marți, 3 noiembrie 2009

Victorie a societăţii civile creştine: Streinu Cercel a fost demis

Medicul Adrian Streinu Cercel a demisionat, azi, din functia de secretar de stat in Ministerul Sanatatii, in contextul epidemiei de gripa porcina. El nu a oferit o explicatie, a spus doar ca este o decizie personala, informeaza Ziare.com. Insa in discutiile din cadrul comisiei din Parlament, conform surselor mele, Streinu Cercel a declarat ca isi da demisia pentru ca "vad ca am suparat un presedinte si un senator" adica pe Traian Basescu si pe Iulian Urban, in contextul in care Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România si Asociaţia Civic Media cerusera oficial, joia trecuta, demiterea secretarului de stat iresponsabil, pentru intentia de a impune o alta vaccinare obligatorie, fara acordul parintilor, un act ilegal ce tine de dictatura. Cererea a fost imediat sustinuta de senatorul Iulian Urban, vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senat.

In sfarsit, SRI, care se ocupa si cu prevenirea unor astfel de alarme false care pot genera psihoza si isterie nationala, si-a facut datoria (sper), avizandu-l corect pe seful statului.

Presedintele Basescu s-a enervat si el pe Streinu dupa ce aceasta anuntase ca, desi nu exista confirmarea vreunui caz cert de gripa porcina care sa duca la decesul unei persoane, Ministerul va importa 1.000.000 de doze pentru a vaccina imediat elevii (avem un milion de elevi?) din Romania. Basescu afirma ca exista 1.000.000 de doze al unui vaccin conceput autohton, la Institutul Cantacuzino si ca nu trebuie sa cadem in isteria gripei aviare, dand de inteles ca si atunci a existat o "afacere gripala" pe spezele statului.

Sa vedem ce va urma privitor la controversele semnalate de societatea civila crestina atat asupra vaccinului anti-A/H1N1 cat si anti-HPV.

Informatiile de baza care au dus la demisia/demiterea oficialului Ministerului Sanatatii care arunca alarmist in dreapta si stanga cu cifrele mortilor de zeci si sute de mii (cifra minima: "un mizilic de 20.000 de morti", dupa cum s-a exprimat cretinul), sunt aici:

DE CE TREBUIE DEMIS STREINU CERCEL. Statul nu poate forta vaccinarea obligatorie decat intr-o dictatura. FEDERATIA PRO VITA si CIVIC MEDIA anti-vaccin



Demisia unui "strein cu cercel"



Directorul Insitutului de Boli Infectioase "Matei Bals" si-a anuntat oficial demisia in cadrul audierilor din comisia de Sanatate din Camera Deputatilor, unde fusese convocat pentru a anunta masurile luate impotriva extinderii gripei porcine in Romania.



Streinu Cercel a prcizat in timpul audierilor ca acest virus a facut o serie de progrese a vitezei cu care se propaga, iar tara noastra se afla in categoria in care virusul a facut o rata de deces minima.



"Stim ca virusul gripal isi creste virulenta si agresvitatea in pasajele interumane. S-au intentificat cinci categorii ale virusului, una in care suntem si noi, rata deces fiind sub 0,1%. In acese conditii, Romania trebuie sa isi asume 3.300 pana la 6.000 de decese (dupa ce anterior vehiculase cateva zeci sau chiar sute de mii de decese - nota mea). Asta inseamna ca trebuie sa fim pregatiti cu sectiile de terapie intensiva", a declarat Cercel, in fata deputatilor, inainte ca presa sa fie invitata afara din sala de sedinta.



Specialistul de la Matei Bals a explicat ca pacientii cu gripa porcina pot dezvolta in 72 de ore simptome grave, ajungand la imposbilitatea de a mai respira, din cauza asa-numitului "plaman alb".



Cercel a anuntat ca in luna decembrie tara noastra ar putea primi un echipament special pentru aceasta problema, Romania asteptand in prezent acordul Bancii Mondiale pentru finantare.



Fostul secretar de stat si-a prezentat ingrijorarea ca in tara noastra virusul s-ar putea propaga mai repede, mai ales in mediul rural, deoarece nu sunt suficiente sectii de terapie intensiva.

Ziare.com



Sursa:

http://victor-roncea.blogspot.com/



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu