duminică, 13 decembrie 2009

Dorul de Nichita Stanescu. Generatia tanara despre viul Nichita



Astăzi firul ierbii și-a pierdut din verde, astăzi întâmplarea de a fi și-a pierdut din întâmplare, astăzi limba noastră românească și-a pierdut din nenăscutele-i cuvinte.

Astăzi ne aducem aminte de acel astăzi palid și poate trist pentru noi. Dar bucuria de a-l fi avut pe Nichita Stănescu este mult mai vie și mai puternică.

El a scris poezie, a dormit poezie, a respirat poezie, cu mâini de poezie, cu ochi de poezie; dar el nu este poezie - el este Nichita Stănescu. Aici este miracolul. Poezia lui e atât de autentică încât treze
ște și în noi propria noastră poezie. Astfel că citindu-l învățăm ce este acea mirare de a ne descoperi pe noi, curios, și nu pe poet.

În fa
ța poeziei lui Nichita Stănescu cititorul rămâne mut, uluit ca în fața unei descoperiri a ceva ce era evident, dar pe care nu l-ar fi putut descoperi singur. Este acea poezie care întregește sufletul prin conștiința propriului suflet. A-ți simți sufletul înseamnă a fi om.

Însă, mai presus de a fi poet, Nichita Stănescu este român. ”Minunata limba română” a fost materia primă a fiin
țării sale și ”culoarea cea mai scumpă inimii mele este culoarea limbii române”. El a avut șansa de a-și cânta poezia și ființa într-o limbă atât de frumoasă și expresivă ca această ”speranță umană” ce este limba română.

Întrebat în ce crede Nichita a răspuns: ”Cred în for
ța cuvântului românesc care dă sens moral realului.” Așadar el a dorit prin poezia sa să ajute acest popor să renască într-un real moral, înțelegându-și misiunea sa de poet: ”Poetul este aidoma unei moașe de țară care ajută femeia pe câmp să nască.” Nichita Stănescu a fost un vizionar. El a simțit realitățile și trăirile poporului românesc până la cele mai adânci vibrații.

Dacă jumătate de veac este de ajuns pentru un asemenea om, însemnă că timpul nu se măsoară în ani, ci în necuvinte, în mirări. Timpul însu
și nu este de ajuns pentru un om care a trăit mirarea propriei existențe.

Astăzi îmi este frig de Nichita, foame de Nichita, dor de Nichita; dar el nu a murit. Ferice de urma
șii noștri, căci și ei îl vor prinde viu pe Nichita Stănescu!



Către tânăra genera
ție



Nici o diferen
ță nu este

între inima mea
și inima ta

nici o diferen
ță nu este

între ochiul meu
și ochiul tău



Nu-i a
șa că la mine e toamnă

și că la tine e primăvară

nu-i a
șa, nu-i așa, nu-i așa?



Nici o diferen
ță nu este

între cel care moare

și cel care se naște!



Ah, voi scumpilor,

ocoli
ți dacă putți durerea

înlocui
ți-o, dacă puteți

cu mirarea



Vă zic: dacă pute
ți

chiar cu mirarea!

Mirarea.



Anna Maria Kozma

cls. a XII-a

Colegiul National Unirea Brasov

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu