I-am zis cuiva să nu se vaccineze fiindcă îşi distruge sănătatea, şi că e mai bine să ia remedii naturale, şi injecţii cu Polidin, care NU ARE NICI O REACŢIE ADVERSĂ (spre deosebire de vaccin, care le are pe toate), şi este cel mai bun întăritor în faţa oricărei gripe, şi să combine antibioticul acesta cu multă vitamina C şi extracte de plante cu proprietăţi imunostimulatoare, în loc să-şi injecteze un vaccin netestat, care face mai multe victime decât ceea ce chipurile combate – şi nu pentru mine ziceam, ci din grijă faţă de omul acela. Răspunsul a fost pentru mine foarte interesant „daa, voi ăştia din mănăstire care credeţi că totul e rău, da` oare mai marii noştri nu ne-or vrea binele, şi ni-l vreţi voi?”. Atunci am zis în sinea mea no comment. Dar acum i-aş zice: „după faptele lor îi veţi cunoaşte”, să judece singuri, cine face bine românului nostru, apărătorii de credinţă, de ţară şi neam, sau vânzătorii de credinţă, de ţară şi neam. Daca e bine să ne vindem, ba, mai rău, să ne prostituăm în dar străinilor, sau e bine sa ne păstrăm demnitatea şi înţelepciunea, asta e la conştiinţa fiecăruia, precum alege. Şi cine alege singur, să nu dea vina pe Dumnezeu, care-i respectă libertatea de a alege, nu precum face omul necredincios care nu respectă nimic şi pe nimeni, pentru că necrezând, nu se respectă pe sine!
Într-o dimineaţă, după Liturghie, adormind, îl visez pe Sorin, cel care pentru că a spus o glumă nevinovată a fost arestat, bătut, adormit şi implantat cu microcip. Îl visez că-mi zice: „maică! nu mă uita, căci nu mai pot să mă rog, du-mă tu la El…!” Am plâns, nu pentru vis, care nu are consistenţă, ci pentru mustrarea conştiinţei, care are. Iată importanţa pomenitului la Liturghie! Cu multi ani în urmă, venise la mine mergând 20 de kilometri pe bicicletă să-mi aduca bunătăţi de-ale gurii de la ţară... aşa făcea el, întotdeauna se nevoia pentru alţii! Era extrem de informat, citea foarte mult. De la el am auzit pentru prima dată despre E-uri, despre ofensivele psihotronice asupra populaţiei, despre intensificarea globală a politicii anticreştine, pe care iată că o trăim acum. Sorin trăia în post aspru şi curăţie, suportând ocara tuturor cu mulţumire către Dumnezeu, ca şi acum. Nu înţelegeam de ce se consumă atâta, şi-i ziceam, lasă măi, n-o fi chiar aşa, că doar noi nu suntem oameni importanţi, ce să le dăm lor, că dacă nu avem bani nu au ce ne lua. „Greşeşti”, zice el, „avem exact ce e mai important, şi exact ce vor să ne ia: credinţa, curăţia, nădejdea, dragostea, răbdarea, Botezul, Biserica, părinţii, sănătatea, bucuria, voinţa, raţiunea, frumuseţea, iertarea, adevărul şi cinstea. Pe acestea le avem şi vor să nu le avem, aşa că vor face totul ca să ni le ia, iar pe cine vor găsi că se împotriveşte, vor momi cu binişorul, şi mulţi vor cădea, apoi vor forţa cu nevoile, şi mulţi iară vor cădea, şi vor amăgi cu un antihrist locvace şi diplomat, dar cei care încă de pe acum se roagă, aceia n-o să se amăgească, şi aşa cum acum Dumnezeu dă şi adevărul şi puterea să-l vezi, tot aşa şi atunci o să dea putere să nu te lepezi, orice ar fi. Că nu de moarte mă tem, ci de necinstea de a mă lepada, că atunci nu mai sunt om.” Şi a plâns, om în toată firea, a plâns pentru mine, doar un copil prost ce eram şi sunt. Şi iată că Dumnezeu l-a învrednicit să poată duce această teribilă nevoinţă, cu adevărat ne-voită!, de a trăi cu un cip care îl bruiază permanent, şi pe care o duce cu smerenia pe care eu cred să o fi avut-o şi înainte. De curând îmi scria: „nu mai sunt stăpân pe mine, nu pot să vreau, sau să gândesc sau să mă rog ca înainte, dar ştiu că trăiesc sau mor numai pentru Dumnezeu. Rugăciunea este să fii pentru Dumnezeu. Nu lăsa rugăciunea, şi nu te vor birui. Iar de vei răsturna munţii muncind şi nu te vei ruga, te vor pune la jugul ticaloşiei, în care vor să pună toată omenirea. Fiţi cu nădejde căci mucenicia este o mare cinste, de care nici nu sunt vrednic!”. Mult m-am folosit. Pomeniţi-l vă rog, pe Sorin!
Dar este un mucenic aici lângă sufletul meu, care multe şi minunate spune, Părintele Justin. E mucenic pentru că îl văd zi şi noapte îndurând chinurile de a ne vedea atât de mici în iubire şi de neputincioşi în luptă. Noi, copiii moleşiţi ai acestui neam mucenicit, ne urcăm pe crengile duhovniceşti ale sfinţiei sale şi asteptăm să înflorească ochii noştri de mugurii nădejdii sale, căci mult iubeşte Dumnezeu omul, şi părintele pe ucenicul său, şi bătrânul pe neamul său. Cine iubeşte pe Domnul, de nimic nu se teme, şi de nimic nu se biruie, întru slava lui Dumnezeu Tatăl, amin.
"Gândul Te va lăuda şi amintirea gândului Te va prăznui".
Orice moment de trecere poate fi numit o criza. Dar daca in cazul extazului sau a mortii, ea porneste dinspre fire catre suprafiresc, noul tip de criza, atât de meticulos impus prin toate mijloacele, este unul catre sub-firesc.
Globalismul incearca sa mimeze o centralizare a puterii, când in realitate o vedem ca din ce in ce, este descentralizata, risipita in byti si in atomi. Au oare politica de reducere a populatiei (codex alimentarius, tertipurile industriei farmaceutice, razboiul undelor subtile asupra mintii, armele psihotronice, ingineria genetica, manipularea meteo, „religia” fizicii speculative, sistemul de urmarire generala, virtualizarea excesiva, robotizarea gândirii, dictatura nonvalorilor, ofensiva contraceptiva, pseudo-atot-toleranta, cancerul hiperlegislativ) or fi din iubire de oameni? Oare nu singurul Aparator si Ajutor este Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamântul?
Globalismul impune cipul: o valoare unica, abstracta, fara trup si fara suflet, fara substanta, fara realitate, care sa fie expresia unei entitati care neaga sufletul, neaga sfintenia, neaga diversitatea, neaga Creatorul. Cât de limpede trebuie sa devina toate acestea, pâna sa intelegem iminenta lor si sa recunoastem nevoia rugaciunii? Reducând totul la un numitor comun, si singurul numitor comun al vremelniciei este vremelnicia, reducând totul la acelasi nivel se pierde dimensiunea vesnicului. Fara vesnicie si fara sfintenie, omul este iremediabil pierdut.
Intr-un veac al informatiei, sa fie oare inaccesibile vietile marilor sfinti ai pustiei, cei care prin credinta in Hristos, au fost izbaviti de robia firii, au baut apa vie, au mâncat mana cereasca, si s-au acoperit cu Piatra Cuvântului?
Ingropati in desertul internetului, unde mintea se usuca de focul vitezei si inima de dorul blândetii, cine va putea trai fara rugaciunea lui Iisus!
Nu ajunge cerneala sa scriem minunile lui Dumnezeu, si felurile fara numar ale lucrarilor lui pentru mântuirea omului! Mii de vieti de sfinti, milioane de marturii (cele ale mucenicilor prigoanei comuniste in România si Rusia spre exemplu), atâtea glasuri diferite care cânta acelasi imn de slava lui Dumnezeu! Oare se inseala toti cei ce-si dau CU FERICIRE viata pentru crezul lor, nu precum isi dau in nestire viata cei fara crez, si nici cu amaraciunea cu care isi dau viata cei ce cred gresit, si nici cu fervoarea goala cu care mor cei ce iubesc riscul si razboiul, eroii propriilor drame, care se arunca mortii doar de dragul sensului pe care si-l gasesc prin ea, negasindu-si-l in viata. Nu asa mor Sfintii Marturisitori. Ei mor verticali si treji, in perfecta cunoastere a scopului marturisirii lor, iar acea bucurie, acel har, nu-l are nimeni, decât Crestinii Ortodocsi, ca Duhul Sfânt nu straluceste peste cei ce-L tagaduiesc sau inventeaza, nici macar cu o cârta. Ce este cârta? Este o farima foarte mica din ceva. Daca scoti din ceva o farâma, acel lucru nu mai este intreg! Dar chiar si pre limba despicata a veacului, cârta este acea cantitate despre care fizica speculativa bolboroseste despre presupusele nanoparticule: zic ei ca acel bob mai mic decât poate gândi cineva, face urât si o sa ne inghita cu totul. Pamântul pe temeliile lui nu se va clati, zice psalmul, iar noi stim bine ca nici o forta nu e mai mare decât Voia Dumnezeiasca, si ca daca e sa se urneasca ceva, se va urni la a doua venire, precum este scris. Cârta aceasta cu care nu trebuie sa se schimbe dogma este la fel de importanta ca frunza de smochin cu care s-au acoperit protoparintii nostri dupa cadere: s-au ascuns, pentru ca nu mai vedeau ca sunt vazuti. Cârta aceasta mai poate fi ezitarea aceea când te intreaba cineva daca il iubesti, si stii ca nu-l iubesti, dar nici nu vrei sa-i zici, asa ca recurgi la o „diplomatie”, in adevarutul ei sens serpesc: milisecunda aceea este diferenta de la cer la pamânt, cea dintre DA si NU. Cârta modului, a timpului, a locului, a starii sufletesti, a intelegerii si a inimii. Metanoia, intoarcerea catre Dumnezeu, punerea chipului nostru catre al Sau si primind asemanarea prin stralucirea harului Sau, nu s-ar putea face prin tehnici reductioniste ale plinatatii puterilor sufletesti, deci nu prin apofatisme fortate asupra sinelui vine smerenia, ci, am vazut, in neputinta-mi covârsitoare, ca vine prin Iubire de prunc fata de Maica Domnului si mainile intinse catre Tatal nostru din ceruri.
Revin: criza unei valori o au cei ce din propria lor voie se despart de valoarea sfinteniei, singura care face vazuta lucrarea adevarului din lucruri. Atâta timp cât suntem in Biserica, iar Biserica da Sfinti, iar Sfintii scriu adevarul, mintea noastra pricepe lucrurile si inima noastra cânta si salta. Acestea sunt valorile date cu marturia vietii si a sângelui de bunicii si strabunicii nostri si credinta noastra in ele nu a lasat niciodata fara rod tarina sufletului nostru. Domnul ne paste, de cine ne vom infricosa?
Ma tot gândeam, totusi de ce s-a intâmplat drama asta in arta si in stiinta, carari pe care, daca cineva este sincer, ajunge intotdeauna la Unicul Adevar. Si am vazut un motiv simplu si identic in toate cazurile acestor caderi: din invidie, duhul rautatii si al nerusinarii il convinge pe om ca e prea greu sa se mântuiasca si sa fie fericit. Ii susura fin de tot, in spatele unor inaltari-cu-mintea: ei, chiar asa o fi de simplu, doar sa crezi in Hristos? Indoieste-te, zice vrajmasul, si nu fa nimic din ce esti facut sa faci, adica sa fii fericit, sa te bucuri, ci sufera, chinuieste-te, gusta raul, incearca-l sa vezi oare nu cumva o sa primesti mai multa rasplata pentru ca ti-ai jertfit propriul bine? Mare dialectician este el, si iscusit teologhisitor vrajitor. Imediat structureaza un sah multivalent pe cubuletul sinapsei, si joaca pe toate fronturile, ca sa te ameteasca, fiindca el cu gândurile lucreaza, si pe acolo intra. Asta cu mintile necuminti. Dar cu cele sanatos sadite in radacina inimii si inima imbelsugat udata de apa cea vie a Duhului, cu aceia nu face multe parale. Si poate de aceea intentia lui este sa aduca tocmai aceasta finalitate de finete a paralelor, (caci este un maximum de rafinament abstract virtualizarea banului): vrea sa cumperi, sa vinzi, adica sa ai treaba cu el. Taxe, cipuri, vaccinuri, cupoane, chitibusuri, toate nazdravaniile, numai lucruri nefolositoare, pe care se jura ca ai tu nevoie, ca sa-i faci lui vânzare, adica activitate, adica justificarea existentei, adica sa te fure de viata ta, pentru ce a pierdut el… Marile inteligente omenesti, convinse ca ar fi imposibil sau extrem de greu sa te mântuiesti, tre sa fie vreo inventie, vreun lux ceva, nu se poate sa fie chiar atât de simplu: „crede numai, si te vei mântui!”, Iarasi: „la om este cu neputinta, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta”. Si sfintii, din cunoasterea maretiei lui Dumnezeu se smeresc sa afirme despre ei insisi ca ar merita invesnicit alipiti de ea, pe când geniile necredincioase o spun din intunecime si deznadejde.
Grait-a necredinciosul: „nu-i corect ca voi va duceti si va spovediti si pac, gata v-ati usurat constiinta, e prea simplu”, - era un protestant fiind care, am rationat eu se simte nevoit sa protesteze macar asa, in virtutea numelui. „Daca e asa de simplu, du-te, frate, si te spovedeste!”. Dar stim bine ca nu e chiar usor acest examen al constiintei, rusinea, durerea, framântarea, curajul, acceptarea, verbalizarea fata de cineva sfintit, toate sunt mici, dar mari, dovezi de vointa de mântuire, ca liberi ne vrea Domnul. Si este un moment de intensitate, sa iti pui constiinta, goala, asa plina de viermuiala cugetelor necurate, si totusi asa plina de pocainta, in fata Celui PreaInalt, Care stiind ca-ti va fi greu, a dat putere de a lega si dezlega unui om ca si tine, si a dat mult har Tainei acesteia, ca sa te simti ca fulgul desi te marturisesti ca esti plumb. Ce moment de teribila eliberare, caci e mult mai usor sa spui adevarul decât sa te minti. E mult mai usor sa faci binele decât raul, caci binele iti da energie, iar raul ti-o consuma. Cel mai greu lucru din lume este sa-ti duci singur pacatele; cel mai usor - sa ti le duca Hristos. Spunea tare frumos un parinte, despre o pilda in care Mântuitorul il vizitase pe Sf Ieronim, si acesta voia sa-i dea totul, tot ce avea, numai pacatele nu. Si Blindul nostru Dumnezeu il roaga: „Ieronime, daca nu Mi le dai, cine o sa ti le poarte? Daca nu Mie, atunci cui?” Atât cere Domnul, nimic mai mult, sa-I spunem pacatele, ca sa le curete, sa tamaduiasca, sa nu le mai facem, sa nu ne mai robeasca patimile, sa nu mai doara constiinta. Ce tare ne-am sucit mintile, daca acceptam ideea asta omnijustificata de globalisti prin diferite subterfugii: ca e mai greu sa scapam de greu, si ca e mai usor sa sporim greutatile! Daca razboiul asta semantic in care toate sunt inversate mai duce mult, si nu dam fuga la Sfinti sa ne reaminteasca sensul cuvintelor si a lucrurilor, curând o sa ne prapadim pâna si puterea sufleteasca de a cuvânta, ca pe celelalte le-am erodat suficient sa nu le mai putem folosi decât de sarbatori, când da Domnul Duh de Viata pâna si celor din morminte!
In primul rand, distributismul nu este un model doar catolic. Daca maica Neonila ar fi citit "Economia libertatii: Renasterea Romaniei profunde" ar fi vazut ca practicile distributiste se bazeaza pe antropologia crestina a darului si "vecinatatii", pe principiile fratesti ale "cooperarii" care sunt in concordanta cu invatatura bisericii ortodoxe. Distributismul se aplica sferei economice si nu are nici o legatura cu erezia papistasa. A spune ca distributismul este o "ispita" pentru ortodoxul nostru este absurd. Si o mare nedreptate. Dintre toate modelele economice din astazi, distributismul este poate singurul care incearca sa subordoneze pe "a avea" lui "a fi", este singurul care vrea sa-l restaureze pe om in darurile sale primite in Hristos, printre care se numara si darurile materiale (hrana, adapostul). Este singurul model din lumea secularizata care nu-i bazat pe avaritie si profit, ci pe justitie sociala, respect si iubire pentru aproape, singurul care respecta "persoana" si familia "crestina". Si tocmai in acest model maica Neonila a gasit de cuviinta sa dea cu pietre. Sunt foarte mahnit si ma rog lui Dumnezeu ca postul, rugaciunea s-o smereasca ca sa poata descoperi adevarul si-n materie de economie.
Raspunsul Maicii Neonila catre Ovidiu Hurduzeu
Frate iubit de Domnul,
Cu mila lui Dumnezeu, va pomenesc in rugaciunile mele zilnice, precum stiu ca de asemenea si din partea fratiei voastre. Impreuna vorbirea noastra mi-a adus mult folos si pentru aceasta va multumesc. Nu stiu daca va aduceti aminte ca spuneam noi pe aici, mai multe voci nestiutoare in ale economiei ca si mine, cum ca prima varianta a modului de trai crestinesc a fost cel aplicat de Sfintii Apostoli, apoi comunitatile crestine ale primelor veacuri de prigoana, apoi Imperiul Bizantin, apoi modul de viata al strabunilor nostri care si-au pastrat dreapta credinta ca sa ne-o daruiasca noua nevrednicilor urmasi, apoi testamentul ideologic al lui Corneliu Zelea Codreanu care a organizat in amanunt si a eficientizat comunitatea crestina româna, apoi generatia marilor mucenici români prigoniti pentru Adevar, in temnitele comuniste, care ne-au lasat scrieri minunate si amanuntite despre bunastarea sufleteasca si trupeasca pe care, aplicând poruncile lui Dumnezeu si imbinând si ethosul românesc, va duce la biruinta României in Duhul cel Sfânt.
“Modelele economice nu lipsesc absolut deloc pentru crestinul care stie istoria Bisericii
si a neamului sau”.
Asadar modelele economice nu lipsesc absolut deloc pentru crestinul care stie istoria Bisericii si a neamului sau. Cele mai frumoase scrieri despre cum trebuie a se distribui energiile create este nu opera vreunui specialist, ci a Duhului Sfânt in Scripturi, si apoi in toate scrierile sfintilor. Tot Sfânt este si Codreanu, si Vulcanescu, si Virgil Maxim, si mii de minti luminate si straluminate care au scris pentru noi cum trebuie sa ne folosim bunurile daruite de Dumnezeu: capitalul duhovnicesc, cel sufletesc, cel intelectual, cel trupesc si cel al avutiilor dinafara noastra. Deci avem modelul Apostolilor, modelul primilor crestini, modelul Bizantin, modelul Legionar, si modelul monahicesc. Banuiesc ca v-a placut mult modelul distributism pentru ca, nefiind un model autentic/strict ortodox, nu ar sari in ochii celor pe care i-ar deranja aplicarea lui, adica marile corporatii etc, insa precum ne dau marturie Sfintii, nu vom putea birui pe satana pe limba lui, ci numai pe limba Duhului Sfânt.
Singura piatra pe care voiesc sa o tin in mâna este cea a cuvântului Evangheliei.
Stiu ca sunteti de buna credinta, asadar credeti-ma ca, precum scrie si textul, singura piatra pe care voiesc sa o tin in mâna este cea a cuvântului Evangheliei. Pe acesta, ca singurul fiind datator-de-viata si unicul dreptar al vietii crestinesti, nadajduiesc ca prin postul si rugaciunile binecredinciosilor, sa-mi daruiasca Domnul smerenia de a-l intelege si a-l aplica, fiindca aceea este adevarata bogatie si adevaratul dor din cea mai profunda Românie a inimii mele. Acolo unde ne e comoara acolo ne e si inima, cei ce-L cauta pe Domnul vii vor fi inimile lor in veacul veacului. Stiu ca fratia voastra incercati cu dragoste si multa osârdie sa faceti ceva bun pentru tara noastra, si ma bucur de stradania pe care o faceti pentru bunastarea crestinilor romani. Abordarea mea, ca ultima dintre pacatoase, asupra a orice mi se prezinta, este intrebarea: "este acest lucru mântuitor"? Iar in masura in care raspunsul la aceasta satisface dorul sufletului meu catre Hristos, il accept si aplic, sau nu. Este bineinteles o metoda personala pe care nu sunt in masura de a o propune la nivel de intreaga Ortodoxie, caci pentru Biserica hotarasc Sfintii, si nu pacatosii ca mine. Asadar indrazneam o parere si nu o critica, o intrebare si nu o judecata.
In cele duhovnicesti, comparam bunele si alegem pe cea mai buna.
In cele lumesti, comparam relele intre ele si alegem pe cea mai putin rea, dar in cele duhovnicesti, comparam bunele si alegem pe cea mai buna. Intrând in Biserica, citind Scriptura si pe Sfintii Parinti, am inteles urmatorul lucru despre Imparatia lui Dumnezeu: ca este 1. aproape, 2. inlauntrul nostru, 3. nu este din lumea aceasta.
1. Când spune ca s-a apropiat Imparatia cerurilor, Domnul anunta o vreme care traieste vesnicia in clipa care curge, apropiind vesnicia pâna la a nu mai fi asimptotica duhului omului, precum era in Vechiul Testament sau filosofilor greci, ci sa poata fi atinsa si traita, prin harul Sfântului Botez. Asadar raportarea la Timp, si prin urmare la toate lucrurile care exista in lumea aceasta trecatoare prin care se arata, in umbra, cele viitoare, se face nu prin constructe mentale, caci mintea singura nu poate sa uneasca pe Chronos cu Kairon, ci numai Duhul Sfânt.
2. Când spune ca Imparatia este inlauntrul nostru, Domnul innoieste raiul sufletesc al glasului lui Dumnezeu care prin Botez strabate si rezoneaza in toata fiinta omului, din adânc pâna in inaltimi, lepadând cele dinafara, ale simturilor si ale poftelor prin care Satana, ispitindu-l pe om cu bogatiile lumii, vrea sa-l arunce in prapastia nemântuirii.
3. Când spune ca Imparatia nu este din lumea aceasta, ne da legile cele noi ale Iubirii desavârsite: iubirea de vrajmasi, milostenia, lepadarea tuturor avutiilor trecatoare, patimirea pe nedrept, prigoana pentru adevar si toate cele care-l fericesc pe om in sens duhovnicesc, in ciuda tuturor parutelor nefericiri din sens trupesc si lumesc. Virtutea saraciei pentru Hristos incepe de la a vinde totul si a da saracilor. Apoi, referindu-Se la iubirea care ea insasi este o avere, intrucât nu este de la noi ci de la Dumnezeu, (caci toate cele bune si de folos numai de la El sunt si nu din vreun efort omenesc), Domnul cere celor ce vor sa fie desavârsiti, precum porunceste (fiti desavârsiti, precum si Tatal vostru desavârsit este!), ca nici macar aceasta avere sufleteasca sa nu o pastreze pentru sine, si sa nu iubeasca nici pe mama, nici pe tata, nici pe vreun suflet mai mult decât pe Domnul. Si, mai mult decât atât, nici macar averea duhovniceasca, adica descoperirile duhovnicesti care se fac de la Duhul Sfânt, bogatia duhovniceasca, sufleteasca, trupeasca, si lumeasca, de ar curge, sa nu va lipiti inima de ea, zice Domnul, ci lepadându-ne chiar de noi insine, chiar de propriul SUFLET!, singura avere pe care o avem, v o i n t a noastra de mântuire, sa o daruim Domnului, iar El vazând arderea noastra pentru mântuire, sa ne daruiasca Viata, si viata din belsug.
Distributismul nu are credibilitate duhovnicească
Caci belsugul dorit de crestini, de la pustnici, nevoitori, arhierei, cuviosi, mucenici, martiri, marturisitori, sfinti stiuti si nestiuti, si-au dorit cu totii un singur lucru, si pentru un singur lucru au vietuit si au murit: pentru Cuvântul lui Dumnezeu si pentru Dreapta-Credinta, singura avere de nepretuit a fiintei crestinului si a Bisericii. Biserica este UNA singura, nu exista biserici surori, iar o erezie care afirma doua cauze in Sfânta Treime, gresind impotriva Duhului Sfânt, nu poate a primi, printr-un botez pervertit, vreunul din harurile Duhului Sfânt, pe Care Il reinventeaza. Astfel catolicii nu au cum sa fie in posesia vreunui adevar, nici de credinta, nici de fapta de credinta, iar de aceea spuneam ca distributismul nu are, din acest motiv, credibilitate duhovniceasca. Este aceasta sete, aceasta cautare, aceasta fapta si aceasta intelegere, si apoi este orice alt lucru care se refera la iconomisirea energiilor omenesti, create, in planul acesta temporal si spatial in care suntem in trecere, lumea aceasta in care ne dovedim sau nu vointa de vesnicie in Hristos. Caci intâi respir aer, si apoi cuvântez pentru auzul fratilor, intai respir Viata, si apoi ea ma invata cum sa vietuiesc, intai caut Imparatia Cerurilor, si apoi voi birui imparatia mortii in care ma gasesc.
Intâi este credinta si apoi este fapta.
Asadar nu spun ca nu trebuie facuta o fapta, pentru ca credinta fara fapte este moarta, ci ca intâi este credinta si apoi este fapta, stabilind o ierarhie a valorilor crestinesti, precum spune Evanghelia. Asadar textul meu nu denigreaza in nici un fel demersurile fratiei voastre, ci afirma o dorinta de a vedea implinita intrutotul voia Dumnezeiasca.
Fiecaruia, in functie de puterea sa duhovniceasca, Domnul porunceste si sfatuieste intr-un anume fel, ce sa faca cu averea. Celor ce sunt bogati, le e posibil sa faca milostenie si astfel sa se mântuiasca. Celor saraci, sa patimeasca cu multumire catre Domnul, si cu smerenie, si vor avea parte de mântuire. Celor ce pot munci, sa munceasca pentru slava Bisericii, cu ascultare de cei mai mari si cu buna socoteala, si astfel se vor mântui. Celor ce sunt robiti, sa indure robia rugindu-se pentru prigonitorii lor, si astfel se vor mântui. Daca pasarilor le da de mâncare, oare omului pentru care S-a intrupat si a murit pe Cruce, si a inviat, oare nu-i va da? Daca pe crini ii imbraca mai frumos decât pe regele Solomon, oare pe cel botezat intru Numele Sfintei Treimi, Vistieria cea nedesertata, oare nu-l va imbraca? Omul ce se teme pentru sine, pentru ce va mânca, pentru ce va imbraca, pentru ce va face, pentru unde va merge, pentru ce va lucra, pentru ce va spune, acela nu a cunoscut bucuria de a fi in purtarea de grija a lui Dumnezeu, acela nu stie ca pentru Domnul suntem cu totii niste copilasi multiubiti, carora toate le daruieste, intreaga lume, cerurile, pamântul, toate lucrurile create si bune, toate frumusetile pe care ochiul si urechea nu le.au vazut, toate sunt pentru om, ba chiar si Insusi Dumnezeu, Care pe Sine omului Se daruieste, Cel care stiind acestea, se ingrijoreaza de sine si vrea sa-si poarte singur de grija, nu a cunoscut tihna dincolo de lume pe care o da Domnul celor ce I se daruiesc intrutotul. Sa ne rugam Sfintilor sa faca pentru poporul român rugaciune, ca sa ne aducem aminte de cea mai mare bogatie si comoara pe care ne-au lasat-o, de la Sfântul Apostol Andrei pâna la Sfintii de astazi, toti cei ce au pazit si au facut Cuvântul lui Dumnezeu, comoara României profunde, Evanghelia, pâinea vietii vesnice, apa vie, lucrarea mântuirii, imbracamintea harului, slava lui Dumnezeu.
Odata ce avem credinta tare, si lucratoare, Domnul lumineaza constiinta omului ca sa si faca faptele credintei, si il sfatuieste cum anume sa-si foloseasca bunurile spirituale si materiale. Daca nu avem credinta lucratoare, atunci chiar de ar fi un model economic bun, nu se va infaptui, oricât de bun ar fi el, caci fara credinta nu se poate face fapta credintei.
Frate iubit de Domnul, va rog sa ma iertati daca vi s-a parut vreo denigrare in ce am spus. Sunt covârsita de pacate, si pentru aceasta mintea si limba mea sunt pline de pâcla relelor intunericimi ale propriilor neputinte. Primiti cererea mea de iertare si fiti incredintat ca am nevoie de rugaciunile voastre. Iertati-ma si Domnul sa va ajute in lucrarea cea buna, cu indurarile Lui.
