Arhivele împotriva comunismului. COPIII BASARABIEI LA CHEREMUL BOLŞEVICILOR

Dacă e vreme de pace sau de război, dacă ninge sau plouă, dacă locuim într-o ţară bogată sau în Moldova; în toate timpurile viaţa continuă, oamenii trăiesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc, nasc copii, îi cresc, îi învaţă şi-i ocrotesc de toate relele ...

Prezentul studiu este o contribuţie modestă asupra situaţiei copiilor din Basarabia după ce a fost ocupată de armata sovietică în 1944. Dacă până atunci copiii mergea cu părinţii la Biserică, erau educaţi să poarte respect părinţilor şi în general celor vârstnici, după 1944 copiii Basarabiei au avut de suferit un impact moral esenţial.

Copiii, care s-au născut în ajunul şi în mersul ultimului război mondial, au avut de înfruntat mai multe greutăţi, decât predecesorii lor. În primăvara şi vara anului 1944 armatele sovietice au ocupat Basarabia şi prin autorităţile lor au impus românilor din părţile locului un mod nou de viaţă, străin, în majoritate bazat pe minciună şi violenţă. Limba română începe să fie numită moldovenească, sistemul capitalist este înlocuit cu cel socialist. Religia este scoasă din şcoli şi instituţiile publice, paralizând în acest fel viaţa spirituală a societăţii. De peste Nistru vin o sumedenie de „specialişti” cu studii primare sau şi fără de acestea în majoritate ruşi, ucraineni şi evrei, care nu cunoşteau nici limba romănă nici obiceiurile oamenilor din părţile locului.

În afară de faptul că în 1940 teritoriul Basarabiei a fost mutilat la maxim şi dăruit Ucrainei, sunt schimbate sau schimonosite denumirile localităţilor şi numele oamenilor. Astfel, Ion este înscris în documente Ivan, Tudor devine Fedea, Maria-Maşa, Marusia sau Musea; satul Mihai Viteazul începe să fie numit Mihailovca. Acestea sunt doar câteva exemple din unele schimbări bolşevice. În scopul de a izola pe băştinaşi de ceilalţi şi a stârni ura minoritarilor faţă de localnici, autorităţile sovietice au întocmit un mecanism bine pus la punct. Denumirea localităţilor româneşti din Basarabia a fost schimbate în denumiri ruseşti, iar denumirile germane ale unor sate de colonişti schimbate în denumiri româneşti. Toţi românii Basarabiei în actele stării civile sunt înregistraţi ca moldoveni. Celor la care nu le conveneau schimbările socialiste, erau daţi dispăruţi sau deportaţi.

Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era, printr-o ironie a soartei, un străin, nu un rus, Iosif Visarionovici Djugaşvili, mai cunoscut în lume sub numele de Stalin. Nu era un om învăţat – nu era un mare orator, ca Troţki, nici un talent militar, ca Blucher. Stalin ştia doar, mai bine decât oricine altcineva, care este valoarea teroarei. El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat. Ea a devenit raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său. El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce era să moară pentru el şi cât de generos era ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină. Copiilor ei le spuneau că trebuie să înveţe să urască – şi ei au început să creadă aceasta. Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii ( punând ca exemplu „isprăvile eroice” ale lui Pavlic Morozov – Al.M. ) - şi acesta a devenit crezul lor. Au fost învăţaţi că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului – şi ei au acceptat orbeşte aceasta ca pe un articol de credinţă.

Această nouă religie a fost inoculată în sângele tinerilor generaţii din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă. Şi o vreme s-a părut că lucrurile mergeau astfel. Copiii îşi urau părinţii, femeile îşi urau soţii, şi cei bravi îi denunţau poliţiei (nkvd-ului – Al.M.) secrete pe care „trădătorii” care îndrăzneau să pună la îndoială adevărul care le era spus . [1]

Tânăra generaţie era învăţată să vadă în feţele bisericeşti nişte elemente suspecte, oameni periculoşi. Comuniştii încercau să-i înveţe pe elevii mici cele „ zece porunci” comuniste:



Sursa şi continuare: www.tribuna-basarabiei.ro

Galeria trădătorilor kominternişti.

O altă perspectivă asupra celui de-al doilea război mondial. Cine a început războiul? Suvorov: Hitler, spărgătorul de gheaţă.

La 65 de ani de la atacarea Uniunii Sovietice de catre Germania hitlerista, circumstantele declararii celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si consecintele conflagratiei - cu "bataie" pana in prezent - sunt departe de a fi lamurite. Cu o singura exceptie: istoricii admit la unison ca evenimentele pe care le-a adus ziua de 22 iunie 1941 au schimbat fata lumii. In rest, se stie: opiniei publice i s-a inculcat, decenii la rand, ideea ca Hitler a fost agresorul, adevar axiomatic din moment ce armata germana a lovit prima, prin surprindere; desi fusese prevenit, in repetate randuri si pe diferite canale, ca URSS va fi atacata, inclusiv cu indicarea datei exacte, Stalin a refuzat sa creada, fiindu-i imposibil sa-si imagineze ca germanii vor incalca pactul Ribbentrop-Molotov (care le dadea partenerilor mana libera in sfera de interese a fiecaruia, precizata in anexa secreta); pus in fata faptului implinit, dictatorul de la Kremlin ar fi suferit un soc atat de puternic incat s-ar fi izolat in "datcea" - vila personala de la Kuntevo, langa Moscova, neprimind pe nimeni zile in sir; dupa incheierea razboiului, Stalin a refuzat sa primeasca, la 24 iunie 1945, marea parada a Victoriei desfasurata in Piata Rosie, el, Comandantul Suprem, asistand pur si simplu ca spectator la onorurile care i se acordau loctiitorului sau la comanda, maresalul Gheorghi Jukov, delegat de seful suprem! Zeci de ani s-a afirmat, pe toate canalele, ca Armata Rosie a fost surprinsa pe picior gresit atat ca nivel al dotarii, cat si prin precaritatea pregatirii cadrelor de comanda, cele ramase dupa decimarea elitei militare in timpul "Marii Epurari" din 1936/1937, cand au fost ucisi maresali ca Tuhacevski, Yakir sau Blucher, impreuna cu generali si ofiteri - in total peste 40.000 de "epurati". S-a vorbit despre mediocritatea lui Stalin in calitate de comandant, a fost speculat gestul sau de a-si anunta intentia de a se retrage din viata publica, fiind implorat de acoliti sa ramana... S-au scris biblioteci intregi despre Hitler si Stalin, despre premisele izbucnirii razboiului si mondializarea conflagratiei, despre configuratia lumii postbelice si viitorul acesteia. Au fost stoarse pana la ultima picatura sursele, au fost date replici unor interpretari, au aparut replici la replici, punctele de vedere s-au decantat, s-au asezat cu timpul. S-ar fi parut ca, in afara de prezentarea cate unui document din arhivele occidentale, desecretizat intre timp, nu mai poate aparea nimic care sa zguduie ideile si opiniile incetatenite de ani buni. Nimic care sa puna sub semnul intrebarii tot ce s-a scris si spus despre preliminariile ultimei conflagratii mondiale. Nimic serios! Si, totusi, acest fapt s-a produs.


Un "defector" celebru

Victor Suvorov, pe numele adevarat Viktor Bogdanovici Rezun, a fost militar de cariera, ofiter in serviciul de spionaj al Armatei Rosii, faimosul GRU, despre care se spun lucruri chiar mai infioratoare decat despre KGB. A absolvit Academia GRU, dupa ce a facut liceul militar si o scoala de ofiteri de front. A invatat sa fie extrem de atent la amanunte, sa le coroboreze, sa caute sensurile unor fapte aparent insignifiante, sa nu se increada in aparente. A lucrat o vreme in arhive militare si a citit - si copiat - o cantitate impresionanta de documente. O lectie din adolescenta, cand a pus unui profesor (militar) o intrebare care l-ar fi putut costa mult, i-a salvat cariera invatandu-l sa observe si sa gandeasca fara sa se dea in vileag in bolnava lume comunista sovietica, in tiparele paranoiei in care a fost turnata, atata amar de vreme, si societatea romaneasca. Intr-un moment prielnic, Victor Suvorov, agent GRU si anticomunist pana in maduva oaselor (nu este nimic paradoxal, au mai fost si altii in aceeasi situatie, de exemplu generalul Grigorenko), "defecteaza". Adica trece de partea cealalta. "Ramane", cum s-ar zice, in cazul sau, in Marea Britanie, unde va fi profesor universitar. Se intelege ca justitia sovietica il va condamna in contumacie. La moarte, desigur. Rezultatul cercetarilor si, mai cu seama, al deductiilor sale se va materializa, pentru cititorul roman, in trei lucrari de exceptie, fiecare fiind un best-seller, scrise in anii '90, si anume (in ordinea cronologica a versiunilor in limba romana): "Spargatorul de gheata" (aparuta la Editura Polirom, Iasi, 1995), cu subtitlul "Cine a declansat al Doilea Razboi Mondial?", "Ultima republica. De ce a pierdut Uniunea Sovietica al Doilea Razboi Mondial?" (idem, 1997) si "Ziua M. Cand a inceput al Doilea Razboi Mondial?" (1998, aceeasi editura; toate cele trei traduceri, excelente, apartin lui Radu Parpauta).

Istoricul neconventional

Cartile lui Suvorov sunt de-a dreptul buimacitoare. El nu este istoric in sensul clasic al termenului, nu asteapta, adica, sa descopere sau sa fie descoperit un document ca sa puna cap la cap fapte indeobste cunoscute in buna parte, pentru a stabili logica unor actiuni ce par ilogice la prima vedere. Nu este nici istoric militar in sensul curent al termenului: absolvent de istorie care abordeaza domeniul faptelor militare. Suvorov este ofiter, familiarizat cu tactica si strategia Armatei Sovietice. A lucrat o vreme in arhivele militare dar, constient ca "... in Uniunea Sovietica arhivele au fost curatate de mult si cu minutie, iar ce a ramas este aproape inaccesibil cercetarilor", s-a hotarat sa nu foloseasca decat in foarte mica masura materiale sovietice si germane provenind din acest izvor. "Principala mea sursa - afirma Suvorov - sunt publicatiile sovietice. Chiar si numai acestea sunt pe deplin suficiente ca sa-i puna pe comunistii sovietici la stalpul infamiei si sa-i aseze pe banca acuzarii, alaturi de fascistii germani, ba chiar inaintea lor. Principalii mei martori sunt: Marx, Engels, Lenin, Trotki, Stalin, toti maresalii sovietici din timpul razboiului. Insisi comunistii recunosc ca ei, cu mainile lui Hitler, au dezlantuit razboiul in Europa si au pregatit o lovitura prin surprindere asupra lui Hitler, ca sa cucereasca Europa distrusa de el. Valoarea spuselor mele tocmai

in aceasta consta: criminalii insisi vorbesc despre crimele lor" ("Spargatorul...", pag. 12).



Criminala utopie

De ce Marx si Engels? Ce legatura au "corifeii comunismului" cu Razboiul al Doilea? Dar Lenin, care murise in 1924? Dar Trotki, teoreticianul "revolutiei permanente", ucis in 1940 din ordinul lui Stalin? Sub raport intelectual, georgianul nu se poate compara cu Lenin, poliglotul devorator de filozofie. Au insa in comun acelasi credo: victoria revolutiei mondiale intru "eliberarea proletariatului", pentru care scop comit crime peste crime. Ei pun in practica ceea ce autorii "Manifestului Comunist" schitasera teoretic. Tezele lor sunt clare: "Muncitorii nu au patrie (...). Proletariatul va folosi domnia lui politica pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, intreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de productie in mainile statului, adica in mainile proletariatului organizat ca clasa stapanitoare (...). Comunistii sprijina pretutindeni orice miscare revolutionara impotriva oranduirii sociale si politice existente (...). Comunistii refuza cu dispret sa-si ascunda conceptiile si intentiile. Ei declara fatis ca telurile lor pot fi atinse numai prin doborarea violenta a intregii alcatuiri sociale de pana acum. Sa tremure clasele stapanitoare in fata revolutiei!" (Marx, Engels - "Manifestul Partidului Comunist", in "Texte care au zguduit lumea", Editura Moldova, Iasi, 1995). (Dupa experimentul bolsevic si destramarea Uniunii Sovietice, pare limpede ca ideea "dictaturii proletariatului" nu este decat o utopie; din pacate, o utopie ucigatoare care a dus la inrobirea si masacrarea a milioane de oameni.) Ca si Hitler mai tarziu, "corifeii" nu se sfiesc sa-si declare sus si tare intentiile, sa-si faca public infamul proiect. Istoric vorbind, utopia "democratiilor burgheze" i-a ajutat din plin, ca sa nu mai vorbim de complicitatea abjecta a marilor "bancheri internationali". Se stie ca Marx si Engels luau in calcul victoria comunismului in Germania, considerata a fi "in ajunul unei revolutii burgheze" care "nu poate fi decat prologul direct al unei revolutii proletare" (idem). S-au inselat: lovitura de stat bolsevica a deturnat destinele poporului unui stat relativ inapoiat, Rusia. (Ca o ironie a soartei, rusa nu figureaza printre cele sase limbi - vorbite in cele mai civilizate tari europene - in care a fost redactat si publicat initial "Manifestul".) Dintre cei pe care ii enumera Suvorov, unul a fost cat pe-aci sa infaptuiasca proiectul tandemului Marx-Engels, si anume Stalin. Dar fara a-si dezvalui intentiile, impotriva afirmatiilor celor doi. Dimpotriva, in secret, ascunzandu-si planurile, ca fiara cand se pregateste sa se arunce asupra prazii: Iosif Visarionovici Stalin, cel mai mare criminal al Istoriei. Acesta a ramas pana in ultima clipa a vietii sale obsedat de visul Revolutiei Comuniste Mondiale din care implinise doar o parte. Caci la inceputurile profilarii Razboiului Rece, "indecisi daca raidurile atomice asupra oraselor rusesti ar putea salva realmente Europa occidentala de iminenta invazie a puhoaielor bolsevice, aliatii apuseni opteaza la Teheran si Yalta pentru abandonarea in ghearele lui Stalin a peste 100 de milioane de est-europeni" (cf. Marian Moise, "Constanta veche. Restituiri necesare", Ed. Menora, Constanta, 2001, p. 329). Cu prilejul implinirii a 50 de ani de la moartea "tarului rosu", la 5 martie 2003, cotidianul american "New York Times" a publicat un material inedit care analiza posibilitatea ca acesta sa fi fost asasinat prin otravire (de Beria?), pentru evitarea posibilitatii declansarii unui razboi impotriva Statelor Unite. Sinistra ipoteza este sustinuta de unii cercetatori rusi, iar daca, in timp, se va dovedi pe deplin adevarata ar confirma inca o data gandirea vicleana, agresiva si perversa de sorginte tatara (opresorii seculari ai Vechii Rusii) a "Tatucului Popoarelor", reliefand totodata, si pe aceasta cale ideatica, adevarurile cutremuratoare enuntate de Suvorov. (In fata atator realitati si grozavii, omenirea si istoria asteapta inca din 1946 cand la Nuremberg s-a operat "procesul national-socialismului", si pandantivul acestuia, respectiv "procesul comunismului"!). Cartile lui Suvorov pun intr-o lumina noua politica externa aparenta a Uniunii Sovietice si intentiile lui Stalin si ale Politbiuroului bolsevic de a invada Europa occidentala de indata ce aceasta va fi slabita de atacurile masinii de razboi hitleriste, nu inainte insa de a ocupa Germania insasi. Din cauze independente de vointa lui Stalin, lucrurile au decurs altfel. Se sustine aceasta teza a ofiterului de informatii si analistului GRU? Sa prezentam, succint, materia celor trei carti scrise de Suvorov.

URSS - bastion al pacii e?

"Eu demonstrez ca Uniunea Sovietica este principalul vinovat si principalul instigator al celui de-al Doilea Razboi Mondial. Uniunea Sovietica este participanta la cel de-al Doilea Razboi Mondial din 1939, din prima zi" - scria Suvorov in "Prefata catre cititorul rus" a volumului "Spargatorul de gheata". Stalin a considerat vinovate de izbucnirea marelui conflict Polonia (18.09.1939 - nota oficiala a guvernului sovietic), Anglia si Franta, care "...au navalit asupra Germaniei" (30.11.1939 - Stalin, in ziarul "Pravda"), Germania (in cuvantarea secreta tinuta in fata absolventilor Academiei Militare - 05.05.1941). "Punctul de vedere al lui Stalin, conform caruia vinovati sunt toti, cu exceptia URSS, a prins radacini pentru mult timp in mitologia comunista", afirma Suvorov. Teza deosebit de rezistenta in timp daca, in plin dezghet gorbaciovian, generalul P.A. Jilin, principalul istoric al Armatei sovietice, scria ca "vinovatii razboiului n-au fost numai imperialistii Germaniei, ci ai intregii lumi!" Rationamentul lui Suvorov este simplu: ingenuncheata, invinsa, Germania este, la sfarsitul Primului Razboi Mondial, un stat fara potential militar. "Pe propriul lor teritoriu, comandantii germani au fost lipsiti de posibilitatea de a se mai pregati in vederea unor razboaie agresive. Comandantii germani nu au incalcat interdictiile si nu s-au pregatit de razboi agresiv in poligoanele lor, au facut acest lucru... pe teritoriul Uniunii Sovietice. Stalin a pus la dispozitia comandantilor germani tot ceea ce ei nu aveau dreptul sa detina: tancuri, artilerie grea, avioane de lupta. Le-a pus la dispozitie institutii de invatamant, poligoane, campuri de tragere. Stalin a dat comandantilor germani acces liber in uzinele sovietice de tancuri, cele mai puternice din lume (...). Daca Stalin ar fi voit pacea, ar fi trebuit sa impiedice cu orice pret renasterea puterii de soc a militarismului german (...). Insa Stalin, cu un scop anume, nu precupeteste mijloace, forte si timp pentru renasterea puterii militare germane. De ce? Impotriva cui? Desigur, nu impotriva lui insusi! Atunci impotriva cui? Raspunsul este unul singur: impotriva restului Europei. Renasterea puterii armate a Germaniei este insa doar o jumatate din chestiune. Chiar si cea mai puternica armata nu incepe razboiul de la sine. Trebuie, mai inainte de orice, un lider fanatic si nebun, gata sa inceapa razboiul. Iar Stalin a facut foarte multe pentru ca in fruntea Germaniei sa vina un asemenea lider (...). Stalin a indemnat la razboi cu perseverenta si darzenie pe nazistii abia veniti la putere; incununarea acestor eforturi este Pactul Molotov-Ribbentrop. Prin acest pact, Stalin i-a garantat lui Hitler libertatea de actiune in Europa si a deschis ecluza principala a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Cand il pomenim cu vorbe rele pe dulaul care a hacuit jumatate din Europa, sa nu-l uitam pe Stalin, cel care l-a crescut, dandu-i apoi drumul din lant." ("Spargatorul...", pag. 10-11) Calculul lui Stalin a fost rece si exact: Hitler, "spargatorul de gheata al Revolutiei", a ingenuncheat democratiile occidentale, conciliante, evazive, gata de compromis si "...prin actiunile sale, i-a dat lui Stalin dreptul moral de a declansa in orice moment eliberarea Europei, inlocuind lagarele de concentrare brune cu cele rosii" (idem, pag. 11) Modul de a gandi al lui Stalin este prefigurat de Lenin, care incheie cu Germania, impotriva intereselor Rusiei, Pacea de la Brest-Litovsk. In sensul si in spiritul ei, "pacea" de la Brest este o prefigurare a Pactului Molotov-Ribbentrop. Calculul lui Lenin din 1918 si calculul lui Stalin din 1939 sunt aceleasi: lasa Germania sa navaleasca asupra Apusului, las-o sa se epuizeze, caci cu aceasta ocazie se vor epuiza si aliatii occidentali, pana la ultima suflare! Cu orice pret vom ajuta Germania sa se epuizeze, apoi... (id. pag. 16) Prin prisma acestei gandiri, devin explicabili pasii lui Lenin: introducerea NEP-ului (Noua Politica Economica) in 1921 - un "respiro" in vederea reluarii revolutiilor dupa esecul tentativelor de lovitura bolsevica desfasurate in Bavaria, Bremen, Slovacia si Ungaria (ciracii lui Bela Kun au fost rapid pusi pe fuga de Armata Romana, dupa ce instituisera un regim de teroare), consolidarea puterii comunistilor in Rusia - totul in vederea "Revolutiei Mondiale". De altfel, Lenin si adeptii sai nu fac un secret din proiectul de a cuceri intregul glob, intentie clamata in chiar Declaratia de constituire a URSS (1922), care este doar primul pas in crearea Republicii Sovietice Socialiste Mondiale: se prevedea ca numarul de republici sa se extinda pana cand intreaga lume va intra in componenta URSS. De fapt - spune Suvorov - O DECLARATIE DESCHISA SI DIRECTA DE RAZBOI FACUTA RESTULUI LUMII, valabila si in momentul cand transfugul isi scria cartile. Faptul ca tentativa de a transforma razboiul in premisele Revolutiei Mondiale a esuat nu i-a descurajat pe bolsevici. Au schimbat tactica, nu si scopurile. "Lenin era impresionat de increderea nestramutata a lui Trotki in iminenta revolutiei proletare mondiale. Dupa doi ani de razboi civil, ambii lideri s-au declarat de acord ca nu pot aprinde imediat flacara unei miscari internationale: lucrul acesta trebuia sa se faca treptat. O asemenea abordare graduala s-a concretizat in formarea de partide comuniste in intreaga lume, in organizarea de agentii ilegale in tarile capitaliste, in promovarea miscarilor muncitoresti si a rascoalelor de eliberare nationala. Noua formula tactica prevedea inlocuirea asaltului cu asediul - asediu care avea sa dureze saptezeci de ani." (cf. Dmitri Volkogonov - "Lenin, o noua biografie", Editura Orizonturi, Bucuresti 1994, pag. 292).

Ciuma bruna, holera rosie

In 1936, Trotki afirma ca "...fara Stalin n-ar fi existat Hitler, n-ar fi existat Gestapo!". Doi ani mai tarziu, acelasi adversar al dictatorului nota: "Stalin a dat mana libera lui Hitler si adversarilor sai si a impins Europa in razboi". Afirmatiile lui Trotki, reluate de Suvorov, primesc o confirmare categorica din partea lui Robert Moss, autorul cartii "Un carnaval d'espions" (Editions "J'ai Lu", Paris, 1989, traducere dupa originalul american "Carnival of Spies"), lucrare - bazata pe fapte reale - al carei subiect este incercarea lui Stalin, in anii '30, de a face din Brazilia un stat comunist, ca urmare a unei lovituri de stat care, din fericire, a esuat. Moss spune ca, gratie eforturilor unui activist al Cominternului, format la scoala de spionaj a GRU (informatiile militare), Intelligence Service a putut fi informat asupra activitatii retelelor de spionaj sovietice de la Londra, Paris, Copenhaga si Shanghai. Ceea ce l-a facut pe agent sa tradeze "cauza proletariatului mondial" a fost tocmai cardasia dintre Hitler si Stalin. Cand si-a propus antenei berlineze a I.S. serviciile, activistul Comintern (a carui identitate a fost strasnic protejata) "tocmai avusese o experienta directa asupra modului in care marele patron de la Kremlin ajutase la zdrobirea fortelor antinaziste in Germania si colabora in secret cu Hitler cu cativa ani inainte de semnarea infamului pact de neagresiune germano-sovietic care avea sa precipite declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial. (...) Ajungand sa considere comunismul si fascismul ca fiind doua puteri malefice gemene, si-a petrecut restul existentei combatandu-le, in care scop si-a asumat cele mai mari riscuri. (...) In 1940, pe cand Hitler si Stalin erau aliati pe fata, politia secreta sovietica a dus cinci sute treizeci de comunisti germani pana la podul de la Brest-Litovsk, in Polonia, si i-a impins in bratele Gestapoului". (Robert Moss citeaza o serie de lucrari despre "idila dintre cei doi dictatori", scrise de membri ai serviciilor secrete sau de activisti comunisti, precum "Agent de Staline" de Walter Krivitky, "Les secrets du Kremlin" de Alexandr Orlov, "Stalin and the German Communism" de Ruth Fisher, "The Yenan Way" de Eudocio Ravines, carti care aduc argumente in sprijinul afirmatiilor lui Victor Suvorov.)
Observatiile autorului rus si ale lui Moss sunt confirmate si de exceptionala carte a lui Thierry Wolton "Rosu-Brun. Raul secolului" (Biblioteca Sighet, Fundatia Academia Civica, 2001).

"Neutra" Uniune Sovietica

Cand a inceput al Doilea Razboi Mondial? Data "clasica" este 1 septembrie 1939 ("Germania declanseaza razboiul invadand Polonia; 03.09 - Declaratii de razboi britanica si franceza adresate Germaniei, non-beligeranta italiana, neutralitate din partea Statelor Unite; 28.09 - Tratat germano-sovietic de impartire a Poloniei - cf. "Petit Larousse Illustre", ed. 1976). Istoriografia oficiala sovietica tine cu dintii de data atacarii URSS de catre Wehrmacht, 22 iunie 1941. Agresorul a atacat prin surprindere victima si dupa o perioada de restriste, de chinuri ingrozitoare, de distrugeri provocate de ocupant, lucrurile s-au schimbat si, din victorie in victorie, glorioasa Armata Rosie, comandata de genialul Stalin, a nimicit fiara fascista in chiar barlogul ei, ajungand la Berlin. Victor Suvorov este insa de alta parere. Este usor - spune Suvorov - sa fie demascata "minciuna "22 iunie"". In perioada "prebelica", TOTI vecinii europeni ai URSS au devenit victimele agresiunii sovietice. Armata Rosie nu intentiona insa sa se limiteze in vreun fel sau sa inceteze "marsurile eliberatoare" asupra Vestului, iar la vest de URSS nu se afla decat Germania (Ordinul Comisarului Poporului pentru Aparare nr. 400 din 7 noiembrie 1940). In septembrie 1939, URSS se declara neutra si astfel, in "perioada prebelica", cucereste teritorii cu o populatie de peste 23 milioane de oameni. Nu cumva e prea mult pentru un stat neutru? In teritoriile cucerite, Armata Rosie si NKVD au comis crime infricosatoare. Lagarele de concentrare sovietice au fost tixite cu prizonieri, soldati si ofiteri din tarile europene. Ofiterii prizonieri (nu numai polonezi) erau casapiti cu miile. Putea o tara neutra sa ucida ofiteri prizonieri? Si de unde avea o tara neutra mii de ofiteri prizonieri, ba inca in "perioada "prebelica""?

Este o intrebare de bun-simt decurgand din realitati istorice de necontestat. (Nerusinarea liderilor bolsevici, dispretul acestora fata de viata oricui altcuiva decat a lor, cultul minciunii "justificate" ideologic au ascuns, decenii in sir, adevarul in legatura cu unul dintre cele mai cumplite masacre din secolul XX, comis in padurea Katyn, aproape de Smolensk, in primavara anului 1940, asupra unui numar de circa 4.500 de ofiteri polonezi. Corpurile au fost descoperite de germani in 1943. Pana in 1992, cand Boris Eltin a remis guvernului polonez, in timpul mandatului lui Lech Walesa, dosarul "Katyn", Kremlinul a refuzat cu obstinatie sa recunoasca adevarul. Iata textul primului comunicat oficial sovietic, difuzat de Radio Moscova la 15.04.1943, ora 7.15: "De doua sau trei zile, specialistii lui Goebbels in materie de calomnie raspandesc inventii josnice, pretinzand ca autoritatile sovietice ar fi procedat la o executie masiva a ofiterilor polonezi in regiunea Smolensk in primavara anului 1940. Lansand aceste monstruoase calomnii, canaliile germano-fasciste nu s-au dat inapoi de la cele mai josnice si mai nerusinate minciuni, in incercarea lor de a masca crimele comise, dupa cum a devenit acum evident, de ei insisi" - citat de Alain Decaux, "C'etait le XX-eme siecle", vol. 3, p. 39. (Documentul este revelator pentru uriasa capacitate de a minti a comunistilor. Astazi, nimeni nu mai poate nega ca ofiterii polonezi au fost asasinati de NKVD, la propunerea facuta, la 05.03.1940, de Beria lui Stalin, acesta din urma aproband masacrul. Asasinatelor li s-au adaugat deportarile in masa ale populatiei din statele baltice invadate si din Basarabia.)

Interesant - zice fostul ofiter GRU - Germania a atacat Polonia, deci Germania este initiatoarea razboiului european, prin urmare si a celui mondial. Uniunea Sovietica a facut acelasi lucru, in aceeasi luna, dar nu se numara printre initiatorii razboiului. Si, fireste, Suvorov se intreaba de ce participarea URSS la razboiul mondial se calculeaza doar de la 22 iunie 1941. In ce priveste comportamentul Armatei Rosii in teritoriul polonez ocupat, iata ce scrie un martor ocular: "Scoala noastra (...) se afla langa piata cea mare. In aceasta piata se inalta biserica, mare cu adevarat (...) si tocmai intr-acolo trage acum tunul. Trage in turla, ca s-o dea jos. (...) Rusii, indata ce au ajuns in oras (...), repede si-au instalat tunul in piata, au adus munitia si au inceput sa traga in biserica. (...) Deportarile au loc noaptea. Ca oamenii sa fie luati prin surprindere. (...) Cei din vagoane ii depuneau in carute pe aceia care in noaptea precedenta murisera de foame si de frig" (cf. Ryszard Kapuscinski - "Agonia Imperiului", traducere de Olga Zaicik, Editura Nemira, Bucuresti 1996, pag. 14-16).

Este, desigur, cu totul altceva decat versiunea oficiala sovietica: "Partidul si guvernul sovietic tineau seama de faptul ca, cu toate ca pactul incheiat cu Germania permitea Uniunii Sovietice sa faca sa intarzie pentru un timp razboiul cu hitleristii, ea nu se putea astepta ca ei sa-si respecte multa vreme obligatiile. De aceea, in interesul apararii tarii, trebuia ca inaintarea armatelor hitleriste sa fie oprita cat mai departe de centrele vitale ale URSS, trebuia sa nu li se permita sa-si impinga liniile strategice departe spre rasarit, spre granitele de atunci ale Uniunii Sovietice... Totodata, Uniunea Sovietica nu putea sa ramana indiferenta fata de soarta populatiei fratesti din Ucraina apuseana si din Bielorusia apuseana, nu putea sa ingaduie ca ea sa ajunga sub jugul fascist. La 17 septembrie 1939, unitati ale Armatei Rosii au trecut frontiera si in scurta vreme au ocupat Ucraina apuseana si Bielorusia apuseana". (cf. "Istoria PCUS", Editura Politica, Bucuresti 1960, pag. 569) Pur si simplu, "au trecut frontiera" ca sa protejeze populatia frateasca! Nici o vorba despre anexa secreta la infamul Pact Ribbentrop-Molotov, despre impartirea Poloniei, despre parada militara germano-sovietica primita, la 22 septembrie 1939, la Brest-Litovsk, de generalul rus Krivosein impreuna cu generalul neamt Guderian, de trimiterea a 230.000 de prizonieri polonezi - "partea" rusilor - in lagarele din care au fost dusi, cateva mii, la Katyn...

Suvorov este categoric: "Sa scriem istoria razboiului nu de la 22 iunie, ci din momentul cand hoardele comuniste, fara sa declare razboi, au lovit in spate Polonia ranita de moarte, a carei armata eroica incerca, intr-o lupta inegala, sa opreasca deplasarea lui Hitler catre Rasarit. Sa scriem istoria razboiului nu incepand din 22 iunie, ci din acea zi cand Stalin a luat hotararea sa inceapa razboiul" (id., pag. 49).

Aceasta in ce priveste intrarea URSS in razboi. Dar cand a inceput al Doilea Razboi Mondial, dupa opinia lui Victor Suvorov? Iata parerea sa, intr-o formulare succinta: "La 19 august 1939 Stalin a inceput mobilizarea secreta a Armatei Rosii, dupa care al Doilea Razboi Mondial a devenit inevitabil. Inceperea mobilizarii secrete insemna practic intrarea in cel de-al Doilea Razboi Mondial. 19 august 1939 este ziua cand Stalin a inceput al Doilea Razboi Mondial. Mobilizarea secreta trebuia sa se incheie prin atacarea Germaniei si Romaniei, la 6 iulie 1941. Concomitent, in Uniunea Sovietica trebuia decretata Ziua "M", ziua cand mobilizarea se transforma, din secreta, in deschisa si devenea totala. Mobilizarea secreta a fost orientata in sensul pregatirii agresiunii. Pentru apararea tarii nu s-a facut nimic. Mobilizarea secreta a fost atat de colosala incat nu s-a izbutit ascunderea existentei sale. Lui Hitler i-a ramas o singura sansa: sa se salveze printr-o lovitura preventiva. Hitler l-a preintampinat pe Stalin cu doua saptamani. Iata de ce Ziua "M" n-a mai venit" ("Ziua "M"").

Molohul la judecata Istoriei

Stalin a pregatit razboiul cu mult inainte de invadarea Poloniei. In acest scop sceleratul pact Ribbentrop-Molotov reprezenta o piesa importanta din scenariu, caci el s-a perfectat la propunerea lui I.V. Stalin, si nu a lui Adolf Hitler, care numai dupa sapte luni de la solicitare a acceptat incheierea lui - o alta realitate camuflata cu grija de istoriografia sovietica. Masina de lupta sovietica a fost formidabila. Suvorov distruge, intemeiat pe documente, mitul unei Uniuni Sovietice nepregatite de razboi. Sovieticii aveau, inainte de declansarea conflagratiei mondiale, cele mai bune tancuri din lume. Si cele mai multe. Productia de avioane si, in general, de tehnica militara, cu accent de greutate pus asupra artileriei, a fost accelerata la dimensiuni nemaiintalnite in istorie. La 22 iunie 1941 Armata Rosie era mai puternica decat Wehrmachtul. Si atunci, cum de a fost posibila invazia germana? Suvorov spune limpede: dupa ce si-a atins scopul, acela de a avea frontiera comuna cu Germania - dupa cotropirea Poloniei -, Stalin s-a pregatit sa loveasca intai Germania si Romania ("aorta petroliera" a armatei germane), in care scop a masat uriase cantitati de material militar si trupe in raioane de langa frontiera. Cu doi ani mai inainte, industria militara sovietica a renuntat la fabricarea oricarui tip de arme defensive. A produs exclusiv material folosibil in ofensiva. Pentru tactica ofensiva au fost pregatiti si comandantii, notiunile de aparare si retragere fiindu-le straine. Sa ne amintim ce au patit cei care s-au retras din fata tavalugului nemtesc ori au cazut prizonieri? In cel mai bun caz ii asteptau lagarele siberiene. Ca sa pregateasca armata de ofensiva, Stalin si acolitii lui au avut la dispozitie un Gulag cu milioane de detinuti, printre care specialisti de inalta clasa, mana de lucru gratuita si un popor adus la limita minimei rezistente, trudind enorm pentru un castron de casa. Pe 8 iunie 1941, Hitler i-a vorbit ambasadorului W. Hewel, reprezentantul Ministerului de Externe pe langa Cartierul sau General, despre concentrarile de trupe sovietice la frontiera de vest, caracterizate drept "cea mai mare concentrare din istorie" (David Irving, "Hitler's War", New York, 1977, p. 265). Blitzkriegul a surprins aviatia ofensiva sovietica ingramadita pe aerodromurile de langa frontiera. A fost distrusa. Nemtii au capturat o uriasa cantitate de materiale de razboi. Din pacate pentru Hitler, lovitura preventiva pe care Stalin l-a obligat s-o dea la 22 iunie s-a transformat in razboi de uzura, cu dezvoltarea si sfarsitul cunoscute. Uriasa cantitate de materiale concentrate in raioanele de frontiera a fost observata si de germani. In "Jurnalul" generalului Franz Halder, seful Statului Major General german, gasim, in insemnarea din 04.07.1941: "In padurile de la nord de Riga, pe aripa de nord, a fost capturata aproape o armata intreaga. (...). Cantitatea mare de vagoane de pe calea ferata din jurul Brianskului ar parea mai degraba un indiciu de formare a unei rezerve operationale - dar nu au forte suficiente pentru asta - decat o acumulare de stoc abandonat din motive tehnice." La 5 iulie: "...in urma operatiunilor aeriene de recunoastere, s-a raportat ca inamicul se retrage in dezordine din fata Armatei a 7-a si a ungurilor (...) S-a observat din nou numarul enorm de vagoane stationate pe calea ferata. Scopul acestor acumulari de stoc si al manevrelor din zona (aparent dinspre sud) inca nu a fost descifrat. Rezerve operationale? Grup ce are ca scop atacarea flancurilor?" La 6 iulie 1941: "Metoda rusa de atac: baraj al artileriei de 3 minute, apoi pauza, apoi atac cu infanteria, care nu are in dotare arme grele" (sublinierea noastra: armele grele mai degraba incurca in ofensiva!). Citatele sunt luate din "Jurnal", Editura Elit Iasi, f.a. La randul sau, feldmaresalul Erich von Manstein, considerat "cel mai stralucit general al lui Hitler", scrie: "Au fost multe controverse pe tema daca modul de dispunere a trupelor sovietice avea un caracter ofensiv sau defensiv. Daca ar fi sa luam in consideratie numarul de unitati dislocate in partea vestica a Uniunii Sovietice si puternicele concentrari de blindate din zona Bialystok si din jurul Lvovului, atunci am putea sa tragem concluzia - asa cum a facut-o si Hitler - ca, mai devreme sau mai tarziu, Uniunea Sovietica ar fi trecut la ofensiva. Pe de alta parte, modul de dispunere a fortelor sovietice constatat de noi pe data de 22 iunie 1941 nu indica vreo intentie de agresiune imediata din partea sovieticilor. Cred ca cel mai aproape de adevar am fi daca am spune ca sovieticii isi alesesera un mod de desfasurare a trupelor - cu efective marite in mod considerabil prin ocuparea Basarabiei, estului Poloniei si tarilor baltice - care sa fie valabil in "orice eventualitate" (...). In foarte scurt timp Armata Rosie - ale carei grupuri de armate erau din punct de vedere numeric, daca nu calitativ, superioare grupurilor de armate ale Wehrmachtului - putea sa avanseze catre vest si sa treaca la atac. Deci se poate spune ca modul de amplasare a trupelor sovietice constituia o amenintare latenta, chiar daca pana la 22 iunie el era unul eminamente defensiv. In momentul in care Uniunii Sovietice i s-ar fi oferit o ocazie favorabila - politica sau militara - ea ar fi putut sa ameninte in mod direct Reichul." ("Victorii pierdute", Editura Elit Iasi, pag. 173). Punctul de vedere al feldmaresalului nu este identic (dar nici diametral opus) celui al lui Suvorov.
Iata si un punct de vedere autohton, exprimat de prestigiosii istorici Florin Constantiniu si Ilie Schipor in volumul "Trecerea Nistrului 1941", Editura Albatros, 1995): "Accesul la arhivele sovietice va elucida - speram - problema intentiilor lui Stalin in mai-iunie 1941. Ceea ce se poate spune de pe acum este ca Inaltul Comandament sovietic a concentrat mari efective pe directia sud-vest, adica in Ucraina si Moldova (in iunie 1941, pe aceasta directie au mai fost concentrate 25 de divizii). Chiar dupa declansarea "Operatiunii Barbarossa" la 22 iunie 1941, Inaltul Comandament sovietic, fidel doctrinei sale ofensive, a incercat sa smulga initiativa strategica si nu s-a renuntat la aceasta intentie decat la 27 septembrie 1941, cand s-a decis trecerea in aparare".

Este interesanta si opinia celebrului gazetar Pamfil Seicaru: "Propaganda engleza si americana a depus eforturi neintrerupte, neobosite, pentru a proiecta imaginea unei Rusii victime a agresiunii naziste, cea a unei democratii atacate, invadate de hoardele fasciste (...). Rusia, victima a agresiunii popoarelor vecine? Guvernul sovietic avea, fara indoiala, tot interesul sa difuzeze minciuna nerusinata ca Rusia este un stat expus fara incetare invaziilor (...). Alianta incheiata cu Napoleon avea, in linii generale, aceeasi factura ca si pactul semnat in 1939 de catre Stalin si Hitler. In 1812, ca si in 1941, ruptura aliantei a fost provocata de manevrele ascunse ale Rusiei, care se pregatea sa atace vechiul sau aliat de indata ce acesta s-ar fi gasit intr-o situatie dificila" ("Sa ramana doar cenusa", Editura Fronde, Alba Iulia - Paris, 1996, pag. 19-20).

De altfel, paralelismul izbitor dintre anii teribili 1812 si 1941 a fost stralucit pus in lumina de eruditul ambasador roman Grigore Gafencu, in volumul sau de exceptie "Preliminaires de la guerre ' l'Est", aparut in 1944, in Elvetia.

Frizeaza punctele de vedere pe care le-am prezentat neverosimilul? Credem ca nu! Si subscriem total la constatarile atat de pertinente pe care le face reputatul istoric acad. Florin Constantiniu si pe care le reproducem din lucrarea "De la razboiul fierbinte la razboiul rece", Editura Corint, Bucuresti, 1998: "Oricat ar parea de paradoxal, dar cel de-al Doilea Razboi Mondial - evenimentul istoric despre care s-a pastrat cea mai mare cantitate de informatie si care a doborat toate recordurile bibliografice - ne este mai putin inteligibil decat, de pilda, Razboiul Peloponeziac, si asta nu pentru ca Thucydides ar fi creat un model inegalabil, ci pentru ca amploarea fara precedent a conflictului reclama o investigatie multilaterala a izvoarelor, o cercetare pe numeroase planuri, pe scurt, o ancheta de proportii pe care istoriografia nu a cunoscut-o inca". Iar in revista "Dosarele Istoriei" - nr. 6/2006: "In ce ma priveste, cred ca nici astazi, la cateva decenii de la terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, noi nu avem, in Romania, o istorie adevarata a marelui conflict din anii 1939-1945. Si astazi, la noi - dar nu numai la noi -, istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial - am mai spus-o - este privita prin ochelarii invingatorilor".

Pădurea Katyn, filmul regizat de Andrzej Wajda, va fi difuzat în această seară, de la ora 23:30, pe TVR3.

Pădurea Katyn (KATYN - Polonia, Rusia, Germania, 2007)
Regia: Andrzej Wajda

Cu: Artur Zmijiewski, Maja Ostaszewska, Andrzej Chyra

Dramă. 1940, satul Katyn, la 20 de kilometri de orasul Smolensk, Rusia. Din ordinul lui Stalin, serviciile secrete sovietice ucid peste 20.000 de oameni. Majoritatea, ofiteri capturaţi în timpul războiului polonez de aparare din 1939, dar şi numeroşi civili. Printre victimele masacrului s-a numarat şi tatăl regizorului Andrzej Wajda.

Alianţa Familiilor din România dezaprobă poziţia europarlamentarului Cristian Preda, care cere scoaterea religiei din şcoli.

In contrast, remarcam cu dezaprobare pozitia unui alt politician roman, europarlamentarul Cristian Preda (PDL), privind rolul si locul religiei in societatea romana. Intr-un interviu recent dat, d-l Preda se pronunta pentru eliminarea religiei din scoli, si pentru un spatiu public in Romania secular si laic. (“Pledez pentru o laicizare a spațiului public și a spațiului educațional.”) http://blogary. ro/2010/03/ interviu- cristian- preda-partea- a-ii-a-nu- vreau-nici- bani-nici- putere/?utm_ source=feedburne r&utm_medium= feed&utm_ campaign= Feed:+MadameBlog ary+ Comentatiile aceste sunt ingrijoratoare, un adevarat cosmar chiar, considerind repercursiunile extrem de nefaste pe care laicismul in spatiul public l-a avut asupra valorilor si a libertatii religioase in tarile care l-au institutionalizat sau socializat. Din perspectiva aceasta a experientelor laicismului afirmam ca pozitiile d-lui Preda sunt cu adevarat iresponsabile.

Suntem si mai ingrijorati considerind ca d-l Preda se doreste a fi in primele rinduri privind reorientarea ideologica a miscarii conservatoare din Romania. Ne indoim ca d-l Preda este un veritabil conservator. Vederile lui ideologice etichetate drept conservatoare ar putea fi acceptabile in alte tari, dar nu in Romania. Conservatorismul roman e de inspiratie crestina nu seculara, iar identitatea lui este data de mostenirea noastra spirituala comuna. Nu poate exista conservatorism la romani printr-un spatiu public si educational laicizat sau separat de substratul religios al natiunii. De fapt, in general detectam un disconect intre noua generatie de politicieni romani si cultura traditionala romana. Recent d-l Victor Ponta a identificat socialismul spaniol ca model pentru partidul din care dinsul face parte. Socialismul zapateroist e un socialism secular, secularizant, lipsit de respect fata de valori, religie, si crestinism, asa cum de fapt el a fost reliefat in actiunile anticrestine promovate de socialistii spanioli in ultimii ani, inclusiv liberalizarea avortului si legiferarea casatoriilor homosexuale. Iar d-l Preda la rindul lui ne da de gindit. Ne indoim ca o persoana cu vederile lui ideologice poate sa ne protejeze, sa ne promoveze, sau sa ne reprezinte valorile in Parlamentul European.

Redam paragraful cu pricina din interviul d-lui Preda.

MB: Revenind puțin la autonomie, ar putea fi în zona autonomiei fundamentul unei mișcări de dreapta, să-i spunem neo-conservatoare?

Eu respect identitățile conservatoare, dar nu pot adera la conservatorism. Cred totuşi într-o formulă de includere a conservatorilor. E o familie politică paradoxală, care pe măsură ce trece timpul, e obligată să reconstruiască trecutul căruia îi datorează o plecăciune. Conservatorii sînt oameni simpatici, cultivați, erudiți tocmai pentru că sunt siliţi să facă un efort intelectual considerabil. Eu sînt departe de orice sensibilitate conservatoare. Cînd vorbesc despre utilizarea resurselor diversității eu gîndesc în termeni foarte liberali.

Cred, de pildă, că dreapta în România ar trebui să se definească într-o formulă laică și să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din școli. Mi se pare că prezența religiei ca o disciplină obligatorie timp de 12 ani în școală, este păguboasă și pentru Biserică și pentru școală. Mariajul este eșuat. În foarte multe locuri, în școală nu se fac ore de religie, ci se încearcă un fel de catehizare, care nu reușește decît rareori. Nu mi se pare că tinerii de azi sunt străbătuți de valorile religioase pe care o bună catehizare le-ar produce. Mi se pare că încercarea de a face religie în şcoală o proiectează pe aceasta într-o paradigmă foarte autoritaristă. Eu nu cred că este o soluție bună. Pledez pentru o laicizare a spațiului public și a spațiului educațional. Sînt în același timp de acord ca în acest ansamblu al spațiului educațional să existe școli religioase. Pot exista școli catolice, ortodoxe, greco-catolice, protestante. Mai mult, cred că statul trebuie să le sprijine pe toate, aşa cum trebuie să suţină şcolile publice laice. Mi se pare mai cinstit așa, pentru că nu cred că avem nevoie de un model autoritar de educație în școală. Dimpotrivă, ne trebuie o școală construită pe ideile libertății și egalității.

Cînd vorbesc de toleranță ca resursă a dreptei, mă gîndesc că nu ne trebuie o identitate marcată sau la limită chiar epuizată de religios. Eu personal sînt departe de asta.

Mircea PLATON: Anticomunismul minimal. Pentru dl Tismaneanu si ciracii domniei-sale, vinovati de comunism sunt Eminescu si parintele Staniloae.

La alegerile din 20 mai 1990, anticomunistii obtineau aproximativ 10% din voturi (PNT 2% si PNL 7%). Comunistii si anti-anticomunistii obtineau 80%. |n randul celor din urma se afla si Traian Basescu. Confruntarea de acum douazeci de ani s-a transformat, si datorita experimentului CNSAS, intr-o batalie dintre anticomunismul ca lupta pentru adevar si anticomunismul ca afacere. Pe primul il saboteaza calaii. Impotriva celui de-al doilea striga sangele martirilor. Primul a ramas, in mare masura, privat. Cel de al doilea e bugetar si profita de el oameni care altminteri predica "statul minimal". si pentru ca nu avem stat minimal, ne-am ales cu un anticomunism minimal.

Deciziile presedintelui Basescu si ale primului-ministru Boc transforma cercetarea comunismului romanesc intr-un fel de abraca-bocus. Activitatea presedintelui consiliului stiintific al IICCMER, dl Vladimir Tismaneanu, o fac sa para mai ales un fel de hocus-cadabra. Strutocamila rezultata din imperecherea mai multor generatii de comunisti, "anticomunismul" oficial din Romania are cearcane furisat-cominterniste, maini mercenare si picioare, bugetare, de lut. Un intreg sistem politico-economic bazat pe ticalosie, jaf si minciuna are nevoie de justificare, de poveste, de identitate. Dupa cum au nevoie toti dictatorii. Unii dictatori sunt comunisti. Alti dictatori sunt anticomunisti. Dar toti dictatorii mint. si anticomunismul de tip hocus-cadabra e o minciuna.

Ca e o minciuna ne-o indica faptul ca dl Tismaneanu vrea uzufructul anticomunismului, nu si greutatile lui. Dl Tismaneanu a avut ocazia sa lupte impotriva comunismului in anii '70, atunci cand functiona ca activist comunist in serviciul unui regim "ilegitim si criminal". Dl Tismaneanu a avut ocazia sa lupte impotriva comunismului in anii '80, atunci cand a fugit din tara si cand, dupa cum singur a marturisit, a tacut pentru cativa ani. Exista oameni carora trebuie sa le cumperi tacerea si oameni carora trebuie sa le subventionezi anticomunismul. Dl Tismaneanu a avut ocazia sa se angajeze anticomunist in anii '90, cand a jucat la toate capetele, atacandu-l pe Corneliu Coposu pentru intransigenta anticomunista si, mai apoi, la inceputul anilor 2000, cand a ales sa flirteze cu Ion Iliescu.

Dl Tismaneanu ar fi avut dreptul sa se ocupe cu scrierea istoriei noastre daca nu ar fi fost naclait in atatea minciuni. si minciuna a fost cea care a ucis, in temnita "interioara" sau in cea "exterioara", milioanele de oameni a caror istorie vrea dl Tismaneanu sa o scrie astazi.

Dlui Tismaneanu ii place sa vorbeasca despre "memorie". Memorie are si un computer. Caruia ii schimbi cipul si, gata, i-ai sters memoria. Oamenii au insa altceva, ceva ce lipseste masinilor: istorie. Oamenii au istorie, adica identitate. De aceea oamenii, spre deosebire de masini, nu devin "depasiti" odata cu trecerea timpului. Un batran nu e depasit, ca un computer. Pentru ca memoria, in cazul omului, e legata de traire. si de marturisire,de adevarul transmis cuiva, impartasit. A avea identitate inseamna a marturisi, a nu te ascunde, a nu te dedubla: a invia. De aceea, identitatea incepe cu luciditatea. si luciditatea are de a face cu recunoasterea adevarului, al tau si al altora. si adevarul are de a face cu libertatea. Adevarul te face liber. Minciuna inrobeste. si memoria mincinoasa.

"Memoria" de care ne vorbeste dl Tismaneanu e mincinoasa. E o falsa memorie. Nu e memoria a ceea ce au trait romanii, ci e ceea ce ar vrea dl Tismaneanu sa ne faca sa credem ca am trait. La limita, "anticomunismul" dlui Tismaneanu nu e altceva decat un sinistru experiment de laborator, in conditii controlate si trucate. Imi aduce aminte de un film celebru, 36 Hours, cu James Garner si Eva Marie Saint, in care psihologii armatei germane il conving pe un prizonier de razboi american, pe care il rapesc si il drogheaza, ca razboiul s-a terminat, ca americanii au invins, ca el se afla acum intr-un spital militar american, si ca tot ce mai are de facut e sa rememoreze invazia americana si, mai ales, sa le spuna celor care-l ingrijesc (germani deghizati in americani) care a fost data invaziei din Normandia.

Scrierile "anticomuniste" ale dlui Tismaneanu sunt exact de acest fel, o uriasa minciuna cu glazura si fulgi de adevar menita a ne face sa recunoastem ceva. Dl Tismaneanu si patronii lui vor sa ne aduca undeva. Cine are rabdarea sa citeasca scrierile dlui Tismaneanu va observa ca "anticomunismul" dlui Tismaneanu e de fapt o rafuiala cu Romania veche, patriarhala. Pentru dl Tismaneanu si ciracii domniei-sale, vinovati de comunism sunt Eminescu si parintele Staniloae. Anticomunismul dlui Tismaneanu e un vehicul pentru neoliberalism, pentru atomizarea poporului roman si pulverizarea societatii romanesti.

Din pacate, premisele dlui Tismaneanu sunt impartasite chiar si de multi dintre adversarii sai de astazi. Daca a fi "specialist" inseamna a sti din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin, atunci trebuie sa spunem ca adversarii dlui Tismaneanu sunt doar inamici specializati. Se cearta pentru mai nimic, de vreme ce impartasesc aceleasi premise. E o galceava metodologica mai degraba decat principiala. Poporul roman si-a ratat adevarul. Adevarul insa nu va abandona poporul roman. Deocamdata, le transmit lui Boc si scamatorilor sai doar atat: abracadabra, shalakazam, boo! Pe romaneste: asa sa-i ajute Dumnezeu!

Sursa:

http://ziuaveche.ro/component/content/article/52-stirejos2/1288-platon-anticomunismul-minimal#comment-3560

Reportaj Tiberiu Lovin: Victoria, fostul oraş ateu. Bisericile mobile au sfărâmat lacătul ateu.

Cu un curaj nebun, un simplu paznic s-a opus comunistilor care au interzis constructia de biserici sau sustinerea de slujbe religioase in orasul Victoria. Gheorghe Albaceanu a riscat puscaria, concedierea, exmatricularea copiilor sai din scoala si chiar moartea. Nu l-a oprit nimic sa faca biserica in casa sa de pe Strada Viitorului 10.

Batranii isi amintesc ca in 1949 trebuia sa fie construit primul oras ateu din Romania. Asta a fost decizia conducerii partidului, iar cei care traiau acolo trebuiau sa uite de Dumnezeu si de biserica. Cei care aveau curajul sa ridice capul din pamant riscau inchisoarea sau moartea. Mai erau si alte masuri, dar aceste doua sperietori erau aratate credinciosilor. Cei mai multi s-au multumit sa-si spuna rugaciunile in gand si sa faca semnul crucii doar pe intuneric. In mod normal, din Victoria trebuia sa plece un curent care sa sfarseasca prin scoaterea din mintea romanilor a cel putin doua cuvinte: Dumnezeu si biserica. O vreme s-a pastrat regula de aur, iar oamenii nu au indraznit sa se revolte.





MARTURIE. Buletinul este una dintre putinele amintiri despre paznicul-constructor de biserici pe care le au fiul si nepotul, amandoi preoti acum

PAZNICUL. Gheorghe Albaceanu a fost angajat la inceputul anilor ’50 ca paznic la Combinatul Chimic. Mic de statura, putin peste un metru si jumatate, sarac si cu responsabilitatea de a intretine o familie. Asa l-a descris fiul cel mare, Nicolae. Avea insa frica de Dumnezeu si nu a vrut sa renunte la ea. Paznicul si-a construit o casa pe Strada Viitorului la numarul 10, iar in doua din cele patru camere a amenajat o biserica unde era chemat sa slujeasca pe ascuns preotul Ion Serban. Oamenii se adunau mai ales noaptea, pentru a nu atrage atentia comunistilor. Evident ca slujbele din biserica improvizata au ajuns sa fie cunoscute de primarul orasului. Acesta l-a chemat pe Albaceanu si l-a avertizat sa "scoata afara biserica din casa".

Nicolae isi aminteste si acum ce i-a spus tatal sau dupa ce s-a intors de la Consiliul Popular. "Mai, copii, primarul mi-a spus sa arunc biserica pe geam, ca oricum nu exista Dumnezeu. Eu i-am raspuns ca nu ma ating de nici un lucru si ca, daca vrea, nu are de facut decat sa-si trimita oamenii sa distruga ce-am vrut eu sa realizez.

M-a amenintat ca ma da afara de la munca si ca va exmatriculeaza. A spus chiar ca ma omoara, dar sa stiti ca eu nu renunt", ne-a povestit Nicolae, ajuns acum preot, care-si aminteste cum a fost la un pas de a fi dat afara din scoala.

MOSTENIRE. Fiul paznicului a ajuns preot dupa ce a trait de la 5 ani in bisericile improvizate de tatal sau

BISERICILE. Puterea locala s-a tinut de cuvant si l-a concediat de la combinat. Mai mult, paznicul a fost amendat cu 2.000 de lei, suma enorma atunci. Albaceanu si-a cautat de lucru si a ajuns la Barajul Vidraru. Facea naveta, iar intre timp a adunat bani pentru o noua biserica. Fostul paznic a cumparat o casuta din lemn pentru a locui, cum a justificat atunci autoritatilor montarea ei in curte.

A mobilat-o cu icoane, iar slujbele tinute de preotul Serban au continuat in noua biserica improvizata. Povestea se petrecea in 1968. Cativa ani mai tarziu, batranul a construit peste casa de lemn o alta locuinta din caramida si beton. Biserica din lemn a fost scoasa pe fereastra, iar cea de beton a ramas pana astazi. Icoanele sunt pe pereti ca in vremea comunistilor, altarul a rezistat pana acum, dar paznicul care a facut toate acestea a murit. Cateva poze alb-negru si buletinul sunt singurele amintiri palpabile. Credinta nu s-a pierdut insa si fiul sau, Nicolae, slujeste intr-o comuna din apropierea Victoriei, iar Marius, nepotul paznicului, a terminat si el Teologia. Nu are parohie, dar preda la scoala tot ceea ce partidul unic a vrut sa interzica.

Slujbele din depozit

SIMBOL. Una dintre bisericile mobile construite de paznicul Gheorghe Albaceanu

Preotul Cornel Codrea a fost un alt credincios care a refuzat sa asculte de directiva comunista potrivit careia nu ar exista Dumnezeu. Era deja preot cand a ajuns in Victoria, iar primarul Vasile Rosoiu i-a dat voie sa-si inalte casa parohiala. Nu insa si biserica.

Dupa ani buni, inainte de 1989, comunistul care-i spunea paznicului Albaceanu ca nu exista Dumnezeu venea la parintele Codrea sa se spovedeasca. "Eu nu am avut pretentia sa fiu duhovnicul dumnealui, dar...", ne-a spus preotul cu un zambet timid, ce abia se vedea prin barba alba.

Tanarul parinte de atunci a inceput nu numai constructia casei, ci si a unei biserici. Improvizate, evident. Locatia: depozitul de materiale de sub casa parohiala. Pas cu pas, biserica a fost terminata in octombrie 1989, iar slujba de sfintire a fost tinuta de patriarhul Romaniei.

Lucrarile au inceput in anul 1980, iar in ultimii trei ani – pana la finalizare – a fost pictat interiorul. Artistul care a realizat extraordinara munca a fost o maicuta. De loc din comuna Rasinari, Cretu Viorica a stat pe schele cu o pensula si acuarele pana cand a reusit sa acopere orice milimetru de pe peretii depozitului de materiale. Pe pereti ni s-a aratat o alta opera: Sfantul Ioan Iacob Hazevitul, care la momentul in care a fost pictat nu fusese declarat sfant. "

A lucrat doar in tempera, ca si copiii de la scoala. Uitati-va ca pictura arata ca si cum a fost terminata acum o luna. Este poate un alt semn de la Dumnezeu", ne-a aratat mandru cateva sute de scene cel care acum slujeste oficial in biserica infiintata in fostul depozit de materiale. Preotul a tinut sa citim textul scris la intrarea in biserica, cuvinte care poate l-au schimbat poate si pe fostul primar comunist: "Oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste se va inalta".

Tot ce a fost facut acolo s-a putut realiza doar cu sprijinul credinciosilor care lucrau noaptea la locul unde s-au rugat ani la rand la Dumnezeu. Si ei au riscat, ca si preotul. Au riscat tot pentru credinta lor, pentru a nu pierde singura speranta din orasul inventat de comunisti. Localnicii par ca realizeaza pericolul prin care au trecut doar acum, cand vorbesc cu noi. Au dovedit insa ca nici macar un partid unic nu poate sa-i ingenuncheze. Locuitorii de la poalele Fagarasului au fost invatati altfel. Stiau ca oamenii stau in genunchi doar in fata Lui, in fata lui Dumnezeu.

articol aparut in Jurnalul National, 16 noiembrie 2005

de TIBERIU LOVIN

Dan Puric despre naţionalismul de bună-credinţă, naţionalismul comunist şi legionarism. Fără comentarii!

Cu-asta s-a ocupat ideologia comunistă: cu ocultarea istoriei, a memoriei şi cu imaginea. O imagine care de multe ori a confiscat un naţionalism de bună-credinţă şi s-a transformat într-un naţionalism comunist uşor isteric, uşor ţâfnos, legionar, un fel de buric al pământului, pe care românul nu-l credita pentru că românul are o armonie, are un echilibru, are un ritm, are un rost, el nu e propagandist.

(fragment din conferinţa susţinută de Dan Puric luni, 15 februarie 2010, la Braşov)

file audio Dan Puric:

In decembrie 1989 ne-am castigat dreptul de a ne manifesta credinta in spatiul public (FOTO). Astazi eurocomunistii vor sa ingradeasca iarasi credinta

Foto: Sebastian Taralunga
Sursa: Victor Roncea

Centenar Noica. Isabela Vasiliu-Scraba: Sfârşitul lui Constantin Noica şi sfârşitul comunismului

Motto: “Comuniştii s-au aşezat prea aproape de oameni; s-au instalat în cămara lor de alimente, în culcuşul lor, în sertarele lor [cu manuscrise], pe cât posibil chiar în conştiinţele lor, încât indispun prin simpla lor voce, cu simplul lor ziar ” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, 1990, p. 15)

Fascinat de imensa generozitate a lui Noica “faţă de oameni, de ideologii, de naufragii”, Mircea Eliade admira îndrăzneala prietenului său - aflat în domiciliu forţat - de a se rosti “peste sisteme şi istorii”, deşi ocupantul sovietic al României ciuntite de Basarabia şi Bucovina de Nord îl plasase pe filozof în marginea societăţii, interzicându-i cariera de profesor universitar pentru care avea pregătirea necesară. Sub pretextul comentării lui Faust de Goethe, Noica interpreta în anii cincizeci cultura europeană din secolul XX evidenţiind declinul spiritual al unei lumi care se lipseşte de spontaneitatea creatoare, înlocuită de scrisul la comandă, o lume în care natura este pustiită şi degradată printr-o “orăşenizare forţată”.

Total izolat de colegii de breaslă scritoricească, lui Noica îi erau interzise până şi vizitele la prietenii din Bucureşti cu care, pe furiş, mai făcea schimburi de opinii literare. După lista de lucrări (v. Modelul Noica, 2009, p. 506-507) pe care a alcătuit-o în anii de interdicţie de semnătură, filozoful avea gata de publicare cinci cărţi, dintre care Anti-Goethe în două volume tratând despre “grandoarea şi mizeria omului fără filozofie” (Despărţirea de Goethe, 1976, p.8). Pentru a masca adevăratul sens al titlului, Noica scrie că în volum se ocupă de limitele triumfului omului modern, şi că “în felul cum ne despărţim de oameni dovedim cât de mult îi îndrăgim” (1976, p. 7). In 1972 Securitatea i-a restituit celui întemniţat şase ani fără vină o parte din manuscrisul Anti-Goethe, care a stat la baza volumului Despărţirea de Goethe. La câţiva ani după căderea comunismului, i-au mai fost restituite (soţiei lui Noica, în 1994) două capitole din manuscrisul Anti-Goethe confiscat la arestarea din 1958. Acestea au fost incluse în ediţia a II-a. După îngrijitorul celei de-a doua ediţii din 2000 s-ar putea ca prin “cotloanele S.R.I. –ului” să mai fie file din manuscrisul acestei scrieri noiciene publicată după un sfert de veac de la redactarea ei.

La sărbătorirea clandestină a lui Goethe a participat în 1949 şi Alice Voinescu, printr-o conferinţă în cerc restrâns, fiindcă în învăţământul superior nu mai avea voie să predea. In locul profesoarei cu doctoratul la Sorbona studenţii aveau parte de prelegerile propagandistului comunist Marcel Breslaşu/Bresliska care practicase advocatura şi din 1948 devenise director în Ministerul Artelor şi Informaţiilor, apoi profesor şi rector al Institutului de Artă (v. Marian Popa, Istoria literaturii române…, Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 2001, vol. I, p.1073).

Anti-Goethe, sau despărţirea de lumea presimţită si descrisă de Goethe prin Faust II, era la Constantin Noica o distanţare de lumea spectrală a utopiilor devenite realitate. “Cu posibilul gol al banului fără acoperire” imaginea irealităţii avea la început aspect oarecum jucăuş. Dar cu ideea de reproducere a umanităţii în eprubetă, previziunea viitorului devine sumbră. In partea a doua din Faust, după o cununie de scurtă durată a idealului grec cu spiritul modern, urmează războiul cu mijloace diabolice, apoi politica ilustrată de isteria raţiunii ordonatoare şi planificatoare care se izbeşte de rezistenţa unor bătrânei ascultând cu evlavie sunetul clopotelor unei biserici până să fie raşi de pe suprafaţa pământului cu casa, cu gradina si cu mica lor biserică. Dacă “realizarea posibilului gol” într-o lume fără oameni adevăraţi rămâne mefistofelică, nedesprinsă de iniţiatorul şi realizatorul ei, lumea a cărei caricatură a fost anticipată de Goethe “cu repulsie” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, 1990, p. 34-35), ar fi tocmai lumea diabolică a secolului XX adeverită de oameni.

Iată toate volumele pe care Noica n-a putut să le publice din 1944 până în 1969: Lysis sau despre înţelesul grec al filozofiei; Fire şi fiinţă. Introducere la o filozofie sistematică; Anti-Goethe (2 vol.); Devenirea întru fiinţă. Încercare de filozofie sistematică; Povestiri din Hegel (care avea să fie publicată la Paris în 1962, când Noica era în temniţă şi Mircea Eliade încerca să-l ajute, cum va face în 1979 la a treia arestare a preotului Calciu).

De dincolo de Cortina de fier, istoricul religiilor mărturisea în aceeaşi scrisoare din 1957-1958 că în optimismul lui Noica, el (Eliade) găsise o notă comună între ei, dincolo de destinele lor individuale atât de diferite. Corespondenţa cu Mircea Eliade era aşteptată cu nerăbdare nu numai de Constantin Noica aflat la Câmpulung după o scurtă arestare (v. rev. Origini, nr. 9-10/2009, Supliment Noica, p. XV), ci şi de cei care-i îngroşau dosarul de urmărire opertativă, scrisorile trimise şi primite fiind parcurse negreşit de mercenarii ocupantului sovietic care-l considerau pe Noica un “duşman al poporului”. Tot aceştia se pare că au fost primii cititori ai volumului Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, pe care Noica (probabil după moartea lui Eliade) l-ar fi vrut publicat la Londra şi nu confiscat în cursul anului 1987 de Securitate, cum trebuie să se fi întâmplat în realitate.

Anul confiscării poate fi dedus din cuprinsul volumului în care apar idei ce se regăsesc în articolele publicate la acea vreme. De pildă, în manuscrisul expediat de Noica şi interceptat de Securitate apare ideea că politicienii vor “mai binele” crezând cu asta că vor binele: “mizeria lumii moderne e o chestiune de gramatică: oamenii confundă comparativul cu pozitivul, ba chiar nu se mai gândesc la pozitiv. Americanii nu se gândesc nici măcar la comparativ, ci de-a dreptul la superlativ, la foarte bine” (C. Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru , 1990, p.16). Or, tot chestiuni de gramatică tratase şi în articolele Cultura europeană în ipostaza substantivului (România literară, februarie 1987), Adjectivul, epitetele şi Renaşterea (România literară, martie 1987), Gradul zero al adjectivului şi Leonardo da Vinci (România literară, aprilie 1997) şi Cum arată cultura europeană în ipostaza adverbului (România literară, mai 1987, nr.20 şi iunie 1987, nr.24). Aceste articole au constituit capitole ale ultimei sale cărţi De dignitate Europae pe care a început să le publice în 1986 (v. Modelul cultural european, partea I-a, în România literară, 19 iunie 1986, nr.25) dar care a apărut doar post-mortem (în 1988 la Editura Kriterion, Bucuresti, în traducerea lui G. Scherg si abia în 1993 în româneşte).

La sfârsitul memoriilor sale Noica a trecut anul 1965, ceea ce nu era de natură să-l împiedice să mai completeze volumul. Fiindcă unele pagini din manuscrisul care cuprinde amintiri din vremea detenţiei (1958-1964) prea seamănă cu cele concepute prin 1986-1987 când era preocupat de Europa care “a fost şi poate fi sarea pământului” (oct. 1985, în vol. C-tin Noica, Istoricitate şi eternitate, 1989, p.257 şi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre viitorul culturii europene, în Dacia Literară, Anul XX, nr. 85 aprilie 2009, p. 16-17).

După citirea manuscrisului Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru , Securitatea l-a întrebat probabil pe Constantin Noica de ce a ţinut să scrie împotriva poporului român că atât deţinuţii politici torturaţi în închisori cât şi comuniştii ar fi “victime ale timpului lor” (p18) si fraza (pe care am folosit-o drept motto): “comuniştii s-au aşezat prea aproape de oameni; s-au instalat în cămara lor de alimente, în culcuşul lor, în sertarele lor [cu manuscrise], pe cât posibil chiar în conştiinţele lor, încât indispun prin simpla lor voce, cu simplul lor ziar ” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, 1990, p. 15). Desigur trebuie să-l fi chestionat şi cum de a îndrăznit să încerce a scoate pe ascuns din ţară materiale denigratoare. Discuţia dintre un fost deţinut politic urmărit, hărţuit şi solicitat de Securitate la discuţii periodice după eliberatea sa din 1964 s-ar fi putut întâmpla să nu fi fost dintre cele mai politicoase, mai ales că miza invitării în ţară a lui Eliade căzuse, iar Noica era singur în vila sa de la Păltiniş.

In toamna anului 1987 singurătatea lui Noica era destul de completă. Prietenul său, fostul deţinut politic Octavian Nicolae fusese îndepărtat din Păltiniş: “au trecut lunile octombrie şi noiembrie şi singurele legături pe care le mai aveam cu domnul Noica erau scrisorile şi din cînd în când un telefon” (Octavian Nicolae, în vol. Modelul Noica, 2009, p.426). Doar în camera de alături fusese plasată vânzătoarea de la chioşcul de cărţi din Păltiniş, tov. Norica Becheş care “l-a supraveghiat pe filozof cu îndrumare de la Securitate” (v. I. Filipciuc, Centenar Noica, Păltiniş, 25 iulie 2009, în rev. Origini, nr. 9-10/2009, Supliment Noica, p.II).

Lectura manuscrisului pe care Noica a făcut imprudenţa să vrea să-l publice în Occident a determinat probabil şi inexplicabila amânare a operaţiei după fracturarea colului femural în dimineaţa zilei de miercuri 25 noiembrie 1987. Motivul amânării a fost derizoriu, în condiţiile în care filozoful, deşi slab, “se controla medical şi rezultatele erau în general bune” (v. Modelul Noica, 2009, p. 146.) pentru cei 78 de ani ai săi. Doctoriţa Eleonora Emilia Cioran (cumnata lui Emil Cioran) l-a vizitat pe Noica la Spital şi a spus într-un interviu că optimismul lui Noica o determinase să creadă că filozoful spera să se vindece, fiind nedumerit de amânarea operaţiei. In interviul luat de Ana Sîrghie, doctoriţa a adăugat că, spre surprinderea ei, a constatat pe corpul bolnavului nişte edeme generalizate, la mâini, abdomen şi picioare, vânătăi mult prea extinse pentru a se putea explica prin şocul căderii care a dus la fractură (Dr. Eleonora Emilia Cioran, în vol. Modelul Noica, 2009, p. 147).

In manuscrisul amintirilor din temniţă interceptat şi confiscat de Securitate când Noica a încercat să-l trimită fostei sale soţii din Anglia, filozoful îşi pusese problema “ce au să facă în viaţă păzitorii şi administratorii doctrinei comuniste când se va termina cu mascarada comunismului” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990, p.20). Pe parcursul celor douăzeci de ani de post-comunism s-a putut constata reapariţia dorinţei politice de a schimonosi adevărul. Nici încercarea comuniştilor de a “desfiinţa omul ca fiinţă morală” n-a fost cu totul abandonată, ideologii reciclaţi în holocaustologi obligându-i pe români “să recunoască exact ce vor ei (…) cu expresiile lor şablon” (C. Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, p.19). Cum bine s-a văzut, corul de reciclaţi a repus în circulaţie –ca în anii de început ai ocupaţiei comuniste a ţării – neadevărurile inventate de acuzatorii lui Noica şi Eliade care i-au transformat atunci, din vârfuri ale spiritualităţii româneşti, în deţinuţi politici (Mircea Eliade fiind condamnat în lipsă).

Să luăm aminte. Românul absolut Petre Ţuţea: Comunismul e o crimă continuă!

2 ani de când călugărul luptător Ioanichie Bălan a plecat spre veşnicie. Inedit. Părintele vorbeşte despre comunism, yoga şi venirea lui Antihrist.

“Numai un creştin foarte bine educat şi format păstrează locul cum l-a aflat, dacă nu-l curăţă. Iar dacă ajunge, vreodată, înalt creştin, acela sfinţeşte locul. Omul bun sfinţeşte locul, omul lumesc spurcă locul. În viaţă să fiţi tineri care să sfinţească un loc, o casă, o societate, o generaţie, un cartier şi locul de muncă unde veţi lucra. Prin comportament creştin, mai întâi. Că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat. Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, una din două. Şi creştin ortodox, căci România e ţară ortodoxă. Tineţi cont ce vă spune un călugăr bătrân şi rău: dacă nu vă ţineţi serios de biserică şi de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă vecinii şi străinii şi păgânii. Dacă vă ţineţi de Biserică, nici ruşii, nici tătarii, nici nemţii, nici alte ţări din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpaţi şi să ne dezlipească de Hristos.

Practicile acestea care acum afectează şi au îmbolnăvit societatea şi tineretul, cum sunt yoga, practicile Baha'i, karatele, toate aceste practici teosofice, spiritiste, oculte, masonice, însamnă, vrând-nevrând despărţirea de Biserică, de Hristos, de preoţi, de duhovnici. Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vieţii cum o au cei care trăiesc întru Hristos. Veţi avea bucuria plăcerilor, a sexualităţii, a ispitelor şi patimilor trupeşti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupeşti, orizontale, care se consumă într-o zi, şi nu bucurii veşnice, verticale, axate pe Hristos. Treziţi-vă! Sunteţi tineri şi nouă ne e milă de ce se va întâmpla cu ţara asta care se cheamă înca România, dacă foarte mulţi din tinerii de astăzi merg la şedinţe de Baha'i, de yoga, numai nu la Biserică. Am rămas la Biserică tot cu o bunicuţă, tot cu o ţărăncuţă cu 7-8 copii, tot acestea merg la Biserică. Gem cârciumile şi staţiunile de desfrâu, de păcate, de fărădelegi, iar tineretul şi intelectualitatea au alunecat pe panta prostituţiei, a decăderii morale, a înstrăinării de Hristos, a uitării de Dumnezeu, a ignorării Bisericii. Ce să ne mai lăudăm cu Ştefan cel Mare şi Sfânt şi cu atâţia sfinţi ce-a dat Ţara asta, când noi nici pe mama noastră n-o mai respectăm. Cunosc la Iaşi tineri studenţi care practică intensiv yoga şi au ajuns la Socola, la spitalul de nebuni. In ce istorii, în ce manuscrise româneşti găsim într-o ţară aşa de ortodoxă şi de frumoasă ca România asta din Carpaţi măcar un rând de budism? Un rând măcar să facă aluzii că românii pe vremuri apelau la filosofia lui Budha. De ce apelează acum toţi, mai cu seamă intelectualii? De ce nu merge şi ţăranul? Cine e bolnav la minte? Iertaţi-mă. Gândiţi şi hotărâţi. Vreţi să mai rămână România Românie? Întoarceţi-vă la ortodoxie, la Biserică, la ţinuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna, nu la aceste surse satanice, ateiste pe care le-au semănat acum tot occidentalii în locul comuniştilor de ieri. Ştiţi că comunismul vine din Apus? Şi-acum tot Apusul l-a dărâmat, c-a zis că nu mai dă randament. Şi-au zis: le dăm ceva şi mai rău, şi ne-au dat pornografie, prostituţie, casete video cu toate spurcăciunile, muzică rock, Michael Jackson, omul acela diavolizat care spurcă pământul pe unde trece. Totul e dirijat de Apus. N-au avut tezaurul ortodoxiei în veacul veacurilor. De ce s-a făcut experienţa comunismului, venită din Apus, tocmai într-o ţară cu experienţă ortodoxă ca Rusia? Acolo au pus bomba atomică. Să distrugă ce au făcut prin jertfă milioane de martiri, de oameni închişi şi omorâţi de vii. Nu i-au omorât ruşii. Duşmanii. Şi ştiţi cine.

Ştiţi cine a inventat comunismul, ştiţi care sunt filosofii. Vă rog să vă uitaţi la biografia lor. De ce origine au fost Marx, Engels, soţia lui Stalin, soţia lui Gorbaciov... şi veţi afla cine ne vrea binele şi cine răul. Şi de unde vin fericirea şi nefericirea.

Vreţi să avem binecuvântarea şi fericirea pe pământ şi în cer? Întoarceţi-vă la o trăire curată întru Hristos, la Biserică în fiecare Duminică, la duhovnici unde să vă spovediţi regulat. Vin Sfintele Posturi. Treziţi-vă, tinerilor! Luaţi aminte ce timpuri trăiţi. Se aproprie venirea lui Antihrist. Ce înseamnă venirea lui Antihrist? Când vine acesta? Când nu se vor mai iubi oamenii creştineşte între ei, când nu vor mai veni oamenii la Biserică, când nu vor mai merge Duminică la Sfintele Slujbe, când nu vor mai posti, când vor trăi în desfrâu de mititei, când copiii îşi vor bate părinţii sau părinţii-i vor lepăda pe copii şi va găsi lumea ca acuma: criminalitate, avorturi pe toate drumurile, divorţaţi pe toate străzile, oameni diavolizaţi, oameni bolnavi şi sufleteşte şi trupeşte. Asta-i societatea noastră, fraţilor! Treziţi-vă, fraţi români până nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta!

Acei studenţi, acei tineri care nu ştiu ce e Duminica, care nu ştiu frumuseţea unei Sfinte Liturghii, care nu au un duhovnic sfânt, un om care să le spună ce e sufletul, să le mângâie inima, să le spună păcatele, să primească dezlegare şi binecuvântare, studenţii care nu primesc Sfânta Împărtăşanie (care sunt vrednici) înainte de Paşte, înainte de Crăciun, înainte de alte sărbători mari, ei nu sunt ortodocşi, ei nu sunt români decât după buletin, poate.

Faceţi un comitet, mergeţi duminica pe la spitale, la casele de batrâni, ajutaţi cu cuvântul, mângâiaţi, sfătuiţi, combateţi casele de desfrâu. Mergeţi la mănăstiri, la preoţi bătrâni care să vă lumineze, să vă binecuvinteze, să vă călăuzească. Ortodoxia activă e o misiune. Misionarismul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie să vă curăţiţi de păcatele tinereţii, să citiţi cât mai multe cărţi teologice. Să ştiţi voi întâi câte ceva din frumuseţea Ortodoxiei, din trăirea întru Hristos, ca să puteţi trage şi pe altii spre Hristos, să puteţi fi o luminiţă aprinsă acolo unde veţi trăi. Trebuie să faceţi ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.

Sfânta Evanghelie spune ca la sfârşitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci naţia rămâne pâna la sfârşitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam şi tară are îngerul său păzitor.

Neamurile creştine trebuie să rămână. Iar creştinii trebuie să fie la locul lor, echilibraţi, serioşi şi să nu se dezlipească pentru nimic în lume de pământul străbun în care i-a născut Dumnezeu. De ce există tentaţia de a pleca în altă ţară? Credeţi că, afară de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îşi pune nădejdea în Răsărit şi Apus se înşeală amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, răbdarea şi deviza părinţilor noştri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranţa. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tătarii, nici ruşii, nici nemţii, nici austro-ungarii, şi nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El. Asa că, treziţi-vă, luaţi aminte şi, cot la cot cu preoţii, cu călugării, treceţi la post, la rugăciune, la spovedanie. Aşa trebuie să fie o ţară creştină care poarta Crucea de două mii de ani.

Treziţi-vă, fraţi români, pâna nu-i prea târziu! Fericirea noastra este sa rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în braţe şi în braţele lui Hristos“.

VEGHEA, Publicatie a Generaţiei Neaşteptate