Dacă e vreme de pace sau de război, dacă ninge sau plouă, dacă locuim într-o ţară bogată sau în Moldova; în toate timpurile viaţa continuă, oamenii trăiesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc, nasc copii, îi cresc, îi învaţă şi-i ocrotesc de toate relele ...
Prezentul studiu este o contribuţie modestă asupra situaţiei copiilor din Basarabia după ce a fost ocupată de armata sovietică în 1944. Dacă până atunci copiii mergea cu părinţii la Biserică , erau educaţi să poarte respect părinţilor şi în general celor vârstnici, după 1944 copiii Basarabiei au avut de suferit un impact moral esenţial.
Copiii, care s-au născut în ajunul şi în mersul ultimului război mondial, au avut de înfruntat mai multe greutăţi, decât predecesorii lor. În primăvara şi vara anului 1944 armatele sovietice au ocupat Basarabia şi prin autorităţile lor au impus românilor din părţile locului un mod nou de viaţă, străin, în majoritate bazat pe minciună şi violenţă. Limba română începe să fie numită moldovenească, sistemul capitalist este înlocuit cu cel socialist. Religia este scoasă din şcoli şi instituţiile publice, paralizând în acest fel viaţa spirituală a societăţii. De peste Nistru vin o sumedenie de „specialişti” cu studii primare sau şi fără de acestea în majoritate ruşi, ucraineni şi evrei, care nu cunoşteau nici limba romănă nici obiceiurile oamenilor din părţile locului.
În afară de faptul că în 1940 teritoriul Basarabiei a fost mutilat la maxim şi dăruit Ucrainei, sunt schimbate sau schimonosite denumirile localităţilor şi numele oamenilor. Astfel, Ion este înscris în documente Ivan, Tudor devine Fedea, Maria-Maşa, Marusia sau Musea; satul Mihai Viteazul începe să fie numit Mihailovca. Acestea sunt doar câteva exemple din unele schimbări bolşevice. În scopul de a izola pe băştinaşi de ceilalţi şi a stârni ura minoritarilor faţă de localnici, autorităţile sovietice au întocmit un mecanism bine pus la punct. Denumirea localităţilor româneşti din Basarabia a fost schimbate în denumiri ruseşti, iar denumirile germane ale unor sate de colonişti schimbate în denumiri româneşti. Toţi românii Basarabiei în actele stării civile sunt înregistraţi ca moldoveni. Celor la care nu le conveneau schimbările socialiste, erau daţi dispăruţi sau deportaţi. Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era, printr-o ironie a soartei, un străin, nu un rus, Iosif Visarionovici Djugaşvili, mai cunoscut în lume sub numele de Stalin. Nu era un om învăţat – nu era un mare orator, ca Troţki, nici un talent militar, ca Blucher. Stalin ştia doar, mai bine decât oricine altcineva, care este valoarea teroarei. El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat. Ea a devenit raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său. El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce era să moară pentru el şi cât de generos era ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină. Copiilor ei le spuneau că trebuie să înveţe să urască – şi ei au început să creadă aceasta. Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii ( punând ca exemplu „isprăvile eroice” ale lui Pavlic Morozov – Al.M. ) - şi acesta a devenit crezul lor. Au fost învăţaţi că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului – şi ei au acceptat orbeşte aceasta ca pe un articol de credinţă.
Această nouă religie a fost inoculată în sângele tinerilor generaţii din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă. Şi o vreme s-a părut că lucrurile mergeau astfel. Copiii îşi urau părinţii, femeile îşi urau soţii, şi cei bravi îi denunţau poliţiei (nkvd-ului – Al.M.) secrete pe care „trădătorii” care îndrăzneau să pună la îndoială adevărul care le era spus . [1]
Tânăra generaţie era învăţată să vadă în feţele bisericeşti nişte elemente suspecte, oameni periculoşi. Comuniştii încercau să-i înveţe pe elevii mici cele „ zece porunci” comuniste:
Sursa şi continuare: www.tribuna-basarabiei.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu