FRATI ROMÂNI din judetele Covasna, Harghita si Mures!
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mures, vă cheamă să lăsaţi pentru o zi grijile voastre acasă si să veniţi la Topliţa, sâmbătă, 20 martie 2010!
Veniţi să ne alăturăm glasurile spre a le spune diriguitorilor ţării că în judeţele Covasna, Harghita si Mures, trăim peste 400.000 de români! Suntem urmasii celor care secole de-a rândul au înfruntat ,,cele mai crâncene mijloace cu scopul de a ne desfiinţa si maghiariza”, cum a afirmat cel ce a fost întâiul patriarh al României, Miron Cristea, fiu al Topliţei Române.
Asemenea mijloace, sub o altă formă, sunt folosite si astăzi împotriva identităţii si dăinuirii noastre. Iar acestea se petrec după mai bine de nouă decenii de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, când Transilvana noastră străbună s-a unit cu România!
Asa cum a hotărât Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita si Mures, din 28 octombrie 2006 de la Izvorul Muresului, si de această dată, dorim să ne exprimăm îngrijorarea pentru continuarea acţiunilor anticonstituţionale ale unor lideri politici si civici maghiari, ce urmăresc enclavizarea acestei zone, prin înfăptuirea autonomiei teritoriale pe
criterii etnice a asa-zisului „ţinut secuiesc”, si să solicităm autorităţilor statului: Parlamentului României, Presedinţiei, Guvernului, precum si întregii societăţi românesti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile – să ia atitudine si să-si exprime, public si neechivoc, o poziţie transantă referitor la acţiunile iredentiste, revizioniste si separatiste, care atentează făţis la unitatea si suveranitatea statului si naţiunii române.
Prin glasul autorizat al reprezentanţilor românilor din cele trei judeţe, dorim să tragem un nou semnal izvorât din îngrijorarea românilor aici trăitori si direct afectaţi, faţă de recenta adoptare tacită, în Senatul României, a legii promovate de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreste refacerea formulei staliniste, de tristă amintire, a Regiunii
Autonome Maghiare, si a regiunii de nord-est a Transilvaniei ruptă din trupul ţării, prin Dictatul de la Viena, de repunerea pe tapet a adoptării în Camera Deputaţilor a proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale, prin care se urmăreste legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice si sforţarea proclamării limbii maghiare ca limbă oficială în asa – zisul „ţinut secuiesc” si apoi în toată Transilvania, si nu în ultimul rând, de continuarea acţiunilor de discriminare si deznaţionalizare a românilor din Arcul Intracarpatic.
Vom cere ca în perspectiva reorganizării regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării, în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, în configurarea acestora să nu prevaleze criteriul etnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări si subdezvoltare si nicidecum dezvoltarea armonioasă si echilibrată a României.
Vom cere răspicat să fie respectat statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale.
Vom reînnoi propunerile noastre de stabilire prin lege a unor garanţii în procesul de descentralizare, care să evite abuzurile si discriminările românilor numeric minoritari de către autorităţile locale, precum si cele privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei românesti din zonă, în structurile decizionale legislative si administrative locale si centrale.
Îi vom chema din nou pe concetăţenii de etnie maghiară la conlucrare, considerând că singura soluţie de convieţuire este buna înţelegere, bazată pe respectul reciproc, în spiritul valorilor crestine si europene, si nu separatismul si enclavizarea. România a dovedit că este si rămâne patria comună a tuturor fiilor ei, pe care îi ocroteste deopotrivă, indiferent de etnia,
naţionalitatea ori confesiunea lor, modelul interetnic românesc fiind apreciat pe plan internaţional.
Le vom reaminti tuturor românilor că toate aceste probleme cu care ne confruntăm aici, nu sunt doar ale românilor din aceste judeţe, ci ele vizează fiinţa naţională si reprezintă o problemă vitală a întregii ţări, a cărei rezolvare presupune exprimarea solidarităţii tuturor românilor, din ţară si din străinătate.
De aceea vă chemăm, fraţi români din Covasna, Harghita si Mures, să veniţi sâmbătă, 20 martie 2010 la Topliţa Română, să vă exercitaţi drepturile constituţionale si să ne unim glasurile pentru apărarea drepturilor noastre, dar si pentru apărarea unităţii si integrităţii României, pentru ca pruncii nostri să aibă un viitor, aici, în vatra strămosească.
Sf. Gheorghe – Miercurea-Ciuc – Tg. Mures
6 martie 2010
Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures
tel./fax: 0267.313534
email: cohara_ro@yahoo.com
www.forumharghitacovasna.ro
Nota: Asociatia Civic Media raspunde apelului Forumului Civic al Romanilor si va participa cu o delegatie la Toplita, asa dupa cum recomanda si altor organizatii civice.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu