Frământările tinerei generaţii. Simona revine cu Gânduri pentru mama România.

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste ţară
Cu lacrima limbii noastre.
Grigore Vieru


Puţini dintre voi cred că aţi auzit de Grigore Vieru, dar poate şi mai puţini i-aţi citit poeziile pentru că sunteţi mult prea ocupaţi să căutaţi versurile de la ultima melodie a lui Beyonce, sau Blaxy Girls sau mai ştiu eu care altele.
Aţi uitat ce înseamnă diacritice, aţi uitat cum să pronunţaţi corect si răspicat "România" şi i-aţi uitat pe ei, cei care v-au lăsat atâtea moşteniri. Şi când veţi citi "moşteniri", vă veţi gândi imediat la bani pentru că v-aţi înnecat sufletul în miros de acetonă, l-aţi vopsit cu fond de ten şi cu ojă colorată. Şi vi se pare că arată frumos. Poate arată, însă doar pe dinafară. Înauntru aveţi aceleaşi riduri şi sunteţi murdari.
Ceea ce voi nu înţelegeţi este că trăiţi într-o lume falsă. Lumea adevărată este cea în care înveţi. Înveţi pentru minte şi pentru suflet. De asta vă este ruşine că trăiţi în România. Pentru că nu ştiţi pe ce lume sunteţi. Am fost şi eu odată ca voi, dar acum nu mai sunt. Şi sunt mândră. Acum iubesc orice român care ştie că trăieşte în România şi iubesc România care ştie că sunt români care trăiesc în ea şi prin ea. Şi iubesc limba română care este cel mai frumos grai de pe pământul ăsta şi pe care nu o pot nici măcar compara cu altele. Există un cuvânt în limba română pe care nicio altă limbă nu îl are. Noi îl avem. Nu vi-l spun, dar dacă nu îl ştiţi înseamnă că faceţi parte din categoria românilor ne-români. Şi asta e o ruşine. Cel mai capabil cuvânt pe care îl pot compara cu "patrie" este "mamă". Din ea te naşti, cu ea creşti, pentru ea ar trebui să lupţi precum un copilaş de 9 ani care ia note mari numai pentru mama, şi în ea mori. Ia gândeşte-te: dacă mama ta ar fi bolnavă, ai lăsa-o să moară fără să te lupţi măcar puţin pentru ea? Moral ar fi să-ţi dai viaţa pentru ea dacă e nevoie. Exact acelaşi lucru ar trebui să îl faci şi cu patria. Acum e bolnavă. Cine o îngrijeşte? Daca aş putea-o îngriji singură, aş face-o. Dar n-am atâta putere. Poate vei zice că mama te-a hrănit, te-a îmbrăcat, te-a crescut, deci merită orice.Dar ţara ce-a făcut? Ţara e mai presus de pământ şi oameni. E limbă, e grai, e peisaj, e simţ. Şi uneori te învaţă mai multe decât o mamă. Şi dacă vei pleca din România şi te vei stabili în Cambodgia sau unde vrei tu, vei fi mereu un străin. Un copil adoptat. Şi nu mai exişti ca român. Dar nici ca un cambodgian. Vei fi doar un dublu cetăţean, dacă ai noroc. Şi nu vei mai fi pur. Vei fi un mix.
Mi-e silă sincer de părinţii români care, plecaţi fiind prin "ţări emancipate", nu-şi învaţă copiii limba maternă.
Mi-e silă de voi cei care nu ştiţi să despărţiţi două cuvinte în silabe, scrieţi "ve-ţi" în loc de "veţi", adăugaţi "h" în loc să folosiţi diacritice, nu ştiţi să construiţi două fraze inteligente şi mai ales, de cei care credeţi că limba noastră a luat naştere prin "contopirea femeilor dace cu bărbaţii romani".

Patriotismul e un fel de suferinţă
Crestată dureros pe grinzi de suflet vechi şi de credinţă.
Aud şi văd, citesc şi tac
cuprins de-o silă ancestrală.
Plâng de ruşine c-am fost dac
şi c-am ajuns acum zăbală
în gura ştirbă a nu ştiu cui,
care imi molfăie mândria
şi-mi bate lacrimile-n cui
şi-mi răstigneşte poezia.

Tudor Gheorghe