Părintele Arsenie s-a rugat ca Dumnezeu să trimită un duhovnic, şi-apoi s-a rugat la Maica Domnului şi l-a luat Maica Domnului de mână şi l-a dus în Sfântul Munte Aton şi acolo l-a dat în grija Sfântului Serafim, care cu aproximativ 200 de ani in urma a trecut in veşnicie. Şi-acolo a fost încărcat părintele Arsenie de har, darul Duhului Sfânt, clarviziune samd.
Ce vroiam să zic cu aceasta? Iată deci că Dumnezeu a lucrat la părintele Arsenie prin Sfântul Serafim care a trecut. Susţin ce a zis părintele Filotheu şi anume: „Cărţile sunt duhovnicii care nu ne amăgesc, care nu ne înşală”. Şi astea sunt în vremuri din urmă povăţuitorii noştri cei adevăraţi. Că mai sunt şi alţii .... Da! Sunt! Are Dumnezeu foarte mulţi. Când vorbea părintele Cleopa autocare întregi rămâneau doritoare de a se mărturisi, coborau din autocare cu zecile. Şi părintele Cleopa, cu înţelepciunea care i-a dat-o Dumnezeu, zice: Da, dar eu nu vă mărturisesc acum, acum numai vă spun ceva la cei care ziceţi că vreţi să mărturisiţi: care dintre voi sunteţi tutunari?. Dupa 40 de zile veniţi aici că vă spovediţi, dar lăsati ţigara. Care n-aţi postit lunea, miercurea şi vinerea? Postiţi şi când se implinesc 40 de zile veniti. Care sunteţi alcoolişti? Care trăiesc în concubinaj? Uite, citiţi rugăciunile alea, faceţi milostenie, spunea părintele, şi după 40 de zile veniţi. Ce crezi că veneau 50? Veneau 3 care erau hotărâţi. Zice părintele Cleopa către mine: Măi, părinte, mai bine cu 50 la Rai decât cu 500 la iad!
Deci, un duhovnic oarecum îşi triază fii duhovniceşti şi dacă vede că nu sporeşte îl trimite la altul. Du-te că eu nu te pot ridica, baţi pasul pe loc şi în viaţa duhovnicească nu e pasul pe loc. Ori înainte, ori înapoi. Deci, ne trebuie duhovnici, e adevărat. Dar atunci să facem ce a făcut mama părintelui Arsenie. Era copilă tânără şi zice: Doamne, dacă mă vei vrednici să mă căsătoresc, şi-mi dai copii, parte bărbătească, femeiască, Ţie ţi-i voi da. Ţie să-ţi slujească.
Aţi văzut ce fel de preocupare avea mama unui duhovnic, despre care Parintele Teofil zice că unul mai de vârf, în ţară, care a lucrat în biserică, ca părintele Arsenie n-a cunoscut. S-a zămislit părintele Arsenie în pântecele mamei. A stat curat el acolo, noua luni în pântece, cât tatăl-său s-a dus în America, şi-apoi până a înţărcat. Iată, s-a semănat grâul, a venit vremea la săpat, s-a copt, l-a cules. Aşa facem noi cu pământul. Aşa trebuie şi cu copilul acela, viitorul cetăţean al Raiului. Fiecare avem dorinţa asta şi pentru asta ne-a adus Dumnezeu în lume.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu