Blandul Ieroschimonah Paisie Olaru este unui dintre duhovnicii cei mai cunoscuti si apreciati din manastirile noastre. De aproape 40 de ani, acest cuvios parinte vorbeste fara odihna cu Dumnezeu si cu oamenii, se jertfeste pe sine si isi pune in cumpana sufletul sau pentru mantuirea numerosilor sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, pe care ii creste cu atata caldura si dragoste.
Crescut si format in Schitul Cozancea - Botosani, pina in anul l947, apoi in Manastirea Sihastria, in preajma satelor si in mijlocul naturii, Parintele Paisie a fost inzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil si deopotriva deschis pentru liniste si pentru oameni. Din tinerete iubeste natura, florile, izvoarele, campul inverzit si cerul instelat. Ii sunt dragi slujbele manastiresti, cantarile de miezul noptii, poezia si singuratatea. Dar mai presus de toate ii sunt dragi oamenii, calugarii nevoitori, taranii arsi de soare de la camp, mamele cu multi copii, tinerii nevinovati, batranii impovarati de ani si credinciosii iubitori de Hristos. Pe toti ii primeste cu dragoste, ii asculta, ii marturiseste, ii binecuvinteaza, ii sfatuieste si se roaga lui Dumnezeu pentru ei. Ca i Parintele Paisie este, deopotriva, duhovnic iscusit, atat pentru calugari, cat si pentru mireni.
In nevointa calugareasca, ieroschimonahul Paisie Olaru este tipul sihastrului consacrat, care nu poate renunta usor la liniste, la viata retrasa de schit, la chilia lui modesta de lemn, asezata in mijlocul naturii sau la margine de codru. In schimb, viata de obste din marile manastiri, cu calugari multi, cu program impus, cu zgomot si griji de tot felul, ii este mai greu accesibila.
In duhovnicie, sfintia sa are o mare experienta a vietii interioare. Evita multimea, unde mai greu poate da roade profunde si de durata. Individual insa, prin taina Spovedaniei lucreaza mult, cu ajutorul Duhului Sfant. Aici, ca in fata tronului ceresc de judecata, se roaga, intreaba, asculta, trezeste sufletul, desteapta constiinta omului, pune leac potrivit pe rana, da speranta si tamaduieste. Intai incepe de la rugaciune si spovedanie, apoi adauga untdelemnul cuvantului. Parintele Paisie este un duhovnic al inimii. El se adreseaza mai mult inimii decit mintii. Se smereste el cel dintai, si chiar lacrimeaza, ca sa convinga si pe fiii sai sufletesti sa se smereasca si sa-si planga pacatele.
Cu putine cuvinte, parintele Paisie reuseste sa ridice moralul oricarui suflet care bate in usa chiliei sale, il izbaveste de deznadejde si ii promite iertarea si raiul. Pentru marea sa dragoste si mila catre toti, sfintia sa nu infrunta niciodata, nu mustra cu asprime, nu ridica tonul cuvantului; ci il foloseste cu multa maiestrie, ca un medicament rar pe rana deschisa. Parintele Paisie este un duhovnic pretios pentru zilele noastre. El reuseste sa castige mai multe suflete pentru Hristos decit altii, pentru ca staruie mai mult, pentru ca lucreaza mai profund sufletul omului, pentru ca iubeste mai mult si se adreseaza direct inimii. El isi incepe deodata dialogul cu Dumnezeu si cu omul, prin rugaciune si cuvant, prin spovedanie, dezlegare, sfatuire si canon. Dialogul cu sfintia sa este un dialog emotional, al inimii, al bucuriei si al lacrimilor. Un dialog aproape harismatic, al increderii si sperantei de mantuire.
Parintele Paisie nu vorbeste aproape deloc despre iad. In schimb, despre rai si fercirea dreptilor vorbeste permanent ucenicilor sai, pentru ca este un parinte al dragostei si nadejdii. De aceea si salutul sau obisnuit catre fiii sai duhovnicesti este acesta : "Sa ne intilnim la usa raiului !".
La virsta sa de aproape 90 de ani, bunul parinte Paisie Olaru se simte obosit. Aceasta l-a indemnat sa se retraga in ultimii ani la Schitul Sihla, ca sa fie mai linistit, mai aproape de cer, de Dumnezeu. Dar si aici il cauta oamenii - calugari, stareti, preoti, credinciosi de aproape si de departe - pe care ii primeste cu aceeasi obisnuita dragoste, in numele lui Hristos si toti se intorc intariti si hraniti duhovniceste. Odata cu seara, parintele Paisie isi aprinde lumanarea, se roaga in taina, citeste din sfintele carti, canta ceva spre lauda lui Dumnezeu, apoi se odihneste doua ore pe obisnuita lavita. La miezul noptii, cand suna clopotul, isi ia tolagul si coboara de sub stancile Sihlei la biserica sa asculte slujba Utreniei.
Asa isi traieste bunul nostru parinte duhovnicesc ultimii ani ai vietii sale pamantesti. Nu se teme de ceasul mortii, nici de diavoli, nici de muncile iadului pentru ca in toata viata a iubit pe oameni si pe Dumnezeu; pentru ca s-a jertfit pentru mantuirea altora. Nadejdea lui este Hristos, Mantuitorul lumii; averea lui este smerenia; iar lauda lui sint numerosii sai ucenici, pe care i-a crescut si care se roaga pentru el.
1. Prea Cuvioase Parinte Paisie, in numele ucenicilor Sfintiei Voastre va cerem cateva cuvinte de folos mantuirea noastra. Va rugam sa nu ne lasati fara raspuns.
- In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Parinte Ioanichie, imi cereti lucruri mari, ce depind de ajutorul lui Dumnezeu Care a zis ca " fara de Mine nu puteti face nimic ". Am gustat oleaca din primul razboi mondial si aceasta era parola noastra : " Baieti, ochiul la inainic, urechea la comanda si cu Dumnezeu inainte ! ". Asa trebuie sa ne purtam si in razboiul cel duhovnicesc. Apdar, cu ajutorul lui Dumnezeu si priceperea mea voi raspunde la cele ce urmeaza.
2. Ce bucurii duhovnicesti va aduc ucenicii Sfintiei Voastre, calugari si mireni, pe care i-ati crescut si i-ati unit cu Hristos timp de peste patruzeci de ani ?
- De unii m-am bucurat ca au facut roade bune, dar de altii m-am scarbit ca n-au rodit. Eu la toti am dat acelasi sfat, aceeasi samanta am semanat, dar ce pot sa zic ! ? Poate pamantul inimii lor nu a fost pregatit sau a fost pietros ! Poate si noi i-am smintit...
3. Sunteti multumit acum la capat de drum de fiii duhovnicesti ai Sfintiei Voastre ? Sau va pare rau ca nu ati facut mai mult pentru ei, pentru Biserica ?
- Voi fi fost si eu vinovat ca nu am facut cat trebuia pentru ei, sau n-am priceput mai mult, sau le-am tolerat prea mult. Closca, cand puisorii sunt mici, ii acopera cu aripile; iar dupa ce cresc, unii mor. Asa si eu, dupa ce am vazut ucenicii mari, n-am prea indraznit sa-i mustru. M-am rugai numai pentru ei si i-am indemnat cu blandete si smerenie, incredintandu-i voii lui Dumnezeu. Chiar daca unii s-au departat, ori au racit in credinta si rugaciune, pentru toti este mantuire, daca se intorc de unde au cazut si pun inceput bun cu pocainta.
4. Ce ati dorit sa realizati si ce ati realizat in viata ? Ce doriti sa mai faceti pe viitor pentru Hristos si ucenici ?
- Cand eram tinar ma gindeam singur si-mi faceam multe planuri de viitor, dar nu pe toate le-am realizat. De exemplu, am dorit in tinerete, cand aveam doar 25 de ani, sa ma fac pustnic in Muntii Neamt, dar poate n-a fost voia lui Dumnezeu. Prin anii 1930-1932 am venit la egumenul Sihastriei, parintele Ioanichie, si i-am cerut sa ma primeasca in obstea lui, sau sa ma retrag la schitul Sihla, pe atunci vestit pentru viata pustniceasca. El insa m-a intrebat : " Dar ai blagoslovenie sa vii la Sihastria ? " si cum eu venisem fara voia staretului meu, m-am intors inapoi si m-am facut un fel de " pustnic " in padurile din jurul Schitului Cozancea. Cred ca in trecut asi fi putut sa fac mai mult, dar regret ca n-am facut pe cat am putut. Am facut mai mult rele decat bune. Acum doresc sa mai fac ceva, dar nu mai pot si imi pare rau ca au trecut atatia ani fara roade mai multe. Dupa razboi multi viteji se arata. Dar cu rabdare si cu multumire inaintea lui Dumnezeu nadajduiesc sa dobandesc mila Lui.
5. Cum ajutati si mangaiati fiii duhovnicesti acum cand sunteti bolnav in chilie ?
- Ma bucur cu cei ce se bucura si asculta cuvintele mele si ma scarbesc de cei care patimesc boli sau ispite, ii compatimesc, ma rog pentru ei la Dumnezeu si ii incurajez sa nu dea inapoi ci sa mearga cu rabdare inainte. Ca zice Hristos : " Cel ceva rabda toate pana la sfarsit, acela se va mantui !". Ma bucur cand ma cerceteaza fiii mei duhovnicesti si le zic : " Bine ati venit ! Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea si osteneala. Dumnezeu sa va ajute sa sporiti in fapte bune, ca sa nu regretati la batranete ca ati trait degeaba pe pamant !". Apoi, la plecare, le zic : " Mergeti sanatosi si sa ne intalnim la usa Raiului! ". Cu aceste cuvinte cred ca se intorc folositi la casele lor, iar eu raman dator sa-i pomenesc la rugaciunile mele, cu nadejdea ca dragostea, care este cununa tuturor faptelor bune, le va implini toata dorinta spre mantuire.
6. Intrucat peste tot este mare lipsa de parinti duhovnicesti, cum trebuie sa aleaga calugarii si mirenii duhovnici buni, dupa voia lui Dumnezeu ?
- Sa caute cu credinta si vor gasi si sa ceara de la Dumnezeu prin rugaciune si lacrimi si le va da. Ca nu incepe, nici se sfarseste lumea cu noi. Are Dumnezeu inca destui alesi necunoscuti, care pot sa calauzeasca suflete pe calea mantuirii. Iar calitatile unui duhovnic bun sunt cam acestea : sa fie mai intai om de rugaciune, sa iubeasca biserica si pe toti oamenii, sa fie smerit si bland cu cei smeriti care se caiesc de pacatele lor si aspru cu cei lenesi care nu merg la biserica si nu parasesc pacatele; sa nu fie iubitor de bani si de lucruri pamantesti, nici sa fie iubitor de lauda si cinste. Iar cununa tuturor, sa fie gata la nevoie a-si pune si viata si sufletul pentru biserica lui Hristos si pentru fiii sai sufletesti.
7. Cum putem totusi cunoaste care sunt duhovnici buni pentru fiecare dintre noi ?
- Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte ! Sa ne rugam mai mult si vom primi raspuns.
8. Se observa in unele parti ca se neglijeaza spovedania si se da prea des si chiar necanonic Sfanta mpartasanie. Cum este mai bine de facut in aceasta situatie ?
- Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenara a Bisericii. Sa mergem pe drumul Parintilor si inaintasilor nostri. Pe drumul canonic al Sfintei Traditii. Nu deasa impartasanie ne duce la desavarsire, ci pocainta cu lacrimi si deasa spovedanie, parasirea pacatelor, rugaciunea din inima. Ravna unora pentru deasa impartasame este semnul slabirii credinei si al mandriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti. Indreptarea si sporirea noastra pe calea mantuirii incepe cu deasa spovedanie si se continua prin post si rugaciune cu lacrimi, prin parasirea pacatelor, milostenie, impacarea cu toti si smerenie. Numai dupa ce facem toate acestea ne putem impartasi mai des, asa cum arata Sfintele Canoane si traditia Bisericii. Altfel cum sa primesti pe Domnul cerului si al pamantului in casa cand sufletul tau este necurat, nespovedit, robit de patimi si mai ales plin de mandrie ? Intai avem nevoie de lacrimi, de rugaciune si deasa spovedanie, apoi toate celelalte daruri ni se adauga. Manastirile noastre intotdeauna au tinut calea imparateasca de mijloc. Cand este cazul, sa urmam practica si sfatul lor.
9. Care este folosul rugaciunii in general si al rugaciunii inimii in special ?
- Folosul rugaciunii este implinirea scopului ei, adica iertarea pacatelor si mantuirea sufletului, indiferent ca o facem cu gura, prin cuvant, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum il indeamna cugetul, duhul si duhovnicul, asa sa se roage, numai sa nu piarda mantuirea. Acea rugaciune este mai de folos care izvoraste lacrimi de umilinta, care ne ajuta sa parasim pacatele si sa crestem in dragoste, in smerenie si in credinta. Fiecare sa roage cu rugaciunea care il ajuta sa sporeasca mai mult in fapte bune si pocainta.
10. Rugaciunca fara lacrimi este primita ? Cum putem dobandi lacrimi de pocainta ?
- Lacrimile sunt de mai multe feluri, dar cele duhovnicesti nu se dau, nici nu se imprumuta, ci sunt un dar de la Domnul. Deci sa le cerem si atunci cand vin, fie ca ne rugam cu gura sau cu inima, ele sunt bune si mult folositoare, ca sunt de la Domnul, merg la Domnul. Numai sa nu ne mandrim, ca sa nu pierdem lacrimile.
11. A slabat ravna pentru rugaciune peste tot astazi. Cum putem dobandi ravna si evlavie mai multa pentru sfanta rugaciune ?
- Orice crestin, fie calugar, fie mirean, trebuie sa aiba un program de rugaciune, pe care suntem datori s-o facem, pana ce ne obisnuim cu ea. Dupa ce ne obisnuim cu rugaciunea dupa program, si fara sa vrem o facem, ca obiceiul - bun sau rau - este a doua natura. Daca am merge mai des pe la spitale, prin casele de suferinta, pe la cei saraci si daca am cugeta noi la ceasul mortii si al judecatii care ne asteapta, atunci ne-am ruga mai mult si am avea desigur si lacrimi fierbinti la rugaciunea noastra. Rugaciunea putina, facuta mecanic, din sila sau de ochii altora, este buna, dar nu aduce mult folos, pana se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.
12. Putini credinciosi si chiar monahi mai citesc astazi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate al Psalmilor ?
- Parintii nostri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugaciune permanenta. Ba unii o stiau pe de rost si o spuneau in soapta la ascultare, sau mergand pe cale. Credinciosii, putini mai stiu astazi doar psalmul 50. Este pacat ca noi nu mai cunoastem puterea Psaltirii, frumusetea duhovniceasca a psalmilor. Candva o rosteau in ison sau o cantau, imitand pe sfintii ingeri. Dar sa nu uitam ca cititul psalmilor este trupul rugaciunii, iar intelesul adanc al psalmilor este sufletul rugaciunii. Trupul fara suflet este mort. Adica citirea psalmilor fara cugetare si atentie aduce putin folos.
13. Unii credinciosi spun ca nu citesc Psalmii pentru ca le face diavolul multe ispite. De ce se tem diavolii de psalmi ?
- Se tem de psalmi pentru ca cine se roaga cu psalmii ii arde pe diavoli ca si cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu aceasta parintii de demult faceau minuni si alungau duhurile rele din oameni. Iar daca unii nu citesc Psaltirea pentru ca se tem de ispite, acestia sunt crestini fricosi, care vor sa iasa la lupta cu diavolii fara arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, indata diavolul ne dezarmeaza si ne ia prizoneri, adica ne face robi ai pacatelor spre osanda. Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor. Cu aceasta sfintii izgoneau diavolii din lume si coborau pe ingeri pe pamant. Ca cine citeste Psalmi imita pe ingeri si canta impreuna cu ei.
14. Unii din duhovnici recomanda la spovedanie rugaciuni din Ceaslov, mai ales cele sapte laude; altii cer acatiste si paraclis, iar altii cer mai mult rugaciunea inimii. Ce fel de rugaciuni recomandati pentru calugari si pentru mireni ?
Spune Mantuitorul in Sfanta Evanghelie : " Pe acestea sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati " . Adica sa le facem si pe unele si pe altele, dupa a noastra ravna si putere. Nu putem renunta la Ceaslov, nici la acatiste in care se arata minunile sfintilor, adica rabdarea mucenicilor si ostenelile cuviosilor care le-au suferit de buna voie pentru dragostea de Dumnezeu. Prin unele rugaciuni laudam pe Dumnezeu Cel in trei Fete inchinat si marit; prin altele laudam pe sfinti si faptele credintei lor, iar prin altele ne rugam spre iertarea pacatelor noastre si pentru toti oamenii care prin noi cer mila lui Dummnezeu. Sa unim rugaciunea citita si cantata, adica rugaciunea din carti, cu cea rostita in taina inimii, fara cuvinte, dupa sfatul duhovnicului si atunci vom spori si vom dobandi multa bucurie si pace in suflet.
15. Cum putem deprinde mai bine rugaciunea inimii, ca astazi nu mai avem dascali de rugaciune ca odinioara ?
- Rugaciunea nu este teorie care se invata in scoala. Rugaciunea inimii, adica cea facuta cu simtirea inimii, este o daruire a Duhului Sfant, un dar de sus, pe care il primesc numai cei vrednici de el. La biserica se canta : " Sa ne curatim simtirile ca sa vedem pe Hristos stralucind in inimile noastre " . Cine iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul, din toata virtutea si din toata inima sa, aceluia i se daruieste darul rugaciunii inimii si darul sfintelor lacrimi. Altfel, poti capata rugaciunea inimii din experienta dupa o lunga practica, dar se pierde usor, caci inima nu arde de iubire pentru Hristos. Eu am mai facut candva o expierenta cu rugaciunea inimii, la schitul Rarau, dar acum nici eu nu o am.
16. Ce parere aveti despre monahismul de astazi ? Cum trebuie sa ne nevoim in viata monahala ca sa dobandim mantuire ?
- Monahismul de astazi este cu scoala multa, dar cu practica putina. Grija vietii pamantesti, uitarea fagaduintelor calugaresti, lacomia si slava desarta sunt bolile principale care bantuie acum. Cum spune proverbul : " Pestele de la cap se strica ! ". In capul obstii trebuie oameni cu viata, nu cu scoala. Insa, daca ne vom sili sa mergem pe urmele parintilor nostri, ne vom mantui.
17. Cum putem dobandi darul tacerii, care este mama rugaciunii ?
- Sa ne aducem aminte de cuvantul Mantuitorului care zice " ca pentru tot cuvantul desert vom da seama in ziua judecatii " ; iar un sfant parinte zice ca " de cate ori am vorbit, m-am cait ". Mare este darul tacerii. Prin tacere scapam de osanda, de clevetire, de vorba desarta si invatam a ne ruga. Parintii nostri vorbeau " sapte vorbe pe zi ", cum se spune, dar cu inima si cu buzele se rugau neincetat. Daca vom pune inaintea noastra pacatele noastre, ceasul mortii si ziua judecatii, incet, incet dobandim darul tacerii si al rugaciunii. Sa ne rugam lui Dumnezeu cu cuvintele Psalmistului David : " Pune, Doanme, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele " . (Ps. 14O,3).
18. Care este folosul cel dintai al rugaciunii ?
- Primul folos al rugaciunii este pacea sufletului si multumirea duhovniceasca. Oriunde esti, esti linistit; orice faci, esti multumit, stiind ca toate sunt randuite de la Domnul. Cand este cineva in pace, vorbeste bland, intelept si linistit, iar cand nu are pace in suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fara cugetare si cu pacat. Mare dar este pacea si multumirea sufleteasca ! Sa le cerem permanent de la Dumnezeu in rugaciunile noastre.
Aceasta convorbire a avut loc in vara anului 1987 la Manastirea Sihastria, in chilia sa unde zacea bolnav la pat, si a fost publicata in "Convorbiri duhovnicesti ", vol. II, aparut in anul 1988, aparuta sub ingrijirea Parintelui Ioanichie Balan.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu