« ...Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce neamurile le ţine
în dragoste unul pentru altul... »
Condacul 7
Sfinţi ai noştri şi ajutători nouă s-au arătat cei ce cu moaştele lor au binecuvântat ţara, cuvioşi şi mucenici, deşi odrăsliţi din alte pământuri. Pentru aceasta Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce neamurile le ţine în dragoste unul pentru altul, toţi împreună cântând: Aliluia!
Icosul 7
Pe apărătorii dreptei credinţe şi ai neamului strămoşesc, pe cei ce în faţa prigoanelor şi a duşmanilor L-au mărturisit neclintit pe Hristos şi Biserica Sa au păzit-o cu neînfricare, pe aceştia după dreptate să îi lăudăm zicând:
Bucură-te, Ştefan cel Mare, spaima păgânilor şi aparătorul întregii creştinătăţi ;
Bucură-te, că tu eşti pavăza neamului nostru până la sfârşitul vremurilor;
Bucură-te, că pentru slava dreptei credinţe ai umplut pământul ţării de mănăstiri şi biserici;
Bucură-te, că în timpul vieţii cu sabia ai luptat pentru neam şi pentru credinţă, iar acum cu rugăciunea te lupţi pentru noi;
Bucură-te, Petru Movilă, mitropolitule al Kievului, că în bun chip te-ai nevoit pentru slava Ortodoxiei;
Bucură-te, Iosif Mărturisitorule, ierarhe al Maramureşului, că nedreptatea şi batjocurile cu vitejie le-ai răbdat;
Bucură-te, că pe maramureşeni întru buna credinţă şi evlavie i-ai păstorit;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor mitropoliţi Iorest şi Sava, care pe poporul cel încredinţat vouă l-aţi păzit de prigoana calvinilor;
Bucuraţi-vă, că pentru aceasta şi temniţă şi bătăi aţi pătimit, mărturisind dreapta credinţă ;
Bucuraţi-va, Visarion şi Sofronie, cei ce cu neînfricare aţi luptat pentru legea cea strămoşească;
Bucuraţi-vă, că în temniţi bătuţi şi chinuiţi fiind, pururea v-aţi rugat pentru poporul cel greu prigonit al Ardealului;
Bucuraţi-vă, că prin predica voastră cea înflăcărată, românii s-au întors într-un cuget la credinţă;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul 8
Pentru credinţă au pătimit mărturisitorii, şi pentru neam. Că palme, scuipări, bătăi, închisori şi încă multe altele răbdând, ne-au arătat cum se cade a apăra credinţa strămoşească. Iar noi, nici cu mintea putându-ne ridica la a lor virtute, să ne alăturăm lor în neîncetata cântare adusă lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul 8
Cuvioşilor ce din pământul Moldovei au răsărit, şi care viaţa întreagă în munţi şi-n peşteri şi-au petrecut, în posturi şi-n privegheri de toată noaptea, şi care dobândind dragostea cea adevărată, s-au rugat cu lacrimi pentru întreaga lume, acestora şi noi, închinându-ne acum, cu evlavie să le cântăm:
Bucură-te, Sfinte Chiriac, cel ce în muntele Bisericani gol ai petrecut vreme de 60 de ani, îndurând arşiţa şi gerul;
Bucură-te, că prin luptele tale ai ajuns la măsurile nevoitorilor celor din vechime;
Bucură-te şi tu, Sfinte Chiriac de la Tazlău, care ai fost povăţuitorul sihaştrilor;
Bucură-te, că prin nevoinţele şi smerenia ta cea adâncă ai sporit în rugăciune, biruind cu totul pe diavoli;
Bucură-te, Sfinte Rafaile din Agapia, că întru deplină ascultare trăind, darul înainte-vederii ai primit;
Bucură-te, că şi după moarte demonii i-ai izgonit prin moaştele tale cele minunate;
Bucură-te, Partenie, egumen al Agapiei, că te-ai îmbrăcat în toată fapta cea bună;
Bucură-te, Sfinte Inochentie, că în Mănăstirea Probota prin simplitate şi sărăcie ai dobândit Împărăţia cea cerească;
Bucură-te, că pentru dragostea ta, Dumnezeu ţi-a dat darul facerii de minuni;
Bucură-te şi tu, Eustatie, cuvioase, cel ce vrednic următor Sfântului Inochentie te-ai făcut;
Bucură-te, Sfinte Vasile, că intrând în obştea Moldoviţei în scurtă vreme ai ajuns egumen vestit;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi sfetnicul lui Alexandru cel Bun;
Bucură-te, că moaştele tale până acum ne sunt de grabnic ajutor în nevoi;
Bucură-te, Epifanie, că în Voroneţ trăind, ai fost urmaş cinstit al Sfântului Daniil Sihastrul;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul 9
Pildă vrednică de urmat ne-au arătat cuvioşii. Că ei prin posturile îndelungi cu care trupul şi-au potolit, prin lacrimile neîncetate cu care ochii şi-au luminat şi prin privegherile cele de toată noaptea în care au petrecut în rugăciune, ne-au învăţat cum să dobândim Împărăţia cea veşnică. Să-I mulţumim lui Dumnezeu, aşadar, pentru ei şi pentru toate, cântând: Aliluia!
Icosul 9
Întru mucenicie aţi primit cununa cea neveştejită şi mai presus de minte de la Însuşi Hristos, Stăpânul nostru. Cu vitejie neplecându-vă în faţa celor ce vă chinuiau, prin pătimiri şi prin moarte aţi răpit raiul. Pentru care vă şi cântăm, mucenicilor, unele ca acestea:
Bucură-te, Teodosie, Mitropolitule al Moldovei, că din pricina dragostei ce o purtai păstoriţilor tăi ai fost prigonit de domnul cel nelegiuit;
Bucură-te, că dupa moartea ta cea mucenicească, Sfântul Antipa s-a făcut partas minunatei descoperiri a moaştelor tale;
Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos, că toată viclenia celui rău s-a dovedit a fi spre slava ta mai mare;
Bucura-te, că ajungând trupul tău preaiubit la Suceava, ai vindecat toate rănile moldovenilor;
Bucură-te, că de atunci prin multe minuni ne-ai încredinţat de dragostea pe care ne-o porţi nouă tuturor;
Bucură-te, nevinovată Filofteie, că milostenia ta a deschis cerurile;
Bucură-te, că securea care ţi-a fost spre moarte, te-a făcut mireasa a lui Hristos;
Bucură-te, că moaştele tale păzesc cu străşnicie pământul ţării şi pe cei ce locuiesc într-însa;
Bucură-te, Oprea, cioban minunat, care cu vitejie ai înfruntat stăpânirea străină, cerând libertate pentru românii dreptslăvitori;
Bucură-te, că pentru aceasta temniţă până la moarte ai răbdat, mucenic al lui Hristos învrednicindu-te a fi;
Bucuraţi-vă, Ioane şi Moise, preoţi neînfricaţi, că nu aţi vrut cu nici un chip să vă lepădaţi de credinţa strămoşească;
Bucuraţi-vă, adevăraţilor apăratori ai Ortodoxiei, că aţi fost băgaţi în închisoare şi aţi îndurat multe chinuri, dobândind moarte pentru credinţa cea dreaptă;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul 10
Ajutor nebiruit ne-am câştigat noi în ceruri, pe sfinţii mucenici. Că ei de dragoste arzând pentru Stăpânul, şi pe toate lepădându-le pentru El, pe toate le-au şi câştigat. Iar acum se roagă pentru noi, ne întaresc în credinţă, ne apără neamul şi ne păzesc de toată răutatea. Lui Hristos, aşadar, Care prin ei şi prin Maica Sa ne trimite harurile Lui cele bogate, să-I mulţumim, cântând: Aliluia!
Icosul 10
Să se bucure neamul nostru cu desăvârşită şi duhovnicească bucurie. Ca a dobândit în cer sfinţi cuvioşi, care plăcând lui Dumnezeu în viaţa aceasta, şi-au agonisit veşnica răsplată, pe care ne-o pot da şi nouă, celor ce le cântam cu evlavie:
Bucură-te, Vasile cel din Poiana Mărului, că părăsindu-ţi ţara ai venit în pământurile Vrancei, pe care le-ai luminat cu viaţa ta cea desăvârşită;
Bucură-te, că sporind in rugaciunea inimii, te-ai invrednicit a fi staret al cuviosului Paisie, cel ce ti-a urmat intru totul in virtute;
Bucură-te, că te-ai făcut mare dascăl al rugăciunii celei neîncetate a inimii;
Bucură-te, că sub oblăduirea ta ai strâns parinţi de multe neamuri, lăsând mulţime de ucenici care au umplut toată Ortodoxia de lumină duhovnicească;
Bucură-te, minunate Antipa, care din Moldova ieşind şi-n Sfântul Munte desăvârşindu-te, ai rodit în îndepărtatul Valaam;
Bucură-te, că ai strălucit cu sfinţenia ta din Athos până în Rusia, cinste făcând neamului tău, pentru care te şi rogi neîncetat;
Bucură-te, Ioane, romane, că rămânând de mic orfan, Dumnezeu ţi-a purtat de grija ca unui adevărat copil al Său;
Bucură-te, că El ţi-a călăuzit paşii spre pustiile Iordanului, unde sihăstreşte în aspră nevoinţă ai trăit;
Bucură-te, că au săltat inimile noastre de bucurie la aflarea moaştelor tale iubite, prin care ne-am încredinţat că avem un nou mijlocitor pentru noi;
Bucură-te, Teodora, pustnico, care femeie fiind după fire ai întrecut cu nevoinţele pe mulţi dintre bărbaţi;
Bucură-te, că în singurătate întreaga viaţă ai petrecut, punându-ţi toată nădejdea în Dumnezeu, Care te-a şi slăvit cu trup nestricăcios;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul 11
Să ne plecăm înaintea celor ce prin luptele lor au biruit cele ale firii şi s-au făcut îngeri în trup, surpând pe surpătorul mântuirii noastre; iar lui Dumnezeu, Care le-a arătat lor calea cea strâmta şi cu chinuri, să-I cântăm, zicând: Aliluia!
