Cuvânt al Sfântului Antim Ivireanul la Duminica Preafintei Troițe
Toate lucrurile şi făpturile lumii aceştia sânt îndoite, unele sânt cu suflare, iar altele fără de suflare. Pietrele, zic, sânt fără de suflare căci nici crescu, nici să înmulţeşte, iar ierburile şi copacii sânt cu suflare căci cresc şi să înmulţesc, iar nu să chiamă mişcătoare, de vreme ce n-are mişcare, ci numai creştere. Iar desăvârşit mişcare au dobitocele şi mai mult omul căci creşte şi să înmulţeşte, să împuţinează şi umblă din loc în loc; pentru aceia să chiamă mişcătoare. Dar sânt şi trecătoare şi stricăcioase căci să facă din ceia ce este în ce nu este. Omul are începere, are şi sfârşit, iar Dumnezeu nu are nici o stricăciune, nici creştere, pentru aceia să cheamă fără de început, fără sfârşit, că de ar fi avut Dumnezeu început, au sfârşit, ar fi ca şi celelalte zidiri, ci pentru căci este fără început şi fără sfârşit, pentru aceia este Dumnezeu şi Împărat tuturor zidirilor. Acestea le-am zis ca să pricepeţi câtă despărţire au zidirile de Dumnezeu.
Iar la Sfânta Troiţă nu este nici o despărţire, căci Tatăl naşte, Fiul să naşte de la Tatăl, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, iar după fire nimic nu să desparte. Nici la praznicele cele dumnezeieşti iarăş n-au nici o despărţire, adecă la praznicul Naşterii lui Christos să prăznuieşte Fiul născut, Tatăl şi Duhul Sfânt dimpreună. Aşijderea, şi la sărbătorea de astăzi care să prăznuieşte Duhul Sfânt deosebi, este deplină iarăş Preasfânta Troiţă. Când vei auzi Dumnezeu, atunci să ştii că să cinsteşte Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Troiţă de-o fiinţă, precum zice Sfântul Grigorie.
Ce este dar sărbătoarea de astăzi? Ascultaţi! Această sărbătoare este veche, că o avea şi jidovii nu pentru Sfânta Troiţă, ci pentru căci după paştele lor număra şapte săptămâni şi atunci făcea Rusaliile căci jidovii avea de cinste numărul al şaptelea. Şi pentru ce? Pentru căci în şase zile au făcut Dumnezeu toate, iar a şaptea S-a odihnit. Şapte sânt darurile Sfântului Duh, precum zice Isaia: duhul înţelepciunii, duhul priceperii, duhul cunoştinţei, duhul bunei credinţe, duhul puterii, duhul sfatului, duhul temerii. Şapte roduri sânt ale Duhului Sfânt, precum zice Pavel: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, credinţa, blândeţele şi înfrânarea pohtelor. Casa înţelepciunii este întărită pe şapte stâlpi, precum zice Solomon, adecă are biserica noastră şapte cete: proorocii, apostolii, dascălii, puterile, darurile tămăduirilor, ajutorinţele, neamurile limbilor. Piatra lui Zorovavel şapte ochi avea. De şapte ori în zi să cade să să laude Dumnezeu, precum zice David: a şaptea era Enoh de la Adam şi s-au mutat de Dumnezeu. Cu şapte trâmbiţe şi cu şapte încungiurări au căzut zidurile Ierochanului. Cu şapte pâini au săturat Christos patru mii de oameni în pustie. Pentru aceasta dar, cinsteau jidovii a şaptea săptămână după paşti care sânt cincizeci de zile, iar noi nu cinstim zioa de astăzi pentru cinstea al şaptelea număr, ci pentru căci astăzi să prăznuieşte Sfânta Troiţă şi Pogorârea Duhului Sfânt de au luminat pre Apostoli. Că după ce Părintele cel ceresc S-au uitat din lăcaşul Său cel prea înalt şi au văzut făptura mâinilor sale tirănindu-se de diavol, nu o au lăsat-o până în sfârşit, ci au trimis pre Unul Născut Fiiul Său propovăduind împărăţia cerului şi făcând minuni. Mulţi au crezut în El mântuind neamul nostru din tirania diavolului. Ales-au din toţi doisprezece, cărora le-au dat putere să facă ca şi Dânsul, i-au învăţat cele trebuincioase, iar când au vrut să Să înalţă le-au zis: „Să nu să despartă din Ierusalim până ce va trimite pre Duhul cel Sfânt să-i lumineze şi să le aducă aminte toate cele ce-i învăţase El şi să-i înveţe a vorbi toate limbile ale tuturor oamenilor din lume”.
Iar ei au şăzut după cuvântul Domnului în Ierusalim zece zile, iar în zioa Rusaliilor când era mulţimea oamenilor adunată pentru praznic, tunet mare s-au făcut deasupra casei unde şădea apostolii şi toţi au văzut doaosprezece limbi de foc care s-au coborât din ceruri şi s-au împărţit pe capul apostolilor şi au început toţi a vorbi în toate limbile, iar oamenii carii erau acolo s-au minunat unii, iar alţii ziceau că sânt beţi.
O, lucru minunat! Vedeau lucruri prea slăvite nişte oameni proşti, neînvăţaţi care vorbeau în toate limbile şi nu socoteau că este lucru dumnezeiesc, ci ziceau că este beţie, ci adevărat că ei fiind inima lor beţi de îndărătnicia ce o aveau, nu puteau să priceapă minunile lui Dumnezeu.
Duhul cel Preasfânt de trei ori S-au arătat şi în trei chipuri. Întâi S-au arătat la apa Iordanului când S-au botezat Domnul Christos şi în chip de porumb. A doao S-au arătat în muntele Thavorului în chip de nor, când S-au schimbat Domnul Christos înaintea ucenicilor. A treia S-au arătat astăzi în chip de foc ca limbile de au luminat pre apostoli. Ca nişte limbi S-au arătat de vreme ce limba este darul vorbii, carii ei erau să adape toată lumea cu învăţăturile lor. Au şăzut pe capetele apostolilor, pentru căci Duhul Sfânt este Împărat şi Dumnezeu şi în capul fieştecăruia om este mintea care stăpâneşte toate simţirile. Pentru aceia şi Duhul Sfânt acolo S-au sălăşluit. În chip de foc S-au arătat, pentru ca să descopere încă că Dumnezeu este foc mistuitoriu şi cum că este Lumină de luminează pre toţi.
De Duhul Sfânt au proorocit proorocii de demult. Isaia zice: „Duhul Domnului preste mine”. David zice: „Duhul Tău cel bun mă va povăţui”. Ioil au zis: „Vărsa-voiu din Duhul Mieu preste tot trupul”. Iov zice: „Duhul Domnului care m-au făcut”. Domnul Christos iarăş mărturiseşte şi zice: „Cine nu să va naşte din apă şi din Duh nu va intra întru împărăţia cerului”. Acest Duh au făcut pre păstori prooroci, precum pre David şi pre Amos. David păştea oile şi Amos caprele. Acest Duh au făcut pre Daniil carele prunc mic prooroc de tâlcuia visele şi vedeniile şi au judecat pre judecătorii jidovilor cu Sosana. Acest Duh au făcut pre pescari Apostoli de au luminat şi ei pre toată lumea.
Acuma dar, să cade să ştiţi că în multe locuri la Sfânta Scriptură pomeneşte de zice Duh, dar nu zice tot de Duhul Sfânt. Ci ascultaţi! Duh să chiamă întâi Duhul Sfânt, precum zice David: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor”. Şi la Leviţi zice: „Şi au umplut Duhul Domnului pe Veseleil”. Duh să zice şi îngerul, precum zice David: „Cela ce faci îngerii tăi duhuri şi slugile tale pară de foc”. Duh să zice şi diavolul, precum zice Domnul Christos la Evanghelie când au tămăduit pre cel îndrăcit: „Acest duh nu iese cu alt, fără numai cu post şi rugăciunea”. Şi iarăşi: „Ţie îţi poruncesc duh mut şi surd să ieşi dintru acest om”. Şi iarăş zice „că mai pre urmă va lua cu el 7 duhuri mai cumplite”. Duh să zice şi vântul, precum zice în cartea proorocului Iona: „Şi au rădicat Domnul duh mare în mare”, şi Isaia iarăş zice: „Cela ce întăreşti tunetul şi faci duh”. David zice: „Sufla-va Duhul Lui şi să vor vărsa apele”. Şi Duh să chiamă şi sufletul, precum zice David: „Ieşi-va duhul lui şi să va întoarce în pământul său”. Şi iarăş: „Duh au trecut într-însul şi nu va fi”. Duh să chiamă şi mintea, precum zice Domnul cătră Samarineancă: „Duh este Dumnezeu şi cei ce va să se închine Lui, cu duhul şi cu adevărul trebuie să să închine Lui”, adecă cu mintea. Aceste dar sânt numele Duhului şi altele multe, iar tu, iubite creştine, unde vei auzi astăzi zicând Duh să ştii că tot de Duhul cel Sfânt zice.
Al treilea ceas au fost când sau pogorât Duhul Sfânt preste ucenicii Domnului, pentru ca să arate că Troiţa este Dumnezeu în trei feţe şi întru o fire. Pentru darul Duhului Sfânt sântem noi neam ales, săminţie împărătească, preoţie sfântă, turmă aleasă şi dobândită cu prea scump Sângele lui Christos, a căruia turmă este Christos, Păstoriu. Deci, de vreme ce noi sântem neam ales al lui Dumnezeu, este dar Dumnezeu cu noi! Şi când este, creştine, Dumnezeu cu tine, atunci nimenea nu poate să-ţi strice ceva, căci îl iubeşte Dumnezeu şi pre carele iubeşte Dumnezeu îl şi ceartă şi îl şi cercetează.
La acela nevăzut vine de-i mângâie sufletul şi inima lui, darul îl înmulţeşte întru el, dragostea cătră Sfinţia Sa îi adaoge, blagoslovenie îi dă întru toate lucrurile şi trebile lui, pace şi linişte vine totdeauna omului aceluia căci este crescut din tulpina cea bună a lui Dumnezeu.
Iar de n-ai pre Dumnezeu, nimic nu ai, bine nu poţi să faci niciodată. Dumnezeu este viaţa cea de veci. De n-ai pre Dumnezeu, nici viaţa cea de veci nu o ai şi îţi caută să flămânzeşti şi să însetoşăzi de Dânsul în veci. O, ce sărăcie rea! Ce răutate netrecută! Căci cine ne depărtează pre noi de Dumnezeu? Nimeni altul fără numai păcatul. Păcatul scoate pe Duhul lui Dumnezeu afară şi aduce pre duhul cel necurat şi rămâne becisnic. Şi vai de el! Rămâne ca un lemn uscat şi sec, gata de ardere în focul cel de veci, acolo unde arde şi nu să sfârşeşte.
Pentru aceia dar, să ne nevoim să avem şi să câştigăm pre Dumnezeu oaspete în sufletele noastre! Să gătim cale bună cu pocăinţă şi să gonim pe oaspeţul cel bătrân şi viclean, pe diavol, cu ispovedania, pre carele l-am chemat de a noastră bună voe cu păcatul. Că chiemăm pre Dumnezeu prin foame, prin sete, cu rugăciuni, cu pază de biserică, cu sfânta cuminecătură, cu nevoinţă a cerca împărăţia cerurilor. Cu paza poruncilor lui Dumnezeu, cu dragoste unul către altul, cu lăcrămi, cu suspinuri ca să ne asculte Dumnezeu, să vie cu darul Său să ne curăţească de toată scârnăvia păcatelor şi să ne dăruiască luminarea Duhului celui Preasfânt al Lui, ca să cunoaştem a face cele bune şi plăcute înaintea Lui, ca să fim fii adevăraţi săborniceştii Lui Biserici. Şi cu curată cunoştinţă să zicem: Părinte carele eşti fără de început, Fiule cel dimpreună făr’ de început, Duhule Sfinte carele eşti de-o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, Troiţă Preasfântă, necuprinsă, neajunsă, dimpreună şăzătoare pre un scaon, întru o cinste, întru o slavă, Părinte nenăscute, Fiiule şi Cuvinte născute, Duhule Sfinte Carele de la Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Ţie ne închinăm, pre Tine te slăvim, Ţie ne rugăm, luminează mintea şi gândul nostru ca să facem de-a pururea poruncile Tale, ca curaţi fiind să ne închinăm Tatălui şi Fiiului şi Sfântului Duh, Unei Troiţe în veci. Amin.
*
Fragment din Capitolul “Experiența Treimii“
“Mica Dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica” – Părintele Dumitru Stăniloae în dialog cu pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! Intreit Sfinte, revarsa asupra noastra si in noi iubirea Ta negraita si vesnica. Fa-ne sa ne impartasim de iubirea Ta dumnezeiasca, Cel ce esti binecuvantat in veci. Amin.
„Dumnezeu este capatul tuturor aspiratiilor mele. E desavarsirea insasi. E Persoana in comuniune in deplinatatea Ei: Ea nu se poate bucura decat in comuniune, iar aceasta cere Trei Persoane. In definitiv suntem trei, totdeauna trei. Chiar daca suntem intr-un numar mai mare, toti ceilalti sunt cel de-al treilea – ‘ei’. Vedem aceasta in folosirea celor trei pronume personale: ‘eu, tu, el’. Daca noi doi nu iubim pe un al treilea, iubirea noastra in Dumnezeu nu este desavarsita. Aceasta excludere a celui de-al treilea intineaza legatura noastra. Ma dezinteresez de celalalt, vorbesc rau de el. Iar apoi, cand ‘el’ devine ‘tu’ si ‘tu’ devii ‘el’, eu voi vorbi despre tine asa cum nu se cuvine… Iubirea in doi poate fi pe deplin generoasa numai daca este intoarsa spre un al treilea“.
„. . . ca ei sa fie una asa cum Noi suntem una, Eu in ei si Tu in Mine, ca ei sa fie in chip desavarsit una” (In 17, 22).
Avem astfel experienta Treimii. „Nu pot sa ma realizez in iubire, daca nu exista in fata mea un ‘tu’ care ma face responsabil, care face apel la mine si caruia trebuie sa-i raspund. Nu ma pot dezvolta deplin, nu sunt fericit decat in responsabilitate. Altfel, devin un epicureu, vreau sa-mi satisfac doar placerile mele. Dar responsabilitatea ma face sa spun: cum ma pot bucura de viata, daca nu exista un ‘tu’? Numai cu lucrurile sunt singur, ma plictisesc. De as avea lumea intreaga, daca n-ar exista nimeni, n-as avea caldura celuilalt. Numai celalalt ma face fericit, imi da pofta de viata; daca n-ar fi celalalt…Dar celalalt inseamna si responsabilitate. Celalalt este si o granita pentru mine, nu suntem confundabili. El este un obstacol in calea egoismului meu de a ma rupe de el sau de a-l inghiti. Am nevoie de iubirea cuiva. Am nevoie ca acest celalalt sa ramana altul, sa nu se confunde cu mine, dar sa fie unit cu mine. Nu exist numai eu. Exista si un ‘tu’ pentru ca exista o comunicare intre el si mine. Daca nu ar exista comunicare in iubire, nu ar exista nici o posibilitate de a fi fericit. Tatal este Tata si Fiul este Fiu. Ei trebuie sa fie diferiti. Duhul este martorul iubirii Lor, El ia parte la bucuria fiecaruia fata de celalalt. Dar in relatia lor cu Duhul Sfant, Tatal trebuie sa ramana Tata si Fiul trebuie sa ramana Fiu“.
Pe Tatal Cel fara de inceput, pe Fiul Cel impreuna fara de inceput, pe Duhul Cel impreuna vesnic, Dumnezeirea cea una, ca heruvimii a-I slavi indraznind zicem: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi!” (Treimica, Utrenie, glas 3).
Experienta treimica este o experienta cotidiana care isi are obarsia in Dumnezeu-Tatal, manifestarea in Dumnezeu-Fiul, comunicarea in Dumnezeu-Duhul. Omul este creat dupa chipul Treimii dumnezeiesti. Exista un „eu – tu – el”, o fiinta in comuniune cu Dumnezeu si cu creaturile. „Este vorba de o experienta sociologica, psihologica si, mai mult decat atat, ea este fundamentala pentru noi. Fara ea nu putem exista deplin; ea este inradacinata in fiinta noastra si niciodata nu ma voi multumi cu nivelul la care ma aflu. Totdeauna voi vrea sa merg mai departe. Sunt insetat de o iubire nesfarsita. Responsabilitatea mea nu se stinge niciodata. Psihologic vorbind, simt fata de fiica mea sau de fiul meu ca nu am facut niciodata tot ceea ce trebuia sa fac; fata de sotia mea, fata de ceilalti, n-am facut niciodata ceea ce trebuia sa fac. Se deschide aici o perspectiva nesfarsita pentru a-mi exercita, pentru a-mi manifesta responsabilitatea, pentru a face tot mai mult pentru celalalt iar el sa faca ceva pentru mine; pentru a ne arata tot mai mult iubirea. Pana unde? La infinit. Dar de unde vine oare aceasta sete de infinit, daca acest infinit nu este realizat undeva, la un anume nivel? Aceasta aspiratie apartine naturii noastre. De ce oare suntem astfel? Cine ne-a facut asa? Cred ca aici exista un semn ce trimite spre temeiul existentei noastre.
Trebuie sa gasim intr-o zi satisfacerea deplina a acestei aspiratii de a iubi nesfarsit, de a ne darui deplin, adica infinit, celuilalt, de a nu mai avea nici o umbra in iubirea noastra, nici o reticenta, nici o rezerva, nici o distanta. Altfel totul ar fi lipsit de sens. De ce? “Rationalitatea profunda a existentei noastre ramane invaluita cata vreme nu intram in legatura cu Celalalt, Tu-ul care este izvorul si capatul aspiratiei noastre infinite de a iubi. La capatul si la originea vietii mele se afla o desavarsire a iubirii manifestata in mine prin dorinta infinita de iubire: in ea se inradacineaza rationalitatea iubitoare a fiintei mele. “Credinta nu este numai ceva sentimental, ceva lipsit de temei, in Dumnezeu avem si un Logos, un ‘Cuvant’, un Verb, o Ratiune, nu numai un ‘Duh’, un Suflu. Responsabilitatea fata de celalalt ma face sa ating cu degetul aceasta rationalitate plina de duhul, de iubire. Prin aceasta rationalitate il simt pe celalalt. Prin cuvantul sau, prin prezenta sa, celalalt este in mine. Dar nu numai el se afla in mine. Cel caruia eu ii spun ‘tu’ si pe care astfel il port in mine este si el in legatura cu un altul, cu ceilalti. Intru astfel in comuniune cu o fiinta care este ea insasi in comuniune cu o persoana, in tine exista si celalalt; tu esti in el si, plin de el, tu esti in mine. Cand vorbesc cu tine, ma gandesc si la celalalt cu care tu esti in legatura. Si el lucreaza in mine: este prezent in mine in responsabilitatea pe care o am fata de el.
Sunt intotdeauna o treime. Sunt in mine insumi o treime. Sunt o icoana, un chip al Sfintei Treimi. Sunt un chip triadic, dar indeosebi o icoana a Fiului si, prin El, sunt in legatura cu Tatal. Nu exista un ‘eu’ izolat, nici numai ‘eu si tu’, cum spunea Martin Buber: exista si un ‘el’. Tu si eu avem o responsabilitate fata de un celalalt. Aceasta responsabilitate este importanta si ea ne uneste intr-o mare seriozitate.
Acesta este chipul Treimii in om. El poate fi descoperit in mod experimental, pentru ca exista aici un sentiment al neconditionatului, al absolutului. Suntem neconditionat obligati unul fata de altul si fata de un celalalt. Iar aceasta trebuie neaparat sa vina de la o instanta suprema care a imprimat in noi ca o pecete aceasta responsabilitate, aceasta adanca seriozitate care ne uneste, care nu ne lasa in superficial, ci ne sfinteste.”„Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra” (Fc 1, 26). „Dumnezeu” este la singular, „sa facem” este la plural: un singur Dumnezeu, o comuniune de persoane. Dupa chipul si asemanarea Celui Intreit-Unul a fost creat dintru inceput omul…
Dumnezeule in Trei fete, Care ai plasmuit dupa chipul si asemanarea Ta neamul omenesc si din nefiinta la fiinta ai adus toate, Tie ma inchin, pe Tine Te cinstesc si in cantari Te slavesc.
Dumnezeule Atotputernic si singur nescris-imprejur, vino si Te salasluieste sub acoperisul meu.
Doamne Cel in Trei straluciri, trimite lumina Ta si lumineaza-ma intru negraita iubire a inimii Tale (Duminica Tuturor Sfintilor, Miezonoptica, cantarea 6).
Lumina neinserata, Soare in trei straluciri, Unule Dumnezeu necuprins, singurul Domn si Stapan, lumineaza inima mea cea intunecata, ca sa stralucesc cu razele slavei Tale si sa Te cant si slavesc intru toti vecii (Cantarea 8)”.
Sursa:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu