Scos de comunisti din manastire, sihastrul Proclu s-a refugiat, nici el nu mai stie de cand, într-o chilie în care vine lumea la el ca la Petrache Lupu.Parintele Proclu spune ca a plecat dintre oameni si a ajuns tot la ei.
Are 82 de ani si de mai bine de jumatate de veac îsi duce zilele într-o chilie din lemn construita de el, pe un deal la poalele Muntilor Neamtului. Nu salta mai mult de un metru saizeci, si are o barba alba, de Mos Craciun. Vorbeste rar si ragusit, iar ochii albastri îi lacrimeaza pe rand. E batran si bolnav, dar mintea îi merge.
Cu anii care au trecut are o problema. Nu-i mai tine minte care si cand au fost. Nu mai stie cand l-au alungat comunistii din manastire: „Atunci, cu decretu’…“. Se refera la prigoana calugarilor din anii ’50. Culmea, nici în evidentele Patriarhiei nu figureaza. Asta n-a împiedicat lumea sa vina la el, pana de curand, ca la Maglavitul lui Petrache Lupu. De cativa ani nu mai poate sa vorbeasca mult. Se pregateste de cele vesnice. Numele din buletin este Nicau, dar oamenii îi zic parintele Proclu. Multi spun ca e un sfant. E pustnicul de langa padurea ce ocroteste catunul Mitocu Balan, cel mai mic dintre satele comunei Cracaoani, din Neamt.
„Va rog nu bateti, sunt batran si bolnav”
„De multe ori m-as ascunde de mine. Unde ma duc, tot de mine dau, si de mine nu pot sa scap!”, ofteaza batranul calugar. Greu se ajunge la chilia lui, pe un drum de tara, ciuruit de gropi, ce pleaca din soseaua ce leaga Piatra de Targu Neamt. Apoi opintesti pe un deal abrupt, pana la o casuta de pitici, ca-n Alba ca Zapada, pe a carei usa zavorata cu un lacat scrie cu litere mari, de tipar: „Va rog, nu bateti. Sunt batran si bolnav”.
Mai sus o tara sta sora-sa, Georgeta, o munteanca apriga la cei peste 70 de ani ai sai si tare otarata pe cei ce vin sa-i strice linistea mosului. „La ce-ati venit, ca nu primeste pe nimeni. Se roaga toata ziua, ca-i Saptamana Mare si nu vorbeste!”.
Tilica, casierul primariei din Cracaoani, avertizase din timp ca problema va fi cu soru-sa, care-l apara de straini pe schimnic, ca o closca puii din poiata. Nici vreun cadou sau de-ale gurii nu e bine sai duci. „O paine daca i-o lasi pe masa o începe peste o luna, cand e deja pesmet, spune altu’”, si el angajat la primarie.
„De-as avea minte, ar trebui sa stau printre oameni!”
Negocierea cu batrana trena. Nu se lasa dusa cu vorba. Doar promisiunea facuta sub semnul crucii ca s-a venit cu gandul bun si fara tulburare a muiat-o. „Bine! Da’ sa stiti ca de îi înnegriti sufletul, Judecata lui Dumnezeu asteapta!’”, tuna babuta agitand o bata de cioban.
Mai întai se aude o cheie în broasca, apoi usa se deschide de-un deget si în mana femeii se strecoara o alta cheie pentru lacat. Inauntru, o biserica în miniatura. Atat, doar, ca lipseste altarul. Icoane peste tot. Doua bancute, un ciubar mare cu apa si o masa alcatuiesc mobilerul. Parintele se asaza si rosteste: „Buna ziua”.
„De ce calea sihastriei, parinte Proclu?”.
„Ca-s prost, putina minte am. Ca, dac-as avea, ar trebui sa stau printre oameni!”, se biciuieste cu propriile vorbe pustnicul. Apoi, pilduieste: „Ca sa spun drept, are cineva un animal si-l tine închis. Si-l întreaba cineva de ce-l tine pe animal asa. «Ca are narav. Da din copite», îi raspunde. Eu am naravul ca am observat pe la Sfintii Parinti, chiar si la Mantuitor”, e enigmatic si cuminte schimnicul.
Trebuie sa ierte ca sa zica „Tatal Nostru”
Te priveste în ochi si te „citeste”. Se porneste singur: „Are mare însemnatate a nu jigni pe cineva. Daca vine cineva la mine tre’ sa cat, cat se poate, a nu-l jigni. Ca, daca nu-l jignesc, el pleaca în pace. Si acea pace ramane si cu mine. Daca traiesc asa, voi simti mila lui Dumnezeu. Pentru ca Duhul cel Sfant atuncea se apropie de crestinul care cauta sa nu jigneasca pe nimenea. Si daca s-a întamplat fara sa vreau, atunci trebuie sa-l linistesc, sa repar, ca sa pot zice «Tatal Nostru»! Si daca io am catat sa ma despart cu pace, si el a plecat în pace, pot zice si io «Tatal Nostru»! Ca tre’ sa zic asa: «Iarta-ne noua, precum si noi iertam». Si daca io nu zic sa-l iert, atuncea pot sa zic «Doamne, nu ma ierta, ca nici io nu pot ierta!».
Ucenicul parintelui Ilie Cleopa
Gheorghe Nicau zice ca a intrat ca „frate”, la Manastirea Sihastria, la 13 ani.
„Am stat acolo pana a venit ordin de la Patriarhul tarii sa se ieie parte din calugari si sa-i duca la Manastirea Slatina, care tinea de Falticeni. Am sta acolo vreo opt ani. Acolo m-am facut calugar. Comunistii m-au scos din manastire. Nu numai pe mine, ci si pe parintele staret Ilie Cleopa. Voiau sa-l bage la închisoare, da’ s-a ascuns în munti, unde a stat mai mult… Cand l-au prins, l-au bagat într-o odaie sa-l strice la minte”, lacrimeaza anahoretul.
Comunistii i-au tuns barba si l-au batut în cap
Parintele Cleopa a avut, oarecum, noroc. „Intre comunistii aia era o fata care a ajuns mare «gradat». A dat ordin sa-l scoata, sa nu-l strice la minte, ca si-a amintit ca parintele Cleopa s-a rugat la Dumnezeu pentru tatal sau, istoriseste parintele Proclu Nicau.
Pe tanarul calugar Proclu l-au pus sa semneze o hartie ca vrea sa paraseasca manastirea. „Tovarasu’, i-am zis, lu’ ala de la partid, cine a spus ca vreau sa plec? Si acela mi-a zis ca n-are cine lucra pamantul… Si io le-am zis: «De ce nu opriti avorturile ca sa aiba cine lucra pamantul? Rusine din partea dumneavoastra sa scoateti pe calugari din manastire în loc sa-i lasati sa se roage la Dumnezeu!»”. Drept pedeapsa i-au tuns barba. „Dar barba iarasi crestea si ma amenintau ca ma baga la închisoare: «Las’ ca-ti dau io manastire», zicea. Nu m-a batut, da’ mi-a dat o lovitura în cap ca a sunat a gol!”, rememoreaza schimnicul. L-a iertat.
Mai tarziu, „parintii” l-au chemat înapoi la Sihastria: „Dar a venit decretu’, si o parte s-au dus în lumea lor. Eu m-am întors aici, ca este pamantul tatei si al mamei. Nu stiu de cand sunt aici sau de cand am venit…”, se chinuieste sa-si aminteasca ascetul.
Sursa: EVZ.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu