Părintele Paulin Clapon (22 de ani de închisoare, dintre care 18 numai la Aiud) despre sfinţenia deţinuţilor politici de la Aiud.

Ce i s-a intamplat proprietarului inchisorii Pitesti? Ce vor pati oare cei care se opun construirii unei Sf. Manastiri la Aiud?

Ca sa nu se faca un Memorial al victimelor ororii de la Inchisoarea Pitesti, cladirea a fost vanduta.

Iata ce s-a intamplat cu noul proprietar.



El a preluat si fostul sediu administrativ al inchisorii din municipiu, unde s-a derulat sinistrul "experiment Pitesti", dar si Crama Statiunii Vini-Viticole Stefanesti.

http://www.ziua.net/display.php?data=2009-10-19&id=260387

In cursul zilei de sambata, tanarul Cornel Axinte, in varsta de 22 de ani, fiul omului de afaceri pitestean Gheorghe Axinte, a fost gasit mort in sediul din Strada Targul din Vale, al firmei "Argecom", al carei patron este acesta. Baiatul locuia intr-un apartament construit la etaj, in cladirea sediului respectiv, impre¬una cu un prieten, iubitul surorii sale. Colegul nu se afla acasa, dar el a fost cel care l-a gasit pe Cornel, in jurul orei 15.00, atunci cand s-a intors. Trupul neinsufletit era atarnat de un fular legat in jurul gatului si prins de balustrada scarii interioare din interiorul firmei.

Cornel Axinte terminase Facultatea de Marketing a Universitatii Pitesti, acolo unde tatal sau este lector, la Management, si urma cursurile unei a doua facultati, la Craiova. Din toate sursele, reiese ca era un tanar foarte linistit, nu facea parte din vreun grup dubios, nu avea probleme cu drogurile ori de alta natura, asa cum se intampla cu destul de multi copii de bani gata. Ducea o viata absolut normala si se intelegea foarte bine cu iubitul surorii sale. Cu atat mai bizar pare gestul sau - in cazul confir¬marii ipotezei sinuciderii, prima luata in calcul - cu cat nimic din comportamentul sau nu a dat de inteles ca ar fi avut motive sa-si ia zilele. Dupa ce colegul a alertat politistii, echipa de criminalisti venita la locul tragediei a constatat, dupa primele cercetari, ca pe cadavru nu existau semne de violenta, iar in apartamentul lui Axinte nu a aparut niciun indiciu legat de o eventuala scotocire, din partea vreunei persoane necunoscute. Totodata, verificarile nu au dus la gasirea unui mesaj, nici pe hartie, nici in laptopul tanarului. Ieri, Robert Radu, purtatorul de cuvant al IPJ Arges, a declarat pentru ZIUA ca s-a controlat amanuntit si masina victimei, parcata in curtea "Argecom", negasindu-se nimic relevant, dupa cum nici mesajele trimise catre prieteni, de pe telefonul mobil, nu contineau nimic neobisnuit. Sambata, in ziua tragediei, la sediul firmei se afla doar un paznic, ceilalti angajati fiind plecati in weekend. Paznicul nu putea insa sa sesizeze miscari suspecte in interiorul cladirii, unde cei doi locatari ai aparta¬mentului aveau o intrare separata, printr-o usa asigurata electromag¬netic, accesul facandu-se cu cartela magnetica. Deocamdata, cea mai plauzibila versiune ramane totusi cea a unei sinu¬cideri, care poate fi confirmata sau nu, in urma efectuarii necropsiei cadavrului.



Doua piste "infundate"



Mama, rudele si prietenii lui Cornel Axinte au fost socati de vestea mortii acestuia. Tatal sau si sora se aflau sambata in Anglia, unde au o proprietate, si au fost informati prin telefon de tragedie. Presa locala a lansat o ipoteza cu o puternica nuanta sentimentala, care insa nu ne-a fost confirmata de anchetatori. Astfel, ar fi vorba despre o sinu¬cidere din dragoste, tanarul fiind deceptionat de vestea ca fosta lui iubita ar fi insarcinata si ar urma sa se casatoreasca. Se sugereaza ca acesta nu ar fi incetat sa o iubeasca si ca vestea l-ar fi ravasit puternic, impingandu-l la gestul fatal. Totusi, cei doi se despartisera de circa doi ani si intre ei nu mai exista nicio relatie. Pe de alta parte, nu exista nici indi¬cii referitoare la vreo even¬tuala legatura intre tragedia de la "Argecom" si faptul ca tatal lui Cornel este unul dintre cei mai bogati oameni din tara noastra. Gheorghe Axinte a fost plasat pe locul 310 in topul celor "500 de miliardari" ai Romaniei, realizat de revista Forbes Romania, avand o avere estimata la 17-18 milioane de euro. "Argecom" Pitesti este fostul Trust de Constructii Industriale, infiintat in 1964, care s-a privatizat in 1994 prin metoda MEBO. Gheorghe Axinte, unul dintre cei mai importanti oameni de afaceri din Pitesti (si un apropiat al PSD, apoi al liberalilor, apoi al PD-L), a preluat in 2000 Compania "Argecom". Axinte mai detine alte doua companii din domeniul constructiilor - "Corint" SA Targoviste, Trustul de Autostrazi si Drumuri, dar si alte cateva companii mai mici, care nu au un portofoliu important. El a preluat si fostul sediu adminis¬trativ al inchisorii din muni¬cipiu, unde s-a derulat sinistrul "experiment Pitesti", dar si Crama Statiunii Vini-Viticole Stefanesti.



Gheorghe Axinte: Numai Dumnezeu stie



"Era cuminte. Canta in corul bisericii. Avea tot ce isi dorea. In urma cu o saptamana il numisem director. O stiu pe fata cu care a vorbit. Nu mi-a spus niciodata ca ar suferi dupa ea. Daca as putea, as merge sus, la el, sa aflu ce s-a intamplat. Numai Dumnezeu stie! Poate acum si-a gasit linistea!"



Adrian-Nicolae POPESCU - adrian.popescu@ziua.ro

Monahul Paulin (M. Petru Vodă), detinut politic 22 de ani, vorbeşte despre Aiud, proiectul lui Puric, sfinţii închisorilor şi crezul generaţiei sale

Aiudul a fost cu-adevărat temniţa neamului românesc. Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa acolo. În primul rând, pentru că Aiudul a fost considerată puşcăria legionarilor.

În 1948 a fost foamete. Erau patru ţigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia şi făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile!

O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română şi au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniştii. Practic erau ca nişte schelete. Asta a făcut regimul comunist. Şi poate e prea puţin acest lucru, pentru că, dacă am suferit cei care am fost în puşcărie, sunt sigur că au suferit şi cei de afară. Poate chiar mai mult!

La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt la mamele lor? Nişte criminali ordinari. Deşi erau poate special înrăiţi, pentru că dimineaţa când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deţinuţilor.

- Cum a fost regimul din închisoarea Aiud?
- Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată... În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”.
În 19 ani şi şapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am ştiut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămaşă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină şi am primit o pastă de dinţi şi-o batistă. La Piteşti, casierul şi contabilul de acolo mi-au spus cât am câştigat lucrând în mină: 45 de bani.

- Ce personalităţi aţi cunoscut la Aiud?
- Cam pe toţi pe care îi ştiţi şi dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.

- L-aţi cunoscut pe Traian Trifan?
- Cum să nu. Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut şi pe Părintele Arsenie Papacioc, şi pe mulţi alţii.

- Care a fost crezul pentru care aţi luptat şi suferit, Părinte?
- Dragostea de neam, ţară şi Dumnezeu. Singurul om politic pe care l-a avut România şi a vrut să facă ceva în cadrul neamului, fără să împrumute nimic din Apus sau Răsărit, a fost Corneliu Zelea Codreanu. În afară de el am mai avut un singur om politic: Ion I.C. Brătianu. Restul n-au nimic comun nici cu Dumnezeu, nici cu neamul.

Părintele Justin nu este de acord cu proiectul Aiud dirijat de Dan Puric

- Vi se pare moral să se ridice ceva la Aiud fără avizul foştilor deţinuţi politic?
- Acolo sunt osemintele celor care au fost în puşcărie. Monumentul de la Aiud este al foştilor deţinuţi politic. Episcopul poate face ce vrea, dar osuarul a fost sfinţit de IPS Bartolomeu Anania. La sfinţirea mesei din Sfântul Altar am participat şi eu. Fosta mea soţie este maică la Aiud.

- Ce se întâmplă cu plănuita mănăstire de la Aiud?
- Sunt două planuri. Unul din ele este dirijat de un om al masoneriei, Dan Puric. P.S. Andrei al Alba-Iuliei e de acord cu planul lui Puric. Părintele Justin nu a fost de acord cu acest proiect şi-acum totul a rămas baltă. Eu cred că Părintele Justin ar face biserica. Ce vedeţi aici, la Petru Vodă, e făcut de el. Dacă nu e făcut cu mâna lui, atunci cu banul văduvei pe care l-a primit de la credincioşi.

Interviu consemnat de Florin Palas
Foto: Cristina Nichitus

(fragment dintr-un interviu acordat de fostul detinut politic, Monahul Paulin - 22 de ani de inchisoare, dintre care 18 numai la Aiud - revistei Veghea, nr. 4, 2009)

Parintele Justin Parvu: A te opune Aiudului este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu!

-Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?

- Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat le-o acorda mai-marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.
Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice s.a.m.d. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.
Ce est un schit? Un schit este radacina, samburele unei manastiri; nu e altceva. Un schit are un numar de pana in 15 calugari, si ce este mai mult devine o manastire. Schitul este nucleul de inceput al monahismului nostru si leaganul formarii neamului nostru. Ce a fost manastirea Neamtu, de pilda, cetatea acesta voievodala? Ce a fost Putna, toate cetatile marete ale domnitorilor nostri? Au fost niste schituri. Intai domnitorul a dat o mostenire de pamant, cateva zeci de hectare, unde s-au adunat cei mai buni dintre crestini, calugari si care au inceput sa faca pomenirea ctitorilor, voievozilor si a tuturor din trecut. S-au dezvoltat Putna, manastirea Neamtu – manastiri domnesti, care duc mai departe crezul nostru crestin ortodox. Ce a fost manastirea Neamtului initial? A fost un schit, a devenit o manastire, apoi un centru cultural; acolo s-au adapostit toti scriitorii nostri mari: Eminescu, Sadoveanu, Creanga, Arghezi si altii, care au ajutat si au cautat sa dezvolte cultura romaneasca in baza traditiei si obiceiurilor noastre ortodoxe. Acum se bat in terminologie si se bat in nimicuri cum ca facem schit, cum ca facem manastire, cum ca facem centru de studii. Pai cand am spus manastire, implicit este vorba si despre centru cultural. Pentru ca aici se celebreaza jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de aici izvorasc toate cazaniile, toate cartile, de aici izvoraste toata cultura noastra romaneasca; restul este imitatie. Ca se aproba, ca nu se aproba, ca se denumeste, se calculeaza – nu este altceva decat o rea vointa a tuturor care se opun la jertfa si la valorile noastre crestine. A te opune Aiudului este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu, direct; acestia anuleaza jertfa martirilor, anuleaza viata noastra spirituala, atat aici, cat si dincolo. A fost o durere pentru mine faptul ca nu s-a luat in considerare si parerea noastra, a fostilor detinuti, si acest lucru mi-a reamintit de dictatura comunista. Am avut sentimentul ca nu se vrea cu niciun chip implicarea celor care s-au jertfit si au marturisit acolo. Nu cumva sa scrie istoria cine a jertfit pe acele locuri si cine a scos tara de sub comunism, nu cumva sa ramana acolo o marturie adevarata pentru viitorul si fiii neamului nostru. Sa inventeze ei istoria dupa cum le convine lor.

- Dar ce parere aveti despre acesti oameni de cultura care vor sa transforme intr-o firma acel loc sfant, arogandu-si drepturi nemeritate?

- Mai, oamenii acestia nu sunt niste oameni de cultura, sunt niste speculanti de istorie, arta si filosofie, pe ici pe colo, si nu fac altceva decat sa incurce mintile oamenilor. Nu gasesc oameni de cultura care sa se opuna la o frumusete, asa cum ar trebui sa fie Aiudul.

- Credeti ca poate fi curata activitatea unor oameni care au asocieri cu diverse cluburi si organizatii indoielnice?

- Nici pomeneala. Nu are ce cauta asa ceva in cetatea aceasta a Aiudului; aici a fost o conceptie curat crestina si nationala; tocmai aceste organizatii, masoneria a fost cea care a oprimat si a inchis acolo miile de crestini si au dat condamnari de sute de mii de ani. Acestia sunt si raman in intuneric; pentru ei Aiudul este cel mai mare junghi in inima lor. In realitate, ei nu urmaresc decat sa distruga si sa descompuna orice notiune de adevar ortodox. Si acestia nu pot fi decat cei care de la inceput au ucis impotriva lui Hristos pe cei 14 mii de prunci, aceiasi sunt pana la revolutia franceza, si au continuat cu revolutia din Rusia, si pana in zilele noastre nu inceteaza sa lucreze la distrugerea planului nostru crestin ortodox.

- Multa lume se intreaba cum de v-ati suparat pe Dan Puric, mai ales ca sfintia voastra i-ati aratat calea catre Biserica si ati rostit multe cuvinte laudative la adresa lui.

- Mai, in privinta lui merge zicala aceea romaneasca: „Un om, ca sa-l cunosti, trebuie sa mananci o banita de sare”.

- Credeti ca actoria poate fi un mijloc de pescuire duhovniceasca?

- Bineinteles, dar depinde in ce duh o faci, cum o faci. Daca nu ai pocainta, in zadar este toata lucrarea ta. Actoria este si falsitate. Depinde cat adevar ai in tine ca artist. Acesti actori care intr-o ora pot schimba trei masti, asa cum m-a pacalit si pe mine, aici… Eu i-am dat o sansa si o mana de dragoste domnului Puric, ca unul ce putea sluji cauzei acestui neam… dar, in sfarsit, este loc de pocainta pentru fiecare, pentru cel mai mare criminal.

- Cum credeti ca ar trebui sa se raporteze o personalitate culturala fata de toate aceste asociatii murdare care conduc lumea si nu iti permit sa te extinzi mai mult daca nu pactizezi cu ei cumva?

- Pai, ori esti firul de izvor curat, neamestecat cu ape straine, ori esti o mare sarata care se compune din toate apele murdare care vin din lume. Noi ramanem pe acest fir ortodox curat, sanatos. Sigur ca au fost intotdeauna si oameni de atac impotriva acestui adevar si vor fi pana la sfarsitul veacurilor, insa noi nu trebuie sa ne micsoram in fata acestor incercari, pentru ca noi suntem radacina acestui neam; peste noi nu pot trece. Noi nu am cotropit pe nimeni; ei au venit peste noi si au amestecat toate limbile si cauta si pana astazi sa le amestece si sa suceasca mintile credinciosilor nostri si intregii omeniri. Noi ne-am pastrat aici saracia si neamul, dupa cum spune poetul. Aici ne-am nascut, aici avem si drepturile noastre. Si mai mult, am fost aici permanent de straja Europei de Apus si ramanem si mai departe in aceeasi gandire crestin-ortodoxa a pacii, a linistii si a dragostei intregii lumi. Aceasta este conceptia, gandirea noastra, nu speculatie si amagire specifica oamenilor slabi.

- Credeti ca Romania ar fi putut rezista prin propriile ei resurse, fara ajutorul marilor puteri?

- Ar fi putut si oricand o poate face. Tara noastra este o tara care nu are nevoie de nimeni. Daca tara asta ar fi gospodarita de niste oameni pe care ii doare sufletul si inima pentru frumusetea acestei tari, nu am avea nevoie de nimic, nici de un surub occidental.

- Dar in cazul in care noi suntem datori vanduti bancilor mondiale…

- Asta e altceva. Aici e criza aceasta economica, in spatele careia sunt tot manevrele marilor actionari, actionari care manevreaza tarile acestea mici si le conduc ei cum vor. Acuma le saracesc, acuma le imbogatesc, acuma le desfac, apoi maine le descompun si asta-i manevra lor, ca sa poata lovi cat mai mult in Hristos Cel inviat din morti…

- Credeti ca traim intr-o falsa libertate si preconizati instaurarea unei noi dictaturi? Ati vazut, de pilda, ce a patit Parintele Filotheu cu conferinta de la Onesti – a fost interzisa pe motive neclare…

- Da, ca si la Iasi… Se intampla la ora aceasta peste tot. Democratia este doar pentru ei, nu pentru noi. Noua dictatura este instalata deja, noi nu avem decat sa ne pregatim de asprimile si de metodele satanice pe care le vor exercita asupra noastra.

- Cadem insa in capcana aceasta, ca ni se pare ca suntem liberi si putini se dezmeticesc din aceasta betie.

- Bine, dar nu multimea dirijeaza lumea… ci oameni care iau asupra lor jugul si duc mai departe crucea unui neam. Tineretul din 1948, ei au fost elita neamului nostru; restul… trepadusi pe langa ei.

- Ce recomandati oamenilor cu privire la aceste vaccinuri obligatorii?

- Pai, da, sunt obligatorii. Acuma vine si te executa daca nu te vaccinezi. Te executa, ai gatit-o! Mucenic vei fi!

- Si credeti ca e un act de martiraj daca refuzi aceste vaccinuri, sau mai bine le acceptam si sa suportam consecintele?

- Ori una, ori alta, dar asta este o cale mai cu compromis.

- Considerati ca este mai bine pentru crestini sa-si pregateasca din timp niste fortarete, sau e de preferat ca fiecare sa stea la locul lui si sa se pregateasca de mucenicie?

- Ei, nu vor lovi chiar asa in masa, vor lovi sistematic. Acuma vin cu gardasilul, cu gripa porcina… vrei-nu vrei, trebuie sa bei otrava. Maine-poimaine vine cu alta interdictie-nu ai sa mai poti bea apa dintr-o fantana, dintr-un paraoas, n-ai sa poti avea o planta, n-ai sa poti avea un pom, si incetisor asa te aduce de nu mai ai suflare. Ei, pe de alta parte vin si cu otravirea alimentatie pe care ti-o impune… o sa traim cu pilule. Iei pilula felul I, pilula felul II, si pilula felul III – apa. Ei fac o aplicare directa, au renuntat la experimente, pentru ca au de sapte mii de ani o experienta in istorie cu fel si fel de metode cu popoarele acestea crestine. Noi suntem ca o pisica ce se joaca cu soarecul… asa suntem noi in fata acestor forte ale raului ce se napustesc asupra noastra. Dar nu ne ramane decat sa ne rugam, sa ne ingradim sa putem avea curajul sa intampinam cu toata dragostea si fermitatea jertfa aceasta pentru Hristos. Asa cum au facut sfintii martiri din primele secole si pana in zilele noastre, asa trebuie sa mergem si noi sa ne gaseasca oarecum pregatiti de lupta.

(interviu realizat de monahia Fotini, 5 august 2009, Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamt, extras din nr.7 al revistei Atitudini)

Sfinţi ai închisorilor - Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului (relatare Monitorul de Fagaras)

Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului a avut loc duminică, 26 iulie 2009, la Crucea-monument de la Mănăstirea Brîncoveanu

„Cu mulţi ani în urmă, nişte adolescenţi, încă aproape copii, aflîndu-se la o răscruce de viaţă, v-au cerut să le scrieţi pe o carte de rugăciuni un cuvînt călăuzitor. Şi ne-aţi scris: „Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc“. Şi aţi desenat dedesubt o cruce ...

...şi un steag dac, simbolizînd pe Dumnezeu şi neamul nostru. Dumneata ai trăit, ai luptat şi ai închis ochii aşa cum ai scris. După 50 de ani, unul dintre acei copii, azi la rîndu-i bătrîn, îţi depune pe mormînt această carte, în care e cuprinsă viaţa, lupta şi moartea tinerilor de atunci şi a altora ca ei. Nu ne-am ridicat totdeauna la înălţimea devizei, dar am năzuit mereu spre aceasta“ scria Ion Gavrilă Ogoranu în prefaţa primului volum al cărţii „Brazii se frînd dar nu se îndoiesc“, în memoria lui Traian Trifan. De trei ani, luptătorul Ion Gavrilă Ogoranu s-a alăturat eroilor anticomunişti şi lui Bădia Traian, acolo sus, în ceruri. Şi privesc de la depărtare ce s-a ales din lupta lor. Comemorarea anuală se păstrează însă aşa cum le-a fost voia lor, la Crucea ridicată lîngă Mănăstirea Brâncoveanu de la Sîmbăta de Sus, în prima duminică după sărbătoarea Sfîntului Ilie. Din păcate, an de an vin tot mai puţini luptători, pentru că timpul nemilos vrea să-i adune laolaltă, acolo, în ceruri.

Execuţia Grupului Dabija

Mulţi oameni se întreabă azi, la peste şase decenii de la lupta anticomunistă, de ce se face atîta vorbire despre cei care au crezut în această rezistenţă, de ce trebuie să fie declaraţi cetăţeni de onoare, de ce trebuie să fie recompensaţi cu onoruri sau bani, de ce să aibă caziere curate că doar au fost încarceraţi. Sînt întrebări nu doar ale generaţiilor tinere care n-au deschis un volum de carte scris de cei care au trecut prin gulagul comunist, sau care au aflat despre rezistenţa anticomunistă numai din cartea de istorie actuală şi care i-a rezervat acelei perioade doar cîteva fraze. Sînt însă şi adulţi sau chiar vîrstnici care ignoră acea parte a istoriei pentru că în acei ani ei n-au simţit teroarea şi persecuţiile regimului. Pentru aceia dintre ei, redau doar una dintre numeroasele execuţii în masă ale luptătorilor, cea a grupului Dabija, descrisă chiar de comunişti. „După aceasta, condamnaţii au fost legaţi la ochi. În care moment Dabija s-a exprimat că el nu vrea să fie legat la ochi, fără a i se îndeplini această dorinţă. Au fost aşezaţi la locul execuţiei şi înainte de deschiderea focului au început pe rînd să se manifeste prin anumite exprimări. Astfel Traian Mihălţean a spus: Cu aceeaşi monedă vă vom plăti!, Bolfea Silvestru: Doamne ajută, iar Dabija a strigat: Trăiască România!“. A urmat apoi împuşcarea lor, apoi medicul legist a constatat moartea tuturor celor şapte“. Căpitanul de Securitate Gheorghe Crăciun raporta atunci cu atîta mîndrie colonelului Dulgheru (Dulbetgher) executarea grupului Dabija, „Atît Tov: Lt. Colonel care a citit degradarea celor doi condamnaţi cît şi procuroreul, au avut o atitudine demnă. Plutonul de execuţie s-a comportat conform instrucţiunilor primite de la comandantul de pluton, care după execuţie a spus ostaşilor: „Tovarăşi ne-am îndeplinit datoria faţă de clasa muncitoare“. Cadavrele celor şapte au fost transportate de la locul execuţiei şi au fost îngropate de către organele de miliţie şi Securitate sub supravegherea directă a noastră. Execuţia celor şapte a decurs în ordine, asistenţii fiind Comandanţi militari din Sibiu, avocaţii apărători şi membrii din Biroul Judeţenei PMR Sibiu. Paza a fost în tot timpul asigurată de către organele noastre, ajutate de către organele de miliţie.“ LT. Colonel de Securitate Gh. Crăciun; Lt de Securitate V. Nistor. Precum această execuţie au fost şi altele. Trupurile tinerilor luptători au fost secerate de gloanţe. Grupul făgărăşenilor executaţi în 1957, la Jilava, grupul Săplăcan, grupul Mogoş şi Mazilu, etc. Stau mărturie documentele Securităţii, căci o cruce sau un mormînt al lor, nu există.

În cazul reprimării Rezistenţei Anticomuniste un rol la fel de important, un rol criminal, l-au avut atît străinii cît şi românii. „Ce aveau comun cu România Ana Pauker, Luca, Nicolski sau Teohari Georgescu şi alţii ca ei? Dar examinînd de aproape crimele, nu aceştia le-au executat. Aceştia numai au dat ordin. Treburile murdare ale regimului au fost făcute în marea majoritate de români. Ei ameninţau populaţia, ei băteau în case, pe uliţe, la securitate. Ei ucideau din ordin sau din zel, ei condamnau. Românii erau cei care-i executau pe condamnaţii la moarte, ei îi chinuiau în închisori, ei colectivizau satele, ei strămutau satele în Bărăgan, ei au făcut reeducările la Piteşti, Gherla şi Aiud. Şi făceau acestea cu zel pentru a fi lăudaţi şi recompensaţi de stăpînii lor, străini de neamul românesc. Cum a fost posibil ca în sînul neamului nostru să fie atîţia executannţi ai crimei? pentru că nu pot crede că erau convinşi că fac acest lucru pentru România. Aici trebuie căutat un răspuns de către istorici, psihologi, etnologi şi scriitori. Cum a fost posibil ca un popor să-şi plece capul şi să nu se revolte în faţa atîtor umilinţe? Vom învăţa ceva din această lecţie vie a istoriei?“ scria Ion Gavrilă Ogoranu în volumul III al cărţii.



Veşnica pomenire s-a auzit din nou

La Crucea monument de la Mănăstirea Brîncoveanu de la Sîmbăta de Sus s-au adunat şi în acest an supravieţuitorii gulagului comunist, urmaşii şi rudele acestora. Este al 14 an cînd preoţii mănăstirii oficiază parastasul şi slujba de pomenire pentru eroii Ţării Făgăraşului. Pentru cei care au pierit în luptele directe cu securitatea comunistă, pentru cei împuşcaţi de comunişti în închisori sau în lagărele de muncă şi pentru toţi cei care şi-au dat viaţa pentru a-i sprijini pe luptătorii anticomunişti. Toţi deopotrivă au fost pomeniţi duminică, 26 iulie a.c., în prima duminică după sărbătoarea Sfîntului Ilie.

O cruce din marmură, simplă, dar care a strîns toată suferinţa, moartea şi chinul îndurat de Ţara Făgăraşului în regimul comunist. Au fost înşiruite numele tinerilor făgărăşeni care au avut curajul să-i înfrunte pe comunişti. Şi care au murit pentru idealul de credinţă, dreptate şi adevăr. Nu s-a reuşit inscripţionarea numelor tuturor eroilor pentru că sînt mii. S-a auzit din nou „veşnica pomenire“ pentru eroii martiri ai Făgăraşului. Au făcut posibilă organizarea evenimentului Fundaţia „Ion şi Ana Gavrilă“, Partidul Pentru Patrie, Monitorul de Făgăraş şi AFDPR. Ca în fiecare an, organizatorii au avut sprijinul stăreţeiei Mănăstirii Brîncoveanu care a asigurat cazarea şi masa participanţilor şi SC Transbus SA care a asigurat transportul participanţilor de la Gara Făgăraş la mănăstire şi retur.

Istoria Crucii - monument

Locaţia actuală a Crucii de Mănăstirea Brâncoveanu a fost stabilită în anul 1952 de către luptătorii grupului Gavrilă aflat în acel an pe crestele Munţilor Făgăraş. Era sărbătoarea Paştelui, o zi frumoasă de primăvară, iar ei ascultau slujba Învierii oficiată la mănăstire de către părintele Arsenie Boca. „Ne gîndeam la cei căzuţi dintre noi pînă atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porîmbu, căpitan Monea, Mogoş, Mazilu, Partenie Cosma şi ceilalţi despre a căror soartă nu ştiam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiţă Haşu. Am rămas tăcuţi cît a ţinut slujba. Nu ştiu care a avut părerea, parcă Brâncoveanu (N.R. Remus Sofonea din Drăguş), pe care a spus-o cu glas tare: Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lîngă această mănăstire. În 1990 mi-am adus aminte de acest legămînt şi le-am amintit lui Ilioi şi celorlaţi legămîntul făcut cu 40 de ani în urmă şi am pornit la realizarea lui. Trupurile morţilor nu aveam de unde le lua, noi nu ştim unde sînt, nimeni n-a venit să ne spună, pe ucigaşi nimeni nu i-a deranjat să spună locul unde i-au aruncat. Rămînea doar să ridicăm o cruce seacă undeva ca amintire“ scria Ion Gavrilă Ogoranu. Sfinţirea crucii a avut loc în 17 octombrie 1995 după multe ezitări, aprobări şi umilinţe. „După ridicarea crucii m-am simţit eliberat ca de-o povară grea. Tocind scările de piatră ale instituţiilor de care depindea aprobarea ridicării crucii, căciulindu-mă în faţa multora, încercînd să-i convong că noi vrem să ridicăm o cruce pentru cei care n-au nici mormînt, nici cruce, şi nu un monument de care să se mire lumea, purtam teama de a nu muri înainte ca aceată datorie să fie împlinită“ scria şeful Rezistenţei Anticomuniste, Ion gavrilă Ogoranu. De atunci, an de an este îndeplinită şi dorinţa luptătorului de a se organiza la Cruce, comemorarea eroilor. În prima duminică după sărbătoarea Sfîntului Ilie, aşa cum ei au vrut.

Monitorul de Făgăraş

Mesajul Parintelui Arsenie Boca catre gruparile anticomuniste a fost "Razboiul se castiga cu armele duhului"- marturie video Nicolae Itul