Un părinte din Cluj, care avea probleme foarte mari în parohie cu privire la o bucată de teren ce aparţinea bisericii, a dat în judecată pe cei care au luat acest teren. Ş mulţi ani de zile s-a tot judecat şi nu şi-a rezolvat această problemă. Dar, venind la Aiud, i-am dăruit un femur din osuarul de la Aiud. L-a primit cu lacrimi în ochi şi s-a bucurat foarte mult şi când l-a dus la biserică a ţinut mult ca să-i spună Sfântul care-i este numele. I-a pus pe toţi cei din parohie să se roage, au făcut slujbe speciale pentru acest Sfânt şi Sfântul le-a spus că-l cheamă Gheorghe. Asta a fost o bucurie foarte mare pentru el, pentru că şi pe el îl cheamă tot Gheorghe. Şi, după ce i s-a descoperit şi numele, nu a mai durat mult şi după câteva zile i s-a rezolvat şi problema aceasta juridică legată de acel pământ.
Nişte fii duhovniceşti de-ai acestui părinte, respectiv soţia, nu putea rămâne însărcinată de patru ani de zile. Şi le-am dat ulei din candela sfinţilor, spunându-le să ia câte trei picături după anaforă şi după aghiasmă. Au şi făcut, şi aceasta a rămas însărcinată. Tot acestei femei i-a crescut la un moment dat la piept un chist exterior cam de vreo 4 mm şi mi-a spus că s-a dat cu untdelemn de la sfinţi dimineaţa şi până seara nu mai avea nimic.
O altă fată din Cluj a venit cu un grup din oraş şi s-a închinat la Sfinţi, s-a închinat la icoana Maicii Domnului şi i-a cerut voie maicii care era la osuar dacă poate să se dea cu puţin untdelemn la cap. A făcut acest lucru şi a revenit după o perioadă spunând că după 4 zile, când s-a pieptănat nu mai avea nicio problemă la cap. Şi i-a arătat maicii căreia i-a cerut să-i dea voie să ia untdelemn locul unde era chistul la cap; era destul de mare. Se vedea în acel loc acum ca un punct alb şi ca o arsură.
Tot aşa nişte maici cu dureri foarte mari de cap s-au dat cu acest untdelemn din candela Sfinţilor şi li s-au oprit pe loc durerile.
O familie din Piteşti, soţ şi soţie, tineri, erau foarte întristaţi ca nu puteau avea un copil şi se gândeau să abordeze o viaţă de familie mai austeră, mai despărţită unul de celălalt. Eu le-am vorbit despre Sfinţi şi despre uleiul din candela Sfinţilor şi le-am dat să ia împreună acel untdelemn. Soţia avea un virus în organism care, dacă ea ar fi rămas însărcinată, ar fi provocat multe complicaţii fătului, acest lucru contribuind şi el foarte mult la stările lor de deznădejde. Dar, prin minune dumnezeiască, ea a rămas însărcinată şi, după ultima analiza medicală, a constat că acesta dispăruse din organism.
Unui bărbat din Bucureşti de 46 de ani, i-au venit în ianuarie surorile disperate cu maşina, plângând pentru că fuseseră prin Bucureşti pe la Sfântul Nectarie, pe la Sfântul Ilie Lăcătuşul, să le asculte Sfinţii rugăciunea şi să-l vindece pe fratele lor care era internat în spital, operat pe creier şi care se afla în comă din cauza unei tumori foarte mari, nemaiprimind nicio şansă de supravieţuire din partea medicilor. Şi, mergând la Radu Vodă şi aflând de la o femeie că sunt Sfinţi mari care fac minuni la Aiud, au venit spre seară şi plângeau cu amar din faţa casei şi până la osuar, şi acolo, în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfintelor Moaşte. Le-am dat untdelemn şi le-am spus să-l dea pe cap în semnul Sfintei Cruci. Când au ajuns la Bucureşti aşa au şi făcut. Şi după ce l-au dat cu untdelemn, medicii s-au răzgândit şi l-au băgat din nou în operaţie. L-au operat şi minune dumnezeiască! După trei zile de la operaţie a fost în picioare, fără pierderi de memorie, fără ameţeli, fără nicio reacţie adversă la problema pe care a avut-o la cap. Iar în Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, au venit împreună la Aiud şi plângeau toţi de bucurie. Bărbatul a fost cel care a condus maşina de la Bucureşti până la Aiud, ca să aducă mulţumire Sfinţilor pentru această minune care s-a făcut cu el. I-am şi văzut operaţia. Un sfert din cap era tăiat în zona frunţii. Şi era şi el oarecum şocat de locul Aiudului, pentru că nu se aştepta să vadă mănăstirea în forma în care este ea, adică pe Râpa robilor. Intrând în osuar, a rămas oarecum mut faţă de ce a văzut acolo – icoana Maicii Domnului şi Sfintele Moaşte. Mama lui spunea întruna de mulţimea lacrimilor vărsate pentru copilul său că i-au secat şi lacrimile şi mulţumea Maicii Domnului şi acestor Sfinţi că i l-a vindecat. Ţi se sfâşia inima când te uitai la ei. Ei sunt o mărturie mare de credinţă a unei întregi familii care s-au rugat pentru un fratele de-a lor ca Dumnezeu să-l vindece.
O femeie din Târgu Jiu a venit cu taxi-ul, maşină plătită de unul dintre băieţii ei, cu boli foarte multe în organism, printre care un diabet foarte ridicat, o infecţie foarte mare la picior, o gangrenă deschisă, care în timp, în loc să se cicatrizeze, s-a făcut şi mai mare din cauza diabetului, şi avea dureri foarte mari care nu o lăsau să doarmă noaptea. A spus că de luni de zile nu mai dormise. Era disperată. A mers pe la toate mănăstirile din zona Târgu Jiului, a fost la slujbele Sfântului Maslu foarte des, atât la mănăstire cât şi acasă, era spovedită şi împărtăşită. Şi tot aşa, ca în cazul celălalt, un părinte din Sfântul Munte i-a spus că la Aiud sunt Sfinţi care fac minuni foarte mari şi să meargă acolo neapărat pentru că va primi ajutor de la Dumnezeu. A venit la Aiud plângând cu disperare de durerile şi de necazurile ei. I-am dat un litru de untdelemn din candela Maicii Domnului de la Sfinţi şi i-am spus să se dea în semnul Sfintei Cruci pe rană de 40 de ori. Asta a şi făcut şi la mai puţin de o săptămână m-a sunat şi mi-a spus cu lacrimi în ochi că i-au încetat durerile. Nu o mai durea deloc, asta în condiţiile în care lua medicamente de la cele naturiste şi până la celelalte, fără niciun rezultat. Şi în mai puţin de două săptămâni mi-a spus că a început să i se cicatrizeze rana.
Un părinte din Satu Mare a primit binecuvântare de la preasfinţitul Iustinian de a aduce Sfinte Moaşte de la Aiud la biserică şi să le păstreze în Sfântul Altar. Şi mi-a spus că până să aducă sfintele moaşte în parohie erau întotdeauna neînţelegeri şi tensiuni între credincioşi. Dar de când au venit Sfintele Moaşte s-a aşternut o pace şi o linişte peste tot. Un alt lucru extraordinar pe care l-a spus părintele a fost că au început să vină oameni care până atunci nu cercetau deloc biserica. Pur şi simplu se vedea că erau parcă chemaţi şi aduşi în biserică de o forţă nevăzută, de harul lui Dumnezeu şi voiau să caute ceva în biserica respectivă. Şi părintele, văzându-i aşa porniţi, le-a spus despre Sfinţii de la Aiud la care s-au închinat cu multă evlavie şi cu lacrimi în ochi. Şi mai mult, părintele, având şi ceva construcţii de făcut, a început să primească donaţii datorită acestui har pe care îl au Sfinţii şi datorită liniştii pe care o primesc oamenii atunci când se închină la aceste Sfinte Moaşte.
O fiică duhovnicească din Aiud, având mari probleme cu sarcina din cauza unei infecţii urinare de care nu a scăpat cu niciun medicament, s-a închinat la Sfintele Moaşte, a luat din untdelemnul Sfinţilor şi înainte de naştere cu vreo patru luni de zile, după ce a repetat analizele, medicii i-au spus că nu mai are deloc acea infecţie urinară.
Un călugăr român din obştea mănăstirii Sf. Sava din Ierusalim mi-a relatat o întâmplare minunată. Într-una din zile, stareţul se ducea, după obicei, să se închine la sfintele moaşte din osuarul mănăstirii, care cuprinde părticele dintr-o mulţime de sfinţi mari, printre care si sfinte moaşte de la Aiud, pe care părintele stareţ le ţinea cu multă evlavie. Şi, în ziua aceea, când a intrat, o mireasmă puternică l-a învăluit deodată. Şi a căutat la toate moaştele să vadă de unde vine mireasma şi, spre surprinderea şi bucuria lui, a văzut că mireasma venea de la sfinţii de la Aiud. A chemat toată obştea să se închine şi mare i-a fost mirarea când a aflat că românii nu şi-au canonizat martirii şi zac aruncaţi în gropile Aiudului.
De aceea îndemn pe toţi credincioşii să se închine şi să îi cinstească pe aceşti mari martiri ai noştri, pentru că aşa cum spune Părintele Justin, numai rugăciunile lor ne mai pot scăpa neamul din căderea mondială de azi.
OFRANDE
Radu Gyr
Din luptele şi-nfrângerile noastre
aşternem trepte altor noi destine,
o scară de argint peste dezastre,
s-o urce paşii lumii care vine.
Din fiecare rană ce ne doare,
din orice răstignire mai adâncă,
am pus armuri pe piepturi viitoare
şi-o spadă grea în mâini ce nu sunt încă.
Din mărăcini, din lacrimi şi din cuie
vor creşte mângâierile fraterne
pe care, mâine, alţii le-or aşterne
pe frunţi ce-n urma noastră suie.
Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
răsare mângâierea de mătase
pe care mâine alţii au s-o lase
pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.
Şi când, sub noaptea smârcului şi-a zloatei,
închidem luptă, lacrimă şi rană,
din viermuirea noastră subterană
noi creştem pâine pentru foamea gloatei.
extras din revista Atitudini, nr. 6
Sursa: Apologeticum
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu