Ce i s-a intamplat proprietarului inchisorii Pitesti? Ce vor pati oare cei care se opun construirii unei Sf. Manastiri la Aiud?

Ca sa nu se faca un Memorial al victimelor ororii de la Inchisoarea Pitesti, cladirea a fost vanduta.

Iata ce s-a intamplat cu noul proprietar.



El a preluat si fostul sediu administrativ al inchisorii din municipiu, unde s-a derulat sinistrul "experiment Pitesti", dar si Crama Statiunii Vini-Viticole Stefanesti.

http://www.ziua.net/display.php?data=2009-10-19&id=260387

In cursul zilei de sambata, tanarul Cornel Axinte, in varsta de 22 de ani, fiul omului de afaceri pitestean Gheorghe Axinte, a fost gasit mort in sediul din Strada Targul din Vale, al firmei "Argecom", al carei patron este acesta. Baiatul locuia intr-un apartament construit la etaj, in cladirea sediului respectiv, impre¬una cu un prieten, iubitul surorii sale. Colegul nu se afla acasa, dar el a fost cel care l-a gasit pe Cornel, in jurul orei 15.00, atunci cand s-a intors. Trupul neinsufletit era atarnat de un fular legat in jurul gatului si prins de balustrada scarii interioare din interiorul firmei.

Cornel Axinte terminase Facultatea de Marketing a Universitatii Pitesti, acolo unde tatal sau este lector, la Management, si urma cursurile unei a doua facultati, la Craiova. Din toate sursele, reiese ca era un tanar foarte linistit, nu facea parte din vreun grup dubios, nu avea probleme cu drogurile ori de alta natura, asa cum se intampla cu destul de multi copii de bani gata. Ducea o viata absolut normala si se intelegea foarte bine cu iubitul surorii sale. Cu atat mai bizar pare gestul sau - in cazul confir¬marii ipotezei sinuciderii, prima luata in calcul - cu cat nimic din comportamentul sau nu a dat de inteles ca ar fi avut motive sa-si ia zilele. Dupa ce colegul a alertat politistii, echipa de criminalisti venita la locul tragediei a constatat, dupa primele cercetari, ca pe cadavru nu existau semne de violenta, iar in apartamentul lui Axinte nu a aparut niciun indiciu legat de o eventuala scotocire, din partea vreunei persoane necunoscute. Totodata, verificarile nu au dus la gasirea unui mesaj, nici pe hartie, nici in laptopul tanarului. Ieri, Robert Radu, purtatorul de cuvant al IPJ Arges, a declarat pentru ZIUA ca s-a controlat amanuntit si masina victimei, parcata in curtea "Argecom", negasindu-se nimic relevant, dupa cum nici mesajele trimise catre prieteni, de pe telefonul mobil, nu contineau nimic neobisnuit. Sambata, in ziua tragediei, la sediul firmei se afla doar un paznic, ceilalti angajati fiind plecati in weekend. Paznicul nu putea insa sa sesizeze miscari suspecte in interiorul cladirii, unde cei doi locatari ai aparta¬mentului aveau o intrare separata, printr-o usa asigurata electromag¬netic, accesul facandu-se cu cartela magnetica. Deocamdata, cea mai plauzibila versiune ramane totusi cea a unei sinu¬cideri, care poate fi confirmata sau nu, in urma efectuarii necropsiei cadavrului.



Doua piste "infundate"



Mama, rudele si prietenii lui Cornel Axinte au fost socati de vestea mortii acestuia. Tatal sau si sora se aflau sambata in Anglia, unde au o proprietate, si au fost informati prin telefon de tragedie. Presa locala a lansat o ipoteza cu o puternica nuanta sentimentala, care insa nu ne-a fost confirmata de anchetatori. Astfel, ar fi vorba despre o sinu¬cidere din dragoste, tanarul fiind deceptionat de vestea ca fosta lui iubita ar fi insarcinata si ar urma sa se casatoreasca. Se sugereaza ca acesta nu ar fi incetat sa o iubeasca si ca vestea l-ar fi ravasit puternic, impingandu-l la gestul fatal. Totusi, cei doi se despartisera de circa doi ani si intre ei nu mai exista nicio relatie. Pe de alta parte, nu exista nici indi¬cii referitoare la vreo even¬tuala legatura intre tragedia de la "Argecom" si faptul ca tatal lui Cornel este unul dintre cei mai bogati oameni din tara noastra. Gheorghe Axinte a fost plasat pe locul 310 in topul celor "500 de miliardari" ai Romaniei, realizat de revista Forbes Romania, avand o avere estimata la 17-18 milioane de euro. "Argecom" Pitesti este fostul Trust de Constructii Industriale, infiintat in 1964, care s-a privatizat in 1994 prin metoda MEBO. Gheorghe Axinte, unul dintre cei mai importanti oameni de afaceri din Pitesti (si un apropiat al PSD, apoi al liberalilor, apoi al PD-L), a preluat in 2000 Compania "Argecom". Axinte mai detine alte doua companii din domeniul constructiilor - "Corint" SA Targoviste, Trustul de Autostrazi si Drumuri, dar si alte cateva companii mai mici, care nu au un portofoliu important. El a preluat si fostul sediu adminis¬trativ al inchisorii din muni¬cipiu, unde s-a derulat sinistrul "experiment Pitesti", dar si Crama Statiunii Vini-Viticole Stefanesti.



Gheorghe Axinte: Numai Dumnezeu stie



"Era cuminte. Canta in corul bisericii. Avea tot ce isi dorea. In urma cu o saptamana il numisem director. O stiu pe fata cu care a vorbit. Nu mi-a spus niciodata ca ar suferi dupa ea. Daca as putea, as merge sus, la el, sa aflu ce s-a intamplat. Numai Dumnezeu stie! Poate acum si-a gasit linistea!"



Adrian-Nicolae POPESCU - adrian.popescu@ziua.ro

Fostele deţinute politic de la Mislea: Noi n-am murit! Cuvântul Doamnei Aspazia Otel Petrescu rostit la hramul Paraclisului de la fosta închisoare

Glasul clopotului din incinta vechii mănăstiri mislene înviată în duh în paraclisul nostru ne-a adunat din nou să aducem cucernica noastră închinăciune Maicii noastre din Ceruri, a cărei naştere pământeană o prăznuim. Din ce în ce mai puţini şi din ce în ce mai săraci ne vom pleca genunchii (atâţi câţi au mai putut veni) în faţa Sfintei Treimi, încredinţaţi fiind că în rând cu noi sunt şi cei care au trecut dincolo. Şi astfel, cu fruntea plecată şi cu rândurile strânse, vom mulţumi Veşnicului Părinte că ne mai îngăduie această venerare şi că ne-a îngăduit-o, iată, 15 ani, căci atâţia s-au scurs de când, „cu vrerea Tatălui, cu puterea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh s-a realizat amenajarea şi sfinţirea Paraclisului din fostul penitenciar Mislea cu hramul Naşterea Maicii Domnului în anul mântuirii 1994, luna noiembrie, ziua 12... S-a ales acest hram ca mulţumire pentru ajutorul oferit deţinutelor din penitenciarul Mislea şi din celelalte penitenciare comuniste. Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!”.
Multe s-au aşezat de atunci altfel de cum am fi dorit şi de cum ne-am fi imaginat în ceasul acela. Pentru toate însă, fără cârtire, aducem laudă Domnului, cerând cu insistenţă iertare pentru alegerile noastre vinovate.

Să cinstim curat memoria jertfiţilor

Să ne rugăm, fraţilor, aşa cum ne-am rugat întotdeauna, însoţind imnele ce se înalţă în acest smerit lăcaş cu lacrimi izvorâte din adâncul insondabil al inimilor noastre, şi să cinstim curat memoria jertfiţilor din cea mai devastatoare tiranie, după străvechea noastră datină creştinească şi românească.
Şi pentru că în acest răstimp au tot plecat să dăinuiască pe celălat plan al existenţei chiar şi dintre cei ce au fost mai strâns legaţi de acest sfânt lăcaş, să rostim un scurt, cald şi duios pomelnic pentru părintele Constantin Voicescu, pentru fratele Romulus Teodoru şi pentru jumătate din cele 12 foste deţinute politic care s-au angajat întru înălţarea unei bisericuţe pe acest meleag deopotrivă îmbibat cu sfinţenie şi suferinţă: Georgeta Iancu Gheorghiu, coordonatoarea lucrărilor, Sofia Cristescu Dinescu, Natalia Nicolicescu Vasilcovschi, Victoria Holtean, Elena Ioan Bota şi Elena Ionescu. Cele două Elene ne-au părăsit în acest an şi lor le vom închina îndeosebi un gând pios, amintindu-ne cât de mult au însemnat ele pentru acest lăcaş, dar şi pentru noi, celelalte, căci au fost exemple vii de dăruire şi devotament în împlinirea acestor îndatoriri sfinte de a organiza hram de proslăvire pentru sfânta noastră Maică, Milostiva Fecioară Maria, grabnica noastră ajutătoare, şi pentru Blândul nostru Păstor Iisus, tăria şi salvarea noastră, şi în acelaşi timp să înalţe parastase pentru toţi cei ce s-au jertfit pentru Cruce, Neam şi Ţară.

Gânduri pioase pentru Lica şi Nuţi

Elena Bota – Lica – a fost vrednica urmaşă a Getei Gheorghiu, aceeaşi prezenţă carismatică, aceeaşi dăruire neprecupeţită, aceeaşi râvnă neobosită, aceeaşi evlavie cucernică şi drept cumpănitoare în toate cele ale Martei.
Elena Ionescu – Nuţi – a secondat-o, fiind mai ales duhul tainic, sfânt şi sfinţitor pentru toate ce se înfăptuiau aici. Nuţi a fost pentru noi exemplul viu a ceea ce trebuie să fie o roabă a Domnului. A primit în timpul celor mai frumoşi ani ai tinereţii o cruce cutremurătoare şi de neînlăturat, pe care a purtat-o cu o cucernicie demnă, cu toată asumarea, fără nici cea mai mică urmă de cârtire, fără niciun murmur de răzvrătire, cu seninătatea bunei conştiinţe. „Dacă această durere trebuia să vină, bine este că a venit la mine şi nu la altcineva!”. Ce sublimă iubire de aproape transpare din aceste cuvinte rostite de Nuţi cu cel mai firesc ton. Era izvor de lumină pentru toţi cei din jur.
Am spus la sfinţirea sfântului nostru paraclis următoarele cuvinte: „Să ne rugăm cu cuvinte vechi, din rugăciunile mereu murmurate, să ne rugăm cu cuvinte albite de îndelungate rostiri şi să ne dăruiască Bunul Dumnezeu o inimă curată, simplă şi transparentă, magnifică în dăruire, tandră în compasiune, o inimă mare şi nesubjugată pe care nicio trădare să n-o închidă şi nicio indiferenţă să n-o obosească, o inimă lipsită de ranchiună şi duşmănie, o inimă bună şi nobilă, suferindă pentru gloria lui Dumnezeu, capabilă să se topească de iubire în orice altă inimă de român, o inimă jertfelnică pentru biruinţa şi învierea neamului românesc”.
Ei bine, Nuţi a fost toate acestea la un loc. La lumina reflectată de sufletul ei mare, nobil şi sfânt ne-am luminat şi noi pe cât ne-au ajutat limitele noastre, limite pe care ea nu le-a avut. Deşi va fi mai întuneric fără dânsa, nu vom cârti că ne-a luat-o Domnul, ci, încredinţate că ne va fi de folos, îi vom spune: „Elena, bucură-te!”.

"Lumină lină" nesfârşită trebuie să cânte românimea

Îmi amintesc că la primul hram închinat paraclisului nostru inima mi s-a umplut de lacrimi şi o nesfârşită jale pusese stăpânire pe toată fiinţa mea. Mă întrebam câtă „lumină lină” trebuie să cânte românimea pentru ca Dumnezeu să ne apere de capcanele şi de prigonirea celui rău.
Azi răspunsul îmi este mai clar ca atunci: la nesfârşit! Pentru că bietul om este sub vremuri şi pentru că trăim vremuri teribile, când niciun imn, oricât de răsunător, de puternic şi de clocotitor, nu este suficient de clar ca să acopere strigătul prea întârziat al celor ce mor înăbuşiţi de miasmele iadului. Atât de mult şi-au lărgit hotarele dezmăţul şi apostazia, că niciun vechi clarvăzător şi veghetor nu poate lumina ochiul celui ce nu vrea să vadă, şi niciun foc de credinţă şi rugător noapte şi zi nu poate desfunda urechea celui ce nu vrea să audă.
Speranţa mea este în vechile mănăstiri, aşa cum afirmase mai demult un mare martir al neamului. În străvechile, smeritele noastre bisericuţe, în bârnele cărora cântă toţi brazii munţilor, sub cupolele ce pătrund săgetător cerul, acolo încape toată omenirea neamului nostru, a toate veacurile, în frunte cu voevozii, eroii şi martirii mărturisitori, sub binecuvântarea unor preasfinţiţi prelaţi.

Sub trufaşele ziduri străine se va auzi plânsul înăbuşit al pietrelor de temelie

Sub trufaşele ziduri străine de duhul neamului creştin şi român se va auzi plânsul înăbuşit al pietrelor de temelie, căci le va fi dor de bunăcuviinţa şi smerenia bisericilor noastre străbune, unde se proslăvea Domnul veşnic simplu şi cucernic, fără dezbateri şi fără filosofii de pripas. Le va fi dor de dangătul de clopot răsunând în depărtări peste voevodale plaiuri mioritice.
Fraţilor, mă rog şi plâng de mila celor ce pun cununi de spini pe frunţile ce se închină unor valuri trecute din neam în neam, din strămoşi în moşi până în veacul de apoi. Unora ca aceştia doresc să le fac cunoscută atenţionarea maicii noastre Teodosia.

Noi nu suntem morţi!

Noi suntem undeva. În iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte,
În munţii cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşnicilei porţi
Să aducem iarăşi jertfă neîntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Când treceţi albele drumuri prăfuite
Care strălucesc în soare, luaţi aminte,
Păşiţi încet, cu rugi în gând rostite!
Căci nu călcaţi decât pe oseminte.

În smalţul florilor când străluceşte
Cu boabe mari de rouă sau de ploi,
Sclipirea lui, de noi vă aminteşte,
De câte ori am plâns acolo noi.

Priviţi cu teamă sfânta cruce mică,
Pierdută undeva în ţintirim,
Fără de cea mai mică floricică,
Veţi înţelege-atunci că noi trăim.

Sus, sus, deasupra ţării undeva,
E cerul numai aur şi mătăsuri,
Cu nori strălucitori de catifea,
Şi-ntinderea lui nu mai poţi s-o măsuri.

Acolo-i veşnic zvon de rugăciuni
Şi zvon de aripi mari de heruvim.
Învăluiţi în dragoste trăim,
Cu capetele-ncinse de cununi.

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacara cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

De-aceea capul sus vi-l ridicaţi,
Tu frate, soră, mamă şi părinte,
Aveţi mijlocitori pe fii şi fraţi.
Nu! Noi nu suntem morţi, luaţi aminte!

(cuvânt rostit de doamna Aspazia Oţel Petrescu în numele fostelor deţinute politic, la Hramul Paraclisului “Naşterea Maicii Domnului” de la Mislea)

Parintele Justin Parvu despre potrivnicii Manastirii de la Aiud: "Nu vor trece prin viata fara judecata acestor martiri. Mandria lor depaseste limita!

Doamna Camelia Corban către Dan Puric: Părintele Justin Parvu ţi-a întins mâna, iar tu i-ai bătut-o în cuie! Părintele, ameninţat de pantomimul Puric

Lup în blană de oaie este acest Dan Puric, care a cutezat să-l înfrunte pe Părintele Justin Pârvu cu îndârjirea tâmpă de a-i impune un proiect arhitectonic şi chipurile „cultural”, ce doreşte a fi amplasat într-un Sanctuar al Mucenicilor noştri români, martiri ai comunismului, a căror bună mireasmă, bine primită de Dumnezeu în jertfelnicul cel mai presus de ceruri, se ridică din Râpa Robilor Aiudului.

Pe osemintele celor mai vrednici dintre români, aceia care au înfruntat răul în formele sale cele mai hidoase şi au biruit ura şi crima, rămânând în acelaşi duh al iubirii curate deopotrivă de Dumnezeu şi de neamul românesc - o iubire care mustră cu mângâierea şi ceartă cu iertarea - trimiţând spre noi darurile preţioase ale Duhului Sfânt, în acest loc se cade să se înalţe spre cer rugăciunea smerită a românilor. Orice altceva este vânare de vânt.

Acest Dan Puric a ajuns să încerce să-l intimideze pe Părintele Justin. A venit pe furiş în Mânăstirea Petru Vodă luni, 17 august, spre seară, când vigilenţa călugărilor era mai atenuată, şi, adunâdu-şi o „poteră” formată din călugărul Moise de la Oaşa, Amfilohie de la Diaconeşti şi încă două persoane, l-au găsit pe Parintele Justin în chilia sa, unde l-au blocat, nedându-i voie să iasă şi, mai grav, nu au dat voie nimănui să intre, cu toate insistenţele Maicii Stareţe Justina, care a rămas la uşa chiliei. În tot acest timp, primii trei au încercat ameninţător, în termeni brutali, să smulgă Parintelui Stareţ acordul pentru proiectul propus de pantomim.

Iată respectul acestui Dan Puric pentru Stareţul Justin Pârvu, care l-a primit cu căldură şi sinceritate. El i-a întors iubirea părinteacă cu dispreţ şi obrăznicie, cu vorbe jignitoare aruncate în faţa, ameninţări, uneltiri şi presiuni - Părintele ţi-a întins mâna, iar tu i-ai bătut-o în cuie! Nimic în această lume nu merită obţinut rănind un sfânt.

Să-ţi fie ruşine, Dan Puric!

Camelia Corban
23 August 2009, Roman

Foto: Cristina Nichitus