Se afișează postările cu eticheta Mircea Geoana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Geoana. Afișați toate postările

joi, 3 decembrie 2009

Dr. Florin Mătrescu face un Apel la moralitate către toţi românii. Votând cu Mircea Geoană eşti complice cu cei care au mâinile murdare de sânge!





Pe 6 decembrie românii sunt chemaţi din nou la urne, astfel ca prin votul exprimat să tranşeze între cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru preşedinţia României: Traian Băsescu şi Mircea Geoană .

Exact la doua săptămâni de la acest reper cronologic cu valoare istorică (viitorul va atesta aserţiunea noastră) vom comemora 20 de ani de la evenimentele din 1989, moment crucial, cu multiple cauzalităţi, semnificaţii şi consecinţe. În acest context, votul fiecărui participant este încărcat nu numai de o imensă responsabilitate, dar, în egală măsură, de o implicare morală ne­obişnuită.

Aspectul moral al deciziei alegerii preşedintelui României este extrem de important. Sub carapacea unei majorităţi parlamentare, cu un candidat la postul de premier "garantat", cu promisiunea de a aduce "liniştea iliesciană" în societate, cu un pachet de acuzaţii grave şi nefondate la adresa "dictatorului Băsescu" (diabolic susţinute de Antene, Realitatea şi televiziunea naţională), se ascunde de fapt o nouă încercare de restauraţie plenară a reţelelor corupte, masonizate total sau parţial, dar, mai ales, este evident rolul central (şi cu o forţă de conglomerare denotând experienţă şi perfidie) al vechilor cadre comuniste ale PCR-ului şi securităţii, figura "galion" fiind rutinatul K.G.B.-ist Ion Ilici Iliescu. Iar acesta din urmă este tartorul loviturii de stat din decembrie 1989, al deturnării revoltei autentice a eroicului tineret al României, al comandării măsurilor criminale ce au dus la uciderea cinică a peste 1400 de români (după 22 decembrie 1989, moment în care Ceauşescu fugise), cel ce a jucat rolul central în zdrobirea "Pieţei Universităţii", totodată crudul organizator şi beneficiar al mineriadelor, cel care apărând cu înverşunare "valorile comunismului" a bagatelizat condamna­rea comunismului, fiind garantul principal al băgării sub obroc a crimelor comuniste (însumând în statistica avansată în lucrarea noastră, Holocaustul Roşu, cca. 950.000 de victime pe teritoriul actualei Românii şi 1.500.0000 de morţi în Basarabia, cea înstrăinată ultima oară sub preşedinţia aceluiaşi trădător de ţară) şi opozantul cel mai redutabil al unor acte judiciare corecte, vizând acest capitol macabru din istoria ţării noastre.

Faptul că domnul Crin Antonescu, în ajunul comemorării a 20 de ani de la masacrul din decembrie 1989, a bătut palma cu exponentul celor murdăriţi de sânge şi compromişi impardonabil politic şi moral, Mircea Geoană, fiu al unui general de securitate, dacă adiacenţii la acest sinistru complot (Corneliu Vadim Tudor, George Becali, poate maghiarii, independenţii şi minorităţile) îl urmează din interes sau ură primitivă împotriva preşedintelui actual şi lasă ţara în cădere liberă (în plină criză economică mondială, privată de accedarea împrumutului venit din bănci străine, cu o corupţie numai parţial strunită şi cu o justiţie aservită quasitotal clicilor mafiote politico-financiare), nu mai poate mira pe nimeni, români sau străini. În schimb, dacă liberalii nu sunt conştienţi că prin această opţiune "lichidează" moralmente P.N.L-ul, partidul Bratienilor, urmându-i conform planificării " oculte" pe ţărănişti, dacă alţi cetăţeni ai României repetă acest gest şi-1 cauţionează prin votul lor pe Mircea Geoană, România va avea parte de o restauraţie comunistă malignă iar votanţii vor purta toata viaţa "ştampila" complicităţii morale cu cei implicaţi direct (cazul tovarăşului Ion Ilici Iliescu, cazul gradaţilor cu epoleţi de toate culorile ce-au ordonat focurile ucigătoare ce au permis "furarea Revoluţiei", în parte urmaşi sau emuli ai celor vinovaţi de săvârşirea Holocaustului comunist, unul dintre ei fiind vajnicul liberal, tovarăşul Petre Roman, alias Neulander) sau indirect. Complicitatea cu cei care au făcut ca timp de 20 de ani societatea românească să rămână împietrită în ghearele structurilor securisto-comuniste, aflate în concu­binaj cu trusturile financiare şi economice, catalizate şi monitorizate de revigorata masonerie naţională (în parte internaţională), este o culpă creştinească, morală, ce te urmăreşte şi te blamează o în­treagă viaţă.



