Sute de mii de euro pentru propaganda grupării politice Pasat - IPS Vladimir Cantarean, vector al Rusiei pe pământ românesc.

De câteva zile, Chişinăul a fost împânzit cu panouri electorale de mari dimensiuni plătite de gruparea politică Pasat-Cantarean. Panourile, cu suprafaţa de 12 metri pătraţi fiecare, îi reprezintă, în imagine color, pe Valeriu Pasat, fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, stând, cu gura deschisă a vorbire, la tribuna Mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove”, ornată cu însemnele mitropolitane, şi pe mitropolitul Vladimir Cantarean, personaj aflat în ultimele două decenii în strânse legături cu fostul şef al Securităţii din Moldova. Inscripţiile de pe panourile respective, instalate în toate sectoarele capitalei, sunt: „stimă, tradiţie, ţara” şi „semnează pentru ţara ta ortodoxă”.

Se constată că această campanie propagandistică a grupării Pasat-Cantarean este cea mai agresivă campanie publică din ultimii 20 de ani şi depăşeşte cu mult orice campanie desfăşurată de partidele politice antrenate în alegeri.

Specialiştii în domeniu sunt de părere că panourile propagandistice ale grupării politice Pasat-Cantarean au costat sume uriaşe, de ordinul sutelor de mii. Aceste sume reflectă doar o mică parte din fondurile provenite din străinătate alocate campaniei politice a celor doi. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (director general Viorel Chetraru, PLDM) nu a manifestat nici un interes privind provenienţa banilor pentru panourile propagandistice şi nici privind faptul dacă gruparea celor două personaje reprezentate pe panourile propagandistice a plătit sau nu taxele şi impozitele la stat, în conformitate cu legile în vigoare. Există supoziţia că sumele impunătoare puse la dispoziţia grupării politice Pasat-Cantarean provin de peste hotare.

Curtea de Apel a anulat miercuri, 15 iunie, hotărârea Comisiei Electorale Centrale din 4 iunie 2010 privind înregistrarea unui grup de iniţiativă în frunte cu Valeriu Pasat pentru colectarea semnăturilor în vederea desfăşurării unui referendum republican legislativ de modificare a Legii învăţământului şi de introducere în programele şcolare a disciplinei „Bazele Ortodoxiei”, cu predare obligatorie în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional.

Comisia Electorală Centrală nu a dat startul campaniei propagandistice pentru referendum şi nu a aprobat nici o limită a cheltuielilor care ar urma să fie suportate de gruparea politică Pasat-Cantarean în eventualitatea desfăşurării referendumului organizat de cele două personaje şi cercurile apropiate lor.

Valeriu Pasat a declarat la 4 iunie că în cel mult două săptămâni, adică până cel târziu la 28 iunie, îşi va lansa propriul partid politic, conceput a fi clădit pe osatura mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei). Mai mulţi observatori ai fenomenului politic din Republica Moldova au opinat că între gruparea politică Pasat-Cantarean şi unele componente ale actualei puteri există o legătură greu de contestat.

http://cubreacov.wordpress.com/

Se salvează...

Arhivele împotriva comunismului. COPIII BASARABIEI LA CHEREMUL BOLŞEVICILOR

Dacă e vreme de pace sau de război, dacă ninge sau plouă, dacă locuim într-o ţară bogată sau în Moldova; în toate timpurile viaţa continuă, oamenii trăiesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc, nasc copii, îi cresc, îi învaţă şi-i ocrotesc de toate relele ...

Prezentul studiu este o contribuţie modestă asupra situaţiei copiilor din Basarabia după ce a fost ocupată de armata sovietică în 1944. Dacă până atunci copiii mergea cu părinţii la Biserică, erau educaţi să poarte respect părinţilor şi în general celor vârstnici, după 1944 copiii Basarabiei au avut de suferit un impact moral esenţial.

Copiii, care s-au născut în ajunul şi în mersul ultimului război mondial, au avut de înfruntat mai multe greutăţi, decât predecesorii lor. În primăvara şi vara anului 1944 armatele sovietice au ocupat Basarabia şi prin autorităţile lor au impus românilor din părţile locului un mod nou de viaţă, străin, în majoritate bazat pe minciună şi violenţă. Limba română începe să fie numită moldovenească, sistemul capitalist este înlocuit cu cel socialist. Religia este scoasă din şcoli şi instituţiile publice, paralizând în acest fel viaţa spirituală a societăţii. De peste Nistru vin o sumedenie de „specialişti” cu studii primare sau şi fără de acestea în majoritate ruşi, ucraineni şi evrei, care nu cunoşteau nici limba romănă nici obiceiurile oamenilor din părţile locului.

În afară de faptul că în 1940 teritoriul Basarabiei a fost mutilat la maxim şi dăruit Ucrainei, sunt schimbate sau schimonosite denumirile localităţilor şi numele oamenilor. Astfel, Ion este înscris în documente Ivan, Tudor devine Fedea, Maria-Maşa, Marusia sau Musea; satul Mihai Viteazul începe să fie numit Mihailovca. Acestea sunt doar câteva exemple din unele schimbări bolşevice. În scopul de a izola pe băştinaşi de ceilalţi şi a stârni ura minoritarilor faţă de localnici, autorităţile sovietice au întocmit un mecanism bine pus la punct. Denumirea localităţilor româneşti din Basarabia a fost schimbate în denumiri ruseşti, iar denumirile germane ale unor sate de colonişti schimbate în denumiri româneşti. Toţi românii Basarabiei în actele stării civile sunt înregistraţi ca moldoveni. Celor la care nu le conveneau schimbările socialiste, erau daţi dispăruţi sau deportaţi.

Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era, printr-o ironie a soartei, un străin, nu un rus, Iosif Visarionovici Djugaşvili, mai cunoscut în lume sub numele de Stalin. Nu era un om învăţat – nu era un mare orator, ca Troţki, nici un talent militar, ca Blucher. Stalin ştia doar, mai bine decât oricine altcineva, care este valoarea teroarei. El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat. Ea a devenit raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său. El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce era să moară pentru el şi cât de generos era ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină. Copiilor ei le spuneau că trebuie să înveţe să urască – şi ei au început să creadă aceasta. Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii ( punând ca exemplu „isprăvile eroice” ale lui Pavlic Morozov – Al.M. ) - şi acesta a devenit crezul lor. Au fost învăţaţi că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului – şi ei au acceptat orbeşte aceasta ca pe un articol de credinţă.

Această nouă religie a fost inoculată în sângele tinerilor generaţii din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă. Şi o vreme s-a părut că lucrurile mergeau astfel. Copiii îşi urau părinţii, femeile îşi urau soţii, şi cei bravi îi denunţau poliţiei (nkvd-ului – Al.M.) secrete pe care „trădătorii” care îndrăzneau să pună la îndoială adevărul care le era spus . [1]

Tânăra generaţie era învăţată să vadă în feţele bisericeşti nişte elemente suspecte, oameni periculoşi. Comuniştii încercau să-i înveţe pe elevii mici cele „ zece porunci” comuniste:



Sursa şi continuare: www.tribuna-basarabiei.ro

Basarabia, izvorul românismului, vorbeşte:Peste 90 la sută dintre copii vor studierea religiei în şcoală, cu condiţia să fie predată neapărat de preot

Avocatul parlamentar Tamara Plămădeală susţine introducerea religiei în şcoală, însă consideră că acest lucru trebuie să fie decis de copii şi părinţii lor, nu printr-un referendum naţional.

Avocatul parlamentar respinge afirmaţiile unor asociaţii obşteşti (din cadrul Retelei Soros – nota mea), precum că introducerea obiectului religiei în şcoală ar fi contrară principiului constituţional de separare a religiei de stat. În acelaşi timp, în cadrul mai multor mese rotunde, organizate în teritoriu, avocatul parlamentar a constatat că peste 90 la sută din copii se pronunţă în favoarea studierea religiei în şcoală, cu condiţia ca această disciplină să fie predată neapărat de un preot.

În opinia avocatului parlamentar, „introducerea studierii obligatorii a religiei în şcoală este absolut necesară, însă, înainte de toate, trebuie consultaţi beneficiarii, adică copiii”.

Chiar dacă studierea religiei va fi introdusă în şcoală, consideră avocatul parlamentar, nu va fi încălcată în nici un fel prevederea art. 35 din Constituţia RM, deoarece va fi introdusă o disciplină de studiu obişnuită, şi nu se va forma un învăţământ cu caracter religios şi astfel, nu va fi încălcată prevederea, conform căreia învăţământul de stat este laic.

Octavian RACU, FLUX

Via Sergiu Praporscic Blog şi www.roncea.ro

Un basarabean şi-a transformat casa într-un muzeu închinat eroilor români.

Basarabia lui Eminescu si Unirea

Voind să mă provoace, m-a întrebat odată cineva dacă n-ar fi mai uşor să „lăsăm în urmă Basarabia”, fiindcă o eventuală Unire nu ar face decât să ne ruineze financiar şi, deci, ar fi mult mai practic să ne scăpăm de „cocoaşa Basarabiei”. întrebarea dacă nu ar fi mai simplu să îi lăsăm pe fraţii noştri în pace şi să gândim pragmatic, în avantajul nostru, este una complet deplasată, deşi destul de răspândită. Răspunsul pe care l-am dat eu a fost altul: oare ar fi în stare cineva să accepte să i se taie mâna dreaptă, în schimbul unei vieţi pline de bogăţie materială? Mai degrabă ar îndura oricâte greutăţi, numai să rămână sănătos şi cu trupul întreg, fiindcă aceasta e premisa oricărei bogăţii. La fel şi adevărata Românie nu va putea niciodată să rămână cu trapul mutilat şi cu fiinţa sfâşiată.

Dar problema Basarabiei reprezintă ea însăşi o întreagă istorie, cu atât de multe faţete, încât pierderea din vedere a celui mai mic amănunt ar afecta grav înţelegerea întregului în această chestiune. De răpirea Basarabiei, dar mai ales a adevărului despre pământul românesc numit Basarabia, s-au ocupat veacuri de-a rândul falsificatorii de hărţi şi falsificatorii de istorie.

Ca în cazul oricărui furt, trăinicia unui act ca ruperea Basarabiei din sânul vetrei strămoşeşti nu putea fi asigurată decât prin încercarea de a da acestei nedreptăţi impresia legitimităţii, ceea ce nu se putea face decât prin denaturarea adevărului istoric. însă ideologia mincinoasă care a fost aruncată să plutească asupra destinului Basarabiei, încercând să slujească interesul cauzei pentru care a fost creată, a ajuns totuşi să îşi depăşească scopul, lovind până la urmă nu doar în conştiinţa naţională a locuitorilor acestei bucăţi de pământ, ci şi în sufletul poporului român ca ansamblu. Pentru că a rupe Basarabia înseamnă a îi inventa o identitate neromânească, ce putea fi încropită doar prin desfigurarea identităţii poporului ce i-a dat naştere. Astfel, suferind Basarabia, a suferit şi suferă întreaga naţiune română.

Cum a înţeles aşadar întregul să se apere, dacă nu prin glasul capului său celui mai de seamă, profetul poporului român în ansamblul său, „domnul Eminescu”? în activitatea sa de publicist, poetul romantic va îmbrăca haina analistului de un realism şi o putere de pătrundere fară putinţă de egalat. Prin aceasta a devenit Eminescu omul total nu doar al culturii române, cât al FIINŢEI ROMÂNEŞTI.

Din această poziţie „domnul Eminescu” şi-a făcut o virtute din apărarea adevărului istoric ca garant al sănătăţii spiritului naţiunii, în context chestiunea Basarabiei regăsindu-se ca o constantă. El i-a atribuit în articolele sale politice o importanţă majoră, cu atât mai mult cu cât a fost contemporan cu o parte din tragicele evenimente ce au marcat destinul Basarabiei.

Trăind între 1850-1889, simţea proaspete urmele anexării din 1812 a întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru la Rusia. A trăit pe viu retrocedarea către Moldova, prin Tratatul de la Paris din 1856, a unei părţi (Basarabia geografică) din teritoriul anexat abuziv de ruşi în 1812. A trăit unificarea ţărilor române extracatpatice sub Alexandru Ioan Cuza, la 1859. A fost contemporan cu războiul de Independenţă din 1877-1878, în fapt un război purtat de Rusia împotriva Turciei, participarea României ca aliată a Rusiei facându-se cu scopul obţinerii neatârnării faţă de Poarta otomană. Deşi Rusia se obligase prin tratatul de alianţă militară să garanteze integritatea teritorială a aliatei sale România, după câştigarea războiului va încălca vechile angajamente, condiţionând recunoaşterea Independenţei României de re» anexarea Basarabiei la Rusia, la schimb cu Dobrogea. Tratând problema Basarabiei în articolele sale de presă, Eminescu dă naştere unor argumentaţii de excepţie, însă în primul rând porneşte de la o trecere onestă în revistă a istoriei românilor timp de mai bine de patru secole, din sec. al XlV-lea şi până într-al XVIII-lea. întemeietorul Ţării Româneşti, Basarab I, reuşeşte să unifice mare parte dintre formaţiunile politico-statale de mai mici dimensiuni de la sud de Carpaţi şi până la Marea Neagră, cucerind în egală măsură de la tătari, în urma unei campanii militare din anii 1343-1345, teritoriul din nordul gurilor Dunării, aflat între Prut şi Nistru, care îi va prelua numele. Aceasta era Basarabia geografică, adică partea sudică a fâşiei de teren dintre Prut şi Nistru, imediat lângă Dunăre şi Mare. Astfel ia naştere denumirea de Basarabia, întâi pentru a desemna mica provincie danubiano-maritimă, iar apoi acest nume se va extinde asupra întregii Ţări Româneşti din epocă, în calitate de voievodat al lui Basarab. Eminescu lămureşte foarte bine acest episod: „Cam într-o sută de ani, de la Tugomir (tatăl lui Basarab I – n.n.) până la capătul domniei lui Mircea, Ţara Românească ajunsese la cea mai mare întindere teritorială, căci cuprindea Oltenia, Valahia Mare, ducatele Făgăraşului şi Omlaşului din Ardeal, mare parte a Bulgariei, Dobrogea cu cetatea Silistra, Chilia cu gurile Dunării şi ţări tătăreşti nenumite mai de aproape. în această vreme Valahia întreagă, împreună cu toate posesiunile ei, se numea în bulele papale, în documentele cele scrise latineşte ale domnilor, în scrieri contimporane: Basarabia.”

„După ce Ştefan cel Mare a luat de la Valahia, între anii 1465-1475, părţile de sud, câte le aveau Basarabii între Prut şi Nistru, aceste părţi au păstrat numele distinctiv al dinastiei primae ocupantis, a Basarabilor. Deci nu întreaga ţară dintre Prut şi Nistru e Basarabia, ci aceasta e numai o fâşie spre sud, hotărâtă şi mică, aşa cum ne-o arată Cantemir în Descriptio Moldaviae.

Iată deci marginile reale ale Basarabiei reale: Trage o linie curmezişă de lângă Nistru de la Bender până în vârful lacului Ialpug la Bolgrad şi ai o lăture; apoi ia-o de la Bolgrad până în Reni, ai a doua lăture, de la Reni pe Dunăre în sus până la Chilia, a treia lăture, apoi luând malul Mărei Negre până la Cetatea Albă la gura Nistrului, a patra lăture; apoi în sus pe Nistru de la Cetatea Albă până în Bender, a cincea lăture. Numai pământul coprins între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvânt Basarabia; tot ce-i deasupra e Moldovă curată, războtezată de la 1812 încoace.”

Vedem deci că Basarabia geografică, „reală”, cum o numeşte Eminescu, a aparţinut mai întâi Ţării Româneşti, pentru ca în final să facă parte din Moldova şi să rămână pe veci şi de drept a Moldovei, deşi anexată în dispreţul dreptului de către Imperiile vecine, întâi de către turci, apoi de către ruşi.

Referindu-se la existenţa unei mitropolii a Proilaviei (Brăilei), subordonată direct Constantinopolului, care fusese creată anume pentru credincioşii români rupţi din trupul Valahiei şi al Moldovei în noul context în care Dobrogea, regiunea Brăilei şi o parte din Basarabia Geografică se aflau sub turci, după care, în veacul al optsprezecelea, se aprobă desfiinţarea mitropo-liei de Brăila, iar componenţa acesteia este re-distribuită eparhiei de Huşi şi celei de Buzău, prin aceasta văzându-se în mod indirect cine era considerat a avea dreptul moral asupra acestor teritorii şi că Moldova era posesorul legitim al Basarabiei, Eminescu se foloseşte în mod strălucit de argumentul organizării bisericeşti pentru a demonstra ceea ce politic nu era recunoscut în epocă de către mai-marii de atunci, formulând şi o morală de adâncă simţire creştinească, demnă să spulbere în zilele noastre orice suspiciune asupra unui pretins ateism eminescian: „Să mulţumim Bisericei noastre care, prin dumnezeiasca linişte şi statornicie ce a avut-o în vremile cele mai turburate, ne-a păstrat prin însemnările ei acest argument zdrobitor faţă cu orice subtilitate diplomatică. întrebarea posesiunei legitime nu mai poate fi controversată”.

Cum s-a ajuns ca teritoriul mult mai vast dintre Prut şi Nistru să fie denumit după mica bucată de pământ din sudul său (Basarabia) se explică printr-o neplăcută întâmplare cu ruşii de la începutul veacului al XlX-lea. Imperiul otoman intrase pe panta declinului, pe când puterea Rusiei creştea, expansionismul său în Europa Răsăriteană purtând stindardul ideologic al dezrobirii sau măcar protejării popoarelor ortodoxe din Balcani şi stindardul pragmatic nedeclarat al visului de a ajunge până la Marea Adriatică, cu popas intermediar pe Dunăre.

Astfel, va avea loc o serie întreagă de războaie ruso-turce. Unul dintre ele este războiul din 1806-1812, în care Rusia iese învingătoare, încheindu-se Pacea de la Bucureşti de la 28 mai 1812, tratatul fiind aprobat de ţarul Alexandru I pe 11 iunie, cu doar o zi înainte de a se declanşa invazia trupelor lui Napoleon asupra Rusiei. Rusia fusese interesată să încheie pace sub orice preţ la Bucureşti, întrucât invazia armatei lui Napoleon era iminentă şi ruşii se grăbeau să pună punct războiului cu turcii, pentru a nu fi nevoiţi să lupte pe două fronturi. însă, în cadrul procesului de negociere, dragomanul Dimitrie Moruzi, aflat în teritoriile româneşti în slujba înaltei Porţi, dar având interese vădite de a favoriza partea rusă, comite acest mare act de trădare, stabilind noile hotare pe Prut, în favoarea Rusiei şi în defavoarea Porţii. Aici s-a pus pentru întâia dată problema ocupării Basarabiei de către ruşi, iar Basarabia le-a fost oferită pe tavă ruşilor de către dragomanul trădător. Hărţile însă au fost falsificate, de aşa natură încât cu numele de Basarabia să fie însemnat până în Nord la

Hotin întregul teritoriu dintre Prut şi Nistru. De atunci şi până astăzi s-a păstrat obiceiul instituit de ruşi de a desemna prin numele de „Basarabia” Moldova de Răsărit, obicei care la origini ascunde un fals şi expresia jafului istoric petrecut la 1812. Totuşi, orice am înţelege noi prin denumirea de Basarabia, cedarea ei către Rusia a reprezentat un act ilegal. Turcia, ca putere înfrântă în război, nu putea oferi ca despăgubire un teritoriu ce nu-i aparţinea. Principatul Moldova, ce avea în componenţă Basarabia, era în afara Imperiului Otoman, legăturile lui cu Poarta fiind unele de vasalitate, iar nu de apartenenţă la Imperiu. însă, nedreptatea o dată făcută, Marile Puteri au închis ochii, şi de atunci şi până în zilele noastre s-a învăţat Rusia să aibă drepturi „legitime” în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Eminescu a trăit drama pierderii proaspăt recâştigatei Basarabii şi s-a exprimat foarte ferm împotriva acceptării pretenţiilor Rusiei: „Trebuie să stăm de pază şi să nu dăm decât morţi acest pământ de sub picioarele noastre. Da! Chiar dacă Rusia ar fi destul de aspră ca să-1 ia de la noi; noi înşine nu îl putem da sub nici un pretext, căci de acest pământ e legată demnitatea noastră, de la acest pământ atârnă viitorul nostru.” (…) „Cuvântul nostru este: de bună voie niciodată, cu sila şi mai puţin.”

Având ca şi fundal istoric prefigurarea unei iminente cereri a Rusiei de retrocedare a Basarabiei, seria de articole de mare angajament patriotic pe care o începe Eminescu la ziarul Timpul îşi revendică justificarea în intenţia de a răspunde unui articol publicat într-o gazetă străină care contesta adevărul că Basarabia aparţine de drept românilor. Eminescu dă dovadă de o desfăşurare de forţe nemaivăzută în a combate argumentele adversarilor săi de gândire. Pentru a da o replică pe placul său unei scrisori publicate de ziarul „Le Nord” prin care un anume domn X de la Bucureşti se exprimă cum că „posesorul legitim” al Basarabiei ar fi nişte tătari sub corturi, de unde concluzia că Tratatul de la Paris din 1856 care atribuia Basarabia Moldovei ar săvârşi o nedreptate istorică -afirmaţii foarte grave, însă de o slăbiciune evidentă, de vreme ce articolul domnului X abia dacă măsura câteva rânduri şi trata problema la modul cel mai superficial cu putinţă – Eminescu nu se mulţumeşte decât după ce termină de făcut un periplu istoric în detaliu, la dimensiunea a aproape o jumătate de mileniu, extrăgând din faptele istorice concluziile cele mai amănunţite. Astfel Eminescu răspunde cu o mie de tunuri la o lovitură de praştie.

Dacă „dreptul nostru era dezbrăcat de putere şi nu putea să se apere aceasta nu e o dovadă că Moldova a renunţat vreodată la dânsul. Căci UN DREPT NU SE PIERDE DECÂT PRIN ÎNVOIREA FORMALĂ DE A-L PIERDE”.

O neaşteptată mostră de candoare eminesciană, ce dezvăluie nobleţea sufletului poetului şi faptul că în epoca lui încă se mai credea în Onoare şi în Virtute, o reprezintă citatul următor: „iară noi nu i-o putem da (Rusiei – n.n.), pentru că, la urma urmelor, nu avem dreptul de a dispune după placul nostru de această parte din ţara noastră” (…) „Oricât de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte nici unul, care ar cuteza să puie numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri.”.

In mentalitatea lui Eminescu, conducătorii ţării nu pot decide soarta ţării într-un chip nefericit pentru că nu au dreptul ca indivizi singulari să jertfească patrimoniul unui întreg neam. Se găseşte în această frază ceva din dictonul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt „Moldova nu este a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”, şi anume conştiinţa că Ţara este o zestre sfântă care preţuieşte cu mult mai mult decât o întreagă generaţie, pentru că ea aparţine tuturor generaţiilor, iar cei din prezent se simt aproape la modul religios neputincioşi de a se atinge cu mâinile lor nevrednice de trupul construcţiei nepieritoare care este Ţara. Eminescu e ferm convins că dacă simţul personal al ruşinii poate nu i-ar împiedica pe unii să îşi vândă Ţara, totuşi simţul colectiv al răspunderii în faţa istoriei i-ar ţine departe de a comite un asemenea sacrilegiu.

Pe de altă parte, jurnalistul de geniu intuieşte faptul că în contextul de faţă problema nu se mai poate mărgini doar la peticul de pământ numit Basarabia, ci se referă la chiar dăinuirea spiritului românesc: „Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. (…)Nenorocirea cea mare, ce ni se poate întâmpla, nu este dacă vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute: putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. (…)Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu, ar fi un vânzător.”

Mihai Eminescu oferă o definiţie a ideii de martiriu, arătând că oricât de straşnic ar fi duşmanul şi oricât de mici şansele de izbândă, datoria unui popor este să lupte până la capăt şi să mărturisească prin jertfa lui, ca mai târziu eroii Războiului de Reîntregire, că „Pe aici nu se trece!”: „Dacă naţia românească va fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i~a trecut prin cap să ne impună.”

Strigând nedreptăţile şi jaful la care este supus un popor mai puţin numeros de către vecinul său mai puternic, exprimând atât de ferm şi în egală măsură înduioşător aspiraţia de secole a neamului românesc pentru Reîntregire, văzând în Basarabia un simbol al întoarcerii şi al noului început, Eminescu lasă în amprenta scrierilor sale acelaşi ecou al dorinţei sale ultime: „Pe mine mie redă-mă!”.

Vlad PÂRĂU, pentru VEGHEA

BASARABIA LUI DUMNEZEU - VIDEO

Sursa: Blog Vlad Parau

92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Concurs de eseuri "Basarabia, lacrima României" (FOTO)

Senatul României îi abandonează pe basarabeni şi regionalizează România după pofta UDMR!

Senatorul Iulian Urban: Inca un exemplu al faptului ca Senatul tarii este incapabil sa asculte vocile fratilor basarabeni din Republica Moldova. Asa cum va spuneam aici:
http://www.urbaniulian.ro/2010/02/09/legea-vizand-usurarea-intrarii-in-romania-a-fratilor-basarabeni-discutata-la-10-februarie-in-plenul-senatului/, in plenul Senatului de astazi s-a discutat initiativa mea legislativa care prevedea exceptarea aplicabilitatii conditiilor referitoare la prezentarea documentelor prin care se face dovada existentei unor mijloace corespunzatoare, atat pentru intretinere pe perioada sederii pe teritoriul Romaniei, cat si pentru intoarcerea in tara de origine, pentru solicitantii de viza cetateni ai Republicii Moldova.
Proiectul de lege era util si necesar pentru ca :
- fratii basarabeni sunt intre cele mai sarace natiuni din Europa geografica, si a le pretinde sa demonstreze ca detin suma de 500 de euro pentru a primi viza de Romania constituie o bariera in scopul liberei circulatii
- sunt alte state tot din UE [ Cipru, Ungaria ] in care basarabenii pot intra fara sa demonstreze ca detin sumele de bani necesare intretinerii lor, astfel incat este aberant si ilogic ca tocmai Romania sa mentina aceasta interdictie.
Culmea este ca nici Guvernul nu a sustinut acest proiect de lege, astfel incat s-a trecut la vot in Plenul Senatului si proiectul de lege a fost respins cu 37 de voturi impotriva [ PSD si PNL ] si 33 voturi pentru [ PDL si UDMR].
O zi rusinoasa pentru Romania si pentru Parlamentul National.
O sa public si dezbaterile din Senat asa cum au fost inregistrate pe camerele video, si cred ca lista celor 37 care au votat impotriva trebuie facuta publica ca sa stie si alegatorii pe cine au trimis in Parlament.

Cum a trecut prin adoptare tacita legea parlamentarilor maghiari prin care Romania va fi impartita in 16 regiuni

From: Andrei Radu
Date: 2010/2/10
Subject: Romania divizata?
To: iulian.urban@gmail.com

Buna ziua!

Am citit cu stupoare aceasta stire: http://www.mediafax.ro/economic/romania-va-fi-impartita-in-16-regiuni-de-dezvoltare-5493731/

Cum adica a trecut prin aprobare tacita?

Chiar daca aceste 16 regiuni şi cinci macroregiuni de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ teritoriale şi nu au personalitate juridica ce inseamna aceasta divizare a tarii ?

Dle senator, dati-ne un raspuns, va rog !

Raspunsul senatorului Iulian Urban:

D-le Andrei Radu

O iniţiativă legislativă a parlamentarilor UDMR al carei traseu se poate urmari aici [ http://webapp.senat.ro/sergiusenat.proiect.asp?cod=14254&pos=0&NR=L432&AN=2009 ] , prin care se propune înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, printre care una în care sunt grupate judeţele Covasna - Harghita - Mureş, precum şi organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare, a trecut miercuri de Senat prin adoptare tacită.
Asta inseamna ca, s-a implinit termenul legal pana la care Plenul Senatului trebuia sa dezbata acest proiect de lege.
In mod evident si hilar, parlamentarii de etnie maghiara au facut o lege care regionalizeaza Romania, si care creeaza o regiune care este primul pas catre autonomia teritoriala.
Jenant mi se pare modul in care s-a ajuns aici.
Pentru ca, la inceputul sedintei Senatului, reprezentantul Guvernului [ un secretar de stat.....de etnie maghiara ] nu era prezent la dezbateri si s-a cerut sa nu se dezbata legea fara ca el sa fie prezent, astfel incat a fost lasata la urma.
Pe la 12:30 cand s-a cerut sa se ia in dezbatere proiectul de lege, in mod jenant parlamentarii UDMR parasisera sala de plen ramand liderul lor de grup care a cerut sa se constate ca....nu mai exista cvorum de sedinta.
Intrucat eu semnalez de luni de zile [ mai exact urlu la luna pur si simplu ] ca prezenta la sedintele de plen din Senat este sub orice critica [ astazi cei mai multi parlamentari prezenti avea PDL, mai erau cativa pesedisti, vreo 5 penelisti, si doi independenti ] insa nimeni nu ma asculta, astazi s-a ajuns la aceasta situatie in care o lege care trebuia dezbatuta in plenul Senatului, a trecut prin adoptare tacita.

www.urbaniulian.ro

Basarabia lui Eminescu

Voind să mă provoace, m-a întrebat odată cineva dacă n-ar fi mai uşor să „lăsăm în urmă Basarabia”, fiindcă o eventuală Unire nu ar face decât să ne ruineze financiar şi, deci, ar fi mult mai practic să ne scăpăm de „cocoaşa Basarabiei”. Întrebarea dacă nu ar fi mai simplu să îi lăsăm pe fraţii noştri în pace şi să gândim pragmatic, în avantajul nostru, este una complet deplasată, deşi destul de răspândită. Răspunsul pe care l-am dat eu a fost altul: oare ar fi în stare cineva să accepte să i se taie mâna dreaptă, în schimbul unei vieţi pline de bogăţie materială? Mai degrabă ar îndura oricâte greutăţi, numai să rămână sănătos şi cu trupul întreg, fiindcă aceasta e premisa oricărei bogăţii. La fel şi adevărata Românie nu va putea niciodată să rămână cu trupul mutilat şi cu fiinţa sfâşiată.

Dar problema Basarabiei reprezintă ea însăşi o întreagă istorie, cu atât de multe faţete, încât pierderea din vedere a celui mai mic amănunt ar afecta grav înţelegerea întregului în această chestiune. De răpirea Basarabiei, dar mai ales a adevărului despre pământul românesc numit Basarabia, s-au ocupat veacuri de-a rândul falsificatorii de hărţi şi falsificatorii de istorie. Ca în cazul oricărui furt, trăinicia unui act ca ruperea Basarabiei din sânul vetrei strămoşeşti nu putea fi asigurată decât prin încercarea de a da acestei nedreptăţi impresia legitimităţii, ceea ce nu se putea face decât prin denaturarea adevărului istoric. Însă ideologia mincinoasă care a fost aruncată să plutească asupra destinului Basarabiei, încercând să slujească interesul cauzei pentru care a fost creată, a ajuns totuşi să îşi depăşească scopul, lovind până la urmă nu doar în conştiinţa naţională a locuitorilor acestei bucăţi de pământ, ci şi în sufletul poporului român ca ansamblu. Pentru că a rupe Basarabia înseamna a îi inventa o identitate neromânească, ce putea fi încropită doar prin desfigurarea identităţii poporului ce i-a dat naştere. Astfel, suferind Basarabia, a suferit şi suferă întreaga naţiune română.

Cum a înţeles aşadar întregul să se apere, dacă nu prin glasul capului său celui mai de seamă, profetul poporului român în ansamblul său, „domnul Eminescu”? În activitatea sa de publicist, poetul romantic va îmbrăca haina analistului de un realism şi o putere de pătrundere fără putinţă de egalat. Prin aceasta a devenit Eminescu omul total nu doar al culturii române, cât al FIINŢEI ROMÂNEŞTI.

Din această poziţie „domnul Eminescu” şi-a făcut o virtute din apărarea adevărului istoric ca garant al sănătăţii spiritului naţiunii, în context chestiunea Basarabiei regăsindu-se ca o constantă. El i-a atribuit în articolele sale politice o importanţă majoră, cu atât mai mult cu cât a fost contemporan cu o parte din tragicele evenimente ce au marcat destinul Basarabiei. Trăind între 1850-1889, simţea proaspete urmele anexării din 1812 a întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru la Rusia. A trăit pe viu retrocedarea către Moldova, prin Tratatul de la Paris din 1856, a unei părţi (Basarabia geografică) din teritoriul anexat abuziv de ruşi în 1812. A trăit unificarea ţărilor române extracarpatice sub Alexandru Ioan Cuza, la 1859. A fost contemporan cu războiul de Independenţă din 1877-1878, în fapt un război purtat de Rusia împotriva Turciei, participarea României ca aliată a Rusiei făcându-se cu scopul obţinerii neatârnării faţă de Poarta otomană. Deşi Rusia se obligase prin tratatul de alianţă militară să garanteze integritatea teritorială a aliatei sale România, după câştigarea războiului va încălca vechile angajamente, condiţionând recunoaşterea Independenţei României de re-anexarea Basarabiei la Rusia, la schimb cu Dobrogea. Tratând problema Basarabiei în articolele sale de presă, Eminescu dă naştere unor argumentaţii de excepţie, însă în primul rând porneşte de la o trecere onestă în revistă a istoriei românilor tim p de mai bine de patru secole, din sec. al XIV-lea şi până într-al XVIII-lea. Întemeietorul Ţării Româneşti, Basarab I, reuşeşte să unifice mare parte dintre formaţiunile politico-statale de mai mici dimensiuni de la sud de Carpaţi şi până la Marea Neagră, cucerind în egală măsură de la tătari, în urma unei campanii militare din anii 1343-1345, teritoriul din nordul gurilor Dunării, aflat între Prut şi Nistru, care îi va prelua numele. Aceasta era Basarabia geografică, adică partea sudică a fâşiei de teren dintre Prut şi Nistru, imediat lângă Dunăre şi Mare. Astfel ia naştere denumirea de Basarabia, întâi pentru a desemna mica provincie danubiano-maritimă, iar apoi acest nume se va extinde asupra întregii Ţări Româneşti din epocă, în calitate de voievodat al lui Basarab. Eminescu lămureşte foarte bine acest episod: „Cam într-o sută de ani, de la Tugomir (tatăl lui Basarab I – n.n.) până la capătul domniei lui Mircea, Ţara Românească ajunsese la cea mai mare întindere teritorială, căci cuprindea Oltenia, Valahia Mare, ducatele Făgăraşului şi Omlaşului din Ardeal, mare parte a Bulgariei, Dobrogea cu cetatea Silistra, Chilia cu gurile Dunării şi ţări tătăreşti nenumite mai de aproape. În această vreme Valahia întreagă, împreună cu toate posesiunile ei, se numea în bulele papale, în documentele cele scrise latineşte ale domnilor, în scrieri contimporane: Basarabia.”

„După ce Ştefan cel Mare a luat de la Valahia, între anii 1465-1475, părţile de sud, câte le aveau Basarabii între Prut şi Nistru, aceste părţi au păstrat numele distinctiv al dinastiei primae ocupantis, a Basarabilor. Deci nu întreaga ţară dintre Prut şi Nistru e Basarabia, ci aceasta e numai o fâşie spre sud, hotărâtă şi mică, aşa cum ne-o arată Cantemir în Descriptio Moldaviae.

Iată deci marginile reale ale Basarabiei reale: Trage o linie curmezişă de lângă Nistru de la Bender până în vârful lacului Ialpug la Bolgrad şi ai o lature; apoi ia-o de la Bolgrad până în Reni, ai a doua lature, de la Reni pe Dunăre în sus până la Chilia, a treia lature, apoi luând malul Mărei Negre până la Cetatea Albă la gura Nistrului, a patra lature; apoi în sus pe Nistru de la Cetatea Albă până în Bender, a cincea lature. Numai pământul coprins între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvânt Basarabia; tot ce-i deasupra e Moldovă curată, războtezată de la 1812 încoace.”

Vedem deci că Basarabia geografică, „reală”, cum o numeşte Eminescu, a aparţinut mai întâi Ţării Româneşti, pentru ca în final să facă parte din Moldova şi să rămână pe veci şi de drept a Moldovei, deşi anexată în dispreţul dreptului de către Imperiile vecine, întâi de către turci, apoi de către ruşi.

Referindu-se la existenţa unei mitropolii a Proilaviei (Brăilei), subordonată direct Constantinopolului, care fusese creată anume pentru credincioşii români rupţi din trupul Valahiei şi al Moldovei în noul context în care Dobrogea, regiunea Brăilei şi o parte din Basarabia Geografică se aflau sub turci, după care, în veacul al optsprezecelea, se aprobă desfiinţarea mitropoliei de Brăila, iar componenţa acesteia este re-distribuită eparhiei de Huşi şi celei de Buzău, prin aceasta văzându-se în mod indirect cine era considerat a avea dreptul moral asupra acestor teritorii şi că Moldova era posesorul legitim al Basarabiei, Eminescu se foloseşte în mod strălucit de argumentul organizării bisericeşti pentru a demonstra ceea ce politic nu era recunoscut în epocă de către mai-marii de atunci, formulând şi o morală de adâncă simţire creştinească, demnă să spulbere în zilele noastre orice suspiciune asupra unui pretins ateism eminescian: „Să mulţumim Bisericei noastre care, prin dumnezeiasca linişte şi statornicie ce a avut-o în vremile cele mai turburate, ne-a păstrat prin însemnările ei acest argument zdrobitor faţă cu orice subtilitate diplomatică. Întrebarea posesiunei legitime nu mai poate fi controversată”.

Cum s-a ajuns ca teritoriul mult mai vast dintre Prut şi Nistru să fie denumit după mica bucată de pământ din sudul său (Basarabia) se explică printr-o neplăcută întâmplare cu ruşii de la începutul veacului al XIX-lea. Imperiul otoman intrase pe panta declinului, pe când puterea Rusiei creştea, expansionismul său în Europa Răsăriteană purtând stindardul ideologic al dezrobirii sau măcar protejării popoarelor ortodoxe din Balcani şi stindardul pragmatic nedeclarat al visului de a ajunge până la Marea Adriatică, cu popas intermediar pe Dunăre. Astfel, va avea loc o serie întreagă de războaie ruso-turce. Unul dintre ele este războiul din 1806-1812, în care Rusia iese învingătoare, încheindu-se Pacea de la Bucureşti de la 28 mai 1812, tratatul fiind aprobat de ţarul Alexandru I pe 11 iunie, cu doar o zi înainte de a se declanşa invazia trupelor lui Napoleon asupra Rusiei. Rusia fusese interesată să încheie pace sub orice preţ la Bucureşti, întrucât invazia armatei lui Napoleon era iminentă şi ruşii se grăbeau să pună punct războiului cu turcii, pentru a nu fi nevoiţi să lupte pe două fronturi. Însă, în cadrul procesului de negociere, dragomanul Dimitrie Moruzi, aflat în teritoriile româneşti în slujba Înaltei Porţi, dar având interese vădite de a favoriza partea rusă, comite acest mare act de trădare, stabilind noile hotare pe Prut, în favoarea Rusiei şi în defavoarea Porţii. Aici s-a pus pentru întâia dată problema ocupării Basarabiei de către ruşi, iar Basarabia le-a fost oferită pe tavă ruşilor de către dragomanul trădător. Hărţile însă au fost falsificate, de aşa natură încât cu numele de Basarabia să fie însemnat până în Nord la Hotin întregul teritoriu dintre Prut şi Nistru. De atunci şi până astăzi s-a păstrat obiceiul instituit de ruşi de a desemna prin numele de „Basarabia” Moldova de Răsărit, obicei care la origini ascunde un fals şi expresia jafului istoric petrecut la 1812. Totuşi, orice am înţelege noi prin denumirea de Basarabia, cedarea ei către Rusia a reprezentat un act ilegal. Turcia, ca putere înfrântă în război, nu putea oferi ca despăgubire un teritoriu ce nu-i aparţinea. Principatul Moldova, ce avea în componenţă Basarabia, era în afara Imperiului Otoman, legăturile lui cu Poarta fiind unele de vasalitate, iar nu de apartenenţă la Imperiu. Însă, nedreptatea o dată făcută, Marile Puteri au închis ochii, şi de atunci şi până în zilele noastre s-a învăţat Rusia să aibă drepturi „legitime” în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Eminescu a trăit drama pierderii proaspăt recâştigatei Basarabii şi s-a exprimat foarte ferm împotriva acceptării pretenţiilor Rusiei: „Trebuie să stăm de pază şi să nu dăm decât morţi acest pământ de sub picioarele noastre. Da! Chiar dacă Rusia ar fi destul de aspră ca să-l ia de la noi; noi înşine nu îl putem da sub nici un pretext, căci de acest pământ e legată demnitatea noastră, de la acest pământ atârnă viitorul nostru.” (...) „Cuvântul nostru este: de bună voie niciodată, cu sila şi mai puţin.”

Având ca şi fundal istoric prefigurarea unei iminente cereri a Rusiei de retrocedare a Basarabiei, seria de articole de mare angajament patriotic pe care o începe Eminescu la ziarul Timpul îşi revendică justificarea în intenţia de a răspunde unui articol publicat într-o gazetă străină care contesta adevărul că Basarabia aparţine de drept românilor. Eminescu dă dovadă de o desfăşurare de forţe nemaivăzută în a combate argumentele adversarilor săi de gândire. Pentru a da o replică pe placul său unei scrisori publicate de ziarul „Le Nord” prin care un anume domn X de la Bucureşti se exprimă cum că „posesorul legitim” al Basarabiei ar fi nişte tătari sub corturi, de unde concluzia că Tratatul de la Paris din 1856 care atribuia Basarabia Moldovei ar săvârşi o nedreptate istorică - afirmaţii foarte grave, însă de o slăbiciune evidentă, de vreme ce articolul domnului X abia dacă măsura câteva rânduri şi trata problema la modul cel mai superficial cu putinţă - Eminescu nu se mulţumeşte decât după ce termină de făcut un periplu istoric în detaliu, la dimensiunea a aproape o jumătate de mileniu, extrăgând din faptele istorice concluziile cele mai amănunţite. Astfel Eminescu răspunde cu o mie de tunuri la o lovitură de praştie.

Dacă „dreptul nostru era dezbrăcat de putere şi nu putea să se apere aceasta nu e o dovadă că Moldova a renunţat vreodată la dânsul. Căci UN DREPT NU SE PIERDE DECÂT PRIN ÎNVOIREA FORMALĂ DE A-L PIERDE”.

O neaşteptată mostră de candoare eminesciană, ce dezvăluie nobleţea sufletului poetului şi faptul că în epoca lui încă se mai credea în Onoare şi în Virtute, o reprezintă citatul următor: „iară noi nu i-o putem da (Rusiei – n.n.), pentru că, la urma urmelor, nu avem dreptul de a dispune după placul nostru de această parte din ţara noastră” (...) „Oricât de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte nici unul, care ar cuteza să puie numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri.”. În mentalitatea lui Eminescu, conducătorii ţării nu pot decide soarta ţării într-un chip nefericit pentru că nu au dreptul ca indivizi singulari să jertfească patrimoniul unui întreg neam. Se găseşte în această frază ceva din dictonul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt „Moldova nu este a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”, şi anume conştiinţa că Ţara este o zestre sfântă care preţuieşte cu mult mai mult decât o întreagă generaţie, pentru că ea aparţine tuturor generaţiilor, iar cei din prezent se simt aproape la modul religios neputincioşi de a se atinge cu mâinile lor nevrednice de trupul construcţiei nepieritoare care este Ţara. Eminescu e ferm convins că dacă simţul personal al ruşinii poate nu i-ar împiedica pe unii să îşi vândă Ţara, totuşi simţul colectiv al răspunderii în faţa istoriei i-ar ţine departe de a comite un asemenea sacrilegiu.

Pe de altă parte, jurnalistul de geniu intuieşte faptul că în contextul de faţă problema nu se mai poate mărgini doar la peticul de pământ numit Basarabia, ci se referă la chiar dăinuirea spiritului românesc: „Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. (...)Nenorocirea cea mare, ce ni se poate întâmpla, nu este dacă vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute: putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. (...)Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu, ar fi un vânzător.”

Mihai Eminescu oferă o definiţie a ideii de martiriu, arătând că oricât de straşnic ar fi duşmanul şi oricât de mici şansele de izbândă, datoria unui popor este să lupte până la capăt şi să mărturisească prin jertfa lui, ca mai târziu eroii Războiului de Reîntregire, că „Pe aici nu se trece!”: „Dacă naţia românească va fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin cap să ne impună.”

Strigând nedreptăţile şi jaful la care este supus un popor mai puţin numeros de către vecinul său mai puternic, exprimând atât de ferm şi în egală măsură înduioşător aspiraţia de secole a neamului românesc pentru Reîntregire, văzând în Basarabia un simbol al întoarcerii şi al noului început, Eminescu lasă în amprenta scrierilor sale acelaşi ecou al dorinţei sale ultime: „Pe mine mie redă-mă!”.

Vlad PÂRĂU
Articol apărut în revista Veghea, nr. I, 2010

Părintele Arsenie Papacioc: Sângele românesc nu se diluează! Despre Basarabia, despre ecumenism ... (VIDEO)

Pr. Arsenie Papacioc - Despre ecumenism si alte sfaturi from Crestin Ortodox on Vimeo.

Sociologul Ilie Badescu despre Eminescu, Basarabia si Bucovina

Foto: Cristina Nichitus

Paul Goma sărbătoreşte 74 de ani departe de onorurile statului român

Vineri, Paul Goma împlineşte 74 de ani. S-a născut pe 2 octombrie 1935, la Mana, judeţul Orhei, România, un copil nevoit curând să se maturizeze.
Experienţa grea, inumană, grotescă nu-l va împiedica să scrie mult mai târziu o carte care a recuperat copilăria sa basarabeană şi a configurat estetic şi etic o altă abordare a temei: „Din Calidor“. Întâmplător sau nu, traumele biografice au coincis în cazul lui Paul Goma cu cele mai hidoase „accidente“ din istoria ultimilor 80 de ani.

Uneori, oamenii sunt tentaţi să se mire crispaţi de vorbitul prea mult în jurul unui om, devenit personaj, cum au fost şi încă sunt atâţia, reducându-l la eticheta mentalităţii defetiste ce pare că ne-a înhăţat cu totul. Adevărul este că nu se „vorbeşte“ (scrie!) prea mult despre Paul Goma.
Adevărul este că uneori mai dăm peste câte o cronică de carte sau peste câte un text aniversar, cum este cel de faţă, sau peste aprecieri colaterale pe forumuri, pornind de la alte subiecte „tari“. Cum este cel din ultimele zile, cel despre moartea lui Nicolae Pleşiţă, criminalul pensionar al Securităţii române, îngrijit în ultimele trei luni într-un sanatoriu al SRI. Care a spus deseori public cum le-a făcut el şi le-a dres „ălora“, cum i-a omorât, le-a tras pumni şi le-a smuls barba. Mai neverosimil, deşi adevărat!, este cum a considerat justiţia română (parcă mereu aflată-n grevă, în vacanţă) că nu poate să-l urmărească penal, pentru că „mărturia“ publică n-ar fi probă. Aceeaşi justiţie care-l trimite pe Paul Goma la ghişeu să scrie cerere pentru redobândirea cetăţeniei române. O justiţie analfabetă, cum ar spune Paul Goma, pe măsura guvernelor care şi-au asumat şi şi-au împărţit rotaţia cadrelor din ’90 încoace.

Cei care ar fi trebuit să răspundă pentru crimele comunismului au murit şi mor de bătrâneţe (Pleşiţă avea 80 de ani) în patul lor sau prin sanatorii, au pensii care le permit nu doar o viaţă fără griji şi lipsuri, dar şi o moarte decentă. Au dat „la cap, la cap, la cap!“ poporului român, l-au decimat în ce avea mai bun, l-au şubrezit în coloana vertebrală, l-au schilodit trupeşte, apoi s-au odihnit şi au dormit liniştiţi, în casele lor, în mijlocul familiilor lor, au asigurat viitorul copiilor şi nepoţilor, au zâmbit vecinilor. Nişte mici dumnezei, ai zice, clonaţi din ADN-ul ideologiei comuniste. Şi-au pregătit terenul, ei şi al lor (activii şi lăsaţii la vatră), aşa încât, după 1989, nu au avut nici o ruşine, chiar dacă nouă ne crapă obrazul de ruşinea lor. Ceea ce nu este un merit în ce ne priveşte. Am rămas cu ruşinea şi am intrat în logica lor. Şi, mai mult de atât, trăim după coordonatele trasate de ei.

Supravieţuim într-o lume a scenariilor şi scenaritei. Şi, cu toate acestea, sunt lucruri care nu pot fi anulate. Cine face azi caz de „schimbarea“ lui Paul Goma, de după 1989, nu arată doar că nu stăpâneşte „subiectul“ (măcar teoretic, un atare neajuns se poate remedia), ci rea intenţie (ar putea fi şi un eufemism pentru „interes“). Cei care îl acuză de verzi şi uscate sunt aceia care în 1977 şi-au întors privirea oriunde în altă parte, numai spre scriitorul solitar din Drumul Taberei nu. Solidarizările din 1977 cu renegatul scriitor român au fost atât de subţiri încât intelectualii care îi caută nod în papură nu îşi dau seama că atunci, în 1977, au ratat ocazia de a-şi îndrepta spinarea. Un atu ce le-ar fi dat azi dreptul moral să îl „judece“. Este uşor să fii principial în limitele corectitudinii politice când beneficiezi de recunoaştere, de salariu, pensie şi sinecuri diverse.

Vineri, Paul Goma împlineşte 74 de ani. O zi de naştere ar trebui să fie prilej de bucurie, măcar de bune aduceri-aminte. Dar cum să ne aducem aminte cu bucurie (mândrie?, recunoştinţă?) de suferinţele unui om de care statul român, cobreslaşii, conaţionalii îşi bat joc?

De ce deranjează „stilul“ Goma? Dar l-a avut dintotdeauna, nu l-a căpătat după 1989. După 1989 doar a fost înlocuită cortina de pe conştiinţa noastră. Cei mai în vârstă ştiu, mai ales de la Europa Liberă, cine a fost Paul Goma. Cine citeşte textele publicistice de dinainte de 1989, scoase până în noiembrie 1977 cu greu din ţară, înţelege şi ce însemna să fii liber în comunism.

În privinţa literaturii lui Paul Goma istoria literară se va echilibra peste ani, atunci când idiosincrasiile puternicilor de azi vor amuţi. Este o lege nescrisă: scriitorul piere, cărţile rămân. Criticii pier, alţii vin în urma lui. Nu neapărat pe urma lui.

Avem şi motive de bucurie în toată această forfotă a crizei perpetue care este România? Avem: cu 74 de ani în urmă s-a născut pe un pământ românesc aflat mereu în bătaia puştii un om cu o voinţă şi cu încăpăţânare ieşite din comun. Consecvenţa lui Paul Goma de a fi el însuşi pentru a ne demonstra nouă că se poate... este fabuloasă. Un sacrificiu de sine pe care actorii guralivi ai scenelor române se grăbesc să îl defăimeze sub diverse pretexte. Să ai şansa unui Paul Goma (acest „Soljeniţîn român“, cum i-au spus străinii, şi nu oricine, ci pretenţioşii de nemţi!) şi să-i dai cu piciorul nu este doar cinism şi meschinărie, este şi prostie. Prostia unui stat sărac şi fudul, dar corupt până în măduva oaselor, care se boieşte cu cele mai recente văpseluri (vezi condamnarea de faţadă a comunismului, de exemplu), deşi pe sub boiul de pe mască a intrat în putrefacţie.

O oază de lumină în acest crepuscul este seria de autor începută anul trecut la Curtea Veche. Pentru care domnul Grigore Arsene merită să intre în istoria literară drept editorul care a avut curajul să îl editeze pe Paul Goma, după toate încercările de a fi distrus ca entitate publică şi individuală.

Sper din tot sufletul ca primul volum al Scrisurilor (1971-1989), care va apărea cât de curând, atât de aşteptat de foarte mulţi oameni de cultură şi nu numai, să restabilească în conştiinţa românilor locul lui Paul Goma.

„De unde o scoatem că numai noi, românii, suntem persecutaţi de istorie? Cum rămâne atunci cu «sabotarea» aceleiaşi teorii - altă manieră, doar a noastră, de a ne văicări, lăudându-ne? Tăvălugul comunist împins-tras de tancurile sovietice nu a strivit doar România; flăcările rugurilor «epuratoare» au prefăcut în cenuşă nu doar cărţi româneşti; nu numai intelectualii români au fost persecutaţi, interzişi, închişi, asasinaţi de analfabetimea proletară; şi nu doar «maeştrii» români şi-au vândut sufletul şi pana, punându-se în slujba întunericului.

Atunci cum se face că numai în România intelectualii nu pot, nu vor să se constituie în intelectualitate? Cum se face că numai în România mai funcţionează «turnul de fildeş», în care intelectualul pretinde că se retrage - în fapt, se ascunde; şi nu în turn, la înălţime, ci în pivniţa lui; şi nu pentru a cugeta, netulburat, la destinul lumii sau pentru a face artă pură, ci pentru a nu auzi, a nu vedea, ca să nu se spună, cumva-cândva, că el ştiuse - dar tăcuse. (…) Atâta vreme cât cei care nu au făcut (sau nu mai fac) compromisuri se vor mulţumi doar cu atât, cu «cartea mea», cu doar acea virtute românească potrivit căreia «om bun este acela care nu face rău», nimic bun nu se va face. Laudă celor care, în aceste timpuri scoase din ţâţâni, reuşesc «să nu facă rău» - aceştia sunt «oameni-buni» - şi atât; nu scriitori, nu intelectuali. Pentru că scriitor nu este acela care doar scrie; nici intelectual acela care doar ştie. Ci acela care spune, scriind, ceea ce ştie-şi-nu-tace. Altfel, se face complice al răului.“ („La oglindă“, sept.-oct. 1984, din volumul în pregătire la Editura Curtea Veche, Scrisuri. I)

România este o ţară în care victima este întotdeauna vinovată, ba mai este şi desfigurată cu bocancii, după ce a murit, pentru a şterge urmele. Să nu ne mai mirăm, aşadar, când străinii ne privesc cu suspiciune sporită. Câtă încredere poate inspira un popor care-şi omoară - fie şi cu piatra ideologică - ce are mai bun, inclusiv şansa de a ţine capul drept?

Vineri este ziua de naştere a lui Paul Goma şi ca să-i spun La mulţi ani! nu este nevoie să o scriu aici. Am vrut doar să le reamintesc reprezentanţilor noştri că au o datorie morală, istorică şi de onoare faţă de cei trei membri ai familiei Goma care trăiesc şi azi în refugiu politic la Paris.

Flori Bălănescu, istoric
(scrisoare către Paul Goma)

Nu este membru al Uniunii Scriitorilor
Paul Goma nu are pensie de la statul român (nici de salariat, nici de fost deţinut politic, nici de scriitor. NIMIC), nu este membru al Uniunii Scriitorilor Români (insist pentru membrii de rând ai USR: s-a simţit cineva lezat vreodată de faptul că Paul Goma nu este nici măcar membru al USR, aşa încât să facă demersuri, măcar să pună de o manifestaţie cu o singură pancartă? Şi-a riscat cineva râvnitul statut de membru al unei instituţii care funcţionează şi azi ca pe vremuri?). Criminalii poporului român au avut şi au pensii de mii de lei noi de la statul român. Un „stat de drept“ (are ghilimelele meritate) care ar fi putut măcar de ochii lumii să salveze aparenţele justiţiei. Fără dreptate instituţionalizată nu există nici dreptate individuală, nici pace socială.

Sursa: Cotidianul

O replica napraznica adresata de un vechi golan "noilor golani". Intr-un pamflet arghezian, sunt aratate originile acestui grup diversionist.

draga cetitorule, daca imi ingadui a-ti raspunde precum Creanga - la inceput, sfarsind apoi cam spre Arghezi, stimate colistash, sunt perfect de acord cu opinia ta despre potentialul dezgustator al unor postari care includ sintagme de tipul "Romania este infecta". Cu atat mai reprobabil cand astfel de formulari servesc, cica, "deschiderii" mintii "bobocilor" basarabeni ce urmeaza a sosi la studii in Romania, tara mama pe care unii o vad poate pentru prima oara.

A introduce astfel Romania, unor copii, printr-o asemenea mizera si ordinara reclama este mai mult decat dezgustator, este, cred eu, expresia unei minti bolnave, alimentate de scursoarea unor subterane ideatice fetide. Eu nu scriu des pe forum, iar cand am facut-o am fost determinat de o urgenta, de o imperioasa nevoie de indreptare a unor lucruri strambe, spuse piezis, de catre oameni de rea credinta, cum a fost cazul acelui nefericit agent ucraineano-SIS, acel Savciuc propagandist pesedist prins cu hotia intelectuala si cu nesimtirea revarsata pe forumuri, intoxicand poate cititori neavizati.

Poate domnia ta esti o persoana mai molcoma din fire sau mai impaciuitoare dar cred totusi ca daca cineva ti-ar face - cu public pe deasupra - mama imputita, curva, etc te-ai supara oleaca si poate chiar ai si reactiona. Daca nu e asa inseamna ca n-ai sange in vene ci pishat (urina) ca atare nu ar mai merita sa continui a ma adresa domniei tale. Consider insa ca merita a ma adresa celorlalti, publicului, format tot din fii si fiice ale mamei dumitale, Romania...cea descrisa drept infecta pe acest forum al Reintregirii Romaniei.

cred cu tarie ca nu putem sta de lemn fara a respinge insanitatea unora dintre cei care "comunica" pe acest pe forum, mai ales cand motivul pentru care exista acest forum pleaca de la nevoia de dezbatere sau intalnire macar a unor romani preocupati de tema Reintregirii ROMANIEI. Stereotipia injuratului si balacaritului Romaniei are un trecut, are explicatii, are mecanisme si face parte dintr-un complex de atacuri imagologice orchestrate si concentrate din centre de mai multe feluri. Centre ideocratice, centrale antiromanesti fondate in trecut si persistente si astazi, prin urmasi consanguinari sau mostenitori ideologici - grupari care proiecteaza cu putere imagini cu putere destructuranta ce tind descalificarea romanilor ca popor si des-fiintarea culturala sau institutionala. Centre care au rupt in bucati Romania si impotriva carora luptam simbolic macar atunci cand formulam conceptul Reintregirii. Fie si aici pe acest forum online.

Manifeste ale acestor grupari apar periodic:"rusinea de a fi roman", "ne-am saturat de Romania", "asta nu e Romania Noastra" etc, lansate fie de ciudati (stranii - inclusiv in sensul ca sunt straini, pur si simplu, nu sunt etnici romani) fie de vreo curvulita cu ifose - tot stranie si aceasta, arondata unui grup economic si media dubios si securistic. Textele acestea provocatoare si debile sunt preluate, comentate si amplificate de cutia de rezonanta a unei prese - deloc libera - deci actionand si ea ca instanta institutionala - cu tele-comanda. Cel mai adesea tele-comanda se afla in mainile aceluiasi grup care lanseaza prin orificii sau oficii specializate, manifestele de atac si stereotipurile desfiguratoare la adresa Romaniei. Fie ca ne convine sau nu, aceste atacuri - si mai ales raspunsurile societatii romanesti, au semnificatie si efecte mai mult sau mai putin vizibile si/sau imediate.

Cred ca este important sa nu lasam fara raspuns acest gen de mentalitate distructiva si exprimarile jegoase la adresa Romaniei iar eu cel putin ma simt obligat sa reactionez desi ma scoate din sarite intalnirea pe un astfel de forum cu un mitocan infect provenit din mediul ignar al guzganilor de stadioane, renuvelat in doica pentru tinerii basarabeni dupa ce a supt intelepciune din magazionerul/ ciocofonist pus de un Dan Voinea staroste al "revolutionarilor" creati de Ilici (Ion Iliescu) si de la un alt magazioner de ciorapi rupti si murdari ai marsaluitorilor marxismului - e vorba de Vladimir Tismaneanu.

Un astfel de pui de bogdaproste, George Simion, dintr-o familie oarecare care totusi nu o duce rau in Romania, a ajuns sa explice - el, decerebratul neghiob - tinerilor romani veniti la studii din spatiul ex-sovietic, in Tara mama, ca de fapt Romania care le plateste studiile ar fi "infecta".

Carevasazica pentru o "Romanie infecta" bunicul meu a fost impuscat, in timp ce lupta la Marasesti cu arma in mana - reusind totusi, dupa razboi, sa ajunga sa conduca o filarmonica, la Cernauti, pentru o "Romanie infecta" a fost impuscat si tatal meu, tot luptand cu arma in mana, in celalalt razboi mondial,"Romania infecta" pentru care, in decembrie 1989, am infruntat la randul meu, tot cu arma in mana, tirul gloantelor.. .fara a mai pomeni de macelaritul din '90, cand din pacate nu am mai avut arma in mana, ca daca as fi avut-o nu mai iesea viu din Arhitectura niciun animal din haita neagra adusa de Iliescu si Roman sa ne doboare...

infecta este scarna care inlocuieste mintea acestui marunt nou viermisor de galbeaza pe care daca il intepi cu o scobitoare se scurg din el zoaiele fetide ale unui vechi Tismaneanu, nou ocupant al unei tari demolate si calcate cu tancul de vechii ocupanti, tataia si mamaia sa, aflati pe statul de plata al agentei NKVD Hannah Pauker Rabinsohn, readusa la viata in spiritul lui Silviu Brucan (Saul Bruckner) fondatorul GDS si seful de cadre al FSN, formatiuni moscovite care de doua decenii supun romanii unor suplicii teribile impingandu-i pas cu pas in mlastina disperarii.

Doar pentru ceata noilor nomenclaturisti ai GDS Romania este infecta, desi au supt la greu din sangele ei, doar pentru cei ca Patapievici, odrasla de securist al rusoilor, ca si Tismaneanu, doar pentru astfel de lighioane spurcate "in trupul poporului roman bate o inima ca un cur", pentru acest gen de homunculi, noii comisari ai unei tari ocupate, din nou, in 1989, "radiografia Romaniei arata ca o fecala" - pentru a-l cita pe polkovnicul ICR.

(…)limbricii acestia care flutura o pseudo-harta a Basarabiei, din care lipseste exact bucata ciopartita de Stalin si ciracii sai, Brukner, Rabinsohn, Tismenenski au acum pretentia sa indrume si sa creasca boboci - din Basarabia!

Asa cum fiul lui Lioncik Tismenetki, acela care a adus Gulagul peste România (mai întai în perioada 1940-1941 în Basarabia) are pretentia sa ii invete pe romani - boboci sau nu - cine le-a pus comunismul in carca. Nu unui vechi anticomunist cum e Goma sau vreunui detinut politic care a zacut cate doua decenii la puscarie i se ofera cuvantul pe aceasta tema de catre Presedintia Romaniei ci unuia "nou", proaspat de tot, odraslei lui Leonid Tismaneanu de la Catedra de marxism-leninism a Universitatii Bucuresti, cel care era acuzatorul public al lui Goma, pe cand era student (6 iunie ‘56, Universitatea Bucuresti) deoarece acesta s-a manifestat critic si public privind ocupatia sovietica...

noii (…)adunati din tarana de un specimen sordid, o lepadatura de turnator/provocator al Militiei, cunoscut si ocolit de toti cei care au patimit in Piata Universitatii - si izolat la vremea aceea. Mariesul a reaparut impreuna cu Voinea, dupa un deceniu de stat la intuneric si a fost instalat pe sest exact acolo unde se spurcase - in preajma Pietei Universitatii in timp ce Voinea a matrasit de tot dosarele Represiunii Pietei Universitatii, dosarele Mineriadei.

(…)"Romania infecta", acesta e proiectul "revolutionar" al odraslelor kominterniste. "revolvo" asta inseamna - intoarcere pe dos. asta vor ei, o Romanie pe dos, pe care sa stea ei cu dosul lor infect de neo-kominternisti, noi-etc

cand auziti din gura unor astfel de impostori lozinci de tipul "romani pentru romani" (in timp ce in adancul lor se grohaie traducerea "infecti pentru infecti") verificati cu grija adresa de unde vin (si le vine si grohaiala), ca nu e din Romania. adresa ...

si uite asa se tradeaza si impostorii cu tumoare pe creier crescuti intre fesele unora ca Voinea, sluga de-o viata a lu' Ilici, ca Maries, sluga slugii, sau ca Tismaneanu, stalinistul/ onanist pentru eternitate, expertul in des-figurare si re-scriere a istoriei...

le-a iesit pe gura noilor, refulati din vidanja GDS-ului, adevarata viziune despre ROMANIA NOASTRA.

le-a iesit greata de Romania pe gura abjecta...

pentru ei ROMANIA NOASTRA e infecta.

Romania infecta inseamna, conform dex-ului, o Romanie dezgustatoare, respingatoare, scârboasa, spurcata, josnica, murdara, stricata...

aceasta ar fi sa fie ROMANIA LOR, a noilor komisari care ii cresc, care i-au recrutat din zoaiele Dambovitei si dintre cojile de seminte ale stadioanelor, neo-komisari care ii umecteaza la radacina putregaita cu stiinta de carte vechi-kominternista, tismaneni care le deseneaza pe coaja abcesului purulent care le tine loc de creier hartile ciuntite ale Romaniei din care lipseste Basarabia istorica, bucata de Tara in care s-a nascut Maresalul Averescu.

Romania pe care o vor acesti noii (…) este o Romanie contaminata cu germeni vatamatori, infectata.

(…)asa zisa "dizidenta" rece si calculata a lui Tismaneanu - include pana si "valorificarea" obscena a propriului sau tata, transformat, printr-un straniu procedeu mnemotehnic ce seamana cu un soi de ardere de tot, in cenusa de lesie de sapun numai bun de folosit la "spalarea" si lustruirea fiului, Volodea, "reconvertit" si bine instalat la masa lozului castigator, scotand astfel - de trei decenii - un ban (mancand o paine vorba lui Felix - Voiculescu) de pe urma "cercetarii comunismului" , meserie de mult apusa dar resuscitata tocmai in Romania si protapita in Institute guvernamentale si prezidentiale, de catre oameni politici care nu ar fi apucat sa existe daca ar fi fost sa fie vreo lustratie pe la noi.

"dizidenta" marxista de rit nou a lui Vladimir Tismaneanu nu pleaca de la oroarea, repulsia, scarba fata de crimele comuniste faptuite de cei ca tatal sau, un criminal bolsevic "specializat" in uciderea romanilor basarabeni. Il doare exact in dos pe Volodea de mortii nostri, deoarece Lioncik Tismenetki nu a si-a ucis neamurile sale, neamul lui Volodea, ci neamul meu, cel romanesc.

infiltrarea reptilianului Volodea in "sectorul de analiza" al comunismului are ca obiectiv real tocmai de-culpabilizarea comunismului, a celor care au initiat bolsevismul si a adevaratilor criminali, cei care colcaie si acum la vedere, in viata publica a Romaniei. Tismaneanu si-a facut mana in cartoiul dedicat "umanizarii" criminalului Ion Iliescu - anchetator, sub comanda lui Leonte Rautu, in ’57-’58, ca lider UASR, al „elementelor dusmanoase” studentesti si cel care a dat ordin Armatei, in iunie 1990, sa traga in plin asupra "legionarilor" - studentii dusmanosi ai Pietei Universitatii. ..

sub mastile aparent tinerilor "noi" de orice fel, care tot colcaie prin zone ce intereseaza simbolistica dramei romanesti, ca acesti noi (…) implicati in macularea memoriei noastre autentice, ranjesc spectrele unor draci securisti, dintre cei care au avut pe maini sange de roman, la "revolutie", nu sange de rusoi de la GRU - dintre cei prezenti cu miile in invazia Romaniei din decembrie 1989. Autentica revolta anticomunista a romanilor a fost atent canalizat de acesti infami securisti si de trupetii serviciilor rusesti in beneficiul lui Iliescu, trimisul si alesul Moscovei.

"revolutionarii" cu Brevet si privilegii sunt complicii lui Iliescu, acreditand o "revolutie" care numai spontanta nu a fost si, mai ales, legitimandu- l pe acelasi Iliescu, crizat de obsesia legitimarii - tocmai deoarece se stie ilegitim pana la maduva-i seaca de kaghebist. Asa a ajuns sa-si faca pana si "Institut" al "Revolutiei", cu un mizer lustru "academic" iar pana la vreun efort juridic al Statului Roman, blocat cu obstinatie de cate un Voinea, de "judecat" judeca tot cate un Tismaneanu, alt impostor lipsit de orice autoritate morala sa judece si atent nevoie mare sa nu cumva sa plaseze vreo culpa asupra propriilor neamuri si/sau tovarasi de convingeri comuniste, trecandu-se sub tacere tocmai aspecte esentiale în instaurarea regimului comunist în România.

gashculitele adunate de prin stadioane, transformate din suporteri ai fotbalului in ultrasi ba ai lui Voinea, ba ai lui Tismaneanu, aduc aminte de gastile de mardeiasi - angajati ai aparatului de propaganda comunist, la inceputurile sale, cei care inchideau gura burghejilor instaurand "noua ordine" a "noilor golani" absolventi ai "noii istorii" a "noului reper absolut - Vladimir Clismaneanus" asemanator ca profil cu celalalt Vladimir, Vladimir Ilici Lenin, ale carui Teze guvernau la modul absolut intelesul trecutului, prezentului si viitorului.

Ceva mai orwellian ca la noi rar s-a vazut in restul lumii.

boboci basarabeni care sunteti, be aware, folositi si google si purtati in gentuta cu carti si cate un retevei mai zdravan pe care nu pregetati a-l folosi, inainte de a va increde sau a va lasa abordati de vreun gurist libidinos, cu cosuri pe fata si cu buzunarul plin de coji de seminte cu iz de saprofite, abia venit de pe stadionul cu ultrasi-giboni- oligofreni, care vrea sa va stranga la piept, sa va defloreze, sa va indrume in viata, si mai ales sa va explice el, masterand în istoria comunismului apud Tismenenksi junior, cum arata harta "ajustata" a Basarabiei de unde va trageti. harta ciopartita cu tot cu basarabenii care se aflau in zona, de catre seniorul Tismenenski, slugoiul infect al sceleratilor bolsevici, veniti pe meleagurile rusesti, chiar asa, bobocilor, nu cumva cu un vaporas plecat din New York?

sunt tare curios cand vom gasi intr-o Istorie a comunismului, manual de scoala, urmatorul mic pasaj, despre radacinile comunismului: Leiba Davidovici Bronstein, aka Lev Trotki, creatorul Armatei Rosii si primul comandant al bratului inarmat al Revolutiei Bolsevice a sosit la treaba, la casapit, in Rusia, via New York la bordul vasului S.S. Christiania Fiord, vas interceptat in martie 1917 de oficialii marinei britanice în Halifax, Nova Scotia, care l-au retinut pe Trotki si companionii sai (vreo 200, de acelasi neam si din acelasi cartier al New Yorkului) confiscand si mai multe milioane de dolari în aur - provenite de la bancherii Iacob Schiff si Paul Warburg, nici mai mult nici mai putin decat presedintele Federal Reserve. Leiba Trotki a ajuns pana la urma în Rusia în luna mai a aceluiasi an - fiind eliberat datorita interventiei personale pe langa autoritati a lui...Eleanor Roosevelt, sotia presedintelui Franklin Delano Roosvelt, duduie impresionata pozitiv de cauza comunista via Joseph Lash secretar al organizatiei de tineret a Partidului Comunist din S.U.A., amant al cucoanei, care va fi ulterior preluat in legatura, ca agent operativ, de insusi Iagoda, viitorul sef al NKVD-ului. Iagoda se afla cu treaba de cekist, la inceputul anilor '30, in SUA, de unde i-a trimis un raport lui Stalin (noiembrie 1932), sfatuindu-l sa finanteze campania electorala a lui F.D. Roosevelt. Odata ales, acesta se angajase sa recunoasca URSS. Ceea ce s-a si intamplat...

Fratele bancherului american Paul Warburg, cel care l-a expediat pe Trotki cu vaporashul, sa le faca rusilor Revolutie, se numea Max Warburg - si intamplator era sfatuitorul secret al Kaiserului Wilhelm II. Max Warburg l-a expediat si el la randul sau pe Lenin cu un grup de bolsevici, care parazitau de ani de zile in Elvetia, in Rusia, intr-un tren special ("vagonul plumbuit"), in scopul de a organiza la Petersburg o lovitura de stat care sa scoata Rusia din razboi. Bolsevicii urmau apoi sa incheie rapid o pace separata cu Germania . Ceea ce s-a si intamplat ulterior, la Brest - Litovsk, in 1918...

Pana la ascensiunea national socialismului german, Warburg a facut parte din conducerea Reichsbank si din conducerea IG Farben. In 1938 s-a retras linistit in SUA, alaturi de fratele sau, seful Rezervelor Federale americane. Ulterior, dupa nimicirea Germaniei in al doilea razboi mondial planul de dezvoltare al SUA va fi dedicat lui Stalin care va fi finantat de aceiasi influenti bancheri care platisera complet pana si instruirea, echiparea si hranirea diviziilor Tudor Vladimirescu si Horia, Closca si Crisan formate de activistii comunisti rusi pentru a inlocui si nimici conceptul de Armata nationala a Romaniei.

Tancurile rusesti care i-au adus din Rusia pe tati si mami lui Tismaneanu junior tocmai pana in cartierul Primaverii, din Bucuresti, erau alimentate cu benzina platita de americani.

Nu se stie daca acelasi gen de americani platesc astazi benzina masinii cu care Cotroceniul il plimba de colo colo pe cel care intrupeaza mumia bolsevismului desuet, micul Volodea. Pana una alta institutii reprezentative ale Romaniei sunt bucsite, prin semnatura lui Traian Basescu tot cu mumii staliniste, de talia unui Paul Cornea, numit la ICR, spre slava lui Leonte Rautu (fostul coleg al distinsului Cornea), asasinul culturii romane, fost sef al tatalui lui Petre Roman, dar si al tatalui lui Tismaneanu. Leonte Rautu a mai fost seful direct al lui Ion Iliescu, la Sectia de Propaganda si Agitatie PCR, subalterni i-au fost si Silviu Brucan, fondatorul GDS si Pavel Campeanu, ghedesistul de elita si Iosif Ranghet a carui adjuncta a fost Ghizela Vass, sangeroasa bunicuta - tot din Primaverii - a lui Bogdan Olteanu. Listele ce-i leaga pe tovarasii respectiv cuprind armonios cam tot ce s-a itit la varful GDS, 22, Reteaua Soros, Guvern, partide politice, trusturi de presa, consilieri ai Cotroceniului proveniti din arealul Dinescu - Plesu, cel cu Dilema gestionata din curtea Rompetrolului transferat de Dinu Costache (zis Patriciu) CSI-ului rusesc...reteaua parazitara cuprinde cateva mii de noduri si ochiuri de la care se ramifica alte si alte lanturi si linii de familie - ideologice sau nu - iar tesatura acestei retele mucegaite a infasurat strans strans, ca o gheara, inima poporului roman, nelasand-o sa bata, sufocand si intunecand mintea acestui neam pana la a admite in fruntea unei institutii "culturale" ce reprezinta Romania in plan mondial, ce tine de MAE si de Presedintia Romaniei si este controlata total de SIE, un om, un pui de stalinist, al carui crez este ca "in trupul poporului roman bate o inima ca un cur", iar "radiografia Romaniei arata ca o fecala". Romania pe care s-au defecat ei, din neam in neam de stalinisti, nu poate fi decat infecta...

povestea de azi este amara, ca tot ce izvoraste din istoria nasterii hidrei bolsevice, cea care ne-a ucis bunicii si ne-a distrus parintii, poveste cu atat mai amara cu cat copiilor nostri li se refuza dreptul de a o afla asa cum a fost, desi cate unii din generatia noastra, de vechi huligani si vechi golani, ne-am pus viata in joc, impotriva comunismului, in decembrie 1989 si in iunie 1990, pentru a fi liberi si a avea dreptul sa gandim liber, noi, si copii nostri, si copii copiilor nostri.

asadar boboci dragi de peste Prut, nu va lasati adoptati de nimeni, puneti mana pe carte singuri, lamuriti-va si dumiriti-va asupra propriei identitati, afland intai de toate cine sunt aceia care v-au pus in cap stafia comunismului, cum ii cheama si de unde vin aceia care v-au calcat cu tancul, pe gat, bunicii, v-au deportat parintii, au umplut cimitirele si pamantul romanesc de morti tineri, romani care au indraznit sa se impotriveasca, sa lupte si sa spere ca odata si odata, cineva din neamul nostru se va smulge din jugul rusesc si va strivi sub calcai naparcile acestea mereu "noi", care-si leapada neincetat vechea pielea de sarpe, dupa naparlire imbracand orice nou vesmant, de la bolsevism la leninism de la stalinism la trotkism, de la gorbaciovism la fesenism sarind apoi, dupa inca o "noua" naparlire direct in barca "noului" cotrocenism.

taratoarele acestea mai "noi" sau mai vechi, din specia tismenensis patibulari mai au o pasiune speciala, abject libidinala, pentru smintirea si rasucirea mintilor tinere, a bobocilor basarabeni mai ales - poate si din motive subliminale obsesiv compulsive ce tin de misiunea trasata Ciungului in Basarabia de expertii rusi in ciuntirea memoriei si a hartilor mentale ale romanilor basarabeni.

naparci mai mari sau mai mici, mai sirete sau mai de stadion, de Maryland sau de Dristor, din tata comunist sau tata jurist, naparcile sunt usor de recunoscut fiindca suiera mereu, scuipa si scot limba la romani, mai ales la cei mai vechi, care nu se dau pe mana innoirii procustiene/ tismaniene.

Motivul pentru care tot scuipa inspre noi e simplu: romanii, cei vechi, le put iar pentru ei - Romania, cea veche, e infecta.

Ei vor o Noua Romanie, o tara cat mai mica, cat Dealul Cotroceniului, unde Noii Romani sa stea sluj in fata Omului Nou, Omul Tismanenian, cel "dezinfectat" cu fecalele lui Patapievici, prevazut si conceput de vechii comunisti/kominternisti, cei ca Silviu Brucan, care nu "au intinat nobilele idealului ale socialismului" impotriva carora au iesit in strada acei stupid people de romani mai vechi, de acum 20 de ani...

poate aceasta fraza ar fi una de Raport final. eu insa cred ca "de final" ar fi cea de mai jos...

...ce putem face pentru a nu le mai indura noilor reptilieni ai stepei rusesti duhoarea puturoasa a gurii si stropii de infectie care le sar printre dinti ar fi sa-i rasucim pe dos si sa le infundam la loc capetele de naparci acolo de unde le-au iesit, din cur...bleah!

Vechii golani
George RONCEA

Blasfemie! Doctorul Florin Mătrescu atrage atentia ca la Memorialul Sighet sunt expuse cruci care sugereaza forma organelor genitale! (foto)

- Am înţeles că, într-o luare de cuvânt, aţi semnalat conducerii Academiei Civice absenţa unei cruci din sala de conferinţă a Memorialului Sighet.
- Nu numai asta. Am semnalat scoaterea crucii din sala de conferinţă, unde a fost prezentă cel puţin 3-4 ani. În perioada de început se spunea Tatăl nostru sau Cu noi este Dumnezeu. Erau prin urmare nişte semne ale unei manifestări creştine. Cu timpul, au dispărut.
În urma observării acestor lucruri, am luat cuvântul, sfătuindu-mă şi cu Bădiţa Ion Gavrilă Ogoranu, şi am spus adevărul. Numai masoneria putea fi deranjată de prezenţa numelor unor oameni de dreapta pe plăcile respective. Dar ăsta a fost trecutul României. Nu-l putem şterge.
Unul din insideri mi-a dezvăluit un amănunt, care are relevanţă. Anume, că de două ori pe an, vine un rabin din New York, care vizitează întreg Memorialul Sighet şi decide ce rămâne şi ce se scoate din exponate. Este vorba de o atitudine de plecăciune faţă de oameni care încep să controleze ceea ce românii au crezut că va fi un loc de evocare a suferinţei neamului românesc.
Am cerut amenajarea unei săli pentru martirii din Basarabia şi Bucovina. Nu s-a acceptat.
Dacă la Sighet s-au petrecut lucruri necurate, trebuie spus că ele nu sunt iniţiative româneşti. Nu acuz de rele intenţii pe cei care au făcut Memorialul Sighet. S-au supus unor forţe internaţionaliste.
- Putem spune şi anticreştine?
- Da, au apărut două cruci, în celular şi la intrare, care te duc cu gândul către organele genitale bărbăteşti şi femeieşti. (vezi foto) O să spună că este o stilizare foarte modernistă.
În asemenea loc crucea şi numai crucea îşi găsea locul. Orice transformare a crucii este un sacrilegiu. Este o încercare de călcare în picioare a tradiţiei noastre şi a învăţăturilor Sfintei Scripturi. Este o blasfemie!

(fragment din interviul acordat de reputatul istoric al comunismului, doctorul Florin Mătrescu, revistei "Veghea", nr. 4, 2009)

Un film de exceptie - "Basarabia lui Dumnezeu" - a fost postat pe Youtube