O ipostază mai puţin cunoscută a lui Ion Luca Caragiale: cugetător creştin. Nimic fără Dumnezeu

Jurnalul Naţional ne-a pus la dispoziţie în ultima sa ediţie de colecţie un CD de excepţie, prin care facem cunoştinţă cu poeziile tulburătoare ale lui I.L. Caragiale, în interpretarea Maestrului Tudor Gheorghe.

În postarea de mai jos, vă oferim doar unul din textele profund creştine ale lui I.L. Caragiale, intitulat “Nimic fără Dumnezeu”.

Adu-ţi aminte din când în când, omule, de clipele crunte ale primejdiei prin care a fost înaltă poruncă să treci şi ridică laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.

Să-ţi fie zi de mare rugăciune ziua când voia Tatălui nostru care este în ceruri a fost să te ierte pe tine şi pe ai tăi de cea din urmă durere a lumii acesteia de jos.

Nu uita în dimineaţa zilei aceleia să zici din fundul sufletului: Doamne! În primejdie de pieire călca piciorul meu şi tu, bunule, ai poruncit să se ridice stavilă între mine şi moarte!

Prin dese perdele de lacrimi citiseră ai mei osânda mea şi, fără să se răscoale împotrivă-Ţi, dreptule jude­cător, plecaseră sdrobiţi frunţile la pământ, căutând un locaş de veci pentru rămăşiţele mele de lut.

Spânzurat de un fir de păianjen, un fir de nimic, cu căpătâiul pierdut în tăria ta albastră şi luminoasă, atâr­nam deasupra unei înfiorătoare prăpastii, ce se des­chidea, cu fundul negru fără o rază de lumină, printre colţuri de stânci sparte de isbiturile de mii de mii de ani ale trăsnetului. Şi acolo, sufletul meu, desnădăjduit, o clipă a crezut că şi el va să moară odată cu greul meu trup şi din adânc strigat-am către tine: Doamne, auzi-mă şi mă mântuieşte !

Şi tu m-ai auzit şi n-ai vrut pierzarea mea! Ţi-ai aple­cat ochiul asupra robului tău şi mila ta a poruncit firu­lui de păianjen să nu se rupă şi acel de nimic fir, aproa­pe nevăzut, a fost odgonul meu de scăpare.

Mulţumescu-Ţi, Doamne! Nimic fără voia ta !

(1898)