Scrisoare către prieteni a unei colege.

Dragii mei,

Ziua de şcoală care tocmai s-a încheiat n-a fost deosebită faţă de altele. Aceleaşi jocuri în pauze, aceleaşi încercări de a-i convinge pe profesori că temele au fost multe şi grele... doar că azi parcă v-aţi plâns mai mult decât de obicei. Prea multe probleme la matematică, prea multe citate la română, prea multe verbe la germană, prea multe date la istorie... despre acestea din urmă aş vrea să vă vorbesc. Dacă nouă ni se pare mult şi greu să discutăm despre anumite zile din trecut, oare cum a fost pentru cei care le-au trăit, care au făcut să se întâmple diferite evenimente memorabile? Hai să ne jucăm puţin şi să ne imaginăm cum ar fi cărţile noastre de istorie fără data de 24 ianuarie 1859 şi fără Alexandru Ioan Cuza. Mi-e aproape imposibil să fac asta, cred că ar avea pagini mai puţine şi cu siguranţă, mai puţin colorate. Şi nu cred că v-ar plăcea să învăţaţi din ele. Pentru că fără 24 ianuarie 1859 – unirea Moldovei cu Muntenia, n-am putea vorbi nici de 9 mai 1877 – proclamarea independenţei de stat a României, şi cu atât mai mult, nici de 1 decembrie 1918 – ziua înfăptuirii unirii depline a tuturor românilor.
Ştiu ca noi încă suntem copii şi atunci când vine vorba de importanţa faptelor celor mari, nu ne e uşor să înţelegem întotdeauna consecinţele lor mai mult sau mai puţin imediate asupra vieţii noastre obişnuite de zi cu zi. Atât cât am putut eu să înţeleg la ora de istorie, 24 ianuarie 1859 e o dată de care merită să ne amintim cu bucurie şi cu recunoştinţă pentru nişte oameni, înaintaşi ai noştri, care au ştiut să transforme o mică fereastră deschisă de puterile europene de atunci, într-o poartă imensă spre o societate modernă. Ştiu că e aşa, dar nu înţeleg de ce nu reuşim să ne bucurăm cu toţii de asta. Aşa că m-am hotărât să-i întreb şi pe alţii.
Verişoara mea, acum studentă, şi-a amintit cu plăcere de impresiile din copilărie, de modul în care undeva, într-o şcoală mică dintr-un sat din Moldova, copiii sărbătoreau evenimentul împreună cu doamna învăţătoare. Aceasta le citea povestiri în care, pentru prima dată în istorie, boierii stăteau de vorbă cu ţăranii şi le explica la ce urma să servească unirea, sau în care Domnul Unirii, Cuza-Vodă, rătăcea prin târguri ca un om de rând, dornic să afle cum trăia poporul şi să înlăture orice nedreptate. Cum să nu-ţi aminteşti mereu cu drag o pagină a istoriei reale care seamănă atât de mult cu un basm în care eroul săvârşea minuni pentru ceilalţi?
Bunica nu şi-a amintit foarte repede de Cuza sau despre cine cu cine se unise. Dar când am spus 24 ianuarie ochii i s-au luminat de amintiri frumoase. Pentru că aceea era data la care în fiecare an tinerii aduceau sărbătoarea în oraş. An după an, în acea după-amiază de ianuarie, zeci de tineri se întâlneau poate pentru prima dată, să joace „Hora Unirii” în piaţa oraşului. Atunci când se prindeau de mâini, dincolo de muzică şi de versurile lui Vasile Alecsandri, pentru mulţi dintre ei se năşteau alte începuturi. Ce frumos trebuie să fi fost când celebrarea apropierii dintre două popoare se sfârşea în întâlniri şi prietenii care de multe ori rămâneau pe viaţă! Şi iată cum, pornind de la impresiile mele de la şcoală, am aflat şi eu cum s-au cunoscut bunica şi bunicul.
Dar cel mai mult m-a interesat părerea tatei, şi aceasta din două motive. În primul rând, pentru că pentru orice român născut la Focşani, ziua de 24 ianuarie este o aniversare personală, de familie, şi e trăită mai intens de cetăţenii de rând decât în orice oraş al ţării. În al doilea rând, datorită modului în care înţelege să-şi facă meseria. Pentru că după părerea mea, militarii de carieră, cei care îşi fac meseria cu plăcere şi responsabilitate, au mai multe cunoştinţe de istorie decât alţi cetăţeni obişnuiţi, şi mai mult decât atât, ştiu şi ce înseamnă sacrificiile cu care se realizează obiectivele naţionale. De aceea, ei trăiesc mai profund şi poate, mai aproape de sentimentele oamenilor de atunci, diferitele momente solemne de aniversare a naţiunii noastre. M-am bucurat atunci când mi-a spus că pentru el participarea la fiecare paradă militară nu era o simplă zi de serviciu, ci o zi de imensă bucurie şi mândrie, o zi în care meseria nu mai însemna sarcini de îndeplinit, ci onoarea de a veghea asupra celorlalţi, onoare încredinţată de toţi înaintaşii noştri al căror şir începe în mod obligatoriu cu Alexandru Ioan Cuza.
Am regăsit cu surprindere şi bucurie că în fiecare persoană, data unui eveniment istoric îşi lasă semnificaţia într-un mod unic. Cu siguranţă, 24 ianuarie înseamnă ceva pentru fiecare dintre voi, mult mai mult decât o lecţie de învăţat la ora de istorie. Poate fi o poveste despre curajul unui popor, sau puterea de sacrificiu a unui om sau, de ce nu, pretextul pentru a scrie o scrisoare către prieteni.

Cu drag, a voastră colegă, Anca

Stanislav Belkovski crede ca Romania va lua Basarabia si va recunoaste independenta Transnistriei. Sa nu uitam Basarabia de Sud si Bucovina de Nord

“In prezent, in Republica Moldova, exista oameni care nu ascund ca unirea cu Romånia este o problema a viitorului apropiat. Mihai Ghimpu, seful Parlamentului si presedintele interimar al Republicii Moldova, vorbeste deschis despre acest lucru.”

“Si cu toate ca la nivel oficial se neaga acest lucru, eu cred ca, dupa evenimentele din aprilie, dupa schimbarea puterii, dupa ce Partidul Comunistilor a trecut in opozitie, unirea Republicii Moldova cu Romania devine tot mai reala”, crede cunoscutul politolog din Rusia. Mai ales ca nu exista sanse reale pentru “integrarea europeana a Republicii Moldova, nici in viitorul apropiat, nici in perspectiva indepartata. Iar acest lucru nu depinde de relatiile cu Romania, care este deja membru al Uniunii Europene, ci pentru ca UE nu se va extinde in urmatorul deceniu. Vechii membri (fondatorii UE) nu sunt interesati de extinderea Uniunii in perspectiva imediata”, sustine Stanislav Belkovski.

„Romånia Mare“ nu are nevoie de o Cecenie

Evaluarea domnului Belkovski este perfect justificata, chiar daca in spate are un scenariu otravit: ruperea definitiva a Transnistriei de R. Moldova cu acte in regula. Chisinaul va fi nevoit sa accepte scenariul din cauza presiunii populare, care va creste permanent de jos in sus, iar politicienii vor trebui sa tina seama de realitate. Iar aceasta presiune este tot mai puternic motivata economic, mai ales din directia tinerei generatii. Tinerii trebuie sa-si faca un rost, sa-si intemeieze familii, sa aiba cu ce creste copii si vor pune presiune pe politicieni pentru acest pas decisiv. Tiraspolul va avea argumentul suprem pentru a obtine recunoasterea. “Prin urmare, si Uniunea Europeana, si Rusia, si alte tari, intelegand toata gravitatea unirii Romaniei si Republicii Moldova, vor trece la recunoasterea Transnistriei. Eu cred ca “RomaniaMare” nu are nevoie de o Cecenie a ei si, de aceea, Bucurestiul va recunoaste printre primii independenta Transnistriei”, considera Belkovski. La prima vedere, lucrurile par foarte simple, iar scenariul propus de domnul Belkovski chiar si la Bucuresti, sub nasul nostru, este o constructie de bun-simt al compromisului intre Rusia si Romania.

„Sinergia Marii Negre“ este un eufemism

Kremlinul nu se va retrage niciodata de pe Nistru, neconditionat, de buna voie si nesilit de nimeni. Uniunea Europeana nu exista in aceasta ecuatie, iar deocamdata Statele Unite prefera sa discute cu noi despre “sinergia Marii Negre”. Bucurestiul nu va trata niciodata direct si exclusiv cu Moscova, fara participarea Chisinaului. Chiar daca unii sugereaza ca Traian Basescu s-ar fi inteles perfect cu Vladimir Putin cu prilejul reuniunii NATO de la Bucuresti. Iar acum, dupa ce Traian Basescu a fost reales, acest dialog pragmatic si dur ar putea fi reluat cu tandemul de la Moscova. Daca transnistrenii nu vor accepta directia normala si inevitabila a procesului politic din sud-estul Europei, risca sa ramana izolati ca turcii din Cipru, care au preferat sa ramana atarnati de gatul Turciei, iar acum regreta. Grecii din Cipru au aderat la UE, profitand de o circumstanta istorica favorabila. O asemenea circumstanta nu se mai poate ivi curand pentru Chisinau, iar a ramane cantonat langa mafia tutelata de Igor Smirnov este periculos pentru majoritatea romanilor de peste Prut.

Chisinaul trebuie sa combata criza identitara

Deocamdata, chiar si politicienii unyonisti (sic! Pentru soft) de la Chisinau au pus batista pe tambalul reintregirii nationale dupa ce au ajuns la putere. Din doua motive: sa nu se supere altii si, nu in ultimul rand, fiindca si-au vazut sacii in caruta. Sindromul Vogoride se regenereaza sub diverse forme. Singurul care nu se dezice de convingerile lui este Mihai Ghimpu, dar el are inca o pozitie vulnerabila si, de aceea, in jurul lui trebuie construit. Dorin Chirtoaca a respins orice tentativa de reunificare intr-un interviu pentru Lenta.ru: “Dupa opinia noastra, ceea ce propune domnul Belkovski nu e posibil. Republica Moldova este un stat unitar. Noi trebuie sa rezolvam problemele actuale, sa integram republica, pentru ca statul sa functioneze in cadrul frontierelor stabilite in anul 1991, in conformitate cu dreptul international. Pentru aceasta, trebuie sa dezvoltam economia si sa cream o constructie democratica normala. Atunci vor fi create si premisele pentru rezolvarea problemei transnistrene. Toate aceste initiative, de genul planului Belkosvki, nu pot fi in folosul Moldovei”. Intr-o prima faza, noile autoritati de la Chisinau trebuie sa lupte onest pentru redobandirea identitatii reale, contra crizei identitare, caz unic in Europa. Pana atunci, BBC vorbeste despre “natiunea moldoveneasca, cea mai saraca de pe continent”, unde se vorbeste “limba moldoveneasca”. Sa rezolvam aceste lucruri simple si apoi mai vorbim…

Tighipko: Ucraina trebuie sa blocheze unirea romånilor

Bancherul Serghei Tighipko, candidat la functia de presedinte al Ucrainei, se arata foarte ingrijorat de posibila unire a Basarabiei cu Romania. Ucraina trebuie sa insiste “prin toate mijloacele” pentru ca Republica Moldova sa fie mentinuta. Eventual, dezmembrata, cum se afla in acest moment. “Realizarea proiectului Romania Mare este un pericol real pentru Ucraina si trebuie sa ne opunem. Daca nu azi, atunci maine, Mihai Ghimpu va prelua in mod oficial conducerea Moldovei. Si este absolut clar ca el va conduce tara in directia lichidarii suveranitatii si unirii cu Romania. Conservarea Republicii Moldova ca stat independent este in interesul strategic al Ucrainei. Nimeni nu este interesat de asta mai mult ca noi. Chiar si la Moscova exista doritori care vor sa imparta teritoriul Republicii Moldova, care ar da malul drept romanilor pentru ca Rusia sa-si poata institui protectoratul asupra Transnistriei. Pentru Ucraina, aceasta ar fi o catastrofa”, sustine Tighipko. Candidatul, originar dintr-un sat din Basarabia, nu aminteste de faptul ca in Ucraina traiesc aproximativ un milion de romani, supusi unei politici agresive de ucrainizare si ca autoritatile de la Kiev au repus pe tapet falsa dihotomie “romani/moldoveni”. Piotr Porosenko, ministrul de externe de la Kiev, a pus lucrurile la punct: “Pot constata ca nu au existat declaratii vizand pretentii teritoriale din partea autoritatilor oficiale romane. Nu sunt inclinat sa acord o prea mare atentie declaratiilor unor politicieni marginali, care, pentru realizarea propriilor lor scenarii politice, folosesc cartea ucraineana. Sunt profund convins ca in prezent sunt suficienti factori de retinere, inclusiv unii precum NATO si UE, structruri din care Romania face parte, si unde exista un mecanism foarte clar, care sa impiedice implicarea acestor aliante integratoare in conflicte armate. Pe de alta parte, sunt convins ca Ucraina are un potential suficient de serios pentru a deveni un jucator politic independent si puternic”.

Viorel Patrichi

Declaratia de independenta a Republicii Moldova, primul pas spre reintregirea nationala

Casa “Nicolae Titulescu” din Bucuresti a gazduit pe 19 mai prezentarea unei carti atipice: “Memoriile unui diplomat oarecare”, semnata de ambasadorul Aurel Preda Matasaru. Dupa o cariera complexa in diplomatie si dupa ce a scris mai multe studii de drept international, autorul nu mai este “un diplomat oarecare”. “Am trait si am supravietuit intr-o perioada de foc pentru istoria tarii”, spune Aurel Preda. Destinul lui este marcat de o ereditate puternica si de o educatie spartana in cultul valorilor nationale. Tatal diplomatului a luptat in ambele razboaie de reintregire nationala (1916-1918 si 1941-1944). Era adjunctul comandantului Diviziei de care de lupta “Romania Mare”.

Casa “Nicolae Titulescu” din Bucuresti a gazduit pe 19 mai prezentarea unei carti atipice: “Memoriile unui diplomat oarecare”, semnata de ambasadorul Aurel Preda Matasaru. Dupa o cariera complexa in diplomatie si dupa ce a scris mai multe studii de drept international, autorul nu mai este “un diplomat oarecare”. “Am trait si am supravietuit intr-o perioada de foc pentru istoria tarii”, spune Aurel Preda. Destinul lui este marcat de o ereditate puternica si de o educatie spartana in cultul valorilor nationale. Tatal diplomatului a luptat in ambele razboaie de reintregire nationala (1916-1918 si 1941-1944). Era adjunctul comandantului Diviziei de care de lupta “Romania Mare”. In al Doilea Razboi Mondial, a fost pe ambele fronturi, de la Cotul Donului pana aproape de Viena. O familie de romani, care a dat 12 ofiteri eroi pe campurile de lupta. Asa se face ca Aurel Preda a dus mai departe acelasi cult fata de tara lui. A pilotat un avion MiG 21 si a reusit performanta sa strabata un front de furtuna cu trasnete, salvand aparatul printr-o apuntare controlata pe portavionul sovietic “Kirov”.

„Ne aliem si cu dracul, numai sa realizam Unirea!“
Afirmatia apartine diplomatului Gheorghe Lupes, care considera ca romanii au instinctul reintregirii nationale ca pe o obsesie in genomul lor. “Romanii s-au aliat si cu Hitler, si cu Stalin pentru reunificarea teritoriilor. Am fi in stare sa ne aliem si cu dracul, numai sa realizam unirea. La fel i-am scris si lui Voronin: Ne aliem si cu Smirnov, si cu dumneavoastra, numai sa se faca unirea”, relata Gheorghe Lupes. Aceeasi preocupare permanenta a avut Aurel Preda in toata cariera. General in retragere, profesor de drept international, Aurel Preda a acceptat invitatia lui Vasile Nedelciuc sa mearga la Chisinau, unde a redactat Declaratia de independenta de la 27 iulie 1991. A conceput-o ca un prim pas spre reunificarea celor doua state romanesti. La fel ca Marcel Dinu, a sustinut introducerea in Constitutia Romaniei o prevedere clara, referitoare la acest obiectiv national. In acest sens, trebuia rezervat un post de vicepresedinte al Romaniei, care sa ramana vacant pana cand se va realiza unirea. Apropiatii lui Ion Iliescu nu au acceptat. Aurel Preda a lucrat in Subcomitetul ONU pentru definirea agresiunii si a participat la negocieri bilaterale dificile. Cel mai mult l-a marcat insa “diplomatia in genunchi”, pe care politicienii de la Bucuresti au impus-o specialistilor de talie din Ministerul de Externe pentru incheierea Tratatului cu Ucraina. Ca sef al delegatiei romane la tratative, el nu a facut concesii Kievului in detrimentul interesului national si a fost nevoit sa se retraga. “In acordul conex, incheiat de dl. A. Severin si ortacii sai, se stipuleaza clar, in context: ‘’Insula Serpilor apartine Ucrainei’’. Propunerea ii apartine chiar domnului Severin. Astfel, dintr-un condei, negociatorii romani scoliti (atentie!) nu la Moscova, ci la Geneva, la Institutul de Inalte Studii Politice, au lasat ‘’posibilitatea’’ generatiilor viitoare de guvernanti si diplomati sa se ‘’distinga’’ in cadrul unor negocieri anevoioase cu partenerii ucraineni, negocieri in legatura cu frontiera pe bratul Chilia, delimitarea plaotului continental si a zonelor economice exclusive ale celor doua tari la Marea Neagra. (…) Pe scurt, Romania si-a dat consimtamantul, dupa 57 de ani, asupra unei frontiere stabilite prin dictatul sovietic din 1940. Acest fapt se regaseste in dreptul international sub denumirea de E S T O P E L si are drept efect imposibilitatea deschiderii oricarei discutii pe aceasta tema”, noteaza Aurel Preda. Oricare parte semnatara poate insa denunta unilateral tratatul semnat de Emil Constantinescu si Leonid Kucima, iar comportamentul Ucrainei ar justifica o asemenea decizie politica importanta.

MAE a refuzat lansarea cartii in Sala „Gafencu“
Lucram la “Romania libera” pe cand PDSR domina totul. Vazand derapajele din diplomatia noastra, Aurel Preda publica la noi sub pseudonim unele comentarii acide, extrem de incomode pentru diplomatii de Internet. Cand a urcat Conventia Democratica la putere, diplomatul a incercat sa avertizeze din nou asupra “erorilor” din politica noastra externa. M-am ingrozit cand sefii mei au refuzat sa-i mai publice materialele. Asemenea specialisti, ca Aurel Preda, supranumiti “dinozauri”, au dat stralucire diplomatiei noastre intro etapa istorica foarte grea. Ei au fost scosi la pensie pe usa din dos de catre unii ministri fara vocatie si pregatire, care “s-au plictisit in Modrogan” dupa 1990. Domnii ministri nu s-au obosit macar sa le transmita acestor specialisti un simplu “Multumim pentru serviciul onest adus Romaniei”, asa cum se intampla in toate statele civilizate, cum era si in tara noastra in perioada interbelica. Nu ma mai mir ca MAE a refuzat gazduirea prezentarii pentru cartea lui Aurel Preda.

Un Las Vegas pe Insula Serpilor
Premierul ucrainean Iulia Timosenko a anuntat ca va construi un nou Las Vegas pe Insula Serpilor. Rada Suprema a votat o lege prin care cazinourile pot functiona in zone special amenajate, in afara marilor orase. Cum in regiunea Cernobil nu ar vrea sa vina jucatorii, s-a ajuns la concluzia ca Insula Serpilor ar fi cea mai adecvata amplasare. Pe de alta parte, ministrii din cadrul Consiliului de Afaceri Generale si Relatii Externe au dezbatut luni situatia din Chisinau. Ei au recomandat reluarea dialogului dintre comunisti si opozitie (?) si normalizarea relatiilor cu Romania. Si Traian Basescu a abordat situatia din R. Moldova in convorbirile de la Paris cu Nicolas Sarkozy, reprosand Uniunii Europene ca nu s-a comportat suficient de ferm fata de regimul Voronin.

Viorel Patrichi
www.gardianul.ro

TRANSILVANIA PENTRU BASARABIA. Legea cetateniei pentru romanii din afara granitelor sa fie de urgenta adoptata si pusa in practica

CENTRUL ECLESIASTIC DE DOCUMENTARE “MITROPOLIT NICOLAE COLAN”

Comunicat de presã

Participantii la colocviul cu tema „Basarabia si Transilvania. Solidaritate româneascã în istorie si contemporaneitate”, manifestare prilejuitã împlinirii a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mamã, care a avut loc la Sf. Gheorghe, în organizarea Centrului Eclesiastic de Documentare Mitropolit „Nicolae Colan”, Sf. Gheorghe, a Fundatiei Nationale „Neamul Românesc”, Filiala Covasna si a Redactiei Revistei „Veghea” din Brasov, sâmbãtã 28 martie 2009, în urma dezbaterii comunicãrilor prezentate si a vizionãrii filmului „Întoarcerea lui Alexandru Lesco”, realizat de Victor Roncea, au adoptat urmãtoarele:
1. Protesteazã fatã de interdictiile instituite de autoritãtile Republicii Moldova privind libera circulatie, aplicate cetãtenilor români în contradictie cu discursul proeuropean al acestora.
2. Solicitã autoritãtilor statului român solutionarea problemei redobândirii cetãteniei române de cãtre românii basarabeni care au detinut aceastã cetãtenie si au fost deposedati abuziv de ea de cãtre autoritãtile sovietice în urma pactului Ribentropp-Molotov, prin care teritoriul românesc dintre Prut si Nistru a intrat în componenta Uniunii Sovietice.
3. De asemenea cere autoritãtilor române eliminarea regimului de vize pentru cetãtenii Republicii Moldova si construirea unei strategii de promovarea a parteneriatului româno-român între Bucuresti – Chisinãu – Cernãuti.
4. Solicitã adoptarea initiativei legislative potrivit cãreia detinutii politici români din Transnistria, decorati de presedintele României cu ordinul „Steaua României”, sã beneficieze de drepturile cuvenite fostilor detinuti politici români.

Biroul de presã
Dr. Ioan Lãcãtusu

Sfantu Gheorghe

Covasna

Foto: Victor Roncea

27 martie 1918-2009: 91 de ani de la Unire. Colocviu la Sfantu Gheorghe

Comunicat de presă

În organizarea Centrului Eclesiastic de Documentare Mitropolit „Nicolae Colan”, a Fundaţiei Naţionale „Neamul Românesc” - Filiala Covasna şi a Redacţiei Revistei „Veghea” din Braşov, sâmbătă, 28 martie 2009, ora 11, la sediul Centrului Eclesiastic de Documentare Mitropolit „Nicolae Colan” din Sf. Gheorghe, va avea loc colocviul cu tema „Basarabia şi Transilvania. Solidaritate românească în istorie şi în contemporaneitate”.

Manifestarea este organizată pentru a marca împlinirea a 91 de ani de la unirea Basarabiei cu Patria Mamă. În cadrul colocviului vor fi prezentate temele:

1. Activitatea ierarhilor Visarion Puiu şi Justinian Teculescu în episcopiile basarabene din perioada interbelică, prezintă prof. Vasile Stancu, Şcoala generală „Nicolae Colan”, din Sf. Gheorghe

2. Memoriile adresate de liderul ţărănist Ghiţă Popp conducătorilor comunişti Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, pentru redobândirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, prezintă dr. Ioan Lăcătuşu, director, Direcţia Judeţeană Covasna a Arhivelor Naţionale

3. Problema Basarabiei în paginile revistei de atitudine creştină „Veghea”, nr. 2/2009, prezintă Florian Palas, redactor şef

4. Alexandru Leşco – mărturisitor contemporan al idealului unităţii naţionale româneşti.

24 Ianuarie 1859 - Unirea Moldovei cu Ţara Românească

Data de 24 Ianuarie nu înseamnă ceva deosebit în calendarul multor colegi de-ai mei, ca de altfel, majoritatea datelor cuprinse în manualul de istorie. Dar eu cred că această dată ar trebui cuprinsă într-un calendar pe care din păcate, tot mai puţini dintre noi îl răsfoim, calendarul sufletului de român. Pentru mine, aceste date din manual nu sunt nişte cifre, nişte simple momente în timp, ci nişte clipe minunate de adâncă emoţie, bucurie sau cateodată disperare. Şi 24 Ianuarie este o mare bucurie. Majoritatea dintre noi identificăm la acest moment ”Unirea mica”, respectiv a Munteniei cu Moldova, în urma unor strădanii impresionante ale unei valoroase generaţii de oameni politici pe care au avut-o cândva românii. Datorită lor s-a putut înfăptui aceasta unire mică, parţială, denumită pe drept cuvânt de revoluţionarii bucovineni de la 1848 drept „cheia bolţii fără de care s-ar prăbuşi întreg edificiul naţional”. Adică fără acest eveniment soarta politică a românilor ar fi fost poate, cu totul alta, cu siguranţă, momentele obţinerii independenţei (1878) şi al desăvârşirii unitaţii naţionale (1918) ar mai fi întârziat. Dar câţi dintre noi le-am putea înţelege bucuria acelor oameni, emoţia de a vedea împlinit un pas politic enorm pe care îl aşteptaseră ani de-a rândul? Poate dacă am citi in aceste zile „Hora Unirii” a lui Vasile Alecsandri, poate dacă am sărbători împreună pe stradă, poate am reuşi să simţim aceste emoţii, care astăzi ne lipsesc atât de mult.
La şcoală ni se vorbeşte mult despre personalităţi din trecut, despre oameni care prin deciziile lor au schimbat vieţile multor alţi oameni sau de ce nu, cursul istoriei. Eu cred ca Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, este un astfel de om. Fiu al unei familii boiereşti din Moldova, a primit o educaţie europeană care a stat la baza implicării sale rapide si solide in evenimentele revoluţionare de la 1848, nu numai in Moldova, ci şi Transilvania. Când a revenit din exil nu a stat departe, ci s-a implicat în activitatea de conducere a ţării, ocupând funcţii importante, cum ar fi cea de ministru de război sau pârcălab de Galaţi. Atunci când marile puteri Anglia, Franţa dar mai ales Imperiul otoman au început să se implice în chestiunea unirii mai mult din perspectiva propriilor interese decât ale românilor, Cuza nu a ezitat să-şi arate public dezaprobarea, demisionând din funcţia de pârcălab. Acestea sunt doar câteva din consideraţiile care l-au recomandat pentru a ocupa funcţia de domn nu numai in Moldova, unde era cunoscut foarte bine, dar şi în Ţara Românească. În această calitate de domn al celor două ţări unite atât de fragil potrivit voinţei marilor puteri, Cuza merită toată admiraţia deoarece personalitatea sa a contribuit fundamental la supravieţuirea acestui stat care deşi mic, încurca destul de mult interesele Austriei, Turciei şi Rusiei. Sultanul a recunoscut unirea şi alegerea sa ca domn unic numai în urma vizitei personale a lui Cuza la Constantinopol, ceea ce ne îndreptăţeşte să legăm indestructibil primele clipe de viaţă ale statului român de implicarea personală a domnului. De altfel, toate realizările din timpul domniei sale, care au angajat societatea românească pe drumul reformei generale între care amintim reforma agrara, reforma învăţământului, modificarea Constituţiei sunt rezultatul priceperii sale de a alege colaboratori de la care să obţină sfaturi preţioase, între care un loc deosebit îl ocupă Mihail Kogălniceanu. Ca braşovean, şi ca elev într-o şcoală pe care tradiţia o obligă la performanţă, nu pot însă să nu menţionez cu mândrie prietenia lui Cuza cu oameni politici şi de cultură din oraşul nostru. Este vorba binenţeles de întemeietorul de şcoală şi de editorul „Gazetei de Transilvania”, Iacob Mureşianu, în a cărui casă Cuza a poposit la orice călătorie prin Ardeal şi mai ales după abdicare. Afecţiunea domnitorului pentru familia braşoveană s-a materializat şi într-un dar de suflet pe care Cuza l-a făcut acestora, este vorba de faimosul tablou semnat de pictorul braşovean Mişu Pop.
Încheierea carierei politice a lui Cuza este un alt moment care ne arată nouă, celor care ne gândim la actele sale la o distanţă de 150 de ani, preţul pe care trebuie sa-l plătească oamenii care pun mai presus de interesele lor de moment, idealuri şi principii. Victimă a „monstruoasei coaliţii” pentru că nu i-a servit interesele, Cuza a fost forţat să abdice şi să trăiască ultimii ani ai vieţii sale în exil, departe de ţară. Pentru toată viaţa şi activitatea sa politică, Cuza este mai mult decât un personaj istoric îndrăgit de noi elevii, care ne amintim mai degrabă poveştile despre cum ajuta soldaţii cu bani sau cum mergea în pieţe să descopere negustori necinstiţi. El este un model exemplar de om politic aşa cum mi-ar plăcea să avem azi la conducerea ţării. De aceea, Cuza este pentru mine personalitatea care face din 24 Ianuarie o zi specială în care învăţăm despre patriotism.

Vlad PALAS
Mulţumesc doamnei profesoare Dana Danu, care m-a îndrumat substanţial în realizarea acestui material.

Acesta este mesajul de tramsmis de elevii Colegiului National "Unirea", BRASOV