Se afișează postările cu eticheta H.R. Patapievici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta H.R. Patapievici. Afișați toate postările

joi, 15 octombrie 2009

Pseudoelita (Plesu, Patapievici, Baconsky) - intre adevarul crestin si „adevarul” lumii

La un nivel mai pretenţios, întîlnim această idee în textele dlui Pleşu (care ne propune, de pildă, să privim adevărul, omul, creştinismul din „perimetrul mai tuturor religiilor”), sau în declaraţiile dlui H.-R. Patapievici, căruia „criteriul competenţei dogmatice [nu-i] spune mare lucru, aşa că disputele legate, spre pildă, de filioque [îi] par în afara spiritului de iubire şi de dăruire care ar trebui să emane din definiţia ortodoxiei.” Problema este că în momentul în care desprinzi iubirea de sensul ei creştin, ea se transformă pînă la urmă în opusul ei. Dacă încetăm să mai distingem între adevărul creştin şi „adevărul” lumii, vom ajunge să nu mai putem distinge între lumină şi întuneric (decît pentru a urî lumina). Nu este oare curios că toţi aceşti oameni valorizează iubirea, înţelegerea, relaţia, pe seama învăţăturii de credinţă?

(...)În fapt, ce împiedică realizarea „fraternităţii universale” este tocmai religia iubirii, creştinismul. Oamenii nu pot fi fraţi decît în Hristos, adică într-o lume sfîntă, care s-a lepădat de păcat (în mod semnificativ, dl. Pleşu scrie «lume „căzută”», ghilimele avînd rolul de a-i sugera cititorului un sens figurat). Însă lumea este căzută pentru că iubeşte întunericul mai mult decît lumina. „Marile contururi ale realului” adăpostesc o lume căzută, care zace în Cel Rău. Textul dlui Pleşu nu îi cere cititorului decît să îşi schimbe puţin poziţia pentru a-i permite celui de care este legat să-şi dezmorţească încheieturile: „Mai uitaţi pentru o clipă de lanţurile astea”, ne îndeamnă de fapt domnul Pleşu. Prin urmare, a lua în serios acest text (sau oricare altul din scrierile religioase ale dlui Pleşu) înseamnă a nu crede că vreo eliberare s-a petrecut cu adevărat în istorie, că vreo eliberare ar mai fi vreodată cu putinţă.

Aceasta este perspectiva pe care ne-o dă creştinismul asupra realului. Pentru că un creştin nu priveşte lumea văzută şi nevăzută din „perimetrul mai tuturor religiilor”, ci de pe Golgota, locul cel mai înalt şi totodată cel mai adînc al acestei lumi. De aceea, dacă pot să înţeleg de ce „place” dl. Pleşu, îmi este mai greu să înţeleg cum l-ar putea lăsa lanţurile să asculte asemenea îndemnuri „cu detaşare” pe admiratorul înlănţuit de aceşti seducători profesionişti. În mod sigur, un creştin nu poate fi detaşat, decît dacă confundă isihia cu acel „don’t worry, be cool!” pe care ni-l recomanda dl. Baconsky într-o convorbire din cadrul emisiunii „Idei în dialog”. Fie că pătimeşte iubirea lui Dumnezeu sau depărtarea de El, creştinul urmează cuvîntului primit de Sfîntul Siluan Atonitul, continuînd să nădăjduiască în Hristos chiar şi în iad.



Gheorghe Fedorovici

http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/

miercuri, 23 septembrie 2009

Patapievici despre români...

"Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii." (din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.63)

"23 de milioane de omuleti patibulari (buni de spanzurat)" (din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag 53)

"Un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare, ochi mohoriti, maxilare incrincenate, fete urite, guri vulgare, trasaturi rudimentare." (din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag. 34) -

"Romanii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cit o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu." (din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag. 64)

"Romana este o limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau... sa o folosim numai pentru injuraturi..." (din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.64)

"Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida stramoseasca, ne-au luat in urina slavii: se cheama ca ne-am plamadit din aceasta clisa, daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta in a ridica mereu gura zvintata iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urina rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind o basica a udului mai mare (de, betiile...) i-au dovedit." (din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.63)

"Puturosenia abisala a statutului suflet romanesc... spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, subreptice, tropaind vesel intr-un trup inconsient, pina ce mintea va fi in sfirsit scobita: inima devine piftie iar creierul un amestec apos." (din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag 49)

"Cu o educatie pur romaneasca nu poti face nimic." (Din "Politice" de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.56)
www.george-damian.ro