Suntem in plina febra a pregatirilor pentru St Valentines, mă sfiesc să-l numesc Sfântul Valentin, pentru că nu văd legătura între viata mucenicului Valentin, mărturisitor al credlntei crestine, si marele kitsch mediatic Valentine's Day ce se porneste de la începutul lunii februarie. Cred că nici Sfântului, privind din Ceruri, nu-i plac modul eronat în care azi îi sunt percepute viata, atitudinile si chiar modul în care este sărbătorit. Dar cum să întelegi dacă îmbrătisezi, asa, peste noapte, cultul sfintilor fără a citi integral viata unui sfânt măcar, fără a te ruga cu predilectie nici unuia dintre ei? Câti dintre cei foarte entuziasti în aceste zile au văzut măcar coperta Proloagelor sau Acatistierul? De aici ar trebui să întelegem că ceva nu este în regulă cu circul Valentine's Day. Dar să vedem ce spune în esentă una dintre variantele Vietii Sfântului Valentin.
Se spune că împăratul Claudius al II-lea nu reusea să-si adune oastea pentru că bărbatii refuzau să se înroleze. Credea că motivul era acela că bărbatii romani nu voiau să îsi părăsească sotiile. Din cauza acestui fapt, împăratul a interzis logodnele si nuntile în Roma. Un preot crestin, pe nume Valentin, a intuit imediat că tinerii au primit o ispită greu de purtat; o fi văzut cu sigurantă că interzicându-li-se căsătoria, unii tineri, deznădăjduind, au căzut pradă desfrâului, traiului în concubinaj. El, iubitorul de Hristos si de oameni, stia prea bine cuvântul Sfântului Apostol Pavel ce recomanda celor ce nu pot să se înfrâneze să se căsătorească. Valentin neputând răbda pierderea sufletească a acestora, a cununat în secret perechile ce au apelat la el. Si-o fi zis cu sigurantă: "mai bine îmi pierd eu viata aceasta trecătoare, decât să-si piardă acesti tineri sufletele". Când împăratul Claudius a aflat că preotul Valentin a nesocotit hotărârea sa, l-a întemnitat pe părinte, care a murit ca martir în închisoare în anul 270 d.Hr., la data de 14 februarie.
După cum se observă, Sfântul a accentuat valoarea Tainei Cununiei. Cu sigurantă că a făcut-o pentru a-i feri de desfrânare, de concubinaj pe cei ce apelaseră la el. Sfântul Valentin L-a mărturisit pe Hristos ca si Sfântul Pavel odinioară care le spunea corintenilor: Fugiti de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine însă se dedă desfrânării păcătuieste în însusi trupul său (I Conrinteni 6,18).
Ne întrebăm ce legătură are Sfântul Valentin cu păgânul Cupidon, fiul bezmetic al zeitei dragostei Venus, cu căsătoriile de o zi (mai bine zis de-o noapte), cu chefurile monstruoase de prin statiunile turistice si concursurile cu premii constând în pachete de prezervative. Garantat, nu-i nici o legătură. De aceea spuneam că Saint Valentine nu-i mucenicul lui Hristos. Mai mult, ne aminteste de zeii greci închipuiti după poftele oamenilor sau de betiile dionisiace.
Spunea părintele Savatie Bastovoi într-un articol pe această temă; "Nu trebuie să primim soaptele demonice ale desfrâului dacă avem măcar o mică simpatie pentru acest Sfânt Valentin, iar dacă ne place mai mult să rămânem în desfrâu, atunci să-l urâm pe acest Sfânt Valentin, să-l urâm cu adevărat, după cum si el a urât desfrânarea noastră". Desfrâul a început să fie acoperit si justificat cu numele lui Valentin, mucenicul crestin, iar aceasta-i cu adevărat un lucru demonic.
In anul 2002, Vatentine's Day s-a intersectat cu Anul Caragiale. A fost un bun prilej pentru televiziuni să dubleze justificat circul mediatic.
Curat murdar!
Doamne, pe viitor, păzeste-ne!
Extras din cartea "Hristos si tinerii" de Laurentiu Dumitru
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu