miercuri, 12 mai 2010

Părintele Profesor Ilie Moldovan despre gravitatea sodomiei şi a homosexualităţii. Agresiune împotriva tineretului român.


Gravitatea sodomiei ca păcat de moarte.

Am amintit, tinere, nu de puţine ori în convorbirile noastre, că păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui, e o abatere gravă de la planurile Creatorului. Un amestec nepermis şi revoltător. Cine comite acest păcat, calcă legile firii şi acest lucru nu poate rămâne nepedepsit. Căci legea aceasta a fost dată pentru binele firii, iar cine o calcă se pedepseşte pe sine însuşi. Sub această perspectivă se cuvine să privim şi păcatul homosexualităţii, împotrivirea faţă de legile firii, de data aceasta fiind maximă. Mi-e chiar ruşine să-ţi descriu nelegiuirea acestui păcat, bărbatul preferând bărbat, iar nu femeie. Actul homosexual trebuie văzut drept o parodiere blesfemiatoare a liturghiei, o slujbă neagră malefică ce înmulţeşte răul în lume. Prin orice alt păcat de desfrânare, diavolul lucrează prin om ca printr-un instrument al său. Prin homosexualitate, mai mult, acţionează ca printr-o slugă credincioasă. Căci această nelegiuire neagă până şi realitatea bărbatului şi a femeii, contestând astfel ordinea firească a lumii şi, în acelaşi timp, ordinea ei spirituală. Mai presus de orice, acest păcat neagă adevărata iubire dintre bărbat şi femeie, fenomenul divin care purifică natura umană şi o ridică prin actul căsătoriei până la înălţimea unei taine sfinte. Cu alte cuvinte, tăgăduieşte iubirea divină trăită într-o iubire umană. Iată cum diavolul încearcă să fure divinitatea lumii acesteia. Homosexualul, omul desfrânat care şi-a trădat iubirea, este un individualist prin excelenţă, care nu urmăreşte decât satisfacerea unor plăceri impudice, ca şi a unui egoism exacerbat, păcatul împotriva firii devenind, pentru el, unicul sens al existenţei sale. Se poate considera un om liber, cum adesea se pretinde? Liber de sub legile Creatorului, dar rob înlănţuit al unei patimi care îl torturează profund, îl nelinişteşte şi îl asupreşte. Dacă ar fi sincer, ar recunoaşte loial că atâta vreme cât îşi caută fericirea pe aceste căi cu totul nepermise, fără să vrea soarbe cu nebunie amărăciunile infernului. De aceea, nu poate călca atât de grav o lege a firii, fără să i se atragă atenţia.


Sodomizarea, urmare a desfrâului generalizat din vremea noastră.


Vorbind despre homosexualitate, ne referim la un păcat care, potrivit Sfintei Scripturi, cere o anumită pedeapsă, o sancţiune încă din viaţa aceasta. Şi încă una groaznică. Să zicem că statul nu vine să pedepsească acest viciu, dar natura este mai severă aici ca orice alt judecător pământean. Din cauza desfrâului a nimicit potopul viaţa pe pământ şi din cauza homosexualităţii, în special, a nimicit focul de pucioasă pe locuitorii Sodomei şi Gomorei (de unde şi denumirea păcatului, „sodomie"); iar în zilele noastre o pedeapsă şi mai groaznică decât a apei şi a focului, este pierderea conştiinţei păcatului în noua lume ce se profilează în viitor şi pierderea sănătăţii trupeşti prin îmbolnăvire cu virusul HIV. În ce priveşte prima pierdere, este de remarcat faptul că homosexualul de astăzi a alungat din conştientul forului său lăuntric ideea nefirescului vieţii sale, în întunericul inconştientului, unde stăpânesc monştri. De aici şi năzuinţa lui de a impune şi altora stilul său de a fi, crearea unor structuri sociale proprii, constituite sub forma unor asociaţii ce organizează manifestări, congrese, asociaţii de tip satanist sau rock, cu scopul de a perpetua răul în societatea umană. Nedumerit poate de acest trist spectacol ce ţi se deschide în faţa ochilor, ai avea iarăşi dreptul să te întrebi, cum a devenit posibilă apariţia acestui fenomen de masă în sânul civilizaţiei contemporane? Nu în alt fel, decât drept urmare a desfrâului generalizat în zilele noastre, păcat nespovedit şi nepocăit. Unde sunt în vremea noastră canoanele Sfinţilor Părinţi? Cât despre pedeapsa îmbolnăvirii cu virusul HIV, ţi-am vorbit, cred, suficient într-o convorbire a noastră anterioară. Niciuna dintre pedepsele ce survin în urma săvârşirii păcatului nu au evidenţa aceea pe care o are SIDA. De aceea, te-aş îndemna să reţii aceste cuvinte, pe care chiar aş voi să ţi le fixez cu litere de foc în cugetul tău: O răzbunare groaznică îl poate lovi pe acela care cu viaţa sa nelgiută pângăreşte frumuseţea firii omeneşti! Sodomia poate să-ţi ruineze conştiinţa, să-ţi distrugă sănătatea şi să te ducă în mormânt încă din fragedă vârstă. Deci, atenţie!


Mişcarea sodomistă, provocatoare de revoltă împotriva tradiţiei familiale creştine.


Nu aş vrea să omit a-ţi spune nici aceea că în străinătate activitatea activiştilor homosexuali din şcoală se conjugă cu a educatorilor de sex, despre care ţi-am vorbit mai mult. Pe lângă intenţia acestor activişti de a iniţia pe elevi în practicile sodomiste, în cazul că reuşesc, au planul de a-i porni la ură împotriva părinţilor, de a-i face să vadă în ei nişte părinţi bigoţi, retrograzi, homofobi, precum şi nişte terorişti de dreapta, exploatând din plin criza în care se găsesc adolescenţii la vârsta lor. Un elev câştigat de ei va contesta valorile şi chiar existenţa familiei sale. Rupându-se de propriul său cămin părintesc, chiar numai ca un homosexual în devenire, el nu va mai avea nici identitate personală şi nici una etnică, nu va ţine de o tradiţie şi nu se va simţi solidar cu nicio cultură. Activiştii despre care vorbim mai ştiu şi cât de aproape sunt practicile onaniste de cele sodomiste, prin care nu se urmăresc decât satisfacţiile plăcerilor senzuale. Un alt punct din acelaşi program priveşte crearea în sufletul elevului a unei revolte împotriva tradiţiei familiale şi a ordinii creştine a vieţii, care condamnă, amândouă, starea păcătoasă în care ajunge să se complacă cel în cauză. În vederea realizării acestui deziderat, una şi aceeaşi mişcare sodomistă caută să înregimenteze pe adolescent într-un curent de opinie care susţine că păcatul şi răul nu există ca atare şi că el nu rezidă decât în părerile oamenilor şi, prin urmare, oricând poate fi considerat o virtute sau chiar o stare de graţie a lumii. Iată ce vrea să însemne pentru sodomism un adolescent: un om cu o gândire desfrânată, corupt şi pervers, bun consumator de plăceri, uşor de condus, instabil din punct de vedere emoţional şi intelectual, într-un cuvânt lipsit de idealul şi de moralitatea ce i-o conferă viaţa de familie.


Extras din cartea "Adolescenţa - preludiu la poemul iubirii curate",
de Preot Prof. Ilie Moldovan
Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001
Foto:
Gabriela Sabau

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu