Sorin, cel care pentru o glumă a fost arestat şi cipuit în SUA: „Nu mai sunt stăpân pe mine, dar ştiu că trăiesc sau mor numai pentru Dumnezeu".

I-am zis cuiva să nu se vaccineze fiindcă îşi distruge sănătatea, şi că e mai bine să ia remedii naturale, şi injecţii cu Polidin, care NU ARE NICI O REACŢIE ADVERSĂ (spre deosebire de vaccin, care le are pe toate), şi este cel mai bun întăritor în faţa oricărei gripe, şi să combine antibioticul acesta cu multă vitamina C şi extracte de plante cu proprietăţi imunostimulatoare, în loc să-şi injecteze un vaccin netestat, care face mai multe victime decât ceea ce chipurile combate – şi nu pentru mine ziceam, ci din grijă faţă de omul acela. Răspunsul a fost pentru mine foarte interesant „daa, voi ăştia din mănăstire care credeţi că totul e rău, da` oare mai marii noştri nu ne-or vrea binele, şi ni-l vreţi voi?”. Atunci am zis în sinea mea no comment. Dar acum i-aş zice: „după faptele lor îi veţi cunoaşte”, să judece singuri, cine face bine românului nostru, apărătorii de credinţă, de ţară şi neam, sau vânzătorii de credinţă, de ţară şi neam. Daca e bine să ne vindem, ba, mai rău, să ne prostituăm în dar străinilor, sau e bine sa ne păstrăm demnitatea şi înţelepciunea, asta e la conştiinţa fiecăruia, precum alege. Şi cine alege singur, să nu dea vina pe Dumnezeu, care-i respectă libertatea de a alege, nu precum face omul necredincios care nu respectă nimic şi pe nimeni, pentru că necrezând, nu se respectă pe sine!

Într-o dimineaţă, după Liturghie, adormind, îl visez pe Sorin, cel care pentru că a spus o glumă nevinovată a fost arestat, bătut, adormit şi implantat cu microcip. Îl visez că-mi zice: „maică! nu mă uita, căci nu mai pot să mă rog, du-mă tu la El…!” Am plâns, nu pentru vis, care nu are consistenţă, ci pentru mustrarea conştiinţei, care are. Iată importanţa pomenitului la Liturghie! Cu multi ani în urmă, venise la mine mergând 20 de kilometri pe bicicletă să-mi aduca bunătăţi de-ale gurii de la ţară... aşa făcea el, întotdeauna se nevoia pentru alţii! Era extrem de informat, citea foarte mult. De la el am auzit pentru prima dată despre E-uri, despre ofensivele psihotronice asupra populaţiei, despre intensificarea globală a politicii anticreştine, pe care iată că o trăim acum. Sorin trăia în post aspru şi curăţie, suportând ocara tuturor cu mulţumire către Dumnezeu, ca şi acum. Nu înţelegeam de ce se consumă atâta, şi-i ziceam, lasă măi, n-o fi chiar aşa, că doar noi nu suntem oameni importanţi, ce să le dăm lor, că dacă nu avem bani nu au ce ne lua. „Greşeşti”, zice el, „avem exact ce e mai important, şi exact ce vor să ne ia: credinţa, curăţia, nădejdea, dragostea, răbdarea, Botezul, Biserica, părinţii, sănătatea, bucuria, voinţa, raţiunea, frumuseţea, iertarea, adevărul şi cinstea. Pe acestea le avem şi vor să nu le avem, aşa că vor face totul ca să ni le ia, iar pe cine vor găsi că se împotriveşte, vor momi cu binişorul, şi mulţi vor cădea, apoi vor forţa cu nevoile, şi mulţi iară vor cădea, şi vor amăgi cu un antihrist locvace şi diplomat, dar cei care încă de pe acum se roagă, aceia n-o să se amăgească, şi aşa cum acum Dumnezeu dă şi adevărul şi puterea să-l vezi, tot aşa şi atunci o să dea putere să nu te lepezi, orice ar fi. Că nu de moarte mă tem, ci de necinstea de a mă lepada, că atunci nu mai sunt om.” Şi a plâns, om în toată firea, a plâns pentru mine, doar un copil prost ce eram şi sunt. Şi iată că Dumnezeu l-a învrednicit să poată duce această teribilă nevoinţă, cu adevărat ne-voită!, de a trăi cu un cip care îl bruiază permanent, şi pe care o duce cu smerenia pe care eu cred să o fi avut-o şi înainte. De curând îmi scria: „nu mai sunt stăpân pe mine, nu pot să vreau, sau să gândesc sau să mă rog ca înainte, dar ştiu că trăiesc sau mor numai pentru Dumnezeu. Rugăciunea este să fii pentru Dumnezeu. Nu lăsa rugăciunea, şi nu te vor birui. Iar de vei răsturna munţii muncind şi nu te vei ruga, te vor pune la jugul ticaloşiei, în care vor să pună toată omenirea. Fiţi cu nădejde căci mucenicia este o mare cinste, de care nici nu sunt vrednic!”. Mult m-am folosit. Pomeniţi-l vă rog, pe Sorin!

Dar este un mucenic aici lângă sufletul meu, care multe şi minunate spune, Părintele Justin. E mucenic pentru că îl văd zi şi noapte îndurând chinurile de a ne vedea atât de mici în iubire şi de neputincioşi în luptă. Noi, copiii moleşiţi ai acestui neam mucenicit, ne urcăm pe crengile duhovniceşti ale sfinţiei sale şi asteptăm să înflorească ochii noştri de mugurii nădejdii sale, căci mult iubeşte Dumnezeu omul, şi părintele pe ucenicul său, şi bătrânul pe neamul său. Cine iubeşte pe Domnul, de nimic nu se teme, şi de nimic nu se biruie, întru slava lui Dumnezeu Tatăl, amin.

"Gândul Te va lăuda şi amintirea gândului Te va prăznui".

Maica Neonila