Săptămåna aceasta se împlinesc 20 de ani de la deschiderea Balconului luminat al Universităţii, două decenii de la naşterea Golaniei, singura zonă cu adevărat anticomunistă a Romåniei de atunci. Începånd cu această săptămånă, „Curentul“ va susţine o campanie de mediatizare dedicată fenomenului Pieţei Universităţii, va oferi publicului mărturiile unor vechi golani, fondatori şi organizatori ai manifestaţiei care a rămas un reper ce marchează una dintre cele mai ferme şi mai îndelungate forme de protest anticomunist memorat de istoria contemporană. Memoria acestui eveniment a fost ocultată în fel şi chip, celebra ceaţă a Televiziunii Romåne, pretext universal invocat în acea vreme pentru a se evita mediatizarea manifestaţiei, învăluie încă fenomenul Piaţa Universităţii. Represiunea sălbatică a fost urmată de două decenii de manipulare şi minciuni, de ocultare a adevărului în scopul protejării vinovaţilor Mineriadei, cei care poartă încă pe måini urmele sångelui vărsat de Armată, Poliţie şi minerii coordonaţi de reprezentanţii fesenişti, de securiştii aserviţi conspiratorilor moscoviţi ajunşi în fruntea Romåniei căţăraţi pe cadavrele aşa-zisei revoluţii populare.
„Curentul“ va încerca să risipească ceaţa, bazåndu-se pe datele colectate deja, dar face totodată apel la vechii golani pentru a contribui la împărtăşirea memoriilor şi completarea mărturiilor ce privesc atåt manifestaţia Pieţei Universităţii, cåt şi Represiunea, Mineriada organizată de Ion Iliescu. Atåt la adresa redacţiei, cåt şi pe adresa piatauniversitatii@mineriada.org pot fi trimise date, imagini, informaţii cu privire la istoria Pieţei Universităţii.
Autorul acestui material a format primul dosar cu mărturii de acest fel, adunate la sediul Ligii Studenţilor, imediat după ieşirea din infernul de la Măgurele. Primele demersuri juridice împotriva agresorilor tot în acea perioadă au fost iniţiate. Evident, procurorii au aruncat totul la coş.
Tradiţia aruncării la gunoi a informaţiilor care îl incriminau pe Ion Iliescu şi gaşca sa de complici a continuat pånă astăzi, iar actualii procurori ai statului romån au desăvårşit opera înaintaşilor lor exoneråndu-l pe Ion Iliescu, printr-unul dintre cele mai josnice NUP-uri din istoria Parchetului. Conducătorul echipei de procurori care l-au albit pe Iliescu de sångele de pe måini, elodianusul Marius Iacob, tocmai a fost confirmat din nou pe post.
Încă sunt pe rol procese intentate de Asociaţia Victimelor Mineriadei, vor urma probabil şi acţiuni la nivelul instanţelor internaţionale, însă pånă la condamnarea de către corupta şi/sau impotenta Justiţie romånească a celor vinovaţi de crimele din iunie 1990 va mai dura. Pånă una alta, actuala şi viitoarele generaţii de români au dreptul să cunoască dimensiunile crimelor săvârşite de guvernanţii postdecembrişti ai României împotriva poporului român.
Totodată, vom încerca să aducem la lumină aspecte mai puţin cunoscute legate de fenomenul Pieţei Universităţii, date cunoscute de un număr restråns pe persoane implicate direct la acea vreme în segmentul de organizare a protestului, membri ai unei echipe formate mai mult sau mai puţin ad-hoc, care a muncit în umbră neîncetat. Unii dintre aceştia au fost ţinta organelor de securitate de la vremea aceea, ba chiar şi în prezent „beneficiază“ de o atenţie informativă susţinută.
„Iliescu şi ai lui, trădătorii neamului!“
Urmaşi ai securiştilor anilor ‘90, cei care au fost armata tenebroasă a feseneului/pede- sereului/pesedeului, se află încă în multe dintre instituţiile statului, membri ai Reţelei cu care se lăuda recent încătuşatul general/deputat/senator Cătălin Voicu, sluga supusă a generalului de patru stele Mitică Venicius Iliescu, la råndul său slugă supusă a lui Ion Iliescu.
Nu doar aceştia au fost slugile supuse ale lui Ion Iliescu. Aproape întreaga clasă politică a Romåniei este tributară, într-un fel sau altul, lui Iliescu. Inclusiv actualul şef al statului, Traian Băsescu, care s-a lepădat totuşi de satană cu ani în urmă, moment din care a început să aibă necazuri ce continuă şi azi şi vor continua pånă cånd va crăpa Reţeaua cu tot cu cårpa kaghebistă din vårf.
Cei care l-au votat pe Ion Iliescu, fie ei imbecili sau manipulaţi, au fost primii spoliaţi de sistemul reprezentat la vårf de bătråna cårtiţă kaghebistă. Cei care răgeau, cu minţile tulburate, „nu ne vindem Ţara!“ şi „Jos le-gio-narii!“, lozinci diversioniste lansate de FSN, au fost fripţi şi traşi în ţeapă de haita lui Iliescu.
Avertismentele lansate de cei care îl contestau pe Ion Iliescu şi gruparea sa moscovită în Piaţa Universităţii, a tinerilor „legionari“ care strigau „Iliescu şi ai lui, trădătorii neamului!“, „Ţineţi minte cinci cuvinte: e mai rău ca înainte!“, s-au adeverit din păcate.
Statul fesenist a fost un instrument de jefuire månuit de nomenclaturiştii, securiştii şi activiştii comunişti, o adevărată tagmă a jefuitorilor, care au devenit baza oligarhiei politice combinată intim cu mafia politică. Câteva mii de profitori - direct conectaţi la cercul Reţelei controlate la vårf de Ion Iliescu - au devenit proprietari asupra capitalului naţional, creat de poporul român în timpul regimului comunist.
Sistemul Iliescu a creat o pletoră de politicieni corupţi, baroni locali, moguli susţinuţi de mafii şi interlopi care au provocat colapsul economic, financiar şi moral, adåncind agonia pe care o suporta Romånia încă din epoca Ceauşescu. Iliescu a vegheat la continuitatea Listei Securităţii şi a Partidului Comunist în sistemul politic şi de stat.
Prin aşa-zisa privatizare, s-a creat un sistem controlat al destructurării Romåniei, mecanism infernal care a dus la lichidarea unui patrimoniu creat prin munca a generaţii de romåni - în beneficiul hoţilor de stat şi de partid, incompetenţilor şi infractorilor apăraţi de un sistem juridic care a generat corupţia, a consfinţit traficul de influenţă, comisioanele şi mita politică.
Sistemul şi-a creat nu atåt o ideologie, în sensul clasic al cuvåntului, în schimb şi-a format o clientelă şi reprezintă la råndul său o clientelă care a promovat interesele de clan ale fostei nomenclaturi, grupare care controlează astăzi cea mai mare parte a media, a serviciilor secrete şi administraţiei de stat. Puterea politică a funcţionat pe principiul rotativei, alternån-
du-se grupuri cu nimic diferite ideologic, pe fond, formate din membri ai aceluiaşi Aparat.
Majoritatea celor care au condus şi conduc încă Romånia provin din baza de date a Securităţii, fie ea securitatea de limbă romånă sau de limbă rusă. Sistemul s-a „renuvelat“, şi-a pus o mască „democratică“ folosindu-se chiar şi de efigiile fostelor partide interbelice. Nucleul actualei oligarhii este vechea nomenclatură care a ajuns din nou în poziţia de control a pårghiilor economice, politice şi administrative ale noii Romånii, membră atåt a NATO, cåt şi a UE.
Iliescu „cel sărac“ a fost principalul reprezentant al unei minorităţi, tagmă oligarhică care a dominat şi controlat discreţionar Romånia aproape două decenii. Zilele trecute, s-a zvonit pe Twiter, pe reţele online şi pe Wikipedia că a dat colţul după întålnirea cu Gorbaciov, alt criminal de romåni. Zvonul nu s-a confirmat din fericire, deoarece Iliescu trebuie să trăiască, credem noi, vechii golani ai Pieţei Universităţii, pentru a apuca să plătească pentru crimele sale împotriva romånilor, împotriva generaţiei mele, rămasă în istoria recentă pentru un răspicat „Jos comunismul!“, „Jos Iliescu!“.
„Cine uită nu merită!“
Din păcate, prozeliţii lui Ion Iliescu s-au înmulţit astăzi, culmea, după 20 de ani. Fătălăul Crin Antonescu, ipochimenul Emil Constantinescu s-au asociat „brandului Iliescu“, sunt actualii fani ai „cårpei kaghebiste“, se afişează la braţul patibularului (DEX: vrednic de spånzurat) cu rånjet senil, rånjet care s-a lăţit şi pe feţele domniilor lor liberale, creştin-democrate etc.
Actuala situaţie, de fapt, descrie o absurdă şi terifiantă totodată banalizare a răului şi a nedreptăţii. Pare din ce în ce mai îndepărtată împlinirea voinţei generaţiei mele care a albit tot aşteptånd să-l vadă odată pe Iliescu judecat pentru sångele vărsat sau care încă aşteaptă ca FSN/PSD să se ducă în URSS împreună cu Iliescu-KGB.
Moştenirea otrăvită lăsată romånilor de Ion Iliescu este chiar clasa politică actuală, dominată de impostură. Ba chiar a înflorit o nouă generaţie de impostori - copiii biologici sau spirituali ai activiştilor comunişti şi ai nomenclaturii - tartori de tip nou care taie şi spånzură cu eficacitatea siniştrilor lor înaintaşi. Faptul că un Tismăneanu, cel care îi lustruia cu abnegaţie statuia lui Ion Iliescu, cu limba, a ajuns în conducerea unei instituţii bugetare a guvernării PD-L - Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului etc, care trimite acum răvaşe victimelor Mineriadei pentru a le colecta, cică, mărturiile, este încă o probă a şocantei şi jalnicei imposturi care caracterizează contextul politic actual.
În ce ne priveşte, pe parcursul următoarelor luni vom rememora - pe bune - istoria fenomenului Piaţa Universităţii, represiunea şi Mineriada ordonată de Ion Iliescu, astfel ca, măcar simbolic, după 20 de ani, să readucem aminte noilor generaţii pe ce se întemeiază viaţa lor de astăzi. „Cine uită nu merită!“ era una dintre lozincile centrale ale Pieţei Universităţii. Unii dintre noi, cei de atunci, dintre vechii golani, nici nu uită, nici nu iartă.
Demersul ziarului „Curentul“ este susţinut documentar de Asociaţia Victimelor Mineriadei, de reprezentanţii organizaţiilor fondatoare ale Pieţei Universităţii, printre care se numără Grupul Independent pentru Democraţie - una dintre primele organizaţii create după decembrie 1990, preponderent formată din studenţi medicinişti, seniori ai Ligii Studenţilor din Universitate, Arte Plastice şi foşti reprezentanţi ai organizaţiei studenţilor din Arhitectură - instituţiile garnizoană ale studenţilor care au imprimat o trăsătură inconfundabilă de inteligenţă creatoare şi elan tineresc celei mai semnificative manifestaţii anticomuniste a anilor ‘90.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu