Deciziile presedintelui Basescu si ale primului-ministru Boc transforma cercetarea comunismului romanesc intr-un fel de abraca-bocus. Activitatea presedintelui consiliului stiintific al IICCMER, dl Vladimir Tismaneanu, o fac sa para mai ales un fel de hocus-cadabra. Strutocamila rezultata din imperecherea mai multor generatii de comunisti, "anticomunismul" oficial din Romania are cearcane furisat-cominterniste, maini mercenare si picioare, bugetare, de lut. Un intreg sistem politico-economic bazat pe ticalosie, jaf si minciuna are nevoie de justificare, de poveste, de identitate. Dupa cum au nevoie toti dictatorii. Unii dictatori sunt comunisti. Alti dictatori sunt anticomunisti. Dar toti dictatorii mint. si anticomunismul de tip hocus-cadabra e o minciuna.
Ca e o minciuna ne-o indica faptul ca dl Tismaneanu vrea uzufructul anticomunismului, nu si greutatile lui. Dl Tismaneanu a avut ocazia sa lupte impotriva comunismului in anii '70, atunci cand functiona ca activist comunist in serviciul unui regim "ilegitim si criminal". Dl Tismaneanu a avut ocazia sa lupte impotriva comunismului in anii '80, atunci cand a fugit din tara si cand, dupa cum singur a marturisit, a tacut pentru cativa ani. Exista oameni carora trebuie sa le cumperi tacerea si oameni carora trebuie sa le subventionezi anticomunismul. Dl Tismaneanu a avut ocazia sa se angajeze anticomunist in anii '90, cand a jucat la toate capetele, atacandu-l pe Corneliu Coposu pentru intransigenta anticomunista si, mai apoi, la inceputul anilor 2000, cand a ales sa flirteze cu Ion Iliescu.
Dl Tismaneanu ar fi avut dreptul sa se ocupe cu scrierea istoriei noastre daca nu ar fi fost naclait in atatea minciuni. si minciuna a fost cea care a ucis, in temnita "interioara" sau in cea "exterioara", milioanele de oameni a caror istorie vrea dl Tismaneanu sa o scrie astazi.
Dlui Tismaneanu ii place sa vorbeasca despre "memorie". Memorie are si un computer. Caruia ii schimbi cipul si, gata, i-ai sters memoria. Oamenii au insa altceva, ceva ce lipseste masinilor: istorie. Oamenii au istorie, adica identitate. De aceea oamenii, spre deosebire de masini, nu devin "depasiti" odata cu trecerea timpului. Un batran nu e depasit, ca un computer. Pentru ca memoria, in cazul omului, e legata de traire. si de marturisire,de adevarul transmis cuiva, impartasit. A avea identitate inseamna a marturisi, a nu te ascunde, a nu te dedubla: a invia. De aceea, identitatea incepe cu luciditatea. si luciditatea are de a face cu recunoasterea adevarului, al tau si al altora. si adevarul are de a face cu libertatea. Adevarul te face liber. Minciuna inrobeste. si memoria mincinoasa.
"Memoria" de care ne vorbeste dl Tismaneanu e mincinoasa. E o falsa memorie. Nu e memoria a ceea ce au trait romanii, ci e ceea ce ar vrea dl Tismaneanu sa ne faca sa credem ca am trait. La limita, "anticomunismul" dlui Tismaneanu nu e altceva decat un sinistru experiment de laborator, in conditii controlate si trucate. Imi aduce aminte de un film celebru, 36 Hours, cu James Garner si Eva Marie Saint, in care psihologii armatei germane il conving pe un prizonier de razboi american, pe care il rapesc si il drogheaza, ca razboiul s-a terminat, ca americanii au invins, ca el se afla acum intr-un spital militar american, si ca tot ce mai are de facut e sa rememoreze invazia americana si, mai ales, sa le spuna celor care-l ingrijesc (germani deghizati in americani) care a fost data invaziei din Normandia.
Scrierile "anticomuniste" ale dlui Tismaneanu sunt exact de acest fel, o uriasa minciuna cu glazura si fulgi de adevar menita a ne face sa recunoastem ceva. Dl Tismaneanu si patronii lui vor sa ne aduca undeva. Cine are rabdarea sa citeasca scrierile dlui Tismaneanu va observa ca "anticomunismul" dlui Tismaneanu e de fapt o rafuiala cu Romania veche, patriarhala. Pentru dl Tismaneanu si ciracii domniei-sale, vinovati de comunism sunt Eminescu si parintele Staniloae. Anticomunismul dlui Tismaneanu e un vehicul pentru neoliberalism, pentru atomizarea poporului roman si pulverizarea societatii romanesti.
Din pacate, premisele dlui Tismaneanu sunt impartasite chiar si de multi dintre adversarii sai de astazi. Daca a fi "specialist" inseamna a sti din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin, atunci trebuie sa spunem ca adversarii dlui Tismaneanu sunt doar inamici specializati. Se cearta pentru mai nimic, de vreme ce impartasesc aceleasi premise. E o galceava metodologica mai degraba decat principiala. Poporul roman si-a ratat adevarul. Adevarul insa nu va abandona poporul roman. Deocamdata, le transmit lui Boc si scamatorilor sai doar atat: abracadabra, shalakazam, boo! Pe romaneste: asa sa-i ajute Dumnezeu!
Sursa:
http://ziuaveche.ro/component/content/article/52-stirejos2/1288-platon-anticomunismul-minimal#comment-3560
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu