Din 11 ianuarie până pe 26 februarie au fost aproape 1.300 de solicitări pentru paşapoarte cu cip şi puţin peste o mie de cereri pentru documente simple. Totul este legat de bani şi de timp. Un paşaport electronic costă 266 de lei, ceea ce înseamnă taxa de paşaport şi cea consulară, este gata în maximum 20 de zile dar este valabil 5 ani. Taxele pentru documentul simplu temporar ajung începând cu acestă lună până la 214 lei şi asta pentru că la cele pentru paşaport şi taxa consulară se va mai adăuga un tarif suplimentar de 100 de lei. Astfel începând de ieri, tarifele pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare au fost majorate. Astfel, cine are nevoie de acest document, va trebui ca, în loc de 64,2 lei să achite la CEC 82 de lei, iar la Trezorerie să mai dea 32 de lei, taxă consulară, precum şi 100 de lei, tarif suplimentar. În schimb, pentru eliberarea paşapoartelor biometrice, tarifele au rămas neschimbate, adică 234 de lei, ce trebuie achitaţi la CEC şi 32 de lei, taxă consulară, ce trebuie plătiţi la Trezorerie.
Creşteri.
Ţinând cont de faptul că paşaportul simplu temporar este valabil doar 1 an şi costă aproape la fel cu cel electronic se aşteaptă ca solicitările pentru documentele biometrice să crească şi mai mult. Aici se mai pune la socoteală şi faptul că peste 120 de misiuni diplomatice din SUA, Canada, Italia şi Spania au fost dotate cu aparatură necesară procesării cererilor şi reînnoirii documentelor fără ca persoana stabilită în străinătate să mai fie nevoită să vină în ţară.
Sorin Focşa
Braşovul Tău
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu