Patriarhul roşu

În toiul campaniei electorale o ştire de o mare importanţă şi cu multe repercusiuni a trecut aproape neobservată: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a interzis comercializarea în incinta bisericilor din România cărţile apărute la Editura Sânziana. Directorul acestei edituri, Florin Dobrescu, şi-a exprimat mâhnirea faţă de această decizie, în principal deoarece majoritatea cărţilor editate la Sânziana reprezentau mărturii istorice ale luptei anticomuniste din România.
Această decizie se încadrează perfect în trendul ideologic şi politic din România, care la 20 de ani de la Revoluţia anticomunistă îşi ţine eroii la sertar şi preferă elaborarea de rapoarte sterile de condamnare a comunismului, cum este cel realizat de către “Volodea” Tismăneanu, ai cărui părinţi au venit în România pe tancurile armatei sovietice. După această decizie nu m-a mirat nici faptul că luptătorii anticomunişti şi pro-Unire, Lesco, Popa şi Ivanţoc, care au stat 15 ani în temniţele din Tiraspol, nu merită din partea Senatului României nici măcar acordarea unui titlu onorific, care să le certifice suferinţele şi eroismul. Potrivit senatorului PNL Mircea Diaconu, actorul care s-a ratat în politică, ar trebui să aşteptăm să moară şi apoi să le acordăm acest titlu post-mortem!
În România se flutură anticomunismul şi reabilitarea eroilor ca pe o cârpă decolorată care nu mai are nimic de a face cu adevărul istoric şi cu oamenii care au luptat, prin credinţă sau cu arma în mână, împotriva ocupaţiei sovietice din România. Înţeleg de ce îl poate deranja pe Patriarhul Daniel cartea “Cranii de lemn” a fruntaşului legionar Ion Moţa. Între un tânăr naţionalist, care a fost liderul studenţimii din Cluj-Napoca, a editat reviste şi a murit luptând în Spania împotriva comuniştilor, şi un mason, care s-a plimbat în plin regim comunist în întreaga Europă pe când restul mureau de foame, ca apoi să ajungă mitropolit şi patriath, e o mare diferenţă. Lui Daniel Ciobotea i s-a ars dosarul de la Securitate chiar în timpul revoluţiei, pentru ca apoi să fie promovat asiduu în diferite funcţii chiar de către Ion Iliescu, propunându-i-se în 1991 de către FSN să preia fotoliul de prim-ministru, după înlăturara lui Petre Roman!
Puţină lume ştie că foştii deţinuţi politici din România aveau până acum câţiva ani cazier, asemeni borfaşilor de cartier. Cunoscând în urmă cu câţiva ani un bătrân care făcuse 16 ani de puşcărie din cauză că fusese membru al Frăţiilor de Cruce (grupare a Mişcării Legionare) la Arad (intrase în puşcărie pe vremea lui Antonescu la 17 ani şi mai primise 10 ani de detenţie de la comunişti), acesta mi-a spus că el şi foştii lui colegi de detenţie, puţinii care mai supravieţuiseră, erau încă priviţi de societatea românească ca nişte recidivişti. Ori ce câte ori era nevoie să îşi ducă cazierul la vreo bancă sau la vreo instituţie, funcţionarii îi priveau lung, deoarece figurau ca fiind foşti puşcăriaşi. Alături de aceşti oameni, printre care era şi un ţărănist simpatic cu mâna dreaptă mutilată în timpul interogatoriilor din beciurile Securităţii, am mers la Aiud unde l-am cunoscut pe Ion Gavrilă Ogoranu, liderul rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraş, o legendă a luptei armate împotriva regimului comunist, colaborator al NATO, capturat abia în 1976 şi salvat de la execuţie prin intervenţia directă a preşedintelui Nixon. Tot acolo am auzit prima oară de “sfântul închisorilor”, legionarul Valeriu Gafencu, care l-a salvat de la moarte în închisoare pe Richard Wurmbrandt, plătind cu propria viaţă. Pe aceşti oameni a pus Daniel Ciobotea, masonul, interdicţie. Pe ei şi pe alte câteva mii de români curajoşi sau martiri, a căror biografii sunt publicate de o singură editură cu posibilităţi materiale modeste şi care se baza pe credincioşii români în a răspândi povestea tragică a luptei ortodoxe şi anticomuniste din România.
Iată ce spune directorul editurii despre această interdicţie: “Ne exprimam amaraciunea ca, la exact 20 de ani de la acea resurectie a tineretului romanesc pentru restaurarea Libertatii si Adevarului, cartile interzise de regimul comunist incep sa fie prigonite si de Biserica stramoseasca, prin intaistatatorii ei. Spunem “si” de Biserica, pentru ca, de la 1 martie 2009 si pana in prezent, Editura Sanziana nu a mai avut acces in nici o sala publica din capitala. Toti directorii si responsabilii institutiilor care detin aceste sali ne obstructioneaza accesul pentru lansari de carte ori simpozioane, invocind interventia unor organizatii cu caracter etnic sau chiar a ambasadorului unui anumit stat, ori presiuni la care sunt supusi de autoritatea publica locala.”
Şi în încheiere, aş dori să îi transmit patriarhului roşu de la Bucureşti ce mi-a povestit mie un bătrân care a participat în calitate de soldat, în anii 1950, la capturarea grupului Şuşman din judeţul Cluj. Având doar 19 ani, băiat simplu de la ţară care a îngrijit o întreagă familie câtă vreme părintele său era într-un lagăr de muncă în Slovacia în timpul ocupaţiei hortyste, era în timpul stagiului militar când a fost nevoit să participe cu unitatea sa la capturea de “bandiţi”. Zile întregi au luat la puricat un munte dintre Cluj şi Bihor, pentru capturarea duşmanilor statului, a bandiţilor, a burghezilor. După ce au capturat câţiva dintre ei, au ajuns în tabăra unde se ascundeau aceştia. Spre suprinderea tânărului de la ţară, “bandiţii” aveau o mică gospodărie într-o râpă ascunsă, unde construiseră din bârne şi o bisericuţă, unde s-au închinat timp de 10 ani, cât erau urmăriţi de comunişti. Atunci şi-a dat seama că bandiţii nu erau bandiţi, ci români simpli, ortodocşi, ca şi el. A învăţat în acea zi cât va trebui să înveţe acest popor în zeci de ani, din cărţi date din mână în mână, puse la embargou de către însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
George Bara
www.napocanews.ro