Eu, personal - judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată viaţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere economic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşmanilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie neglijate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare.
Deci o stare de prezenţă continuă este o stare de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe nimeni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.
Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la credinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fiule?" Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispoziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spunem: „Ţie Ti-am dăruit Doamne toată viata mea."
„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el aşa, că nu am venit pentru împăraţi. Am venit pentru cerşetori." Hristos a fost împărat şi Cerşetor. Pentru cine S-a întrupat, pentru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie continuă cu ceilalţi. Suntem prea iubiţi de Dumnezeu. Aşa şontorogi cum suntem, păduchioşi, suntem foarte iubiţi. De aceea, eu consider că e o mare greşeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, puturos, ţigănos, aşa cum e, îl iubeşte Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu.
Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandolină, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesitate în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti . „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să suport!" Asta-i poziţia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.
Sa nu socoteasca cineva, fratii mei crestini, ca numai cei sfintiti si calugarii sint datori sa se roage neincetat si totdeauna, si nu si mirenii. Nu, nu. Toti crestinii indeobste sint datori sa se afle totdeauna in rugaciune. Caci Prea Sfintul Filotei, patriarhul Constantinopolei, scrie in “Viata” Sfintului Grigorie al Salonicului, ca avea un frate iubit, numit Iov, om foarte simplu si tare virtuos, cu care vorbind odata Sfintul ii grai si despre rugaciune si despre datoria fiecarui crestin de rind sa se nevoiasca totdeauna la rugaciune si sa se roage neincetat. Caci Apostolul Pavel porunceste tuturor crestinilor indeobste: “Rugati-va neincetat” (1 Tes. 5, 17). La fel zice si Proorocul David, macar ca era imparat si avea toate grijile imparatiei sale: “Vazutu-L-am pe Domnul inaintea mea pururea” (Ps. 15,8), adica Il vad in chip intelegator prin rugaciune pe Domnul totdeauna inaintea mea. Iar Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu invata pe toti crestinii, spunindu-le ca trebuie sa pomenim prin rugaciune numele lui Dumnezeu de mai multe ori decit rasuflam.
Si spunind Sfintul catre prietenul sau Iov acestea si alte multe, ii mai spuse si ca trebuie sa dam si noi as cultare indemnurilor Sfintilor; si ca trebuie nu numai sa ne rugam totdeauna, ci sa invatam si pe toti ceilalti indeobste, calugari si mireni, intelepti si simpli, barbati, femei si copii, si sa-i indemnam sa se roage neincetat.
Auzind acestea, batrinului aceluia Iov, i se paru un lucru nou si a inceput sa se impotriveasca si sa spuna ca pentru a se ruga cineva totdeauna trebuie sa fie dintre pustnici si calugari, care sint in afara lumii si a grijilor din ea, si nu dintre mirenii care au atitea griji si slujiri. Sfintul ii dadu iarasi si alte marturii si dovezi cu neputinta de respins, dar batrinul Iov nu se lasa induplecat. Dumnezeiescul Grigorie, ocolind vorba multa si cearta, tacu si pleca in chilia lui, ca si batrinul Iov .Dar mai pe urma, cind Iov se ruga in chilia lui singur, i se arata inainte ingerul Domnului, trimis de Dumnezeu, care voieste mintuirea tuturor oamenilor; si dupa ce-l mustra mult ca s-a sfadit cu Sfintul Grigorie si i s-a impotrivit in lucruri vadite, de care atirna mintuirea crestinilor, ii porunci din partea lui Dumnezeu sa ia aminte bine in viitor si sa se pazeasca sa nu mai spuna ceva protivnic unui astfel de lucru prea folositor sufletului, pentru ca se impotriveste voii lui Dumnezeu; nici cu mintea sa nu mai voiasca sa primeasca vreun gand protivnic, sau sa cugete altfel de cum i-a spus dumnezeiescul Gri gorie. Atunci, acel prea simplu batrin Iov merse indata la Sfintul si cazu la picioarele lui, cerind iertare pentru impotrivirea lui si-i dezvalui toate cite i le-a spus ingerul Domnului.
Vedeti, fratii mei, cum sint datori toti crestinii indeobste, de la mic la mare, sa spuna totdeauna rugaciunea mintii: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si sa se obisnuiasca totdeauna sa o spuna si mintea si inima lor ? Ginditi-va cit Il multumim pe Dumnezeu prin aceasta si cit folos vine din aceasta, daca a trimis, din marea Lui iubire de oameni, si un inger din cer ca sa ne descopere, ca sa nu mai avem nici-o indoiala despre aceasta.
Dar ce zic mirenii ? “Noi sintem prinsi in atatea treburi si griji ale lumii si cum e cu putinta sa ne rugam neincetat ?”
Eu le raspund ca Dumnezeu nu ne-a poruncit nici-un lucru cu neputinta de implinit, ci ne-a poruncit numai acelea pe care putem sa le facem. De aceea si aceasta este cu putinta sa o implineasca fiecare : sa caute cu osteneala mintuirea sufletului sau. Caci daca ar fi cu neputinta, ar fi cu neputinta tuturor mirenilor indeobste si nu s-ar afla atitia si atitia care o implinesc in lume.
Dintre acestia poate fi dat ca pilda si acel minunat Constantin, tatal Sfintului Grigorie. Acesta, macar ca era in palatul imparatesc si era numit tatal si invatatorul imparatului Andronic si se ocupa in fiecare zi cu treburile imparatesti, pe linga cele ale casei sale, -caci era foarte bogat si avea multe averi si multi slujitori si copii si femeie -, totusi era atit de nedespartit de Dumnezeu si atit de predat rugaciunii neincetate a mintii, ca de multe ori uita cele ce le vorbise impreuna cu imparatul si cu dregatorii din palat privitor la treburile imparatiei si intreba iarasi o data si de doua ori despre treburile acestea. De aceea, ceila1ti dregatori, care nu stiau pricina, se suparau si il osindeau ca uita asa de repede si supara pe imparatul, intrebindu-l a doua oara. Dar imparatul, care stia Prircina, il apara si zicea : “Constantin are gindurile lui si ele nu-l lasa sa fie cu luare aminte la cuvintele noastre, care sint vremelnice si desarte. Mintea binecuvintatului si fericitului Constantin este pironita de cele adevarate si ceresti si, de aceea, uita cele pamintesti, pentru ca toata atentia lui este la rugaciune si la Dumnezeu”.
De aceea Constantin era respectat (cum zice Prea Fericitul Patriarh Filotei) si foarte iubit de imparatul si de toti dregatorii imparatiei, precum era iubit si de Dumnezeu, si a fost invrednicit sa faca si minuni. Caci suindu-se odata (zice Prea sfintul Filotei in “Viata” Sfintului Grigorie, a fiului lui), intr-o corabie cu toata familia ca sa mearga mai sus de Galata la un pustnic, care se linistea acolo, pentru rugaciune si binecuvintare, pe drum a intrebat pe slujitorii sai daca au luat ceva de mincare ca sa duca lui Avva acela. Aceia ii spusera ca au uitat din pricina grabei si n-au luat nimic. Binecuvintatul s-a intristat putin, dar n-a spus nimic, ci mergind inainte cu caicul si-a virit mina sa in mare si cu rugaciunea tacuta a mintii a rugat pe Dumnezeu, Stapinul marii, sa-i dea ceva de mincare. Si, putin dupa aceea (o, minunate fapte cu care slavesti Hristoase Imparate pe robii Tai !) scoase mina lui din mare, tinind un peste foarte mare, pe care aruncindu-l in corabie in fata slujiitorilor sai, zise: “Iata a avut Domnul grija, de noi si de Avva, robul Sau, si i-a trimis ceva de mincare”. Vedeti, fratii mei, cu ce fel de slava slaveste Iisus Hristos pe robii Sai, care sint totdeauna cu El si cheama totdeauna prea sfintul si prea dulcele Lui nume?
Dar dreptul si sfintul acela Evdochim, nu era si el in Constantinopol si in palat si ocupat cu treburile imparatesti? Nu se intilnea cu imparatul si cu dregatorii palatului in atitea griji si ocupatii? Cu toate acestea avea totdeauna rugaciunea mintii nedespartita de mintea lui (cum istoriseste Simeon Metafrastul, in “Viata” lui). De aceea, de trei ori fericitul, macar ca se afla in lume si in cele lumesti, traia cu adevarat o viata ingereasca si mai presus de lume si s-a invrednicit sa ia de la Datatorul de rasplata Dumnezeu si un sfirsit fericit si dumnezeiesc.
Si alti multi si nenumarati au fost in lume si s-au aflat in intregime daruiti rugaciunii mintuitoare a mintii, precum ne spune istoria. Drept aceea, fratii mei crestini, va rog si eu impreuna cu dumnezeiescul Gura de Aur, pentru mintuirea sufletului vostru, sa nu nesocotiti aceasta datorie a rugaciunii. Urmati pilda celor de care v-am vorbit, pe cit puteti. Si daca lucrul acesta vi se pare greu la inceput, fiti siguri si incredintati, ca din partea Atottiitorului Dumnezeu, ca insusi numele Domnului nostru Iisus Hristos, chemat neincetat de noi, ne va usura toate greutatile si cu vremea, cind ne vom obisnui si ne vom indulci cu el, vom cunoaste prin cercare ca acest lucru nu e cu neputinta, nici greu, ci cu putinta si usor.
Sfantul Nicodim Aghioritul – Filocalia 8, in traducerea parintelui Dumitru Staniloae.
La răspântia în care ne aflăm acum (spirituală, morală, economică, politică etc.), unde sunt vigilii care să dea alarma şi cine sare să salveze şi să liniştească situaţia tragică în care ne aflăm? Puţini veghează şi dau alarma, mai puţini aud, căci mulţi se fac că nu aud, şi încă mai puţini sunt dispuşi să sară pentru a salva cetatea.Dar fără jertfirea intereselor proprii nimic nu se poate realiza pentru binele obştesc; iardiavolul a preluat rolul vigililor, el s-a instalat şi a devenit paznic, în schimb continuu, zi şi noapte, şi strigă la toate răspântiile.
Pentru că mi-aţi pomenit numele, acum câteva zile, în comunicatul de presă „Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist, vă răspund următoarele:
Nu am afirmat niciodată şi niciunde că nu doresc construcţia Catedralei Neamului, ba dimpotrivă, ca unul care am construit mai multe Biserici, nu am cum să fiu împotrivă. Îmi doresc mult să se construiacă această Catedrală şi să ne reprezinte şi ca naţie şi ca trăire ortodoxă. Tocmai pentru că sunt preot ortodox şi fac parte din naţia română am scris acel studiu şi am fundamentat biblic şi patristic importanţa construirii unei Biserici. Citiţi tot articolul, nu doar titlul!
Este trist să constaţi că responsabilitatea preoţească este considerată „duh de răzvrătire” iar credinţa mea în intervenţia directă, dar tainică a lui Dumnezeu în contrucţia unei Biserici, chiar în momentele cele mai grele, este privită ca „puţin spirit realist”. Dacă se iau în calcul doar greutăţile, evidențele actuale de criză șirealismul uman pe care le invocaţi, atunci unDavid realist ar fi fugit de Goliat, în cazul de faţă ar fi alergat la bancheri şi la cămătari. Nu de mai mult realism avem nevoie acum, ci de mai multă credinţă şi de un David nerealist...
Opinia mea este că, chiar pentru început, să construieşti Catedrala Neamului cu bani de împrumut nu ne reprezintă credinţa şi nici neamul, care este foarte generos atunci când este vorba de Biserică, ci trebuie doar motivat şi îndrumat duhovniceşte şi nu pus sub presiunea băncilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?
Aţi scris că atitudinea mea este „incompatibilă cu preoţia”. Nimic mai fals. Tocmai preoţii sau profesorii de teologie, care iau parte activă la viaţa Bisericii, fie cu experienţa lor pastorală, fie cu fundamentarea teologică pentru contrucţia Catedralei Neamului, care „este o necesitate de ordin liturgic şi pastoral” fără îndoială, aceia sunt compatibili cu preoţia, dacă mai credem că Biserica cuprinde şi pe mirean şi pe preot şi pe episcop în mod simfonic şi sinergic. Cred că incompatibil cu preoţia este slugărnicia oarbă, minciuna, dezinformarea, necredinţa, păcatele de moarte, etc.
Vă sfătuiesc, ca pe viitor, să nu mai minţiţi, deoarece sunteţi creştini şi unii chiar preoţi. De aceea ar fi bine să mergeţi la Prea Fericitul Patriarh şi să-i spuneţi că aţi minţit, răstălmăcind tendenţios articolul meu, să vă pocăiţi şi să luaţi cuvenita mustrare.
In urma controverselor si nelamuririlor legate de problema introducerii actelor electronice in Romania si pozitia crestinilor fata de ele, ne simtim indatorati sa facem urmatoarele precizari, care vizeaza strict pozitia manastirii Petru Voda.
Cipul din actele biometrice nu este pecetea finala, ci unul din pasii premergatori acesteia.
Cei care nu se opun implementarii actelor de identitate electronice si nu vad un pericol in acceptarea lor, trebuie sa fie constienti ca savarsesc un pacat impotriva evidentei Apocalipsei[1] si se fac partasi, mai mult sau mai putin, acestui sistem care incepe sa semene din ce in ce mai mult cu fiara apocaliptica[2].
Dupa cum ne invata Sfanta Scriptura si Sfintele Canoane, avem datoria de a primi pe oricine vine la spovedanie cu duh umilit si dorinta de indreptare. Asadar nu excludem pocainta si indreptarea celor ce au acceptat actele cu cip.
Daca penitentul nu renunta la actele cu cip, dupa ce a fost mai inainte duhovniceste catehizat si mustrat, noi, manastirea Petru Voda, nu ne putem asuma ca acesta sa fie dezlegat la spovedanie, decat daca renunta la aceste acte si accepta canonul de indreptare[3].
In privinta acelei inregistrari video postate pe internet, in care cineva intreaba cum sa procedeze cu sotia care are un act cu cip, tinem sa facem precizarea ca acea inregistrare nu trebuia facuta publica, deoarece era un sfat personal, menit sa castige pocainta si trezirea constiintei penitentului, si nu reprezinta un sfat general valabil. Epitimia pentru pacate difera de la fiecare individ in parte. Chiar daca la inceput se face afirmatia, aparent grava, ca sotul sa isi paraseasca sotia, totusi se revine cu precizarea ca sotia sa fie adusa spre catehizare si spovedanie. Un duhovnic iscusit acorda canonul si mustrarea in functie de starea sufleteasca a fiecaruia. Pentru acel suflet era poate necesara o astfel de mustrare. Asadar, mustrarea si canonul celui ce primeste acte cu cip, se face particular, dupa cum hotaraste duhovnicul si in functie de situatie.
Precizam iarasi ca prin aceasta pozitie a noastra nu intentionam sa facem nici un fel de scindare in Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, ci cerem sa ni se dea voie sa purtam mai departe lucrarea Duhului celui ce a spus candva: "Iata si securea zace la radacina pomilor; deci tot pomul care nu face roada buna se taie si in foc se arunca." (Mt. 3:10) si sa ne temem de mustrarea Celui ce a spus "fata cerului stiti sa o socotiti; iar semnele vremilor nu puteti" (Mt. 16:3). Chiar daca nu mai este intre noi un Sfant Apostol Pavel, nu mai avem un dumnezeiesc ierarh ca Vasilie cel Mare, ca Grigorie Palama, sau ca Ioan Maximovici, si pentru aceea si situatia este cu atat mai greu de judecat, avem incredere insa ca bunul Dumnezeu va pazi turma Sa si ca Pastorul cel Bun cunoaste oile Sale si ele Il cunosc pe El si asculta glasul Lui (Ioan 10:14).
[2] Nu putem, de asemenea, sa trecem cu vederea prorociile Sfintilor, mai vechi sau mai noi, care pun egal intre lucrarile fiarei apocaliptice si masurile antihristice si antiumane ale statului global contemporan.
[3] Nu putem dezlega unele pacate, iar pe altele nu.
- Părinte, cu durere observăm că România nu mai are puterea şi valoarea de altădată, pentru că ea nu face decât să execute ordinele marilor puteri ce conduc întreaga omenire, fără să se mai opună câtuşi de puţin şi se acceptă nişte măsuri împotriva României, în defavoarea noastră, atât material cât şi spiritual. Credeţi că mai există o Românie liberă?
- România azi nu mai există decât cu numele, şi nu numai România, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlată de ele însele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Românie liberă pentru că guvernul României este condus de marile puteri care stau ascunse în spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internaţionale. Democraţia nu există în realitate, ea este numai în aparenţă şi ne dă nouă impresia că suntem liberi. A rămas doar o rezistenţă formală a naţiunilor, astfel încât să le mai poţi numi România, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar în mâinile Comitetului Central care dirijează toată viaţa popoarelor. Este o evidentă înăbuşire a voinţei popoarelor şi o tendinţă evidentă de amestecare a neamurilor, ca oamenii să nu îşi mai recunoască mai întâi identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creaţie a lui Dumnezeu. Nu vedeţi experimentele americanilor, că iau un grup de copii dintr-o ţară şi îi pun să înveţe în altă ţară, ca să amestece culturile şi obiceiurile natale? Pe ei nu îi interesează pacea şi bunăstarea popoarelor, asta e numai o teorie goală pentru prostimea asta a lumii. Naţiunile, la ora actuală, sunt descompuse.
- Şi cei care nu cred în această falsitate a păcii lor cum să se opună?
- Nu ai cum te opune. Dacă te revolţi şi ieşi în stradă împotriva lor, tot jocul lor îl faci. Majoritatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grijă ei să îşi infiltreze oamenii lor ca să le deturneze rostul. Şi nici nu ştim de fapt împotriva cui ne răzvrătim şi protestăm. Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului. În aparenţă, între ruşi şi americani pare a fi o diferenţă politică şi economică, dar în spatele lor este un singur stăpân, care atunci când îşi va desăvârşi puterea asupra tuturor statelor, se va încorona drept conducătorul lumii şi nu va fi altul decât marele antihrist. Această putere dirijează şi controlează totul până la preţul unei pâini, totul e controlat. De aceea şi vor să pună aceste cipuri electronice, ca să te controleze şi pe tine, nu numai pâinea pe care o mănânci.
