miercuri, 28 octombrie 2009

Chişinău, 4 noiembrie: CHEMARE CĂTRE TOŢI CREŞTINII ORTODOCŞI LA APĂRAREA PROPRIILOR DREPTURI. IMPOTRIVA DICTATURII BIOMETRICE


Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos!

Pe 4 noiembrie 2009, în faţa Parlamentului se va desfăşura o acţiune de protest anticod în forma stării de rugăciune.

Toţi cei care nu vor să-L trădeze pe Hristos şi să intre în lagărul electronic global să vină la Chişinău pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin în propria ţară.
Creştinii din toată ţara se adună în faţa Catedralei „Naşterea Domnului" din capitală, la ora 930.
+ + +

Toţi cei care nu vor să-L trădeze pe Hristos şi să intre în lagărul electronic global să vină la Chişinău pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin în propria ţară. Ne cheamă spre această acţiune prorocirile făcute de însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi de Sfinţii Părinţi despre vremurile cele de pe urmă şi semnele lor pe care le vedem peste tot.
Prin cipuri, coduri de bare cu cei trei de „6” pe toate produsele comercializate, carduri bancare, paşapoarte biometrice, coduri fiscale, experimente tot mai îngrozitoare cu implanturi de cipuri pe oameni şi multe altele, vedem că nu mai este vreme de pregetat pentru a ne cere dreptul la libertatea cea adevărată întru salvarea sufletului nostru şi al urmaşilor noştri.
Clerici şi mireni, de la mic la mare, să venim şi să ne arătăm fără temere îngrijorarea cea mare şi să protestăm contra dictaturii electronice ce se instaurează, să ne cerem dreptul pentru a ne trăi viaţa fără cu cod, să putem cumpăra şi vinde produse liber, să ne tratăm la medic, să primim salariul şi pensia, să naştem copii şi să-i dăm la grădiniţă şi la şcoală, să ne întreţinem casa, să conducem maşina, tractorul şi chiar să mînăm căruţa, şi multe altele.
P. Paisie Aghioritul spunea:

Dar lucru ciudat este că mulţi oameni duhovniceşti, pe lângă faptul că fac tâlcuirile lor proprii, se mai şi tem cu o frică lumească de „punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit să se neliniştească duhovniceşte, să-i ajute pe creştini cu neliniştea cea bună şi să le întărească credinţa, şi astfel să simtă mângâierea dumnezeiască.

Mă mir cum toate aceste evenimente nu le creează probleme de conştiinţă! De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor? Şi, dacă îl ajută pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag şi alte suflete la pierzare? Căci la aceasta se referă: „ ...ca să înşele, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi" (Mc. 13, 22).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu