Am aflat despre dânsul din cartea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, scrisă de legendarul conducător al luptătorilor cu arma în mână din Munţii Făgăraşului, Ion Gavrilă Ogoranu.
Este un român prea puţin cunoscut faţă de înălţimea luptei şi a trăirii sale. L-am aflat în casa părintească din Lisa, de lângă Făgăraş, tot acolo de unde a plecat în munţi pentru a lupta împotriva bolşevicilor străini de neam şi ţară.
L-am găsit preocupat cu gravitate de soarta neamului nostru. Din păcate, nu prea are motive de entuziasm. Ca şi alţi mari trăitori ai acestui pământ, constată o stare de slăbiciune a poporului român. Şi este îngrijorat, cum a mai fost şi altădată, de străinii de neam care ne conduc într-o direcţie greşită. Nutreşte totuşi o speranţă, gândindu-se la întoarcerea copiilor plecaţi pe alte meleaguri, care să poată trăi aşa cum se cuvine aici, la ei acasă, şi să aibă parte de o pace dreaptă, aşa cum şi-au dorit toţi cei din neamul lui.
Ne-a impresionat puternic acest om prin pacea lăuntrică pe care o are şi prin dragostea sa de tot ceea ce e românesc. Am gustat din mierea cuvintelor sale şi nu ne mai săturăm.
În puşcărie, la Gherla, a găsit o carte despre creşterea albinelor. Şi a prins dragoste de ele. Iar la ieşirea din temniţă Dumnezeu i-a răsplătit dragostea, îndreptându-l spre apicultură. A fost salvarea sa. Fostul condamnat politic la 20 de ani de închisoare a ajuns să dea statului român zeci de tone de miere, îmbogăţită de frumuseţea unui suflet înnobilat de miile de versuri învăţate în detenţie. Ne-a recitat şi nouă din poeziile celor dragi sufletului său: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Simion Lefter şi Părintele Codilă. Erau versuri pe care, în majoritatea lor, le ştiam, dar trăirea cu care le-a spus ne-a cutremurat.
N-a pregetat niciodată în dragostea pentru ţara sa. A demonstrat-o cu prisosinţă. Într-o mărturie de credinţă făcută fratelui său de luptă, Ion Gavrilă Ogoranu, Mitru a Bambului (aşa cum îl cunosc făgărăşenii pe Dumitru Moldovan) spune: „Ţară scumpă, te iubesc şi acum ca şi atunci, şi cu oase frânte, şi cu amintiri împovărate de grozăvii făcute de semeni de-ai noştri, sub presiunea şi influenţa celor mai crânceni duşmani ai tăi şi ai firii omeneşti!”. (Florin PALAS)
- Domnule Moldovan, ce a însemnat comunismul pentru români?
- O calamitate. Nu numai din punct de vedere material, dar şi sufletul omului au căutat să-l schimonosească, să-l destrame, să-l distrugă. De aceea, pentru viitor, să căutăm să ne depărtăm de extreme. Extremele nu sunt bune. Aţi văzut ce a făcut extrema dreaptă în Germania, iar extrema stângă aţi văzut unde a dus. În Rusia au fost oameni care şi-au mâncat copiii.
- Putem vorbi în România de extrema dreaptă?
- Acum nu. Legionarii au fost consideraţi de extremă dreaptă.
- Cum îi priviţi pe legionari?
- Cred că adversarii lor şi urmaşii adversarilor lor spicuie din diferite cărţi numai lucruri rele. Sau poate o extremitate exernă de ţara noastră caută să blameze şi să întunece acele evenimente. În orice caz, prin puşcării, legionarii au fost un exemplu, prin comportament şi printr-o răbdare de fier. Prin ce au trecut la Piteşti e ceva îngrozitor.
O mână străină de neam şi de obiceiurile noastre dirijează treburile ţării
- Sunteţi optimist în ceea ce priveşte viitorul neamului românesc?
- Nu.
- De ce?
- Prea mulţi străini ne-au inundat. Poporul este slab, destrămat. Când vine un străin şi promite ceva, toţi sunt de acord. După care văd că au fost înşelaţi.
Îl admir pe Ion Gavrilă Ogoranu pentru că a avut puterea să rămână ceva după el. Toţi ar trebui să-l privim cu respect. Tinerii ar trebui să confrunte spusele lui cu realităţile pe care le vedem la fiecare pas, cu străinii ăştia care ne inundă. Trebuie să fim realişti şi să spunem că poporul e slăbit. A avut cineva interesul să stimuleze această slăbiciune. Se vede de la o poştă că o mână străină de neam şi de obiceiurile noastre dirijează treburile. Văd numai cum se petrec lucrurile în satul meu. E ceva cutremurător dacă cunoşti realitatea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu