După ce a ispăşit 12 ani de chinuri în puşcăriile comuniste, Părintele Iustin a fost întrebat în faţa celorlalţi deţinuţi: „Spune, banditule, te-ai schimbat?” La care Părintele a răspuns: „Dar ce, eu am venit aici ca să mă schimb?” „Tu nu înţelegi, banditule, că noi te-am ascuns aici de furia poporului? Toţi te urăsc! Dacă te lăsam în libertate te sfîrtecau oamenii în bucăţi!” „Da? – a replicat Părintele – Duceţi-mă aşa tuns cum sînt şi lăsaţi-mă în gară la Tîrgu Neamţ, iar eu voi spune numai atît: Eu sînt Iustin! Şi să vedem ce-o să facă lumea”. Pentru aceste cuvinte Părintele a mai făcut încă patru ani de detenţie, fără nici o judecată, fiind în fiecare zi ameninţat cu moarte, ca unul care nu figurează nicăieri.
Prin lucrarea lui Dumnezeu, foştii deţinuţi politici au fost eliberaţi. Părintele Iustin, fiind călugăr, s-a dus la mănăstirea de metanie. Dar aici i s-a spus că nu poate fi primit. Atunci Părintele şi-a luat traista şi s-a dus pe un deal împădurit din ţinuturilea Neamţului. Şi într-adevăr, a fost destul să zică: „Eu sînt Iustin”, că toată lumea s-a strîns în jurul lui ca în jurul unui proroc. Să judece alţii dacă este sau nu minune ca un om ieşit din puşcărie, fără nici o leţcaie şi pe deasupra persecutat de mai marii bisericii, să ridice o mănăstire atît de mare şi frumoasă cum e cea de la Petru Vodă, care mai are şi un spital dotat cu tehnologie pe care puţine dintre spitalele din România o au.
Duhovnicii eliberaţi din închisorile comuniste au avut parte şi după eliberare de un regim special care seamănă mai mult a arest la domiciliu decît a libertate. Nici unul dintre ei nu a avut dreptul şi posibilitatea să se întoarcă în mănăstire, ci fiecare a fost fie trimis prin sate, fie duhovnici la maici, fie în străinătate. Securitatea a vegheat cu străşnicie ca aceşti oameni drepţi şi neînfricaţi să nu-şi facă adepţi, să nu reaprindă flacăra mărturisirii şi a jertfelniciei în generaţiile tinere, dar mai ales în rîndul monahilor, care şi pînă azi sînt consideraţi reacţionari sau potenţiali reacţionari. Despre toate acestea am aflat din vorbirea nemijlocită cu aceşti duhovnici de care lumea nu este vrednică. Iar dacă smerenia lor îi opreşte să se apere de atacurile mincinoase ale celor care îi învinuiesc de „extremism” şi „neascultare”, mie mi s-a părut potrivit să dezmint toate aceste neadevăruri, pentru folosul obştesc al credincioşilor.
Nu am văzut niciodată oameni mai chibzuiţi şi mai preocupaţi de integritatea şi pacea Bisericii, decît cei care au trecut prin calvarul închisorilor comuniste. Nimeni nu poate spune că iubeşte Biserica, dacă nu-i iubeşte pe ei. Către unii ca aceştia a spus Hristos: „Cei ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cei ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16).
Urmarind articolele de pe internet aparute in ultima vreme, am aflat o serie intreaga de lucruri care nu sint deloc adevarate, si care se lanseaza in urechile poporului nostru, niste aberatii care nu-si au locul in conceptia noastra cu privire la manastirea de la Aiud.
Biserica Manastirii Aiud nu a ramas pe seama nimanui. Nimeni nu este in masura sa ne dea indicatii - cum trebuie sa fie ridicata, cum trebuie sa fie aparata, cum trebuie sa fie slujita - decit numai cei care au participat la toate durerile generatiei de la 1948 si pina in prezent. Şi aceia, insa, care inca mai au capacitatea de gindire si pot sa dea un sfat; numai ei sint in masura. Iar, cit priveste chestiunea aceasta pe care am discutat-o noi acum la Aiud, n-a fost vorba sa fie lasata pe seama nici unui alt barbat vrednic sau mai putin vrednic. De altfel, nu s-a vorbit despre a ramine cineva in situatia de a dirija o opera ca aceasta a Aiudului, care, de altfel, depaseste si viata noastra spirituala, si viata morala, si viata crestin ortodoxa, pentru ca aici nu mai este vorba de niste oameni. Aici este vorba de Sfinti, de Martiri care depasesc granitele natiunii noastre. Aici este vorba de Martirii intregii crestinatati europene si ai lumii intregi. Sfintul care traieste in Rusia, sau care traieste in Iugoslavia, sau in România, este un merit al acestei natiuni, pentru ca acolo s-a nascut acest mare om de valoare. Dar asta nu inseamna ca el ramine aici; pentru ca rugaciunile pe care le face sint pentru toata lumea, si pentru unii, si pentru altii, si pentru buni, si pentru rai, si pentru tradatori, si pentru Sfinti, si pentru toate manifestarile noastre crestine.
Iar cit priveste asezarea unei biserici, desi sint atitea discutii, socotesc ca intr-adevar aceste discutii au loc, dar nu din partea celor binevoitori, ci din partea rau-voitorilor, care au fost de la inceput rai si ramin in veci in rautatea lor. Pentru ca diavolul nu se schimba, ramine in aceeasi rautate si lupta impotriva binelui. Asta, ca avem discutiile acestea intre noi si se produc aceste neintelegeri, nu este altceva decit, oarecum, opera lor distructiva. Dar noi nu ar trebui sa fim furati de aceasta inselaciune diabolica, ci ar trebui sa raminem in armonia noastra, in tendinta noastra de bine, ca lucrurile sa mearga mai departe inspre realizarea acestei mari opere de invatatura teologica si morala si ortodoxa pentru Biserica noastra.
Biserica de la Aiud nu este o biserica oarecare. Nu este o biserica de parohie; si acolo, cind vorbim despre biserica, ea trebuie sa ramina pentru viata sufleteasca a omului, a crestinului. Biserica nu este supusa curentului politic sau indemnului politic sau ajutorului politic, pentru ca Biserica este curata, nepatata inaintea lui Dumnezeu, fara prihana, si de aceea si ajutoarele care se dau aici trebuie sa fie o jertfa curata si fara impatimire si fara intentii altfel decit frumoase, pentru cinstea si ridicarea neamului nostru, a martirilor nostri si a celor ce urmeaza inca sa mai traiasca pentru aceasta gindire crestina ortodoxa.
La Aiud nu au fost, intr-adevar, numai legionari. A fost tineretul nostru, au fost generatiile noastre din 1948, 1952, pina in 1964. Caci au intrat in puscarie si unii care au fost incarcerati inainte cu citeva ore, si li s-a dat drumul imediat, intrind in decretul din Martie 1964. Ei, dar si acestia sint eroi, sint martiri, sint oameni care s-au angajat cindva; ca au venit in ceasul al noualea, in ceasul al doisprezecelea, numai iconomia lui Dumnezeu stie cum isi va lua fiecare plata dupa ostenelile lui.
De aceea, as avea un cuvint cu toata seriozitatea: Sa nu mai primiti nimic din tot ce apare cu privire la aceasta opera de structura ortodoxa, bizantina, decit numai ceea ce se publica din partea noastra cu toata seriozitatea si greutatea.
"Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen...". (dintr-un interviu acordat revistei Yoga magazin)
Cuviosul Serafim Rose:
"Oricine înţelege natura înşelăciunii diavoleşti sau a falsei experienţe duhovniceşti va identifica în descrierea acestei mostre de yoga „creştină" tocmai trăsăturile individului care rătăceşte, din punct de vedere spiritual, fie în direcţia religiilor pagine, fie în cea a experienţelor păgîne sectare.In amîndouă aceste direcţii avem de-a face cu aceeaşi „deschidere" şi cu aceeaşi dorinţă de a fi „cuprins" sau „apucat" de un „duh"; aceeaşi căutare, nu de Dumnezeu, ci de „consolări spirituale", aceeaşi auto-intoxicare care este luată drept „stare de graţie"; aceeaşi uşurinţă de necrezut cu care oricine devine deodată „contemplativ" şi „mistic"; aceleaşi „revelaţii mistice" şi stări pseudo-spirituale.
Acestea sunt trăsăturile distinctive ale tuturor acelora care se află în această stare aparte de înşelăciune diavolească. Insă autorul acestei aşa-zise Yoga creştine, fiind călugăr benedictin, mai adaugă nişte „meditaţii" speciale, atît de grăitoare pentru duhul „misticii" romano-catolice din ultimele sute de ani, în care este îngăduit jocul pe teme creştine al tuturor fanteziilor.
Astfel, în urma meditaţiei pe o temă din slujba catolică de Crăciun, el începe să „vadă" Pruncul în braţele Mamei Lui: „Privesc; nimic altceva. Idei, imagini, asociaţii de idei: Mîntuitor-Rege-Lumină-Nimb-Păstor-Prunc-din nou Lumină -, se perindă unele după altele şi trec pe lîngă mine... Toate aceste piese dintr-un joc magic de cuburi potrivite la un loc nasc în minte o idee., o viziune tăcută a întregului mister al Naşterii lui Hristos."
Orice persoană, oricît de puţin avizată asupra trăirii duhovniceşti ortodoxe, vede că acest biet „yoghin creştin" este victima unor demoni mai mărunţi, care îi pîndesc pe căutătorii de „experienţe spirituale". El nici nu a văzut măcar un „înger de lumină" şi a şi căzut pradă propriilor sale închipuiri religioase, produse de o minte bolnavă şi de o inimă cu totul nepregătită pentru purtarea unui război nevăzut contra înşelăciunilor diavoleşti.
Astfel de „meditaţii" se practică astăzi într-un număr important de mânăstiri romano-catolice.
Faptul că această carte se încheie cu un articol semnat de traducătorul francez al Filocaliei, care include chiar şi cîteva fragmente de texte filocalice, nu demonstrează altceva decît prăpastia care îi desparte pe aceşti diletanţi de adevărata spiritualitate ortodoxă, spiritualitate ce rămîne cu desăvîrşire ascunsă de ochii „înţelepţilor" contemporani, care nu îi pricep nici măcar limbajul." ( Ortodoxia si religia viitorului ).
Ma gandesc cum domnul Puric utiliza in discursul sau citate din Sfintii Parinti si nu pot, tinand seama si de marturisirea din interviu, sa nu fac legatura cu ultima concluzie a Cuviosului Serafim Rose din fragmentul de mai sus!
Reporter YOGA MAGAZIN: Esti crestin ortodox. Si iti afirmi deseori credinta. Accepti si alte credinte ca posibile cai spirituale, cai de apropiere de Dumnezeu?
Dan PURIC: Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici, cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen... Nu inseamna ecumenism, din punctul meu de vedere, ci un respect profund fata de toate achizitiile umanitatii in drumul divin. Adica pana la venirea lui Iisus Cristos au fost minti luminate, au fost spirite inalte, nu poti sa le negi. Este un fel de pregatire, un fel de primenire pentru intampinarea lui Cristos. Omul sa fie antrenat, ca sa aterizeze ingerii. Apropo de Osho, el zice ceva extraordinar, importanta nu este superioritatea sau inferioritatea barbatului, ci unicitatea lor. Este un lucru pe care el, ca indian, l-a sesizat. De-asta mi se pare, in calitatea mea de crestin, ca este firesc sa recuperezi orice gandire benefica in suportul umanitatii. Acesta este crestinul ortodox adevarat.
Ceva adanc cred nu este in regula cu cei ce se opun Parintelui Iustin in proiectul Aiud. Sima gandesc: oare domniile lor nu-si dau seama ca sufletul Il doreste pe Dumnezeu, ca lui Hristos Ii plac oamenii cu inima simpla?
Uita oare cuvantul Apostolului?
“ cunostinta insa semeteste, iar iubirea zideste iar daca i se pare cuiva ca cunoaste ceva, inca n-a cunoscut cum trebuie sa cunoasca . Dar daca iubeste cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.“ ( I Corinteni 8,1-3) ?
Ce dorim de la cei ce vor veni la Aiud? Sa–i viziteze pe sfinti si sa se informeze de suferintele lor si ale tuturor martirilor din perioada comunista (deci sa plece cu un bagaj de cunostintedeserte si semete, sa isi satisfaca setea nepotolita de spiritualitate confortabila)sau sa se inchine lor in duh si adevar si sa–si umple inimile de dragoste crestina si sa se impartaseasca de spiritualitea hranita din suferinta si jertfa ?
Sa-i ducem in amagire si sa creada ca ei de acum cunosc, uitand ca doar iubindu-L pe Dumnezeu si prin sfintii lui, putem primi de la El cunoasterea adevarata?
“Nu va inselati, fratii mei prea iubiti. Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este , pogorandu-se de la Parintele luminilor, la care nu este schimbare sau umbra de mutare “ ( Iacov 1, 16-17 ).
Chiar nu se realizeaza ce responsabilitate enorma avem in fata lui Dumnezeu prin ceea ce se va face la Aiud ?
Ce fel de aluat va dospicandoameniivor pleca de la Aiud si vor merge la casele lor, in familiile lor, in mediul lor social?Chiar nu ne gandim ca putem rata ocazia de a le oferi o sansa in plus unor semeni de a descoperi dreapta slavire a lui Dumnezeu si a sfintilor Lui? Si nu ca Dumnezeu sau sfintiiar avea nevoie! Noi avem nevoie sa-i slavim drept ! Ei vor ca acum sa lucreze prin noi pentru altii. Sa avem smerenie pentru ca Dumnezeu sa poata lucra prin noi, fara noi!
Cuviosul Paisie Aghiritul spunea: “Daca vrei sa fii casnicul lui Dumnezeu, atunci nu trebuie sa fii aranjatul tau, ci angajatul Lui“.
Nu pot crede ca oponentii Parintelui Iustin ar putea ignora cuvantul Mantuitorului:
1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.
2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:
3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.
13. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
14. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
15. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
16. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
Cred ca se potrivesc urmatoarele cuvinte ale Sf. Ioan Gura de Aur:
„Şi ce aş putea – zici tu – să răspund elinului?”. Aceste spuse; însă te gândeşte nu numai să le spui elinului, ci în acelaşi timp şi cum să te îndreptezi tu însuţi. Când elinul îţi cercetează viaţa ta, şi se scandalizează de aici, atunci îngrijeşte-te ce ai să-i răspunzi. Dacă el se poticneşte pentru altul, tu nu ai a da socoteală, dar când el se poticneşte şi se vatămă prin viaţa ta, atunci te găseşti în cea mai mare primejdie. Când tu îi vorbeşti de împărăţia cerurilor, însă eşti ca smintit după cele prezente; când te aude vorbindu-i de gheena, iar tu tremuri până şi de relele ce ţi-ar putea veni aici pe pământ, apoi atunci îngrijeşte-te ce ai să-i răspunzi! Când el vede toate acestea, te acuză şi-ţi zice: „Dacă iubeşti atât de mult împărăţia cerurilor, de ce nu dispreţuieşti cele prezente? Dacă aştepţi acel tribunal înfricoşat, de ce nu dispreţuieşti relele şi necazurile de aici? Dacă nădăjduieşti în nemurirea sufletului, de ce nu-ţi baţi joc de moarte?”. Când îţi va zice acestea, atunci îngrijeşte-te ce să răspunzi şi cum ai a te îndrepţi! Când te vede tremurând pentru pierderea banilor – pe tine, care aştepţi împărăţia cerurilor! –sau când te vede vesel şi încântat pentru un singur obol, când îţi vede sufletul abătut pentru puţin argint pierdut, atunci îngrijeşte-te ce vei răspunde, căci acestea sunt care îl scandalizează pe elin. Aşadar, dacă tu te îngrijeşti de mântuirea ta, în acelaşi timp şi de a lui, justifică-te de toate acestea, nu prin vorbe, ci prin fapte! Pentru vorbe nimeni n-a defăimat pe Dumnezeu vreodată, pe când pentru o viaţă rea şi desfrânată mii de blasfemii I se adresează. Aşadar viaţa să ţi-o îndrepţi, căci dacă de pildă îţi va zice elinul: „Şi de unde aş putea să ştiu că Dumnezeu a poruncit lucruri cu putinţă de a le face omul, când tu, care eşti creştin din strămoşi, şi care ai crescut în această frumoasă religie, nu faci nimic din ceea ce ar trebui să faci?”, atunci ce vei răspunde? Desigur că-i vei arăta pe alţii care fac aşa, pe monahii care stau prin pustietăţi. Apoi nu te ruşinezi tu, care mărturiseşti că eşti creştin, şi cu toate acestea îl trimiţi la alţii, căci tu nu poţi a-i dovedi că îndeplineşti cele creştineşti? Dar apoi şi acela ţi-ar putea răspunde îndată: „Şi ce nevoie am de a călători prin munţi şi prin pustietăţi? Că dacă nu este cu putinţă de a găsi în mijlocul oraşelor un creştin cu fapte bune şi încununat, apoi mare este vinovăţia unei astfel de vieţi, dacă urmează ca noi să părăsim oraşele şi să alergăm în munţi şi prin pustietăţi. Tu, însă, arată-mi un om cu femeie şi copii, şi cu casa lui, care să aibă o astfel de viaţă!”. Şi ce vei răspunde la aceste vorbe? Oare nu vei fi silit a-ţi pleca în jos capul şi a te ruşina? Însă Hristos n-a poruncit aşa, ci iată ce ne-a spus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). „Înaintea oamenilor”, zice, iar nu în munţi, nici în pustietăţi sau în locuri necălcate de picior de om. Acestea le zic nu hulind pe cei ce vieţuiesc prin munţi, ci jelind pe cei ce locuiesc prin oraşe, fiindcă au alungat virtutea din mijlocul lor. De aceea, vă rog ca înţelepciunea celor de prin munţi să o introducem şi aici, ca astfel oraşele să devină adevărate oraşe. Numai o viaţa sfântă şi neprihănită poate îndrepta pe elin; numai o astfel de viaţă ne poate scăpa de o mulţime de scandaluri. Dacă voieşti ca şi acela să fie izbăvit de poticniri, iar în acelaşi timp şi tu să te bucuri de plată multă, atunci îndreptează-ţi viaţa şi fă în aşa fel ca din toate părţile să lumineze, „aşa încât (oamenii) să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. Numai aşa ne vom putea bucura de acea slavă mare şi negrăită, de care fie a ne învrednici cu toţii, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine slava în vecii vecilor. Amin. ( Sf. Ioan Gura de Aur- Omilia 26 la Romani)
Este esential ca cei care vor veni la Aiud sa inteleaga, printre altele, si urmatorullucru fundamental: anume ca intreaga viziune a Ortodoxiei este una pozitiva in fata mortii, a suferintei, asa cum ne-au aratat crestinii incepand de la incepurile Bisericii, cand, fiind vanati prin catacombe si dusi la chinuri si moarte, ei primeau toate acestea cantand.
“Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie“.
Este important ca cei care vor veni la Aiud sa-i imbratiseze pe sfintii inchisorilor din toata lumea si din toate timpurile, ci nu sa-i studieze numai intelectual .
Astazi, in aceste vremuri cumplite, avem nevoie de experienta ultimelor secole de sfintenie ortodoxa, Sfinti Parinti, mucenici, asceti.
Cei care vor veni la Aiud sa-si doreasca ca sfintii de acolo sa mijloceasca pentru ei la Dumnezeu, sa se intoarca acasa cu ravna buna, sa–si doreasca din adancul inimii, si nu din curiozitate, sa citeasca Vietile Sfintilor. Sa inteleaga ororile comunismului cu duhul.
Sa plece oamenii de la Aiud bucurandu-se de libertatea pe care o au de a lasa pe Hristos sa lupte pentru ei in mijlocul acestei lumi, unde taina faradelegii se lucreaza intens.
“Scriitorul rus Soloviov, in cartea sa “Convorbiri despre Antihrist si Sfarsitul Lumii“, prezinta sub forma unui roman venirea lui Antihrist. Acesta va convoca un Sinod Ecumenic in care va oferi tuturor religiilor ceea ce va crede el ca-si doresc. Ortodocsilor le va oferi, într-o Sfânta Sofia din Constantinopol restaurată, un muzeu al tuturor antichitilor crestine posibile, în care fiecare tip de obiect de valoare pe care l-au avut vreodată ortodocsii va fi asezat în muzeu. Menirea acestuia va fi să-i satisfacă în oarecare fel pe ortodocsi. De aceea, toată lumea va fi multumită, plecându-se si închinându-se lui Antihrist. Bineînteles că aceasta va însemna că oamenii vor fi multumiti cu acest aspect exterior care, din acest punct de vedere, reprezintă religia lor crestina.
Oricine este atras doar de acest aspect exterior - reprezentat prin tămâie, vesminte strălucitoare etc. - dintre toti, va cădea înaintea lui Antihrist mai grabnic decât altii…
Desigur, sunt diferite tipuri de sfârsituri. Când o tară se apropie de sfârsitul ei, se petrece o mare renastere duhovnicească, precum înaintea venirii comunismului în Rusia: au avut mari sfinti, ca Sfântul Ioan din Kronstadt, bătrânii de la Mănăstirea Optina si alti sfinti călugări si episcopi trăitori în acea vreme. Dar si multi altii la fel de râvnitori. Dar, cu toate acestea, societatea le-a stat împotrivă: devenise foarte occidentalizată si aproape anti-crestină. Astfel că renasterea a fost în cele din urmă înăbusită...
Gulagul, sau orice altceva din ceea ce s-a întâmplat în Rusia, au fost menite distrugerii Crestinismului, si în mare măsură chiar au reusit, deoarece acum Crestinismul este greu de aflat si înteles de oameni; iar în Vest, indiferenta, toleranta, libertatea si prosperitatea contribuie si ele la distrugerea oricărui fel de Crestinism. Rezultatul final, după cuvântul lui Soljenitân, este acela că în Răsărit crestinii devin mai puternici; după comunism ei au devenit mai puternici decât, noi cei din Vest, care avem toată această libertate. Dar nu trebuie să fim indiferenti la această slăbiciune; trebuie să-I dăm lui Dumnezeu lupta noastră”.
După ce a ispăşit 12 ani de chinuri în puşcăriile comuniste, Părintele Iustin a fost întrebat în faţa celorlalţi deţinuţi: „Spune, banditule, te-ai schimbat?” La care Părintele a răspuns: „Dar ce, eu am venit aici ca să mă schimb?” „Tu nu înţelegi, banditule, că noi te-am ascuns aici de furia poporului? Toţi te urăsc! Dacă te lăsam în libertate te sfîrtecau oamenii în bucăţi!” „Da? – a replicat Părintele – Duceţi-mă aşa tuns cum sînt şi lăsaţi-mă în gară la Tîrgu Neamţ, iar eu voi spune numai atît: Eu sînt Iustin! Şi să vedem ce-o să facă lumea”. Pentru aceste cuvinte Părintele a mai făcut încă patru ani de detenţie, fără nici o judecată, fiind în fiecare zi ameninţat cu moarte, ca unul care nu figurează nicăieri.
