Se afișează postările cu eticheta Serafim Rose. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Serafim Rose. Afișați toate postările

joi, 5 martie 2009

Marele post, surghiunul nostru - Ieromonah Serafim Rose

„Marele Post, surghiunul nostru”
„La râurile Vavilónului,
acolo am şezut şi am plâns,
când ne-am adus aminte de Sión.”


În aceste cuvinte ale psalmului Postului, noi, creştinii ortodocşi, Noul Israil, ne aducem aminte că suntem în surghiun, în exil. Pentru ortodocşii ruşi izgoniţi din Sfânta Rusie, psalmul are un înţeles anume; însă şi toţi creştinii ortodocşi care vieţuiesc în surghiunul lumii acesteia, tânjind întoarcerea la adevăratul nostru cămin, Cerul. Pentru noi, Marele Post este o perioadă de surghiun, rânduită pentru noi de Maica noastră, Biserica, spre a ţine proaspătă amintirea Sionului de care ne-am îndepărtat atâta. Ne merităm surghiunul şi avem mare nevoie de el, din pricina păcatelor noastre celor multe. Doar prin pedeapsa surghiunului, amintit în postul, rugăciunile şi pocăinţa acestei perioade, ne aducem aminte de Sionul nostru.
„De te voiu uita, Ierusalíme!”
Slăbiţi şi uitători, chiar şi în toiul Marelui Post trăim ca şi cum Ierusalimul nu ar exista pentru noi. Ne îndrăgostim de lume, Vavilonul nostru; ne lăsăm atraşi de plăcerile neînsemnate ale acestui „pământ strein” şi nu mai dăm atenţie slujbelor şi rânduielii Bisericii care ne amintesc de adevărata noastră casă. Mai rău, ne îndrăgostim de chiar cei care ne-au înrobit – căci păcatele noastre ne ţin în robie mai puternic decât vreun stăpân omenesc – şi slujindu-le lor, petrecem în nepăsare preţioasele zile ale Postului, când ar trebui să ne gătim a întâmpina răsăritul Noului Ierusalim – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Încă mai este vreme; trebuie să ne aducem aminte de adevărata noastră casă şi să plângem pentru păcatele care ne-au surghiunit departe de ea. Să primim cu inima cuvintele Sf. Ioan Scărarul: „Surghiunul este despărţirea de toate, pentru a ţine cugetul nedespărţit de Dumnezeu. Surghiunul iubeşte şi pricinuieşte pururea lacrămile”. Surghiuniţi din Rai, trebuie să devenim surghiuniţi ai acestei lumi, dacă nădăjduim să ne întoarcem. O putem face petrecând aceste zile în post, rugăciune, despărţire de lume, luând parte la slujbele Bisericii, cu lacrimi de pocăinţă, pregătindu-ne de Praznicul plin de bucurie care va sfârşi această vreme a surghiunului; şi, dând mărturie tuturor din acest „pământ strein” de amintirea noastră, a şi mai marelui Praznic ce va fi atunci când Domnul se va întoarce să aducă acasă norodul Său, către Noul Ierusalim, de la care nu va mai fi surghiun, căci este veşnic.
Trad.: Radu Hagiu



Preluat de pe blogul lui Laurenţiu Dumitru.