Se afișează postările cu eticheta Sf Ioan Gura de Aur. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sf Ioan Gura de Aur. Afișați toate postările

marți, 29 iunie 2010

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Cuvânt la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel


din “Predici la duminici si sarbatori”


(29 iunie)

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt;
şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar”
(I Corinteni 15, 10)

Cuvânt de laudă Apostolului Pavel

Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură -omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.

El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.

Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nici o pătimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună şi pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor şi le-a numit pe acestea „vremelnice şi uşoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă şi mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire.

Noi nu suportăm niciodată nici un fel de osteneală şi necaz, fără să aşteptăm răsplătire; el însă le-a luat asupra lui fără răsplată, cu bucurie şi cu dragoste, şi nu s-a tânguit de slăbiciunea trupească, nici de mulţimea treburilor, nici de tirania trupului, nici de nimic altceva.

In toate zilele el se făcea mai râvnitor, şi cu cât primejdiile îl împresurau mai mult, cu atât el devenea mai curajos. Aceasta a arătat-o el însuşi, prin cuvintele: „ Uitând cele din urma mea şi tinzând către cele dinainte” (Filipeni 3, 14). Şi când moartea îi stătea înainte, el îndemna pe alţii să se bucure cu dânsul, scriind către filipeni: „Bucuraţi-vă şi fericiţi-mă” (Filipeni 2, 18). El sălta de bucurie pentru primejdii, pentru pătimiri şi ocări de tot felul.

Către corinteni scria: „Pentru aceasta mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi” (II Corinteni 12, 10). El le numea pe acestea arme ale dreptăţii, şi arăta cu aceasta, că tocmai prin ele s-a împărtăşit de cele mai mari foloase.

Cu toate că pretutindeni era biciuit, batjocorit şi hulit, el totuşi triumfa; lăsa peste tot semnul biruinţei şi mulţumea lui Dumnezeu pentru aceasta prin cuvintele: „Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos” (I Corinteni 15, 57).


El alerga spre întâmpinarea defăimării ce i se aducea pentru propovăduirea Evangheliei cu mai multă râvnă decât alergăm noi pentru cinste; dorea moartea, mai mult decât noi viaţa; iubea sărăcia, mai mult decât noi bogăţia; ostenelile, mai mult decât alţii odihna; necazurile, mai mult decât alţii bucuria; iar pentru vrăjmaşii săi se ruga mai des decât îi blestemăm noi pe ai noştri.

Câtă deosebire între noi şi Pavel!

A răsturnat el, oare, rânduiala firii? Nu, noi răsturnăm rânduiala. Pavel a urmat-o aşa cum este lăsată de Dumnezeu. Şi el era om, ca şi noi.

Aşadar, nu te tângui asupra firii, că ea te împiedică să fii îmbunătăţit. Ia aminte la Apostolul Pavel.

Pentru dânsul numai una era înfricoşată şi grozavă: a supăra pe Dumnezeu. Şi nimic nu era pentru dânsul mai scump şi nimic nu dorea el aşa de mult ca a plăcea Domnului.

Nu mai vorbim de cetăţi, de popoare, de împărăţii şi de toate comorile şi slava lumii; el le socotea toate deşertăciuni.

Nici slava cerului nu era pentru el aşa de scumpă, ca dragostea către Hristos. Această dragoste îi era aşa de dulce, încât el nu râvnea nici chiar vrednicia îngerilor şi a arhanghelilor.

Această dragoste covârşea toate, şi, având-o, se credea cel mai fericit dintre toate făpturile. Iar fără această dragoste, nici domnia, nici stăpânirea, nici puterea nu vor fi avut pentru el nici un folos.

Având această dragoste, el mai bucuros voia să fie cel mai mic şi prigonit, decât fără ea, să fie printre cei înalţi şi importanţi. Pentru el, singura nenorocire era pierderea acestei dragoste.

Aceasta ar fi fost pentru el iadul, chinul cel nesuferit. Iar îndulcirea de această dragoste îi era mai scumpă decât viaţa, decât toată lumea, decât vrednicia îngerilor, decât toate cele prezente şi cele viitoare, decât o împărăţie, decât toate bunătăţile.

Tot ce nu era dragoste, nu era pentru el nici bucurie, nici întristare.

Pentru această dragoste, el socotea toate celelalte ca pe o plantă veştejită; nu băga în seamă pe tiranii care îl urmăreau cu furie; moartea şi pedeapsa, mii de patimi, erau pentru dânsul un joc copilăresc, pe care el trebuia să le rabde pentru Hristos.

Căci el le primea cu bucurie, şi în lanţurile sale era mai fericit decât Nero cu coroana de aur pe cap.

El trăia în temniţă ca în cer şi primea rănile şi lanţurile mai bucuros decât alţii premiul de biruinţă. Ostenelile îi erau la fel de iubite ca şi răsplătirile, ba încă le socotea răsplătire şi le numea dar. Iată, el socotea răsplătire a se slobozi şi a fi împreună cu Hristos, iar a rămâne în trup, el socotea povară, dar prefera pe aceasta, pentru că era de trebuinţă Bisericii (Filipeni I, 23-24).

Dar poate cineva să zică că Pavel a răbdat toate pătimirile şi ostenelile din dragoste către Hristos? Da, şi aceasta o zice şi el.

Din dragoste către Hristos el a răbdat toate, iar nouă, dimpotrivă, aceleaşi pătimiri ne aduc mare întristare, pentru că ne lipseşte dragostea către Hristos.

Ce trebuie să zic eu însă de primejdiile şi ispitele ce a suferit Pavel? El de-a pururea era în supărare şi necaz. „Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?” (II Corinteni 11, 29).

Nimeni însă nu se întrista de propria-i nenorocire, precum Pavel pentru necazul aproapelui. Cât de mult s-a întristat el, de pildă, pentru iudei, încât ar fi vrut să piardă chiar slava cerească, numai să-i mântuiască pe ei! (Romani 9, 2-3).

Deci, pe cel ce se îngrijea deopotrivă pentru toţi oamenii, pentru popoare întregi şi cetăţi, ca şi pentru fiecare în parte, cu ce să-l asemănăm? Cu fier sau cu oţel? Cum trebuie să numim sufletul lui? Trebuie, oare, să zicem că era ca oţelul şi totodată mai nobil şi mai preţios decât piatra cea scumpă? Dar ce să zic eu de aur sau de oţel? Pune într-o parte a cântarului toată lumea, iar în cealaltă sufletul lui Pavel, şi vei vedea că acesta din urmă este mai greu şi mai de valoare.

Socoteşte acum şi cinstea de care Dumnezeu l-a făcut părtaş încă înainte de înviere. El l-a răpit în rai, până la al treilea cer, şi acolo i-a arătat taine negrăite, pe care nici o limbă omenească nu este în stare să le grăiască.

Căci el, măcar că umbla pe pământ, trăia totuşi ca şi cum ar fi fost în ceata îngerilor; măcar că era încătuşat într-un trup muritor, el avea o curăţenie îngerească; şi măcar că era supus la multe neputinţe şi ispite, el totuşi se sârguia să nu rămână fără bunătăţile cele cereşti.

Ca propovăduitor al Evangheliei, el cutreiera lumea, ca şi cum ar fi avut aripi; socotea aşa de mici ostenelile şi primejdiile, ca şi când ar fi fost fără de trup, ca un înger; preţuia aşa de puţin toate cele pământeşti, ca şi cum am ar fi trăit în cer, ca şi când el ar fi fost dintre cei fără de trup.

Să nu zici că toate acestea nu Pavel însuşi, ci darul lui Dumnezeu printr-însul le-a făcut. Eu cred unele ca acestea, dar lauda se cuvine lui, că s-a făcut vrednic de un aşa de mare dar. Eu mă uimesc de puterea lui Hristos, care a făcut atât de puternic pe Pavel, şi mă minunez de râvna lui Pavel, care a dobândit un aşa de mare dar şi s-a arătat vrednic întru toate de dânsul.

Pe voi vă îndemn nu numai a vă mira de dânsul, ci şi a vă face următori acestui izvor al faptei bune, căci atunci, şi noi ne vom face părtaşi la cununa de cinste a lui. Nu te îndoi că cel ce se va ridica la măsura lui Pavel nu va dobândi aceeaşi cinste, căci ascultă ce zice el însuşi: „Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit, de acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Timotei 4, 7-8).

Vezi cum cheamă el toţi oamenii a fi părtaşi la cinstea lui?

Deci, fiindcă şi pe noi ne aşteaptă aceeaşi răsplătire, să ne sârguim a fi părtaş cinstei făgăduite. Să nu ne uităm la mărimea şi înălţimea faptelor bune ale lui, ci la râvna lui cea tare, pentru care el a dobândit asemenea dar, şi la firea pe care el o avea, asemenea nouă.

Atunci şi cele mai grele lucruri ni se vor părea uşoare şi cu putinţă, şi în acest scurt timp nu ne vom speria de trudă şi de luptă spre a dobândi cununa de laudă cea neveştejită, prin darul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum şi în vecii vecilor. Amin.

duminică, 20 iunie 2010

Predică a Sf. Ioan Gură de Aur în Duminica a patra după Rusalii.



OMILIA XXVI - fragment

„Intrînd Iisus în Capernaum,

s-a apropiat de El un sutaş, rugîndu-L pe El şi zicînd:

Doamne, sluga mea zace în casă bolnav, cumplit

chinuindu-se. Şi i-a zis Iisus: „Venind îl voi vindeca”

I

Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cînd Domnul Se pogora de pe Munte; sutaşul, pe cînd Domnul intra în Capernaum.

- Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutaşul ?

- Nu din pricina trîndăviei - că la amîndoi credinţa le era fierbinte -, ci ca să nu întrerupă învăţătura Domnului.

Apropiindu-se de Hristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun că sutaşul a spus pricina pentru care n-a adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinţă, spun aceştia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte. Că era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”.

Eu însă susţin că aceste cuvinte ale sutaşului sînt o dovadă a marii lui credinţe, cu mult mai mare decît a acelora care au coborît pe slabanog prin acoperişul casei.

Sutaşul socotea că e de prisos să-şi aduci sluga la Hristos, pentru că ştia bine că era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca să vindece pe cel bolnav.

- Şi ce-a făcut Iisus?

- N-a făcut ce făcuse mai înainte. Hristos de obicei urmează voinţa celor care-L roagă; acum însă o ia înainte şi nu numai că-i făgăduieşte sutaşului că-i va vindeca sluga, dar şi că se va duce în casa lui. O face ca să aflăm credinţa sutaşului. Dacă nu i-ar fi făgăduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasă, să fie vindecată sluga ta!”, n-am fi ştiut cit e de mare credinţa lui. La fel şi cu cananeanca, numai că în sens invers.

Sulaşului ii spune, fără să fie chemat, că Se va duce acasă la el, ca să afli credinţa sutaşului şi marea lui smerenie; cananeencei însă îi refuză datul, pentru a face să stăruie în cererea ei.

Doctor înţelept şi iscusit fiind, ştie să dobîndească cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de bună voie în casa sutaşului; în celălalt, prin amînarea îndelungată şi prin refuzul Său, descoperă credinţa femeii.



Aşa face şi cu Avraam, spu-nîndu-i: „Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca să afli dragostea de oameni a lui Avraam şi purtarea sa de grijă pentru sodomiţi.

La fel şi cu Lot; îngerii trimişi la el au refuzat să intre în casa lui, ca să afli cît de mare era iubirea de străini a dreptului Lot.

- Ce a răspuns sutaşul?

„Nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu”.

Să ascultăm aceste cuvinte toţi cîţi avem să-L primim pe Hristos! Că e cu putinţă să-L primim şi acum. Să le ascultăm, să le urmăm ca să-L primim tot cu atîta rîvnă! Cînd primeşti în casa ta pe cel sărac, pe cel flămînd si pe cel gol, pe Hristos Il primeşti, pe El Il hrăneşti.

„Ci zi numai cu cuvîntul şi se va tămădui sluga mea!”

Iată că şi sutaşul, ca si leprosul, are despre Hristos părerea cuvenită Lui. Nici sutaşul n-a zis: „Cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor!”, sau: „roagă-te Lui şi cere-I!”, ci: „Porunceşte numai!”. Apoi temîndu-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, să refuze, a adăugat:

„Că si eu sînt om sub stăpînire, avînd sub mine ostaşi; şi spun acestuia: „Du-te ” şi se duce; şi celuilalt: „ Vino!” şi vine; şi slugii mele: „Fă aceasta!” şi face”.

- Şi ce-i cu asta, m-ar putea întreba cineva, dacă sutaşul credea că Hristos este Dumnezeu? Pe mine mă interesează să aflu dacă Hristos încuviinţa această credinţă, dacă o întărea?

- Intrebarea este bine si înţelept pusă. Să o cercetăm si vom vedea că lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecut şi cu sutaşul. După cum leprosul a spus: „Dacă vrei” - că noi susţinem cu tărie Dumnezeirea şi puterea lui Hristos, întemeiaţi nu numai pe cuvintele leprosului, ci chiar pe cuvintele Domnului; că Domnul nu numai n-a vestejit părerea leprosului, ci a întărit-o şi mai mult, adăugind chiar ce era de prisos să spună, adică: „Vreau, curăţeşte-te!”", tocmai pentru a-i întări credinţa - tot aşa este drept să vedem dacă s-au petrecut la fel lucrurile şi cu sutaşul. Şi vom găsi că s-au petrecut la fel. Cînd sutaşul a spus despre Domnul lucruri atît de mari, cînd a mărturisit că are o atît de mare putere, Hristos nu l-a tinut de rau, ci i-a primit cuvintele si a facut mai mult decat ca le-a primit. Nici evanghelistul n-a spus numai ca Domnul a laudat spusesle sutasului, ci , aratand, cat de mult l-a laudat, spune ca S-a si minunat de credinta sutasului; si nu numai ca S-a minunat de credinta lui, ci l-a si dat ca pilda intregului popor si celorlalti, pentru a-i urma credinta.

Vezi, dar, ca fiecare din cei ce au fost martori la cuvintele Lui se mirau de puterea lui Hristos?

„Si se mirau si multimile de invatatura Lui, ca ii invata ca Acela are putere ”. Si nu numai ca Domnul n-a tinut de rau multimile, ci luandu-le, S-a pogorat cu ele de Munte, iar prin vindecarea leprosului, le-a intarit credinta.

Leprosul spunea: „Dacă vrei, poţi să mă curăţesti”; iar Domnul nu numai că nu l-a mustrat, ci l-a şi tămăduit şi l-a curăţit, aşa precum leprosul Il rugase; iar sutasul I-a zis: „Zi numai cu cuvîntul şi se va tamadui sluga mea”; iar Domnul, minunîndu-Se de credinţa lui, i-a spus:

„Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”

II

Dar îţi voi dovedi Dumnezeirea lui Hristos pe o altă cale, contrara celei de pînă acum. Marta nu I-a spus Domnului ce I-a zis leprosul si sutasul, ci cu totul dimpotrivă: „Oricîte vei cere de la Dumnezeu îţi va da “, de aceea Domnul nu numai că n-a lăudat-o - cu toate că-I era cunoscută, apropiată şi una din persoanele cu multă rîvnă pentru El -, ci chiar a mustrat-o şi a îndreptat-o, că nu grăise bine despre El, zicîndu-i: „Nu ţi-am spus că de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”.

A ţinut-o de rău, ca pe o necredincioasă. Şi iarăşi, cînd Marta I-a spus: „Oricîte vei cere de la Dumnezeu Iţi va da”, Domnul îi scoale din minte o părere ca aceasta şi o învaţă că El n-are nevoie să primească o astfel de putere de la altul, ci El este izvorul bunătăţilor, spunîndu-i: „Eu sînt învierea si viaţa”; adică: „Nu aştept să primesc putere, ci fac totul cu propria Mea putere”.

De aceea Domnul îl laudă pe sutaş, îl dă ca pildă poporului, îl cinsteşte, dîndu-i împărăţia cerurilor şi cheamă şi pe alţii să meargă pe urmele lui. Şi ca să afli că a spus acestea ca să înveţe şi pe ceilalţi sa creadă cum a crezut sutasul, ascultă precizia cu care evanghelistul arată acest lucru, spunînd:

„Şi întorcindu-Se, Iisus a zis celor ce veneau după El: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”.

Gîndeşte deci şi tu lucruri mari despre Hristos! Gîndul acesta aduce credinţă, împărăţia cerurilor şi celelalte bunătăţi.

Hristos nu S-a mărginit să-l laude pe sutaş doar prin cuvinte, ci i-a dat, în schimbul credinţei sale, sănătos pe cel bolnav, îi împleteşte cununa strălucită şi-i făgăduieşte mari daruri, grăindu-i aşa:

„Mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni în sînurile lui Avraam şi ale lui Isaac şi ale lui Iacov, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi afară”.

Hristos le vorbeeşte cu mai multă îndrăznire, pentru că făcuse multe minuni. Apoi, ca să nu creadă cineva că Domnul vrea să-l linguşească pe sutaş cu aceste cuvinte, arătînd tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis:

„Du-te, după cum ai crezut, fie ţie!”.

Şi îndată a urmat vindecarea, mărturie a puternicei credinţei sutaşului:

„Şi s-a vindecat sluga lui din ceasul acela”.

Aşa s-a întîmplat şi cu cananeanca; că şi aceleia i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti! Şi s-a vindecat fiica ei”.

Dar pentru că evanghelistul Luca, istorisind minunea vindecării slugii sutaşului, adaugă si alte fapte, care se deosebesc de cele spuse de evanghelistul Matei, este de neapărată treubuinţă să lămuresc şi deosebirile acestea.

- Ce spune Luca?

- Că sutasul a trimis la Iisus pe bătrînii iudeilor sa-L roage să vină; Matei, dimpotrivă, spune că chiar sutasul s-a dus la Iisus şi I-a spus: „Nu sînt vrednic”.

Unii comentatori spun că e vorba de doi şutaşi deosebiţi, deşi sînt multe asemănări între istorisirile celor doi evanghelişti. Despre sutasul de la Luca, bătrînii poporului spun: „El ne-a zidit sinagoga noastră şi iubeşte neamul nostru” ; despre sutasul de la Matei Iisus spune: „Nici în Israel n-am aflat atîta credinţă”, dar despre cel de la Luca n-a spus că:

„Mulţi vor veni de la răsărit si de la apus”, ceea ce ne face sa bănuim ca sutaşul de la Luca era iudeu.

Ce vom răspunde, deci?

Explicaţia dată de aceşti comentatori este uşoară, dar intrebarea este dacă e şi adevărată. După părerea mea, în amîndouă istorisirile evanghelice este vorba de una şi aceeaşi persoană.

- Cum poate fi una si aceeaşi persoa’nă, m-ar întreba cineva, cind Matei spune că sutaşul s-a apropiat de Domnul şi I-a spus: „Nu sint vrednic să intri sub acoperişul meu”, iar Luca spune că a trimis la Iisus pe bătrînii iudeilor ca să-L cheme să vină?

- Sînt de părere că Luca, în istorisirea sa, ne descoperă linguşeala iudeilor, că în nenorociri oamenii sînt nestatornici şi îşi schimbă de foarte multe ori părerile. Probabil că sutaşul, vrînd să plece la Iisus, a fost împiedicat de iudei, linguşindu-l si spunîndu-i: „Ne ducem noi să-L aducem!” Vezi că chiar propunerea lor este plină de linguşeală, pentru că au spus: „Ne iubeşte neamul nostru şi ne-a zidit sinagoga”.

Nici nu ştiu cum să-l laude. Ar fi trebuit să grăiască aşa: „A vrut el să vină să Te roage, dar l-am oprit noi, văzîndu-i nenorocirea şi pe bolnav zăcînd în casă”. Aşa ar fi trebuit să grăiască, pentru a-I arăta lui Iisus cît de mare este credinţa sutaşului.

Dar ei nu grăiesc aşa! Din pricina invidiei nici n-au voit să descopere credinţa sutaşului, ci au voit mai bine să umbrească virtutea sutaşului, pentru care veniseră să facă rugămintea, decît să-şi ajungă scopul venirii lor, lăudîndu-i credinţa. Invidia e în stare să întunece judecata. Dar Domnul, Care cunoaşte cele ascunse, împotriva voinţei bătrînilor iudeilor, l-a lăudat pe sutaş.

Că aceasta este adevărata interpretare, ascultă-1 iarâşi pe Luca, care însuşi dă această interpretare. El spune aşa: „Şi nefiind Iisus departe de casă, a trimis sutaşul la El zicand: „ O, Doamne, nu Te osteni, că nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu”. Cînd a scăpat deci sutaşul de gura bătrînilor iudeilor, a trimis la Iisus, spunîndu-I: „Sa nu socoteşti că de lene n-am venit, ci m-am socotit nevrednic să te primesc în casa mea”.

Continuarea la:

http://www.voscreasna.com/327/sf-ioan-gura-de-aur_duminica-4-dupa-rusalii/

joi, 13 mai 2010

Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilie la cuvântul Apostolului Pavel asupra zilelor de pe urmă.



Care om n-ar fi cuprins de durere cand l-ar vedea pe Pavel scotind lacrimi si plangand, chiar de-ar fi el mai nesimtitor ca pietrele? Ai vazut ca si acolo a prezis cele viitoare? Si aici acelasi lucru il face, spunand: "Aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele". Pentru ce Pavel spune cuvintele acestea lui Timotei si nu spune: "Sa stie ce vor fi mai tarziu ca vor veni vremuri grele?" Nu! Pavel ii spune lui Timotei: "Sa stii tu", ca sa afli ca si ucenicul trebuie sa se ingrijeasca de cele viitoare ca si dascalul. Ca daca nu s-ar ingriji, nici n-ar arata o grija asemanatoare cu a dascalului. Tot asa face si Hristos. Cand ucenicii s-au apropiat de El si au voit sa afle despre sfarsitul lumii, Hristos le-a spus: "Veti auzi de razboaie", desi n-aveau sa auda ei. Ca unul este trupul credinciosilor. Si dupa cum cei de atunci au auzit de cele ce vor fi mai tarziu, tot asa si noi aflam, de cele ce s-au petrecut atunci. Asa cum am spus; si aceia si noi suntem un singur trup, strans uniti unii cu altii, cu toate ca noi suntem in cea din urma ceata a membrilor Bisericii. Trupul Bisericii nu-i despartit nici de timp, nici de loc; suntem legati unii de altii, nu cu legaturile nervilor, ci prinsi din toate partile cu legaturile dragostei. De aceea Pavel le vorbeste acelora despre noi, iar noi auzim cele spuse acelora.

Se cuvine, insa, sa cercetam si aceea pentru ce Scripturile vorbesc pretutindeni de necazurile care se vor aduna la sfarsitul vietii de acum? In alta parte, apostolul spune: "in zilele de apoi se vor departa unii, de credinta", iar in textul nostru: "in zilele de apoi vor veni vremuri grele." Iar Hristos, de acord cu acestea, a prezis, spunand: "La sfirsitul lumii veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie si de foamete si de ciuma". Pentru care pricina, dar, la sfarsitul lumii sunt mari si multe nenorocirile? Unii spun ca si creatia se va imbolnavi si va ajunge neputincioasa; dupa cum trupul, cand imbatraneste, atrage asupra lui multe boale, tot asa si creatia, imbatranind, atrage asupra ei multe nenorociri. Se stie, insa, ca trupul imbatraneste potrivit slabiciunii si legii firii, pe cand ciuma, razboaiele si cutremurele nu vin din pricina imbatranirii firii si nici nu vin peste creatie bolile acestea, pentru ca imbatranesc creaturile creatiei - ca a spus Domnul: "foamete si ciuma si cutremure pe alocuri" - ci pentru ca gandirea oamenilor se va strica; toate aceste nenorociri sunt pedepse pentru pacate, sunt leacuri pentru boalele oamenilor. Ca atunci se vor inmulti boalele omenesti.



- Dar pentru ce se vor inmulti atunci?



- Dupa parerea mea, pentru ca cei vinovati vor ajunge si mai trandaivi, pentru ca judecata intirzie, pentru ca este amanata luarea socotelii, pentru ca inca n-a venit Judecatorul. Ceea ce a spus Hristos si despre sluga cea rea, ca din pricina asta a ajuns mai trandav. "Stapanul meu intarzie" a zis sluga aceea; si a inceput sa bata pe celelalte slugi si a risipit averea stapanului sau.
De aceea si Hristos, cand au venit ucenicii Lui si au voit sa cunoasca ziua sfarsitului lumii, nu le-a spus, pentru ca prin necunoasterea celor viitoare sa ne faca sa fim necontenit pregatiti, pentru ca fiecare din noi sa fie mai sarguincios, asteptand, totdeauna sfarsitul, cu nadejdea venirii lui Hristos. De aceea cineva ne indeamna, zicand: "Nu intarzia a te intoarce la Domnul si nu amana din zi in zi, ca nu cumva sa fii zdrobit tot amanand". Necunoscut este sfarsitul; si pentru asta este necunoscut, ca totdeauna sa fii sarguitor. De aceea, ca un fur noaptea, asa vine ziua Domnului. Nu ca sa ne prade, ci ca sa ne faca mai vigilenti. Ca cel care se gandeste ca are sa vina hotul sta treaz, aprinde lumina si vegheaza mereu. Tot asa si noi, aprinzand lumina credintei si a unei drepte vietuiri, sa tinem aprinse luminile noastre intr-o continua priveghere. Si pentru ca nu stim cand vine Mirele, trebuie sa fim mereu pregatiti, ca atunci cand va veni sa ne gaseasca treji.

As fi vrut sa-mi lungesc cuvantul, dar boala trupului, care m-a tinut departe de voi atata timp, abia m-a lasat sa spun atat cate am spus. Lung a fost timpul despartirii, nu dupa numarul zilelor, ci dupa starea sufletului meu. Pentru cei ce iubesc, chiar un timp scurt de despartire, pare nespus de lung. De aceea si Pavel, care a stat despartit putina vreme de tesaloniceni, spunea: "Iar noi, fratilor, fiind despartiti de voi pentru o vreme, cu chipul, nu cu inima, cu atat mai mult ne-am sarguit sa va vedem fata voastra". Daca Pavel, care stia sa filozofeze mai mult decat toti oamenii, n-a putut indura despartirea o bucata de vreme, cum puteam eu sa o indur atatea zile? Pavel n-a putut-o indura deloc; tot asa si eu, cu ramasitele bolii in mine, am alergat la voi, socotind ca cel mai bun leac al bolii mele este intilnirea cu dragostea voastra. Pentru mine a ma bucura de dragostea voastra mi-i mai de folos decat mainile doctorilor si mai trebuincioasa decat ingrijirea pe care mi-o dau ele. Faca Dumnezeu sa ma bucur necontenit de ea, cu rugaciunile si solirile tuturor sfinţilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care Tatalui slava, cinste si putere, impreuna cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Traducere de Pr. D. Fecioru

Părintelui nostru drag