Un editorial de exceptie. LECTIA DE PATRIOTISM: Batranul si steagul

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”. (21 Decembrie 1989)



Era acum 20 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada. Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.

Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri - si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul. Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea. L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…

Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac - in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost.

Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand. Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam.

Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu.

Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant.

Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.

Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.

Sursa: Victor Roncea

Filmul “Avatar”: un manifest New Age.

“Suntem pe cale de a pierde contactul cu Mama Natură. Fiinţa umană neglijează tot mai mult ciclurile vieţii, considerând natura o simplă producătoare de proteine. Armonia se îndepărtează…”

Aşa a răspuns regizorul James Cameron când a fost întrebat “care este filosofia filmului Avatar”, într-un interviu acordat cotidianului francez “Le Figaro”, iar spusele sale sunt un bun punct de pornire pentru o discuţie despre mesajul ideologic al celei mai scumpe montări cinematografice din istorie.

După lansarea lui “Avatar”, s-a scris şi vorbit preponderent despre excepţionala realizare tehnică, despre “imaginile de sinteză” în care a fost implementat jocul actoricesc, despre imaginaţia debordantă a lui Cameron şi piatra de hotar pe care o va reprezenta acest film. Pe bună dreptate.

“Avatar” e, fără îndoială, epocal: de la cadrele acelea care încep şi se sfârşesc sub nasul tău acoperit de ochelarii 3D, de la nemaiîntâlnita senzaţie de participare, până la mirificii spori luminoşi şi amestecul metalico-felin din bestiile care trăiesc pe Pandora.

Totul e magic, totul e vrăjit. Asta s-a dorit, asta am simţit.

Dar… Dar. Magia vizuală te poartă atât de departe, dincolo de propriile reprezentări onirice, încât există riscul să nu conştientizezi adevărata vrajă hollywoodiană:

“Avatar” e un manifest New Age şi conţine platforma-program a noii “religii” globaliste – ecologismul.

Când am ieşit de la film, mi-am amintit de o remarcabilă (şi pe nedrept uitată) carte apărută la începutul anilor ‘90, “New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului”, în care cercetătorul timişorean Bruno Wurtz diseca principiile, manifestările şi obiectivele organizaţiilor care îşi doresc aşa-numita “schimbare de paradigmă” globală.

Am recitit-o. Pe scurt, spiritualitatea new age este “sinteza dintre ştiinţificitatea occidentală şi înţelepciunea orientală” (pag. 33), iar scopul mişcării este “mântuirea actualei lumi crepusculare, transformarea ei din nou în paradis, grăbirea venirii erei celei noi a unităţii, armoniei şi iubirii universale” (pag. 28).

Ce vedem în “Avatar”? O alternativă în care planeta este vie (ipoteza Gaia, descrisă şi de Bruno Wurtz), iar salvarea sufletului ei devine primordială, o natură fantastică ale cărei elemente comunică între ele, ca printr-o energie nevăzută (una dintre caracteristicile viziunii magice asupra realităţii), oameni care-şi pot surmonta handicapurile cu ajutorul tehnologiei, o lume în care, până la urmă, moartea nu mai există, fiind, cel mult, o mutare într-o dimensiune controlată artificial.

În New Age e vorba, ca în orice totalitarism, de crearea unui Om Nou, cu o conştiinţă “lărgită”, “transformată”. Dezindividuaţia, adică ieşirea din propriul sine, din propria individualitate – explică Wurtz -, este principala metodă în acest sens, iar asta se realizează prin “inducerea de experienţe transpersonale” (de tipul desprinderii de corpul fizic sau al morţii clinice), precum şi prin activarea acelor funcţii cerebrale care permit cunoaşterea directă, extrasenzorială.

Cum ajunge soldatul Jake Sully să ia contact cu mirifica civilizaţie a Pandorei? Prin transfer mentalo-spiritual, prin părăsirea propriului trup. Cum comunică războinicul Na’vi cu dragonul pe care-l supune? Prin conexiune neuronală, care ţine o viaţă. Cum află, oare, bestiarul planetei (angtsik, palulukan, nantang ş.cl.) despre invazia oamenilor? Prin firele energetice care unesc toate vietăţile (era să scriu “creaturile”, dar în film nu se pomeneşte de vreun Creator), începând, bineînţeles, de la Copacul Sufletelor, căruia jakesully îi înalţă o rugăciune în seara dinaintea marii bătălii.

Natura e binele, societatea devine răul. Dacă, odinioară, natura trebuia supusă pentru a îmbunătăţi societatea, acum societatea e cea care trebuie dominată şi reintegrată în natura cea armonioasă. Omul este transformat în activist pentru cauza mântuirii globului, momit cu himera nemuririi sau cu o pseudo-gnoză eliberatoare.

Moartea e uitată, viaţa e feerică, poţi fi orice vrei. “Vă mărturisesc că aş fi vrut să fiu un Na’vi”, mai spune James Cameron în acel interviu.

Orice magie e egocentrică.

Sursa

http://mihneamaruta.ro/

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Cum se explica obtuzitatea si reaua vointa a istoricilor oficiali fata de epoca dacica?

Domeniul arheologiei este inconjurat de un bizar paradox. Pe cat se feresc "oficialii" istoriei sa-i acorde atentie si sa faca lumina in culisele lui, pe atat de mare este zona de interes manifestata de opinia publica. Romanul are un bun simt ancestral, care ii spune ca ceva nu e in regula cu istoria noastra, ca i s-a spus doar o jumatate de adevar si asteapta sa i se spuna si cealalta jumatate. Poate parea hazardat, dar indraznesc sa anticipez ca ceea ce spun si simt oamenii din popor cu privire la radacina noastra dacica si la problema romanizarii se va constitui, intr-o buna zi, in argument istoric. Pentru a face un pas inainte i
n aceasta zona de clar-obscur, am dialogat pe aceasta tema cu cativa specialisti, incercand sa delimitam cauzele care blocheaza accesul la acea jumatate nerostita de adevar.

VASILE BORONEANT,
arheolog, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti

"Peste tot, oamenii din popor spun ca se trag din daci"

- V-ati ocupat multa vreme de perioada veche a istoriei noastre. Ati perceput acest domeniu ca fiind unul ignorat sau chiar antipatizat?

- Problema este destul de delicata, din cauza ca la noi s-a impus scoala latinista, care a avut reprezentanti in universitati, la Bucuresti, Cluj si Iasi, si de la ei a pornit totul.

- Asta s-a intamplat si in lingvistica, deoarece romanizarea este in primul rand un proces lingvistic.

- Tocmai, istoricii au plecat de la lingvistica si nu se putea imagina alt curs. Toti sunt urmasii lui Parvan si toti cei care au ajuns pe la catedre nu au spus decat o singura poveste.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- Romanizarea?

- Da, romanizarea. Dar era doar o opinie la varf, caci traditia, opinia maselor era cu totul alta. Peste tot oamenii din popor spuneau ca se trag din daci. Peste tot pe unde te duceai la sat, taranii spuneau ca cutare movila sau val de pamant sau cetate e de pe vremea dacilor. Pentru ca nu aveau posibilitatea sa citeasca operele scrise ale corifeilor latinisti si spuneau ce stiau din traditie.

- Este previzibila o contrareactie la acest curent latinist?

- Nu prea, pentru ca in universitati sunt aceiasi oameni care propaga aceleasi idei, iar studentii lor sunt formati in acelasi fel. Numai daca dintre acesti studenti ramane la catedra vreunul cu alte idei si sa arunce alta lumina asupra problemei, dar e destul de putin probabil sa poata sa ramana, daca nu urmeaza linia inaintasilor.

- Ce ziceti de manualele de istorie de astazi? Dumneavoastra ati invatat dupa manualele din perioada interbelica.

- Cele de astazi sunt imbacsite cu ideologie comunista. Autorii manualelor de istorie de astazi sunt formati in epoca comunista, elevi ai aceleiasi scoli.

- Totusi, epoca dacica este expediata in scoala in cateva randuri, pe cand celelalte epoci sunt mai "simpatizate".

- In general, epoca dacica e mai putin studiata la toate nivelele, pentru ca este mai dificila, nu prea exista izvoare. Toata lumea se duce la epoca contemporana, pentru ca te poti documenta din presa vremii si se poate face mai usor o lucrare de licenta sau o cercetare.

- Dar daca manualele sunt atat de zgarcite cu epoca dacica, inseamna ca si copiii sunt de mici indepartati de domeniul acesta si cresc fara o constiinta a radacinilor lor.

- Da, doar daca nu au norocul sa aiba bunici sau parinti care sa le povesteasca si despre daci. Iar acum se mai adauga si valul acesta cumplit de cosmopolitism, care vine de la societatea americana. Tinerii invata ca in alta parte e mai bine ca aici, ca e bine sa plece si sa caute sa obtina cat mai usor o slujba in alta parte. Deci, se paraseste ideea sacrificiului. Nimeni nu mai vrea astazi sa se sacrifice pentru niste valori, sa ramana si sa faca ceva aici, in conditii mai grele. Toata lumea fuge de greu.

- Sa revenim la curentul latinist. De ce este atat de puternic acest curent? Ne face mai europeni? Mai nobili? Mai moderni?

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- S-a impus aceasta directie si ea se mentine si se intareste prin ea insasi. Daca s-ar fi impus orientarea lui Bratescu-Voinesti sau daca am fi avut guverne nationaliste, s-ar fi inradacinat un alt punct de vedere.

- Are legatura cine e la guvernare cu ce se preda in universitati?

- Are. Pentru ca exista teama de a nu se preda in Universitati adevarul gol-golut. Se preda un adevar doar pe jumatate. Ideea mentinerii puterii este aceeasi la toate guvernele: cel infrant este intotdeauna cel vinovat. Iar daca dacii au fost infranti, li s-a asociat o vina.

- Asta inseamna ca pentru a se schimba felul in care se preda istoria in universitati, ar trebui sa se schimbe ceva si in modul de guvernare?

- Ideologia democratica de astazi nu este cea pe care a lasat-o Pericle, care a gandit-o pentru o cetate cum era Atena. Cand ideea democratica s-a difuzat, lumea l-a uitat pe Pericle si principiile lui.

- Ce fel de guvernare ar trebui sa avem ca sa putem spera ca se va preda in universitati adevarul gol-golut?

- Pentru noi, pentru romani, trebuie sa fie una crestina, pentru ca numai spiritul crestin propovaduit de Biserica ar putea sa aduca adevarul in scoli. Vedeti, traim permanent aceasta lupta a raului care se perpetueaza si a binelui care izbucneste numai din cand in cand.

VICTORELA NEAGOE,
cercetatoare, Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti"

"In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna am crezut ca strainul este mai grozav"

- V-ati ocupat de editarea "Daciei Preistorice" a lui Nicolae Densusianu, impreuna cu sotul dumneavoastra, istoricul Manole Neagoe. E vorba de o carte controversata. Nu ati avut reactii negative?

- Am avut parte de cateva. Ni s-a spus ca ne compromitem. Nu vad de ce ne-am compromite, caci este vorba, totusi, de istoria unei stiinte. Si apoi, chiar daca interpretarile lui Densusianu sunt in mare masura fanteziste, materialul strans de el este urias si valoros.

- De ce credeti ca nu se mai formeaza astazi enciclopedisti de acest fel? Nu mai exista pasiune? Sau seriozitate? Ori timp?

- A trecut epoca marilor enciclopedisti, care acumulau enorm de multa informatie si aveau si capacitatea de a o sintetiza. Hasdeu, de pilda, ar trebui sa fie un exemplu pentru tinerii cercetatori, care, in afara de studiile publicate in occident in ultimii cinci ani, altceva nu mai folosesc, nu stiu bibliografie. Totul este sters, totul incepe cu ei si inaintea lor nu mai este nimic.

- De ce nu se mai apropie nimeni de domeniul substratului dacic al limbii romane?

- Pentru ca trebuie sa stii foarte multe: indo-europeana, slava veche, latina, istoria limbii, o multime de lucruri, apoi sa citesti tot ce s-a scris in acest domeniu. Astazi tinerii se orienteaza spre domenii mai usoare. Si nici nu-i atrage, nu-i intereseaza.

- Asta e de neinteles, caci e un domeniu pasionant.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Basilica Forensis din vechea asezare daco-romana Adamclisi

- In facultate nu se mai studiaza asa ceva. Dialectologia s-a scos cu totul ca materie de studiu, iar istoria limbii se studiaza foarte putin.

- De ce credeti ca suntem atat de "ospitalieri" in toate domeniile, inclusiv in cel al limbii, si preferam sa spunem ca am luat sau imprumutat tot de la toata lumea, in loc sa ne afirmam individualitatea?

- In stiinta romaneasca a existat intotdeauna un soi de provincialism. Intotdeauna ne-am subestimat. Intotdeauna am crezut ca cel de langa noi, strainul, este mai grozav. Vinovati sunt oamenii nostri de stiinta. De pilda, am citit undeva despre covorul oltenesc ca a fost considerat influentat de cel sarbesc, desi cel oltenesc este mult mai bogat, mai boieresc, mai rafinat decat cel sarbesc. E lipsit de logica sa afirmam ca am luat totul de la altii, si cocosul, si troianul, si colindele si cate si mai cate cuvinte ce sunt considerate ca imprumutate de la slavi, desi obiectele sau realitatile pe care le desemneaza existau aici cu mult inainte de venirea slavilor, iar multe dintre acestea nici nu le erau cunoscute slavilor, ci le-au aflat aici.

DUMITRU MANOLACHE,
jurnalist de investigatii, cotidianul "Gardianul"

"Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate"

- In decursul investigatiilor gazetaresti ati avut tangenta, poate mai mult decat orice alt ziarist de la noi, cu epoca dacica. V-ati miscat cu lejeritate in acest domeniu ori l-ati resimtit ca pe unul "tabu", despre care nu prea se doreste sa se vorbeasca?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?


- Sa va expun o situatie concreta. Am scris o carte despre un foarte controversat subiect: placile de plumb de la Sinaia, copii ale unui tezaur dacic din aur, despre care exista informatii ca ar fi fost descoperit cu prilejul saparii fundatiei Castelului Peles, sperand ca lamuririle esentiale sa le obtin de la specialisti. Dar - surpriza! - specialistii nu le-au cercetat si refuza sa le cerceteze, repetand, fara argumente, de vreme ce nu au cercetat respectivele artefacte, ca sunt falsuri! Exista o tacere... de plumb in jurul subiectului! De ce nu se ia in serios si nu se cerceteaza subiectul? Pe cine deranjeaza si de ce? Problema a fost ridicata si in Parlamentul Romaniei, de catre domnul Gheorghe Funar, dar fara nici o rezolvare practica.

- Si totusi, pe cine credeti ca deranjeaza? Aveti o idee?

- Exista, dupa parerea mea, un scop clar si bine controlat de anumite structuri care vizeaza reducerea treptata a interesului dedicat epocii vechi a istoriei noastre si, in cele din urma, stergerea din memoria colectiva, anularea elementelor identitare esentiale ale neamului, distrugerea Romaniei profunde, adevarate, cea care exista dincolo de sticla televizorului. In aceasta "schema" distructiva sunt cuprinse istoria, cu precadere perioada dacica, limba, traditiile, crestinismul ortodox, morala, familia, scoala etc. Mai devreme sau mai tarziu, va trebui ca si noi, romanii, sa ne "topim", tacuti daca se poate, in marea masa amorfa a globalismului, incapabili sa ne mai definim, sa mai avem reactii, sa mai putem iubi sau crede in mantuire prin Hristos. Buni doar de a executa, "liberi si democrati", comenzile "pastorului" mondial.

- Cu asemenea afirmatii riscati sa fiti catalogat drept "conspirationist" si "dacoman".

- Bineinteles, doar asta e una din armele lor. Cand afirmi asemenea lucruri, risti imediat sa fii etichetat drept protocronist, dacoman, adept al teoriei conspiratiei, calificative stigmatizante intr-o lume ratacita, fara repere. Cei ce trebuie sa spuna adevarul nu o fac din frica, din oportunism sau lasitate. Iar cei care au curajul sa o faca sunt discreditati, izolati, "afurisiti" la comanda, astfel incat orice ar spune sa nu mai fie crezuti.

- De ce deranjeaza tocmai epoca dacica? De ce nu alta epoca?

- Epoca dacica deranjeaza cel mai mult pentru ca de acolo ne revendicam originea si dreptul identitar. Paradoxal sau nu, dar noi romanii, fara trecut, nu putem gandi viitorul. Peste cateva generatii vom uita acest adevar. Nu trebuie sa faci eforturi ca sa intelegi acest lucru. Cititi manualul de istorie a Romaniei, Dictionarul limbii romane, vizitati muzeele, cetatile dacice si veti intelege ce putin le-a mai ramas romanilor din radacina lor principala.

VALENTINA CETEAN,
inginer geolog, director executiv Asociatia "Greenet"

"O stare generala de indiferenta"

- Va preocupa de mai multa vreme starea patrimoniului arheologic romanesc, mai ales a celui de epoca veche si straveche. Cum va explicati neglijenta de care dau dovada autoritatile, mai cu seama cand vine vorba de cetatile dacice care, desi sunt incluse in patrimoniul mondial, nu beneficiaza de nici o forma de protectie si conservare, ba mai mult, unele nici nu sunt marcate, asa incat e imposibil sa ajungi la ele?

- Neglijarea constanta a vestigiilor construite din perioada dacica se datoreaza partial pozitiei lor geografice, caci se afla in general in zone montane mai greu accesibile, putin sau deloc populate, dar la aceasta se adauga o stare generala de indiferenta.

Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

- De unde vine indiferenta aceasta?

- Vine, in primul rand, din educatia deficitara din scoli, cu privire la respectul fata de extraordinarul patrimoniu istoric, cultural si natural al teritoriului pe care locuim.

- Dar poate ca nu e vorba doar de indiferenta, ci si de anume temeri, pentru ca astfel de actiuni ar putea duce la schimbarea unor opinii sau directii de cercetare sau, mai grav, ar putea deranja pe unii din motive care sunt prea ascunse pentru noi.

- Raspunderea acestor actiuni trebuie asumata, chiar daca aceasta ar determina schimbarea unor opinii sau opozitia fata de acele grupuri aparent "invizibile", care nu doresc ca aceste amplasamente sa aiba vizibilitate internationala normala, caci aceasta ar micsora sansa intrarii unor valori de patrimoniu material mobil in colectii personale.

- Poate ca turismul ar putea salva putin istoria, daca s-ar investi mai mult in turism cultural.

- Din pacate, personalul administrativ din domeniul turistic este slab pregatit si este orientat mai ales catre investitii si surse de castig pe termen scurt si mediu. Nu se iau decizii pe termen lung la nivel administrativ local, regional si national.

- E un tablou cam pesimist.

- Aceasta este realitatea. Daca nu ne implicam in prezentul si viitorul nostru, consecintele le vom suporta fiecare dintre noi.

DAN ROMALO,
autorul cartii "Cronica geta apocrifa pe placi de plumb?"

"Subiectul supara"

- Ati fost multa vreme aproape de domeniul dacologiei prin preocuparile dumneavoastra. Ati perceput acest domeniu ca fiind inchis, stagnant?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?


- Haideti sa va raspund tot printr-o intrebare: De ce oare, atunci cand au aparut placile de plumb, care au sanse sa fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fara sa se admita o cantarire a elementelor logice care pledau pro si contra? Ai elemente noi, pe care poti sa faci comparatii, analize, cautari de antecedente si ramuri comune, si le refuzi. De ce?

- Cartea pe care ati dedicat-o ansamblului placilor de plumb de la Sinaia, astazi bine cunoscute opiniei publice, a deranjat multa lume. Totusi, din 2003, cand a aparut prima editie, si pana astazi, nu s-au facut eforturi la nivel oficial pentru a se demara o cercetare care sa limpezeasca apele. Cum va explicati aceasta lipsa de implicare a oficialitatilor?

- Oficialitatile le considera falsuri, dar nu am auzit inca argumente valide care sa sustina aceasta pozitie. Ar trebui sa existe un arbitru care sa cantareasca argumentele de ambele parti, un arbitru desemnat de o institutie de cultura. Nu trebuie sa fie neaparat istoric, ci sa fie un bun logician, care sa fie capabil sa analizeze argumentele.

- Vedeti totusi o explicatie pentru tacerea din jurul acestui subiect?

- Singura ipoteza pe care pot sa o emit este aceea ca exista o vointa foarte puternic sustinuta de a nu se ridica problema asta, din doua motive posibile. Fie subiectul supara, pentru ca ar duce la o intarire a spiritului national, dar nu pe baza de entuziasm nationalist, ci pe baza de documente istorice. Iar asta poate sa contrarieze pe multi, nu doar pe vecini. Poate sa contrarieze o tendinta mondiala de a dizolva ideea de istorie nationala. Sau, al doilea motiv, poate a fost o manevra la un moment dat, care a impus tacere pentru o vreme, iar aceasta tacere a avut consecinte.
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Placuta din tezaurul de la Sinaia

Daca tezaurul despre care vorbim s-a descoperit la Sinaia, pe un teren care apartinea regelui, poate s-a considerat ca aurul din aceste placi era foarte necesar pentru dotarea armatei in preajma Razboiului de Independenta si s-a sacrificat elementul material, adica aurul, dar s-a pastrat informatia din placi. Daca s-a pastrat tacere asupra acestui gest, e posibil ca mai tarziu sa nu se mai fi stiut nimic in legatura cu provenienta placilor de plumb.

- Zilele astea am citit intr-un cotidian un interviu cu directorul Institutului de Arheologie, academicianul Alexandru Vulpe, care sustinea ca placile sunt niste falsuri ordinare, facute de Nicolae Densusianu ca sa-si sustina teoriile din "Dacia Preistorica". Domnul academician nu e prea sigur pe afirmatiile sale. La inceput, sustinea ca sunt falsurile lui Hasdeu, iscate dintr-o disputa cu Tocilescu. Si vorbind despre "dacomanii" care sustin aceste "falsuri", domnia sa spunea in interviu - si aici vreau sa citez exact: "Dar traim intr-o tara libera si nu le putem face nimic". Eu inteleg ca domnul academician regreta ca ne aflam intr-o tara libera, in care exista libertate de exprimare, si ca nu ni se poate inchide gura cu forta. Cum comentati?

- Nu am ce sa comentez.

ION GHINOIU,
cercetator, Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu"

"Avem un complex identitar absolut devastator!"

- V-ati ocupat o viata intreaga de cultura noastra populara si ati ajuns la concluzia ca traditiile romanesti se continua inapoi, in timp, pana in vremea dacilor. Este aceasta o concluzie ce incomodeaza pe unii?
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

Oare de ce iau "nemurit" romanii pe dacii atat de dispretuiti de istoricii nostri?


- Ce sa va spun? Avem un complex identitar absolut devastator! Eu credeam ca dupa Revolutie, gata, am scapat, dar vad ca in continuare avem complexe identitare. De ce? Pentru ca, spre deosebire de grec, de egiptean, de evreu, de indian, care toti si-au pastrat numele antic, noi ne-am schimbat numele. Ce complex identitar poate sa aiba grecul sau egipteanul? Spre deosebire de toti acestia, noi ne-am gasit sa renuntam la numele radacinii noastre autohtone de dac si Dacia si sa ne luam numele de la Roma. Aici este un fals. E ceva nefiresc cu romanizarea asta facuta in mare graba si pe un teritoriu restrans, e ceva in neregula. Cultura noastra populara nu are legatura cu Roma. Noi avem o civilizatie genetic legata de continent, de uscat, de spatiul continental si de apele curgatoare, spre deosebire de egipteni si greco-romani, care au civilizatii maritime. Lucrurile sunt foarte clare: toata cultura populara romaneasca este legata genetic de uscat, nu are nimic a face cu cea greco-romana.

- Cine e de vina ca s-a perpetuat falsul de care vorbiti?

- O vina mare o au intelectualii, care n-au curajul sa recunoasca daca s-a gresit ceva. Eu am tot respectul pentru marii nostri savanti, dar adevarul trebuie spus.

- Deci, perpetuam niste greseli, din lasitate.

- Da, iar daca spui ceva ce nu se incadreaza in linia stabilita, imediat esti catalogat drept "dacoman", "tracoman". Eu acum lucrez la o carte romaneasca a mortilor. Acolo sa vedeti cat de vii sunt lucrurile pe care le pomenesc anticii cand vorbesc de daci, de pilda jalea de a te naste si bucuria de a scapa de viata aceasta. Si inca se pastreaza acestea in traditie in ziua de azi.

- Exista un dezinteres evident fata de studiul traditiilor, poate chiar mai mare decat pentru lingvistica si istorie.

- Asa e, uitati, noi publicam acum al patrulea volum din Atlasul Etnologic Roman. Nu intereseaza pe nimeni. Nici o televiziune, nici o emisiune sa pomeneasca ceva, sa faca o lansare. Sunt, totusi, traditiile noastre romanesti...

- Pomeneati undeva de "sindromul antichitatii greco-romane". Va rog sa detaliati putin.

- Chestia asta ca totul vine din Roma si Grecia Antica este un fals, pentru ca genetic suntem civilizatii deosebite, asa cum am mai spus. Noi suntem legati de Dunare, ei de mare. O sa avem in curand o criza identitara si continentala. Uitati: numele de Europa ne vine din Asia. Crestinismul ne vine din Palestina. O sa vina vremea cand o sa fim intrebati: "Bine-bine, dar care e leaganul vostru de civilizatie?".
Perit-au dacii? Si daca da, de ce?

N-o sa se mai puna problema ca suntem romani, nemti sau alte natii. Europeni si atat. Si-o sa fim intrebati de africani, de irakieni, de evrei, de indieni: prin ce esti tu european? Care e leaganul tau de civilizatie? Si-o sa raspundem: pai, antichitatea greco-romana. Si or sa rada de noi. Evident, Grecia si Roma au ajuns la o stralucire de necontestat, dar ele, la randul lor, sunt tarzii si reprezinta o sinteza a civilizatiilor care au fost inaintea lor.

- Si-atunci, ce ar trebui sa raspundem?

- Vedeti, exista un triunghi al celor trei delte, care concentreaza marile civilizatii preistorice de pe Terra, evident, inainte de antichitatea greco-romana. Daca va uitati pe un planiglob, va dati seama mai bine: Nilul cu delta lui si civilizatia egipteana, Dunarea inferioara si delta ei, cu civilizatia carpato-dunareana, si Tigru-Eufrat si delta, cu mesopotamienii. Uitati-va care este pozitia carpato-dunarenilor. Eu evit sa mai spun "romani", spun "carpato-dunareni". Dupa atatia ani de cercetari simt nevoia sa-i numesc asa, va rog sa ma credeti. Aici este leaganul.

- Ce se poate face ca sa se indrepte acest fals?

- Acest fals ne-a provocat extraordinar de multe necazuri. A fost un timp cand a fost de folos, mai ales in chestiunea cu Transilvania, dar acum e o rusine. Cine mai crede ca "de la Ram ne tragem" si toate povestile astea? Nu stiu ce se poate face, poate intelectualitatea asta tanara care se ridica sa ia taurul de coarne si sa faca lumina. Pentru ca vad ca tot mai multi tineri isi pun intrebari, tot mai multi simt ca ceva nu e in regula cu istoria noastra.

Sursa: Formula As

PS Iustinian: Oricine crede sau marturiseste ca ,,piatra” nu este Hristos sau ca Biserica este intemeiata pe o persoana omeneasca este un antihrist

Oricine crede sau marturiseste ca ,,piatra” nu este Hristos sau ca Biserica este intemeiata pe o persoana omeneasca, este un antihrist adica un dusman un potrivnic a lui Iisus Hristos. Este un demon, la care Hristos ii zice: ,,Inapoia Mea, satano! Piatra de poticnire imi esti, pentru ca nu cugeti cele ce sint ale lui Dumnezeu, ci cele ce sint ale oamenilor”. (Mt.16, 23) ,,Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume."

In aceasta sa cunoasteti Duhul lui Dumnezeu; orice duh care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu.
"Si orice duh, care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum este chiar in lume” ( 1 Ioan 4,1,2,3 ), asa cum Domnul a zis lui Petru cand acesta a indraznit sa-l abata pe Iisus Hristos de la planul Sau Dumnezeiesc.

Biserica-Imparatia lui Dumnezeu nu-i intemeiata nici pe persoane omenesti si nici pe credinta unor oameni. A spune ca Biserica este intemeiata pe o persoana omeneasca este cea mai mare greseala, dar tot o ratacire este si a spune ca Biserica – Imparatia lui Dumnezeu, este intemeiata pe credinta unor oameni. Biserica, Crestinismul, Imparatia lui Dumnezeu in lume este intemeiata pe adevarul fundamental– neschimbabil, nepieritor ; ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu celui viu. Pe Dumnezeirea lui Iisus Hristos este deci intemeiata Biserica, Imparatia lui Dumnezeu pe pamant.
Credinta in aceasta inseamna a nu accepta ca Biserica este intemeiata pe nisip, pe un teren foarte miscator si nestatornic, pe elemente subiective, pentru ca nimic nu este mai subiectiv decat persoana si credinta unor oameni, ori Biserica nu este intemeiata pe umbre, ci pe stanca cea tare, pe piatra, care este divinitatea lui Iisus Hristos.

Dumnezeirea lui Hristos este temeiul obiectiv, pe care este intemeiata Biserica lui Hristos, aceasta este piatra, stanca vesnica care niciodata nu trece, nu se misca, nu dispare si de aceea ea da tarie Bisericii pe care nici portile iadului nu o pot birui in acest lucru, in aceasta realitate, in aceasta invatatura sta sau cade, are sau nu are calitatea de crestin, orice om.

Cine nu crede ca Iisus este Hristos, ca Iisus este Fiul prea iubit al Tatalui, asa cum am auzit ca Tatal a spus la Iordan, cine nu crede ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu celui viu asa cum au crezut si au marturisit Sfintii apostoli prin gura Sf. Ap. Petru, cine nu crede ca Hristos este ,,piatra” pe care este intemeiata Biserica, asa cum ne spune Duhul Sfant prin profeti si prin apostoli, acela nu este crestin adevarat, nu este pe calea cea dreapta care duce la mantuire si la indumnezeire.

Iubitii mei frati,
Ca o urmare a credintei si dragostei noastre sa asezam chipul, icoana Domnului in casele noastre si sub aceasta icoana sa aprindem o candela din cand in cand. Sa ne crestem copiii in lumina ce curge din icoana si viata Mantuitorului, sa-i invatam sa vesteasca cat mai des numele lui Iisus Hristos, asa cum fac crestinii buni si calugarii in chiliile lor, care si in somn de multe ori rostesc numele lui Iisus. Cand buzele omului rostesc numele lui Iisus, toti demonii fug pentru ca toate puterile iadului se cutremura cand aud pe cineva rostind si pomenind numele Domnului, zicand: "Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Aceasta scurta rugaciune se numeste rugaciunea inimii, sau rugaciunea lui Iisus.

Rugaciunea aceasta este o arma puternica impotriva diavolului, de aceea toti oamenii lui Dumnezeu se folosesc de ea.
Aceasta puternica rugaciune o poate rosti si calatorul, si muncitorul de pe ogor, din fabrica sau din mina. Si copilul, si tanarul si batranul. Prin aceasta rugaciune noi putem curati vazduhul duhovnicesc, care este foarte poluat acum, cu negura, si gazele otravitoare si ucigatoare de suflet a pacatelor.
Cand toti crestinii ar rosti rugaciunea aceasta neintrerupt viata s-ar transforma, s-ar transfigura, s-ar insenina si ar deveni curata, cum a fost atmosfera in paradis, inainte de caderea omului in pacat.

De azi inainte, incercati fratilor sa rostiti in gand cat mai des, numele lui Iisus – si veti vedea cat de dulce va deveni pentru voi viata duhovniceasca.
Binecuvantarea Domnului sa vina peste voi cu al sau har si cu a Sa iubire de oameni. Sarbatori fericite si un an nou binecuvantat.



Pastorala de Craciun a PS Justinian Chira, episcopul Maramuresului si Satmarului (2007)

Nu vă înjugaţi în jug străin cu cei necredincioşi! Tâlcuiri ale Sfântului Teofilact al Bulgariei.

II Corinteni 6

12 Voi nu vă strâmtoraţi întru noi, dar noi ne strâmtorăm
întru inimile voastre.

Voi - zice - încăpeţi toţi în inima mea cea largă fără vreo strâmtorare, cu toate că sunteţi atât de mulţi la număr. Eu însă am multă strâmtorare în inima voastră şi nu pot încăpea cu îndestulare, măcar că sunt unul singur. Adică: Eu - zice - vă iubesc cu covârşire, însă voi mă iubiţi şi mă aveţi întru sine-vă cu strâmtorare.

13 Arătaţi şi voi aceeaşi răsplătire! Vă vorbesc ca unor copii ai mei:
Lărgiţi şi voi inimile voastre!

Zice: Arătaţi şi voi către mine aceeaşi răsplătire a dragostei cum am eu că­tre voi, şi lărgiţi-vă şi voi către mine precum şi eu către voi. Însă Apostolul arată că răsplătirea aceasta a dragostei este datorie pentru ei, căci zice: Ca unor fii vă zic aceasta, adică nu cer vreun lucru mare de la voi, pentru că eu sunt părinte duhovnicesc al vostru iar voi fiii mei duhovniceşti; de aceea, cer ca o datorie să fiu iubit, fiindcă fiii sînt datori din fire a-şi iubi tatăl.

14 Nu vă înjugaţi în jug străin cu cei necredincioşi!

Pentru a nu părea că a spus cele de mai sus pentru sine, Apostolul arată aici că cere şi are trebuinţă de dragostea lor pentru folosul lor înşişi, ca şi cum le-ar zice aşa: O, Creştinilor, aceasta este a mă iubi voi: a nu vă amesteca cu cei ne­credincioşi şi a nu vă pleca în partea lor! Şi nu a zis: „nu vă amestecaţi", ci: „nu vă înjugaţi în jug străin", adică: Nu nedreptăţiţi dreptatea, nu vă plecaţi şi nu vă împătimiţi cu cei necredincioşi în lucrurile ce nu sînt legiuite şi cu drept cuvânt! Căci „înjugare în jug străin" se zice la cumpănirea cea nedreaptă, când o parte a cumpenei se pleacă, şi atârnă şi nu stă în asemănare şi în dreptate.

Iar Fotie zi ce că „înjugare în jug străin" mai înseamnă şi aceasta, anume ca nu se cuvine a ne amesteca cu cei necredincioşi şi cu cei străini, precum porunceşte şi Legea cea Veche a lui Moisi, zicând: „Nu vei pune dobitocul în jug străin!"' {Deuteronomul 19:19), cuvinte prin care arată că nu se cuvine a amesteca dobitoacele cu cele de alt neam, nici pentru a naşte, nici pentru altă oarecare lucrare. însă, prin dobitoacele necuvântătoare, legiuieşte că

noi, Creştinii drept-slăvitori, oameni cuvântători, se cuvine a ne feri în tot chipul de unire;; 5 împărtăşirea celor de altă credinţă şi de alt neam, neînsoţindu-ne cu dânşii prin nuntă, nici luându-i ajutor la vreo lucrare duhovnicească, fiindcă unii ca aceştia vor strica ostenelile noastre, în loc să le folosească. Pentru că ce trebuinţă este să amesteci tu, drept-slăvitorul Creştin, evghenia [„nobleţea", n. m.] credinţei tale cu mincinoasele odrasle ale relei-credinţe?" (din Amfdohia, întrebarea 242). Iar Teodorit tâlcuieşte aşa: „Nu urmaţi celor ce înjugă boi cu cele străine şi apleacă cumpăna, cinstind amăgirea necredincioşilor mai mult decât dreptatea noastră!" (n. aut.) )

Vezi şi subînsemnarea zicerii „ca să fiţi curaţi şi fără prihană" (Filipeni 1:10).

Căci ce însoţire are dreptatea cu nelegiuirea,

Aici, Apostolul cumpăneşte fapta bună şi evghenia [„nobleţea", n. m.] Corintenilor cu răutatea necredincioşilor. Şi - precum un părinte, văzându-l pe fiul său că se întâlneşte şi petrece cu oameni răi şi stricaţi, îi zice: Fiule, ce unire are evghenia ta cu netrebnicia oamenilor acelora? - tot aşa zice şi Pavel către Corinteni: O, duhovniceştii mei fii, voi sunteţi aievea şi cu totul dreptate şi faptă bună, iar necredincioşii aceia sînt cu totul răutate şi nelegiuire, deci ce însoţire şi împreună-petrecere aveţi să faceţi cu ei?

15 sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce unire are Hristos cu Veliar,^[2]

( întru alte izvoade se scrie „Velial". Iar mult-învăţatul Coresi, având ştiinţă de limba evreiască, zice că „Veliar" va să zică „fără jug", „fără stăpânire", ca unul ce nu s-a supus jugului şi stăpânirii lui Dumnezeu, căci zice: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi ase­menea Celui prea-înalt!" Iar „Veelzevul" se tălmăceşte „dumnezeu al muştelor", adică al celor neputincioşi şi care aleargă către putorile patimilor ca muştele. Iar „demon" se numeşte de la „deio", adică „învăţ", căci este înţelept a face rău sau a fi iscoditor şi a înfricoşa - după Evsevie. Iar „Satana" va să zică „potrivnic" sau „curgere a nopţii". Iar „Asmodeu" se tălmacese , judecată a zidirii", fiindcă îi munceşte pe cei răi. Iar „diavol" se zice de la „clevetire", căci cleveteşte pe Dumnezeu către oameni şi pe oameni către Dumnezeu.

Iar că cele potrivnice nu se pot uni niciodată adevereşte şi Dumnezeu, zicând prin Ieremia: „Ce e paiul către grîu?" (capitolul 23:28). Zice şi înţeleptul Sirah: „Ce va împărtăşi lupul cu mielul'? Aşa şi cel păcătos cu cel bine-cinstitor de Dumnezeu. Ce pace va fi între hienă şi câine? Şi ce pace are cel bogat cu cel sărac?" (capitolul 13:20, 21) Şi iarăşi: „Cum se va întovărăşi oala de pământ cu căldarea? Căldarea va izbi oala, şi oala se va sparge" (13:3).

Iar marele Vasilie, tâlcuind acea zicere a lui Isaia: „şi se va lua de la dânşii (de la Israiliteni ) jugul lor (al Asirienilor)" (Isaia 25:24), zice aşa: „Trebuie aşadar să ne lepădăm curat de păcat ca să avem grumazul nostru slobod de jugul Asirienilor (adică al demonilor şi al patimilor) şi să ne putem pune sub jugul lui Hristos. Căci este cu neputinţă grumazului nostru să se supună la două juguri, la cel al Domnului şi la cel al «Asirianului» (adică al diavolului). «Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?»" (n. aut.) )

Vrând în tot chipul să-i despartă pe Creştini de necredincioşi, Apostolul n-a zis: Ce împărtăşire şi unire au fiii luminii cu fiii întunericului? - ci, în loc de persoane, a pus înseşi lucrările acestea neînsufleţite, adică lumina şi întunericul, ceea ce este mai mare şi mai lucrător pentru a-i îndupleca pe ascultători. A vorbit însă şi de Hristos şi de „Veliar", nume care însemnează în evreieşte „apostat", numindu-1 aşa pe diavolul şi făcând cuvântul mai înfricoşat şi mai înduplecător.

sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios?

Aici, a arătat hotărâtor şi a pus persoanele credinciosului şi necredinciosu­lui, ca să nu se creadă că doar mustră răutatea şi laudă fapta bună.

16 Sau ce învoire este între Biserica lui Dumnezeu cu idolii? Căci voi sunteţi Biserica Dumnezeului celui viu,

Necredincioşii - zice - sînt capişti ale idolilor, sau chiar idoli aievea, iar voi, credincioşii Creştini, sunteţi biserică a lui Dumnezeu. Şi nu a unui dumne­zeu precum îl mitologhisesc (îl băsmesc) Elinii, care slujesc şi se închină unor zei morţi şi unor idoli neînsufleţiţi, ci sunteţi „biserică a lui Dumnezeu cel viu". Deci ce „învoire", adică potrivire şi unire, este între voi, bisericile viului Dumnezeu, şi idolii cei morţi şi nesimţitori?^[3]

( însemnăm aici că - de vreme ce Creştinii sînt „Biserică a Dumnezeului celui viu", după zisa Apostolului - pentru aceasta - precum simţită biserică din Ierusalim avea reţele înaintea uşilor, pentru a nu intra într-însa muşte şi alte vietăţi necurate, că aşa zice Iezechil: „Uşile şi ferestrele (bisericii) să aibă reţele" (Iezechil 16:10) - tot aşa şi Creştinii, bisericile lui Dumnezeu cele gândite şi însufleţite, trebuie să aibă „reţele" la „ferestre", adică la cele cinci simţuri ale lor. Aceste „reţele" sînt frica de Dumnezeu şi pomenirea Judecăţii şi a muncii ce va să fie, şi cu acestea trebuie să oprească privirile îndulcitoare, auzurile necuviincioase şi -în scurt - să depărteze de la simţurile lor toate închipuirile împătimitoare şi să nu le lase să intre în inima lor, ca să nu spurce „biserica lui Dumnezeu". Aşa porunceşte înţeleptul Nil, zicând: „Apostolul zice: «Sunteţi biserica lui Dumnezeu». Deci, ca să nu se târască nimic din închipuirile cele necurate şi să intre în mintea ta, împleteşte la ferestrele trupului reţele din gândurile Judecăţii ce va să fie, îngrădindu-ţi mintea despre cele ce intră prin simţuri" (în tomul al doilea din cele opt cărţi).

„Biserică a lui Dumnezeu" se face mai ales cel ce are totdeauna pomenirea lui Dumnezeu în inima sa şi se roagă gânditor, precum zice marele Vasilie: „Aşa ne facem «biserică a lui Dumnezeu», când nu se curmă deasa aducere aminte [de El] cu griji pământeşti şi mintea nu e tulburată de neaşteptatele patimi" (epistola întîi). (n. aut.) ).

precum a zis Dumnezeu, că: „ Voi locui întru dânşii, şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi norodul Meu" (Levitic 26:12).

Pentru a nu părea că-i linguşeşte pe Corinteni, dumnezeiescul Apostol aduce acum mărturie din Scripturi că Creştinii sînt „biserică a lui Dumnezeu".

Deci zice: A locui Dumnezeu în lăuntrul nostru, în Creştini, aceasta o pricinuieste curăţia vieţii noastre de mai înainte. Iar a şi umbla însuşi Dumnezeu intru noi, aceasta o pricinuieşte petrecerea noastră îmbunătăţită de după ce a locuit Dumnezeu întru noi. Căci, când omul se curăţă de patimi, atunci locuieşte Dumnezeu într-însul; şi, după aceea, când omul se porneşte şi sporeşte în fapte plăcute lui Dumnezeu, atunci se zice că Dumnezeu „umblă" întru inima aceea, arătându-i cu cunoştinţă că lucrează darul Lui întru dânsul şi arătându-i cu mişcări duhovniceşti şi cu insuflări dumnezeieşti sfânta Sa voie. Căci atunci Dumnezeul tuturor neamurilor şi al tuturor făpturilor Se face în chip mai deosebit Dumnezeu însuşit al omului aceluia. De aceea, şi omul acela se ridică la rânduiala şi la măsura vechilor Patriarhi, aceea a lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov, al cărora Se zicea că este în chip osebit Dumnezeul a toate, că; „Eu sînt - a zis (către Moisi) - Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui lacov" (Ieşirea 3:6; Matei 22:32). Vezi şi subînsemna-zicerii „de a locui Hristos prin credinţă întru inimile voastre" (Efeseni 3:17).

17 De aceea, „ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi - zice Domnul -

şi de ce este necurat să nu vă atingeţi, şi Eu vă voi primi pe voi!" (Isaia 52:11).

Nu a zis: Să nu faceţi lucruri necuvenite şi necurate! - ci a zis ceva mai mare: Să nu vă atingeţi de Elini! Iar necurăţia este de două feluri: una a trupului, şi alta a sufletului: necurăţie a sufletului sînt gândurile de ruşine şi trupesti: -pomenirile de rău, vicleşugurile, înduplecările şi învoirile păcatului, a privi cu poftă feţele cele frumoase, a se îndulci de cuvintele de ruşine, a spurca celelalte simţuri cu îndulcirile pătimaşe şi vătămătoare; iar necurăţie a trupului este curvia, prea-curvia şi oricare altă înverşunare ce se face prin fapte. De aceea, Dumnezeu şi dumnezeiescul Lui Apostol voiau ca noi, Creştinii, să fim curaţi de toate acestea şi cu sufletul, şi cu trupul. Deci zice: „Ieşiţi" voi, Creştini din împreuna petrecere a oamenilor necredincioşi şi din împărtăşirea faptelor rele şi „osebiţi-vă", adică staţi osebiţi de dânşii şi curăţaţi-vă, şi atunci „vă voi primi"! Căci - când tu, Creştinul, te vei osebi de oamenii cei răi şi vicleni şi de faptele cele rele - atunci te vei uni cu Dumnezeu.

18 „Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi Mie fii şi fiice -
zice Domnul Atotţiitorul" (Ieremia 31:9).

Vezi, iubite cititorule, cum din început a proorocit Proorocul Ieremia a doua naştere a Sfântului Botez şi înfierea pe care avem să o dobândim noi Creştinii, în anii cei mai de pe urmă? Căci aceasta însemnează zicerea lui.

La multi ani, Maria!

Noua aparitie editoriala la Manastirea Petru Voda— “Spre Tabor”(vol. 4), de Pr. Ilarion V. Felea

Harul este apa vie care astam­para setea sufle­tu­lui (nu toate apele astam­para setea), apa sfanta care spala si curat­este sufle­tul de rug­ina si rautatea pacat­u­lui; ali­fia sfanta care vin­deca dur­erea si sufer­inta sufle­tu­lui; focul sfant care arde spinii patim­ilor si topeste gheata inim­ilor impi­etrite sub vraja raului. Cerul nu cade pe pamant, dar isi trim­ite roua si ploaia binecu­van­tata; harul e roua si ploaia ceru­lui in sufletele cred­in­ciosilor.
Soarele lumineaza, incalzeste si rodeste paman­tul; harul e soarele sufle­tu­lui. Dum­nezeu este izvorul, samanta vietii; harul este izvorul cel viu al vietii duhovnicesti, samanta cea vie a slavei cer­esti, painea de intarire, luminare si desavar­sire a vietii dum­nezeiesti in om. Harul este seva aceea sfanta si data­toare de viata, care trece din vita in mla­dite, din maslin in ramuri, din Hris­tos in cres­tini, ca sa le dea put­erea vie de crestere, de inflorire si rodire. Ce nu mai poate face omul prin put­er­ile lui mar­gi­nite, ca sa se sfin­teasca si sa se desavarseasca, face, lucreaza harul, prin put­er­ile lui nemarginite.

Pr. Ilar­ion V. Felea

Puteti dezbate acest articol, scriind un comentariu la adresa de mai jos:
http://atitudini.com/noua-aparitie-editoriala-spre-taborvol-4-de-pr-ilarion-v-felea/#comments