Chişinău, 4 noiembrie: CHEMARE CĂTRE TOŢI CREŞTINII ORTODOCŞI LA APĂRAREA PROPRIILOR DREPTURI. IMPOTRIVA DICTATURII BIOMETRICE

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos!

Pe 4 noiembrie 2009, în faţa Parlamentului se va desfăşura o acţiune de protest anticod în forma stării de rugăciune.

Toţi cei care nu vor să-L trădeze pe Hristos şi să intre în lagărul electronic global să vină la Chişinău pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin în propria ţară.

Creştinii din toată ţara se adună în faţa Catedralei „Naşterea Domnului" din capitală, la ora 9³⁰.

+ + +

Toţi cei care nu vor să-L trădeze pe Hristos şi să intre în lagărul electronic global să vină la Chişinău pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin în propria ţară. Ne cheamă spre această acţiune prorocirile făcute de însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi de Sfinţii Părinţi despre vremurile cele de pe urmă şi semnele lor pe care le vedem peste tot.

Prin cipuri, coduri de bare cu cei trei de „6” pe toate produsele comercializate, carduri bancare, paşapoarte biometrice, coduri fiscale, experimente tot mai îngrozitoare cu implanturi de cipuri pe oameni şi multe altele, vedem că nu mai este vreme de pregetat pentru a ne cere dreptul la libertatea cea adevărată întru salvarea sufletului nostru şi al urmaşilor noştri.

Clerici şi mireni, de la mic la mare, să venim şi să ne arătăm fără temere îngrijorarea cea mare şi să protestăm contra dictaturii electronice ce se instaurează, să ne cerem dreptul pentru a ne trăi viaţa fără cu cod, să putem cumpăra şi vinde produse liber, să ne tratăm la medic, să primim salariul şi pensia, să naştem copii şi să-i dăm la grădiniţă şi la şcoală, să ne întreţinem casa, să conducem maşina, tractorul şi chiar să mînăm căruţa, şi multe altele.

P. Paisie Aghioritul spunea:

Dar lucru ciudat este că mulţi oameni duhovniceşti, pe lângă faptul că fac tâlcuirile lor proprii, se mai şi tem cu o frică lumească de „punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit să se neliniştească duhovniceşte, să-i ajute pe creştini cu neliniştea cea bună şi să le întărească credinţa, şi astfel să simtă mângâierea dumnezeiască.

Mă mir cum toate aceste evenimente nu le creează probleme de conştiinţă! De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor? Şi, dacă îl ajută pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag şi alte suflete la pierzare? Căci la aceasta se referă: „ ...ca să înşele, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi" (Mc. 13, 22).

Ortodoxia triumfătoare rusească sărbătoreşte 65 de ani de la eliberarea Sevastopolului, după reţeta "sex, droguri şi rock'n'roll"

Obama, scenarist pentru Apocalipsa. Decret discriminatoriu al presedintelui american prin care se instituie starea de urgenta sanitara in SUA

Decretul liderului de la Casa Alba, Barack Obama, prin care se instituie starea de urgenta sanitara in SUA, va imparti cetatenii americani pe mai multe categorii, astfel incat batranii si cei cu dizabilitati nu vor primi ingrijire medicala in cazul contactarii gripei porcine. Pana in prezent, 46 de state americane au fost atinse de acest flagel iar milioane de pacienti au fost contaminati, inregistrandu-se circa 20.000 de spitalizari si cateva mii de decese. Dat fiind acest context critic, cotidianul american New York Times a facut o serie de dezvaluiri socante vizavi de pregatirile care se fac pentru a preintampina aceasta pandemie de gripa H1N1. Potrivit New York Times, decretul lui Obama va tria pacientii in patru categorii care vor fi sacrificate in cazul in care situatia va iesi de sub control. Prima va fi constituita din oamenii care se inscriu la categoria "Do Not Resuscitate"(a nu se resuscita -n.red.), asa cum sunt numiti cei care au dat dispozitie in testamentul lor biologic ca vor sa se sustraga oricarei folosiri perseverente a terapiei. In celelalte trei categorii vor intra varstnicii, pacientii cu dializa si cei cu patologii neurologice grave. In cazul acestora, daca situatia depaseste un prag critic, autoritatile sanitare vor putea "impiedica internarea in structuri spitalicesti, sau nega folosirea de aparate artificiale de respirat", adauga New York Times, citand din documentul emis de catre Casa Alba. Unul dintre primele state care au decis alinierea la aceasta politica intocmita pe fondul pandemiei de gripa porcina este Utah. Autoritatile acestui stat au pus deja la punct un un tabel de parcurs precis. Acest tip de rationament si refuz al ingrijirilor va pleca in primul rand din azilurile pentru batranii care nu sunt autosuficienti, penitenciare si institutii pentru persoane cu dizabilitati, pana la extinderea acelorasi criterii la totalitatea populatiei.

Madalin NECSUTU
ZIUA

Cronicara Simona despre vacanta noastra de vara. Petru-Voda, Sihastria, Prislop, Sarmizegetusa, Bucuresti, Aiud…

De mult m-am gândit să scriu ce am mai făcut eu în ultimul timp, pentru că deja ceea ce scriu despre sentimente şi trăiri devine neinteresant.

Ei bine, am fost la Petru Vodă, unde am rămas 4 zile.A fost un drum lung, dar foarte frumos, cu cântece, cu Gheorghe Zamfir, cu Tudor Gheorghe, cu Doina Aldea.
Am ajuns acolo.Nu am eu puterea să descriu ceea ce simţi şi ceea ce devii în momentul în care vezi cerul şi stele aproape de tine, de parcă le poţi chiar atinge, însă e o senzaţie minunată.
Am intrat la Părintele Iustin, într-o cămăruţă caldă în care încăpeau maxim 5 persoane.Deşi era foarte multă lume afară, iar Părintele nu se simţea tocmai bine, ne-a vorbit, încet ce-i drept, dar parcă mai mult îl auzeai cu inima decât cu urechile, şi un singur lucru ni l-a zis tare şi răspicat:"De când eram copil şi l-am citit pe Eminescu, mi-am zis:Un aşa geniu nu are cum să moară la 39 de ani."Ne-a asigurat că noi suntem viitorul şi ca trebuie să luptăm, ne-a îmbărbătat cu un pahar de vin roşu şi ne-a binecuvântat.
Un lucru vi-l spun sigur:La Petru Vodă e o altă lume!

Am trecut apoi în grabă şi pe la Sihăstria, iar drumul spre casă a fost la fel de frumos, dar parcă mai liniştit.

Şi pentru că a fost vară, nu puteam să nu văd şi marea.Mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut.Cu părere de rău, nu cred că vara care vine am să mai am curajul să spun Costineşti, pentru că relaxare în mizerie nu se poate.Dar prietenii au acoperit gustul amar lăsat de peisaj, iar Rareş a avut grijă să mă îndulcească cu clatite uriaşe.

Am fost apoi în tabără la Hunedoara.Ne-a plăcut.Deşi organizatorii de la Costeşti nu prea s-au ţinut de cuvânt şi ne-au cam dat planurile peste cap, am reuşit să vedem cetăţile Blidaru, Costeşti, Sarmizegetusa Ulpia Traiana şi Regia.Ghizii noştri au fost cam rezervaţi în explicaţii, dându-ne exact răspunsurile de care ne temeam, la unele întrebări mai incomode:"Asta nu pot să vă zic eu", "Aici părerile sunt împărţite", etc.Oricum încercările acestea de eschivare, nu au făcut altceva decât să ne deschidă apetitul.
Am trecut pe la Prislop.Am fost la mormântul Părintelui Arsenie Boca, unde ne-a dat o lecţie de viaţă un copil de 10 ani şi unde am văzut cum arată puritatea pe figura unei fetiţe care se juca cu ceară(cea din fotografie).
Am văzut o defilare a dacilor şi a romanilor, am primit margarete, am făcut focuri de tabără, am cântat şi la plecare am uitat câte ceva.Ne-a părut rău că nu am ajuns la cei doi bătrâni despre care am auzit că locuiau undeva mai sus de cetatea Costeşti(care era şi ea destul de sus) , că nu coboară în sat decât de două ori pe an, şi că beau încă apă din nişte conducte construite de daci.
Am ajuns acasă obosiţi dar fericiţi.

Şi pentru că vacanţa aproape se termina, am mai simţit nevoia de încă o plecare.Am fost la Bucureşti la festival.Deşi dorinţa mea e să ajung odată şi-odată la Coachella, am zis că m-aş putea încălzi şi cu trei zile de festival la Bucureşti.A fost frumos şi aici, am împlinit un an, ne-am distrat pentru că suntem încă tineri şi am suferit la meciul României, pe o terasă din mijlocul Bucureştiului.Acolo aveau un mod ciudat de a ne ura bun venit: aruncau cu apă pe geam.Aveau şi de ce până la urmă.Ne-am dat seama de asta abia când nu ne mai auzeam unii pe alţii şi am înţeles că acolo nu se doarme noaptea.Ne-am întors cu gânduri bune şi cu chef de şcoală.

N-am reuşit să ajungem în prima zi de clasa a 12a pentru că am plecat la Aiud.Aceeaşi atmosferă cuprinzătoare ca şi anul trecut, aceeaşi lacrimă la auzul imnului legionarilor, dar parcă tot mai puţini au rămas.Ne-am oprit şi la mormântul lui Gavrilă Ogoranu.
Apoi am plecat din nou spre casă.

În rest, ne-am continuat orele de sculptură cu domul Nicolae Purcărea, am intrat serios în postura de majori, ne gândim temeinic la ce vom face după bac şi acum câteva zile ni s-a deschis o uşă importantă în ceea ce priveşte atât de dorita noastră relaţie cu elevii basarabeni.(vă ţinem la curent cu asta).
Aşadar...ce ne rămâne de făcut?Să cultivăm în continuare seminţe bune pentru ca ceilalţi să le poată culege roadele.

Sursa: http://epiloguri.blogspot.com/

Parintele Justin: Nu exista solutii omenesti! Solutia este moartea pentru Hristos! Respingeti vaccinul! Cipul, arma impotriva omului.

- Părinte, cum sfătuiţi poporul să procedeze cu aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forţa, asupra copiilor noştri şi asupra mamelor însărcinate, şi poate pe viitor asupra tuturor?

- Dragii mei, e greu să dai un răspuns unui popor întreg, pentru că nu avem decât soluţii dureroase, pentru că aceasta este realitatea în care trăim, foarte, foarte dureroasă. Am spus de la începutul anului că trebuie să ne pregătim pentru martiraj şi mai mult de atât nici nu aş mai fi avut de grăit, dar oamenii sunt neputincioşi cu duhul şi cu mintea ca să înţeleagă. Nu e uşor să trăieşti în ziua de azi. Dar dacă Domnul aşa a binevoit ca noi să suferim aceste vremuri, apoi trebuie să ne supunem şi să primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastră, ca din mâna lui Dumnezeu, şi nu a vrăjmaşului. E mai greu acum, pentru că ne-am învăţat cu comoditatea, cu televizorul şi cu toate mofturile şi libertăţile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul dăunător al acestor libertăţi - ne-au slăbit puterile sufletului. Mintea este îngreuiată, trupul slăbit şi datorită alimentaţiei otrăvite cu care ne hrănesc mai marii noştri, şi nu suntem obişnuiţi să purtăm niciun fel de război, nici duhovnicesc, nici trupesc. De aceea, vă rog să nu mai căutaţi soluţii. Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos. Tată pe fiu şi mamă pe fiică va da la moarte. Iată că asistăm la împlinirea acestei proorocii. Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori să luăm modelul lui Brâncoveanu, care cu mărime de suflet privea mucenicia fiului său cel mic, Matei. Învăţaţi copiii să trăiască în legea creştinească, aceste obiceiuri să le deprindă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nicio altă ştiinţă, de nicio şcoală; prin orice mijloace copiii noştri sunt otrăviţi nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atâtea informaţii mincinoase la adresa creaţiei lui Dumnezeu, cu calculatorul şi cu tot soiul de filme, care oferă copilului o educaţie antihristică. Dacă nu aveţi unde să vă retrageţi din societatea aceasta potrivnică lui Dumnezeu, staţi fiecare la locurile dumneavoastră şi mărturisiţi pe Hristos, opunându-vă tuturor măsurilor viclene de exterminare a omului. Pentru că asta tânjeşte vrăjmaşul să facă, să distrugă făptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este - crearea OMULUI: De ce îl iubeşte Dumnezeu atât de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui să prindem putere şi curaj, pentru că dacă suntem aşa de tare luptaţi şi împresuraţi din toate părţile de atâtea primejdii şi nevoi, înseamnă că şi invidia vrăjmaşului se măreşte datorită dragostei lui Dumnezeu sporite faţă de noi, chipul şi asemănarea Sa. Dar iată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu că încă mai rabdă toate păcatele şi fărădelegile noastre. Numai dracul nu înţelege mila şi iertarea lui Dumnezeu, că dacă ar fi înţeles-o, cred că s-ar fi pocăit şi el.
De aceea vă zic - aveţi încredere că Domnul vă va da putere să mărturisiţi pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire, fară să abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi.
Aşadar: Nu primiţi acest vaccin şi nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea şi americanii lucrează prin ei şi cred că au ajuns să o stăpânească deoarece nu mai au nicio sfială; totul este la vedere şi sunt conştienţi că nu mai au niciun adversar de temut şi luptă pentru exterminarea populaţiei, ca cei puţini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei studiază şi fac trierea iar modul prin care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăieşte, nu mai are putere. Singurele noastre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar şi mărturisirea. Nu se poate dragoste fară mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi dacă ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfa mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neştiinţă şi noi nu îl informăm şi îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători faţă de viitorul unei naţii şi al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care îşi pun viata pentru fraţii lor. De aceea, mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necontrolaţi! Nu îi lăsaţi să îşi facă mendrele lor, nu îi lăsaţi pradă educaţiei acestei societăţi, pentru că le-aţi asigurat şi moartea sufletească, dar iată că şi pe cea trupească! Mai degrabă ieşiţi din mijlocul acestei societăţi şi vă creşteţi copiii în dragoste şi simplitate. Sărăcia şi greutăţile vă vor întări mai mult şi mintea, şi sufletul, şi trupul. Nu vedeţi că prin atâtea libertăţi şi drepturi ale copilului, ei ajung să aibă dreptul de a ţi-l ucide, dreptul de a distruge o naţie?

- fragment din interviul acordat de Parintele Justin Parvu revistei Atitudini (interviul a fost realizat de Maica Fotini)

Părintele Arsenie Boca la Cluj-Napoca, în compania lui Lucian Blaga

În viaţa sa, părintele Arsenie (născut ca Zian Vălean Boca, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, la 29 septembrie 1910, plecat la cele veşnice în 28 noiembrie 1989, în chilia de la Sinaia, după două luni de suferinţă la pat, timp în care nu putea mânca nimic, şi îngropat în 4 decembrie la mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului) a umblat prin multe locuri din ţară, fie trimis în misiune, fie după voia sa.

Pe timpul când era stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (1940 – 1949), fiind sub ascultarea canonică a mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, părintele Arsenie făcea pastoraţie peripatetică (cu paşii) în satele Ardealului, dar şi cu trenul ori cu vreun automobil în oraşele Transilvaniei. Era invitat să ţină predici ori conferinţe, aşa cum după Revoluţie a fost invitat părintele Teofil, care şi el vieţuieşte la Mănăstirea Brâncoveanu.



Aşa a ajuns părintele Arsenie în municipiul Cluj-Napoca, se pare după 23 august ’44, căci la 30 august 1940, Clujul, ca şi nordul Ardealului, fusese cedat prin Diktatul de la Viena Ungariei horthyste. Am folosit expresia “se pare că după 23 august ’44”, deoarece nu posed o mărturie exactă sau o notaţie publicistică ori istorică până azi, deşi sunt unul dintre cei care umblu pe urmele biografiei marelui Arsenie din Prislop. Important şi interesant pentru clujeni este faptul că în Cluj părintele s-a întâlnit cu Lucian Blaga (n. 9 mai 1985, Lancrăm – dec. 6 mai 1961, în Cluj-Napoca), poetul şi filozoful nostru de mare profunzime, care făcuse şi teologia la Sibiu.

Blaga s-a refugiat în Sibiu, împreună cu Universitatea din Cluj, şi a locuit pe o stradă din parcul Sub Arini, azi strada Ion Codru Drăguşanu.



n perioada sibiană a lui Lucian Blaga, acesta a fost atacat în scris de părintele Dumitru Stăniloae, în scrierea “Poziţia dlui Lucian Blaga faţă cu Ortodoxia”, pe tema filosofiei blagiene a “marelui anonim”. Fără a intra în acest capitol al biografiei lui Blaga, demn de revăzut pentru ascuţimea spiritului polemic, atât al lui Blaga, cât şi al lui Dumitru Stăniloae, putem afirma şi fără dovezi scrise că, prin tradiţia de la Mitropolia Ardealului din Sibiu, părintele Arsenie s-a întâlnit cu Blaga în Sibiu în acei ani, ’40 – ’44. Şi după cum îmi spunea un preot sibian, azi nonagenar, părintele Nichifor Todor, “unde Stăniloaie l-a înţepat cu venin pe Lucian Blaga, părintele Arsenie l-a uns cu mir”.



Am căutat în Biografia lui Lucian Blaga- scrisă de Ioan Bălu, în patru volume- să găsesc episodul întâlnirii dintre părintele Arsenie şi Blaga, dar nu este notat. L-am căutat la telefon în Ploieşti pe Ioan Bălu, am vorbit, dar mi-a răspuns că nu are ştiinţă despre această întâlnire.





Am citit şi “Memoriile” mitropolitului Clujului, Bartolomeu Anania, precum şi dialogul cu A. Sasu, expus în recenta carte apărută, dar nu am dat de părintele Arsenie. Singurul text tipărit despre acest “fapt istoric” se află în cartea scoasă de episcopul Daniil al Daciei Felix (Banatul sârbesc), “Omul în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur”, carte în care după câteva meditaţii ale părintelui Daniil, sunt tipărite pentru prima dată note, însemnări, meditaţii ale părintelui Arsenie, manuscrise ce se află încă în chilia de la Sinaia.





Editorul-autor, Preasfinţitul Daniil, spune că lui i-a vorbit părintele Arsenie despre întâlnirea cu Lucian Blaga la Cluj, când poetul-filozof i-a spus părintelui Arsenie: “porţi o căciulă mare cât Ardealul”, la care, cu modestia sa binecunoscută, părintele a răspuns: “prea mă lăudaţi, maestre, mi-e greu să o port”. La care Lucian Blaga a conchis: “ba ai să o porţi!” şi acest dialog clujean între două spirite ardelene are un profetism escatologic încă nedecriptat.





P.S. Rog pe clujenii preocupaţi de perioada anilor ’44-’49, întru literatură ori publicistică, să spună dacă “ştiu ceva” despre acest episod clujean din biografia părintelui Arsenie şi a lui Lucian Blaga deopotrivă. Bineînţeles, prin intermediul ZIUA de CLUJ!





Articol din Ziarul de Cluj din date de 29 septembrie 2009-Pr. Nicolae Streza, Răşinari, Sibiu

Sursa: http://www.fundatiaarsenieboca.ro/

Cuviosul Serafim Rose despre ecumenism, zelotism si calea imparateasca

“Precum zic Părinţii, extremele de-a stânga şi de-a dreapta sunt la fel de rău-pricinuitoare… (Trebuie) să umblam pe calea împărătească, stând deoparte de aceste extreme. - Sf. Ioan Casian, Cuvântarea a II-a

Creştinii ortodocşi vieţuiesc astăzi într-una din cele mai critice perioade ale istoriei Bisericii lui Hristos. Vrăjmaşul mântuirii omului, diavolul, atacă pe toate fronturile şi se luptă prin toate mijloacele nu numai ca să abată pe cei credincioşi de la calea mântuitoare înfăţişată de către Biserică, ci sa biruiasca chiar Biserica lui Hristos, in pofida fagaduintei Mantuitorului (Mat. 16:18) si sa transforme insusi Trupul lui Hristos intr-o organizatie „ecumenica”, pregatind venirea alesului sau, Antihristul, marele conducator al lumii din zilele de pe urma.
Stim, cu siguranta, ca aceasta incercare a lui Satan nu va izbandi; Biserica va fi Mireasa lui Hristos pana la sfarsitul lumii si Il va intampina pe Hristos Mirele, la a Doua Sa Venire, neprihanita si nestricata de unirea nelegiuita cu apostazia acestui veac. Dar marea intrebare a vremurilor noastre, pe care si-o pun toti crestinii ortodocsi, este una foarte importanta: Biserica va dainui, dar cati dintre noi ne vom mai gasi in dansa, tinand piept puternicelor incercari ale diavolului de a ne trage din sanul ei?
Vremurile noastre se aseamana mult celor ale Sf. Marcu al Efesului, din secolul al 15-lea, cand se parea ca Biserica era pe punctul de a fi dizolvata in necuvioasa Unire cu Latinii. Cu mult mai rele si primejdioase sunt vremurile noastre, decat acelea; caci atunci Unirea a fost un act impus cu forta, din exterior, pe cand acum ortodocsii au fost pregatiti vreme indelungata pentru apropiata contopire „ecumenica” a tuturor bisericilor si religiilor, dupa decenii de relaxare, indiferenta, duh lumesc si ingaduinta in minciuna pierzatoare cum ca „nimic nu ne desparte cu adevarat” de toti ceilalti care isi spun crestini. Biserica Ortodoxa a supravietuit falsei uniri de la Florenta, si chiar a cunoscut, dupa aceasta, o perioada de prosperitate in exterior si de inflorire duhovniceasca in launtrul ei; dar dupa noua falsa unire, ce se urmareste acum, cu un elan sporit, va mai dainui Ortodoxia in afara catacombelor si a pustiei?
In timpul ultimilor zece ani si mai apoi, sub catastrofalul curs „ecumenic” urmat de patriarhul Atenagoras si urmasii sai, Bisericile Ortodoxe s-au apropiat, deja ingrijorator de mult, de un naufragiu deplin. Cea mai recenta declaratie „ecumenica” a Patriarhiei Constantinopolului, „Marturisirea de la Tiateira” (vezi The Orthodox Word, ian.-feb., 1976) este indeajuns de graitoare spre a dovedi cat de mult s-a pierdut din constiinta ortodoxa de catre Biserica Locala ce era odata intaia intre Bisericile Ortodoxe la marturisirea adevarului lui Hristos; acest document sinistru arata doar cat de aproape sunt ierarhii de la Constantinopol spre a fi absorbiti in „crestinatatea” heterodoxa a Apusului, inainte chiar de Unirea formala ce inca se pregateste.
Radacinile ecumenismului actual din Bisericile Ortodoxe se duc pana la renovationismul si modernismul anumitor ierarhi ai anilor 1920. In Biserica Rusa, aceste tendinte au zamislit, pentru inceput, miscarea „Bisericii Vii”, care, cu sprijinul regimului comunist, a incercat sa il inlature pe Patriarhul Tihon si sa „reformeze” Biserica intr-o maniera protestanta radicala, iar apoi - ca un urmas mai „conservator” al „Bisericii Vii” - institutia bisericii serghianiste (Patriarhia Moscovei), care a insistat, la inceputuri, asupra laturii politice a reconcilierii cu ideologia si telurile comuniste (conform scandaloasei „Declaratii” a Mitropolitului Serghie din 1927), si doar in ultimele decenii s-a aventurat, iarasi, pe taramul renovationismului ecleziastic, prin participarea sa activa in miscarea ecumenica. In Biserica Greaca, situatia a fost asemanatoare: „Sinodul Pan-Ortodox” renovationist din 1923, cu reformele sale protestante, inspirate de catre Patriarhul Meletie Metaxakis de trista amintire, s-a dovedit a fi prea radical pentru a fi acceptat de catre lumea ortodoxa, si renovationistii au trebuit sa se multumeasca doar cu impunerea unei reforme a calendarului asupra catorva Biserici ne-slave.
Mari miscari de protest s-au ridicat impotriva reformatorilor, atat in Biserica Rusa, cat si in cea Greaca, cauzand diviziuni profunde, ce s-au pastrat pana acum in lumea ortodoxa. In Biserica Rusa, serghianismul a fost respins cu hotarare de catre vasta majoritate a episcopilor si credinciosilor, in frunte cu Mitropolitul Iosif de Petrograd; aceasta miscare „iosifita” s-a organizat. Mai apoi, intr-o oarecare masura, si a devenit cunoscuta drept „adevarata biserica ortodoxa”. Istoria acestei biserici ruse ilegale, a „catacombelor”, este, pana in ziua de astazi, invaluita de taina, insa, in ultimii ani, o serie de marturii surprinzatoare ale activitatilor ei actuale au ajuns la lumina, ducand la masuri de reprimare aspre, din partea guvernului sovietic. Este cunoscut numele actualului ei intai statator (Mitropolitul Teodosie), ca si cel al unuia dintre cei zece sau mai multi episcopi ai ei (episcopul Serafim). In diaspora, Biserica Rusa din afara Rusiei s-a angajat chiar de la inceputurile serghianismului, in 1927, intr-o pozitie anti-serghianista ferma, si, cu numeroase ocazii, si-a exprimat solidaritatea fata de adevarata biserica ortodoxa din Rusia, refuzand, in acest timp, comuniunea deplina cu Patriarhia Moscovei. Traditionalismul ei intransigent si neclintit in aceasta problema, precum si in altele, nu au fost pe placul unora dintre ierarhii rusi ai Europei Apusene si ai Americii, care erau mai receptivi la curentele „reformiste” ale Ortodoxiei secolului al 20-lea, ei despartindu-se, la diferite momente, de Biserica Rusa din afara Rusiei, cauzand astfel actualele deosebiri de „jurisdictie” din diaspora rusa.
In Grecia, miscarea de protest, printr-un instinct ortodox asemanator, a luat si ea denumirea de „crestini ortodocsi adevarati“. De la inceputurile ei din 1924 (cand s-a introdus reforma calendarului), miscarea a fost puternica mai ales printre calugarii, preotii si mirenii cei simpli ai Greciei; primul episcop care a parasit Biserica de stat a Greciei si s-a alaturat miscarii a fost Mitropolitul Hrisostom de Florina; aceasta isi urmeaza pana astazi viata si organizarea pe deplin independenta, cuprinzand circa o patrime din totalitatea crestinilor ortodocsi din Grecia, si poate peste jumatate dintre calugari si maici. Desi este cunoscuta popular ca „vechii calendaristi” („stilisti”), „adevaratii crestini ortodocsi ai Greciei” sustin un traditionalism ferm in viata si, in general, in gandirea ortodoxa, privind problema calendarului doar ca un prim stagiu sau ca pe o piatra de temelie a modernismului si reformismului.
In timp ce cancerul „ecumenist” roade astazi tot mai mult din ramasitele madularelor glasuitoare ale Bisericilor Ortodoxe, o simpatie crescanda este aratata, de catre cei mai simtitori membri ai jurisdictiilor ortodoxe „oficiale”, cauzei si reprezentantilor Bisericilor anti-ecumeniste si anti-reformiste ale Rusiei, Greciei si diasporei. Unii, vazand ca jurisdictiile „oficiale” urmeaza in mod irevocabil o directie anti-ortodoxa, le abandoneaza ca pe niste nave ce se scufunda si vin in randul „adevaratilor crestini ortodocsi”; altii, nadajduind inca la o revenire catre orientarea ortodoxa, in ortodoxia mondiala, considera pentru moment a fi de ajuns sa isi exprime simpatiile pentru „adevaratii crestini ortodocsi” si sa protesteze cutezatori impotriva mentalitatii „reformiste” din jurisdictiile „oficiale”. Cei zece ani de epistole anti-ecumeniste ale Mitropolitului Filaret, Intai Statatorul Bisericii Ruse din afara Rusiei, au atins o coarda sensibila in cadrul unor Biserici Ortodoxe, chiar daca raspunsul „oficial” la ele a fost, in mare masura, tacerea sau ostilitatea.
Astazi, mai mult ca in orice alta perioada a luptei de 50 de ani pentru pastrarea traditiei Ortodoxe intr-un veac al apostaziei, vocea Ortodoxiei celei adevarate si intransigente ar putea fi auzita in intreaga lume si ar putea avea un efect profund asupra directiei de viitor a Bisericilor Ortodoxe. Poate, intr-adevar, este deja prea tarziu a impiedica „Cel de-al Optulea Sinod Ecumenic” renovationist si Unirea „ecumenica” ce zace in spatele lui; dar poate una sau mai multe Biserici Locale ar mai putea fi convinse sa paseasca indarat de la calea aceasta dezastruoasa, ce va duce la lichidarea totala (ca ortodoxe) a acelor jurisdictii ce o vor urma pana la capat; si in orice caz, persoane sau chiar comunitati intregi pot fi salvate, cu siguranta, de la aceasta cale, fara a-i mai mentiona pe acei heterodocsi ce si-ar mai putea afla calea catre sanul mantuitor al adevaratei Biserici a lui Hristos.
Este de o importanta vitala, deci, ca aceasta voce sa fie una a Ortodoxiei autentice, adica patristice. Din nefericire, se intampla uneori, mai ales in focul unei dispute, ca pozitii fundamental ortodoxe sa fie exagerate de catre una din parti, si intelese gresit de catre cealalta, si astfel o impresie pe de-a-ntregul inselatoare se zamisleste in unele minti, cum ca cauza actuala a adevaratei Ortodoxii este un soi de „extremism”, un soi de „replica de dreapta” la directia predominant de „stanga”, urmata acum de catre conducatorii Bisericilor Ortodoxe „oficiale”. O asemenea viziune politica a luptei actuale pentru adevarata Ortodoxie este cu desavarsire falsa. Aceasta lupta, din contra, a luat forma, in randul celor mai de seama reprezentanti ai ei de astazi - fie din Rusia, Grecia sau din Diaspora - unei reveniri la calea patristica a moderatiei, a unei intelegeri intre extreme; este ceea ce Sfintii Parinti numesc CALEA IMPARATEASCA.
Invatatura acestei „cai imparatesti” este expusa, de pilda, in Sfaturile duhovnicesti ale avvei Dorotei, care citeaza indeosebi din Cartea Deuteronomului: Să nu te abaţi nici la dreapta, nici la stânga, ci sa umbli pe calea imparateasca (Deut. 5:32; 17:11), si de catre Sf. Vasile cel Mare: ‚Drept cu inima este cel al carui cuget nu se intoarce nici catre exces, nici catre lipsa, ci se indreapta doar catre calea virtutii“. Dar poate ca cel mai clar este exprimata aceasta invatatura de catre marele Parinte Ortodox al celui de-al 5-lea secol, Sf. Ioan Casian, care s-a confruntat cu o sarcina foarte asemanatoare sarcinii noastre ortodoxe de astazi: sa infatiseze invatatura curata a Parintilor Rasariteni oamenilor din Apus, ce erau imaturi duhovniceste si nu puteau inca sa inteleaga profunzimea si subtilitatea invataturii spirituale rasaritene, tinzand astfel catre extrema laxitatii ori catre cea a hiper-strictetei, la aplicarea acesteia in viata. Sf. Casian expune invatatura ortodoxa a caii imparatesti in Conversatia sa asupra „trezviei” (sau a „intelepciunii”) - conversatie laudata de Sf. Ioan Scararul (Treapta 4:105) pentru „filosofia ei preafrumoasa si mareata“:
„Cu intreaga noastra tarie si cu intreaga noastra straduinta, sa ne silim a dobandi darul cel bun al trezviei, care ne poate tine nevatamati de excesele ambelor parti. Caci, precum graiesc Parintii, ambele extreme sunt la fel de daunatoare - atat prea-multa postire, cat si umplerea pantecelui, prea-multa priveghere, cat si somnul peste masura, si celelalte exagerari“. Trezvia „il invata pe om sa umble pe calea imparateasca, evitand ambele extreme: de-a dreapta nu ii ingaduie sa cada in inselare din pricina abstinentei excesive, la stanga nu ii ingaduie sa fie tarat in nepasare si destindere“.
Iar ispita „cea de-a dreapta” este chiar mai primejdioasa decat cea „de-a stanga”:
„Abstinenta excesiva este mai daunatoare decat imbuibarea sinelui; caci, impreuna cu pocainta, cineva ar putea ajunge, de la aceasta din urma, la dreapta intelegere, insa de la cea dinainte, nu este cu putinta” (de ex., din pricina ca mandria cuiva asupra „virtutii” proprii ii sta in calea smereniei pline de pocainta care l-ar putea izbavi). (Conversatii, II, capitolele 16, 2, 17).
Aplicand aceasta invatatura situatiei noastre, putem spune ca „calea imparateasca” de astazi a adevaratei Ortodoxii este o intelegere intre extremele ecumenismului si reformismului pe de o parte, si a „ravnei fara cunostinta” (Rom. 10:2) pe de alta. Adevarata Ortodoxie nu merge „in pas cu vremurile” pe de o parte, nici nu face din „strictete”, „corectitudine” ori „canonicitate” (bune in sine) o scuza pentru o auto-satisfactie fariseica, exclusivism si neincredere, pe de alta. Aceasta moderatie a adevaratei Ortodoxii nu trebuie confundata cu indiferenta sau o stare de „caldicel”, ori cu orice fel de compromis intre extremele politice.
Spiritul de „reforma” este atat de predominant astazi, incat oricine ale carui vederi sunt hranite de „duhul vremurilor” va privi moderatia cea cu adevarat Ortodoxa ca apropiata „fanatismului”, dar cine cauta catre problema cu mai multa profunzime si foloseste standardul patristic, va gasi calea imparateasca a fi departe de orice fel de extremism. Poate nici un invatator ortodox al zilelor noastre nu ofera un asemenea model de moderatie graitoare si inflacarata, precum raposatul arhiepiscop Averchie al Jordanville-ului; numeroasele sale articole si predici respira duhul inviorator al adevaratei ravne ortodoxe, fara vreo abatere la „dreapta” ori la „stanga”, accentuand in mod constant asupra laturii duhovnicesti a Ortodoxiei celei adevarate. (Vezi mai ales articolul sau „Ravna sfanta“, din The Orthodox Word, mai-iunie, 1975).
Biserica Rusa din afara Rusiei a fost asezata, din pronia dumnezeiasca, intr-o pozitie foarte avantajoasa spre a pastra „calea imparateasca” in mijlocul confuziei ortodoxiei veacului al 20-lea. Vietuind in exil si saracie, intr-o lume ce nu a priceput suferinta oamenilor ei, ea s-a concentrat asupra pastrarii neschimbate a credintei ce ii uneste norodul, aflandu-se, in mod firesc, straina intregii mentalitati ecumenice, care este intemeiata pe indiferenta religioasa si auto-satisfactie, pe bogatie materiala si internationalism fara de suflet. Pe de alta parte, a fost tinuta de la a cadea in extremismul „cel de-a dreapta” (cum ar fi declaratia ca Tainele Patriarhiei Moscovei sunt fara de har) de catre constientizarea profunda a faptului ca biserica serghianista din Rusia nu este libera; cineva, desigur, poate sa nu aiba nici o comuniune cu un astfel de trup, dominat de atei, dar definirea cu exactitate a situatiei ei este cel mai bine sa fie lasata unui sinod liber al bisericii ruse, din viitor. Daca pare a exista aici o „contradictie logica” („daca nu ii tagaduiti Tainele, atunci de ce nu sunteti in comuniune cu ea?“), aceasta e o problema doar pentru cei rationalisti; cei ce se apropie de problemele bisericii atat cu inima, cat si cu cugetul, nu au nici o dificultate in a accepta pozitia aceasta, care este testamentul lasat Bisericii Ruse a Diasporei de catre inteleptul ei Intai Statator, mitropolitul Anastasie (+1965).
Traind in libertate, Biserica Rusa din afara Rusiei a socotit drept una din indatoririle ei de capatai exprimarea solidaritatii si a comuniunii depline cu subterana „Adevarata Biserica Ortodoxa a Rusiei“, a carei existenta este ignorata cu desavarsire si chiar negata de catre ortodoxia „oficiala”. La vremea randuita de Dumnezeu, cand vor trece incercarile teribile asupra bisericii si poporului rus, celelalte Biserici Ortodoxe vor putea intelege mai bine situatia Bisericii Ruse; pana atunci, tot ceea ce poate nadajdui cineva este, ca si pe mai departe, Bisericile Ortodoxe libere sa nu puna sub semnul intrebarii dreptul de a exista al Bisericii Ruse din afara Rusiei sau sa nege harul Tainelor ei, aproape toate dintre ele ramanand indelunga vreme in comuniune cu ea (pana ce neparticiparea ei la miscarea ecumenica a izolat-o si a facut sa devina un repros la adresa celorlalte Biserici, indeosebi in ultimul deceniu), si, pana in ziua de astazi, ele rezistand (cel putin pasiv) la incercarile de provenienta politica, ale Patriarhiei Moscovei, de a o declara „schismatica” si „necanonica”.
In ultimii ani, Biserica Rusa din afara Rusiei a mai acordat sustinere si recunoastere si „Adevaratilor Crestini Ortodocsi ai Greciei”, a caror situatie, de asemenea, a fost extrem de dificila si neinteleasa. In Grecia, intaia lovitura impotriva Bisericii (reforma calendarului) nu a fost atat de mortala precum „Declaratia” mitropolitului Serghie in Rusia, si din aceasta pricina a durat mai multa vreme ca constiinta teologica a grecilor ortodocsi sa zareasca intreaga ei semnificatie anti-ortodoxa. Mai mult, putini episcopi din Grecia au fost indeajuns de curajosi spre a se alatura miscarii (in vreme ce, in comparatie, numarul episcopilor ne-serghianisti de la inceputuri era mai mare decat al intregului episcopat al Bisericii Greciei). Si doar in ultimii ani, cauza vechilor calendaristi a devenit chiar „respectabila intelectual”, de vreme ce tot mai multi absolventi de facultate i se alatura. De-a lungul anilor, a suferit persecutii, uneori destul de puternice, din partea Statului si a Bisericii oficiale, si pana in ziua de astazi a ramas desconsiderata de catre cei „sofisticati” si fara nici o recunoastere din partea lumii ortodoxe „oficiale”. Din nefericire, neintelegerile si dezbinarile interne au continuat sa slabeasca cauza vechilor calendaristi, precum si lipsa unui glas unic si unanim, care sa exprime sustinerea lor pentru Ortodoxia patristica. Totusi, pozitia lor fundamental ortodoxa nu poate fi negata, si nu pot fi intampinate decat cu bucurie asemenea prezentari glasuitoare ale ei, precum se pot vedea in articolul ce urmeaza.
Sporirea, din ultimii ani, a unei unitati fundamentale a cauzei adevaratei ortodoxii din intreaga lume, fie in Biserica din catacombe a Rusiei, la vechii calendaristi ai Greciei sau in Biserica Rusa din afara Rusiei, i-a facut pe unii sa gandeasca in termenii unui „front unit” al Bisericilor marturisitoare, spre a se opune miscarii ecumenice care a luat in posesie ortodoxia „oficiala”. Totusi, in conditiile actuale, acesta se va materializa cu greu; si, in orice caz, este o viziune politica asupra situatiei, ce priveste intr-o maniera prea exterioara semnificatia misiunii adevaratei ortodoxii. Dimensiunile depline ale protestului ortodox impotriva „ortodoxiei ecumeniste”, impotriva ortodoxiei neutralizate, caldicele, a apostaziei, trebuiesc inca descoperite, inainte de toate in Rusia. Dar nu este cu putinta ca marturia atator mucenici, marturisitori si campioni ai ortodoxiei celei adevarate din veacul al 20-lea, sa fie zadarnica. Fie ca Dumnezeu sa isi tina zelotii pe calea imparateasca a adevaratei Ortodoxii, credinciosi Lui si Sfintei Lui Biserici, pana la sfarsitul veacului!”

Acest articol a aparut in original in The Orthodox Word, Sept.-Oct., 1976 (70), pag. 143-149.