Deşi sunt atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul proiectului de la Aiud, m-am reţinut să-mi exprim public părerea din mai multe motive. Mai întâi, pentru că este vorba de un loc cu o neînchipuită încărcătură duhovnicească şi istorică, un loc cu adevărat sfânt şi sfinţitor, de care ar trebui să ne apropiem cu o evlavie pe măsură. În al doilea rând, pentru că încă mai sunt în viaţă parte din martirii care au pătimit în acel loc, dar şi în alte locuri de suferinţă şi de jertfă creştină care s-au înmulţit în România prin lucrarea celui rău şi a slujitorilor lui. Aşadar, a vorbi despre lucruri atât de înalte nu mi s-a părut cuviincios, atâta vreme cât sunt încă în viaţă oamenii care sunt cei mai în măsură să vorbească: martirii înşişi.
De la o zi la alta şi de la an la an se pare însă că tocmai martirii rămaşi în viaţă sînt excluşi din sfatul cu privire la „proiectul Aiud”. Deoarece însăşi nevoia de a ridica un „monument” al „victimelor” comunismului (prefer cuvîntul jertfă), a venit foarte tîrziu, aproape prea tîrziu, avînd în vedere că între timp mulţi dintre supravieţuitorii iadului comunist din România s-au mutat la Domnul, se creează, vrei nu vrei, impresia că acest „complex” sau „monument” are menirea de a îngropa mai întîi toţi martorii, ca mai apoi să ia calea unui muzeu fără viaţă şi personalitate.
În acest sens glasul acelor puţini supravieţuitori ai calvarului comunist, care se aude azi doar în condiţii de „samizdat”, este perfect îndreptăţit. România nu are nevoie de un muzeu al comunismului şi nici de un centru de cercetări, România are nevoie de un loc viu al cinstirii martirilor din acest neam în duh creştin, prin rugăciune şi liturghie, aidoma cinstirii martirilor din primele secole, cinstire care era nedespărţită de liturghie.
Altminteri, ne-am putea trezi ca acest „muzeu” şi „centru de cercetări”să se transforme într-un loc fără coloană duhovnicească, areligios şi paraconfesional, sau că, ceea ce iarăşi nu este exclus, va deveni, în timp, un loc de cinstire al unui alt popor şi alte religii. Acest lucru nu este deloc exclus în condiţiile în care tot mai mulţi cercetători evrei susţin tot mai deschis că teroarea comunistă, ca şi nazismul, a fost îndreptată cu precădere împotriva evreilor. Verva şi puterea de persuasiune a unor astfel de cercetători este bine cunoscută, ei fiind susţinuţi şi de legislaţia care clasifică orice polemică referitoare la istoria evreilor drept un act de antisemitism.
Avînd în vedere timiditatea cu care BOR îşi afirmă solidaritatea cu martirii anticomunişti, tolerînd atacuri inadmisibile ale comunităţii evreieşti la adresa martirilor noştri, scenariul expus este posibil. Nu mai departe decît în toamna trecută martirii anticomunişti au fost numiţi, în jargonul comunist de altă dată, „bandiţi” şi „antisemiţi” de către directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului din România. Expunerea fotografiilor celor pe care ortodocşii îi cinstesc ca martiri a fost catalogată o sfidare la adresa poporului evreu. Drept urmare expoziţia „Destine de martiri” a fost închisă cu scandal la Iaşi.
Mă întreb cum va fi tolerat un memorial al martirilor creştini-ortodocşi, cînd pînă şi simpla expunere a fotografiilor lor într-o expoziţie temporară a stîrnit atîta scandal, fiind închisă cu brutalitate? De aceea, cred că proiectul de la Aiud va fi unul extraconfesional, mai exact unul ce nu va avea ca scop principal cinstirea martirajului creştin. Cel mai probabil, cercetările ce se vor face acolo, pentru că tot trebuie să existe un centru de cercetări, se vor ocupa de partea exotică a lucrurilor, cum ar fi clasificarea tipurilor şi a uneltelor de tortură, a urmelor violenţei rămase pe oase, a descrierii perimetrelor celulelor şi a materialelor din care au fost construite. Dar cred că nu se va vorbi deloc sau aproape deloc despre motivul pentru care oamenii erau închişi acolo şi schingiuiţi, principalul motiv fiind acela de a crede în Hristos şi de a i se închina Lui ca unui Dumnezeu.
Avem toate motivele să credem că monumentul de la Aiud, dacă va urma proiectul arhitectonic de tip masonic, precum şi conceptul de centru de studii, s-ar putea transforma în cel mult 20 de ani într-un loc în care nu doar liturghia ortodoxă, ci pînă şi rostirea cuvîntului „ortodox” vor fi considerate o sfidare, aşa cum au fost considerate crucile polonezilor şi sîrbilor morţi la Auschwitz, fiind în cele din urme scoase.
Iată de ce cererea martirilor care au pătimit la Aiud, clerici şi laici, de a întemeia pe locul suferinţei lor şi a fraţilor lor de suferinţă a unui lăcaş de cinstire prin rugăciune şi liturghie, şi nu a unui centru ce cercetare rece şi străin de duhul Ortodoxiei, este o condiţie principială şi profetică. Îndărătnicia cu care această condiţie este înfruntată tocmai pe linie bisericească nu face decît să confirme suspiciunile ridicate în ultima vreme faţă de ceea ce a devenit „proiectul Aiud”.
În condiţiile în care muzeul Holocaustului, prevăzut a fi ridicat în Bucureşti, constituie un angajament şi un demers oficial al statului Român, este regretabil că recunoaşterea martirajului creştin din timpul comunismului nu este recunoscut prin lege, iar proiectul de la Aiud nu este unul al statului Român, ci unul mixt, incluzînd, înafara Arhiepiscopiei de Alba, unele organizaţii şi persoane cel puţin dubioase.
Cinstirea memoriei colective a Bisericii trebuie să devină un drept recunoscut prin lege în România, la fel ca cinstirea memoriei Holocaustului, pentru a evita atacurile sau amestecul din partea unor persoane sau grupuri străine.
Este de datoria Bisericii Ortodoxe Române să ceară printr-o adresare oficială recunoaşterea prin lege a martirajului creştin în perioada comunistă, aşa cum au făcut-o evreii, care şi-au delimitat foarte clar victimele propriului popor, dînd astfel o încărcătură religioasă şi naţională suferinţei pe care au îndurat-o, din varii motive, de-a lungul istoriei.
Atîta vreme cît chestiunea martirajului creştin din România comunistă nu va fi rezolvată prin lege, iar asta nu se va întîmpla dacă BOR nu va face demersuri oficiale în acest sens, confuziile smintitoare de tipul celor iscate în cazul proiectului Aiud vor rămîne nerezolvate. Patriarhia Română trebuie să instituie în regim de urgenţă o comisie care să formuleze în detalii proiectul de lege care să fie înaintat instanţelor statului român. Principalii consultanţi ai acestei comisii trebuie să fie în mod obligatoriu foştii deţinuţi politici, iar clericii dintre ei trebuie să se bucure de un statut aparte, în sensul de a-şi fi dublat propria suferinţă cu experienţa duhovniciei, experienţă din care cunosc profund şi nemijlocit frămîntările societăţii civile româneşti.
Cum se poate ca supravieţuitorii Holocaustului evreiesc să fie consultaţi în probleme de geopolitică la scară mondială şi să-şi permită să înfrunte Guverne, de fiecare dată cu succes, cum este cazul domnului Elie Wiesel, a cărui părere figurează frecvent alături de preşedintele SUA şi a altor lideri mondiali, iar supravieţuitorii Holocaustului creştin să fie trataţi cu dispreţ chiar şi atunci cînd nu cer nimic mai mult decît să fie consultaţi într-o problemă care îi priveşte în primul rînd pe ei şi pe cei alături de care au suferit? Ce-i lipseşte, de pildă, părintelui Iustin Pârvu pentru a fi un Elie Wiesel al românilor, după cei 17 ani de chinuri? S-ar părea că nimic. Şi totuşi…
4 comentarii:
Parinte Savatie, sarut dreapta!
Ati pus punctul pe “i”. Si pe mine ma doare ca martirii ramasi in viata nu sunt consultati in problema Aiudului. Stiu aceasta de la marile personalitati ale neamului romanesc care si-au asezat suferinta lor sub semnul Crucii, si anume domnii Nicolae Purcarea, Grigore Caraza, Nicolae Itul, Raoul Volcinschi (cu totii patimitori ai Aiudului) sau doamna Aspazia Otel Petrescu. Ca sa nu mai vorbim de marii duhovnici ai ortodoxiei romanesti, peste a caror parere se trece cu o usurinta condamnabila. Toti acestia si-au spus limpede opinia. Ce facem insa, noi, cei tineri? Fi-vom noi generatia debila si lasa care sa permita o astfel de blasfemie?
Un prieten de-al meu s-a infricosat cand a citit afirmatia Sfintiei Voastre cum ca Rapa Robilor din Aiud s-ar putea transforma în cel mult 20 de ani într-un loc în care nu doar liturghia ortodoxă, ci pînă şi rostirea cuvîntului „ortodox” vor fi considerate o sfidare. I-am dat exemplu ce s-a intamplat la Sighet. Si, ca sa avem o imagine completa vedeti cine a preluat inchisorile de la Pitesti, Ramnicu Sarat, Jilava, Fagaras, si veti vedea cine are interes sa confiste si sa deturneze sensurile profunde ale rezistentei anticomuniste. O sa vedeti ca sunt urmasii kominternistilor, ai celor care ne-au chinuit si omorat bunicii si strabunicii in inchisorile comuniste. Istoria o vom scrie noi, spuneau tortionarii straini de neam. Si vad ca au dreptate, neokominternistul Vladimir Tismaneanu, impreuna cu cativa evrei si unguri, condamna crimele regimului comunist, iar “greco-catolicul” Sorin Iliesiu realizeaza un film despre experimentul Pitesti (vedeti cine sunt expertii intervievati in film, nu-i pot emumera aici, si-asa m-am lungit cam mult).
Parintele Savatie are dreptate: se incearca ascunderea adevarului ca acesti oameni, care au patimit, cred in Hristos si i s-au inchinat Lui ca unui Dumnezeu.
salut.
am putea vorbi putin?am ceva sa-ti spun.
YM-ul meu este xpawnrip
mersi:)
Imi cer scuze, dar nu folosesc Yahoo Messenger. Imi poti scrie pe adresa de e-mail: vlad.palas@yahoo.com.
CATEDRALA MINTUIRII NEAMULUI
VERSIUNEA REALA
MI SE pare o favorizare a celor ce locuiesc in partea de sud a tarii construitrea catedralei la Bucuresti .Va fi o constructie megalomana linga o alta constructie megalomana ,care nu se va vedea ,asa cum e normal din toate partile ,vederea dinspre bulevardul cu multe fintini arteziene fiind blocata ce casa poporului!
MOTIVATII:
1.BUCURESTENII CU GREU I-AU GASIT UN LOC SI ACELA NEPOTRIVIT ,LOCUL CREIND SI DEMONSTRATII ALE LOCUITORILOR ANTI CATEDRALA.
2.FIIND O CATEDRALA A NEAMULUI EA TREBUIE SA FIE CONSTRUITA MAI IN CENTRUL TARII ,IN ASA FEL CA TOATA LUMEA ORTODOXA CRESTINA DIN ROMANIA SA POATA AJUNGE LA EA SI CEI DE LA PERIFERIE DIN N,N-E N-V ,V, E,NU NUMAI CEI DIN SUD DE CARE E APROAPE.
3.CATEDRALA TREBUIE CONSTRUITA PE MOASTE DE SFINTI PENTRU A FI INTR-ADEVAR PT MINTUIREA NEAMULUI!
44.EXISTA UN LOC IN CENTRUL TARII CU ASTFEL DE MOASTE SI ACESTA ESTE
AIUDUL
5.ACI SA SE FACA SLUJBA OFICIATA IN FIECARE DUMINICA PRIN ROTATIE DE CATRE UN EPISCOP DIN TARA ,IAR LA MARILE SARBATORI DE PATRIARH SI SA NU SE FACA SLUJBE ECUMENICE ,SA NU SUPARAM PE DUMNEZEU SI CA SA NU INTINAM ACEST LOC FOARTE SFINT AL TARII!
6.IN ACEST FEL VAD EU O CATEDRALA A NEAMULUI ,CONSTRUITA PENTRU TOTI ROMANII ,LA MODUL REAL SI NU NUMAI ZICINDU-SE CA ESTE A TUTUROR ROMANILOR!
7.IN CONCLUZIE ,ESTE NORMAL CA ROMANII DE LA PERIFERIE SA NU DOREASCA SA PARTICIPE FINANCIAR LA O CONSTRUCTIE MEGALOMANA ,PE CARE PROBABIL ,DIN CAUZA DISTANTEI NU O VOR VEDEA NICIODATA SI UNDE NU EXISTA NICI O GARANTIE CA ACOLO NU SE VA INSTALA URICIUNEA PUSTIIRII,ADICA ECUMENISMUL!
8.CATEDRALA MINTUIRII NEAMULUI ,DUHOVNICEASCA VA FI ORICUM,LA AIUD ,FIE CA VOR SAU NU VOR UNII SAU ALTII.Asa vad eu problema!
DUMNEZEU SA NE LUMINEZE!PE TOTI!
Aduc ca dovada ca nu gresesc in aceasta gindire ,viziunea lui Valeriu Oprisan din anul 1954,pe care o redau mai jos.
.iuga sofia
Catedrala cu sfinti în zeghe!
«Eu, Valeriu Oprisan, nu sunt nebun. Azi-noapte cand toti dormeati, am avut o vedenie. Am inteles Temnita. Am vazut moartea si Invierea Temnitei. Am vazut pamantul deschizandu-se si inghitind inchisoarea. Pamantul a luat pamantul inapoi. Cu surprindere, am vazut aparand in loc o biserica. La inceput, era mica. Incetul cu incetul, a crescut asemenea unei flori. Cand a ajuns mare- cat temnita noastra -, am intrat cu sfiala in ea. Fratilor, nu sunt nebun! V-am gasit in biserica rugandu-va. Catapeteasma era obisnuita, avand pe ea sfintii care ne-au ajutat de atatea ori.
Dar, pe pereti, nu mi-a venit sa cred! Pe cine vedeam in icoane? Erau de-ai nostrii, imbracati in zeghe. Pe unii i-am recunoscut usor usor, pe altii mai greu. Aveau toti aura de sfinti.
In spate, iezerul de foc, i-am vazut pictati pe unii dintre cei care ne haituiesc sufletele. Nu erau toti acolo. Unii erau cu voi. Hristos era rastignit intre directorii inchisorii. Mois era pe crucea din dreapta, senin. L-o fi iertat Dumnezeu. Nu pot sa uit peretii cu sfinti in zeghe ! Nu pot sa uit ca pe fetele lor se vede izbavire. Nu rezistam degeaba ! Undeva, acolo sus, se scrie Patericul Temnitelor!»
18 Februarie 1954
----------------------
Trimiteți un comentariu