Icosul 11
Şi în vremurile mai noi au strălucit pe pământul ţării păstori desăvârşiţi în sfinţenie. Că ei sufletul şi-au pus pentru noi în faţa lui Dumnezeu, străduindu-se cu timp şi fară timp a ne face vrednici de Împărăţia cerurilor. Ca unora ce fără zăbava s-au nevoit pentru binele nostru, şi încă se mai nevoiesc, să le cântăm zicând:
Bucură-te, Calinic, netrupescule păstor, că nu ştim de unde să începem a lăuda virtuţile tale;
Bucură-te, că deşi ai fost egumen şi ierarh cu multe griji, nevoinţele cele călugăreşti nu le-ai lepădat, ci mai vârtos te-ai întărit întru ele;
Bucură-te, că prin negrăita ta milostenie te-ai urcat până la cer, fiind până azi părinte al săracilor;
Bucură-te, că în fel şi chip te-ai nevoit pentru binele păstoriţilor tăi, luptând pentru unirea tuturor românilor întru dragoste de Dumnezeu şi de neam;
Bucură-te, că ai luminat poporul cel dreptcredincios, tipărind cărţi cu folos sufletesc şi zidind nenumărate biserici;
Bucură-te, că şi după moarte românilor tăi iubiţi le împarţi mulţime de daruri prin moaştele tale cele preacinstite;
Bucură-te, Iosif de la Partoş, mitropolitule al Timişoarei, care în Sfântul Munte Athos ai urcat pe calea cea dumnezeiască a virtuţilor;
Bucură-te, că deşi bătrân fiind, ai venit să pastoreşti poporul Banatului;
Bucură-te, că de darul facerii de minuni învrednicindu-te, prin moaştele tale ne stai şi azi întru ajutor;
Bucură-te, Sfinte Nifon, că şi tu în Grădina Maicii Domnului te-ai nevoit întru sfinţenie;
Bucură-te, că ai fost ales patriarh al Constantinopolului, iar mai apoi ai ajuns păstor al Ţării Româneşti;
Bucură-te, că pe binecredinciosul şi înţeleptul voievod Neagoe Basarab l-ai povăţuit pe caile sfinţeniei;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul 12
Pe vrednicii noştri ierarhi şi stăpâni, care întru frica Domnului s-au nevoit a scoate poporul din mâinile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, îndrumându-l întru toate poruncile Mântuitorului, pe aceştia, dar, lăudându-i, lui Dumnezeu, Celui ce i-a înţeleptit cu lumina Sa cea bogată, să-I cântam cu bucurie, strigând: Aliluia!
Sursa:
Icosul 12
Din mormânt a ieşit mântuirea neamului omenesc, prin slăvita Înviere. Iar mucenicii şi mărturisitorii vremurilor de pe urmă, locuind în temniţi ca-n nişte morminte, au adus, prin jertfa lor, învierea neamului românesc. Să cântam, aşadar, tuturor celor care neştiuţi au pătimit pentru credinţă sub prigoana celor fără de Dumnezeu, unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, arhierei şi preoţi, călugări şi credincioşi, care aţi umplut temniţele comuniste;
Bucuraţi-vă, toţi cei ce v-aţi stins în vremea cruntei prigoane, ştiuţi doar de Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că în iertare şi nevoinţă desăvârşindu-vă, aţi făcut închisoarea prilej de sfinţire;
Bucuraţi-vă, toţi cei ce închişi la Piteşti L-ati mărturisit pe Hristos, îndurând biruitori chinurile cele mai presus de minte;
Bucuraţi-vă, Aiudule şi Jilava, că sângele mulţimilor de mucenici v-au făcut locuri de închinare;
Bucuraţi-vă, Gherla şi Periprava, că în voi a strălucit lumina rugăciunii celei din suferinţă;
Bucuraţi-vă, toate temniţele comuniste, că v-aţi făcut scara spre cer pentru nenumăraţi mucenici;
Bucuraţi-vă, că fără să vrea călăii cei nemiloşi au lucrat spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale;
Bucuraţi-vă, că prin ei floarea neamului românesc a umplut cerul, pururea mijlocind pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă dar, noilor mucenici, că vitejia şi răbdarea voastră v-au agonisit cununa cea veşnică;
Bucuraţi-vă, că întru bucuria raiului sălăşluind acum, sunteţi nădejdea cea tare a neamului nostru;
Bucuraţi-vă, că prin jertfa voastră, Dumnezeu ne trimite în dar binecuvântările Lui cele bogate;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Condacul 13
Tuturor sfinţilor neamului nostru, mucenici, ierarhi, cuvioşi, mărturisitori şi voievozi, ştiuţi sau neştiuţi, să le aducem cinstirea noastră şi dragostea şi evlavia. Şi să le mulţumim ca unora care plâng pentru noi şi pentru păcatele noastre, aducând binecuvântarea lui Dumnezeu peste pământul ţării. Iar lui Dumnezeu, Celui ce până acum nu a lepadat neamul nostru cel dreptcredincios, să-I cântăm din inimă, în veşnică şi dulce cântare zicând: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1.Sursa:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu