draga cetitorule, daca imi ingadui a-ti raspunde precum Creanga - la inceput, sfarsind apoi cam spre Arghezi, stimate colistash, sunt perfect de acord cu opinia ta despre potentialul dezgustator al unor postari care includ sintagme de tipul "Romania este infecta". Cu atat mai reprobabil cand astfel de formulari servesc, cica, "deschiderii" mintii "bobocilor" basarabeni ce urmeaza a sosi la studii in Romania, tara mama pe care unii o vad poate pentru prima oara.
A introduce astfel Romania, unor copii, printr-o asemenea mizera si ordinara reclama este mai mult decat dezgustator, este, cred eu, expresia unei minti bolnave, alimentate de scursoarea unor subterane ideatice fetide. Eu nu scriu des pe forum, iar cand am facut-o am fost determinat de o urgenta, de o imperioasa nevoie de indreptare a unor lucruri strambe, spuse piezis, de catre oameni de rea credinta, cum a fost cazul acelui nefericit agent ucraineano-SIS, acel Savciuc propagandist pesedist prins cu hotia intelectuala si cu nesimtirea revarsata pe forumuri, intoxicand poate cititori neavizati.
Poate domnia ta esti o persoana mai molcoma din fire sau mai impaciuitoare dar cred totusi ca daca cineva ti-ar face - cu public pe deasupra - mama imputita, curva, etc te-ai supara oleaca si poate chiar ai si reactiona. Daca nu e asa inseamna ca n-ai sange in vene ci pishat (urina) ca atare nu ar mai merita sa continui a ma adresa domniei tale. Consider insa ca merita a ma adresa celorlalti, publicului, format tot din fii si fiice ale mamei dumitale, Romania...cea descrisa drept infecta pe acest forum al Reintregirii Romaniei.
cred cu tarie ca nu putem sta de lemn fara a respinge insanitatea unora dintre cei care "comunica" pe acest pe forum, mai ales cand motivul pentru care exista acest forum pleaca de la nevoia de dezbatere sau intalnire macar a unor romani preocupati de tema Reintregirii ROMANIEI. Stereotipia injuratului si balacaritului Romaniei are un trecut, are explicatii, are mecanisme si face parte dintr-un complex de atacuri imagologice orchestrate si concentrate din centre de mai multe feluri. Centre ideocratice, centrale antiromanesti fondate in trecut si persistente si astazi, prin urmasi consanguinari sau mostenitori ideologici - grupari care proiecteaza cu putere imagini cu putere destructuranta ce tind descalificarea romanilor ca popor si des-fiintarea culturala sau institutionala. Centre care au rupt in bucati Romania si impotriva carora luptam simbolic macar atunci cand formulam conceptul Reintregirii. Fie si aici pe acest forum online.
Manifeste ale acestor grupari apar periodic:"rusinea de a fi roman", "ne-am saturat de Romania", "asta nu e Romania Noastra" etc, lansate fie de ciudati (stranii - inclusiv in sensul ca sunt straini, pur si simplu, nu sunt etnici romani) fie de vreo curvulita cu ifose - tot stranie si aceasta, arondata unui grup economic si media dubios si securistic. Textele acestea provocatoare si debile sunt preluate, comentate si amplificate de cutia de rezonanta a unei prese - deloc libera - deci actionand si ea ca instanta institutionala - cu tele-comanda. Cel mai adesea tele-comanda se afla in mainile aceluiasi grup care lanseaza prin orificii sau oficii specializate, manifestele de atac si stereotipurile desfiguratoare la adresa Romaniei. Fie ca ne convine sau nu, aceste atacuri - si mai ales raspunsurile societatii romanesti, au semnificatie si efecte mai mult sau mai putin vizibile si/sau imediate.
Cred ca este important sa nu lasam fara raspuns acest gen de mentalitate distructiva si exprimarile jegoase la adresa Romaniei iar eu cel putin ma simt obligat sa reactionez desi ma scoate din sarite intalnirea pe un astfel de forum cu un mitocan infect provenit din mediul ignar al guzganilor de stadioane, renuvelat in doica pentru tinerii basarabeni dupa ce a supt intelepciune din magazionerul/ ciocofonist pus de un Dan Voinea staroste al "revolutionarilor" creati de Ilici (Ion Iliescu) si de la un alt magazioner de ciorapi rupti si murdari ai marsaluitorilor marxismului - e vorba de Vladimir Tismaneanu.
Un astfel de pui de bogdaproste, George Simion, dintr-o familie oarecare care totusi nu o duce rau in Romania, a ajuns sa explice - el, decerebratul neghiob - tinerilor romani veniti la studii din spatiul ex-sovietic, in Tara mama, ca de fapt Romania care le plateste studiile ar fi "infecta".
Carevasazica pentru o "Romanie infecta" bunicul meu a fost impuscat, in timp ce lupta la Marasesti cu arma in mana - reusind totusi, dupa razboi, sa ajunga sa conduca o filarmonica, la Cernauti, pentru o "Romanie infecta" a fost impuscat si tatal meu, tot luptand cu arma in mana, in celalalt razboi mondial,"Romania infecta" pentru care, in decembrie 1989, am infruntat la randul meu, tot cu arma in mana, tirul gloantelor.. .fara a mai pomeni de macelaritul din '90, cand din pacate nu am mai avut arma in mana, ca daca as fi avut-o nu mai iesea viu din Arhitectura niciun animal din haita neagra adusa de Iliescu si Roman sa ne doboare...
infecta este scarna care inlocuieste mintea acestui marunt nou viermisor de galbeaza pe care daca il intepi cu o scobitoare se scurg din el zoaiele fetide ale unui vechi Tismaneanu, nou ocupant al unei tari demolate si calcate cu tancul de vechii ocupanti, tataia si mamaia sa, aflati pe statul de plata al agentei NKVD Hannah Pauker Rabinsohn, readusa la viata in spiritul lui Silviu Brucan (Saul Bruckner) fondatorul GDS si seful de cadre al FSN, formatiuni moscovite care de doua decenii supun romanii unor suplicii teribile impingandu-i pas cu pas in mlastina disperarii.
Doar pentru ceata noilor nomenclaturisti ai GDS Romania este infecta, desi au supt la greu din sangele ei, doar pentru cei ca Patapievici, odrasla de securist al rusoilor, ca si Tismaneanu, doar pentru astfel de lighioane spurcate "in trupul poporului roman bate o inima ca un cur", pentru acest gen de homunculi, noii comisari ai unei tari ocupate, din nou, in 1989, "radiografia Romaniei arata ca o fecala" - pentru a-l cita pe polkovnicul ICR.
(…)limbricii acestia care flutura o pseudo-harta a Basarabiei, din care lipseste exact bucata ciopartita de Stalin si ciracii sai, Brukner, Rabinsohn, Tismenenski au acum pretentia sa indrume si sa creasca boboci - din Basarabia!
Asa cum fiul lui Lioncik Tismenetki, acela care a adus Gulagul peste România (mai întai în perioada 1940-1941 în Basarabia) are pretentia sa ii invete pe romani - boboci sau nu - cine le-a pus comunismul in carca. Nu unui vechi anticomunist cum e Goma sau vreunui detinut politic care a zacut cate doua decenii la puscarie i se ofera cuvantul pe aceasta tema de catre Presedintia Romaniei ci unuia "nou", proaspat de tot, odraslei lui Leonid Tismaneanu de la Catedra de marxism-leninism a Universitatii Bucuresti, cel care era acuzatorul public al lui Goma, pe cand era student (6 iunie ‘56, Universitatea Bucuresti) deoarece acesta s-a manifestat critic si public privind ocupatia sovietica...
noii (…)adunati din tarana de un specimen sordid, o lepadatura de turnator/provocator al Militiei, cunoscut si ocolit de toti cei care au patimit in Piata Universitatii - si izolat la vremea aceea. Mariesul a reaparut impreuna cu Voinea, dupa un deceniu de stat la intuneric si a fost instalat pe sest exact acolo unde se spurcase - in preajma Pietei Universitatii in timp ce Voinea a matrasit de tot dosarele Represiunii Pietei Universitatii, dosarele Mineriadei.
(…)"Romania infecta", acesta e proiectul "revolutionar" al odraslelor kominterniste. "revolvo" asta inseamna - intoarcere pe dos. asta vor ei, o Romanie pe dos, pe care sa stea ei cu dosul lor infect de neo-kominternisti, noi-etc
cand auziti din gura unor astfel de impostori lozinci de tipul "romani pentru romani" (in timp ce in adancul lor se grohaie traducerea "infecti pentru infecti") verificati cu grija adresa de unde vin (si le vine si grohaiala), ca nu e din Romania. adresa ...
si uite asa se tradeaza si impostorii cu tumoare pe creier crescuti intre fesele unora ca Voinea, sluga de-o viata a lu' Ilici, ca Maries, sluga slugii, sau ca Tismaneanu, stalinistul/ onanist pentru eternitate, expertul in des-figurare si re-scriere a istoriei...
le-a iesit pe gura noilor, refulati din vidanja GDS-ului, adevarata viziune despre ROMANIA NOASTRA.
le-a iesit greata de Romania pe gura abjecta...
pentru ei ROMANIA NOASTRA e infecta.
Romania infecta inseamna, conform dex-ului, o Romanie dezgustatoare, respingatoare, scârboasa, spurcata, josnica, murdara, stricata...
aceasta ar fi sa fie ROMANIA LOR, a noilor komisari care ii cresc, care i-au recrutat din zoaiele Dambovitei si dintre cojile de seminte ale stadioanelor, neo-komisari care ii umecteaza la radacina putregaita cu stiinta de carte vechi-kominternista, tismaneni care le deseneaza pe coaja abcesului purulent care le tine loc de creier hartile ciuntite ale Romaniei din care lipseste Basarabia istorica, bucata de Tara in care s-a nascut Maresalul Averescu.
Romania pe care o vor acesti noii (…) este o Romanie contaminata cu germeni vatamatori, infectata.
(…)asa zisa "dizidenta" rece si calculata a lui Tismaneanu - include pana si "valorificarea" obscena a propriului sau tata, transformat, printr-un straniu procedeu mnemotehnic ce seamana cu un soi de ardere de tot, in cenusa de lesie de sapun numai bun de folosit la "spalarea" si lustruirea fiului, Volodea, "reconvertit" si bine instalat la masa lozului castigator, scotand astfel - de trei decenii - un ban (mancand o paine vorba lui Felix - Voiculescu) de pe urma "cercetarii comunismului" , meserie de mult apusa dar resuscitata tocmai in Romania si protapita in Institute guvernamentale si prezidentiale, de catre oameni politici care nu ar fi apucat sa existe daca ar fi fost sa fie vreo lustratie pe la noi.
"dizidenta" marxista de rit nou a lui Vladimir Tismaneanu nu pleaca de la oroarea, repulsia, scarba fata de crimele comuniste faptuite de cei ca tatal sau, un criminal bolsevic "specializat" in uciderea romanilor basarabeni. Il doare exact in dos pe Volodea de mortii nostri, deoarece Lioncik Tismenetki nu a si-a ucis neamurile sale, neamul lui Volodea, ci neamul meu, cel romanesc.
infiltrarea reptilianului Volodea in "sectorul de analiza" al comunismului are ca obiectiv real tocmai de-culpabilizarea comunismului, a celor care au initiat bolsevismul si a adevaratilor criminali, cei care colcaie si acum la vedere, in viata publica a Romaniei. Tismaneanu si-a facut mana in cartoiul dedicat "umanizarii" criminalului Ion Iliescu - anchetator, sub comanda lui Leonte Rautu, in ’57-’58, ca lider UASR, al „elementelor dusmanoase” studentesti si cel care a dat ordin Armatei, in iunie 1990, sa traga in plin asupra "legionarilor" - studentii dusmanosi ai Pietei Universitatii. ..
sub mastile aparent tinerilor "noi" de orice fel, care tot colcaie prin zone ce intereseaza simbolistica dramei romanesti, ca acesti noi (…) implicati in macularea memoriei noastre autentice, ranjesc spectrele unor draci securisti, dintre cei care au avut pe maini sange de roman, la "revolutie", nu sange de rusoi de la GRU - dintre cei prezenti cu miile in invazia Romaniei din decembrie 1989. Autentica revolta anticomunista a romanilor a fost atent canalizat de acesti infami securisti si de trupetii serviciilor rusesti in beneficiul lui Iliescu, trimisul si alesul Moscovei.
"revolutionarii" cu Brevet si privilegii sunt complicii lui Iliescu, acreditand o "revolutie" care numai spontanta nu a fost si, mai ales, legitimandu- l pe acelasi Iliescu, crizat de obsesia legitimarii - tocmai deoarece se stie ilegitim pana la maduva-i seaca de kaghebist. Asa a ajuns sa-si faca pana si "Institut" al "Revolutiei", cu un mizer lustru "academic" iar pana la vreun efort juridic al Statului Roman, blocat cu obstinatie de cate un Voinea, de "judecat" judeca tot cate un Tismaneanu, alt impostor lipsit de orice autoritate morala sa judece si atent nevoie mare sa nu cumva sa plaseze vreo culpa asupra propriilor neamuri si/sau tovarasi de convingeri comuniste, trecandu-se sub tacere tocmai aspecte esentiale în instaurarea regimului comunist în România.
gashculitele adunate de prin stadioane, transformate din suporteri ai fotbalului in ultrasi ba ai lui Voinea, ba ai lui Tismaneanu, aduc aminte de gastile de mardeiasi - angajati ai aparatului de propaganda comunist, la inceputurile sale, cei care inchideau gura burghejilor instaurand "noua ordine" a "noilor golani" absolventi ai "noii istorii" a "noului reper absolut - Vladimir Clismaneanus" asemanator ca profil cu celalalt Vladimir, Vladimir Ilici Lenin, ale carui Teze guvernau la modul absolut intelesul trecutului, prezentului si viitorului.
Ceva mai orwellian ca la noi rar s-a vazut in restul lumii.
boboci basarabeni care sunteti, be aware, folositi si google si purtati in gentuta cu carti si cate un retevei mai zdravan pe care nu pregetati a-l folosi, inainte de a va increde sau a va lasa abordati de vreun gurist libidinos, cu cosuri pe fata si cu buzunarul plin de coji de seminte cu iz de saprofite, abia venit de pe stadionul cu ultrasi-giboni- oligofreni, care vrea sa va stranga la piept, sa va defloreze, sa va indrume in viata, si mai ales sa va explice el, masterand în istoria comunismului apud Tismenenksi junior, cum arata harta "ajustata" a Basarabiei de unde va trageti. harta ciopartita cu tot cu basarabenii care se aflau in zona, de catre seniorul Tismenenski, slugoiul infect al sceleratilor bolsevici, veniti pe meleagurile rusesti, chiar asa, bobocilor, nu cumva cu un vaporas plecat din New York?
sunt tare curios cand vom gasi intr-o Istorie a comunismului, manual de scoala, urmatorul mic pasaj, despre radacinile comunismului: Leiba Davidovici Bronstein, aka Lev Trotki, creatorul Armatei Rosii si primul comandant al bratului inarmat al Revolutiei Bolsevice a sosit la treaba, la casapit, in Rusia, via New York la bordul vasului S.S. Christiania Fiord, vas interceptat in martie 1917 de oficialii marinei britanice în Halifax, Nova Scotia, care l-au retinut pe Trotki si companionii sai (vreo 200, de acelasi neam si din acelasi cartier al New Yorkului) confiscand si mai multe milioane de dolari în aur - provenite de la bancherii Iacob Schiff si Paul Warburg, nici mai mult nici mai putin decat presedintele Federal Reserve. Leiba Trotki a ajuns pana la urma în Rusia în luna mai a aceluiasi an - fiind eliberat datorita interventiei personale pe langa autoritati a lui...Eleanor Roosevelt, sotia presedintelui Franklin Delano Roosvelt, duduie impresionata pozitiv de cauza comunista via Joseph Lash secretar al organizatiei de tineret a Partidului Comunist din S.U.A., amant al cucoanei, care va fi ulterior preluat in legatura, ca agent operativ, de insusi Iagoda, viitorul sef al NKVD-ului. Iagoda se afla cu treaba de cekist, la inceputul anilor '30, in SUA, de unde i-a trimis un raport lui Stalin (noiembrie 1932), sfatuindu-l sa finanteze campania electorala a lui F.D. Roosevelt. Odata ales, acesta se angajase sa recunoasca URSS. Ceea ce s-a si intamplat...
Fratele bancherului american Paul Warburg, cel care l-a expediat pe Trotki cu vaporashul, sa le faca rusilor Revolutie, se numea Max Warburg - si intamplator era sfatuitorul secret al Kaiserului Wilhelm II. Max Warburg l-a expediat si el la randul sau pe Lenin cu un grup de bolsevici, care parazitau de ani de zile in Elvetia, in Rusia, intr-un tren special ("vagonul plumbuit"), in scopul de a organiza la Petersburg o lovitura de stat care sa scoata Rusia din razboi. Bolsevicii urmau apoi sa incheie rapid o pace separata cu Germania . Ceea ce s-a si intamplat ulterior, la Brest - Litovsk, in 1918...
Pana la ascensiunea national socialismului german, Warburg a facut parte din conducerea Reichsbank si din conducerea IG Farben. In 1938 s-a retras linistit in SUA, alaturi de fratele sau, seful Rezervelor Federale americane. Ulterior, dupa nimicirea Germaniei in al doilea razboi mondial planul de dezvoltare al SUA va fi dedicat lui Stalin care va fi finantat de aceiasi influenti bancheri care platisera complet pana si instruirea, echiparea si hranirea diviziilor Tudor Vladimirescu si Horia, Closca si Crisan formate de activistii comunisti rusi pentru a inlocui si nimici conceptul de Armata nationala a Romaniei.
Tancurile rusesti care i-au adus din Rusia pe tati si mami lui Tismaneanu junior tocmai pana in cartierul Primaverii, din Bucuresti, erau alimentate cu benzina platita de americani.
Nu se stie daca acelasi gen de americani platesc astazi benzina masinii cu care Cotroceniul il plimba de colo colo pe cel care intrupeaza mumia bolsevismului desuet, micul Volodea. Pana una alta institutii reprezentative ale Romaniei sunt bucsite, prin semnatura lui Traian Basescu tot cu mumii staliniste, de talia unui Paul Cornea, numit la ICR, spre slava lui Leonte Rautu (fostul coleg al distinsului Cornea), asasinul culturii romane, fost sef al tatalui lui Petre Roman, dar si al tatalui lui Tismaneanu. Leonte Rautu a mai fost seful direct al lui Ion Iliescu, la Sectia de Propaganda si Agitatie PCR, subalterni i-au fost si Silviu Brucan, fondatorul GDS si Pavel Campeanu, ghedesistul de elita si Iosif Ranghet a carui adjuncta a fost Ghizela Vass, sangeroasa bunicuta - tot din Primaverii - a lui Bogdan Olteanu. Listele ce-i leaga pe tovarasii respectiv cuprind armonios cam tot ce s-a itit la varful GDS, 22, Reteaua Soros, Guvern, partide politice, trusturi de presa, consilieri ai Cotroceniului proveniti din arealul Dinescu - Plesu, cel cu Dilema gestionata din curtea Rompetrolului transferat de Dinu Costache (zis Patriciu) CSI-ului rusesc...reteaua parazitara cuprinde cateva mii de noduri si ochiuri de la care se ramifica alte si alte lanturi si linii de familie - ideologice sau nu - iar tesatura acestei retele mucegaite a infasurat strans strans, ca o gheara, inima poporului roman, nelasand-o sa bata, sufocand si intunecand mintea acestui neam pana la a admite in fruntea unei institutii "culturale" ce reprezinta Romania in plan mondial, ce tine de MAE si de Presedintia Romaniei si este controlata total de SIE, un om, un pui de stalinist, al carui crez este ca "in trupul poporului roman bate o inima ca un cur", iar "radiografia Romaniei arata ca o fecala". Romania pe care s-au defecat ei, din neam in neam de stalinisti, nu poate fi decat infecta...
povestea de azi este amara, ca tot ce izvoraste din istoria nasterii hidrei bolsevice, cea care ne-a ucis bunicii si ne-a distrus parintii, poveste cu atat mai amara cu cat copiilor nostri li se refuza dreptul de a o afla asa cum a fost, desi cate unii din generatia noastra, de vechi huligani si vechi golani, ne-am pus viata in joc, impotriva comunismului, in decembrie 1989 si in iunie 1990, pentru a fi liberi si a avea dreptul sa gandim liber, noi, si copii nostri, si copii copiilor nostri.
asadar boboci dragi de peste Prut, nu va lasati adoptati de nimeni, puneti mana pe carte singuri, lamuriti-va si dumiriti-va asupra propriei identitati, afland intai de toate cine sunt aceia care v-au pus in cap stafia comunismului, cum ii cheama si de unde vin aceia care v-au calcat cu tancul, pe gat, bunicii, v-au deportat parintii, au umplut cimitirele si pamantul romanesc de morti tineri, romani care au indraznit sa se impotriveasca, sa lupte si sa spere ca odata si odata, cineva din neamul nostru se va smulge din jugul rusesc si va strivi sub calcai naparcile acestea mereu "noi", care-si leapada neincetat vechea pielea de sarpe, dupa naparlire imbracand orice nou vesmant, de la bolsevism la leninism de la stalinism la trotkism, de la gorbaciovism la fesenism sarind apoi, dupa inca o "noua" naparlire direct in barca "noului" cotrocenism.
taratoarele acestea mai "noi" sau mai vechi, din specia tismenensis patibulari mai au o pasiune speciala, abject libidinala, pentru smintirea si rasucirea mintilor tinere, a bobocilor basarabeni mai ales - poate si din motive subliminale obsesiv compulsive ce tin de misiunea trasata Ciungului in Basarabia de expertii rusi in ciuntirea memoriei si a hartilor mentale ale romanilor basarabeni.
naparci mai mari sau mai mici, mai sirete sau mai de stadion, de Maryland sau de Dristor, din tata comunist sau tata jurist, naparcile sunt usor de recunoscut fiindca suiera mereu, scuipa si scot limba la romani, mai ales la cei mai vechi, care nu se dau pe mana innoirii procustiene/ tismaniene.
Motivul pentru care tot scuipa inspre noi e simplu: romanii, cei vechi, le put iar pentru ei - Romania, cea veche, e infecta.
Ei vor o Noua Romanie, o tara cat mai mica, cat Dealul Cotroceniului, unde Noii Romani sa stea sluj in fata Omului Nou, Omul Tismanenian, cel "dezinfectat" cu fecalele lui Patapievici, prevazut si conceput de vechii comunisti/kominternisti, cei ca Silviu Brucan, care nu "au intinat nobilele idealului ale socialismului" impotriva carora au iesit in strada acei stupid people de romani mai vechi, de acum 20 de ani...
poate aceasta fraza ar fi una de Raport final. eu insa cred ca "de final" ar fi cea de mai jos...
...ce putem face pentru a nu le mai indura noilor reptilieni ai stepei rusesti duhoarea puturoasa a gurii si stropii de infectie care le sar printre dinti ar fi sa-i rasucim pe dos si sa le infundam la loc capetele de naparci acolo de unde le-au iesit, din cur...bleah!
Vechii golani
George RONCEA
Se afișează postările cu eticheta noii golani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noii golani. Afișați toate postările
duminică, 20 septembrie 2009
marți, 16 iunie 2009
Piaţa Universităţii - ţinta diversiunilor şi a manipulărilor şi după 19 ani

La aproape două decenii de la represiunea sângeroasă a Pieţei Universităţii din 13-15 iunie ordonată de Ion Iliescu, manipularea şi diversiunea pe această temă încă persistă, alimentată de trusturi de presă subordonate apropiaţilor lui Iliescu şi de grupări diversioniste coordonate din umbră de personaje mai mult decât controversate.
Comemorarea zilei de 13 iunie 1990, organizată de victimele mineriadei şi de vechii golani ai Pieţei Universităţii, fondatorii şi liderii organizaţiilor care au creat şi susţinut vreme de 54 de zile acest fenomen unic în istoria recentă, a fost ţinta unui adevărat atac mediatic şi nu numai. Un grup obscur, ca finanţare şi organizare, a instigat la violenţă printr-o acţiune făţişă de provocare, încercând să plaseze registrul acestei zile de comemorare într-o cheie a derizoriului, de şuşanea de gang, acţiune prezentată copios de trusturile vechilor complici şi subordonaţi ai „bătrânului edecar“ Ion Iliescu.
Deşi Realitatea TV, de exemplu, a filmat mai bine de şase ore la faţa locului, atât slujba în memoria celor ucişi de hoardele de mineri, cât şi luările de cuvânt ale vechilor golani, deţinuţilor politici şi ale basarabenilor, victime actuale ale comunismului, ilustrarea acestei zile s-a făcut cu imagini fără nicio legătură cu 13-15 iunie 1990 - respectiv cu imagini din 1999!
Antenele lui Voiculescu, tovarăşul dintotdeauna al lui Iliescu, au prezentat exclusiv acţiunea diversionistă şi stupidă a grupării unor aşa-zişi noi golani, care îmbrăcaţi în costume de miner de operetă s-au apucat de un „flash-mob“ de pantomimă şi scălămbăială în locurile unde studenţii au fost năuciţi cu bătaia şi umpluţi de sânge, cu 19 ani în urmă. În urmă cu un an, ceva similar, intitulat „flash mob - bătaie cu perne“ iniţiat de un grup de tineri cretini pesedişti, a împins în derizoriu şi penibil manifestările legate de această zi sângeroasă. Miza este uşor de înţeles: pe Iliescu îl scoate din sărite comemorarea crimelor sale drept care s-a creat o strategie mediatică de minimalizare, împingere în deriziune şi desconsiderare a evenimentelor din 13-15 iunie.
Pro TV-ul boss-ului Adrian Sârbu a sărit pur şi simplu peste această zi, din motive simple, Adrian Sârbu a fost cel care din postura de şef de cabinet al lui Petre Roman a cerut Armatei dinamită pentru a arunca în aer Balconul Universităţii. Armata, respectiv generalul Stănculescu, a refuzat să dea curs unei astfel de „iniţiative scelerate“ trimiţându-l la plimbare pe teroristul de serviciu al regimului Iliescu, devenit ulterior principal agent media al FSN.
Manipulatorii din umbră
Gruparea aşa-zişilor „noi golani“ - un nume al imposturii, deoarece aceştia nu au niciun fel de legătură cu golanii Pieţei Universităţii, ei provenind din zona fotbalului - nu este la prima acţiune cu caracter diversionist, iar suportul media oferit acestora scoate la lumină complicităţi ascunse până în prezent, fire ce duc la unul dintre generalii de vârf ai sistemului corupt al Justiţiei militare, pensionat forţat de Traian Băsescu, dar şi la personaje înfiltrate în „societatea civilă“ cu obiective şi ţinte deloc civile sau civice.
În spatele pseudo-golanilor, a ultraşilor, se află un anume - Teodor Mărieş, cel care a făcut jocul lui Iliescu pe 15 iunie 1990, în Piaţa Universităţii, instigând la violenţă şi justificând intervenţia organelor de represiune şi chemarea minerilor. Mărieş este strâns conectat de generalul Dan Voinea, la rândul său aflat într-un cerc de interese ce cuprinde foşti consilieri prezidenţiali ai lui Emil Constantinescu, dintre care unul, fost secretar de stat liberal, este actualmente secretar de stat în subordinea lui Boc. Voinea, rejectat de Justiţie după rezultatele sale dezastruoase, este actualul angajat al Institutului controlat de Marius Oprea, unul dintre cei mai vituperanţi critici ai lui Traian Băsescu. Oprea, liberal din gruparea lui Tăriceanu, se află, surprinzător, în continuare în solda actualei guvernări PDL-PSD.
Dan Voinea a deţinut, între anii 1997 şi 2000, şefia Secţiei Parchetelor Militare. În aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit în funcţia de procuror militar şef-adjunct al Secţiei Parchetelor Militare. În octombrie 2008, procurorul general Laura Codruţa Kovesi a cerut revocarea lui Voinea din funcţie, acuzându-l de tergiversarea dosarelor mineriadelor şi ale revoluţiei. Printr-un decret semnat de către Traian Băsescu, Voinea a fost pensionat la 1 aprilie 2009. Acesta a întocmit, chemat personal de Ion Iliescu, şi rechizitoriul „procesului“ în urma căruia Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte în decembrie 1989.
El a fost acuzat public că misiunea sa cheie a fost tergiversarea şi muşamalizarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei în care este direct implicat Iliescu. Presa a dezvăluit că între Ion Iliescu şi generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsă, iar generalul a încălcat cu bună ştiinţă legea, ţinând secret faptul că, încă din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Ancheta recentă a CSM şi rezoluţia Parchetului General, susţinută şi de Ministerul Justiţiei a arătat că Voinea de fapt a fost un impostor al Justiţiei şi al uniformei militare, activitatea sa reprezentând o pată pe obrazul celor două instituţii - Armata şi Justiţia.
Reţeaua generalului Voinea
Generalul Voinea şi-a creat o adevărată reţea de susţinere, în decursul anilor, în presă şi în rândul unor organizaţii mai mult sau mai puţin civile - de la GDS la Asociaţia lui Mărieş şi nu numai. Utilizând aşa-zişii „revoluţionari“ în fapt mici grupuri gălăgioase de manevră, a obţinut imaginea unui general asistat şi susţinut prin presiune publică de „revoluţionari“ şi „societatea civilă“.
Doru Marieş, cocoţat la şefia unei astfel de asociaţii cu sprijinul deschis al generalului Voinea, a fost liderul unei fantomatice organizaţii - Alianţa Poporului - în timpul desfăşurării manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntării violente. Considerat un provocator aflat în slujba Poliţiei şi al organelor FSN, Teodor Mărieş a fost izolat de către studenţi, fondatorii Pieţei Universităţii. Organizatorii Pieţei Universităţii l-au suspectat de la bun început pe Mărieş şi gruparea sa că au misiuni diversioniste. Un fost şef al UM 0215, colonelul Florin Calapod, a avut o misiune-cheie în acea perioadă. Rolul brigăzii sale a fost compromiterea mesajului Pieţei Universităţii - nonviolent şi paşnic, prin instaurarea unui spirit autarhic şi anarhic şi prin iniţierea unor acţiuni provocatoare de către organizaţii infiltrate de securiştii săi.
Mărieş a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care avea ca scop justificarea intervenţiei în forţă împotriva manifestanţilor Pieţei Universităţii. Mărieş a dispărut o lungă perioadă de timp din atenţia publică, ulterior reapărând, fraudulos, peste 15 ani, în fruntea unei organizaţii - 21 Decembrie 1989 - cu care nu a avut nimic de-a face vreme de peste un deceniu şi jumătate şi promovând făţiş o grupare creată din galerişti de stadion.
Grupusculul aşa-zişilor „noi golani“ ai lui Mărieş s-au făcut remarcaţi prin acţiuni camuflate, clasic, sub masca „anticomunismului“ şi „românismului“, împrăştiind tricouri, afişe şi fluturaşi cu o pseudo-hartă a României mari, din care lipseşte tocmai... Basarabia istorică, respectiv ţinuturile aflate la ucraineni. Gruparea ultraşilor de pe stadion, convertită falsificator sub o titulatură a imposturii, nu este decât încă o grupare de confiscare şi maculare a idealurilor şi reperelor româneşti, asemenea actualei conduceri dubioase a organizaţiei „21 decembrie“.
George RONCEA
www.curentul.ro
Etichete:
generalul Voinea,
Ion Iliescu,
Maries,
Marius Oprea,
noii golani,
Petre Roman,
Piata Universitatii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
