Va preocupa de mai multa vreme starea patrimoniului arheologic romanesc, mai ales a celui de epoca veche si straveche. Cum va explicati neglijenta de care dau dovada autoritatile, mai cu seama cand vine vorba de cetatile dacice care, desi sunt incluse in patrimoniul mondial, nu beneficiaza de nici o forma de protectie si conservare, ba mai mult, unele nici nu sunt marcate, asa incat e imposibil sa ajungi la ele?

- Neglijarea constanta a vestigiilor construite din perioada dacica se datoreaza partial pozitiei lor geografice, caci se afla in general in zone montane mai greu accesibile, putin sau deloc populate, dar la aceasta se adauga o stare generala de indiferenta.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- De unde vine indiferenta aceasta?

- Vine, in primul rand, din educatia deficitara din scoli, cu privire la respectul fata de extraordinarul patrimoniu istoric, cultural si natural al teritoriului pe care locuim.

- Dar poate ca nu e vorba doar de indiferenta, ci si de anume temeri, pentru ca astfel de actiuni ar putea duce la schimbarea unor opinii sau directii de cercetare sau, mai grav, ar putea deranja pe unii din motive care sunt prea ascunse pentru noi.

- Raspunderea acestor actiuni trebuie asumata, chiar daca aceasta ar determina schimbarea unor opinii sau opozitia fata de acele grupuri aparent "invizibile", care nu doresc ca aceste amplasamente sa aiba vizibilitate internationala normala, caci aceasta ar micsora sansa intrarii unor valori de patrimoniu material mobil in colectii personale.

- Poate ca turismul ar putea salva putin istoria, daca s-ar investi mai mult in turism cultural.

- Din pacate, personalul administrativ din domeniul turistic este slab pregatit si este orientat mai ales catre investitii si surse de castig pe termen scurt si mediu. Nu se iau decizii pe termen lung la nivel administrativ local, regional si national.

- E un tablou cam pesimist.

- Aceasta este realitatea. Daca nu ne implicam in prezentul si viitorul nostru, consecintele le vom suporta fiecare dintre noi.

DAN ROMALO,
autorul cartii "Cronica geta apocrifa pe placi de plumb?"

"Subiectul supara"

- Ati fost multa vreme aproape de domeniul dacologiei prin preocuparile dumneavoastra. Ati perceput acest domeniu ca fiind inchis, stagnant?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?


- Haideti sa va raspund tot printr-o intrebare: De ce oare, atunci cand au aparut placile de plumb, care au sanse sa fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fara sa se admita o cantarire a elementelor logice care pledau pro si contra? Ai elemente noi, pe care poti sa faci comparatii, analize, cautari de antecedente si ramuri comune, si le refuzi. De ce?

- Cartea pe care ati dedicat-o ansamblului placilor de plumb de la Sinaia, astazi bine cunoscute opiniei publice, a deranjat multa lume. Totusi, din 2003, cand a aparut prima editie, si pana astazi, nu s-au facut eforturi la nivel oficial pentru a se demara o cercetare care sa limpezeasca apele. Cum va explicati aceasta lipsa de implicare a oficialitatilor?

- Oficialitatile le considera falsuri, dar nu am auzit inca argumente valide care sa sustina aceasta pozitie. Ar trebui sa existe un arbitru care sa cantareasca argumentele de ambele parti, un arbitru desemnat de o institutie de cultura. Nu trebuie sa fie neaparat istoric, ci sa fie un bun logician, care sa fie capabil sa analizeze argumentele.

- Vedeti totusi o explicatie pentru tacerea din jurul acestui subiect?

- Singura ipoteza pe care pot sa o emit este aceea ca exista o vointa foarte puternic sustinuta de a nu se ridica problema asta, din doua motive posibile. Fie subiectul supara, pentru ca ar duce la o intarire a spiritului national, dar nu pe baza de entuziasm nationalist, ci pe baza de documente istorice. Iar asta poate sa contrarieze pe multi, nu doar pe vecini. Poate sa contrarieze o tendinta mondiala de a dizolva ideea de istorie nationala. Sau, al doilea motiv, poate a fost o manevra la un moment dat, care a impus tacere pentru o vreme, iar aceasta tacere a avut consecinte.
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Placuta din tezaurul de la Sinaia

Daca tezaurul despre care vorbim s-a descoperit la Sinaia, pe un teren care apartinea regelui, poate s-a considerat ca aurul din aceste placi era foarte necesar pentru dotarea armatei in preajma Razboiului de Independenta si s-a sacrificat elementul material, adica aurul, dar s-a pastrat informatia din placi. Daca s-a pastrat tacere asupra acestui gest, e posibil ca mai tarziu sa nu se mai fi stiut nimic in legatura cu provenienta placilor de plumb.

- Zilele astea am citit intr-un cotidian un interviu cu directorul Institutului de Arheologie, academicianul Alexandru Vulpe, care sustinea ca placile sunt niste falsuri ordinare, facute de Nicolae Densusianu ca sa-si sustina teoriile din "Dacia Preistorica". Domnul academician nu e prea sigur pe afirmatiile sale. La inceput, sustinea ca sunt falsurile lui Hasdeu, iscate dintr-o disputa cu Tocilescu. Si vorbind despre "dacomanii" care sustin aceste "falsuri", domnia sa spunea in interviu - si aici vreau sa citez exact: "Dar traim intr-o tara libera si nu le putem face nimic". Eu inteleg ca domnul academician regreta ca ne aflam intr-o tara libera, in care exista libertate de exprimare, si ca nu ni se poate inchide gura cu forta. Cum comentati?

- Nu am ce sa comentez.

ION GHINOIU,
cercetator, Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu"

"Avem un complex identitar absolut devastator!"

- V-ati ocupat o viata intreaga de cultura noastra populara si ati ajuns la concluzia ca traditiile romanesti se continua inapoi, in timp, pana in vremea dacilor. Este aceasta o concluzie ce incomodeaza pe unii?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Oare de ce iau "nemurit" romanii pe dacii atat de dispretuiti de istoricii nostri?


- Ce sa va spun? Avem un complex identitar absolut devastator! Eu credeam ca dupa Revolutie, gata, am scapat, dar vad ca in continuare avem complexe identitare. De ce? Pentru ca, spre deosebire de grec, de egiptean, de evreu, de indian, care toti si-au pastrat numele antic, noi ne-am schimbat numele. Ce complex identitar poate sa aiba grecul sau egipteanul? Spre deosebire de toti acestia, noi ne-am gasit sa renuntam la numele radacinii noastre autohtone de dac si Dacia si sa ne luam numele de la Roma. Aici este un fals. E ceva nefiresc cu romanizarea asta facuta in mare graba si pe un teritoriu restrans, e ceva in neregula. Cultura noastra populara nu are legatura cu Roma. Noi avem o civilizatie genetic legata de continent, de uscat, de spatiul continental si de apele curgatoare, spre deosebire de egipteni si greco-romani, care au civilizatii maritime. Lucrurile sunt foarte clare: toata cultura populara romaneasca este legata genetic de uscat, nu are nimic a face cu cea greco-romana.

- Cine e de vina ca s-a perpetuat falsul de care vorbiti?

- O vina mare o au intelectualii, care n-au curajul sa recunoasca daca s-a gresit ceva. Eu am tot respectul pentru marii nostri savanti, dar adevarul trebuie spus.

- Deci, perpetuam niste greseli, din lasitate.

- Da, iar daca spui ceva ce nu se incadreaza in linia stabilita, imediat esti catalogat drept "dacoman", "tracoman". Eu acum lucrez la o carte romaneasca a mortilor. Acolo sa vedeti cat de vii sunt lucrurile pe care le pomenesc anticii cand vorbesc de daci, de pilda jalea de a te naste si bucuria de a scapa de viata aceasta. Si inca se pastreaza acestea in traditie in ziua de azi.

- Exista un dezinteres evident fata de studiul traditiilor, poate chiar mai mare decat pentru lingvistica si istorie.

- Asa e, uitati, noi publicam acum al patrulea volum din Atlasul Etnologic Roman. Nu intereseaza pe nimeni. Nici o televiziune, nici o emisiune sa pomeneasca ceva, sa faca o lansare. Sunt, totusi, traditiile noastre romanesti...

- Pomeneati undeva de "sindromul antichitatii greco-romane". Va rog sa detaliati putin.

- Chestia asta ca totul vine din Roma si Grecia Antica este un fals, pentru ca genetic suntem civilizatii deosebite, asa cum am mai spus. Noi suntem legati de Dunare, ei de mare. O sa avem in curand o criza identitara si continentala. Uitati: numele de Europa ne vine din Asia. Crestinismul ne vine din Palestina. O sa vina vremea cand o sa fim intrebati: "Bine-bine, dar care e leaganul vostru de civilizatie?".
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

N-o sa se mai puna problema ca suntem romani, nemti sau alte natii. Europeni si atat. Si-o sa fim intrebati de africani, de irakieni, de evrei, de indieni: prin ce esti tu european? Care e leaganul tau de civilizatie? Si-o sa raspundem: pai, antichitatea greco-romana. Si or sa rada de noi. Evident, Grecia si Roma au ajuns la o stralucire de necontestat, dar ele, la randul lor, sunt tarzii si reprezinta o sinteza a civilizatiilor care au fost inaintea lor.

- Si-atunci, ce ar trebui sa raspundem?

- Vedeti, exista un triunghi al celor trei delte, care concentreaza marile civilizatii preistorice de pe Terra, evident, inainte de antichitatea greco-romana. Daca va uitati pe un planiglob, va dati seama mai bine: Nilul cu delta lui si civilizatia egipteana, Dunarea inferioara si delta ei, cu civilizatia carpato-dunareana, si Tigru-Eufrat si delta, cu mesopotamienii. Uitati-va care este pozitia carpato-dunarenilor. Eu evit sa mai spun "romani", spun "carpato-dunareni". Dupa atatia ani de cercetari simt nevoia sa-i numesc asa, va rog sa ma credeti. Aici este leaganul.

- Ce se poate face ca sa se indrepte acest fals?

- Acest fals ne-a provocat extraordinar de multe necazuri. A fost un timp cand a fost de folos, mai ales in chestiunea cu Transilvania, dar acum e o rusine. Cine mai crede ca "de la Ram ne tragem" si toate povestile astea? Nu stiu ce se poate face, poate intelectualitatea asta tanara care se ridica sa ia taurul de coarne si sa faca lumina. Pentru ca vad ca tot mai multi tineri isi pun intrebari, tot mai multi simt ca ceva nu e in regula cu istoria noastra.

Sursa: Formula As

Uluitoarea ipoteza greceasca. Sfantul Apostol Andrei a petrecut in Dacia 20 de ani!

Un interviu acordat de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicte Apostolului Andrei (pe care il praznuim pe 30 noiembrie), intitulata “El a ridicat crucea pe geata”, jurnalului ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America, ne dezvaluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru a folosit “cartierul general” din Scythia Minor timp de 20 de ani!

In urma cercetarilor sale, George Alexandrou a constatat ca, din uriasul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune ca ar fi ajuns Andrei in cele patru calatorii misionare ale sale, lipseste o “secventa” de 20 de ani, cuprinsa intre intoarcerea lui la Marea Neagra din Valaamo (Finlanda) pana la plecarea spre Sinopae si de acolo spre Patras, in Achaia, unde avea sa fie martirizat. Aceasta lunga perioada de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o in Dobrogea de astazi, unde isi avea ‘”cartierul general” in Pestera de care traditia i-a legat numele. De aici, ar fi intreprins calatorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunare, in sudul fluviului, pe malul Marii Negre, dincolo de Prut si chiar in teritorii mai indepartate. Dupa fiecare asemenea misiuni s-ar fi intors in pestera sa.

«Cartierul general» din Dobrogea, cel mai iubit, dupa Hristos

Alexandrou explica aceasta lunga ramanere a apostolului in Scytia Minor prin faptul ca s-ar fi “simtit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteisti. Potrivit lui Flavius Josephus, preotii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca ascetii din desert. Societatea daca era foarte libera, femeile aveau aceeasi pozitie cu barbatii, spre deosebire de societatea greco-romana, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici in lume la acea vreme pentru ca nu aveau sclavi. Potrivit traditiilor romanesti si descoperirilor arheologice, dacii au devenit crestini datorita Sfantului Andrei insusi, in primul secol. Este firesc sa se fi simtit ca acasa in randul clerului dac si ca ei sa-l fi acceptat rapid si sa fie convertiti”, mai spune jurnalistul grec in interviul amintit. Alexandrou crede ca Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decat orice, dupa Hristos. “Cred ca Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut calatorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat sa plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales cand a fost la slavi, unde sacrificiul uman era inca practicat. Va puteti imagina: Era obosit sa treaca prin astfel de lucruri si cand a venit la daci... unde grecii si evreii erau acceptati in aceeasi masura si unde existau preoti sihastri asceti, se intelege cat de lesne s-a integrat. Putea sa predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau ca religia pe care el a adus-o nu era numai mai buna decat a lor, ci si o continuare a vechii religii. Au privit religia nativa ca prevestitoare pentru crestinism. Douazeci de ani inseamna mult si se intelege de ce romanii isi amintesc de el mai mult decat de alte traditii”, mai spune cercetatorul grec.

A fost Sfântul Andrei martirizat in timpul imparatului Traian?

George Alexandrou acorda o mare credibilitate traditiilor romanesti despre Apostolul Andrei, pe care le considera “cele mai de nadejde”. In baza lor, afirma ca, la vremea martiriului, apostolul ar fi avut 85 de ani, poate chiar 95. Totodata, cercetatorul grec este de parere ca martiriul lui nu ar fi avut loc pe vremea lui Domitian sau Nero, conform traditiilor grecesti, ci la inceputul celui de-al doilea secol, pe vremea domniei lui Traian, intre anii 95 d.Hr. si 105 d.Hr. El ia de baza traditiile romanesti si versiunea Sfantului Grigore de Tours a “Faptelor lui Andrei”, in care se spune ca inainte de martiriu, apostolul a avut un vis in care si-a vazut fratele Petru si pe Ioan Evanghelistul in Rai. Aceasta ar putea fi o referire indirecta la faptul ca apostolii Petru si Ioan murisera deja. Sfantul Epiphanius spune acelasi lucru, la fel si Pseudo-Abdia, episcopul Babilonului. De altfel, traditia greaca plaseaza moartea misterioasa a Sfantului Ioan Evanghelistul din Efes (cum ca ar fi fost ingropat de viu pana la gat si apoi corpul lui a disparut pur si simplu) in anul 102 sau 103 d.Hr. “De fapt, exista si acum cantece populare (romanesti n.n.) care vorbesc despre o intalnire intre imparatul Traian si Sfantul Andrei”, concluzioneaza cercetatorul.

Cele patru calatorii ale Sfantului Apostol Andrei

Conform cercetarilor intreprinse de George Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi realizat patru calatorii misionare impresionante, desfasurate intr-un teritoriu vast intins pe trei continente: Asia, Europa si Africa. Iata, in sinteza, posibilul traseu strabatut de neobositul propovaduitor:
Prima calatorie: Gaza - Lidda, in Palestina- Antiohia - Ancara-Edessa - Urfa (Turcia, in anul 36 d.Hr.) – Bythinia – Capadocia –Galatia - Pontul grecesc – Armenia – Caucaz - Ierusalim; A doua calatorie: Ierusalim –Antiohia –Cipru (cu vaporul) –Ephes (unde s-a intalnit cu Apostolul Ioan) –Antiohia –Niceea –Pont –Georgia –Parthia (Persia) –prin Kurdistan –Cynocefaloi (azi Balachistan, la granita cu dintre Pakistan si Iran – Sogdiana (azi Samarkand si Bokhara in Uzbekistan – prin Pakistan si Afganistan, pe Drumul Matasii) –Massagetae (China)- Altai – Marea Caspica -Kurdistan – Ierusalim; A treia calatorie: Ierusalim (anul 49, imediat dupa primul sinod apostolic) – probabil Egipt – Etiopia- Marile Lacuri (granita din Tanzania, Uganda, Rwana si Congo) - Zimbabwe – Etiopia- Meroe (in sudul Nilului) –Ierusalim; Aceasta misiune a fost una speciala, pentru ca ea a vizat, in primul rand, salvarea Sfantului Matei, capturat de triburi antropofage din zona actualei Zimbabwe. A patra calatorie: Ierusalim (dupa Adormirea Maicii Domnului) –Pont –Georgia –Caucaz – Marea Azov –Donetk (Crimeea) –Kiev- scitii din Ucraina- posibil Novgorod – Lacul Ladoga (Valaam) – posibil Solovki – posibil Marea Baltica - Scotia – posibil Marea Baltica - prin Polonia si Slovacia –Dacia –Sevastopol – Sinopae –Patras; Se observa ca Pontul grecesc a fost vizat in mod special de Andrei. Adica acele orase porturi de la Marea Neagra infiintate de greci. In acest context, se poate afirma ca apostolul ar fi putut ajunge in Scythia Minor inca din prima sa calatorie, unde ar fi putut lua contact si cu populatia autohtona, adica cu stramosii nostri daci. In decursul anilor, a revenit cel putin de trei ori in zona, de unde, in ultima calatorie, a pornit spre locul martiriului: Patras.

Apostolii au strabatut pamantul in lung si-n lat

George Alexandrou este un bine-cunoscut reporter international, de origine greaca, scriitor si comentator politic, absolvent al Universitatii din Grecia, un fost hippiot si calator pasionat, luptator pentru ecologie. A fost directorul unui ziar istoric din Grecia, director de emisiuni de stiri al unui post de radio din Cipru, a coordonat apoi un program saptamanal de stiri la Radio “Vocea Greciei”, pentru grecii din diaspora, calugarii greci ortodocsi din Siberia, imigranti din Pakistan etc. Este casatorit cu Olga, o ucraineanca de origine rusa, si are doi copii.

Este autorul cartii “El a ridicat crucea pe ghiata”, un volum de 1.000 de pagini dedicat calatoriilor Sfantului Andrei, care exploreaza sursele, traditiile, rutele si culturile apostolului, volum pe care il defineste ca fiind “un goblen cultural”. Ideea cartii s-a nascut la Manastirea Noul Valaamo din Finlanda, unde se retrasese sa scrie o carte despre kalash, descendentii lui Alexandru cel Mare de la granita de nord-vest a Pakistanului. Acolo s-a gandit insa ca ar fi mai bine sa scrie o carte despre sfintii karelieni ortodocsi. De la calugari a aflat insa ca Apostolul Andrei a fost in Karelia. Odata ajuns in Grecia, editorul sau i-a sugerat sa scrie despre acest apostol. Asa a ajuns sa cunoasca legende, traditii, obiceiuri, texte etc. despre Andrei, din peste 50 de limbi si dialecte si a incercat sa vada daca diferitele traditii ale calatoriilor acestuia se potrivesc geografic si temporal, daca sunt macar posibile. Acestea toate au fost coroborate cu comentarii scrise despre vizita apostolului intr-o zona, ajungand sa descopere ca spre exemplu, “traditia kazahstana se potrivea din punct de vedere geografic si temporal cu cea sogdiana din Uzbekistan, aceasta era in concordanta cu cea partiana, iar aceasta se potrivea cu traditia siriana. Era ca un tren, un vagon dupa altul, pana cand am ajuns sa-mi lipseasca doar 20 de ani”, declara acesta intr-un interviu realizat de jurnalul ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America. Acesti 20 de ani au fost completati de traditiile si dovezile romanesti. “Cel mai incredibil lucru a fost acela ca, potrivit vechilor traditii romanesti, anii pe care i-a petrecut acolo reprezinta exact perioada care imi lipsea”, spune acesta. In documentarea sa, foloseste traditii scrise din secolele II si III d.Hr. si este convins ca la acea vreme apostolii au putut strabate teritorii vaste, dovada fiind calatoriile din antichitate cunoscute sau hartile lui Ptolemeu, spre exemplu. Autorul monumentalului volum sustine cu argumente ca marginile pamantului pana unde le poruncise Iisus ucenicilor sa propovaduiasca Evanghelia Lui erau foarte exact cunoscute de lumea greco-romana. Astfel, pentru greci si romani, lumea se termina in abis, la antipozi, dupa Capul Prasum din Zimbabwe. “Faptul ca apostolii au reusit acest lucru intr-o oarecare masura este pus in lumina de istoricul Tertullian, care a scris in 170 d.Hr: “Avem diaconi, avem preoti si avem biserici, pana la sfarsitul pamantului.” Apoi descrie locurile: Sarmatia, Africa Subsahariana, Insulele Britanice si Scitia. Teritoriul sarmatienilor, de exemplu, se intindea de la Marea Caspica la lacul Baikal si de la Mongolia pana la Siberia”, mai spune cercetatorul grec.

Indreinul kalashilor din Pakistan si Indreanul romanilor

Pentru realizarea monumentalei sale carti, George Alexandrou a utilizat traditii orale si texte referitoare la Apostolul Andrei din greaca veche, greaca moderna, pontiana si calabriana, georgiana, abhaziana, slavona, sarba, rusa, ucraineana, romana, kalasha, baganda, kurda, etiopiana amharica, copta, araba, siriana aramaica, turca, turcik din centrul Asiei, iraniana, bulgara, engleza veche, engleza, germana, italiana, latina, albaneza, finlandeza, kareliana, armeana si foarte multe dialecte. A fost impresionat sa descopere la oamenii care vorbesc kalasha, din Pakistan, prezenta unui mesager al lui Dumnezeu cu numele de Indrein, si sa constate ca, in romana veche, Sfantul Apostol Andrei era numit Indrean.

O piesa aparte, care parea a nu completa uriasul puzzle

In timp ce traditiile separate din Bulgaria, Romania, Etiopia, ale vechilor aramaici, sirieni, copti, cele din Grecia si cele ale bisericilor care apartin de Roma, referitoare la Apostolul Andrei, se potrivesc toate, Declaratia de la Arbroath-Declaratia Scotiana de Independenta fata de Anglia, din 1320, care spunea ca scotienii au invatat credinta crestina de la Apostolul Andrei insusi, parea a nu se integra in uriasul puzzle. Dupa lungi cautari, Alexandrou a descoperit ca exista in antichitate o ruta care lega Scotia de alte locuri in care se stia ca fusese Andrei. El a identificat astfel un grup de laponi, numiti “oamenii foca”, vanatori de balene, care locuiau pe coasta baltica, unde se stia ca a poposit si apostolul. Acesti laponi au facut in antichitate comert pe mare, din Scandinavia pana la Hebrides, Orkney, Insulele Shetland si nordul Scotiei, unde exista un loc numit St. Andrew’s, care pastreaza si astazi relicve crestine de secole. In secolul I, Roma capturase sudul Britaniei, iar scotienii si pictii din nord, presati de inchiderea comertului in sud, au inceput sa foloseasca aceasta ruta celto-lapona veche, urmata probabil si de apostol. Asa s-ar putea explica mentionarea categorica a prezentei lui in Scotia in documentul amintit.

Apostolul nostru era umil si avea simtul umorului

Din traditiile studiate de George Alexandrou, s-a conturat imaginea si caracterul omului Andrei. Asadar, apostolul care i-a crestinat pe strabunii nostri era un om simplu, umil, dar ciudat. Traditiile din Kurdistan, Valaamo, Etiopia si Persia il descriu la fel. Avea obiceiul de a fixa pietre mari sau cruci de fier pretutindeni. Cara un baston imens cu cruce. Era foarte modest si nu umbla cu prea multi discipoli dupa el. Nu predica multimilor, ca Petru sau Pavel. Aduna putina companie, precum un staret de manastire. Era in schimb un om cu simtul umorului. In acest sens, unele surse spun ca, atunci cand a vazut pentru prima oara saunele slavilor, la Novgorod, ar fi trimis scrisori prietenilor spunandu-le: ”Acesti slavi sunt niste oameni asa ciudati: se autotortureaza cu crengi de mesteacan”. Radea cand se gandea la acest lucru. A calatorit alaturi de crescatorii de reni din Laponia, cu hunii, a vorbit cu filozofii greci, comerciantii slavi, cunostea birocrati chinezi, a vizitat triburi primitive din nordul Pakistanului si pe berberii din desertul Sahara. A calatorit pe jos, cu barci si canoe, pe cai, pe camile, reni sau elefanti. Fiind foarte modest, nu a iesit in evidenta alaturi de triada Petru, Iacov si Ioan, desi a fost “cel dintai chemat”. Credea ca fiecare persoana pe care o intalneste este insusi Hristos. Traditia copta spune ca a fost persecutat la antropofagi. De altfel, el a mai fost persecutat in Kurdistan, la Sinopae in Pont, la Tesalonic, in Chalandritsa, langa Patras. Din apocrifa “Faptele lui Andrei” reiese ca era un tip inalt, putin aplecat de spate, cu spancene stufoase, care se intalneau deasupra unui nas mare. Avea parul ondulat si o barba carunta, care se separa in doua spre capat. Avea ochii, probabil, albastri.

De ce iconografia il reda intotdeauna batran pe Andrei

In traditia iconografica, Sfantul Apostol Andrei este redat la fel de batran ca si fratele sau Petru, desi, potrivit Scripturilor, Sfantul Andrei era mai tanar decat Petru. Chiar si Leonardo Da Vinci, in celebra pictura “Cina cea de taina”, l-a infatisat tot in varsta, dupa modelul icoanelor vechi existente la vremea lui. In Sinai, la Manastirea Sfanta Ecaterina, unde exista unele dintre cele mai vechi icoane crestine, Sfantul Andrei este pictat tot batran. Acest lucru se explica prin faptul ca in iconografie este redat chipul persoanei asa cum a fost vazut ultima oara. Numai Sfantul Ioan nu este pictat ca un om batran, deoarece a fost binecuvantat de Dumnezeu sa “salasluiasca pana cand voi veni”. Toti ceilalti apostoli sunt mereu portretizati la varsta mortii, intocmai ca si Domnul.

Dumitru Manolache
Gardianul

Apostolul Filip, al doilea misionar in Dacia

La 14 noiembrie, ortodocsii il praznuiesc pe Sfantul Apostol Filip. Pana nu de mult, despre misiunea sa evanghelizatoare in Dacia se cunosteau foarte putine lucruri. Cercetari serioase efectuate insa dupa anul 1990 aduc informatii extrem de interesante legate de prezenta acestui apostol in teritoriile dacilor, alaturi de Sfantul Apostol Andrei, ceea ce confera o cu totul alta dimensiune procesului de increstinare a stramosilor nostri.

Surse documentare din Europa Occidentala, dar si traditii de la noi atesta faptul ca Apostolul Filip a fost si el misionar în unele cetati dintre Dunare si Marea Neagra. Prima persoana care a legat originile apostolice ale poporului nostru si de numele Sfantului Filip a fost istoricul bisericesc Stefan Lupsa, in 1949, fara sa precizeze vreo sursa. In 1996, subiectul a fost abordat si de preotul Nicolae Danila. El vorbeste despre un izvor, transmis de Petrus de Natalibus (secolul XIV), si spune ca „are un sambure de adevar privind predica lui Filip in Scythia Minor”. Coroborand informatiile cu cele oferite de un alt izvor - Pseudo Abdia -, cocluzioneaza ca, admitand prezenta Sfantului Andrei in Dobrogea, trebuie sa o admitem si pe cea a lui Filip.

A propovaduit Apostolul in Dacia pontica?

Cel mai complet si avizat studiu referitor la prezenta Sfantului Apostol Filip pe teritoriul Scythiei Minor este cel elaborat de prof. univ. dr. Emilian Popescu. Conform cercetarilor domniei sale, Episcopul Pseudo-Abdia („Abdia din Babilon”), din secolul al V-lea, a scris “Istoria nevointelor apostolice în zece carti”, în care relateaza pe larg lucrarea misionara în Dacia Pontica a Apostolului Filip. Conform acestuia, Apostolul Filip, „dupa Inaltarea la cer a Mântuitorului, a predicat cu ardoare Evanghelia timp de 20 de ani neamurilor (pagâne) din Scythia”. Despre învataturile Apostolului Filip predicate în Scythia vorbeste si Walafridus Strabo, un calugar benedictin din secolul al IX-lea, în scrierea “Poemata”, în care spune ca Filip „a învatat multimile barbare din Scythia dogmele sfinte, ca sa creada în Hristos, Mântuitorul lumii”. Traditia despre predica Sfântului Apostol Filip în Scythia este reluata de Ado de Vienne, în “Cartea despre sarbatorile Sfintilor Apostoli si ale celorlalti care au fost discipoli sau urmasi imediati ai Apostolilor însisi”, scrisa pe la 850. El spune ca Sfintii Iacob si Filip erau sarbatoriti de crestini la 1 mai, „dintre care Filip, dupa ce a convertit Scythia la credinta lui Hristos si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi...” Textul lui Ado de Vienne a fost preluat si de alti autori: calugarii benedictini N. Balbus (840-912), Usuardus (850-877), Auxerre (sec. X) s.a. Unele lucrari ni-l prezinta pe Sfântul Apostol Andrei, dar si pe Sfântul Apostol Filip, venerati în regiunea de dincolo de Dunare, „dominata în sec. IV (stirile sunt din secolul VI) de goti”, dupa cum arata prof. dr. Emilian Popescu.

Calendarul gotic, despre Filip in Scythia Minor

Dupa anul 2000, cercetarile prof. dr. Emilian Popescu au scos la iveala si alte informatii pretioase referitoare la Apostolul Filip. Printre dovezile mentionate de catre acesta, privind propovaduirea lui in Scythia Minor se numara “Calendarul gotic”, care, asa cum spune invatatul german H. Achelis, ar fi fost alcatuit in Tracia, unde se aflau gotii refugiati din nordul Dunarii, cu acordul imparatului Theodosie I (379-395), de teama hunilor. In acest calendar era inscris si Sfantul Apostol Filip, in ziua de 15 noiembrie. Achelis crede ca in calendarul amintit au fost introduse sarbatori specifice gotilor arieni, unele dintre ele primite si de la greci, care erau mai numerosi in zona. Aceste informatii se regasesc si in alte documente, care dateaza de prin anii 407 sau chiar 419, elementele preluate in acestea putand fi doar interpolari la un fond mai vechi. Profesorul Emilian Popescu este de parere ca alcatuirea “Calendarului gotic“ a fost inceputa in perioada in care gotii se aflau in nordul Dunarii si ca dupa plecarea lor a fost completat in sud si in asezarea din Tracia. „Calendarul este un izvor de prim ordin pentru istoria crestinismului primar, el inscriindu-se intre documentele asemanatoare de valoare incontestabila”, spune cercetatorul. Al doilea document, ca importanta, cronologic vorbind, este lucrarea apocrifa a lui Abdias, despre care am vorbit. Urmeaza Martirologiul calugarului Adon, alcatuit intre 855 si 860. In acest document, la 1 mai, se poate citi: ”Nasterea (spre viata vesnica) a Sfintilor Apostoli Filip si Iacob, dintre care Filip, dupa ce a convertit la credinta in Hristos aproape (intreaga) Scythie si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi, s-a intors in Asia...”. Acest Martirologiu are la baza documentul lui Beda Venerabilul, de la inceputul secolului al VIII-lea si pe cel al lui Florus de Lyon. Mai departe vorbim de Martirologiul occidental al calugarului Usuard, decedat la 13 ianuarie 877. El atesta prezenta si propovaduirea Evangheliei in Scythia de catre Apostolul Filip. Exista insa si multe alte informatii legendare, ca Faptele lui Filip, despre care Alfred von Gutschmid spune ca in ele „sunt reflectate realitati locale”. Timpul de redactare al Faptelor lui Filip este fixat cel mai devreme la inceputul sau la mijlocul secolului al III-lea.

Dumitru Manolache
Gardianul

Cronicara Simona despre vacanta noastra de vara. Petru-Voda, Sihastria, Prislop, Sarmizegetusa, Bucuresti, Aiud…

De mult m-am gândit să scriu ce am mai făcut eu în ultimul timp, pentru că deja ceea ce scriu despre sentimente şi trăiri devine neinteresant.

Ei bine, am fost la Petru Vodă, unde am rămas 4 zile.A fost un drum lung, dar foarte frumos, cu cântece, cu Gheorghe Zamfir, cu Tudor Gheorghe, cu Doina Aldea.
Am ajuns acolo.Nu am eu puterea să descriu ceea ce simţi şi ceea ce devii în momentul în care vezi cerul şi stele aproape de tine, de parcă le poţi chiar atinge, însă e o senzaţie minunată.
Am intrat la Părintele Iustin, într-o cămăruţă caldă în care încăpeau maxim 5 persoane.Deşi era foarte multă lume afară, iar Părintele nu se simţea tocmai bine, ne-a vorbit, încet ce-i drept, dar parcă mai mult îl auzeai cu inima decât cu urechile, şi un singur lucru ni l-a zis tare şi răspicat:"De când eram copil şi l-am citit pe Eminescu, mi-am zis:Un aşa geniu nu are cum să moară la 39 de ani."Ne-a asigurat că noi suntem viitorul şi ca trebuie să luptăm, ne-a îmbărbătat cu un pahar de vin roşu şi ne-a binecuvântat.
Un lucru vi-l spun sigur:La Petru Vodă e o altă lume!

Am trecut apoi în grabă şi pe la Sihăstria, iar drumul spre casă a fost la fel de frumos, dar parcă mai liniştit.

Şi pentru că a fost vară, nu puteam să nu văd şi marea.Mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut.Cu părere de rău, nu cred că vara care vine am să mai am curajul să spun Costineşti, pentru că relaxare în mizerie nu se poate.Dar prietenii au acoperit gustul amar lăsat de peisaj, iar Rareş a avut grijă să mă îndulcească cu clatite uriaşe.

Am fost apoi în tabără la Hunedoara.Ne-a plăcut.Deşi organizatorii de la Costeşti nu prea s-au ţinut de cuvânt şi ne-au cam dat planurile peste cap, am reuşit să vedem cetăţile Blidaru, Costeşti, Sarmizegetusa Ulpia Traiana şi Regia.Ghizii noştri au fost cam rezervaţi în explicaţii, dându-ne exact răspunsurile de care ne temeam, la unele întrebări mai incomode:"Asta nu pot să vă zic eu", "Aici părerile sunt împărţite", etc.Oricum încercările acestea de eschivare, nu au făcut altceva decât să ne deschidă apetitul.
Am trecut pe la Prislop.Am fost la mormântul Părintelui Arsenie Boca, unde ne-a dat o lecţie de viaţă un copil de 10 ani şi unde am văzut cum arată puritatea pe figura unei fetiţe care se juca cu ceară(cea din fotografie).
Am văzut o defilare a dacilor şi a romanilor, am primit margarete, am făcut focuri de tabără, am cântat şi la plecare am uitat câte ceva.Ne-a părut rău că nu am ajuns la cei doi bătrâni despre care am auzit că locuiau undeva mai sus de cetatea Costeşti(care era şi ea destul de sus) , că nu coboară în sat decât de două ori pe an, şi că beau încă apă din nişte conducte construite de daci.
Am ajuns acasă obosiţi dar fericiţi.

Şi pentru că vacanţa aproape se termina, am mai simţit nevoia de încă o plecare.Am fost la Bucureşti la festival.Deşi dorinţa mea e să ajung odată şi-odată la Coachella, am zis că m-aş putea încălzi şi cu trei zile de festival la Bucureşti.A fost frumos şi aici, am împlinit un an, ne-am distrat pentru că suntem încă tineri şi am suferit la meciul României, pe o terasă din mijlocul Bucureştiului.Acolo aveau un mod ciudat de a ne ura bun venit: aruncau cu apă pe geam.Aveau şi de ce până la urmă.Ne-am dat seama de asta abia când nu ne mai auzeam unii pe alţii şi am înţeles că acolo nu se doarme noaptea.Ne-am întors cu gânduri bune şi cu chef de şcoală.

N-am reuşit să ajungem în prima zi de clasa a 12a pentru că am plecat la Aiud.Aceeaşi atmosferă cuprinzătoare ca şi anul trecut, aceeaşi lacrimă la auzul imnului legionarilor, dar parcă tot mai puţini au rămas.Ne-am oprit şi la mormântul lui Gavrilă Ogoranu.
Apoi am plecat din nou spre casă.

În rest, ne-am continuat orele de sculptură cu domul Nicolae Purcărea, am intrat serios în postura de majori, ne gândim temeinic la ce vom face după bac şi acum câteva zile ni s-a deschis o uşă importantă în ceea ce priveşte atât de dorita noastră relaţie cu elevii basarabeni.(vă ţinem la curent cu asta).
Aşadar...ce ne rămâne de făcut?Să cultivăm în continuare seminţe bune pentru ca ceilalţi să le poată culege roadele.

Sursa: http://epiloguri.blogspot.com/

Sarmizegetusa Regia, capitala dacică lăsată de izbelişte

Unul dintre cele mai importante monumente istorice de pe teritoriul României, cetatea dacică din Munţii Orăştiei, nu are un administrator stabilit de lege.



Calitatea de administrator a cetăţilor dacice este „plimbată” între Ministerul Mediului şi autorităţile locale de mai bine de cinci ani. Pentru o operaţiune simplă, de scoatere a unor copaci din zona monumentului, e nevoie de luni întregi. Mai mult, nu se ştie exact cine trebuie să păzească monumentul şi să-l gospodărească.



Arie cu statut special



În 1979, pe o suprafaţă de 38.000 de hectare din Munţii Orăştiei a fost înfiinţat Parcul Natural

Grădiştea Muncelului-Cioclovina (PNGMC). De la bun început, acesta a inclus în arealul său şi o mare parte din complexul cetăţilor dacice, inclusiv Sarmizegetusa Regia. Până în 2003, parcul a existat mai mult pe hârtie.



Cu şase ani în urmă s-a înfiinţat Administraţia PNGMC şi au început să apară probleme administrative, în special din cauza legilor care se bat cap în cap. Mai mult, Sarmizegetusa Regia a fost inclusă în una dintre zonele speciale de conservare ale Parcului. Ariile cu acest statut au un regim care nu permite nici măcar ridicarea unei crengi de copac şi mutarea ei.



În aceste perimetre, intervenţia umană nu este permisă fără aprobarea Comisiei pentru Monumentele Naturii, din cadrul Academiei Române. Exemplul cel mai elocvent al blocajului a apărut cu patru ani în urmă, când o furtună a doborât mai mulţi copaci în apropierea zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia, iar instituţiilor abilitate le-a luat aproape doi ani să găsească o soluţie legală pentru a scoate trunchiurile din perimetrul sitului.



Din 2004, pentru orice săpătură arheologică, cercetătorii trebuie să ceară aprobarea Administra ţiei Parcului. A durat doi ani până cele două părţi au ajuns la o înţelegere care să le permită măcar cercetarea sitului istoric, fără să fie încălcate regulile zonelor naturale protejate.



Responsabilitate pasată



La întrebarea „cine este administratorul perimetrului pe care este amplasată capitala dacică?” nu există însă nici acum un răspuns coerent. Reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, instituţie finanţată de Con siliul Judeţean Hunedoara, consideră că de gospodărirea zonei ar trebui să se ocupe Administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina.



În sprijinul afirmaţiei lor aduc şi câteva prevederi şi norme emise la începutul acestui deceniu. „Nici Consiliul Judeţean şi nici MCDR Deva nu deţin vreun act prin care zona să le fi fost dată în administrare

. Noi ştim că PNGMC este administratorul zonei, pentru că există câteva acte în care este specificat acest lucru. Altfel de ce noi, de fiecare dată

când vrem să facem o săpătură acolo, trebuie să le cerem lor aprobări? Este o încurcătură produsă la nivel guvernamental, printr-o serie de legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern care nu au fost corelate. Vă dau un alt exemplu: într-o ordonanţă se spune că paza cetăţilor dacice trebuie asigurată gratuit de Ministerul de Interne, dar ordonanţa res pectivă nu are nici acum norme de a plicare”, spune Cristina Bodó, cer cetător ştiinţific la MCDR, membru al colectivului de arheologi care se ocupă de cercetarea ce tăţilor dacice din Munţii Orăştiei.



Ea adaugă că reprezentanţii CJ Hunedoara au întocmit, în anii trecuţi, mai multe proiecte, în speranţa că vor obţine finanţări europene pentru cercetarea şi restaurarea vestigiilor de la Sarmizegetusa Regia. De fiecare dată însă a eşuat din acelaşi motiv: instituţia nu este proprietarul sau administratorul terenului pe care se află monumentul.



„Suntem, dar nu prea suntem administratori”



Directorul Administraţiei PNGMC, Mihaela Ionescu, spune că puterile instituţiei pe care o reprezintă sunt limitate. „Suntem şi nu prea suntem administratori ai zonei. Există Administraţia Parcului, dar fondul forestier este dat direct în grija Romsilva, iar cel cinegetic - în grija Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Avem un ranger responsabil de zona Sarmizegetusa Regia, dar, din motivefinanciare, nu ne permitem să angajăm paznici acolo. Rolul nostru în zonă este mai mult de supervizare, nu de administrare. Eu cred că de administrarea Sarmizegetusei Re gia ar trebui să se ocupe, în primul rând, Primăria comunei Orăştioara de Sus, pe teritoriul căreia se află mon umentul, în colaborare cu con siliul judeţean. Aşa ar fi normal şi aşa se întâmplă cu alte monumente din România”, explică Mihaela Ionescu.



DEZINTERES



„Instituţiile joacă ping-pong”



În timp ce instituţiile publice nu reuşesc să lămurească foarte clar cine administrează vechea capitală a dacilor, la Sarmizegetusa Regia vin din ce în ce mai mulţi turişti. Zona este pitorească, iar drumul de acces a fost reparat. Aici mai există doar un supraveghetor, şi acela plătit din banii Muzeului din Deva.



Acesta merge două ore pe jos, până sus, în cetatea dacică, şi lucrează opt ore pe zi. Cu strânsul gunoaielor lăsate de turişti îşi bate capul şi unul dintre cei mai înverşunaţi „daci” ai zonei, Vladimir Brilinsky, preşedintele filialei Transilvania a Fundaţiei „Renaşterea Daciei”.



„Sarmizegetusa Regia este acum ca stâna fără câini. Administraţia Parcului Natural, Primăria Orăştioara de Sus, Consiliul Judeţean şi Direcţia pentru Cultură joacă un meci de ping-pong în patru, iar «mingea» este de fapt calitatea de administrator al cetăţii dacice”, explică Brilinsky. El este mereu cu ochii pe cei care ignoră valoarea sitului arheologic.



„Vin turişti la Sarmizegetusa, mulţi campează în incinta sacră. Eu chiar am surprins o pereche care făcea amor lângă Marele Sanctuar Circular, şi nu este nimeni care să pună lucrurile în ordine. De-a lungul anilor, Ministerul Culturii a tot promis, dar nu a făcut absolut nimic. Este revoltător, pentru că este un monument din patrimoniul UNESCO, în opinia mea, cel mai important monument istoric de pe teritoriul României”, adaugă Brilinsky.

VACANŢE. Mulţi turişti campează în incinta sacră

Foto: Remus Suciu

CETATEA ROMANĂ



La Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa există un administrator, dar nu sunt bani



Cealaltă capitală antică de pe teritoriul Hunedoarei, Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, are un administrator clar - Consiliul Judeţean, prin intermediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, dar, din lipsa banilor, nici aici lucrurile nu sunt tocmai roz. Vechiul oraş roman se întinde pe cel puţin 60 de hectare, iar o bună parte din zidurile sale sunt şi acum sub pământ.



În ultimele decenii s-au alocat bani doar pentru săpături, dar vestigiile descoperite nu au beneficiat şi de fonduri pentru restaurare şi conservare. Din acest motiv, arheologii preferă acum să aştepte un proiect serios şi finanţare pentru cercetări de amploare.



„În străinătate s-a executat un proiect de rerstaurare a câtorva case romane, de genul celor care existau şi la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Locuinţele s-au făcut în cel mai mic detaliu şi totul a costat vreo 10 milioane de euro”, spune Gică Băieştean, şeful muzeului de aici. CJ Hunedoara nu a dispus niciodată de o asemenea sumă.



Cel mai recent proiect de restaurare se referea la amfiteatrul roman şi prevedea restaurarea a jumătate din arenă, pentru a putea găzdui diferite manifestări. Acesta a fost elaborat în anii ă90, şi acum ar trebui reactualizat. Din lipsa alocărilor bugetare, în zonă nu există un ghid, aşa că, fără o documentare serioasă în prealabil, turiştii nu prea pot înţelege mare lucru doar uitându-se la ceea ce a mai rămas şi a fost decopertat de arheologi din vechiul oraş roman.



Ciprian IANCU

www.evz.ro

DEZORGANIZARE. Turiştii nu pot apela la ajutorul unui ghid

Foto: Remus Suciu