Istoricul Emilia Corbu: Să nu îi înjosim pe sfinţii de la Aiud! Ei vor fi judecătorii noştri!

MĂRTURIE



De mai bine de un an s-a inceput consemnarea minunilor săvîrşite cu ajutorul Sfintilor de la Aiud. E un demers frumos si necesar. Dar sunt putin trista. Ei sunt mai mult decat facatori de minuni. Stiu ca, pentru canonizarea lor, se cer dosare de minuni, dar nu trebuie sa ii reducem la acest aspect care mi se pare oarecum limitativ. De aceea indraznesc sa precizez doua aspecte care nu trebuie uitate:



1) Sa nu ii injosim



Adică nu e de ajuns că au murit pentru Hristos, cu numele Lui pe buze, că s-au opus unuia dintre cele mai satanice regimuri politice ale lumii, le mai cerem şi minuni. Adică să schimbe prin rugăciunile lor legea firii, să ne vindece bolile pe care singuri le-am rodit, sa rezolve incurcaturile noastre. Şi sfinţii lucrează, în mare lor smerenie, la ridicarea noastra.

Cred ca, in cazul de fatza, problema nu sunt minunile sfintilor (petrecute intotdeauna) ci capacitatea noastra duhovniceasca de a-i vedea ca sfinti. Acum, eu nu ma adresez celor care oricum cred in ei ci unora care inca mai au nevoie de argumente. Adică le cerem dosar pentru ca noi suntem prea orbi. Fără el nu îi putem admite in panteonul nostru personal in care noi suntem varful iar sfintii sunt cei care trebuie sa ne suporte, sa ne serveasca, sa ne faca minuni pe tava. E urat ce spun dar, până aici a ajuns ignoranţa noastră.



Dar, ce vrem minune mai mare decât aceea că au existat astfel de oameni. De ce vrem neapărat semne şi minuni? O minune e ceva unic şi irepetabil, necesar unui moment, definitoriu pentru o situaţie. Sfintii de la Aiud ne pot lumina o noapte de nestiinta si noi le cerem sa ne repare un os.



2) Ei vor fi judecatorii nostri



Mie, aceşti sfinţi mi-au făcut mai mult decât o minune izolată. Prin ei l-am inteles pe Hristos. Mi l-au explicat prin sângele şi viaţa lor. Şi cred că asta e menirea lor. Mi-ar fi rusine să le cer minuni. Ar fi un semn de neîncredere. Ei mi-au dovedit importanţa trezviei. Mi-au dovedit că trairea crestina nu poate fi izolata de viata cetatii, ca noi ne desavarsim prin ceilalti. Prin ei am înţeles Invierea lui Hristos în lumea în care trăim şi nu prin sfinţii de acum două mii de ani.

Fiecare generaţie îşi are sfinţii săi care mărturisesc că jertfa lui Hristos nu a fost doar un eveniment istoric petrecut într-un loc şi într-un timp anume, ci este actuală. Prin ei am înţeles marea taină a răscumpărării. Dacă Hristos este Calea, sfinţii de la Aiud şi de pretutindenea unde s-a suferit mi-au arătat cum se merge pe această cale. Ei mi-au dovedit că Viaţa la care face referire Hristos nu este ceva abstract şi filosofic ci este chiar Veşnicia. Sfintii de la Aiud m-au ajutat să văd altfel lumea în care trăiesc. Daca ne-am raporta zilnic la ei, am deveni altii si prin noi o lume intreaga s-ar schimba.

Prin ei am înţeles că sfinţii ne vor judeca. Dacă cei din secolul IV vor fi judecaţi de Sf. Nicolae, Sf. Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians şi alţii, noi vom fi judecaţi de sfinţii de la Aiud, Gherla, Târgu-Ocna, Piteşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră, etc. Prin ei a suferit Hristos! Şi dacă noi nu îi recunoaştem acum, să nu avem pretenţia ca Ei să ne recunoască atunci. Dacă noi le cerem acum minuni, şi Ei ne vor cere dovezi. Am spus şi repet ceea ce istoria creştinismului dovedeşte de 2000 de ani. Sfinţii mucenici nu au nevoie de dovezi, de minuni, pentru a fi recunoscuţi şi aşezaţi în ceata sfinţilor. Martirajul este dovada lor, minunea prin care au invins legea firii. Dacă noi nu Il recunoastem pe Hristos in viata si in suferintele lor, atunci noi nu Il cunoaştem pe Hristos. Deci, problema nu sunt ei, ci noi. Inseamna că avem o credinţa formala, o filosofie de viaţă şi atât.

Ei sunt facatori de minuni, evident!Dar nu doar la acest aspect trebuie sa ne limitam ci trebuie sa intelegem in intregime mesajul jertfei lor. Sfintii de la Aiud sunt stelele ce lumineaza noaptea epocii noastre. Sa-i rugam sa ne lumineze cararea.



Sursa:

Blogul Emiliei Corbu – viaţa fantastică