Dr. Florin Mătrescu, fost secretar general al Congresului Mondial Românesc şi al Comitetului Naţiunilor Captive Germania/ Europa, autorul "Holocaustului Roşu"



P.S. În 1995 citisem în presa germană că se plănuieşte o coaliţie între Convenţia Democrată şi F.S.N-ul lui Petre Roman, un emanat de frunte al conjuraţiei din decembrie 1989 şi părtaş la butoanele Revoluţiei şi mineriadelor. Abordând acest subiect, la sediul central al Alianţei Civice din Bucureşti, am cerut şi sperat într-o infirmare a acestei terifiante posibilităţi. Spre groaza mea, mai multe voci dintre cele pre­zente, la unison, au confirmat senin această alianţă contra naturii ce se prefigura, dar nu se parafase. Fără jenă, fără îndoieli! În acest cadru, dom­nul Caramitru m-a întrebat ce aş face eu (întrebarea viza desigur exilul românesc) în situaţia de atunci a ţării, cu posibilităţi reduse de a coagula o altă alianţă politică. I-am replicat că prin apartenenţa mea la exil (evident şi a celor cca. 5000 de români din Europa, America şi Australia, implicaţi în cadrul Congresului Mondial Românesc, oameni pe care îi reprezentam) nimeni n-ar îndrăzni să ne facă o asemenea propunere dezonorantă. Prevedeam o înnămolire a României, o stopare violentă a progresului ei, o înnălbire a nomenclaturii comuniste, o muşamalizare a crimelor regimului comunist şi pierderea oricărei şanse de a se face justiţiar dreptate. Ceea ce s-a adeverit cu prisosinţă! Îndemnându-şi alegătorii să-şi dea voturile lui Mircea Geoană, liberalul Crin Antonescu repeta actul de prostituţie şi irespon­sabilitate politică săvârşit în 1995-1996, iar liberalii care-i urmează îndemnul pun semnătura de gropari asociaţi ai partidului ce a contribuit decisiv la dăltuirea României Mari.





vineri, 20 noiembrie 2009

Modelele morale ale candidaţilor la preşedinţie şi analfabetismul teologic al deontologilor

La confruntarea finală a candidaţilor la cea mai înaltă funcţie în stat, moderatorul Turcescu i-a întrebat pe aceştia despre modelul lor moral. Acesta se pare că a fost şi momentul de vârf al dezbaterii. Răspunsurile date, care au încercat să atingă sensibilitatea creştină a românilor, necesită o replică. Una ortodoxă, bineînţeles, deoarece trăim într-o ţară de morală ortodoxă.

Surprins de întrebare, Traian Băsescu a dat-o ca model pe soţia sa. Crin Antonescu, care se declară creştin, nu a făcut deosebire între model şi idol, indicându-l ca model pe Tudor Chirilă, un cântăreţ simpatic, autor al unei scrisori interesante către liceeni, dar şi apărător al homosexualilor. Cum poţi să-l iei ca model pe Chirilă, care, pentru nefericiţii aceştia, ne acuză că suntem un popor homofob? Pentru creştini, e ştiut că, aşa cum ne spune Sfântul Ioan Iacob Românul, nu ne închinăm idolului care se numeşte om.

Candidatul Mircea Geoană, un candidat social-democrat care ne-a citat din Sfântul Ioan Gură de Aur (e drept că citind după notiţe, după cum a observat Crin Antonescu), a surprins afirmând că modelul său moral este PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Nu este prima oară când aflăm despre admiraţia lui Geoană pentru Patriarh. La împlinirea a doi ani de când a devenit întâistătătorul Bisericii (după moartea suspectă a Părintelui Patriarh Teoctist, despre care mai mulţi preoţi, monahi şi jurnalişti creştini au apreciat că actualul Patriarh nu ar fi străin), Mircea Geoană îl elogia pe PF Daniel pentru “promovarea deschiderii ecumenice, pentru o implicare reală, dinamică şi puternică a Bisericii în social, pentru restructurarea învăţământului teologic, pentru îndreptarea şi aducerea la zi a limbii liturgice, pentru promovarea activă a unui nou tip de misiune şi de limbaj eclezial”, considerând că începe o epocă nouă (New Age) pentru Biserica Ortodoxă Română. Aceste cuvinte sunt întru totul străine tradiţiei ortodoxe şi învăţăturii scripturistice şi îşi au originea în mentalitatea francmasonică (despre care scrie lămuritor Mircea Eliade într-unul din articolele sale).

Referirile politicienilor noştri de vârf la învăţăturile credinţei creştine au urmărit, în mod evident, câştigarea voturilor românilor ortodocşi. Săracii! Pentru ei, a fi creştin înseamnă a fi prost!

Urmărind dezbaterile televizate de după întâlnirea candidaţilor, am ajuns însă la o concluzie destul de tristă: aşa-zişii deontologi ai presei româneşti de la Realitatea TV sau Antena 3 (vezi Ciutacu, Firea, Nistorescu, CTP, Cristian Pârvulescu, cărora li s-a alăturat politrucul Orban) sunt mai necredincioşi chiar decât politicienii. După părerea unora dintre aceştia nu ai voie să-ţi mărturiseşti public credinţa, nu ai voie să-l mărturiseşti pe Hristos sau pe Maica Domnului (Doamne fereşte, a spus unul dintre invitaţi; pân’ te nimereşte, am zice noi, gândindu-ne la clasici). Iar când vorbesc despre religia creştină o fac numai în băşcălie, în zeflemea, sau, culmea tupeului, ei, analfabeţii teologic, ne dau lecţii de creştinism, spunându-ne unde trebuie să ne ţinem ascunsă credinţa, pentru a nu-i deranja pe rafinaţii analişti de pe malurile Dâmboviţei, de fapt, nişte mărunţi activişti neobolşevici care înfierează în mod proletar credinţa (opiumul popoarelor, spunea Marx), în numele statului laic şi european. (F.P.)

Aventurile lui Mircea Geoana in Rusia. Prostanacul in actiune!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Geoană, spre Est. Întâlniri secrete ale lui Mircea Geoană la Moscova, aranjate de un ofiter GRU. Vizita este succesivă celei a lui Cozmin Guşă



EXCLUSIV HotNews.ro: Liderul PSD, Mircea Geoana, a efectuat pe 27 aprilie 2009 o vizita privata la Moscova, unde s-a intalnit in secret cu unul dintre consilierii presedintelui Medvedev, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Potrivit acestora, intalnirea ar fi fost aranjata de Boris Golovin, om de afaceri cu interese in domeniul energetic din Romania, despre care presa a scris ca ar fi ex-ofiter GRU. Contactat de HotNews.ro, Golovin a negat orice legatura cu liderul PSD. Initial, Viorel Hrebenciuc si Cozmin Gusa au declarat ca nu stiu nimic despre vizita privata facuta de Geoana la Moscova. Dupa catava ore, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, a confirmat ca Geoana a efectuat pe 27 aprilie o vizita privata la Moscova, dar spune ca nu stie cu cine s-a intalnit liderul PSD, ce a discutat si cat a durat vizita.

Punctul de plecare al investigatiei HotNews.ro il reprezinta o postare publicata marti, de un cititor HotNews.ro care semneaza GRU. "Domnului Diaconescu: Exista informatii ca Mircea Geoana a efectuat o vizita secreta la Moscova la data de 27 aprilie 2009. A plecat cu un avion privat, vizita a fost aranjata prin intermediul lui Boris Golovin, fost spion rus cu afaceri in domeniul energiei in Romania, apropiat de Viorel Hrebenciuc. Scopul era obtinerea unei intalniri cu Putin sau cu Medvedev pentru lobby si sprijin. Geoana s-a intalnit doar cu un consilier de la Kremlin si n-a fost ceva oficial, ci undeva in apropiere de Moscova. A obtinut promisiunea ca va fi ajutat financiar si prin toti vectorii de influenta din Romania. In calitate de ministru de externe, stiati de vizita d-lui Geoana, fie ea si secreta, la Moscova? Vi se pare corect ca, al doilea om in stat, care la data vizitei la Moscova, 27 aprilie, era si vicepresedinte CSAT, sa mearga pe furis la intalniri cu inalti oficiali rusi?"

HotNews.ro a verificat informatiile potrivit carora Mircea Geoana a vizitat Moscova pe 27 aprilie. Surse convergente au confirmat ca liderul PSD a plecat la Moscova la sfarsitul lunii aprilie cu un avion Tiriac Air si a stat la Hotel Metropol. Liderul PSD n-a putut fi contactat. Apropiatii sai au negat ca Mircea Geoana a efectuat o vizita privata la Moscova pentru a se intalni cu Vladimir Putin sau cu Dimitri Medvedev.
  • Viorel Hrebenciuc: "Nici vorba, nu a avut loc nici o vizita. Gusa se agita cu astea. Mi se pare o intoxicare de campanie. Am primit o invitatie de la Presedintele Senatului, cu o saptamana doua in urma. Si i-am spus ca vorbim dupa alegeri, prin ianuarie februarie".
  • Cozmin Gusa, consilierul candidatului PSD: "Geoana la Moscova? Daca ar fi sa-ti raspund scurt, nu. Nu stiu. Si vizita pe care am facut-o eu la Moscova si asta la Washington mi le-am facut singur, pe baza relatiilor personale. Nu stiu, dar iti promit ca verific. La Moscova m-am vazut cu multa lume, dar dintre cei care sunt citabili vorbim de liderul grupului parlamentar al partidului Rusia Justa, partid de centru stanga. Am discutat lucruri de relationare cu caracter privat, deocamdata. N-are legatura cu PSD. Iar in America am discutat partea de politica despre fraudare."
  • Boris Golovin (rade): "Ce legatura am eu cu Mircea Geoana? Nu stiu de nici o intalnire. De unde sunt zvonurile astea? N-am nici o legatura".
Mircea Geoana n-a putut fi contactat. Echipa sa de campanie ne-a recomandat sa vorbim cu fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu. La cateva ore dupa ce Viorel Hrebenciuc si Cozmin Gusa declarau ca nu stiu nimic de o vizita privata a liderului PSD, fostul ministru de externe a confirmat pentru HotNews.ro ca pe 27 aprilie, Mircea Geoana s-a deplasat, intr-o vizita neoficiala, la Moscova.
  • Cristian Diaconescu: "Domnul Geoana, in calitate de presedinte al Senatului a contactat Ministerul de Externe, precizandu-ne ca e vorba de o vizita informala, neoficiala, si am pus la dispozitie un dosar de vizita, adica o evaluare a statului a relatiilor bilaterale intre Romania si Federatia Rusa. Nu stiu cu cine s-a intalnit, tocmai pentru ca este o vizita neoficiala, insitutiile statului nu se intereseaza in ceea ce priveste programul, agenda, nivelul de intalniri. Fiind domnul Geoana atat presedintele senatului cat si membru CSAT in acel moment, era datoria MAE sa asigure aceasta baza de informatii. (...) Era normal sa-i asiguram un dosar normal de contacte, cu atat mai mult cu cat era si intr-o perioada apropiata de evenimentele de la inceputul lunii aprilie din Republica Moldova".
  • Diaconescu: "Nu am discutat despre vizita domnului Geoana la Moscova nici pe linie de partid. Nu stiu daca nu priveste PSD sau nu, eu nu am discutat cu dansul, nu erau probabil aspecte care sa presupuna o asemenea discutie si era lipsit de eleganta din partea mea sa intreb despre detaliile vizitei. (...) De regula aceste contacte, cu cat sunt mentinute sunt benefice, pana la urma pentru tara, pentru tara noastra. Nu stiu cu cine s-a intalnit. In orice caz, cred ca mesajul pe care l-a dus domnul Geoana este unul pozitiv."
  • Cozmin Gusa a revenit la randul sau cu un telefon, pentru a prezenta declaratia lui Mircea Geoana pe tema vizitei sale la Moscova: "Da, este adevarat ca am fost intr-o vizita privata la data indicata de dvs, inainte de efectuarea acestei vizite sfatuindu-ma si cu dl Diaconescu de la care puteti afla detalii. Invitatia sosita in urma cu cateva zile din partea omologului meu pentru a vizita Rusia este si ca rezultat al acelei vizite private si a intalnirilor pe care le-am avut".
Singura vizita oficiala recenta pe care Mircea Geoana a efectuat-o la Moscova a avut loc in septembrie 2008, in calitate de presedinte al Comisiei de politica externa a Senatului. Din delegatie au facut parte si senatorii Eugen Mihaescu (PRM), Viorel Duca (PNL) si Sabin Cutas (PC), presedintele Comisiei de Aparare din Senat, Cristian Diaconescu si Iulian Iancu, presedintele Comisiei de Industrie si Servicii din Camera Deputatilor.

"Eu cred ca o relatie pragmatica cu un vecin atat de important si in ofensiva cum este Federatia Rusa este un lucru elementar. Diplomatia romana tot timpul a avut abilitatea sa gaseasca un echilibru intre aliantele sale oarecum naturale care sunt in Occident si care sunt in relatia transatlantica in mod firesc si in mod constant. Dar a nega relatia si a bloca dialogul cu o tara atat de importanta, este cu totul gresit. Si cred ca a venit clipa, dupa ce ne-am rezolvat problema integrarii europene, sa ne rezolvam problema politicii regionale a Romaniei care, asa cum spuneam si la intalnirea diplomatilor nostri, este marele absent al politicii regionale", a declarat Mircea Geoana in septembrie 2008, citat de Radio France International.

Cine este Boris Golovin, presupusul intermediar al vizitei la Moscova
  • Potrivit unei anchete realizate in 2006 de Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie, Boris Golovin se prezinta drept un fost membru al fortelor speciale ale armatei din fosta Uniune Sovietica. (ex ofiter GRU) In Romania insa, Boris Golovin este reprezentantul firmei rusesti ZIOMAR Engineering Company, firma care face parte dintr-un consortiu numit EM Alliance-Atom. In acest consortiu, statul rus, prin firma TVEL Atomoenergomash, detine 51% din actiuni. EM Alliance-Atom este un gigant rusesc activ in domeniul energiei nucleare. Detalii aici
  • Potrivit EVZ, Golvin a fost colonel în trupele Spetnatz - GRU - serviciul de spionaj al armatei ruse. Reprezintă în România interesele lui Oleg Deripaska şi Igor Ziuzin, doi oligarhi ruşi, parteneri ai evazionistului mondial Mark Rich. Detalii aici
  • Golovin este asociat si unul dintre administratorii firmei Global International 2000. Potrivit Business Standard, compania este unul dintre principalii furnizori de carbune rusesc, printre clientii sai numarandu-se termocentralele de la Deva, Iasi sau Suceava. Conform declaratiilor lui Boris Golovin, Global International 2000 elaboreaza proiecte in domeniul constructiilor energetice si intocmeste studii de fezabilitate. Detalii aici