sâmbătă, 12 septembrie 2009

BUNUL PARINTE SOFIAN - Un iconar de suflete

Astazi a avut loc la Manastirea Antim slujba de pomenire de 7 ani a Parintelui Sofian. Dupa slujba a fost lansata cartea "Un iconar de suflete - Parintele Sofian Boghiu". Dumnezeu sa-l aiba la dreapta Sa!



Născut la 7 X 1912, în comuna Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, al treilea copil al unei familii de ţărani credincioşi, a primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, la Schitul Rughi, jud. Soroca, va intra ca frate de mănăstire. Doi ani mai târziu se înscrie la şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Dobruşa, după absolvirea căreia, în toamna anului 1932, este trimis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, unde îi va avea printre colegi pe actualul Patriarh Teoctist, pe Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, şi pe Arhim. Grigorie Babuş.

La 25 XII 1937 va îmbrăca haina monahală la Mănăstirea Dobruşa, primind numele de Sofian. Doi ani mai tarziu, la 6 VIII 1939, este hirotonit diacon de către Episcopul Hotinului, Tit Simedrea, în Catedrala din Bălţi. Deşi în anul 1940, dupa absolvirea seminarului, se reîntoarce la Mănastirea Dobruşa, ocuparea Basarabiei de către ruşi îl poartă pe drumul refugiului, alături de stareţul său şi ceilalţi călugări din obşte, găsindu-şi loc de aşezare la Mănăstirea Caldaruşani. În toamna lui 1940 se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind la absolvirea ei, în 1945, pictor licenţiat. Între 1942-1946, urmează cursurile Facultăţii de Teologie, obţinând licenţa cu lucrarea “Chipul Mântuitorului în iconografie”.

La 15 XI 1945 este hirotonit preot la Mănastirea Antim. În vara lui 1958, este arestat şi închis, împreună cu alţi 16 intelectuali, clerici şi mireni, din cadrul mişcării spirituale “Rugul Aprins”. Parintele Sofian cunoştea bine nu numai Filocalia, dar şi tâlcuirile ei adanci, din scrierile marilor duhovnici ruşi Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Ioan de Kronştadt, pe care le răspândea în copii dactilografiate ori scrise de mâna credincioşilor de la Antim încă din primii ani ai stăreţiei sale (1950-1955).

Între 1958 – 1964 este deţinut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. Despre acei ani declara mai apoi: „Dacă pot zice aşa, mie mi-a placut în închisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decit aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”

Chiar daca istoria monahismului românesc va lega de-a pururi numele parintelui Sofian de cel al Mănăstirii Antim, multe alte lăcaşuri din ţară şi din străinatate poartă prin veac urma mâinilor sale, cu a căror smerită trudă le-a împodobit, căutand fără încetare Chipul de frumuseţe şi lumina Mantuitorului. Schitul Darvari (1964 si 1993), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Deir-El-Harf – Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă – Bucureşti (1973), Catedrala din Homs – Siria (1978), Biserica din Hama – Siria (1979) sunt doar câteva din locaşurile în care il putem afla pe părintele Sofian. La moartea sa, ca şi cu o jumatate de veac în urmă, când l-a adăpostit de tâlharii ce-i cotropiseră ţinutul, pământul Căldăruşanilor şi-a mai deschis încă o dată braţele, primind la sânul său trupul celui ce-a izvodit nu numai icoane, dar mai cu seamă dragoste şi mângâiere în sufletele atâtor semeni. Bland şi smerit, arzând drept ca o lumânare în faţa noianului de suferinţe, şi-a purtat Crucea cu răbdare şi supunere, biruind vitregiile şi prigoana, pentru a se înalţa la ceruri de ziua ei. Nu ştiu daca parintele Sofian a aflat până la urma Chipul Domnului. Dar ştiu că această neîncetată căutare ne-a lăsat pe noi sa zărim în fuga timpului, încă din viaţa aceasta, Chipul Sfinţeniei. (C. G.)

În dimineaţa zilei de 14 IX 2002, ziua Inălţării Sfintei Cruci, stareţul Mănăstirii Antim, părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, a fost chemat la Domnul. “Părintele Sofian a plecat la Cer” – scria pe atunci Mitropolitul Olteniei, Teofan. “Împărăţia cea de sus se îmbogăţeşte cu un pământean. Pământul, în logica lumii, este mai sarac cu un om ceresc. Omenirea, în logica credinţei, devine mai bogată, căci, acolo sus, un rod al ei, găsindu-şi odihna, se osteneşte în rugăciune pentru oameni”. I se mai spunea şi “duhovnicul Bucureştilor”. Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor întelepţi ai Patericului, a vegheat la transmiterea învăţăturii şi căilor îndumnezeirii omului.


Parintele Sofian Boghiu - Sfaturi catre tineri



Intrebari adresate de un grup de studenti crestini-ortodocsi



- Omul, cand se roaga, il asculta Dumnezeu ? Ce ne puteti spune despre acest lucru ?



Este adevarat ca omul cand se roaga , un ajutor pe care nu ni-l poate da decat El. Adeseori, aceste relatii dintre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepe sa se roage si foloseste sfaturile lui Dumnezeu in viata lui, atunci simte un mare ajutor. Dumnezeu niciodata nu ne invata de rau, ci totdeauna spre folosul nostru.



- Ce ne puteti spune despre pe care au avut-o oamenii Bisericii in timpul prigoanelor ?



In inchisori eram asa de bine paziti si asa de constransi, incat nu ne puteam gandi decat in sus, pe verticala, la Dumnezeu. De obicei omul se roaga cu putere mai ales in necazuri. Si in inchisori erau cu adevarat mari necazuri !

Rugaciunile celor din inchisori erau primite de Dumnezeu, dobandeau aceasta primire din partea lui Dumnezeu pentru ca-i intarea. Astfel ca, cu toata mizeria, cu toata rautatea comandata impotriva sarmanilor detinuti, ei aveau totusi o seninatate si o bucurie care nu putea sa vina decat de sus, de la Dumnezeu. Rugaciunile celor din inchisori erau niste rugaciuni, poate , ca cele ale sfintilor parinti din pustie sau ale sfintilor martiri arsi pe rug, care, arzand focul sub ei, erau veseli si slujeau si multumeau pentru aceasta jertfa pe care o aduc lui Dumnezeu, inaintea Sa.

Cam asa erau aceste rugaciuni din inchisori pentru foarte multi dintre ei. Pentru noi, cei de afara, rugaciunile lor si modul lor de viata ne sugereaza gandul sa ne smerim, sa ne ostenim, sa ducem o asceza cat se poate de posibila, prin post si rugaciune, prin metanii, prin rabdarea insultelor ce le primim in viata, rabdare faira cartire. Si atunci rugaciunile noastre sunt primite inamtea lui Dumnezeu asa, ca ale celor din inchisori.



- Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte legate de Rugul aprins.



Rugul aprins, cum stim foarte bine, este o intamplare fericita, petrecuta pe cand Moisi proorocul, fugit din Egipt din fata lui Faraon, pastea oile socrului sau Ietro, si a ajuns in zona Muntilor Sinai. Ajungand in fata unui rug, in Muntele Sinai, a unui pom care ardea in flacari si nu se mistuia, si apropiindu-se de el, sa puna mana sa se convinga ce se intampla cu acest rug care arde si nu se mistuie, i se spune acest cuvant : Descalta incaltamintea de pe picioarele tale, caci locul pe care stai este sfant. In acest rug ii vorbea Cineva, ii vorbea Dumnezeu.

In teologia Biserica noastre Ortodoxe, acest rug este simbolul Maicii Domnului, care a fost mama Dumnezeului intrupat. Era in fiinta sa sfanta, in fiinta Maicii Domnului ! Desi foc ceresc era Iisus Hristos, Maica Domnului a ramas nearsa, neatinsa, insa indumnezeita de acest prunc Iisus Hristos.

Deci, Rugul aprins este simbolul Maicii Domnului, iar pentru noi, care ne-am ales acest patron Antim, Rugul aprins este simbolul rugaciunii neincetate. In fond, cine se roaga neincetat, se aseamana cu acest rug care ardea si nu se mistuia. Suntem mereu sub focul lui Dumnezeu, aceasta valvataie de lumina si de putere. Si cu cat ardem mai mult, cu atat devenim mai luminosi si mai aproape de Dumnezeu. Acesta este un inteles al Rugului aprins.
Continuarea la
CrestinOrtodox.ro

Preluat de pe www.victor-roncea.blogspot.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu