Parintele Arsenie Papacioc: Sa il facem pe satana sa ne loveasca unde vrem noi nu unde vrea el. Cipul din Pasapoarte miroase a 666. VIDEO

Părintele Arsenie Papacioc: Văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume. Asta-i poziţia celui arestat 14 ani la Aiud.

Eu, personal - judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată via­ţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere econo­mic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşma­nilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie negli­jate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare.



Deci o stare de prezenţă continuă este o sta­re de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe ni­meni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.



Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la cre­dinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fi­ule?" Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispo­ziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spu­nem: „Ţie Ti-am dăruit Doamne toată viata mea."



„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el aşa, că nu am venit pentru îm­păraţi. Am venit pentru cerşetori." Hristos a fost împărat şi Cerşetor. Pentru cine S-a întrupat, pen­tru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie continuă cu ceilalţi. Suntem prea iubiţi de Dumnezeu. Aşa şontorogi cum suntem, păduchioşi, suntem foarte iubiţi. De aceea, eu consider că e o mare greşeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, pu­turos, ţigănos, aşa cum e, îl iubeşte Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu.



Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandoli­nă, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesita­te în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti . „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să su­port!" Asta-i poziţia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.

Părintele Arsenie Papacioc vorbeşte despre rolul suferinţei, smereniei şi jertfei în mântuirea noastră. VIDEO

Părintele Arsenie Papacioc despre suferinţă ca şcoală teologică. Spovedind în Zarca Aiudului.

“Nimic nu m-a ajutat mai mult in viata ca suferinta. Singura suferinta este suprema catedra de teologie. Sunt sigur ca ingerii erau gelosi pe noi pentru ca ei nu au aceasta suferinta dincolo de firea noastra. Da, pentru ca nu stiai daca traiesti pana maine. Aceasta stare de tensiune extraordinara iti dadea ocazia sa te cunosti cu adevarat pe tine insuti. Nu este vorba de o suferinta. Tendinta lor era exterminarea prin infometare. Zarca e o “inchisoare in inchisoare”, facuta de unguri pentru români, ca sa-i omoare, unde fara discutie se aplica regimul de exterminare specific fiecarui ins sau fiecarui grup de insi. Ultimii ani-un an, doi- numai in Zarca m-au tinut. I-am infruntat la o intalnire pe care ne-au organizat-o ei acolo cu detinutii vanduti, ceea ce era pedepsit cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au bagat la racitor.In trei zile mureai-s-a constatat. La camere frigorifice, unde erau minus cateva grade, stiti. Era beton peste tot, fara pat, fara scaun, dezbracat. Era regim de exterminare. Puteau sa te impuste, dar preferau sa te lase sa mori incet, fara sa lase urme. E groaznic, dar am supravietuit!Nu stiu daca ma intelegeti… Aveam o curiozitate de copil sa vad cum iese sufletul… Au murit multi. Nu puteam comunica decat prin morse, si au cerut cei de alaturi sa se spovedeasca. Tot prin morse. Eu puteam sa transmit, dar nu puteam sa primesc. Daca te prindea, te omora pe loc. Si am avut urmatorul consemn cu ei, tot prin morse: “Maine, la o anumita ora- am apreciat cu ei atunci- stati in partea asta a celulei. Eu va dau semnal prin morse, prin perete, sa va amintiti in gand pacatele si eu va dezleg. Cu o conditie: daca muriti pana maine-pentru ca asa se punea problema- e valabila spovedania. Dar daca nu muriti, la primul preot pe care-l intalniti sa va spovediti din nou de pacate.” Adica am procedat cinstit in ceea ce priveste respectiva Taina a Pocaintei. Va spun acestea ca sa aveti o imagine a starii noastre spirituale acolo, cand erai in fiecare moment nesigur de clipa urmatoare. Aceasta stare nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunavointa omeneasca de la gardieni in tot acest timp. Te dusmaneau si te omorau pentru o parlita de leafa, ca pe un criminal, pentru ca asa era educatia pe care le-o faceau: “talharilor, daca nu va astamparati, va bagam in locul lor!” Am fost intrebat de multi unde a fost mai greu: in inchisoare sau in pustie, pentru ca am trait si prin pustie. In inchisoare, cei care credeau in Dumnezeu se chinuiau si le era rau. Pentru ca nu era o forta nevazuta care sa opreasca nitel pornirile salbatice, de cruzime, de ura care apasau mereu pe om. Asta lipsea. In pustie insa dracii cu care lupti se temeau de Dumnezeu si era mai usor, cu toate intemperiile vremii: iarna, zapada, fiare salbatice, respectiv stare incordata si acolo. Era totusi o nota de libertate. Dumneavoastra inca nu stiti cat e de scumpa libertatea si pentru ce ne-a lasat-o Dumnezeu? Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l da sa-l traim. Pentru ca a sufla si a rasufla e tot de la Dumnezeu. Si atunci a avut marea prudenta Domnul Hristos sa ne spuna ca nu se misca fir de par fara voia Mea. Suntem guvernati de Dumnezeu in toata miscarea, in toate gandurile noastre ascunse. Sigur ca depinde si pe ce pozitie te asezi. Avand in vedere si numai lucrul acesta: viata vesnica. Daca te ratacesti de la Adevarul de credinta, daca esti neatent sau esti ateu- Doamne fereste! Ca-i mai grava starea aceasta, nepasarea aceasta. Aceasta e nesuferita la Dumnezeu… Pentru ca nu e atat de suparat Dumnezeu pentru anumite greseli pe care le facem cat e pentru ca suntem nepasatori. Ne amanam existenta duhovniceasca, mergem din inertie. E o mare greseala! Trebuie trait fiecare moment in toata plinatatea lui. Sa te cunosti pe tine. Care e una din marile greseli existente in lume? Fiinta omeneasca, care e facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, se izoleaza dupa propria sa pornire egocentrica".

Din volumul Parintelui Arsenie Papacioc- Mici indemnuri spre mantuire, aparut la eidtura Sophia, editie ingrijita de Ieromonah Benedict Stancu.

Părintele Arsenie Papacioc: Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul.

Ce sfaturi mai de folos dati celor care vin la sfintia voastra?

Ca fii ai lui Dumnezeu, am indraznit sa le spun la cat mai multi si despre o pozitie strategica duhovniceasca in lupta noastra cu cel din afara – diavolul. Neputinta lui mare asupra noastra se daoreaza faptului ca noi suntem si dorim mult sa fim cu Dumnezeu. Diavolul tinteste acest mare obiectiv: sa ne desparta de Dumnezeu. Nu-i va fi usor s-o faca direct, ca asa s-au incununat multi crestini care au simtit in ei puterea credintei, stiind ca omul e facut de Dumnezeu si nu se poate desparti de El. Satana – care n-are o clipa de ragaz – gandeste ca indirect sa-l poata desparti pe om de Facatorul lui. Lupta cu orice chip sa-l bage pe om in pacat, pacat de tot felul, si, daca reuseste, nu inseamna ca si-a atins marele obiectiv, ci doar atunci ii da o mare intristare: sa se considere pierdut si, cu neputinta de a mai fi iertat, sa se descurajeze. Abia atunci singur se desparte omul de Dumnezeu, si, iata, acesta e scopul atins de vrajmasul.

Nu trebuie sa-ti pleci capul si sa abdici, oricare si oricum ar fi pacatul. Recunoaste-L mai departe pe Dumnezeu ca Stapanul tau Milostiv, ca nici o nenorocire nu inseamna ceva daca ai credinta de stanca Nu te deznadajdui cu nici un chip. Satana si poate slabiciunea ta te-au inselat, dar inima nu i-ai dat-o si numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai sters. Asa pacatos cum esti, Dumnezeu e cu adevarat mult iubitor si, pentru ca Il recunosti, Milostiv si Iertator, te va cauta El Singur, te va gasi, te va imbratisa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stana si te va iubi mai mult decat pe alte oi, pentru ca tu de fapt nu L-ai parasit. Aceasta ar fi o mare pozitie duhovniceasca, si marile tale caderi raman simple accidente.

Mărturisitori (Părintele Arsenie, Părintele Justin, Aspazia Otel Petrescu, Elena Codreanu, D. Moldovan, N. Itul) despre sfinţii închisorilor. VIDEO

Interviu ATITUDINI cu Părintele Arsenie Papacioc: Neamul românesc va avea o mare misiune, pentru că nu a uitat bătaia clopotelor.

Par­inte, cu ce cuget sa ducem o viata crestina in aceste vre­muri grele?

A fost intre­bat Iisus Hris­tos: Ce este ade­varul? Man­tu­itorul a spus: Eu sunt viata, Eu sunt calea, ade­varul si viata. Daca nu e cale, nu e merg­ere. Daca nu-i ade­var, nu-i cunoast­ere. Daca nu-i viata, nu e vie­tuire. Eu sunt Cel Ce sunt. Asta scrie pe aure­ola. Cat am fost inchis la Aiud, 14 ani nu ne-am vazut unii cu altii, ne tineau izo­lati. Mare dar este sa il vezi pe celalalt. Sf. Macarie cel Mare a vazut o cap­atana de mort in padure. Si l-a intre­bat: „Ce ai fost”? Si a raspuns: „Popa ido­l­esc am fost”. „Aveti vreo usurare? Voi unde sun­teti”? „In iad, zice”. „Si aveti vreo usurare”? „Avem, cand te rogi tu pen­tru Egipt”. E vorba de Macarie Egipteanul. „Si ce usurare aveti”? „Ne vedem fetele unul cu altul”. … Si eu am simtit lucrul acesta – cand eram in inchisoare, cand ne scoteau la ancheta, ne dadeau niste ochelari de tabla, pe dea­supra cu sti­cla, ca sa para nor­mal. Mie la un moment dat mi-a dat ochelarii si lipsea tabla aia. Dar nu am spus, ca daca spuneam, ma omora pe loc. Am tacut dar, ducandu-ma el de brat, am vazut inain­tea mea la vreo zece metri ca ducea pe un det­inut, alt gar­dian. Ei, am avut o bucurie deosebita ca am vazut unul de-al meu. Si atunci mi-a venit in minte bucu­ria de la schele­tul pe care l-a vazut Macarie cel Mare. Nu va dati seama ce bucurie este!

Si omul isi pierde tim­pul acesta scump. Si moartea nu vrea sa-i faci o cafea. Nu-i de gluma. E o mare real­i­tate. Deci atunci toata lumea se grabeste. Da-i tarziu, dege­aba te grabesti, totul e sa pleci la timp. Daca ai stii ce te asteapta, nu-i nimic greu. Ori marea bucurie e ves­nica, caci spune asa intr-un loc: Daca chin­urile iadu­lui sunt la nivelul zilei mor­tii, e destul. Ca esti con­stient, stii ce-ai facut, nu mai merge. Spui la duhovnic un pacat si vii cu o mie de scuze. Pai sa vedeti, daca nu era o sit­u­atie care m-a obligat… Incerci sa te scuzi, dar moartea nu te asteapta. Ganditi-va ca iadul, viata, ziua mor­tii nu sunt pe o mie de ani, pe veci. Pe veci, dragii mei, veci, caci spune iar intr-un loc asa: Ca daca stii ca exista ves­ni­cie si nu iei nicio masura, mer­iti sa fii inchis in casa de neb­uni. Nu iei nicio masura, cand stii ce-ai facut? Asa de usor te poti salva.

Si cum putem sa mai tinem rugaciunea?

Eu sunt intre­bat toata ziua: Cum sa ne rugam, cum? Doamne, Doamne, Doamne, Doamne, daca zicem, e bun. Pen­tru ca Dum­nezeu nu-i suparat pe noi atat de mult, cat pen­tru fap­tul ca sun­tem nepasatori. E suparat pen­tru asta Dum­nezeu. Eu v-am facut si la Mine nu va gan­diti. Eu va iau, eu va fericesc, eu va judec, nu va gan­diti si la Mine deloc? Aceasta nepasare Il doare pe Dum­nezeu. Ca orice mama careia nu-i plange copilul deloc ca sa-i dea tata. Ei, nepasarea asta e foarte dureroasa. Unde-i iubirea aut­en­tica? Deci intre­barea este: De ce n-ai iubit? Raspun­sul e limpede: Pen­tru ca am urat, am dus­manit, si asta este ce ai bagat in traista ves­ni­ciei tale. Trais­tioara aia mica, nici aia nu e plina; din ea te hranesti o ves­ni­cie intreaga, cu un sim­plu: Doamne, Doamne, Doamne, Doamne. Nu tre­buie sa ne con­cen­tram pe rugaci­uni lungi sau rugaci­uni mist­ice. Aceea este a oame­nilor mari. Noi sun­tem viermi, dar poate nici asa. Rugaci­unea Doamne Iis­use e o rugaci­une foarte impor­tanta, de mare taina, dar sa fie tacuta. Pretinde lucrul asta, rugaci­unea inimii: taina. Daca se poate, nici tu sa nu stii ca zici. Asa de tainica este. Ai rugaci­uni Tatal nos­tru, ai psalmi. Si daca nu taci, ai vor­bit fata de tine insuti, ca eu suflu si rasu­flu. Dar nu te-ai intre­bat: De unde e put­erea aceasta? Rugaci­unea inimii e o rugaci­une foarte impor­tanta si foarte bogata, foarte inzes­trata, dar tainica. Daca ai vor­bit este egal cu a mana oile la un cioban. Dar ala stie de ce le mana, tu nici nu stii ce faci. Am auzit si eu si zic ca e ceva decat nimic; dar tu esti departe de nimic. Rugaci­unea inimii e viata ta: sufli si rasu­fli. Nu se vorbeste. Prez­inti acest lucru, intri intr-o intim­i­date cu divini­tatea: Doamne Iis­use, Dum­nezeule, miluieste-ma pe mine pacato­sul! Dar eu am redus-o pana la sa zic asa: Doamne, Doamne, Doamne… Nu merge sa pacalesti. Spun Doamne, Doamne, dar pe toate fibrele, nu pe unde trece san­gele vietii, san­gele nevazut; nu san­gele rosu, san­gele duhu­lui. Sa-mi spuneti unde gre­sesc si ma corectez. Cine poate sa se planga ca nu a stiut? N-ai stiut ca bat clopotele? Te intreb: De ce bat?… Cheama viii, plange mor­tii si opreste vifor­nita. La o con­fer­inta m-au intre­bat: Ce melodie imi place? M-am pus in sit­u­a­tia sa nu stiu ce sa raspund, ca nici de astea de-ale lumii nu stiam sa zic o melodie, alte lucruri nu stiam, si mi-a dat in minte – bataia clopotelor imi place, dom­nule. E o melodie cu sem­ni­fi­catie, nu-i o melodie pe pielea goala, asa, cum se obis­nuieste la dis­coteci. Am auzi si eu, scuzati-ma, ca asa-i pe acolo. Sa nu socotiti ca sun­teti fiinte nein­sem­nate si rugaci­u­nile nu va sunt auzite. Niciun pui de gaina nu chiuie dege­aba, closca ime­diat e acolo, atenta. Aveam la mama acasa o closca, si a iesit un pui negru. Si-l batea closca, si eu aveam necazpe closca ca nu crestea puiul ala. L-am prins, lam man­ga­iat, dar el, mititelul: tot la closca. Se ducea la mama lui. Asa imi zicea mam­ica mea: Numai mama sa nu fii. Te-a obligat, il suporti asa cum este, ca-i al tau. Dar el are legatura cu mama lui din pan­tece. El n-are con­sti­inta ratio­nala, el are con­sti­inta instinc­tu­ala. El o intu­ieste si o cunoaste pe mama cu intuitia din pan­tece. Am vazut un copil care urla de spe­ria tot cartierul. Toata lumea il lua in brate si nu tacea, cand a venit maica-sa, a tacut ime­diat. Il cunos­tea din pan­tece. Am avut un caine orb. Intr-o seara, am deschis poarta eu, am iesit la aerisire, asa, si un caine cat un magar de mare a sarit la mine, in strada. Fara sa stiu ca si cainele meu era ala­turi de el acolo si stia ca eu sunt pe acolo. A iesit nestiut de mine din cul­cusul lui si s-a repezit la cainele acela. De ce l-a apu­cat nu stiu, dar urla cainele ala si astia se rugau de mine sa-mi chem cainele inapoi. Zic: Nu-l chem, nu-l chem inapoi, lasa sa te inteleptesti si mata. Un caine orb care mergea pe con­sti­inta instinc­tu­ala, asa-i si copilul, el comu­nica cu mama din pan­tece. Comu­nica cu ea dar in pan­tece nu plange ca-i da ce tre­buie. Fer­easca Dum­nezeu sa-ti bati mama. Nu se mai pune in dis­cutie ca ma iubeste mama, ma traieste. Mama il supraveg­heaza cand doarme, nu cumva vreun purice sa-l trezeasca.

Refer­i­tor la edu­ca­tia tiner­ilor, cre­deti ca ar fi via­bila o alter­na­tiva de invata­mant acasa? Invatamant crestin orto­dox, ferit de min­ci­u­nile de acum din man­ualele scolare.

Dar cand s-au invatat nem­inci­uni? Daca ai un moment sa spui cand s-a invatat nem­inci­uni, de ce nu exe­cuti? Draga, nicio­data nu ai man­cat maine pen­tru azi. Azi ai man­cat pen­tru azi, maine man­anci pen­tru maine. Dar nu pot sa spun ca man­anc maine si pen­tru azi, aia nu prea merge. Astazi tre­buie sa auz­iti cuvan­tul Meu, zice Man­tu­itorul. Sa nu va invartoșați inim­ile voas­tre. Si cuvan­tul e divin, nu e ome­nesc, adica pen­tru cine vorbeste, dar nici nu zici pen­tru cine latra. In tot cazul, tot te ingri­jesti de viata aceasta dar nu dureaza decat astazi. Maine nu-i al nos­tru. Dum­nezeu dis­pune. Orice clipa o traim ca vrea Dum­nezeu. Si cand spune: Nu se misca fir de par fara voia Mea. Parul este foarte maleabil. Din­tre toate organele omu­lui, parul se misca cel mai usor la cea mai nein­sem­nata adiere de vant. Dar Dum­nezeu, ca sa-l asig­ure, i-a dat radacina paru­lui. Radacina asta este obiec­tul, subiec­tul vietii noas­tre. Va sa zica, tot ce gandim, Dum­nezeu ne guverneaza. Stie tot, abso­lut tot, tot. De ce, de ce aceasta nepasare? Pe mine al treilea invata­mant ma intere­seaza. De ce? De ce nu ai iubit? Atata nepasare! Ce astep­tati? Pre­pelite sa zboare pe sus? Au fost si aces­tea niste ade­varuri – pre­pelite fripte. Dar tu nu esti evreu, ca numai evreii se gan­desc ca au fost favorizati inain­tea a toate nea­murile, dar ajung la Rastig­nire si li se infunda acolo. Mi-ai man­cat pre­pelitele si m-ai pacalit.

Ce spuneti ca mai marii stat­u­lui vor sa legal­izeze pros­ti­tu­tia si drogurile?

Acesta-i actul de moarte al lor. Fer­easca Dum­nezeu! Dar este omul liber sa faca ce tre­buie. Nu i s-a dat lin­gura s-o duca la ure­che, ci s-o duca la gura. Tre­aba lor… Eu nu fac ancheta. Eu m-am calu­garit. Si va spun sin­cer, nu mai pot de bucurie. Am 96 de ani, am fost un baiat bogat in viata mea, aveam masina acum 8 0 de ani si le-am lasat cu multa placere; sunt acum fericit. N-am nicio oblig­atie decat con­sti­inta care ma indeamna sa am un act de prezenta.

Par­inte, spuneti-ne un cuvant pen­tru calugarie.

E cel mai min­unat lucru in cre­atie. In cre­atie, nu in lume; peste ingeri. Taierea voii asta inseamna, lupta cu Dum­nezeu si tre­buie sa-L biruim. E un para­dox. Cum sa-L birui pe Dum­nezeu? Facand ce spune El. L-ai biruit, daca faci ce spune Dum­nezeu. Sa fii fericit pen­tru ca e cel mai min­unat lucru in cre­atie. Sf. Grig­orie de Nyssa spunea despre om ca este „cople­si­tor de nein­te­les”. Dum­nezeu are taine necunos­cute nici de ingeri despre om. Ingerii nu cunosc toate ale omu­lui si diavolul pune cu ravna nemaipomenita toata mis­carea lui, sa ne iasa din cap ca sun­tem in ase­m­anare cu Dum­nezeu. Tre­aba drac­u­lui, dar noi asa sun­tem creati, sin­guri in cre­atie. Ca ingerii au daruri deosebite, e altceva, dar chip si ase­m­anare sun­tem numai noi. Man­tu­itorul a luat chipul si ase­m­anarea omu­lui, care inseamna Dum­nezeu vazut. Dar cul­mea, cul­mineaza prin mon­ahism. Asa ca mon­ahis­mul are o com­para­tie nemaipomenita, de nee­galat. Sf. Grig­orie de Nazianz, teo­logul, are vorba asta: De orice cuvant in plus vom da raspuns. Si cu atat mai mult de orice cuvant rusi­nos. Si zic eu: si cu atat mai mult de orice cuvant dus­manos, stri­ca­cios, tiranic. Omul e facut de Dum­nezeu cu chip si ase­m­anare, sin­gur in cre­atie. Si e destul. Man­tu­itorul s-a facut om ca era Dum­nezeu. N-a iesit prin asta din Dum­nezeire, s-a dus tot la nea­mul lui, care-i omul. Dar va spun, cul­mineaza prin mon­ahism. Mon­ahul se lea­pada de sine. Si zice: lasa si tata si mama si frati, si surori, si copii. Plac­er­ile vietii, le mai sic­tirim, pen­tru ca am apu­cat pe un drum. Unii zic: Vorbesti dege­aba, par­inte. Viata-i alta. Este, dar sa stii ca esti cazut. De unde ai cazut, pros­tule? Cre­deti frati­ile voas­tre ca Adam a fost creat de Dum­nezeu hand­i­ca­pat, cum a dovedit-o? L-a facut per­fect. Dovada ca el rezista, si cand zice: Dum­nezei sun­teti, nu zice decat catre fiii lui Adam. Nu va des­cu­ra­jati de viata, nu faceti gre­seli, care nu se mai pot repara. I-am spus si epis­cop­u­lui lucrul acesta: „Mai, nu face gre­seli sa nu te mai poti apara”. Asa ca sa mul­tumiti cu fata la pamant ca sun­teti calu­gari. E cel mai mare lucru in cre­atie. In cre­atie, nu in lume, peste ingeri. Pen­tru ce gresim totul se plat­este, ca s-a anga­jat dum­nezeirea. Adica, a gre­sit Dum­nezeu? Adame, ce-i cu tine acolo? Asa ca ce mai putem salva este prin mon­ahism. Uite, vin la mine fete, care dupa ce se marita zic: „Par­inte daca stiam ce ma asteapta, nu ma mai mari­tam”. „Pai nu tiam spus eu”? Dar nu con­tam atunci, acum con­tez. Dar eu va spun: sunt foarte bucuros ca sunt calu­gar. N-am gre­sit chiar daca am suparat pe mam­ica. Dar sunt lin­is­tit de stram­bat­atea asta care i-am facut-o. I-am spus: Mam­ica, tre­buie sa vina toti aici. Fara sa-mi dau seama ca dia­logul acesta l-a avut si Sf. Ioan Gura de Aur cu mama lui. Vrei sa ma lasi a doua oara vaduva? – i-a zis, si el s-a aparat. Daca sun­teti nepasatori – dege­aba. Adica – Ce n-am facut eu, zice Dum­nezeu, ca sa va salvez? Dar esti liber. Dracul n-a murit, adica nu s-a indracit pen­tru ca nu l-a facut liber Dum­nezeu, ci pen­tru ca l-a lasat liber. Si asta e lib­er­tatea, ea tre­buie aure­o­lata, nu in nepasare. Dar ce ne pasa noua ca sun­tem ala­turi de Maica Dom­nu­lui? Dum­nezeu la Craciun ne-a daruit pe Fiul Lui. Si omenirea I-a daruit pe Maica Dom­nu­lui. Un ucenic a intre­bat pe par­in­tele lui: „Ce e smere­nia”? Si par­in­tele ia spus asa: „A te vedea pe tine sub toata fap­tura, fiule”; toata fap­tura, si vier­mele e fap­tura. Cum sa te vezi sub vierme? Tu, cu nume asa de maret, cu limba care vorbeste, nu numai care musca? Da, dragii mei, dar a avut drep­tate batranul pen­tru ca vier­mele isi cauta viata, con­tinuu. Nu se uita la timp, el isi cauta viata lui si ce-i tre­buie lui.

Cum va rezista nea­mul romanesc?

Va avea nea­mul romanesc, dupa par­erea mea, o mare mis­i­une. De ce? Nu pen­tru ca am avut un Ste­fan cel Mare in Moldova, un Mihai Viteazul pe care-l sustin cu tot sufle­tul, in partea asta­lalta si Vlad Tepes. Nu pen­tru asta. Ci pen­tru ca nea­mul romanesc nu a uitat bataia clopotelor. Daca tu cauti viata ca un vierme, primeste plata, dar de vierme. E cople­si­tor, zice sfan­tul Grig­ore, caci invinge aspectele nevazute ale vietii, ale exis­ten­tei poz­i­tive ale vietii. Daca reusiti sa supor­tati lumea asa cum e, ati iesit din cat­e­go­ria vier­milor; intrati in cat­e­go­ria omu­lui. Si nu-i usor. De aceea am vrut sa va vad si eu, ca sa va trai­esc. Ca nu-i de-ajuns sa ma iubesti, tre­buie sa ma traiesti. Orice roman are o mis­care inte­rioara tre­ca­toare, dar o are cand aude bataia clopotelor. Pen­tru ca Roma­nia nu a dus nicio­data un razboi de avan­garda, adica de inaintare, ci de avan­post, de aparare. Avem voie sa ne aparam. Si Țara romaneasca nu a vrut nicio palma de pamant sa ia de la vecini. Ata­cata din toate par­tile: ba de unguri, ba de rusi, ba de turci si de greci. Toti vor sa traga de noi. Si a tre­cut un grup, can­tand nu in cuvinte romanesti, ci unguresti si un oare­care Otto, cu care faceam fot­bal impre­una. „Mai, Otto, tu esti ungur”? Da!, asa cu emfaza la mine. „Ati uitat ca sunt si eu roman”. Si m-am suit pe banca aia si am vor­bit o jumatate de zi si m-a facut pri­mar in ora­sul ala. In trei zile am scos toti ungurii de-acolo, asta am facut in primul rand. Cu nicio con­di­tie, nici nu am vrut sa stau de vorba. M-au dat in jude­cata. Revenise axa: Budapesta – Bucuresti – Zarnesti. Binein­te­les ca nu m-am jucat cu viata mea, dar aveam o raspun­dere de roman. M-au con­damnat binein­te­les, dar nu s-a apli­cat. Asta era la Brasov. Dar pe urma i-am pus si eu in mis­care. La pro­ces a venit o parte din oras, plus cetatile de-acolo. Si-am zis: Mi-am facut dato­ria. Si m-a luat Aiudul… Deci pregatiti-va sa rezis­tati unde nu va e voia, printre pietre. Dragii mei, tre­buie sa alergam dupa doua lucruri. De ce Man­tu­itorul a spus sa fiti intelepti ca ser­pii? De ce a ales ani­malul acesta atat de fioros, de inspaiman­ta­tor – sarpele? V-ati gan­dit vre­o­data? Sarpele nu moare, orice i-ai face, numai daca-l lovesti in cap. Asadar, fer­este capul! Fiecare a vazut un sarpe si si-a dat seama ca daca nu il loveste in cap tot nu moare si Man­tu­itorul e capul nos­tru si tre­buie pazit cum isi pazeste sarpele capul. Nu fugi la Hris­tos, ai pier­dut tot! Cine este Hris­tos? „Eu sunt Cel ce sunt” este. El e totul. Deci de aceea sa fim intelepti ca ser­pii. Dar acuma am pus mana pe vierme. Ce inseamna ca am pus mana pe vierme? Ma rog sa ma ia si pe mine in plim­barea lui. Sa caut si eu viata. Sunt calu­gar si va rog sa ma scuzati, nu va invit ca sun­teti neputin­ciosi, dar dac-ati indrazni, e cel mai mare lucru: calugaria.

extras din revista Ati­tu­dini, nr. 10

A aparut numarul 10 al Revistei Atitudini

Noul numar se bucura si de o schim­bare in ceea ce priveste har­tia si culo­rile folosite, tex­tul este mai mare si se spera ca sa fie bine prim­ite aceste schim­bari de catre citi­torii revis­tei. Va mul­tumim pen­tru fideli­tatea de pana acum.

DIN SUMAR:

Un model – Par­in­tele Dumitru Staniloae, de Horea Pastina
Despre cres­tin­is­mul romanesc, de vorba cu par­in­tele Dumitru Staniloae
Despre dez­mostenirea Orto­dox­iei, inter­viu cu par­in­tele Justin Parvu
De ce n-ai iubit?, inter­viu cu par­in­tele Arse­nie Papa­cioc
Iisus Hris­tos in isto­ria si in viata omenirii, de Pr. Ilar­ion V. Felea
Ce nu stim desp re vaccinuri…PATOLOGIA SOCIETATII VACCINATE, de Dr. Mihailescu Gavriil
EFECTELE NEGATIVE ALE ECOGRAFIEI FETALE, de Ioan Vla­d­uca
Intre­bari si raspun­suri despre ecu­menism, de Ioan Vla­d­uca
Con­ver­tirea unui musul­man, inter­viu cu Daniel, musul­man, con­ver­tit la Orto­doxie
ESENTIALUL LA NUMELE TRANDAFIRULUI AL LUI UMBERTO ECO, de Ioan Iano­lide
Pro­ro­cia Par­in­telui Iosif Vato­pe­d­inul despre un apropiat razboi
Bioet­ica tehnolo­giei infor­ma­tionale, de preot, pro­fe­sor, dr. Mihai Val­ica
Mon­ahis­mul romanesc sub dic­tatura comu­nista intre anii 1950–1959 (con­tin­uare), de ieromon­ahul Cosma, m-rea Sihas­tria
Un mar­tir geor­gian con­tem­po­ran,de ieromon­ahul Andrei (Kurasvili) din Abhazia
Mostenirea — Povestea unui copil, de Vlad-Mihai Dia­conescu
Caminul de copii de la man.Petru Voda, mate­r­ial real­izat de mon­ahia Fotini
Mar­ga­rina si adi­tivii ali­men­tari, de Ioan Vla­d­uca
PARINTELE DUMITRU STANILOAE NU A FOST ECUMENIST, de Ioan Vladuca

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: Stiliştii au căzut în erezie nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul. Cine n-ascultă, este păgân.

De exemplu stiliştii; ei cum revin la Ortodoxie? Prin mirungere?

- Arhimandrit Arsenie: Stiliştii nu.

- Dar cum? Se primesc prin pocăinţă?

- Arhimandrit Arsenie: E vorba de calendar; calendarul este o măsurătoare.

Ce zice p Arsenie Papacioc:

- Deci ei vin aşa, pur şi simplu?

- Arhimandrit Arsenie: Pur şi simplu să revină, numai că ei s-au complicat acuma – ca să-i primeşti; pentru că te botează încă o dată dacă eşti botezat, şi dacă eşti cununat te cunună încă o dată.

Botezul repetat, îţi dai seama ce mare greşeală; şi au căzut în erezie. Nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul.

- Din cauza calendarului au dat în…

- Arhimandrit Arsenie: Păi sigur, dacă n-asculţi. Cine n-ascultă intră în păgînătate: “şi, dacă nu te ascultă, să-ţi fie ca un păgîn şi vameş”, deci păgînătatea”.

(extras din “Singur ortodoxia”)

Părintele Arsenie Papacioc: Sângele românesc nu se diluează! Despre Basarabia, despre ecumenism ... (VIDEO)

Pr. Arsenie Papacioc - Despre ecumenism si alte sfaturi from Crestin Ortodox on Vimeo.

Părintele Arsenie Papacioc despre slava deşartă şi cugetul mândriei. Urâtă şi necurată patimă! Să nu audă Dumnezeu de omul mândru!

– Cum putem birui şi alunga de la noi slava deşartă şi cugetul mândriei?

– Urâtă şi necurată patimă! Toate relele pescuiesc în balta aceasta. Să nu audă Dumnezeu de omul mândru! Îi ia darul întreg ca să se poticnească, doar s-ar smeri, cum spune Scriptura.

Îl părăseşte, devine o mare urâciune; îi ia gustul frumosului; îl lasă rătăcit şi haotic prin toate gunoaiele marginilor lumii. Nu mai are chip, nu mai are asemănare şi nici discernământul conştiinţei. E adevărat cum spun unii Sfinţii Părinţi: „Unde căderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat“. Nici o patimă nu te apropie mai mult într-o asemănare cu diavolul ca mândria.

Toate patimile se mai pot, să zicem, apăra cu firea şi cu grozavele împrejurări ale vieţii, dar mândria nu se poate apăra cu nimic. Ea are nesuferita cutezanţă să stea lângă orice virtute, şi chiar – la cine poate – se ascunde în smerenie, pe care o are ca un paravan. Lucru foarte des întâlnit şi întărind cuvântul, este ceea ce spune un părinte: „E smerit mândruleţul!“

Fiind atât de primejdioasă şi atât de prezentă la toate vârstele şi rangurile, este bine ca nimeni să nu desconsidere pe nimeni, oricât ar fi de neînsemnat (căci şi în el se ascunde Hristos), şi chiar să-l întrebe, pentru a-i cere o părere, măcar şi convenţional, şi acesta ar fi un prim pas, adică un semn pe drumul Evangheliei.

E bine să întrebi, să ceri păreri sau sfaturi de la oricine, oricine ai fi tu, că – cine ştie? – harul lui Dumnezeu se sălăsluieşte mai mult în cei simpli şi nebăgaţi în seamă. Pleacă-te (măcar pentru smerenie trupească, cum se zice) că tot este un sunet plăcut, şi vei vedea câtă nevoie ai de semenii cu care a rânduit Dumnezeu să trăieşti şi să te vezi, şi te vei convinge, în drumul vieţii, că înţelepciunea stă sigur mai mult unde este smerenie pentru că acolo este Dumnezeu.

Iată, Lucifer a căzut iremediabil, cădere măreaţă numai prin două cuvinte: „Eu sunt...“, şi căzând, a ajuns împotrivitor pe veci, urâciunea pustiirii. Să nu se amăgească cineva că fară o adevărată purificare în singură apa smereniei, va putea intra în împărăţia, de unde au căzut îngerii. Iată la repezeală gândurile şi îndemnurile mele ca să poata cineva delibera că Dumnezeu ne-a făcut frumoşi singur numai pentru El.

– Ce să facem să ne putem stăpâni limba şi să dobândim darul tăcerii?

– Cu adevarat mare este nestăpânirea limbii – cum spun sfinţii: „Mare este căderea de la limbă“. Vorba multă este mai mult deşertăciune decât folos, iar vorbirea de rău este o mare primejdie pe lumea aceasta şi adică, şi pe lumea cealaltă. Se zice că cei mai mulţi din osândiţii iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rău.

Trebuie să-l iubeşti, frate, pe fratele tău. Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mântuitorului? El a dat această poruncă ca o încununare a tuturor învăţăturilor sale, ca singura cale spre mântuire – IUBIREA – şi a urmat neuitata şi sfâşietoarea Golgotă.

Trebuie facută educaţie de amănunt a răspunderii ce avem pentru viaţa noastră, singurul timp ce îl avem să ne punem pază limbii şi să ne curăţim inima de răutate. Sfantul Grigorie Teologul spune: „De orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult de orice cuvânt ruşinos“ şi, cu atât mai grozav de orice cuvânt ucigător. Patericul va fi de mare folos la capitolul „ Folosul tăcerii“. Sfântul Isidor Pelusiotul spune: „Vorbirea cu folos este o binecuvântare, iar daca este întărită cu lucrare, este încununată“. „Că viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Iar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, face o icoana a toată filosofia“.

Închide pe Domnul în inimă şi ai luare aminte acolo (în inimă), şi să stai acolo înaintea Domnului fără să ieşi: atunci îţi vei da seama de orice fir de praf. Aşa începe învăţătura tainică; ea înseamnă o oglindă pentru minte şi o făclie pentru conştiinţă. Ea usucă desfrâul, înăbuşă furia, alungă mânia şi ridică mâhnirea, înlătură cutezanţa, nimiceşte deznădejdea, luminează mintea, alungă lenea, te smereşte cu adevărat, şi ai cugetare fără linguşire; răneşte pe demoni, curăţă trupul şi nu este părtaşă, ci străină de orice lucru spurcat.

Cugetă mereu: „La cine mă voi duce? Sunt vierme...“ Aceasta şi altele care ţin de gândul morţii şi al veşnicelor aşezări, aparţin de învăţătura tainică“.

Sursa: http://dervent.ro/

Mărturisitorul Nicolae Purcărea a împlinit 86 de ani. La mulţi ani! Mărturie despre sfinţii închisorilor

Ar trebui să înălţăm un monument până la cer mamelor noastre

Doresc sa îi urez “La mulţi ani” domnului Nicolae Purcărea, meşterul popular din Şcheii Braşovului, care a îndurat 17 ani de temniţă grea. De câte ori merg la dânsul, am impresia că îl văd pe Moş Nicolae. Este o asemănare izbitoare! Şi, ca şi Moşul, îi place să dăruiască şi să se dăruiască copiilor! Cei cărora le-a fost profesor înţeleg bine ce vreau să spun.

Florian Palas: Domnule Purcărea, am vorbit despre credinţă, despre rugăciune. Un alt element care v-a păstrat şi sufletul şi mintea a fost poezia din închisori. Ce ne-aţi putea spune despre semnificaţiile acestei poezii?
Nicolae Purcărea: Pentru noi se punea problema în închisori de a ne menţine integritatea spirituală. Pentru a nu cădea în dejnădejde. Ori pentru aceasta trebuia ca memoria să fie cât mai activă. Pentru aceasta unii s-au apucat să predea diverse ştiinţe, a trebuit să învăţăm fel de fel de poezii. Închisoarea a devenit un forum superior pentru că aveam profesori mari şi de la fiecare puteam lua câte ceva. Unul din stâlpii de lumină care ne-a călăuzit în închisoare a fost Radu Gyr. Lui ar trebui să-i ridicăm un monument până la cer, pentru că el a fost acela care ne-a întreţinut spiritual şi ne-a insuflat în permanenţă nădejdea, dar nu numai atât. El era acela care ne-a ţinut cât mai aproape de Dumnezeu, ne-a ţinut cât mai aproape de spiritualitatea românească. Poeziile lui au fost medicamentul cel mai important care ne-a ţinut pe noi în închisoare. Radu Gyr a fost pentru noi un monument care ne-a adus şi bucurie, şi nădejde, şi care ne-a îmbărbătat în permanenţă.

F.P.: Cum învăţaţi poeziile?
N. P.: Poeziile ne erau transmise prin alfabetul Morse. Aşa s-au transmis balade de sute de versuri pe care Radu Gyr le-a făcut. Cum le-a făcut, în gând, fără creion şi hârtie, numai Dumnezeu ştie. Poeziile lui Gyr erau hrană spirituală pentru noi.
Mai trebuie să înălţăm un monument până la cer mamelor noastre. E greu de înţeles, dar mamele noastre ne-au dat viaţă, ne-au dat hrană sufletească, ne-au axat pe linia care leagă pe om de Dumnezeu. Cei care s-au bucurat de căldura sufletească, de dragostea mamelor îşi pot da seama ce înseamnă acest lucru.
Ne punem întrebarea: cine l-a făcut pe Creangă scriitor sau pe alţii? Mamele lor. I-au îndreptat. Ea era aceea care observa calităţile fiilor lor.

F.P.: Ce ne puteţi spune despre Mircea Vulcănescu?
N.P.: Mircea Vulcănescu a murit ca un martir. A fost izolat în celulă special, cu ciment pe jos, cu apă pe jos. El s-a aşezat pe jos ca să poată sta alţi doi peste el şi s-a îmbolnăvit. Boala i s-a accentuat. A fost pedepsit pentru că ţinea conferinţe şi băgat la izolare, unde i s-a agravat boala şi a murit ca un martir. Ar trebui ca Biserica ortodoxa să-l canonizeze. Şi pe el, şi pe alţii. Spre exemplu, Traian Trifan, care în permanenţă a dus o viaţă de ascet. Era tot aşa de puternic ca şi Valeriu Gafencu, care de altfel a fost elev al lui Trifan. De asemenea, Părintele Arsenie Boca, avea o personalitate puternică, avea un mare har.
Crima cea mare a comuniştilor e că au omorât oameni cu potenţe uriaşe. Au distrus elitele. Ştiţi cum e vorba la noi, românii? Dacă îl pui pe ţigan împărat, întâi îl omoară pe taică-său. Aşa şi comuniştii. Au omorât pe toţi cei care erau mai pregătiţi ca ei. Era la Aiud colonelul Crăciun, un fost muncitor, cu aroganţă extraordinară. Plăcerea lui cea mai mare era să jignească, să insulte, privea de sus. „Bă, Ţuţeo” îi spunea marelui filozof creştin. Se credeau dumnezei. Ăsta e păcatul lor cel mare.

F.P.: Cum aţi rezistat, totuşi, acelor experimente satanice?
N.P.: Ajunşi în închisoare, ne-am pus problema: ce ne facem? Şi domnul Trifan, şi cu Marian, şi cei din jurul lor, au spus că singurul nostru mijloc, singura posibilitate de a trece peste 10-20 de ani de închisoare este să ne ancorăm în credinţă. La fel au gândit Gafencu, Ianolide, Părintele Arsenie Papacioc, Nicu Mazăre, Virgil Maxim şi alţii. Toţi aceştia au ajuns la un grad de înduhovnicire destul de ridicat.
L-am cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc, care era un om ca noi toţi. Era un sculptor nemaipomenit. El a făcut la Aiud, împreună cu ucenicii săi, un chivot al mănăstirii Curtea de Argeş. Parte dintre ei fiind elevi, au foşti aduşi la Alba-Iulia, unde eram şi eu închis. Era acolo un mic atelier în care am început să lucrez şi eu. Am învăţat să sculptez de la ucenicii Părintelui Arsenie Papacioc.

F.P.: Care a fost influenţa lui Nae Ionescu asupra generaţiei dumneavoastră?
N.P.: Influenţa lui Nae Ionescu a fost covârşitoare. Eu cred că destinul ţării noastre este acela de a fi focar de lumină şi cultură la gurile Dunării. Pentru aceasta trebuie oameni dotaţi. Se pare că între cele două războaie au existat oameni care au ridicat România pe culmi: Mircea Eliade, Brâncuşi, Eugen Ionescu, Cioran, Vulcănescu, Ţuţea. Au fost oameni care au încercat să ridice România pe linia destinului. Asta au făcut ei, şi alţii. Ca şi Iorga, care a fost unul dintre marii oameni de cultură ai ţării.

F.P.: Vă consideraţi o generaţie învinsă?
N.P.: Cine e învinsul? Cel ce dă sau cel care rezistă? Învinsul e cel care dă. Dumnezeu ne-a dat fiecăria câte un dram de rezistenţă şi am rezistat. Mâna Lui ne-a ajutat de multe ori. De exemplu, la Piteşti, după ce şapte luni de zile am trecut prin reeducare şi urma din victimă să devin călău, Dumnezeu mi-a întins mâna şi m-a dus la Canal. După aceea, la Gherla, când am fost pedepsit la izolare şapte luni de zile pentru că am trădat marea cauză a demascării, când eram aproape de moarte, Dumnezeu mi-a întins mâna, luându-l pe Stalin la el. De ce? Pentru că atunci directorul Goiciu ne-a iertat pe cei izolaţi. Altădată, la Canal, am adormit pe şina de cale ferată, cu gamela în mână. Şi, deodată, m-am pomenit că mă împinge cineva. Nu ştiu cine a fost, dar a trecut locomotiva imediat. Sau, m-au băgat la camera mortuară din cauza faptului că am avut o infecţie mare în spate şi urma să mor. După trei zile, văzând că n-am murit şi mirându-se de asta, pentru că muriseră toţi cei din jurul meu, m-au scos de acolo. N-am făcut septicemie, şi atunci au luat un bisturiu să mă taie şi a ţâşnit o găleată de puroi. În timp, m-am vindecat.

F.P.: Sunteţi un mărturisitor al minunilor lui Dumnezeu pentru că se pare că au existat momente în care Dumnezeu v-a ţinut în braţele lui.
N.P.: Exact.

F.P.: Sunteţi optimist în ce priveşte viitorul neamului românesc?
N.P.: Da. Sigur că da. Asta cred. Va trece perioada asta, dar până la urmă va renaşte poporul nostru. Vor mai trece generaţii până când copiii se vor ridica, se vor întoarce la biserică şi la neam.
Ne confruntăm cu o nouă utopie, cea a globalizării. Şi se pare că cea care va abdica foarte curând este biserica catolică. Catolicismul este într-o cădere abruptă, chiar dacă constituie, în acest moment, o putere economică foarte mare. Nu vezi? Unde este cel mai mare haos? În Italia.
Catolicismul a devenit prea raţional. Raţionalismul neagă tainele. Sunt lucruri pe care palpabil, prin raţiune, nu le poţi înţelege. Cea mai mare taină e taina naşterii! Cum este minunea asta a naşterii? Asta o neglijează toţi naţionaliştii ăştia cartezieni.

F.P.: Care ar fi cea mai mare dorinţă a dumneavoastră în postul Naşterii Domnului?
N.P.: Să-mi dea Dumnezeu să nu păcătuiesc, să mă feresc de rele. Parcă altceva n-aş dori. Ce iese din gura ta, aici e cea mai mare problemă a creştinilor. Armele noastre cele mari sunt postul şi rugăciunea. Dar necazul este că am atâtea ispite pe cap! Cel mai greu e să te abţii de la gânduri, de la tentaţii. De la vorbe. Sunt ispite care ne apar, pe care trebuie să le alungi. Şi apoi, nici nu poţi să te închizi în casă, că uneori aici vin mai mulţi draci decât afară. O mare agresiune ne vine prin televizor. Trebuie să stăm de veghe.

Sursa: Veghea – Publicaţia Generaţiei Neaşteptate

Părintele Arsenie PAPACIOC: La Aiud e nevoie de mănăstire, nu de centru cultural! Focul nu cruţă nimic! (text si video)

Am fost întrebat odată dacă să se facă mănăstire sau centru cultural. Dacă se face centru cultural, rămân o hârtie scrisă şi nişte porţi deschise – elemente de muzeu, uzuale. E nevoie de mănăstire, nu de centru cultural. Dar, orice ar face, lucrurile au evoluţia lor şi nu putem interveni. Eu una stiu: acolo ne-au luat multe forte ascunse din om.



Ce poţi să faci? Să umbli cu cheta după ei? Fiule, nu te teme, are Dumnezeu grijă, că şi Aiudul acela mare descoperire de vină a fost. Că una este să asişti la foc şi alta este să fii în foc, ca să îţi poţi explica starea intimă a deţinutului care e în regim de exterminare. Fără milă.



Focul nu cruta nimic; ca să dictezi focului ce să ardă – arde ce întâlneşte. Aşa că evoluţia vieţii n-o putem opri noi pe loc. Noi putem să ne aşezăm pe o poziţie salvatoare în dansul ăsta, aia-i altceva. Însă e păcat de Aiudul ăla acuma, care-i făcut şi aşteaptă; o stare de recrudescenţă sau ce-o fi aşteptând. Dar să se dărâme e păcat.



Canonizarea martirilor nu se poate face printr-o petiţie, fără deţinuţi. Nu se fac lucrurile acestea cum vrea omul. Să se facă odată, că e păcat de atâtea lacrimi şi atâta sânge vărsat. Numai în Zarcă m-au ţinut: 14 ani. Să se facă, sunt de părere să se mişte ceva. Sunt pentru mănăstire la Aiud.



La Aiud trebuia să stai în foc!



Nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge. Puneţi-vă în situaţia unui foc care te arde. Nu-i de glumă. Îmi amintesc când eram copil şi eram de faţă când tata tăia porcul. A pus paie pe foc să-l pârlească, şi când a dat foc, a început să fugă porcul. Vedeţi, la Aiud nu aveai unde să fugi, decât să stai în foc. Şi în general în închisoare aşa-i. Sunt condamnaţi, dar sunt în slujba unei plăţi ce nu te cruţă. Nu-i vorba numai de zarca, de celularul mare, e vorba de o stare interioară, o înfrânare, o poftă de a zice ceva, de a răspunde. Pentru că nu numai închisoarea e calea mântuirii.

Oriunde-ar fi, omul are o răspundere. E un cerşetor, te surprinde, n-ai niciun ban, cum vrea el, dar zici „Doamne, miluieşte-l!”, îi dai atenţie. Să-ţi spun o întâmplare. Eram la Braşov, în maşină, într-o parcare. Unul, în parcare, fuma, şi un câine îi urmărea mâna. Când ducea mâna în sus cu ţigara, câinele credea că el mănâncă, şi când lăsa mâna în jos, câinele aştepta, spera că-i dă şi lui ceva. Nu-i dădea nimic, ăla habar n-avea. Dar eu trăiam momentul: tragedia câinelui: nepăsarea omului.



(fragment din interviul acordat de către Părintele Arsenie Papacioc jurnalistului Victor Roncea)

Monahul Paulin (M. Petru Vodă), detinut politic 22 de ani, vorbeşte despre Aiud, proiectul lui Puric, sfinţii închisorilor şi crezul generaţiei sale

Aiudul a fost cu-adevărat temniţa neamului românesc. Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa acolo. În primul rând, pentru că Aiudul a fost considerată puşcăria legionarilor.

În 1948 a fost foamete. Erau patru ţigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia şi făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile!

O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română şi au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniştii. Practic erau ca nişte schelete. Asta a făcut regimul comunist. Şi poate e prea puţin acest lucru, pentru că, dacă am suferit cei care am fost în puşcărie, sunt sigur că au suferit şi cei de afară. Poate chiar mai mult!

La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt la mamele lor? Nişte criminali ordinari. Deşi erau poate special înrăiţi, pentru că dimineaţa când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deţinuţilor.

- Cum a fost regimul din închisoarea Aiud?
- Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată... În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”.
În 19 ani şi şapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am ştiut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămaşă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină şi am primit o pastă de dinţi şi-o batistă. La Piteşti, casierul şi contabilul de acolo mi-au spus cât am câştigat lucrând în mină: 45 de bani.

- Ce personalităţi aţi cunoscut la Aiud?
- Cam pe toţi pe care îi ştiţi şi dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.

- L-aţi cunoscut pe Traian Trifan?
- Cum să nu. Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut şi pe Părintele Arsenie Papacioc, şi pe mulţi alţii.

- Care a fost crezul pentru care aţi luptat şi suferit, Părinte?
- Dragostea de neam, ţară şi Dumnezeu. Singurul om politic pe care l-a avut România şi a vrut să facă ceva în cadrul neamului, fără să împrumute nimic din Apus sau Răsărit, a fost Corneliu Zelea Codreanu. În afară de el am mai avut un singur om politic: Ion I.C. Brătianu. Restul n-au nimic comun nici cu Dumnezeu, nici cu neamul.

Părintele Justin nu este de acord cu proiectul Aiud dirijat de Dan Puric

- Vi se pare moral să se ridice ceva la Aiud fără avizul foştilor deţinuţi politic?
- Acolo sunt osemintele celor care au fost în puşcărie. Monumentul de la Aiud este al foştilor deţinuţi politic. Episcopul poate face ce vrea, dar osuarul a fost sfinţit de IPS Bartolomeu Anania. La sfinţirea mesei din Sfântul Altar am participat şi eu. Fosta mea soţie este maică la Aiud.

- Ce se întâmplă cu plănuita mănăstire de la Aiud?
- Sunt două planuri. Unul din ele este dirijat de un om al masoneriei, Dan Puric. P.S. Andrei al Alba-Iuliei e de acord cu planul lui Puric. Părintele Justin nu a fost de acord cu acest proiect şi-acum totul a rămas baltă. Eu cred că Părintele Justin ar face biserica. Ce vedeţi aici, la Petru Vodă, e făcut de el. Dacă nu e făcut cu mâna lui, atunci cu banul văduvei pe care l-a primit de la credincioşi.

Interviu consemnat de Florin Palas
Foto: Cristina Nichitus

(fragment dintr-un interviu acordat de fostul detinut politic, Monahul Paulin - 22 de ani de inchisoare, dintre care 18 numai la Aiud - revistei Veghea, nr. 4, 2009)

Foştii deţinuti politic îi cer binecuvantare IPS Anania ca manastirea de la Aiud să fie ridicata de catre Parintele Justin Pârvu (audio)

Fosti detinuti politic cu 350 de ani de inchisoare ii cer Mitropolitului Bartolomeu Anania sa ridice o Manastire la Rapa Robilor de la Aiud

Un grup de 15 organizatii reunite de Centrul Rezistentei Anticomuniste, al carui presedinte de onoare este Vladimir Bucovsky, sustine Apelul facut astazi de peste 35 de fosti detinuti si luptatori anticomunisti Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu Anania, Arhiepiscopului Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, pentru ridicarea unei Manastiri pe locul calvarului de la Aiud, Rapa Robilor.

Personalitati anticomuniste si nume importante ale rezistentei romanesti, dintre care unele cu 20 de ani de temnita, inclusiv la Aiud, cum ar fi Monahul Paulin (22 de ani), Nicolae Purcarea (20 de ani), Grigore Caraza (21 de ani), Gavrila Rusu (fost condamnat la moarte, 21 de ani de rezistenta in munti) sau Aspazia Otel Petrescu, Raul Volcinschi, Demostene Andronescu si sora "Sfantului Inchisorilor" Valeriu Gafencu, Valentina Elefteriu Gafencu, la care s-au alaturat presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Octav Bjoza si presedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987 - Brasov, Florin Postolachi, i-au cerut Mitropolitului Bartolomeu Anania, el insusi un fost detinut politic, sa respecte "ultima dorinta" a marilor duhovnici ai Ortodoxiei romane, Parintele Justin Parvu (90 de ani, 17 de temnita) si Parintele Arsenie Papacioc (95 de ani,14 de inchisoare) si sa ridice o Manastire cu arhitectura traditionala, ortodoxa, pe locul jertfei de la Aiud.

In Apelul scris de memorialista Aspazia Otel Petrescu (14 ani de inchisoare) se arata ca pentru Manastirea de la Aiud "gandirea, planul si infaptuirea sa fie ale acelui detinut politic vrednic de o astfel de lucrare: Parintele Arhimandrit Justin Parvu" iar binecuvantarea sa fie data de Arhiepiscopul Bartolomeu Anania "care a sfintit si Calvarul Aiudului si care simte altfel tresarirea Sfintelor Moaste".

In privinta altor proiecte care se doresc a se construi pe acel loc, fostii detinutii politic semnatari, a caror detentie insumeaza peste 350 de ani de inchisoare, cer: "Aveti buna cuviinta si lasati-ne mortii in cinstirea noastră! Lasati-ni-i noua, atat cat mai suntem si asa cum inima noastra o simte si cum credinţa noastră o cere".

Centrul Rezistentei Anticomuniste ii roaga pe Inaltii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane Bartolomeu Anania si Andrei Andreicut sa primeasca la fata locului o delegatie a fostilor detinuti politic care sa supervizeze proiectul si inaltarea Manastirii de la Aiud.

Scrisoarea deschisa a elitei morale a Romaniei, inmanata astazi personal Arhiepiscopului locului, IPS Bartolomeu Anania, se incheie cu un apel la adevar: "Noi credem insa ca nicio binecuvantare nu va fi valabila pana nu se va lamuri cumplitul adevar legat de holocaustul rosu. Pana atunci, singurii care au drept sa spuna ceva in aceasta problemă sunt tocmai cei care au suferit. Vreti sa faceti ceva inaltator pentru martiri? 'Dezveliti tot adevarul si le spuneti tuturor/Cum murira fratii nostri pentru Neam si Tara lor!'"

Centrul Rezistentei Anticomuniste
Secretariat: veghea@veghea.ro
Tel/Fax: 0368-42.68.05

Gasiti aici Apelul catre IPS Bartolomeu Anania si semnatarii acestuia

Înalt Prea Sfinţiei Sale,
Înalt Prea Sfinţitului Părinte Bartolomeu Anania
Arhiepiscopului Vadului, Feleacului şi Clujului şi
Mitropolitul Clujului, Albei, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit,

Ne adresăm Înaltpreasfinţiei Voastre, cu îndrăzneala ucenicului ce aleargă la Ava al său pentru sfat, ajutor şi mângâiere, căci Ava sunteţi pentru foştii deţinuţi politic, ca unul ce-aţi trecut prin proba de foc a prigoanei comuniste.

Noi suntem încredinţaţi că Cel care v-a ales să ne fiţi Ava a fost tăria noastră în această luptă nedreaptă şi inegală, adică Domnul nostru Iisus Hristos. Încurajaţi de o astfel de încredere, vă rugăm fierbinte să întreprindeţi tot ce înţelepciunea Înaltpreasfinţiei Voastre va găsi de cuviinţă ca să faceţi clar tuturor celor ce vor să ia iniţiative în ce priveşte mausoleul de la Aiud că numai cei ce au suportat teroarea crimelor comuniste sunt îndreptăţiţi să aibă un cuvânt de spus cu privire la ce ar mai fi de adăugat la Calvarul Aiudului. Bătrânii supravieţuitori ai temniţelor comuniste au înţeles demult că ei sunt singurii care pot mărturisi cinstit şi în duhul adevărului cum au fost aruncaţi peste pragul vieţii, de către hidra comunistă, martirii acestui neam greu încercat şi pustiit în tot ce a avut el mai bun. Doar aceşti bătrâni au înţeles că este de datoria lor să-şi cinstească morţii, să le păstreze vie memoria şi să le aducă pomenire creştină, căci au fost lipsiţi de grija cea duhovnicească atunci când şi-au dat duhul în mâinile Părintelui veşnic şi chiar mai târziu, când ţara a fost lovită de amnezie.

Cu o mare putere de dăruire, pretutindeni unde s-a suferit şi s-a murit pentru Cruce, Neam şi Ţară, foştii deţinuţi politic au ridicat cu propriile lor puteri monumente comemorative care să amintească generaţiilor viitoare suferinţele cumplite îndurate şi sacrificiile supreme oferite de acei fii ai Neamului care s-au opus ateismului comunist şi nu şi-au plecat genunchii decât în faţa lui Dumnezeu.

Între toate câte s-au înălţat, troiţe, cruci, paraclise, monumente, cel mai semnificativ este, fără îndoială, mausoleul de la Aiud, atât lăcaş de închinăciune şi reculegere, cât şi necropolă pentru osemintele celor căzuţi.

Sunt deţinuţi politic care socotesc că ceea ce s-a făcut pe Râpa Robilor mai trebuie întregit cu o sfântă mânăstire. Foarte bine, dar gândirea, planul şi înfăptuirea să fie ale acelui deţinut politic vrednic de o astfel de lucrare: Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. Se cere o nouă temelie pentru venerarea martirilor. Foarte bine, dar binecuvântarea acestei temelii să fie dată de Ava al nostru, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, care a sfinţit şi Calvarul Aiudului şi care simte altfel tresărirea Sfintelor Moaşte.

Înaltpreasfinţite, mărturisim ce-am vrea noi să spunem celor care afirmă că un deţinut politic nu are nimic de spus în privinţa proiectului Aiud şi să ne daţi dezlegare dacă suntem în greşeală:
Oameni buni, înţelegeţi că Râpa Robilor este ţara celor din morminte fără cruce la căpătâi, presărate aici cu sârguinţă de molohul comunist. Şi-au câştigat acest drept pentru că li s-a acordat cu ură şi dispreţ, cu tortură şi nimicire. Tot ce se înalţă pe acest loc nu poate avea binecuvântare decât de la o mână care, pe lângă harul sfânt al preoţiei, a primit şi pe cel al supliciilor. Numai aşa cerul se poate îndura de iertare! Numai aşa somnul lor poate fi lin şi binecuvântat! Ce este aşa de greu de înţeles? Aveţi buna cuviinţă şi lăsaţi-ne morţii în cinstirea noastră! Le va fi pură, certă şi sinceră. Lăsaţi-ni-i nouă, atât cât mai suntem şi aşa cum inima noastră o simte şi cum credinţa noastră o cere. E frumos şi înălţător că v-aţi adus aminte că morţii lipsiţi de sicriu merită generaţia voastră. Puteţi să le închinaţi memoriale pe orice colţişor
din Ţara pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii. Noi credem însă că nicio binecuvântare nu va fi valabilă până nu se va lămuri cumplitul adevăr legat de holocaustul roşu. Până atunci, singurii care au drept să spună ceva în această problemă sunt tocmai cei care au suferit. Vreţi să faceţi ceva înălţător pentru martiri? Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor/Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor!

Înaltpreasfinţite, rugăciunile noastre vă vor sta mereu în preajmă, cu speranţa că blândul Iisus va asculta cu bunăvoinţă suspinele noastre.

Cu adâncă metanie,

1. Aspazia OŢEL PETRESCU, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă (autoarea Apelului)
2. Nicolae PURCĂREA, fost deţinut politic, 20 de ani de temniţă
3. Gheorghe VARZĂ, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă
4. Octav BJOZA, fost deţinut politic, Preşedinte AFDPR
5. Dumitru MOLDOVAN, luptător cu arma în mână în Munţii Făgăraşului, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă
6. Florin POSTOLACHI, fost deţinut politic, Preşedinte Asociaţia 15 Noiembrie 1987
7. Demostene ANDRONESCU, fost deţinut politic, 11 ani de temniţă
8. Ştefan URSE, fost deţinut politic, 15 ani de temniţă
9. Petre PETREA, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă
10. Luca CĂLVĂRĂSAN, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă
11. Ioan BUCELEA, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă
12. Emil MITEA, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă
13. Dan DESPAN, fost deţinut politic, 4 ani temniţă
14. Gheorghe BUZĂIANU, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă
15. Mihai STEREA DERDENA, fost deţinut politic, 8 ani de temniţă
16. Octavian BALABAN, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă
17. Alexandru CHISTOL, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă
18. Octavian CÂRJE, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă
19. Ştefan MAGHIARI, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă
20. Nicolae MOLDOVEANU, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă
21. Nineta MIHĂILESCU, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă
22. Ionel JALUBA, fost deţinut politic, 16 ani de temniţă
23. Virgil TOTOESCU, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă
24. Ilie NUŢU, fost deţinut politic, 11 ani de temniţă
25. Vasile MĂGUREANU, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă
26. Aurică BICA, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă
27. Ion DAN, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă
28. Gheorghe CLAPON (Monahul PAULIN), fost deţinut politic, 22 de ani temniţă
29. Tudor STĂNESCU (Monahul Teodor), fost deţinut politic, 8 ani de temniţă
30. Tache RODAS, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă
31. Părintele Alexandru CAPOTĂ, fost deţinut politic, 4 ani de temniţă
32. Gavrilă RUSU, fost luptător cu arma în munţi, 21 de ani
33. Părintele Gheorghe BOGDAN, fost deţinut politic
33. Maria CONSTANTINESCU, fost deţinut politic, 5 ani de temniţă
34. Grigore CARAZA, fost deţinut politic, 21 de ani, inclusiv AIUD
35. Raul VOLCINSCHI, fost deţinut politic, 16 ani de temniţă
36. Valentina ELEFTERIU GAFENCU, sora lui Valeriu Gafencu
37. Ilie TUDOR, fost detinut politic, 8 ani de temniţă

Alte persoane semnatare:
1. Coriolan BACIU
2. Dr. Florin MĂTRESCU
3. Octavian POLEXA, Director al Colegiului Naţional „Dr. Ioan Meşotă”
4. Ioan POLEXA, Director Centru Plasament
5. Vlad PÂRĂU, student
6. Florin VIJOLI, profesor
7. Crina PALAS, profesor
8. Florin PALAS, jurnalist
9. Luminiţa GAVRILESCU
10. Bogheanu ARNĂUŢOIU (tatăl a îndurat 14 ani de temniţă)
11. Alexia CRISTECU (mama a îndurat 2 ani temniţă)
12. Polifon GEORGESCU
13. Erica GEORGESCU (unchiul-11 ani închisoare)
14. Eleodor ENĂCHESCU
15. Aurelian PĂUNA
16. Vasilica OANCEA
17. Cornelia BRADEA BRÂNZAŞ, sora Părintelui Liviu BRÂNZAŞ (13 ani de temnita)
18. Victoria ALEXANDRESCU, fostă membră a Cetăţuilor
19. George RONCEA, jurnalist
20. Victor RONCEA, jurnalist
21. Elena ANDRONACHE, informatician
22. Maria MARICARU, fiica fostului detinut politic Ion DIMA (10 ani in temnitele Gherla si Aiud)

Centrul Rezistentei Anticomuniste a alcatuit de asemenea o lista de organizatii (ambele liste raman deschise) care sustin initiativa Parintelui Justin Parvu pentru o Manastire la Aiud:

Fundatia Petru Voda
Asociatia Civic Media
Asociatia 15 Noiembrie 1987 Brasov
Fundatia Pentru Romania
Grupul Independent pentru Democratie
Civic Net - Piata Universitatii
Liga Studentilor - Seniorii
Asociatia Suflet pentru Suflet
Filiala Negresti Pro Basarabia si Bucovina - "Constantin Prezan"
Asociatia pentru Libertatea Romanilor
ASTRADROM - Asociatiei pentru Pastrarea si Promovarea Valorilor Culturale si Nationale ale Poporului Roman
Asociatia Cuget Romanesc
Fundatia Arsenie Boca
Fundatia Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista
Publicatiile VEGHEA, ATITUDINI si MIHAI EMINESCU

5 August 2009 , Înainte Prăznuirea Schimbării la faţă a Domnului

Ce dorim de la cei care vor veni la Aiud? Sa-i viziteze pe sfinti sau sa se inchine lor?

Ceva adanc cred nu este in regula cu cei ce se opun Parintelui Iustin in proiectul Aiud. Si ma gandesc: oare domniile lor nu-si dau seama ca sufletul Il doreste pe Dumnezeu, ca lui Hristos Ii plac oamenii cu inima simpla?

Uita oare cuvantul Apostolului?

“ cunostinta insa semeteste, iar iubirea zideste iar daca i se pare cuiva ca cunoaste ceva, inca n-a cunoscut cum trebuie sa cunoasca . Dar daca iubeste cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.“ ( I Corinteni 8,1-3) ?

Ce dorim de la cei ce vor veni la Aiud? Sa–i viziteze pe sfinti si sa se informeze de suferintele lor si ale tuturor martirilor din perioada comunista (deci sa plece cu un bagaj de cunostinte deserte si semete, sa isi satisfaca setea nepotolita de spiritualitate confortabila) sau sa se inchine lor in duh si adevar si sa–si umple inimile de dragoste crestina si sa se impartaseasca de spiritualitea hranita din suferinta si jertfa ?

Sa-i ducem in amagire si sa creada ca ei de acum cunosc, uitand ca doar iubindu-L pe Dumnezeu si prin sfintii lui, putem primi de la El cunoasterea adevarata?

“Nu va inselati, fratii mei prea iubiti. Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este , pogorandu-se de la Parintele luminilor, la care nu este schimbare sau umbra de mutare “ ( Iacov 1, 16-17 ).

Chiar nu se realizeaza ce responsabilitate enorma avem in fata lui Dumnezeu prin ceea ce se va face la Aiud ?

Ce fel de aluat va dospi cand oamenii vor pleca de la Aiud si vor merge la casele lor, in familiile lor, in mediul lor social? Chiar nu ne gandim ca putem rata ocazia de a le oferi o sansa in plus unor semeni de a descoperi dreapta slavire a lui Dumnezeu si a sfintilor Lui? Si nu ca Dumnezeu sau sfintii ar avea nevoie! Noi avem nevoie sa-i slavim drept ! Ei vor ca acum sa lucreze prin noi pentru altii. Sa avem smerenie pentru ca Dumnezeu sa poata lucra prin noi, fara noi!

Cuviosul Paisie Aghiritul spunea: “Daca vrei sa fii casnicul lui Dumnezeu, atunci nu trebuie sa fii aranjatul tau, ci angajatul Lui“.

Nu pot crede ca oponentii Parintelui Iustin ar putea ignora cuvantul Mantuitorului:

1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:

3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

13. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

14. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.

15. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

16. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Cred ca se potrivesc urmatoarele cuvinte ale Sf. Ioan Gura de Aur:

„Şi ce aş putea – zici tu – să răspund elinului?”. Aceste spuse; însă te gândeşte nu numai să le spui elinului, ci în acelaşi timp şi cum să te îndreptezi tu însuţi. Când elinul îţi cercetează viaţa ta, şi se scandalizează de aici, atunci îngrijeşte-te ce ai să-i răspunzi. Dacă el se poticneşte pentru altul, tu nu ai a da socoteală, dar când el se poticneşte şi se vatămă prin viaţa ta, atunci te găseşti în cea mai mare primejdie. Când tu îi vorbeşti de împărăţia cerurilor, însă eşti ca smintit după cele prezente; când te aude vorbindu-i de gheena, iar tu tremuri până şi de relele ce ţi-ar putea veni aici pe pământ, apoi atunci îngrijeşte-te ce ai să-i răspunzi! Când el vede toate acestea, te acuză şi-ţi zice: „Dacă iubeşti atât de mult împărăţia cerurilor, de ce nu dispreţuieşti cele prezente? Dacă aştepţi acel tribunal înfricoşat, de ce nu dispreţuieşti relele şi necazurile de aici? Dacă nădăjduieşti în nemurirea sufletului, de ce nu-ţi baţi joc de moarte?”. Când îţi va zice acestea, atunci îngrijeşte-te ce să răspunzi şi cum ai a te îndrepţi! Când te vede tremurând pentru pierderea banilor – pe tine, care aştepţi împărăţia cerurilor! –sau când te vede vesel şi încântat pentru un singur obol, când îţi vede sufletul abătut pentru puţin argint pierdut, atunci îngrijeşte-te ce vei răspunde, căci acestea sunt care îl scandalizează pe elin. Aşadar, dacă tu te îngrijeşti de mântuirea ta, în acelaşi timp şi de a lui, justifică-te de toate acestea, nu prin vorbe, ci prin fapte! Pentru vorbe nimeni n-a defăimat pe Dumnezeu vreodată, pe când pentru o viaţă rea şi desfrânată mii de blasfemii I se adresează. Aşadar viaţa să ţi-o îndrepţi, căci dacă de pildă îţi va zice elinul: „Şi de unde aş putea să ştiu că Dumnezeu a poruncit lucruri cu putinţă de a le face omul, când tu, care eşti creştin din strămoşi, şi care ai crescut în această frumoasă religie, nu faci nimic din ceea ce ar trebui să faci?”, atunci ce vei răspunde? Desigur că-i vei arăta pe alţii care fac aşa, pe monahii care stau prin pustietăţi. Apoi nu te ruşinezi tu, care mărturiseşti că eşti creştin, şi cu toate acestea îl trimiţi la alţii, căci tu nu poţi a-i dovedi că îndeplineşti cele creştineşti? Dar apoi şi acela ţi-ar putea răspunde îndată: „Şi ce nevoie am de a călători prin munţi şi prin pustietăţi? Că dacă nu este cu putinţă de a găsi în mijlocul oraşelor un creştin cu fapte bune şi încununat, apoi mare este vinovăţia unei astfel de vieţi, dacă urmează ca noi să părăsim oraşele şi să alergăm în munţi şi prin pustietăţi. Tu, însă, arată-mi un om cu femeie şi copii, şi cu casa lui, care să aibă o astfel de viaţă!”. Şi ce vei răspunde la aceste vorbe? Oare nu vei fi silit a-ţi pleca în jos capul şi a te ruşina? Însă Hristos n-a poruncit aşa, ci iată ce ne-a spus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). „Înaintea oamenilor”, zice, iar nu în munţi, nici în pustietăţi sau în locuri necălcate de picior de om. Acestea le zic nu hulind pe cei ce vieţuiesc prin munţi, ci jelind pe cei ce locuiesc prin oraşe, fiindcă au alungat virtutea din mijlocul lor. De aceea, vă rog ca înţelepciunea celor de prin munţi să o introducem şi aici, ca astfel oraşele să devină adevărate oraşe. Numai o viaţa sfântă şi neprihănită poate îndrepta pe elin; numai o astfel de viaţă ne poate scăpa de o mulţime de scandaluri. Dacă voieşti ca şi acela să fie izbăvit de poticniri, iar în acelaşi timp şi tu să te bucuri de plată multă, atunci îndreptează-ţi viaţa şi fă în aşa fel ca din toate părţile să lumineze, „aşa încât (oamenii) să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. Numai aşa ne vom putea bucura de acea slavă mare şi negrăită, de care fie a ne învrednici cu toţii, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine slava în vecii vecilor. Amin. ( Sf. Ioan Gura de Aur- Omilia 26 la Romani )

Este esential ca cei care vor veni la Aiud sa inteleaga, printre altele, si urmatorul lucru fundamental: anume ca intreaga viziune a Ortodoxiei este una pozitiva in fata mortii, a suferintei, asa cum ne-au aratat crestinii incepand de la incepurile Bisericii, cand, fiind vanati prin catacombe si dusi la chinuri si moarte, ei primeau toate acestea cantand.

“Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie“.

Este important ca cei care vor veni la Aiud sa-i imbratiseze pe sfintii inchisorilor din toata lumea si din toate timpurile, ci nu sa-i studieze numai intelectual .

Astazi, in aceste vremuri cumplite, avem nevoie de experienta ultimelor secole de sfintenie ortodoxa, Sfinti Parinti, mucenici, asceti.

Cei care vor veni la Aiud sa-si doreasca ca sfintii de acolo sa mijloceasca pentru ei la Dumnezeu, sa se intoarca acasa cu ravna buna, sa–si doreasca din adancul inimii, si nu din curiozitate, sa citeasca Vietile Sfintilor. Sa inteleaga ororile comunismului cu duhul.

Sa plece oamenii de la Aiud bucurandu-se de libertatea pe care o au de a lasa pe Hristos sa lupte pentru ei in mijlocul acestei lumi, unde taina faradelegii se lucreaza intens.

“Scriitorul rus Soloviov, in cartea sa “Convorbiri despre Antihrist si Sfarsitul Lumii“, prezinta sub forma unui roman venirea lui Antihrist. Acesta va convoca un Sinod Ecumenic in care va oferi tuturor religiilor ceea ce va crede el ca-si doresc. Ortodocsilor le va oferi, într-o Sfânta Sofia din Constantinopol restaurată, un muzeu al tuturor antichitilor crestine posibile, în care fiecare tip de obiect de valoare pe care l-au avut vreodată ortodocsii va fi asezat în muzeu. Menirea acestuia va fi să-i satisfacă în oarecare fel pe ortodocsi. De aceea, toată lumea va fi multumită, plecându-se si închinându-se lui Antihrist. Bineînteles că aceasta va însemna că oamenii vor fi multumiti cu acest aspect exterior care, din acest punct de vedere, reprezintă religia lor crestina.

Oricine este atras doar de acest aspect exterior - reprezentat prin tămâie, vesminte strălucitoare etc. - dintre toti, va cădea înaintea lui Antihrist mai grabnic decât altii…

Desigur, sunt diferite tipuri de sfârsituri. Când o tară se apropie de sfârsitul ei, se petrece o mare renastere duhovnicească, precum înaintea venirii comunismului în Rusia: au avut mari sfinti, ca Sfântul Ioan din Kronstadt, bătrânii de la Mănăstirea Optina si alti sfinti călugări si episcopi trăitori în acea vreme. Dar si multi altii la fel de râvnitori. Dar, cu toate acestea, societatea le-a stat împotrivă: devenise foarte occidentalizată si aproape anti-crestină. Astfel că renasterea a fost în cele din urmă înăbusită...

Gulagul, sau orice altceva din ceea ce s-a întâmplat în Rusia, au fost menite distrugerii Crestinismului, si în mare măsură chiar au reusit, deoarece acum Crestinismul este greu de aflat si înteles de oameni; iar în Vest, indiferenta, toleranta, libertatea si prosperitatea contribuie si ele la distrugerea oricărui fel de Crestinism. Rezultatul final, după cuvântul lui Soljenitân, este acela că în Răsărit crestinii devin mai puternici; după comunism ei au devenit mai puternici decât, noi cei din Vest, care avem toată această libertate. Dar nu trebuie să fim indiferenti la această slăbiciune; trebuie să-I dăm lui Dumnezeu lupta noastră”.

( extras din scrierile Cuviosului Serafim Rose )

Un adult ortodox, frate intru Hristos