marți, 15 decembrie 2009

Sfinţi Părinţi despre dragostea creştină. Tâlcuiri la Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

I Corinteni

CAPITOLUL XIII



4 Dragostea îndelung rabdă, se îmbunătăţeşte,

De aici, Apostolul începe a număra semnele şi isprăvile dragostei către aproapele. Şi ca întîi semn al ei pune îndelunga-răbdare, rădăcina oricărei fi­losofii, căci îndelung-răbdător se numeşte acela care are suflet larg şi soco-teală vitejească a inimii.268 Însă, fiindcă de multe ori unii se arată a fi îndelung-răbdători luîndu-i în rîs pe cei ce se mînie asupra lor şi-i fac a se aprinde mai mult de mînie, Apostolul a adăugat că dragostea „se îmbunătăţeşte", adică are năravuri bune, fără răutate şi batjocură, nedefaimător, precum acela ce se arată îndelung-răbdător cu făţărnicie. Apostolul a zis acestea mustrîndu-i pe prigonitorii şi pe ipocriţii care se aflau în Corint.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

268De aceea arată şi Isaia că îndelunga-răbdare este potrivnică împuţinării de suflet, zi-cînd: „Că aşa zice Domnul (...): Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfint şi sînt cu cei smeriţi şi înfrînţi, ca să înviorez pe cei cu duhul uimlit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frîntă" (capitolul 57, stih 15). Şi Solomon vorbeşte foarte înţelept de cel îndelung-răbdător, zicînd că „bărbatul îndelung-răbdător e mai bun decît cel tare" (Pilde 16:32) şi mai bun decît omul cu dregătorie: ..Mai bun este cel îndelung-răbdător decît cel înalt" (Ecclesiast 7:9). Şi purtătorul de Dumne­zeu Maxim, hotărînd ce înseamnă „îndelung-răbdător", zice: „îndelung-răbdător este cel ce aşteaptă sfîrşitul ispitei, luînd lauda răbdării" (capitolul 23 al sutei a patra despre dragoste). Şi iarăşi: „Bărbatul îndelung-răbdător este mult întru înţelepciune, căci suferă toate cele de scîrbă gîndindu-se la sfîrşit şi aşteptîndu-1. Iar sfirşitul este viaţa veşnică, după Apostolul" (la fel, capitolul 24). (n. aut.)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

nu rîvneşte,

Adică dragostea nu-i zavistuieşte şi nu-i pizmuieşte pe cei mai buni, fiindcă este zavistie şi întru cele bune, cînd cineva e îndelung-răbdător dar îi rîvneşte pe alţii. Ci dragostea fuge şi de zavistie, şi de pizmă. Apostolul a zis aceasta pentru zavistnicii şi pizmuitorii ce erau în Corint.



nu se semeţeşte,

Adică dragostea nu se arată semeaţă, ci îl face înţelept şi statornic întru cugetare pe cel ce o are. Căci semeţ este acela ce se înalţă cu cugetarea, cel uşor de minte şi trîndav în năravuri. Şi zice aceasta pentru cei uşurateci şi deşerţi ce erau în Corint.269



nu se trufeşte.

Adică dragostea nu se mîndreşte. Pentru că este cu putinţă a avea cineva toate bunătăţile şi semnele de mai sus ale dragostei, dar să se trufească şi să se mîndreasca pentru ele. Iar dragostea, pe lîngă bunătăţile zise, are încă şi smerita-cugetare.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

269 Iar marele Vasilie zice că „tot ce nu se ia pentni trebuinţă, ci pentru podoabă, e întinat de semeţie" (hotărîrea 49 pe scurt). Iar pururca-pomenitul şi mult-învăţatul Dositei al Ierusali­mului zice că „semeţia este orice lucru zadarnic şi fără vreme. Iar zicerea aceasta a Aposto­lului se trage de la cei trufaşi, care în zadar şi fără vreme osteneau iubind feţe nevrednice. Pentm aceasta a şi zis: «dragostea nu se semeţeşte», adică nu face nimic în zadar" (foaia 314 a celor douăsprezece cărţi). Iar Sfîntul Grigorie Nyssis arată că, „prin zicerea «nu se sume-ţeşte», Apostolul a arătat de unde este nemîndria dragostei" (Cuvîntul la zicerea „ iar cînd se vor supune Lui toate... ", tomul II). (n. aut.)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------



5 Dragostea nu se poartă cu necuviinţă,

Adică dragostea nu numai că nu se mîndreşte, dar, chiar dacă ar suferi patimile cele mai de ruşine şi mai rele, nu le socoteşte de necinste, pentru omul iubit, la fel cum şi Hristos, pentru dragostea noastră, nu numai că a primit moartea Crucii cea necinstită şi de ruşine, ci a şi socotit-o slavă şi cinste a Sa.

Însă şi aşa vei înţelege zicerea, anume că dragostea nu ocărăşte, nu zice cuvînt şi nu face lucru mîrşav. Căci ce altceva este mai grozav şi mai tară cuviinţă decît omul ocărîtor?270



nu le caută pe ale sale, nu se întărită,

Aici, Pavel tîlcuieşte chipul în care dragostea nu face necuviinţă, şi zice că dragostea nu caută folosul său, ci folosul fratelui. Şi se socoteşte că face ne­cuviinţă atunci cînd nu va slobozi pe fratele său de necuviinţele ce le face, ori prin cuvînt, ori prin fapte. Apostolul zice aceasta pentru Corintenii care îi tre­ceau cu vederea pe fraţii lor şi nu-i îndreptau.

Şi, pentru că nu face necuviinţă, dragostea - zice - nici nu se întărîtă şi nu se porneşte spre mînie. Căci cel mînios este şi fără cuviinţă - după Parimistul, care zice: „Bărbatul mînios nu este bine-cuviincios sau cu bun chip" (Pilde 9:25). Apostolul zice aceasta pentru Creştinii care erau ocărîţi de alţii şi nu su­fereau ocara.



nu socoteşte răul,

Zice: Dragostea, chiar dacă ar pătimi toate relele, nu numai că nu luptă Împotriva celor ce îi fac rău, dar nici măcar nu socoteşte cît de puţin că este rău ceea ce pătimeşte. Vezi însă - o, cititorule! - că, arătînd semnele dragos­tei, Pavel nu zice că dragostea rîvneşte şi pizmuieşte, că luptă împotriva piz­mei, sau că se mişcă spre mînie şi că o stăpîneşte şi o opreşte. Nu! - ci zice că nu lasă cît de puţin să răsară vreo răutate şi patimă, şi nu socoteşte deloc răul ca rău. Pavel zice aceasta pentru Creştinii ce sînt ocărîţi de alţii, învăţîndu-i să nu-i ocărască şi ei dimpotrivă pe cei ce-i ocărăsc.



6 nu se bucură de nedreptate,

Adică dragostea nu se bucură cînd e nedreptăţit cineva, şi bîntuit de alţii şi pătimeşte vreun rău, pentru că aceasta nu este însuşirea dragostei, ci a bucuriei de rău şi a pizmei.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

270Întrebat fiind ce va să zică: „dragostea nu face necuviinţă", marele Vasilie răspunde: „Aceasta este întocmai cu a zice: «Dragostea nu cade din chipul său». Iar «chipul dragostei» sînt însuşirile dragostei, numărate una după alta de Apostol întru acelaşi loc" (hotărîrea 247 pe scurt), (n. aut.)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------



ci împreună se bucură cu adevărul.

Zice: Nu numai că dragostea nu se bucură de nedreptate, ci - ceea ce e mai mare - se bucură împreună cu acela ce sporeşte. Şi, cînd se înfăţişează şi se slă­veşte adevărul celorlalţi, atunci se slăveşte şi dragostea, şi sporirea acelora şi slava adevărului le socoteşte ale sale. Pavel a zis aceasta pentru cei ce pizmu-iesc şi se mîhnesc cînd află că alţii se învrednicesc de binefaceri şi sporesc.271



7 Toate le suferă,

Zice: Dragostea le suferă pe toate: şi ocările, şi necinstirile, şi rănile, şi moartea; pentru că răbdarea aceasta întru toate o dăruieşte dragostei înde-lunga-răbdare, pe care a spus mai sus Pavel că o are dragostea. Apostolul zice aceasta pentru cei ce sînt vrăjmăşuiţi de către alţii, învăţîndu-i să sufere orice ar pătimi de la aceia.



toate le crede,

Zice: Dragostea crede orice i-ar spune prietenul iubit şi nu socoteşte că acesta ori altul ar grăi vreo minciună şi vreun cuvînt făţarnic.



toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Zice: Dragostea nu se deznădăjduieşte şi nu se îndoieşte pentru prietenul său cel iubit, ci totdeauna nădăjduieşte că acela se va preface şi va spori spre mai bine. Pavel a zis aceasta pentru Creştinii ce se deznădăjduiesc pentru cei­lalţi. Căci dragostea suferă toate metehnele prietenului său iubit, nădăjduind schimbarea, şi, chiar dacă acela rămîne întru răutatea sa, ea nu se desparte de dragostea lui, fiindcă - zice - „toate le rabdă". Aceasta a zis-o pentru cei iu­biţi care se despart unii de alţii cu lesnire, pentru metehne omeneşti.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

271Pentru aceasta zice dumnezeiescul Grigorie al Tesalonicului că dragostea se naşte din faptele bune, dar şi faptele bune se nasc din dragoste; şi că mei faptele bune nu folosesc fără dragoste, nici, iarăşi, dragostea singură nu foloseşte fără lucrările şi faptele bune. Şi spune aşa: „Cineva poate vedea însă că dragostea se naşte din faptele bune, dar şi că faptele bune se nasc din dragoste. Despre aceasta zice şi Domnul în Evanghelie: «Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte»; şi, în altă parte: «Cel ce Mă iubeşte va păzi ponincile Mele». Şi, fără dragoste, nici lucrările faptelor bune nu sînt lăudate şi folositoare celor ce le fac, nici dragostea fără de fapte, pe care Pavel le arată Corintenilor prin multe numiri, scriind: De aş face acelea şi acelea, iar dragoste nu aş avea, nimic nu mă folosesc! Iar ucenicul lui Hristos cel iubit mai cu osebire zice: «Să nu iubim numai cu cuvîntul, mei numai cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul!" (capitolul 58 din cele filosofice şi teologice), (n. aut.)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------



8 Dragostea nu cade niciodată.

Adică dragostea nu se sminteşte niciodată, ci le isprăveşte pe toate. Ori şi aşa se înţelege mai bine, că dragostea nu se topeşte niciodată, nici nu se rupe, nici nu încetează, ci rămîne şi în veacul acesta, şi întru cel viitor, cînd toate ce­lelalte au să înceteze şi au să se facă nelucrătoare, precum zice mai departe:272



Şi proorociile se vor face nelucrătoare, darul limbilor va înceta,

După ce a numărat în şir semnele, ramurile şi isprăvile dragostei, marele Apostol iarăşi o înalţă aici, în alt chip, zicînd că proorociile şi vorbirea în limbi vor lua sfîrşit, şi doar dragostea are să rămînă veşnică şi nesfîrşită. Căci, deşi proorociiie şi vorbirea în osebite limbi s-au dat de către Duhul Sfînt pen­tru a se primi şi a se lăţi credinţa întru neamuri, după ce credinţa se va lăţi, vor înceta şi proorociiie şi limbile, fiind de prisos încă în viaţa aceasta şi, mai ales, în cea viitoare.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

272După Folie, „«dragostea nu cade niciodată», adică nu greşeşte din voinţă (ci fără voie), ci pururea îşi află prilejuri bune şi folositoare prin care-1 ţine pe cel ce o foloseşte a stă­rui şi a nu se dezbina din iubirea şi unirea către altul, chiar dacă celălalt s-ar feri şi ar da pri­cini dc despărţire; căci dragostea îl suferă, nădăjduieşte şi îl rabdă pe cel ce i-a greşit". Iar ma­rele Macarie mai înalt şi mai văzător de cele dumnezeieşti tîlcuieşte această zicere a Aposto­lului, cum că „cei ce au toate darurile pe care le-a numărat mai sus Apostolul - adică a avea toată credinţa, a-şi da toate avuţiile milostenie pentru Hristos, a-şi da trupul spre mucenicie pentru Hristos şi a face minuni - toţi aceştia - zice - pot să cadă, ca unii ce nu au ajuns la dra­gostea cea desăvîrşită; iar cel ce are dragostea cea desăvîrşită nu cade, căci nu poate cădea. Şi îţi spun - zice - că am văzut oameni care au ajuns la toate darurile şi s-au făcut părtaşi Duhu­lui, dar au căzut, neajungînd la dragostea cea desăvîrşită" (cuvîntul 27, răspunsul 14). Şi apoi sfintul aduce pilde spre adeverirea cuvîntului său, anume cum un evghenii (nobil) înţelept -după ce şi-a vîndut toate avuţiile pentru Hristos, şi le-a dat săracilor, şi i-a slobozit pe robii săi şi s-a făcut vestit pentru viaţa sa îmbunătăţită - în urmă a căzut în înverşunări [„curvii şi sodomii", n. m.] şi în nenumărate răutăţi, fiindcă s-a mîndrit. Altul, avînd şi el multă credinţă în Hristos, s-a făcut mărturisitor în vremea prigoanei, suferind munci. Mai tîrziu, cînd s-a tă­cut pace, a fost slobozit şi era vestit, fiindcă şi genele ochilor săi erau vătămate, pentru că fu­seseră afumate de către tirani. Apoi, slăvit fiind de toţi, a ajuns întru atîta netemerc de Dumnezeu, încît s-a făcut ca şi cînd nu ar fi auzit cîndva cuvîntul lui Dumnezeu. Altul şi-a dat tmpul la mucenicie şi a fost spînzurat şi zgîriat cu unghii dc fier. apoi a fost aruncat în temni­ţă. Şi, slujindu-i în temniţă o călugăriţă, a căzut cu dînsa în curvie. Un alt nevoitor înţelept era atîl de bogat întru danii lui Dumnezeu, încît darul fierbea în inima lui, şi vindeca felurite boli ale oamenilor şi izgonea draci prin punerea mîinilor. La urmă însă, fiindcă s-a lenevit şi s-a înălţat din pricina slavei lumii, s-a mîndrit şi a căzut în adîncurilc păcatului. Iar eu adaug aici şi pilda ticălosului şi putredului Saprichie, care, măcar că a suferit atîlea mucenicii pentru Hristos şi era gata să primească cununa Lui, fiindcă nu a voit să-1 ierte pe Sfintul Nichifor, care-i urma cerîndu-i iertare - vai! - a fost lepădat de Hristos şi a moştenit munca de veci, ticălosul, ca unul ce nu avea dragoste. De aceea urmează marele Macarie şi zice: „Vezi că, mai înainte de a ajunge la măsurile dragostei, aceştia cad? Căci cel ce a ajuns la dragostea pentm Dumnezeu s-a legat, s-a îmbătat, s-a afundat şi rob este, ca întru cealaltă lume, ca şi cum nu şi-ar simţi firea sa" (la fel). Vezi despre dragoste subînsemnările zicerii „plinirea Legii este dragostea" (Romani 13:10) şi a zicerii ..rodul Duhului este dragostea" (Galateni 5:22). (n. aut.)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------



cunoştinţa se va face nelucrătoare.

9 Căci în parte cunoaştem şi în parte proorocim.

10 Iar cînd va veni sfirşitul, atunci cea din parte se va strica.

Aici, cu dreptate s-ar nedumeri cineva, căci, dacă cunoştinţa are să înce­teze şi are să se strice - precum zice fericitul Pavel - atunci cum o să petre­cem fără cunoştinţă veacul viitor? Spre dezlegarea nedumeririi, răspundem că Pavel zice aici că în veacul acela are să înceteze cunoştinţa cea nedesăvîrşită, aceea „din parte", cînd va veni cunoştinţa cea desăvîrşită, întru viitoarea viaţă. Căci atunci nu vom cunoaşte numai cît ştim acum, ci mult mai multe şi mai cu desăvîrşire. Precum, de pildă, acum ştim că Dumnezeu este pretutindeni, dar cum este pretutindeni nu ştim; sau, acum ştim că Fecioara a născut, dar nu ştim în ce chip a născut. Iar atunci, în viitoarea viaţă, avem să cunoaştem de­spre acestea ceva mai mult, cît ne este de folos.273

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu