Spui drept ceea ce spui. Însă nu te lăsa furat de feţele ba roşii, ba negre, ba albe ale comunismului. Republica Franceză este debutul comunismului, Hitler este forma lui pentru nemţi, iar liberalismul secularizat este comunismul pentru “post-comunişti”. Da, trebuie înfieraţi toţi, de fiecare dată cînd merg împotriva Omului, împotriva lui Dumnezeu.
Referitor la sensul icoanelor mucenicilor, că nu reprezintă simbolul luptei împotriva unui sistem. Cred că te înşeli. Erminia (canonul iconografic) i-ar fi permis iconarului să nu-i îmbrace pe chinuitori în haine specifice epocii, aşa cum, de pildă, îi avem pe cuvioşii de la Optina (sfîrşit de veac 19) reprezentaţi în haine egiptene de veac 4. Dar iconarul, care era unul foarte cult, a preferat să fie cît se poate de concret, pentru a scoate din minţile afumate de minciună abstracţionismul acesta pe care îl auzim de peste tot “biserica nu se luptă cu nimeni!” Ba se luptă biserica, pentru că nu am avea prorocii care mustrau abaterile politice ale conducătorilor lui Israel, nu l-am avea pe Ioan Botezătorul mustrîndu-l pe regele Irod, cu preţul morţii (apropo, cea mai răspîndită icoană cu Înaintemergătorul este cea care ilustrează confruntarea sa cu Irod, adică cu răutatea tiranului politic: Sfîntul îşi ţine cu seninătate propriul cap pe tavă). Mai apoi, îl avem pe Ioan Gură de Aur care s-a aflat într-un conflict deschis cu împărăteasa Bizanţului Eudoxia, tot pe motive strict politice – Gură de Aur îi poruncea să se lepede de obiceiurile păgîne ale vechilor împăraţi, altfel nu o primeşte în biserică). În cele din urmă, Eudoxia a convocat un sinod “apolitic” şi l-au depus din treaptă pe marele Ioan, exilîndu-l pe un drum de unde avea să nu se mai întoarcă.
În sfîrşit, Patericul şi Proloagele noastre sînt pline de cazuri în care sfinţii, episcopi, preoţi sau monahi mergeau la împărat, la eghemon sau la primar să-l mustre pentru politica sa inumană, fiind de cele mai multe ori omorîţi. Aşa a făcut, de pildă mitropolitul Filip al Moscovei cu Ioan cel Groaznic.
Prin neamestec în politică, un termen fabricat de masonii făuritori ai revoluţiei franceze şi ai noii lumi, adică ai comunismului cu toate faţetele lui pe care le-ai pomenit mai sus (deşi mărturiseşti că le consideri a fi fiecare altceva, găsind nuanţe pînă şi în nebunia lui Marx), se înţelege neamestec în viaţă, adică dispariţia de bunăvoie din cetate. Ori nicăieri şi nimeni nu a învăţat, pînă la această perioadă sinistră pentru creştini, că biserica şi slujitorii ei “nu au voie” (auzi ce vorbă, pe care chiar ortodocşii o zic cu convingere) nu au voie să se “amestece” în politică. Noi nu facem politică, adică nu ne încredem în izbînda prin parlamente (deoarece avem Sinod!). Dar asta nu înseamnă că putem asista pasiv atunci cînd tiranii asemenea Eudoxiei şi a lui Neron (pe care, apropo, textele vechi creştine şi chiar cele liturgice, îl numesc “nebun”), şerpii şi năpîrcile pe care i-a mustrat Hristos sug sîngele văduvelor şi a orfanilor, ne vînd mamele şi surorile spre curvie, iar pe băieţi îi transformă în homosexuali, noi, în numele “imparţialităţii” Ortodoxiei să tăcem şi să mai punem şi căluşi în gură celor ce vorbesc?
Întrebaţi-vă dacă e drept aşa şi ce altceva înseamnă a-L mărturisi pe Dumnezeu în adunare mare s-au a vesti lucrurile Lui, precum spunea David? Oare credeţi că asta înseamnă a povesti sfătos Sinaxarul, cenzurîndu-l acolo unde nu este “politic corect”? Sau asta înseamnă a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul cetăţii, în viaţa noastră, strigînd că Dumnezeu nu e nedreptate, nu e minciună, că Dumnezeu este părintele orfanilor şi al săracilor, că nimeni nu trebuie să omoare, să asuprească, să răpească şi aşa mai departe.
Frate iubit, să nu ne rătăcim, neştiind Scripturile. Am avut bucurie să vorbesc cu tine, pentru că nu eşti îndărătnic, ci ai încercat să mă înţelegi. Căci nu pe mine încerci să mă înţelegi, ci un adevăr care răsună şi din pieptul tău, dar pe care încă îl desluşeşti în parte. Roagă-te pentru mine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu