Orice moment de trecere poate fi numit o criza. Dar daca in cazul extazului sau a mortii, ea porneste dinspre fire catre suprafiresc, noul tip de criza, atât de meticulos impus prin toate mijloacele, este unul catre sub-firesc.
Globalismul incearca sa mimeze o centralizare a puterii, când in realitate o vedem ca din ce in ce, este descentralizata, risipita in byti si in atomi. Au oare politica de reducere a populatiei (codex alimentarius, tertipurile industriei farmaceutice, razboiul undelor subtile asupra mintii, armele psihotronice, ingineria genetica, manipularea meteo, „religia” fizicii speculative, sistemul de urmarire generala, virtualizarea excesiva, robotizarea gândirii, dictatura nonvalorilor, ofensiva contraceptiva, pseudo-atot-toleranta, cancerul hiperlegislativ) or fi din iubire de oameni? Oare nu singurul Aparator si Ajutor este Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamântul?
Globalismul impune cipul: o valoare unica, abstracta, fara trup si fara suflet, fara substanta, fara realitate, care sa fie expresia unei entitati care neaga sufletul, neaga sfintenia, neaga diversitatea, neaga Creatorul. Cât de limpede trebuie sa devina toate acestea, pâna sa intelegem iminenta lor si sa recunoastem nevoia rugaciunii? Reducând totul la un numitor comun, si singurul numitor comun al vremelniciei este vremelnicia, reducând totul la acelasi nivel se pierde dimensiunea vesnicului. Fara vesnicie si fara sfintenie, omul este iremediabil pierdut.
Intr-un veac al informatiei, sa fie oare inaccesibile vietile marilor sfinti ai pustiei, cei care prin credinta in Hristos, au fost izbaviti de robia firii, au baut apa vie, au mâncat mana cereasca, si s-au acoperit cu Piatra Cuvântului?
Ingropati in desertul internetului, unde mintea se usuca de focul vitezei si inima de dorul blândetii, cine va putea trai fara rugaciunea lui Iisus!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu